ICCJ. Decizia nr. 1277/2014. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1277/2014

Dosar nr. 1058/85/2012

Şedinţa publică din 10 aprilie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13 din 08 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 1058/85/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i)¹ C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului C.E. amendă administrativă de 500 RON care se înregistrează în cazierul judiciar.

S-a constatat că inculpatul C.E. a acoperit prejudiciul produs părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, şi în baza art. 346 C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă.

S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu prin ordonanţa din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului proprietatea inculpatului C.E.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:

P.F.A. C.E. a fost autorizată iniţial în baza Decretului-lege nr. 54/1990 potrivit autorizaţiei din 21 februarie 2000 eliberată de Consiliul Judeţean Sibiu, apoi începând cu data de 05 mai 2009 în baza rezoluţiei emisă de către registrul comerţului Sibiu conform O.U.G. nr. 44/2008 s-a transformat în persoană fizică autorizată, iar la data de 12 iulie 2010 a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Obiectul principal de activitate al persoanei fizice autorizate era: „Comerţul cu ridicata al florilor şi plantelor” - cod CAEN 4622, iar activitate secundară: „Comerţul cu amănuntul prin standuri, chioşcuri şi pieţe altor produse” - cod CAEN 4789. Titularul autorizaţiei de funcţionare era inculpatul C.E., acesta fiind persoana ce răspundea şi de organizarea şi conducerea evidenţei în partidă simplă.

În luna iulie 2010, lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu - Inspecţie Fiscală Persoane Fizice, au efectuat un control tematic inopinat la P.F.A. C.E., ce a avut ca obiectiv verificarea documentelor justificative şi contabile privind achiziţiile intracomunitare efectuate de acesta, urmare a informaţiilor furnizate prin sistemul VIES (referitor la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre şi datele din evidenţa contabilă), fiind întocmit în acest sens procesul-verbal din 13 octombrie 2010.

Potrivit raportului privind informaţiile primite prin sistemul VIES referitoare la livrările intracomunitare declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către P.F.A. C.E., D.G.F.P. Sibiu a concluzionat că acesta a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare din Olanda în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, respectiv: trimestrul III/2009 achiziţii intracomunitare în sumă de 55.826 RON echivalentul a 13.298 euro, trimestrul IV/2009 achiziţii intracomunitare în sumă de 104.171 RON echivalentul a 24.629 euro, trimestrul I/2010 achiziţii intracomunitare în sumă de 73.655 RON echivalentul a 17.983 RON.

În condiţiile în care existau neconcordanţe între evidenţa contabilă a P.F.A. C.E. şi informaţiile primite prin sistemul VIES pentru anii 2009 şi 2010, organele de inspecţie fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe venit, fiind avut în vedere la calcul, adausul mediu comercial practicat de P.F.A. C.E., de 12%.

Din verificarea documentelor justificative şi contabile puse la dispoziţie organelor de control fiscal s-au constatat neconcordanţe între evidenţa contabilă P.F. C.E. în ceea ce priveşte achiziţiile intracomunitare cu informaţiile primite prin sistemul V.I.E.S., în condiţiile în care acesta a înregistrat în evidenţa contabilă doar trei facturi provenite de la furnizori din Olanda, valoarea acestora fiind inferioară valorii livrărilor declarate de către partenerii din Olanda.

Veniturile estimate a fi obţinute de către inculpatul C.E. ca urmare a livrării florilor neînregistrate în contabilitate au fost stabilite la suma de 234.094 RON, sumă reprezentând baza de impunere. Taxa pe valoarea adăugată necolectată de către inculpatul C.E. s-a apreciat că este în sumă de 44.480 RON, fiind calculată prin aplicarea cotei standard de 19% (valoare la acea dată), la contravaloarea estimată a fi obţinută ca urmare a livrării florilor neînregistrate în gestiune.

Au fost estimate a fi obţinute veniturile de către persoana impozabilă ca urmare a livrării florilor neînregistrate în contabilitate:

În anul 2009 (trimestrul III şi IV) în sumă de 151.603 RON cu un impozit aferent de 24.256 RON.

În anul 2010 (trimestrul I) în sumă de 82.494 RON cu un impozit aferent de 13.100 RON.

Valoarea totală a prejudiciului a fost stabilită de către organul fiscal la suma de 97.187 RON ca fiind compusă din: 44.480 RON - taxa pe valoarea adăugată; 8.580 RON - majorări aferente TVA; 6.672 RON - penalităţi de întârziere; 24.256 RON - impozit pe venit an 2009; 13.199 RON - impozit pe venit an 2010.

Pe parcursul urmăririi penale, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Sibiu au procedat la o nouă verificare a P.F.A. C.E. ca urmare a neconcordanţelor între Formularul SCAC 2004 privind schimbul de informaţii de către P.F.A. C.E. cu datele transmise prin Sistemul V.I.E.S., care au stat la baza întocmirii raportului de inspecţie fiscală din 30 septembrie 2010 şi procesului-verbal din 13 octombrie 2010.

În luna octombrie 2010 Biroul Judeţean de Informaţii Fiscale a solicitat autorităţilor fiscale olandeze date privind livrările intracomunitare de flori existente de către T.F. BV către P.F.A. C.E.

Răspunsul primit a relevat faptul că: „învinuitul C.E. a ridicat (colectat) flori cu propriul camion (bus). În data de 11 septembrie 2009 a colectat flori în sumă de 1.399 euro (factura nr. 1), florile au fost plătite în numerar. În data de 16 septembrie 2009 în sumă de 3.249,36 euro (factura nr. 2). Suma de 2.600 euro a fost plătită în numerar, restul sumei urma să fie plătită mai târziu. Acesta nu a plătit factura. Persoana noastră impozabilă a stornat (factura nr. 3) această sumă şi nu a făcut nici un efort pentru a obţine bani. Nu au fost livrări suplimentare făcute, contribuabilul nostru nu mai efectuează tranzacţii cu această persoană. Livrările declarate în trimestrul IV al anului 2009 arătate în sistemul VIES vor fi şterse”.

Urmare a informaţiilor primite prin Formularul SCAC 2004, achiziţia declarată în trimestrul IV 2009 prin sistemul VIES s-a conchis că nu este reală, baza de impunere diminuându-se cu suma de 22.915 euro echivalentul a 96.921 RON.

S-a procedat la un nou calcul al prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului C.E. fără a se avea în vedere achiziţia nereală, organele de inspecţie fiscală stabilind o taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar în minus cu suma de 20.625 RON şi majorări aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită în minus cu suma de 4.096 RON.

Şi în ceea ce priveşte impozitul pe venit organele de inspecţie fiscală au stabilit diferenţa de venit în minus în sumă de 108.552 RON, urmare a diminuării venitului aferent trimestrului IV 2009.

