ICCJ. Decizia nr. 1249/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1249/2014
Dosar nr. 3194/118/2013
Şedinţa publică din 09 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul V.M.
Împotriva Deciziei penale nr. 24/MP din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3194/118/2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 3194/118/2013, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
A fost respinsă cererea formulată de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.:
A fost condamnat pe inculpatul V.M. la pedeapsa închisorii de 12 ani
În baza art. 197 alin. (1) si alin. (3) teza I C. pen., art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen., pe o perioada de 8 ani după executarea pedepsei principale.
I-a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsa accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen., în baza art. 350 la motivul arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 26 din 28 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 27 februarie 2013 lăzi.
În baza art. 14, art. 17 alin. (1), art. 346 C. proc. pen., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul V.M., către partea vătămată P.S.I., reprezentată legal de P.M.M. şi P.G., la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile daune morale.
În baza art. 357 alin. (2) lit. C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 1.63 alin. (5) teza a II-a şi alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului V.M. până la concurenţa sumei de 20.000 lei.
Dispoziţia privind măsura asiguratorie este executorie de la data pronunţării, urmând a se comunica de îndată Camerei Executorilor Judecătoreşti.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul V.M., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea sumei de 900 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, din fondurile M.J. către B.C. în favoarea av. B.C. - 300 lei, B.E. -200 lei şi P.E. - 400 lei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.900 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat."
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 258/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.M. - zis "M.", domiciliat în oraşul Ovidiu, jud. Constanta, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în fapt în sarcina inculpatului că, în seara zilei de 23 februarie 2013, prin ameninţare cu un briceag şi exercitarea actelor de violenţă, a întreţinut raport sexual normal cu partea vătămată Panait Simona-Iana, în vârstă de 14 ani.
Dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate; raportul de constatare medico-legală din 25 februarie 2013 al S.J.M.L. Constanţa; raportul de evaluare psihologică din 01 martie 2013 întocmit de D.G.A.S.P.C. Constanţa; ancheta socială întocmită de Autoritatea Tutelară din com. Mihai Viteazu; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 13 martie 2013 al S.J.M.L. Constanţa; procesul- verbal de recunoaştere din grup şi planşa fotografică; procesul- verbal - caracteristici tatuaje şi planşa fotografică; procesele-verbale şi planşe fotografice de recunoaştere după fotografie; procese-verbal de cercetare la faţa locului; procesul-verbal de conducere în teren; harta relaţională tiplisting telefonic pentru numărul de apel X ce reprezintă convorbirile efectuate cu numerele de apel X; declaraţiile martorilor: D.C., F.E.L., S.A., P.G., G.F., B.I.; procesele-verbale de confruntare; declaraţiile inculpatului.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii P.G. - tatăl părţii vătămate (fila 34), F.E.L. (fila 35), S.A. (fila 38), G.F. (fila 59), P.M.M. - mama părţii vătămate ( fila 60), D.C. (fila 88), B.I. (fila 89), S.A.M. (fila 90) - propusă în apărare de către inculpat, M.I.C. (fila 127).
Inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, manifestarea sa de voinţă în acest sens fiind consemnată în procesele-verbale ataşate la dosar (filele 25 şi 33), acesta ţinând însă să menţioneze că îşi menţine declaraţiile din cursul urmăririi penale, depoziţii în cursul cărora a susţinut că a întreţinut raportul sexual cu partea vătămată cu acordul acestuia.
Din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 24 februarie 2013, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac au fost sesizaţi de către tatăl părţii vătămate P.S.I., în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că în seara de 23 februarie 2013, fiica sa a fost victima infracţiunii de viol.
În urma examinării medico-legale a părţii vătămate s-a stabilit că aceasta prezenta o deflorare recentă, ce putea data din 23 februarie 2013.
Partea vătămată este elevă în clasa a Vll-a la Şcoala Generală din com. Mihai Viteazu şi locuieşte împreună cu părinţii săi. în urmă cu aproximativ 2-3 luni, aceasta a fost contactată la telefon de către inculpatul V.M., care s-a prezentat ca fiind „M." şi care i-a spus că doreşte să o cunoască. Partea vătămată l-a întrebat pe acesta de unde are numărul său de telefon, însă el a refuzat să-i spună, precizându-i că îl are de la un băiat care o cunoaşte foarte bine.
