ICCJ. Decizia nr. 1286/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1286/2014

Dosar nr. 3609/91/2013

Şedinţa publică din 11 aprilie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul N.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 167 din 11 septembrie 2013 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în Dosarul nr. 3609/91/2013, a fost condamnat inculpatul N.I.M., muncitor la SC B.M. SRL jud. Suceava, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Bezdead, sat Bezdead, jud. Dâmboviţa, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 320¹ C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, perioada executată, începând cu data de 29 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prevalarea de probe biologice de la inculpatul N.I.M.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile, după cum urmează:

- către S.A.J. Vrancea 122,76 lei plus dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei şi până la achitarea integrală a debitului;

- către S.J.U. Sf. Pantelimon Focşani la 4.283,02 lei plus dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei şi până la achitarea integrală a debitului.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 896/255/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat la Tribunalul Vrancea sub nr. 3609/91/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.I.M., muncitor la SC B.M. SRL jud.Suceava, fără antecedente penale, domiciliat în com. Bezdead, sat Bezdead, jud. Dîmboviţa, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., reţinându-se că în ziua de 29 aprilie 2013, în jurul orei 14,00, în timp ce purta o discuţie cu prietena sa - Z.M.L., pe o poiană din com. Vidra jud. Vrancea, pe fondul geloziei, a lovit-o cu un cuţit în zona „paravertebrala dreapta, după care i-a comprimat gâtul cu ambele mâini, cauzându-i plagă înjunghiată şi echimoze cervicale, pentru care a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, punând şi viaţa victimei în primejdie, urmărind astfel suprimarea vieţii victimei, rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa de 29 aprilie 2013, după mai multe convorbiri telefonice cu Z.M.L., inculpatul s-a deplasat cu un microbuz în com. Vidra, jud. Vrancea, iar în staţia Burca s-a întâlnit cu partea vătămată, care îşi petrecuse noaptea la prietenul său, R.D.

Fiindu-i teamă de o posibilă confruntare cu R.D., inculpatul a luat de la domiciliul său un cuţit de vânătoare, cu teacă, pe care-l deţinea de circa 4 ani şi pe care obişnuia să-l folosească la bucătărie.

În aceeaşi zi, în jurul orei 13.30, inculpatul şi victima s-au întâlnit din nou pe un teren din apropierea locuinţei bunicii numitei Z.M.L., situată în com. Vidra jud. Vrancea, unde N.I.M. a încercat să o convingă pe aceasta să renunţe la relaţia cu celălalt prieten al ei.

În timp ce discutau, Z.M.L. a fost sunată pe mobil chiar de R.D., victima spunându-i acestuia din urmă că „îl iubeşte", moment în care inculpatul a devenit gelos, a scos de ia brâu cuţitul de vânătoare pe care-l avea asupra sa şi i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură în zona omoplatului drept, în timp ce aceasta se afla în poziţia şezut.

După ce partea vătămată Z.M.L. a fost lovită de inculpat, s-a ridicat, având cuţitul înfipt în omoplatul drept şi a încercat să fugă, însă a fost urmărită de acesta, care a ajuns-o din urmă, a apucat-o şi a strâns-o cu ambele mâini de gât până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la sol.

Inculpatul, observând că victima sângerează abundent, a sunat S.N.A.U. 112, la faţa locului sosind o ambulanţă şi apoi organele de poliţie. Z.M.L. a fost transportată la S.J.U. „Sf. Pantelimon" Focşani, unde a fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale.

Instanţa de fond a apreciat că, situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus rezultă din proces verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto; declaraţiile învinuituli/inculpatului;declaraţiile martorilor; raportul de constatare medico-legală;înscrisuri; coroborate cu declaraţia de recunoaştere a faptei de către inculpat.

Prima instanţă a apreciat că în drept, fapta inculpatului N.I.M., care, în ziua de 29 aprilie 2013, în jurul orei 14.00, în timp ce purta o discuţie cu prietena sa - Z.M.L., pe o poiană din com. Vidra, jud. Vrancea, pe fondul geloziei, a lovit-o cu un cuţit în zona „paravertebrală dreapta", după care i-a comprimat gâtul cu ambele mâini, cauzându-i plagă înjunghiată şi echimoze cervicale, pentru care a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, punându-i viaţa în primejdie, urmărind astfel suprimarea vieţii victimei, rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.,pentru care urmează să răspundă penal.