Ca rezultat final sumele stabilite iniţial drept prejudiciu cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului C.E. au fost diminuate la suma de 59.194 RON, apreciată a fi prejudiciul datorat bugetului consolidat al statului.

În faţa instanţei, prin ultima precizare a rechizitoriului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a acuzat inculpatul de săvârşirea a 15 acte materiale, referitoare la: o factură emisă de T.F. BV în data de 16 septembrie 2009; 11 facturi emise de G.Z.B. BV în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010, 30 martie 2010; 3 facturi emise de N.F. BV în datele de 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009.

S-a constatat astfel că Parchetul nu a mai considerat acte materiale imputate inculpatului cele referitoare la facturile emise de T.F. la 11 septembrie 2009, 27 octombrie 2010, la factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009, la factura emisă de S. la 27 august 2009, facturi despre care inculpatul, de altfel, a şi susţinut că Ie-a înregistrat în contabilitate.

Faţă de conţinutul rechizitoriului, de precizările acestuia, prin concluziile depuse la dosar, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru actele materiale referitoare la facturile emise de N.F. BV în 25 septembrie 2009, 04 august 2009, 10 august 2009, la facturile emise de societatea G.Z.B. BV, întrucât nici facturile şi nici scrisorile de însoţire a mărfurilor nu poartă semnătura inculpatului, ştampila persoanei fizice autorizate.

Analizând actele dosarului în speţa de faţă, instanţa a reţinut, mai întâi, că potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 66 C. proc. pen., în procesul penal inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

În al doilea rând, s-a arătat că inculpatul a recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate factura emisă la 16 septembrie 2009 de T.F., precum şi facturile emise la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, cu menţiunea că dintre acestea ultimele, factura cu nr. X este pe storno, respectiv pe minus.

În ceea ce priveşte cele 6 acte materiale (corespunzătoare facturilor societăţii G.Z.B. BV din 04 martie 2010, din 22 martie 2010, din 30 martie 2010), instanţa a arătat că la dosar nu există scrisorile de transport însoţitoare, ştampilate, semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi, inculpatul contestând că ar fi achiziţionat flori în aceste situaţii. De altfel, factura nr. Y din 04 martie 2010 este o factură de stomare. Aceeaşi este situaţia şi în ce priveşte cele 3 acte materiale imputate inculpatului, corespunzătoare facturilor societăţii N.F. BV din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă însă semnătura inculpatului şi nu sunt recunoscute de acesta.

Pe de altă parte, astfel cum a subliniat şi expertul contabil în raportul pe care l-a întocmit în cauză, în situaţia în care achiziţiile nu sunt recunoscute de către contribuabil, informaţiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziţiei respective (facturi confirmate de primire prin semnătura şi ştampila beneficiarului).

Prin urmare, în prezenta speţă întrucât inculpatul nu a recunoscut toate livrările, iar facturile sus-menţionate nu sunt recunoscute de inculpat, nici nu sunt însoţite de scrisori de transport, C.M.R.-uri, care să poarte semnătura, ştampila persoanei fizice române autorizate (precum în cazul altor facturi chiar din acest dosar), iar în cauză nu există alte mijloace de probă care să susţină realitatea achiziţiilor imputate inculpatului, Tribunalul a conchis că există un dubiu privitor la săvârşirea acestor acte materiale, iar conform principiului in dubio pro reo - principiu fundamental în procesul penal român - acest dubiu nu poate profita decât inculpatului.

Mai mult, în rechizitoriu s-a menţionat că inculpatul „a obţinut venituri din vânzarea florilor, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă”, deşi la dosar - după finalizarea fazei de urmărire penală şi a fazei de cercetare judecătorească - s-a constatat că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc de probă care să confirme achiziţia şi vânzarea respectivelor flori de către inculpat ori obţinerea de venituri din vânzarea acelor flori.

Pe cale de consecinţă, informaţiile din raportarea VIES neputându-se corobora cu alte mijloace de probă, judiciare, constatând că însăşi partea civilă şi-a modificat de mai multe ori cuantumul pretenţiilor susţinut a fi fost datorate de inculpat, Tribunalul a concluzionat în sensul că materialul probator administrat în condiţii de contradictorialitate în cauză nu a dovedit în dosarul de faţă, dincolo de orice dubiu, că inculpatul ar fi achiziţionat flori în baza facturilor din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009 (emise de N.F. BV), din 04 martie 2009, 22 martie 2009, 30 martie 2009 (emise de G.Z.B. BV), şi drept urmare că ar fi avut de efectuat înregistrări în evidenţa contabilă, motiv pentru care a reţinut existenţa acestor acte materiale în sarcina inculpatului.

în aceste condiţii, instanţa a constatat că inculpatul C.E. a achiziţionat în mai multe rânduri flori de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă, sustragându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor şi taxelor aferente, săvârşind astfel infracţiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Actele materiale ale acestei infracţiuni sunt cele referitoare la facturile G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 şi la factura T.F. BV din 16 septembrie 2009.

Pe de altă parte, referitor la existenţa, cuantumul prejudiciului pretins a fi fost cauzat în cauza de faţă, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ., sub aspectul laturii civile partea civilă era cea care avea obligaţia să le dovedească, cu atât mai mult cu cât instanţa i-a şi pus în vedere acest lucru. Iar în prezentul dosar de remarcat că majoritatea facturilor au fost depuse doar la instanţă, că suma pretinsă drept prejudiciu a fost fluctuantă, dar cel mai important, că în procesul penal, actele întocmite de organele de control fiscal nu au decât valoarea unor înscrisuri extrajudiciare, care stau doar la baza sesizării organelor de urmărire penală, nereprezentând şi nefiind probe administrate în cadrul procesului penal, neputând servi singure drept temei pentru admiterea pretenţiilor civile. În acelaşi timp, inculpatul a declarat şi organelor de inspecţie fiscală că nu este de acord cu sumele imputate şi chiar a atacat decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite de inspecţia fiscală (solicitând comunicarea facturilor susţinut a fi fost emise de societăţile olandeze, contestând valoarea mare a florilor pretins a fi fost achiziţionate dar şi modul de calcul), însă soluţionarea contestaţiei a fost suspendată.

În raport de actele dosarului, în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat părţii civile vis-a-vis de actele materiale reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a constatat mai întâi, că pentru factura societăţii T.F. BV din 16 septembrie 2009, care nu a fost înregistrată în contabilitate, după cum rezultă şi din raportul de expertiză contabilă, s-ar datora bugetului statului: TVA - 2.947 RON, majorări de întârziere - 271 RON, penalităţi de întârziere - 442 RON (2.947 RON x 15%), totalul pentru factura societăţii T.F. BV fiind: 2.947 + 271 + 442 = 3.660 RON.