La data de 23 februarie 2013, înjurai orei 1600 partea vătămată a fost sunată de către inculpatul V.M., care i-a propus să se întâlnească, spunându-i că va ajunge în comuna Mihai Viteazu, în jurul orei 1730. La scurt timp, partea vătămată a fost din nou sunată, iar inculpatul i-a spus să vină în faţa bisericii din localitate, pentru a se întâlni.
Când a ajuns în locul indicat, partea vătămată s-a oprit lângă un autoturism în interiorul căruia s-a urcat de bună-voie, fără a fi constrânsă în vreun mod. In partea dreaptă, pe bancheta din spate, se afla inculpatul V.M., locul din partea dreaptă faţă era ocupat de martora F.E.L., iar la volan se afla martorul S.A.
Înainte de sosirea părţii vătămate, inculpatul le-a solicitat celor doi martori să-i spună părţii vătămate că se numesc „I.„ şi „V.,, şi întrucât se temeau de el, cei doi martori s-au conformat celor propuse de inculpat.
Cei patru s-au deplasat cu autoturismul către localitatea Sinoe şi au oprit în centrul acestei localităţi, la un magazin, unde au întrebat de existenţa unui bar situat în apropiere. întrucât nu au găsit o locaţie care să le placă, la sugestia inculpatului, s-au deplasat cu autoturismul până în localitatea Năvodari.
Când au ajuns în localitatea Năvodari, au mers la un bar, unde inculpatul a cumpărat alcool pentru el şi partea vătămată, insistând ca aceasta să consume băutura pe care i-o cumpărase.
După aproximativ 30 minute, cei patru au părăsit barul şi s-au oprit în faţa magazinului aparţinând SC N.C. SRL, de unde inculpatul şi martorul S.A. au cumpărat mai multe alimente.
După ce au mâncat, la solicitarea şi indicaţiile inculpatului, martorul S.A. a condus autoturismul în zona unui teren viran situat la ieşirea din localitatea Năvodari.
Pe drumul către câmp, inculpatul i-a spus părţii vătămate că doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ea, însă minora i-a zis că nu este pregătită şi că este virgină.
Inculpatul a întrebat-o, evident într-o notă de ironie, pe martora F.E.L. cum poate să verifice acest aspect, tot el precizând că există două variante - să folosească degetul ori fata să se culce cu el - moment în care minora i-a spus că nu acceptă niciuna din variante şi că vrea să meargă acasă, solicitare căreia nu i s-a dat curs.
Ajungând în zona unui teren viran, inculpatul i-a cerut martorului S.A. să oprească maşina pentru a se convinge că fata este virgină şi întrucât aceasta nu a fost de acord, inculpatul i-a cerut martorei Flera Elena Liliana să-i spună minorei ce i s-a întâmplat altei fete care a refuzat să întreţină cu el relaţii sexuale, martora declarând că i-a cerut acest lucru pentru a o speria pe partea vătămată, aceasta a ţipat, inculpatul ameninţând-o că o lasă pe câmp dacă nu acceptă să aibă raport sexual cu el.
Deşi partea vătămată nu a detaliat în declaraţiile sale că inculpatul i-ar fi penetrat-o iniţial cu degetul, această acţiune a inculpatului este dovedită prin declaraţia martorei F.E.L. din cursul urmăririi penale (fila 95), precum şi din depoziţia martorului S.A. din cursul judecăţii.
La un moment dat, cei doi martori au coborât din autoturism, S.A. lăsându-i cheile inculpatului, la solicitarea acestuia. Inculpatul a blocat portierele, a ameninţat-o cu un briceag pe minoră - are continua să se opună şi cerea să iasă din maşină spunând că îi este rău - şi, după ce a lovit-o cu palma peste cap, i-a dat jos pantalonii şi a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta.
În timpul în care au stat afară, la 4-5 metri de maşină, martorii au auzit-o pe fată ţipând şi plângând.
Întorcându-se în maşină, F.E.L. şi S.A. au constatat că fata plângea şi spunea că îi este rău, astfel încât i-au cerut inculpatului să o lase în pace.
Inculpatul s-a exprimat în acel moment „s-o ia dracu, că nu am reuşit să fac nimic", referindu-se la faptul că nu reuşise să ejaculeze şi i-a deschis portiera părţii vătămate, intenţionând să o lase pe câmp - aceasta căzând lângă maşină -, însă martora F.E.L. a insistat să fie luată în maşină şi dusă acasă.
Martorul S.A. s-a urcat la volanul autoturismului şi cu toţii au pornit spre casă.