Totodată, la încadrarea juridică dată faptei, instanţa de fond a avut în vedere obiectul corp delict folosit (cuţit) deosebit de apt de a produce moartea, zona vitală vizată (paravertebrală dreapta), gravitatea leziunilor produse, respectiv plagă înjunghiată şi echimoze cervicale care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, punându-i victimei viaţa în primejdie, rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale.

S-a apreciat că în raport de obiectul vulnerant folosit, zona vizată, gravitatea leziunilor produse, inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, rezultat letal periculos care nu s-a produs din motive independente de voinţa sa.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat de S.J.M.L. Vrancea (filele 41-42 dosar urmărire penală), rezultă că :

1. Numita Z.M.L. a prezentat la data de 29 aprilie 2013 leziuni traumatice (plagă înjunghiată penetrantă paravertebrală dreapta cu hemotorax- operată, echimoze cervicale) -leziuni ce pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu corp înţepător-tăietor (posibil cuţit), cât şi prin comprimare-apucare cu corpuri dure (mijloace specifice omului).

2. Din punct de vedere medico-legal necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, în condiţiile unei evoluţii favorabile.

3. Prin natura lor, la momentul producerii, leziunile traumatice (suferite de numita Z.M.L.) au pus în primejdie viaţa acesteia.

S-a reţinut că intenţia suprimării vieţii victimei rezultă şi din circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, în sensul că inculpatul N.I.M., după ce a lovit victima cu cuţitul, a urmărit-o, a apucat-o şi a strâns-o cu ambele mâini de gât, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la sol, fapt ce rezultă din declaraţia victimei Z.M.L. dată la urmărirea penală (filele 21-23) coroborată cu recunoaşterea faptei, aşa cum a fost ea reţinută prin rechizitoriu, de către inculpat.

Instanţa de fond a apreciat că materialul probator administrat în cauză nu a dovedit că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale altei infracţiuni şi nici ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 182 C. pen.

De asemenea, prima instanţă a apreciat că în cauză nu se pot reţine nici dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., pentru că nu sunt dovezi că inculpatul a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.I.M. instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol concret al faptei, persoana inculpatului şi poziţia procesuală a acestuia.

Faţă de persoana inculpatului care este pentru prima dată în sfera ilicitului penal, neavând antecedente penale, faţă de vârsta acestuia, de atitudinea procesuală sinceră, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului se pot realiza prin aplicarea unei pedepse în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., orientată spre minim, cu executare în regim de detenţie.

În condiţiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a ll-a şi lit. b) C. pen., întrucât instanţa a apreciat că săvârşirea faptei de către inculpat conduce la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii efectiv publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Interzicerea dreptului de a fi ales şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, atât ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie s-a impus, având în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a efectuat deducerea la zi a perioadei executate în stare de reţinere şi arest preventiv.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 1349 şi art. 1381 din N.C.C. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport şi spitalizare, către S.A.J. Vrancea şi S.J.U. „Sf. Pantelimon" Focşani, aşa cum au fost solicitate de aceste părţi civile, la care s-a adăugat dobânda legală calculată începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 189 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

împotriva sentinţei penale nr. 167 din 11 septembrie 2013 a Tribunalului Vrancea, a declarat apel inculpatul N.I.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Apelantul inculpat a solicitat reţinerea, în favoarea sa a circumstanţei legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii în momentul săvârşirii infracţiunii, precum şi a circumstanţelor judiciare prev.de art. 74 alin. (1) C. pen., cu consecinţa scăderii pedepsei, sub minimul prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 297/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.I.M., muncitor la SC B.M. SA jud. Suceava, fără antecedente penale, domiciliat în com. Bezdead, sat Bezdead, jud. Dîmboviţa, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 167 din 11 septembrie 2013 a Tribunalului Vrancea.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului N.I.M.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la zi-21 noiembrie 2013.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 50 lei, reprezentând plata parţială a onorariului avocatului desemnat din oficiu (avocat Ţ.M.) s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi .

Analizând hotărârea apelată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, a susţinerilor apelantului-inculpat, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) Cod proc.penală, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut o corectă situaţie de fapt pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, vinovăţia inculpatului, precum şi încadrarea juridică dată faptei.