Referitor la facturile societăţii G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, având scrisori de transport semnate de inculpat şi despre care însuşi inculpatul a recunoscut că nu Ie-a înregistrat în evidenţele contabile, acestea trebuiau înregistrate în contabilitate, bugetul statului fiind prejudiciat, în concordanţă cu modalitatea de calcul utilizată în raportul de expertiză contabilă de la dosar, după cum urmează:

Pentru factura din 19 februarie 2010 cu un total general de 2857,85 euro, echivalentul în RON la cursul euro din 19 februarie 2010 de 4,1357 RON este în sumă de 11.819 RON. Pentru factura cu un total general de 88,80 euro, echivalentul în RON este de 367.

Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 2.131,70 euro, echivalentul în RON la cursul euro din 24 februarie 2010 de 4,1269 RON este în sumă de 8.797 RON. Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 130 euro, echivalentul în RON este de 537. Pentru factura din 24 februarie 2010 cu un total general de 217,70 euro, echivalentul în RON este de 897.

Prin urmare, 11.819 RON + 367 RON + 8.797 RON + 537 RON + 897 RON = 22.418 RON (facturi G.Z.B. BV), la care se adaugă 15.510 RON (factura T.F.), rezultând valoarea de cumpărare totală de 37.928 RON.

37.928 RON x 12% (adaosul comercial mediu constatat de organul fiscal) = 4.551 RON reprezentând venitul impozabil.

Impozitul pe venit cuvenit este de 4.551 RON x 16% = 728 RON.

TVA este de 4.551 RON x 19%= 864 RON.

În ceea ce priveşte majorările de întârziere, având în vedere numărul de zile calculat de la data scadenţei la data procesului-verbal:

864 RON x 66 zile x 0,1% = 57 RON

864 RON x 85 zile x 0,05% = 37 RON

864 RON x 245 zile x 0,1% = 212 RON,

acestea sunt în total de 306 RON.

Penalităţile de întârziere sunt de 130 RON (864 x 15%).

Concluzionând, total pentru facturile societăţii G.Z.B. BV: 864 + 306 + 130 = 1.300 RON.

Prin urmare, prejudiciul total datorat de inculpat statului, corespunzător actelor materiale reţinute în sarcina sa, este de 3.660 RON + 1.300 RON = 5.688 RON.

Totodată, având în vedere că prejudiciul datorat statului este de 5.688 RON, precum şi faţă de faptul că încă de la primul termen de judecată inculpatul a achitat suma de 6.110 RON cu titlu de valoare prejudiciu în cauză, instanţa a constatat incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 conform cărora dacă prejudiciul cauzat şi recuperat până la primul termen de judecată, este de până la 50.000 euro în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal.

La individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului, Tribunalul a luat în considerare absenţa antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpatului (care s-a prezentat în faţa instanţei, a avut o atitudine sinceră, în final a şi plătit onorariul expertului contabil, împrejurarea că a achitat prejudiciul în contextul în care P.F.A. şi-a încetat existenţa), cuantumul dovedit al prejudiciului în prezenta cauză.

Faţă de dispoziţiile art. 163 C. proc. pen. care se referă la garantarea executării pedepsei (respectiv a unei sancţiuni de natură penală şi nu administrativă) amenzii, instanţa a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu prin ordonanţa din 14 februarie 2011 în Dosarul nr. 866/P/2010 asupra imobilului proprietatea inculpatului C.E.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu.

Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului C.E. pentru săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală.

În motivarea apelului s-a arătat că din considerentele hotărârii criticate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere, în mod eronat, la pronunţarea hotărârii susţinerea inculpatului că recunoaşte doar parţial învinuirile, în sensul că nu a înregistrat în contabilitatea firmei doar factura emisă la data de 16 septembrie 2009 de către T.F. BV şi facturile emise la data de 19 februarie 2010 şi la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, iar în privinţa celorlalte facturi emise de această din urmă societate şi de către N.F. BV la dosar nu există scrisorile de transport însoţitoare, ştampilate şi semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi - inculpatul contestând aceste achiziţii de flori, la dosar fiind depuse doar C.M.R.-uri, care nu poartă semnătura inculpatului şi nu sunt recunoscute de către acesta.

În faţa instanţei inculpatul a susţinut că doar de 4 ori a adus flori din Olanda, având 4 facturi dintre care 3 facturi Ie-a înregistrat în contabilitate, iar a patra a rătăcit-o, pentru aceasta achitând suma de 6.110 RON, fiind vorba de factura din 16 septembrie 2009 emisă de către T.F. BV.

S-a concluzionat de către instanţa de fond că în cauză există dubiu cu privire la săvârşirea tuturor actelor materiale de către inculpat, pe care acesta le contestă, în cauză neexistând alte mijloace de probă care să susţină realitatea achiziţiilor imputate inculpatului.

S-a arătat că instanţa de fond în mod greşit a ajuns la această concluzie interpretând eronat actele depuse la dosar, fiind depuse cele 4 facturi emise de către N.F. BV, însoţite de scrisorile de transport, destinatar fiind fără dubiu inculpatul.

În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea de către inculpat în evidenţa sa contabilă a facturilor care trebuiau înregistrate, conform raportului de expertiză şi suplimentului la expertiză, întocmite în cauză de către expertul contabil L.M., fiind stabilit un prejudiciu total de 32.370 RON rezultat ca urmare a neînregistrării în contabilitatea P.F.A. C.E. a facturii emise la data de 16 septembrie 2009 de către T.F. BV, a celor 11 facturi emise de către G.Z.B. BV în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 şi 30 martie 2010, precum şi a celor 3 facturi emise de către N.F. BV la datele de 04 august 2009, 10 august 2009 şi 25 septembrie 2009.

Cu toate acestea instanţa reţine în considerentele hotărârii alt prejudiciu stabilit prin calcule făcute personal referitor doar la cele trei acte materiale apreciate ca fiind dovedite, acesta fiind în valoare de 5.688 RON.

S-a apreciat că instanţa a constatat incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005, dispunând încetarea procesului penal faţă de inculpat, urmare interpretării greşite a probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale în materie.

În acest sens, s-a arătat că sistemele VIES şi SCAC 2400 sunt sisteme computerizate care permit schimbul de informaţii între statele membre U.E. prin intermediul cărora de verifică şi se monitorizează fluxul comerţului intracomunitar, raportările livrărilor/achiziţiilor intracomunitare făcându-se de către agenţii economici prin completarea declaraţiei recapitulative cod 390 VIES, datele cuprinse în aceste raportări fiind certe.

