ICCJ. Decizia nr. 1280/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1280/2014
Dosar nr. 278/93/2014
Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 53 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. 278/93/2014, s-a dispus în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., cu referire la art. 6 C. pen. respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile de la Penitenciarul Bucureşti - Jilava privind pe condamnatul M.D.A., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 18 noiembrie 2013 al Tribunalului Bucureşti, emis în baza sentinţei penale nr. 313 din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31 ianuarie 2014 sub nr. 278/93/2014, Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă sentinţa penală nr. 313 din data de 10 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia nr. 3563 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în privinţa condamnatului M.D.A.
S-a apreciat că faţă de condamnatul M.D.A. sunt incidente dispoziţiile prev. de art. 6 C. pen., în sensul reducerii uneia dintre pedepsele componente.
S-a arătat, în acest sens, că prin sentinţa nr. 313 din data de 10 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia nr. 3563 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. raportat la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa la omor calificat.
În temeiul dispoziţiilor art. 321 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen., Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Bucureşti - Jilava a apreciat că faţă de condamnatul M.D.A. au fost identificate elementele de aplicare a legii mai favorabile, întrucât s-a apreciat ca pedeapsa aplicată pentru a doua infracţiune aplicată este mai mare decât maximul special prevăzut de noul C. pen.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 6 C. pen. şi art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copii ale mandatului de executare a pedepsei închisorii din 18 noiembrie 2013 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, sentinţa penală nr. 313 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, fişa de cazier judiciar, precum şi fişa de evaluare întocmită de comisie, în original.
Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 313 din data de 10 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia nr. 3563 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 04 februarie 2014, inculpatul M.D.A., în temeiul dispoziţiilor art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. raportat la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În temeiul dispoziţiilor art. 321 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul M.D.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepţia dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 35 alin. (3), art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza sentinţei penale menţionate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 18 noiembrie 2013 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, executarea pedepsei începând la data de 16 ianuarie 2013.
Instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a situaţiei juridice condamnaţilor aflaţi în executarea pedepselor de la Penitenciarul Bucureşti - Jilava, privind pe condamnatul M.D.A., având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 188 C. pen., pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor este 20 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Conform art. 371 C. pen., pedeapsa maximă prevăzută de lege este 2 ani închisoare.
Având în vedere că numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 C. pen., iar pedepsele aplicate nu depăşesc maximele prevăzute de 20 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 C. pen. şi, în consecinţă, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare ca urmare a sesizării formulate de Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile de la Penitenciarul Bucureşti - Jilava privind pe condamnatul M.D.A.
Împotriva acestei sentinţe penale condamnatul M.D.A. a formulat contestaţie în baza art. 595 C. proc. pen. raportat la art. 6 C. pen. solicitând rejudecarea şi admiterea sesizării comisiei de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile (conform H.G. nr. 836/2013) şi pe fond reducerea pedepsei sale de 5 ani închisoare, corespunzător cu limitele noului C. pen.
Contestatorul a solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 32, art. 33 şi art. 34 din noul C. pen. - pentru a redefini fapta pentru care a fost condamnat (tentativă la omor), cu aplicarea art. 6 C. pen.
În acelaşi sens, arată că prima instanţă trebuie să extindă examinarea din oficiu şi cu privire la aceste aspecte şi să observe că potrivit art. 34 alin. (2) C. pen., tentativa care nu s-a consumat decât în modalitatea vătămării corporale este sancţionată de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., cu pedeapsă maximă de 7 ani închisoare care se reduce potrivit textelor de lege aplicabilă la 3 ani şi 6 luni închisoare, în raport de care trebuie redusă şi pedeapsa sa de 5 ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 35/CO din 28 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul M.D.A. împotriva sentinţei penale nr. 53/F din data de 07 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că petentul a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 313 din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare (5 ani închisoare potrivit art. 20 raportat la art. 184-175 lit. i) C. pen. şi 2 ani închisoare potrivit art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., pentru ambele şi art. 33-34 C. pen.).
Potrivit dispoziţiilor art. 188 C. pen. raportat la art. 33 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă pentru tentativă la infracţiunea de omor sunt de la 5 la 10 ani (1/2 din 10-20 ani.).
În conformitate cu prevederile art. 371 C. pen., infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice este sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Curtea a constatat că aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei se poate face în conformitate cu dispoziţiilor art. 6 C. pen. numai cu condiţia ca legea nouă să prevadă o sancţiune al cărui maxim special să fie sub limita pedepsei aplicate condamnatului. Curtea a observat că prima pedeapsă, de 5 ani închisoare aplicată condamnatului se situează sub limita maximă (de 10 ani) prevăzută de C. pen. pentru tentativă la infracţiunea de omor. În acelaşi sens, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului potrivit art. 321 C. pen. (1969) este Ia limita maximă (de 2 ani închisoare) prevăzută de art. 371 C. pen.
Aşadar, nefiind îndeplinită condiţia sine qua non, prevăzută de art. 6 C. pen., Curtea a apreciat soluţia primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie condamnatul M.D.A.
Contestaţia apare ca inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din economia textelor menţionate rezultă că hotărârile judecătoreşti, sunt supuse căilor de atac determinate de lege, legea procesual penală, prin norme imperative, stabilind un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor art. 551 pct. 4 C. proc. pen., hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins contestaţia.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la contestaţie stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor contestaţii este exclusă.
În prezenta cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu contestaţia formulată de condamnatul M.D.A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 35/CO din 28 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Astfel, condamnatul M.D.A. şi-a exercitat dreptul la contestaţie, contestaţie declarată împotriva unei hotărâri definitive, cu care Înalta Curte a fost sesizată, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept. Ca atare, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de reprezentantul Ministerului Public, este întemeiată.
Pentru motivele mai sus arătate, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza ll-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul M.D.A. împotriva deciziei penale nr. 35/CO din data de 28 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1296/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
