ICCJ. Decizia nr. 1273/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1273/2014
Dosar nr. 1837/99/2013
Şedinţa publică din 10 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 226 din 17 mai 2013 Tribunalul Iaşi a condamnat, în temeiul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe inculpatul M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 octombrie 2012 la 2 noiembrie 2012.
În baza dispoziţiilor art. 1451 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul M.M. începând cu data de 17 mai 2013, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, impunând inculpatului M.M. să respecte obligaţiile prevăzute în art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., respectiv:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia comunei Drăguşeni, judeţul Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. şi art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului M.M. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.
În temeiul art. 145 alin. (21) C. proc. pen., copie de pe prezenta încheiere s-a comunicat inculpatului, Poliţiei comunei Drăguşeni, judeţul Iaşi, jandarmeriei, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse inculpatului, cu menţiunea pentru organele în drept de a refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, de a ridica provizoriu paşaportul inculpatului M.M., pe durata măsurii preventive dispusă faţă de aceasta.
În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a pus în vedere organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului să verifice periodic respectarea de către aceasta a măsurii şi a obligaţiilor ce îi revin.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.M. în vederea obţinerii şi stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic, măsură care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns judecarea acţiunii civile formulate în cauză de partea civilă Ţ.G., dosarul nou format primind termen de judecată la acelaşi complet de judecată, respectiv la data de 28 mai 2013 ora 09,00, pentru când au fost citate părţile.
În baza dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat pe inculpatul M.M. să plătească despăgubiri către unităţile sanitare constituite părţi civile, după cum urmează:
- Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi suma de 4.730,80 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate Ţ.G.;
- Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Iaşi suma de 812 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul părţii vătămate Ţ.G.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat un par din lemn în lungime de 162 cm (bun aflat într-un sac nenumerotat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Iaşi), folosit la săvârşirea infracţiunii.
În baza dispoziţiilor art. 349 şi art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul M.M. să plătească statului suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza dispoziţiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părţii civile Ţ.G. suma de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în cursul procesului penal, constând în onorariul apărătorului ales (în cuantum de 700 RON) şi taxe în valoare totală de 50 RON.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul M.M. şi victima Ţ.G. sunt consăteni şi vecini, ambii locuind în comuna Drăguşeni, judeţul Iaşi, iar de mai mulţi ani se aflau într-o permanentă stare conflictuală, pe fondul căreia între ei au loc certuri frecvente din diferite motive, de cele mai multe ori minore.
La data de 19 septembrie 2012, în jurul orelor 14,30, în faţa porţii părţii vătămate Ţ.G. - care nu era la domiciliu - inculpatul M.M. a avut o discuţie contradictorie cu numita P.A., concubina părţii vătămate, cu privire la faptul că aceasta ar fi priponit o vacă pe terenul inculpatului, discuţie care a degenerat, M.M. aplicându-i acesteia o lovitură cu palma peste frunte.
P.A. a fugit cu copilul în braţe, mergând la locuinţa numitei B.M., care a anunţat telefonic organele de poliţie despre respectivul incident.
Când partea vătămată s-a întors la domiciliu, în jurul orelor 15,30 - 16,00, fără să fi fost avizat despre incidentul dintre inculpat şi concubina sa - s-a întâlnit cu inculpatul M.M. aflat în stare de ebrietate, care i-a adresat injurii şi ameninţări cu moartea şi, totodată l-a lovit cu pumnul în zona feţei. Ţ.G. a căzut la pământ, însă s-a ridicat imediat, lovindu-l şi el pe inculpat cu pumnul în obraz, după care, observând că acesta a ridicat o piatră de jos pentru a-l lovi, Ţ.G. a fugit spre casa părinţilor săi, situată la mică distanţă de locul altercaţiei, unde partea vătămată a stat în jur de jumătate de oră, iar apoi a plecat la locuinţa sa.
După ce ajuns acasă, între inculpat şi partea vătămată - aflaţi fiecare în curtea proprie - a avut loc o discuţie pe un ton ridicat în care inculpatul l-a ameninţat pe Ţ.G., după care, inculpatul M.M. a ieşit din curtea locuinţei sale, având în mână un par din lemn, şi a rămas în drum, ascunzând parul după picior. În scurt timp, Ţ.G. a ieşit din curtea sa, iar inculpatul l-a lovit puternic cu parul în cap, o singură dată, partea vătămată căzând la pământ şi pierzându-şi cunoştinţa. Inculpatul M.M. a mai aplicat părţii vătămate cu parul două lovituri în torace, după care a intrat în curtea sa.