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a susţinut că a achiziţionat flori din Olanda doar de patru ori, din cele patru facturi doar una nu a înregistrat-o plătind contravaloarea prejudiciului corespunzător acesteia de 6.110 RON, negând restul achiziţiilor comunicate prin sistemul VIES. Cu toate acestea instanţa ajunge la concluzia că inculpatul a mai efectuat două achiziţii pe care nu Ie-a înregistrat în contabilitate şi calculând personal acest prejudiciu pentru toate cele trei achiziţii considerate ca fiind dovedite fără dubiu şi neînregistrate în contabilitate ajunge la prejudiciu inferior celui recunoscut de inculpat pentru o singură achiziţie neînregistrată.

Având în vedere că inculpatul a achitat doar o parte din prejudiciul constatat în cursul urmăririi penale şi reţinut prin actul de sesizare al instanţei, contestându-l sub aspectul cuantumului, s-a apreciat că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului şi aplicarea amenzii administrative.

Prin apelul formulat, A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu, a solicitat obligarea inculpatului C.E. la plata obligaţiilor fiscale rămase de plată, respectiv suma de 40.619 RON reprezentând impozit pe venit, TVA şi dobânzi, cu accesorii până la data plăţii.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea civilă motivat de faptul că inculpatul ar fi achitat prejudiciul, în condiţiile în care partea civilă a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 59.194 RON.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ale O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 14-17 şi art. 361 C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 82/A din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinţei penale nr. 13 din data de 08 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1058/85/2012, a fost desfiinţată integral sentinţa penală atacată şi, procedând la o nouă judecată:

A fost condamnat inculpatul C.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. şi a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Au fost interzise inculpatului exercitarea, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Pe aceeaşi durată, de 4 ani, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi ale art. 84 C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborate cu art. 998 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul C.E. să îi plătească părţii civile următoarele sume, cu titlu de despăgubiri materiale:

- suma de 15.674 RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză G.Z.B. BV, precum şi majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 şi până la data achitării efective a debitului.

- suma de 1.414 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză G.Z.B. BV.

- suma de 5.021 RON reprezentând TTVA aferentă neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză N.F. BV, precum şi majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 şi până la data achitării efective a debitului.

- suma de 453 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză N.F. BV.

- suma de 2.947 RON reprezentând TVA aferentă neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză T.F. BV, precum şi majorări de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2010 inclusiv şi dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 01 iulie 2010, conform dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 şi până la data achitării efective a debitului.

- suma de 266 RON reprezentând impozit pe venituri aferent neînregistrării operaţiunilor de achiziţii intracomunitare de la societatea olandeză T.F. BV.

A fost scăzută din cuantumul prejudiciului total stabilit mai sus suma de 6.110 RON achitată de inculpat la data de 13 martie 2012.

A fost revocată măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de procuror, prin ordonanţa din 14 februarie 2011 dată Dosarul nr. 866/P/2010, asupra imobilului.

Instanţa de apel, în temeiul art. 378 alin. (1¹) C. proc. pen., a adus la cunoştinţa inculpatului că, dată fiind soluţia primei instanţe, de încetare a procesului penal, cu ocazia judecării apelului, este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent.

Inculpatul intimat C.E. a învederat că nu doreşte să dea declaraţie în cauză, precizând că îşi menţine declaraţiile date anterior.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cererilor şi temeiurilor invocate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul procurorului din 01 februarie 2012 dat în Dosarul nr. 866/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, inculpatul, în calitate de administrator al P.F.A. C.E., a achiziţionat în repetate rânduri flori de la S. BV, SC N.F. BV, G.Z.B. BV şi T.F. BV toate din Olanda, obţinând ulterior venituri din vânzarea acestora, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor şi taxelor aferente şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 59.194 RON.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi la judecarea cauzei în primă instanţă, a rezultat că, raportat la perioada menţionată în actul de sesizare, respectiv 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, inculpatul C.E., în calitate de administrator al P.F.A. C.E. a efectuat achiziţii intracomunitare de la societăţile olandeze S. BV, N.F. BV, G.Z.B. BV şi T.F. BV, astfel:

1. În ceea ce priveşte societatea T.F. BV au fost emise 2 facturi fiscale, respectiv: factura din 11 septembrie 2011 în valoare 1.399,78 euro (înregistrată în contabilitatea societăţii) şi factura din 16 septembrie 2009 în valoare de 3.249,36 euro, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii.

2. Pentru societatea N.F. BV au fost emise 4 facturi fiscale, respectiv din 04 august 2009 în valoare de 1.080,2 euro, din 10 august 2009, în valoare de 2.211,4 euro, din 25 septembrie 2009 în valoare de 2.232,3 euro şi din 06 octombrie 2009 în valoare de 1.700,4 euro, dintre care doar această din urmă factura fiscală a fost înregistrată în contabilitatea societăţii.

3. Referitor la societatea S. BV a fost emisă 1 factură din 27 august 2009 în valoare de 2.911,5 euro, factură înregistrată în contabilitatea societăţii.

4. În ceea ce priveşte societatea G.Z.B. BV, Curtea a reţinut că inculpatul C.E. a achiziţionat în primul trimestru al anului 2010 flori în valoare totală de 17.983 euro, fiind emise un număr de 11 facturi fiscale, din care 2 cu minus, respectiv în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 şi 30 martie 2010 (plus una din noiembrie 2010, a cărei valoare a fost scăzută din cuantumul total de 19.620,12 euro şi care nu a fost reţinută în actul de sesizare şi nu a fost avută în vedere de prezenta instanţă), după cum rezultă din înscrisul comunicat de această societate aflat la dosarul Tribunalului.

Curtea a constatat faptul că factura din 04 martie 2010 este o factură de stornare şi nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care la însumarea valorii totale a achiziţiilor efectuate de la această societate nu a fost avută în vedere această factură.

Astfel, din înscrisurile comunicate de societatea G.Z.B. BV a rezultat că din cele 11 facturi menţionate două au fost de stornare, pentru sumele de 207,35 euro (factura din 24 februarie 2010) şi 80 euro (factura din 04 martie 2010).

Curtea a apreciat că principala problemă pusă în discuţie în prezenta cauză a fost aceea a autenticităţii livrărilor şi a facturilor neînregistrate de inculpat în evidenţa P.F.A.

În acest sens s-a constatat că prima instanţă, la stabilirea stării de fapt şi la analiza probelor administrate în cauză a avut în vedere, pe de o parte faptul că pentru cele 6 acte materiale (corespunzătoare facturilor societăţii G.Z.B. BV din 04 martie 2010, din 22 martie 2010, din 30 martie 2010), la dosar nu există scrisorile de transport însoţitoare, ştampilate, semnate de inculpat - ca în cazul celorlalte facturi, aceeaşi fiind situaţia şi în ce priveşte cele 3 acte materiale imputate inculpatului, corespunzătoare facturilor societăţii N.F. BV din 04 august 2009, 10 august 2009, 25 septembrie 2009, la dosar fiind depuse C.M.R.-uri, care nu poartă însă semnătura inculpatului şi nu sunt recunoscute de acesta, iar, pe de altă parte, raportându-se şi la menţiunile expertului contabil, faptul că în situaţia în care achiziţiile nu sunt recunoscute de către contribuabil, informaţiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziţiei respective (facturi confirmate de primire prin semnătura şi ştampila beneficiarului).