S-a reţinut, în fapt, că inculpatul N.I.M. în ziua de 29 aprilie 2013, în jurul orei 14.00, în timp ce purta o discuţie cu prietena sa Z.M.L., pe o poiană din localitatea Vidra judeţul Vrancea, pe fondul geloziei, a lovit-o cu un cuţit în zona paravertebrală dreaptă, după care i-a comprimat gâtul cu ambele mâini, cauzându-i o plagă înjunghiată şi punându-i viaţa în primejdie, urmărind, astfel, suprimarea vieţii victimei, rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale.

S-a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive la infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen. în referire la art. 174 C. pen.

La primul termen de judecată, inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., în sensul că a recunoscut fapta aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare arătând că doreşte să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a redus limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, cu o treime.

Instanţa de apel a apreciat că, nu poate fi reţinută circumstanţa legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul prin motivele de apel, deoarece, conform acestui articol de lege, săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, trebuie să fie provocată de victimă prin violenţă sau printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Partea vătămată nu a făcut altceva decât să vorbească la telefon cu o altă persoană. Faptul că această discuţie ar fi provocat neplăceri inculpatului, nu este de natură a constitui o puternică tulburare provocată prin violenţă şi nici o atingere gravă a demnităţii inculpatului.

Inculpatul şi victima nu erau despărţiţi de mai mult timp şi chiar dacă aceştia ar fi locuit împreună nu s-ar fi justificat acţiunea infracţională a inculpatului.

Faptul că inculpatul a fost cel ce a chemat ambulanţa pentru a o prelua pe victimă, nu poate constitui o circumstanţă atenuantă, deoarece acesta nu mai putea înlătura rezultatul infracţiunii săvârşite. Doar medicii, prin acţiunile lor, au făcut ca rezultatul urmărit de inculpat să nu se producă.

Instanţa de apel a mai reţinut că inculpatul apelant a premeditat fapta săvârşită, deoarece, pe lângă faptul că a dorit să se întâlnească cu partea vătămată într-un loc izolat, neaccesibil publicului, s-a şi înarmat cu un cuţit în vederea acestei întâlniri.

Pe de altă parte, după ce a lovit victima cu cuţitul în omoplat şi aceasta a încercat să fugă, inculpatul a oprit-o şi a strâns-o cu ambele mâini de gât până şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută, ca o circumstanţă atenuantă judiciară, conduita inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii. S-a mai apreciat că, nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece, deşi inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, pentru acest motiv i-au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii, cu o treime, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită iar reţinerea şi a circumstanţei atenuate judiciare, ar însemna să se dea o dublă eficienţă aceleiaşi împrejurări de fapt.

Împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.I.M.

Recurentul inculpat a susţinut prin apărătorul său ales, că în mod nelegal, nu a fost reţinută în favoarea sa, circumstanţa atenuantă legală, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, scuza provocării, împrejurare ce ar fi determinat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, raportat la infracţiunea pentru care a fost condamnat.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de textul incriminator, întrucât a săvârşit fapta, fiind provocat de atitudinea părţii vătămate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

A mai susţinut că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au avut în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi nici circumstanţele sale personale care îi sunt favorabile şi anume, conduita bună înainte de săvârşirea faptei - care este pe deplin dovedită, la dosar fiind ataşată o caracterizare făcută de primar care i-a fost şi diriginte care exprimă totul în legătură cu conduita sa din localitatea de domiciliu şi unde a terminat studiile, este singurul întreţinător al familiei, având foarte mulţi fraţi, nu este cunoscut cu antecedente penale, a acordat ajutor victimei atunci când a conştientizat că aceasta se află în stare gravă, depunând stăruinţe imediate pentru înlăturarea efectului faptelor sale, prin apelarea serviciului de urgenţă 112 şi prin transportarea victimei în braţe până la salvare, s-a prezentat de îndată la organul de urmărire penală, a recunoscut fapta încă din faza incipientă a cercetărilor şi a dat explicaţii cu privire la împrejurarea pentru care a reacţionat în acest mod faţă de partea vătămată.

Recursul formulat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie la 04 decembrie 2013 sub nr. 3609/91/2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la data de 11 aprilie 2014, este în vigoare noul C. proc. pen., este necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac şi sub aspectul competenţei funcţionale a acestei instanţe de a judeca recursul, dat fiind că dispoziţiile de procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare ia recurs."