Desfăşurarea agresiunii au fost percepută de către mai mulţi martori oculari, C.V., B.N. şi D.C., care de altfel au ridicat victima care prezenta o leziune sângerândă la cap şi au dus-o în curtea sa, anunţând totodată poliţia şi solicitând deplasarea unui echipaj al ambulanţei la faţa locului.
Ulterior, la locuinţa părţii vătămate s-a prezentat un echipaj aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, care au procedat la transportarea şi internarea lui Ţ.G., iniţial la Spitalul "S.S." Iaşi, după care la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N.O." Iaşi unde, datorită stării critice în care se afla, a fost internată şi supusă unei intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă, partea vătămată rămânând internată în perioada 19 septembrie 2012 - 3 octombrie 2012.
Prin raportul de constatare medico-legală din data de 26 octombrie 2012 efectuat în cauză de I.M.L. Iaşi s-au concluzionat următoarele: "1. Din documentaţia medicală depusă rezultă că numitul Ţ.G. a prezentat în luna septembrie 2012 un politraumatism obiectivat prin traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, hemiplegie dreapta, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz pentru care s-a intervenit chirurgical.
2. Leziunile traumatice prezentate de către sus-numit s-au putut produce prin loviri active cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere cu impact cranian.
3. Necesită 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii lor.
4. Leziunile cranio-cerebrale au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie.
5. Eventualele sechele de natură infirmizantă şi/sau invalidantă vor fi apreciate la minim şase luni de la data producerii traumatismului, prin examinarea sus-numitului."
În certificatul medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iaşi s-a concluzionat că: Ţ.G. a prezentat un politraumatism cu traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz şi prezintă hemiplegie dreapta; leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere cu impact cranian şi pot data din 19 septembrie 2013; a necesitat 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile cranio-cerebrale au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie; craniectomia reprezintă o infirmitate fizică permanentă; aprecierea eventualelor sechele infirmizante şi/sau invalidante va fi făcută la minim 6 luni de la data traumatismului şi va face obiectul unei expertize medico-legale.
Audiat cu privire la faptele ce i-au fost imputate, după ce, în prealabil, i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.M. nu a recunoscut iniţial, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, comiterea faptei, însă în procedura prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut exercitarea actelor de agresiune asupra lui Ţ.G.ă, declaraţii care au servit la aflarea adevărului, în conformitate cu art. 69 C. proc. pen., întrucât s-au coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauză şi au făcut pe deplin dovada vinovăţiei sale.
După învestirea instanţei de judecată cu soluţionarea în fond a cauzei şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul M.M., asistat de apărătorul ales, a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi a solicitat ca judecata în ceea ce-l priveşte să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei, reglementate în art. 3201 C. proc. pen., cerere admisă de prima instanţă după verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de lege.
Prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului M.M. constând în aceea că, la data de 19 septembrie 2012, aflat într-un loc public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor relaţii conflictuale mai vechi, a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap şi torace părţii vătămate Ţ.G., provocându-i grave leziuni de natură să-i pună viaţa în primejdie (respectiv, politraumatism cu traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă confuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) C. pen.