Curtea de Apel a apreciat ca eronat raţionamentul primei instanţe, având în vedere următoarele:

I. Conform Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 07 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 885/2004 al Consiliului din 26 aprilie 2004 şi ReguIamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006, privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată şi de abrogare a Regulamentului nr. 218/92:

Art. 22 alin. (1) şi (3): „Fiecare stat membru dispune de o bază de date electronică în care stochează şi prelucrează informaţiile pe care le colectează în conformitate cu art. 22 alin. (6) lit. b), în versiunea din art. 28h din Directiva nr. 77/388/CEE.

Statele membre se asigură că bazele lor de date sunt actualizate, complete şi exacte.”

Art. 26: „În cazul în care, în sensul art. 22-25, autorităţile competente ale statelor membre stochează informaţii în baze de date electronice şi fac schimb de astfel de informaţii prin mijloace electronice, ele iau toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea art. 41”.

Art. 41 alin. (2): „Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului regulament, pot fi utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare sau pentru perceperea sau controlul administrativ al impozitelor în scopul stabilirii bazei de impozitare.

De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare care pot implica sancţiuni, iniţiate ca urmare a încălcării legislaţiei fiscale, fără a aduce atingere normelor generale şi dispoziţiilor legale care reglementează drepturilor acuzaţiilor şi martorilor în cadrul acestor proceduri”.

Art. 42: „Rapoartele, declaraţiile şi orice alte documente sau copiile certificate sau extrasele acestor documente, obţinute de personalul autorităţii solicitate şi comunicate autorităţii solicitante, în cadrul asistenţei prevăzute de prezentul regulament, pot fi invocate ca dovezi de către organismele competente ale statului membru al autorităţii solicitante, la fel ca şi documentele similare furnizate de o altă autoritate din ţara respectivă”.

II. În fapt, în urma controlului tematic efectuat în luna iulie a anului 2010 la P.F.A. C.E., organele inspecţiei fiscale au constatat, raportat la informaţiile furnizate prin sistemul VIES că P.F.A. C.E. a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare din Olanda în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010.

Ca urmare a neconcordanţelor între Formularul SCAC 2004 privind schimbul de informaţii şi înregistrările prin Sistemul VIES s-au efectuat noi verificări, în urma cărora s-a stabilit că, în ceea ce priveşte societatea olandeză T.F. BV, în afara celor două achiziţii din 11 septembrie 2009 şi 16 septembrie 2009, nu s-au efectuat alte livrări către persoana C.E., motiv pentru care s-a constatat că achiziţia menţionată pentru trimestrul IV din anul 2009, în valoare de 22.915 euro, nu este reală.

Aceste inadvertenţe au îndreptăţit inculpatul să susţină că nici înscrierile din sistemul VIES privind achiziţiile de la societăţile G.Z.B. BV şi N.F. BV nu sunt reale, iar expertul contabil numit în cauză a susţinut de asemenea că, faţă de situaţia livrărilor efectuate de T.F. BV, cu privire la care s-au constatat erori semnificative şi un prejudiciu inexistent, informaţiile din raportarea VIES trebuie coroborate cu documente certificate care să ateste realitatea livrării/achiziţiei respective (facturi confirmate de primire prin semnătura şi ştampila beneficiarului).

La dosarul primei instanţe au fost comunicate însă informaţiile suplimentare solicitate în cursul urmăririi penale cu privire la achiziţiile efectuate de la societatea G.Z.B. BV şi respectiv N.F. BV.

În ceea ce priveşte prima societate, s-a comunicat expres faptul că au fost vândute flori şi plante lui C.E., în total de 17.983 euro, în primul trimestru al anului 2010, că acesta a preluat personal bunurile, că marfa vândută trebuie plătită în numerar pe loc, că societatea olandeză întotdeauna verifică autenticitatea codului persoanei străine în avans. S-a observat că printre înscrisurile comunicate în copie există unul indicând adresa şi codul de înregistrare al lui C.E. şi semnătura acestuia, semnătură care apare şi pe scrisorile de transport.

Referitor la societatea N.F. BV, Curtea a constatat că au fost comunicate cele 4 facturi fiscale menţionate, însoţite fiecare de scrisoare de transport (C.M.R.), niciunul dintre aceste documente nefiind semnate de inculpat (deci nici factura din 06 ocotombrie 2009). A fost comunicată însă la dosar scrisoarea de transport (C.M.R.), aferentă datei de 06 septembrie 2009, semnată de inculpat.

III. Făcând în continuare referire la dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, Curtea a arătat că, deşi inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie”, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.), potrivit art. 66 C. proc. pen., acesta, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Sub acest aspect s-a subliniat că „a proba lipsa lor de temeinicie” reprezintă un drept procesual care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe sau la contestarea legalităţii mijloacelor de probă. În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

S-a făcut totodată trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a arătat că, în condiţiile în care există o probaţiune administrată împotriva persoanei acuzate, care a fost coroborată cu lipsa unei explicaţii plauzibile din partea acesteia, dreptul la tăcere nu a fost încălcat (cauza Murray contra Marii Britanii).

În acelaşi sens, s-a menţionat că, la pct. 2.5 din Carta verde privind prezumţia de nevinovăţie se arată că probele în acuzare trebuie să fie suficient de solide pentru a necesita un răspuns din partea celui acuzat, iar nu vinovăţia certă a acestuia, caz în care absenţa unei justificări din partea acestuia poate duce la concluzia că nu există nicio altă explicaţie posibilă şi că acuzatul este vinovat, având în vedere declaraţiile celorlalte persoane acuzate, contradicţiile între declaraţiile acuzatului sau introducerea în cauză de date sau informaţii false.

Raportându-se la situaţia concretă din cauză, Curtea a arătat că, în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, iar în cursul judecăţii, prin declaraţia dată la termenul din 14 martie 2012, a menţionat că a adus flori din Olanda doar de 4 ori, iar din cele 4 facturi, doar una nu a înregistrat-o în contabilitate, deoarece a rătăcit-o, subliniind totodată că alte flori nu a importat din Olanda. Prin concluziile scrise depuse la data de 15 mai 2012, acesta, prin apărător ales, a precizat că niciuna dintre facturile emise de societatea G.Z.B. BV, la 19 februarie 2010, la 24 februarie 2010, la 04 martie 2010, 22 martie 2010 şi 30 martie 2010 nu poartă semnătura sa.