Totodată, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 21 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, prin care s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură-penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Examinând decizia penală atacată prin prisma motivului de recurs invocat de inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Înalta Curte apreciază că nu se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior critica formulată de inculpat, în ceea ce priveşte nereţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante legală a stării de provocare, prevăzută de dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct 172 C. proc. pen. anterior- hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii - instanţa de recurs desfăşoară judecata în limitele investirii potrivit art. 385⁹ C. proc. pen. anterior - din perspectiva cazului de casare invocat şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, aşa încât în speţă, Înalta Curte nu este abilitată să reanalizeze situaţia de fapt, ci, pe baza situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi de apel, urmează să verifice legalitatea hotărârilor din perspectiva procedurii desfăşurată la prima instanţă şi în apel.

Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Critica recurentului inculpat vizează nereţinerea în cauză a circumstanţei atenuante legale a provocării, faţă de probatoriul administrat şi în raport de poziţia părţii vătămate, despre care învederează că încă din faza de urmărire penală aceasta nu a susţinut acţiunea penală, iar în faţa primei instanţe a declarat că nu se constituie parte vătămată şi că nu are niciun fel de pretenţii împotriva lui, atitudinea acesteia confirmând că a conştientizat că ceea ce s-a întâmplat s-a datorat numai atitudinii ei de a purta acea convorbire telefonică cu actualul său prieten, căruia i-a „adresat cuvinte frumoase", motiv pentru care inculpatul şi-a ieşit din fire.

Înalta Curte reţine că pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii, să existe o legătură de la cauză la efect, respectiv, între actul provocator şi tulburarea psihică sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea.

De asemenea, pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii, se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.

În aprecierea situaţiilor concrete a contextului faptic în care arţ 73 lit. b) C. pen. ar avea aplicabilitate, trebuie avute în vedere şi persoanele implicate, profilul socio-profesional al acestora şi alte aspecte ce pot circumstanţia şi configura mobilul acţiunii, al pretinsului act provocator.

Circumstanţa atenuantă a provocării vizează mobilul infracţiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei şi de periculozitate a infracţiunii, presupunând că în alte condiţii acesta ar fi avut o conduită în limite legale.

Înalta Curte, în consens cu instanţa de fond şi cu instanţa de apel, reţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării, având în vedere că atitudinea părţii vătămate, care nu a făcut altceva decât să poarte o discuţie telefonică în prezenţa inculpatului, cu actualul ei prieten, nu constituie un act provocator de natură să determine inculpatului o puternică tulburare sau emoţie care să-i inducă imposibilitatea de control asupra acţiunilor sale.

Faptul că discuţia telefonică purtată de partea vătămată cu actualul său prieten i-ar fi produs inculpatului un sentiment de gelozie, nu a fost de natură a-i provoca acestuia o puternică tulburare sau emoţie, o atingere gravă a demnităţii sale, sub stăpânirea căreia să riposteze atât de agresiv şi să-i aplice victimei lovituri cu cuţitul.

Starea conflictuală dintre inculpat şi victimă, determinată de legătura ei de prietenie cu un alt bărbat, circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni concret şi clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

Totodată, Înalta Curte constată că, în baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit că inculpatul a premeditat fapta săvârşită, deoarece, pe lângă faptul că a dorit să se întâlnească într-un loc izolat, neaccesibil publicului, cu partea vătămată, s-a şi înarmat cu un cuţit în vederea acestei întâlniri.

Pe de altă parte, după ce a lovit victima cu cuţitul în omoplat şi aceasta a încercat să fugă, inculpatul a oprit-o şi a strâns-o cu ambele mâini de gât până şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit.

Astfel, Înalta Curte reţine că, motivul de recurs invocat de inculpat are ca finalitate, în esenţă, modificarea stării de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, în condiţiile în care instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, inculpatul N.I.M., în ziua de 29 aprilie 2013, în jurul orei 14.00, în timp ce purta o discuţie cu prietena sa - Z.M.L., pe o poiană din com. Vidra, jud. Vrancea, pe fondul geloziei, a lovit-o cu un cuţit în zona „paravertebrală dreapta", după care i-a comprimat gâtul cu ambele mâini, cauzându-i plagă înjunghiată şi echimoze cervicale, pentru care a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, punându-i viaţa în primejdie, urmărind astfel suprimarea vieţii victimei, rezultat socialmente periculos care nu s-a produs datorită intervenţiilor medicale.

Intenţia suprimării vieţii victimei rezultă şi din circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, în sensul că inculpatul N.I.M., după ce a lovit victima cu cuţitul, a urmărit-o, a apucat-o şi a strâns-o cu ambele mâini de gât, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbuşit la sol, fapt ce rezultă din declaraţia victimei Z.M.L. dată la urmărirea penală (filele 21-23) coroborată cu depoziţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond.