Tribunalul a constatat că, raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat în stare de provocare generată de pretinsele acţiuni violente ale victimei asupra sa - invocate în declaraţiile iniţiale din cursul urmăririi penale şi de apărătorul ales al inculpatului în dezbateri - având în vedere că probatoriul administrat în cauză nu confirmă susţinerile inculpatului privind agresarea sa de către partea vătămată cu capul în zona gurii şi încercarea acesteia de a-l lovi cu un par, iar de la momentul când a avut loc altercaţia iniţială dintre părţi în jurul orelor 15,30 - 16,00 şi momentul când inculpatul efectiv a lovit victima cu parul, a existat o perioadă de timp suficientă pentru a diminua vreun eventual impact emoţional produs asupra inculpatului în acest context, instanţa reţinând şi împrejurarea că, în derularea ultimului incident inculpatul a avut un rol activ, înarmându-se cu un par şi părăsind curtea casei sale pentru a ieşi în calea victimei, astfel încât, faţă de aceste considerente, sunt neîntemeiate şi fără corespondent în plan probatoriu susţinerile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că acesta a fost atacat brutal şi trântit la pământ de către partea vătămată, reacţionând practic la aceste acţiuni violente.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. întrucât, chiar dacă inculpatul M.M. nu a acţionat cu intenţia de a o ucide pe partea vătămată Ţ.G. şi chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, a acceptat producerea lui, aspect relevat de modul concret de săvârşire a faptei, prin lovirea activă a părţii vătămate cu un obiect contondent (par) apt de a produce moartea, într-o zonă vitală, de intensitatea loviturii aplicate în zona capului şi de urmările produse - leziuni cranio-cerebrale care au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie şi o infirmitate fizică permanentă reprezentată de craniectomie - sau care s-ar fi putut produce.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare care în cazul tentativei se reduc la jumătate; împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului unei persoane; gravitatea deosebită a faptei bănuit a fi fost săvârşită de acesta; natura, specificul şi importanţa deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală şi pretins lezate de inculpat; gravitatea consecinţelor efectiv produse constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale şi într-o infirmitate fizică permanentă a părţii vătămate, dar şi urmările mai grave care s-ar fi putut produce, respectiv suprimarea vieţii victimei; impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte; sentimentul ridicat de nesiguranţă la nivelul comunităţii pe care îl produce săvârşirea faptei de genul celei presupus comise de către inculpat, precum şi cauzele legale de reducere a pedepselor, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în conformitate cu care, în procedura recunoaşterii vinovăţiei, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Pe lângă aceste aspecte, prima instanţă a avut în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale şi este favorabil caracterizat în comunitate, astfel încât a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea la nivelul minimului special prevăzut de normele incriminatoare şi executabilă în regim de detenţie, această modalitate de executare fiind de natură a realiza scopul pedepsei, scontat în art. 52 C. pen.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., alături de pedeapsa principală a închisorii stabilite pentru infracţiunea de omor calificat, instanţa - raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat cu privire la aprecierea individuală, de la caz la caz, asupra oportunităţii interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. - a interzis inculpatului M.M. exercitarea, pe o durată de 4 (patru) ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
Consecinţă a condamnării inculpatului M.M. la o pedeapsă privativă de libertate, a aplicat acestuia şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile stabilite în art. 71 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea vătămată Ţ.G. şi inculpatul M.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate şi a modalităţii de executare.
În timp ce partea vătămată Ţ.G. a solicitat majorarea pedepsei, faţă de atitudinea foarte violentă a inculpatului, inculpatul M.M. a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Inculpatul a considerat pedeapsa prea aspră, raportat la împrejurările concrete de săvârşire a faptei, gradul de pericol social şi consecinţele faptei, precum şi persoana sa, solicitând aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare, care să permită o executare cu suspendare sub supraveghere. Sub acest aspect s-a arătat că incidentul dintre inculpat şi partea vătămată nu a fost premeditat; că inculpatul nu a avut intenţia de a lovi pe victimă în zona capului, ci doar o mişcare a acesteia a făcut ca obiectul vulnerant să o atingă în cap; că inculpatul nu are antecedente penale, are o familie cu doi copii, dintre care unul este minor; că între părţi există un conflict vechi de 8 ani.
Prin Decizia penală nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de partea vătămată Ţ.G. şi inculpatul M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 266 din 17 mai 2013 pronunţate de Tribunalul Iaşi.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei, doar în latura penală devoluată de cele două apeluri declarate, din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind prima instanţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
S-a mai reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, declaraţiile acestuia coroborându-se cu procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul.verbal de cercetare a locului faptei şi planşele foto; declaraţiile părţii vătămate Ţ.G., raportul de constatare medico-legală efectuat de I.M.L. Iaşi; certificatul medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iaşi; declaraţiile martorilor C.V., B.N., D.C. şi C.M.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că, în mod temeinic, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate, Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de inculpat şi de partea vătămată, în speţă făcându-se o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia.