La termenul din 30 mai 2012, instanţa a pus în vedere inculpatului, prin apărătorul său, să precizeze care sunt facturile semnate şi acceptate de el, acesta menţionând că doar unele facturi au fost acceptate, fără a le indica.

Ulterior, în concluziile scrise depuse la dosar, s-a precizat că, privitor la facturile emise la 24 februarie 2010 de către G.Z.B. BV, acestea au fost recunoscute ca fiind preluate şi semnate de inculpat, însă aşa cum s-a arătat, dintr-o greşeală nu au fost înregistrate în evidenţele contabile.

Curtea a observat că şi prima instanţă, în hotărârea pronunţată, a reţinut că inculpatul ar fi recunoscut că nu a înregistrat în contabilitate factura emisă la 16 septembrie 2009 de T.F. BV, precum şi facturile emise la data de 24 februarie 2010 de către societatea G.Z.B. BV, cu menţiunea că dintre acestea ultimele, factura cu nr. X este pe storno, respectiv pe minus.

Cu toate acestea, în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat organelor fiscale că nu a achiziţionat flori din Olanda, în afara celor înregistrate în evidenţa contabilă.

Curtea de Apel a constatat aşadar că inculpatul C.E. a recunoscut succesiv existenţa achiziţiilor intracomunitare efectuate şi numai în măsura în care documentele fiscale existente la dosar (iniţial doar cele privind societatea T.F. BV şi apoi, după comunicarea facturilor emise de societatea G.Z.B. BV, Ie-a recunoscut doar pe cele care poartă semnătura sa) conţineau semnătura sa, fără a duce nicio justificare cu privire la existenţa celorlalte achiziţii intracomunitare înregistrate în sistemul VIES, ca fiind efectuate de acesta.

În aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile mai sus menţionate din Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 07 ocotombrie 2003 şi coroborând înscrisurile depuse la dosar cu informaţiile comunicate prin sistemul VIES cu privire la achiziţiile intracomunitare efectuate de P.F.A. C.E., la faptul că acesta s-a prezentat personal şi a achitat în numerar contravaloarea bunurilor cumpărate, precum şi faţă de apărările inculpatului, fundamentate în principal pe invocarea lipsei probelor, fără a aduce niciun argument cu privire la existenţa acestor înregistrări în sistemul VIES şi recunoscând succesiv facturile fiscale comunicate în măsura în care a constatat că documentele au fost semnate de el, Curtea de Apel a apreciat că este dovedit în cauză că inculpatul a efectuat aceste achiziţii intracomunitare de flori şi plante, din Olanda, de la 4 societăţi comerciale, înregistrând în actele contabile ale P.F.A. C.E. doar un număr de 3 facturi fiscale.

În evidenţa contabilă a P.F.A. C.E. au fost înregistrate pentru anul 2009 achiziţii în valoare totală de 27.594 RON (18.231 + 9.363 RON) - inclusiv adaos - iar valoarea totală a intrărilor a fost calculată la suma de 55.826 RON, fără adaos. În ceea ce priveşte anul 2010, nu au fost înregistrate achiziţii în contabilitatea P.F.A. C.E..

Curtea a observat că prima instanţă a reţinut că inculpatul C.E. a achiziţionat în mai multe rânduri flori de la T.F. BV, G.Z.B. BV din Olanda, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a impozitelor şi taxelor aferente, săvârşind astfel infracţiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că actele materiale ale acestei infracţiuni sunt cele referitoare la facturile G.Z.B. BV din 19 februarie 2010, 24 februarie 2010 şi la factura T.F. BV din 16 septembrie 2009, deşi potrivit reţinerilor aceleiaşi instanţe, inculpatul a recunoscut doar facturile emise la data de 24 februarie 2010 .

Pe de altă parte, Curtea a constatat că în rechizitoriu s-a menţionat că inculpatul „a obţinut venituri din vânzarea florilor, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă”, deşi la dosar - după finalizarea fazei de urmărire penală şi a fazei de cercetare judecătorească - se constată că nu s-a depus, solicitat ori administrat niciun mijloc de probă care să confirme achiziţia şi vânzarea respectivelor flori de către inculpat ori obţinerea de venituri din vânzarea acelor flori.

Instanţa de apel a apreciat însă că este de asemenea dovedită şi vânzarea acestor flori şi plante şi implicit obţinerea de venituri din efectuarea acestor operaţiuni comerciale.

În primul rând, după cum s-a reţinut mai sus, a fost dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul C.E. a efectuat aceste achiziţii de la societăţile olandeze.

În al doilea rând, prin declaraţia dată în faza de urmărire penală, martora Ş.A. a arătat că inculpatul se ocupă cu vânzarea de flori de mai mulţi ani, că ştie că acesta a fost personal în Olanda după flori cu un microbuz şi de asemenea cu un autoturism şi că a aflat de la inculpat că primea flori trimise de la firmele olandeze cu diferite transporturi, flori pe care le prelua din zona Sibiu. În ceea ce priveşte vânzarea florilor, martora a arătat că inculpatul pleca cu flori pe un traseu, fără ca ea să cunoască localităţile şi clienţii pe care îi avea în ţară.

În faţa instanţei, martora a precizat că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând încă o dată că inculpatul i-a spus că ar fi fost personal în Olanda să cumpere flori.

Coroborând faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză cu faptul că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la destinaţia acestor achiziţii (pe care de altfel nu le recunoaşte) şi având în vedere gradul mare de perisabilitate a florilor, Curtea de Apel a concluzionat că aceste bunuri au fost comercializate de inculpat, fără a înregistra în contabilitatea P.F.A. C.E. veniturile realizate.

Pentru considerentele arătate, instanţa a constatat că faptele inculpatului există şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în omisiunea înregistrării în contabilitatea P.F.A. C.E., în perioada 01 iulie 2009 - 31 martie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi a achiziţiilor intracomunitare de bunuri efectuate de la societăţile N.F. BV, G.Z.B. BV şi T.F. BV şi a veniturilor realizate în urma vânzării acestor bunuri, fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, motiv pentru care, conform art. 375 alin. (2) C. proc. pen. a pronunţat condamnarea inculpatului C.E.

Referitor la precizările succesive ale rechizitoriului în faţa instanţei, precum şi modificările efectuate de partea civilă, de mai multe ori, cu privire la cuantumul pretenţiilor susţinut a fi fost datorate de inculpat, Curtea a apreciat că aceste inadvertenţe nu au relevanţă asupra existenţei faptelor, stabilirea acestora şi a cuantumului prejudiciului fiind atributul instanţei de judecată.

În acest sens s-a menţionat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul procurorului pentru aceea că, în calitate de administrator al P.F.A. C.E. a achiziţionat în repetate rânduri flori de la S. BV, N.F. BV, G.Z.B. BV şi T.F. BV toate din Olanda, obţinând ulterior venituri din vânzarea acestora, operaţiuni pe care nu Ie-a înregistrat în evidenţa contabilă, arătându-se cu privire la fiecare societate sumele în euro, reprezentând contravaloarea acestor achiziţii.