De altfel, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia, stabilită pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., acesta arătând în declaraţia sa dată în fata instanţei de fond că: „recunosc săvârşirea faptei, în sensul că pe 29 aprilie m-am întâlnit cu prietena Z.M.L. să vorbim despre relaţia noastră. Ştiam că are pe cineva şi aceasta încerca să-şi explice că totul s-a terminat. Pe moment am înţeles, la un moment a sunat telefonul, era celălalt prieten, iar când M. i-a adresat tot felul de cuvinte frumoase a crescut gelozia în mine şi mi-am pierdut minţile două secunde, timp în care am înjunghiat-o Nu am avut niciodată intenţia s-o omor. Am acţionat ca un gest reflex" (fila 24 dosarul instanţei de fond).

Critica inculpatului din recurs vizând existenţa unei circumstanţe atenuante legale, impun o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Aşadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu mai poate cenzura situaţia de fapt.

În realitate, prin motivele de recurs se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel.

Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursului, inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Totodată, o reevaluare a pedepsei aplicate inculpatului ar presupune o evaluare a situaţiei de fapt, aprecierea cauzei pe fondul acesteia, însă noile cazuri de casare nu mai permit acest lucru.

Pe de altă parte, critica inculpatului în sensul greşitei individualizări a pedepsei, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. art. 385⁹ alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, ci ar fi putut fi examinată în cadrul cazului de casare prevăzut de textul art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, din vechea reglementare, până la apariţia Legii nr. 2/2013, care prevedea că hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul anterior menţionat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al Legii, în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă, astfel încât netemeinicia pedepsei nu mai poate fi examinată în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.

De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 teza I C. proc. pen. anterior arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art 385⁹ C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie şi prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare N.C.P., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune dar şi cu privire la condiţiile de tragere la răspundere penală referitoare la infracţiunea de violare de domiciliu.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior şi C. pen. în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalităţii unei hotărâri judecătoreşti în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond şi apel ci şi verificarea dacă prin ivirea unor situaţii ulterioare pronunţării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalităţii şi pronunţarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanţială.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existentă a unei situaţii tranzitorii care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune, atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza în ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că în cauză nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, inculpatul N.I.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. anterior la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Tentativa la infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., continuă să fie incriminată în N.C.P., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Referitor la condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din N.C.P.

În ceea ce priveşte efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei, este de precizat că nu exisă diferenţe între art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor sancţiunii, cu o treime.

Totodată, este de reţinut faptul că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. anterior sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani, iar pentru săvârşirea acestei infracţiuni în forma tentativei, aceste limite se reduc la jumătate, conform art. 21 alin. (2) C. pen. anterior.

Astfel, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, minimul pedepsei este de 5 ani închisoare, iar maximul prevăzut de lege este de 10 ani închisoare.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. anterior şi procedând la reducerea acestor limite cu o treime, rezultă că limitele în care se putea situa pedeapsa ce urma a fi efectiv aplicată inculpatului era între un minim special de 3 ani şi 4 luni închisoare şi un maxim special de 6 ani şi 7 luni închisoare.

Pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani şi 6 luni închisoare, este orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare.

Potrivit legii noi, faptele inculpatului corespund infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. care este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin aplicarea succesivă, în ordinea prevăzută de art. 79 alin. (1) C. pen., a dispoziţiilor privind sancţionarea tentativei (art. 33 alin. (2) C. pen.) şi a cauzei de reducere a pedepsei (art. 396 C. proc. pen.), limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor se reduc iniţial la jumătate, fiind între 5 ani la 10 ani închisoare şi, în continuare cu o treime, ajungând la un minim special de 3 ani şi 4 luni închisoare şi un maxim special de 6 ani şi 7 luni închisoare

Aşa fiind, cum limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul, prevăzute atât în C. pen. anterior cât şi în C. pen. în vigoare, sunt identice, instanţa de recurs constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi neidentificând niciuna din situaţiile care pot fi încadrate în cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. anterior, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la 11 aprilie 2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2013 la 11 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1253/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 1293/2014. SECŢIA PENALĂ →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1249/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 125/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 1251/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1253/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1 ICCJ. Decizia nr. 1293/2014. SECŢIA PENALĂ ICCJ. Decizia nr. 1325/2014. SECŢIA PENALĂ. Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1337/2014. SECŢIA PENALĂ. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)