Curtea a reţinut că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicate inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatului.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului. Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Curtea a constatat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special redus cu treime, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, ce se evidenţiază prin valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare (viaţa persoanei), limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi modalitatea concretă de comitere, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului părţii vătămate, consecinţelor produse constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale şi o infirmitate fizică permanentă a părţii vătămate.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată a apărut ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului (în sensul că nu are antecedente penale, este o persoană onestă şi s-a bucurat de o buna reputaţie în comunitate) fiind deja avute în vedere de prima instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii la limita minimă prevăzută de norma de incriminare.
S-a apreciat că. în mod corect, prima instanţă nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în condiţiile în care buna conduită nu vizează doar lipsa antecedentelor penale, ci întregul comportament în societate, iar, pe de altă parte, integrarea în comunitate, angajarea în muncă, întemeierea unei familii şi contribuirea la întreţinerea membrilor ei constituie un comportament normal, care nu impune reţinerea ca un comportament excepţional.
Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să răspundă atât scopului preventiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Totodată Curtea a observat că nu se impune, astfel, nici reducerea cuantumului pedepsei închisorii, dar nici majorarea acestuia, aşa cum solicită partea vătămată, violenţa cu care inculpatul a acţionat fiind apreciată corespunzător de prima instanţă cu prilejul dozării pedepsei.
Operaţiunea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate corespunde, de asemenea, gravităţii infracţiunii ce a fost săvârşită pe fondul unei stări conflictuale vechi, după ce, în aceeaşi zi, cu câteva ore înainte, inculpatul a avut un comportament violent atât asupra concubinei părţii vătămate, pe care a lovit-o cu palma peste frunte, cât şi asupra părţii vătămate pe care a înjurat-o, a ameninţat-o, a lovit-o cu pumnul în faţă, iar când a lovit pe partea vătămată cu parul, deşi aceasta s-a prăbuşit la pământ după prima lovitură aplicată cu putere de inculpat, inculpatul a continuat să o lovească în torace de încă două ori.
Curtea a considerat, aşadar, că în prezenta cauză doar un regim sancţionator privativ de libertate este de natură să realizeze constrângerea şi reeducarea inculpatului, nefiind suficientă o verificare a felului în care o modalitate neprivativă de libertate a executării pedepsei şi-ar putea atinge scopul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M.
Recurentul inculpat M.M. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen. că în cauză, individualizarea pedepsei aplicate nu a fost realizată în mod corect, atât din punct de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de individualizare, întrucât nu au fost avute în vedere circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. (1969) şi art. 74 C. pen. (1969).
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispoziţiilor art. 81 din C. pen. (1969).
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
1. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.M. care, deşi nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) din C. proc. pen., face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 38510 alin. (21) raportat la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte arată, aşa cum s-a menţionat anterior, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat M.M. a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. (1969), dar şi a greşitei stabiliri a situaţiei de fapt, arătând că probele administrate în cauză demonstrează că a săvârşit fapta în stare de provocare, ceea ce impune aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. (1969).
Aceste din urmă critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt. însă, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, motiv pentru care aspectele invocate de recurentul inculpat M.M. nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este noul C. pen., atât prin raportare la fiecare instituţie de drept penal aplicabilă în speţă, cât şi în urma aprecierii globale a acestora şi a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispoziţiilor incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni [de la 5 ani la 8 ani şi 4 luni închisoare ca efect al reţinerii art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] şi interzicerea unor drepturi, însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanţial al săvârşirii faptei în public nu se mai regăseşte în conţinutul infracţiunii de omor calificat, situaţie în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsit de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la 10 ani închisoare [de la 3 ani şi 4 luni la 6 ani şi 8 luni închisoare ca efect al reţinerii art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] şi interzicerea exercitării unor drepturi, C. pen. în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al pedepsei prevăzută pentru infracţiunea săvârşită.
Ca urmare, având în vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanţele inferioare a fost egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat săvârşită de inculpat, iar C. pen. în vigoare prevede un minim special mai redus, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispoziţiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968).
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul M.M., va casa, în parte, hotărârile instanţelor inferioare, iar, în rejudecare, în temeiul art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968) şi art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege şi menţinând aceleaşi criterii de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa complementară fiind stabilită în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.
Va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în pct. 1 din considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 226 din 17 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală şi rejudecând:
În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. (1968) şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1345/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