S-a apreciat de către instanţa de apel ca fiind regretabil faptul că, prin precizările depuse la dosar, procurorul a reţinut ca acte materiale unele facturi fiscale care au fost înscrise în contabilitatea P.F.A. C.E. (facturile emise de T.F. BV la 11 septembrie 2009, 27 octombrie 2010, factura emisă de N.F. BV la 06 octombrie 2009, factura emisă de S. BV la 27 august 2009), iar în ceea ce priveşte G.Z.B. BV au fost indicate, ca acte materiale, iniţial 6 facturi emise de în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010, 30 martie 2010 şi apoi 11 (din care 2 erau de fapt de stornare), însă s-a arătat că încadrarea în drept a faptelor săvârşite şi eventual numărul actelor materiale comise de inculpat este atributul exclusiv al instanţei, care are însă obligaţia de a se limita la obiectul judecăţii, conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen.

Or, în actul de sesizare a instanţei au fost descrise faptele inculpatului raportat la fiecare societate în parte şi la valoarea totală a achiziţiilor efectuate de inculpat de la această societate, depunerea ulterioară a facturilor fiscale în faţa instanţei considerându-se că nu a avut ca scop modificarea obiectului judecăţii, ci dovedirea stării de fapt astfel cum a fost menţionată în actul de sesizare. Pe de altă parte, s-a arătat că nicio dispoziţie legală nu interzice procurorului să depună la dosarul instanţei, în probaţiune, înscrisuri obţinute ulterior trimiterii în judecată a inculpatului.

Instanţa de apel a reţinut astfel ca fiind cert faptul că inculpatul C.E. a efectuat achiziţii, în datele de 04 august 2009, 10 august 2009 şi 25 septembrie 2009 de la societatea N.F. BV, în data de 16 septembrie 2009 de la societatea T.F. BV şi în datele de 19 februarie 2010, 24 februarie 2010, 04 martie 2010, 22 martie 2010 şi 30 martie 2010 de la societatea G.Z.B. BV şi nu a înregistrat aceste operaţiuni în contabilitatea societăţii, motiv pentru care a reţinut un număr de 9 acte materiale în sarcina acestuia.

Chiar dacă, referitor la ultima societate, au existat mai multe facturi fiscale emise în aceeaşi zi, instanţa, la stabilirea numărului actelor materiale s-a raportat la ziua emiterii acestora, în condiţiile în care unele dintre ele conţin aceleaşi bunuri, care au fost stornate în aceeaşi zi (spre exemplu, facturile din 04 martie 2010)

IV. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale consacrate de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol al infracţiunii săvârşite, împrejurările de comitere - reţinând că activitatea inculpatului s-a desfăşurat pe o perioadă mare de timp - urmarea produsă, atitudinea nesinceră a inculpatului, dar şi faptul că aceasta se află la prima confruntare cu legea penală, că de la momentul epuizării infracţiunii au trecut 3 ani, timp în care acesta nu a mai săvârşit fapte de natură penală.

Astfel, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, este în măsură să realizeze scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut în art. 52 C. pen., respectiv constrângerea, reeducarea, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi, nu în ultimul rând, formarea unei atitudini corecte faţă de activitatea profesională, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Referitor la conţinutul pedepsei accesorii şi a celei complementare, Curtea a reţinut că, în prezenta cauză, natura şi gravitatea faptei săvârşite de inculpat (conturate şi de perioada de timp în care a fost comisă) duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzutele art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat-activităţi ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exerciţiul autorităţii, interzicere care apare ca justificată şi proporţională cu scopul urmărit.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa de apel a apreciat că nu se impune executarea acesteia în regim de detenţie, arătând că scopul sancţiunii penale poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, întrucât inculpatului, prin condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare, i se va atrage atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei, precum şi asupra importanţei respectării relaţiilor în societate.

V. Referitor la existenţa cuantumului prejudiciului pretins a fi fost cauzat.

În cauză, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză contabilă întocmit au fost avute în vedere valorile cuprinse în facturile fiscale amintite, expertul reţinând însă cheltuieli deductibile, neluate în calcul de organul de inspecţie fiscală. Prin suplimentul la raportul de expertiză, expertul a justificat modul de apreciere a cheltuielilor deductibile, având în vedere că, atâta timp cât s-a calculat un venit din facturile înregistrate, este normal să se ia în calcul şi valoarea de achiziţie aferentă mărfurilor respective ca o cheltuială deductibilă.

Curtea a constatat, într-adevăr, că organul de inspecţie fiscală a calculat impozitul pe venit raportat la valoarea totală a bunurilor şi nu la venitul efectiv pretins a fi fost realizat de către P.F.A. C.E. din vânzarea acestor bunuri.

Prin urmare, la stabilirea cuantumului prejudiciului instanţa a avut în vedere aceste calcule efectuate prin expertiza contabilă, reţinând următoarele:

- pentru factura emisă de societatea T.F. BV la data de 16 septembrie 2009, în sumă de 3.249,36 euro, s-a stabilit un venit neînregistrat de 15.510 RON, cheltuieli deductibile de 13.848 RON neluate în calcul de organul de inspecţie fiscală, rezultând un prejudiciu - debit principal de 2.947 RON reprezentând TVA şi 266 RON reprezentând impozit pe venit pentru facturile emise de societatea G.Z.B. NV, în valoare totală de 17.983 euro, s-a stabilit un venit neînregistrat de 82.494 RON, cheltuieli deductibile de 73.655 RON neluate în calcul de organul de inspecţie fiscală rezultând un prejudiciu - debit principal de 15.674 RON reprezentând TVA şi 1.414 RON reprezentând impozit pe venit;

- pentru facturile fiscale emise de societatea N.F. BV, s-a stabilit un venit neînregistrat de 26.427 RON, cheltuieli deductibile de 23.595 RON, neluate în calcul de organul de inspecţie fiscală, rezultând un prejudiciu - debit principal de 5.021 RON reprezentând TVA şi 453 RON reprezentând impozit pe venit.

Referitor la plata accesoriilor, instanţa a reţinut că, în soluţionarea acţiunii civile, instanţa este ţinută şi de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cessans - cât şi acoperirea folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens şi astfel s-a apreciat că se impune ca inculpatul să fie obligat şi la plata majorărilor de întârziere şi respectiv a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, (damnum emergens) aferente debitului, calculate conform C. proc. fisc. (art. 119 şi art. 120).

În ceea ce priveşte sumele solicitate de partea civilă cu titlu de accesorii, Curtea de Apel a constatat că în raportul de expertiză contabilă acestea au fost calculate prin raportare Ia debitele principale stabilite ca urmare a cheltuielilor deductibile menţionate. S-a constatat însă că expertul contabil nu a avut în vedere, de fiecare dată, aceeaşi perioadă cu cea pentru care au fost calculate accesoriile de către organul de inspecţie fiscală, respectiv până la 23 septembrie 2010. Spre exemplu, s-a arătat că pentru societatea N.F. BV au fost calculate majorări de întârziere pentru 92 de zile începând cu 26 octombrie 2009, în realitate fiind vorba de 92 + 90 + 66 de zile până la data de 30 iunie 2010, dată de la care, potrivit dispoziţiilor art. ll din O.U.G. nr. 39/2010, pentru creanţele fiscale care au scadenţa anterior datei de 01 iulie 2010, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Pentru aceste motive şi având în vedere că nu este de competenţa instanţei de a calcula şi stabili cu caracter cert cuantumul accesoriilor, acestea au fost calculate conform dispoziţiilor art. 119 şi 120 C. proc. fisc. (dispoziţii avute în vedere şi în expertiza contabilă, când s-au calculat majorări întârziere, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere).

Constatând totodată că inculpatul a achitat la data de 13 martie 2012 suma de 6.110 RON, şi cum imputaţia plăţii este în sarcina creditorului, a fost scăzut din cuantumul prejudiciului total cuvenit părţii civile această sumă.

Referitor la măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului din 14 februarie 2011 asupra imobilului casă de locuit situat în intravilanul localităţii Dumbrăveni, până la concurenţa sumei de 59.194 RON, Curtea a reţinut că, prin procesul-verbal din 24 mai 2011 s-a constatat că imobilul în care locuieşte inculpatul şi la care se referă respectiva ordonanţa a fost vândut numitei H.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 10 noiembrie 2010.

S-a mai constatat de asemenea, că, prin rechizitoriul procurorului, nu s-a dispus cu privire la menţinerea măsurii asigurătorii, contrar dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 267 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen.

Constatând aşadar că în cauză măsura asigurătorie a fost dispusă de procuror fără a solicita organului competent - Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară - conform dispoziţiilor art. 166 alin. (3) C. proc. pen., luarea inscripţiei ipotecare şi că sechestrul instituit de procuror nu a fost pus în aplicare conform dispoziţiilor art. 164-166 C. proc. pen., faţă de faptul că imobilul a fost vândut unei terţe persoane, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 10 noiembrie 2010 şi anterior luării măsurii asigurătorii, Curtea a apreciat că în cauză se impune revocarea acestei măsuri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.E. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

Invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., recurentul inculpat C.E. a susţinut atât în cuprinsul motivelor scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 14 mai 2013), cât şi cu ocazia dezbaterilor, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel se bazează pe o analiză superficială a probelor administrate în cauză, criticând-o sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art, 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi solicitând casarea hotărârii şi menţinerea sentinţei pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Sibiu, prin care a fost încetat procesul penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i)¹ C. proc. pen., iar în baza art. 10 alin. (1) teza a lll-a din Legea nr. 241/2005 coroborat cu art. 91 lit. c) C. pen., i-a fost aplicată amenda administrativă de 500 RON.

În ceea ce priveşte latura civilă, s-a susţinut, invocându-se acelaşi caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., că suma pretinsă de partea civilă s-a modificat de mai multe ori, că a contestat sumele stabilite prin decizia de impunere şi că prejudiciul calculat a fost raportat la suma de 54.000 euro, ori însumându-se toate facturile depuse la dosarul cauzei, acestea depăşesc cu puţin 30.000 euro. S-a mai susţinut că sumele pretinse de partea civilă includ şi sumele neachitate de către P.F.A. C.E. conform obligaţiilor fiscale ce rezidă din încasările estimate de inspectorii fiscali, însă aceste sume nu pot face obiectul unor pretenţii civile într-un proces penal.

Recurenta parte civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sibiu, a solicitat, potrivit motivelor scrise de recurs (depuse la 24 mai 2013), admiterea căii de atac, iar, în rejudecare, obligarea inculpatului la plata obligaţiilor fiscale rămase de plată, respectiv a diferenţei de 2.855 RON - impozit pe venit, ca fiind sume corect calculate de organul de control, cu care s-a constituit parte civilă, cu accesorii până la data plăţii.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpatul C.E. şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sibiu, ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului şi părţii civile, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Totodată, cu titlu preliminar, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de inculpat şi de partea civilă, privind greşita condamnare de către instanţa de apel pentru infracţiunea ce a format obiectul acuzaţiei penale, contestarea laturii civile, respectiv greşita soluţionare a laturii civile şi obligarea la plata întregului prejudiciu pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere în acest sens modificările aduse dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, prin prisma motivului de recurs menţionat fiind supuse casării hotărârile contrare legii sau prin care s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că, prin criticile circumscrise de inculpatul recurent cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. şi care vizează greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi greşita soluţionare a laturii civile, acesta contestă, în realitate, situaţia de fapt reţinută de Curtea de Apel şi modul în care instanţa de prim control judiciar a interpretat probele administrate în cauză, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Insă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

În mod similar, referitor la criticile formulate de partea civilă, neîncadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că susţinerile acesteia privind greşita soluţionare a laturii civile, cu consecinţa obligării inculpatului la plata întregului prejudiciu, presupun o repunere în discuţie a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, situaţie care nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., putând fi circumscrisă, aşa cum s-a arătat şi anterior, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, temei de casare care a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, astfel încât critica formulată de partea civilă nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

3. Examinând cauza şi din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, conform dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte constată că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu a suferit modificări sub aspectul conţinutului constitutiv şi al regimului sancţionator ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 268/2009 privind C. pen. şi a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acesteia.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că atât C. pen. din 1969, cât şi noul C. pen. reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36 alin. (1)) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă, în mod concret relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţa de prim control judiciar nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, iar Parchetul nu a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, astfel încât, în propria cale de atac promovată de inculpat nu i se poate agrava situaţia prin valorificarea dispoziţiilor privind tratamentul penal al infracţiunii continuate.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile părţii generale a C. pen. din 1969 creează o situaţie mai avantajoasă pentru inculpatul C.E. din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei, ce a fost stabilită prin hotărârea pronunţată de instanţa de prim control judiciar, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia, potrivit art. 81 C. pen. (1969), modalitate ce nu se mai regăseşte în noua reglementare, care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe (ca şi conţinut şi efecte) şi, ca urmare, nu poate retroactiva.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este C. pen. anterior care, raportat la condiţiile de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.

4. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu şi inculpatul C.E.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părţi civile la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat şi a recurentului inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Sibiu, şi de inculpatul C.E. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1347/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1280/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1269/2014. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1271/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1273/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1280/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1296/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1345/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1347/2014. Penal