Pe drumul spre casă, deşi era într-o evidentă stare de rău, inculpatul i-a cerut minorei să „termine ce a început" (martorul S.A. declarând în cursul urmăririi penale că a bănuit că inculpatul dorea să ejaculeze), moment în care martorul a intervenit şi i-a cerut să o lase în pace spunându-i „las-o frate, nu vezi cum e?".
În continuare, inculpatul i-a cerut minorei să-i „facă sex oral", martorul intervenind din nou, cerându-i să o lase în pace.
Aceste aspecte au fost reţinute în baza declaraţiilor martorilor F.E.L., S.A. şi ale părţii vătămate.
Ca urmare a actelor sexuale exercitate asupra sa cu consecinţa deflorării, partea vătămată a sângerat imediat la nivel vaginal.
Instanţa de fond a reţinut că martora S.A.M., iubita inculpatului din acea perioadă, a declarat că, în după-amiaza zilei în care a avut loc incidentul îl sunase pe inculpat dar acesta nu îi răspunsese, iar când a ajuns acasă pe la ora 24.00, a constatat că era plin de sânge pe tricou, motivând că s-a zgâriat. A declarat martora că inculpatul nu era murdar de sânge şi pe piele şi că atât ea cât şi sora ei s-au uitat cu atenţie şi au constatat că nu era zgâriat, fapt care le-a dat de bănuit ca ,,a fost la femei".
Ca urmare a apelului telefonic, la locuinţa inculpatului s-au prezentat lucrătorii de poliţie cărora partea vătămată le-a relatat ce i s-a întâmplat.
În legătură cu împrejurările în care a acceptat să întreţină cu inculpatul raportul sexual, partea vătămată a declarat că, după ce martorii au ieşit din maşină, acesta a scos de la spate un briceag pe care i l-a arătat şi i-a spus că o va tăia cu el, după care a lovit-o cu palma în zona capului şi a dezbrăcat-o de pantaloni.
Susţinerea părţii vătămate potrivit căreia inculpatul a ameninţat-o cu briceagul este confirmată prin declaraţiile martorilor F.E.L.
Astfel, martora a declarat inclusiv în faţa instanţei că, după ce au lăsat-o pe partea vătămată în locul din care o luaseră, inculpatul a închis uşa şi a atins-o pe mâna stângă cu un briceag, simţind că a fost înţepată. A declarat martora că, întorcându-se, a observat lama de la briceag, iar inculpatul şi-a tras repede mâna. Declaraţia martorei se coroborează cu depoziţia martorului S.A. din cursul judecăţii, martorul confirmând că, după ce inculpatul a coborât din maşină, aceasta i-a spus că o înţepase cu briceagul, pe care însă martorul a declarat că nu l-a observat.
În ceea ce priveşte aplicarea loviturii cu palma peste cap, în condiţiile în care acest lucru s-a petrecut după ce martorii au coborât din maşină, instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile constante ale părţii vătămate în acest sens, precum şi menţiunile din raportul de constatare medico-legală de la rubrica „Istoric,, referitoare la mijloacele de constrângere precizate de victimă cu prilejul examinării şi anume lovirea cu palma şi ameninţarea cu cuţitul.
În legătură cu faptul că s-au opus cu întârziere acţiunilor inculpatului şi au acceptat să iasă din maşină deşi ştiau ce urma să se întâmple, cei doi martori au declarat că le era teamă de acesta, ştiind că a executat o pedeapsă privativă de libertate, inculpatul fiind totodată o persoană cu o statură impunătoare.
Instanţa de fond a apreciat că, locul în care se aflau (în câmp), prezenţa celor doi martori - pe care minora îi percepuse ca fiind prietenii inculpatului, lipsa unei reacţii prompte a acestora, diferenţa de vârstă între inculpat şi partea vătămată, Constituţia fizică robustă a inculpatului care se impune a fi evaluată prin prisma nivelului de percepţie al unui copil în vârstă de 14 ani, ameninţările exercitate de inculpat, atât cu cuţitul cât şi verbal - cu lăsarea în câmp a acesteia (martorii corrfirmând că părţii vătămate i s-a făcut frică), precum şi acţiunea de lovire cu palma peste cap, constituie elemente care conduc la concluzia că victima a fost forţată să se supună abuzului sexual exercitat de către inculpat.
În referire la împrejurările în care inculpatul a convins-o pe partea vătămată să se întâlnească cu el şi să îl însoţească, instanţa de fond a reţinut că:
Martora F.E.L. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul V.M., întrucăt acesta este în relaţii de amiciţie cu prietenul său, martorul S.A.. In seara de 23 februarie 2013, la solicitarea inculpatului, cei doi martori au fost de acord să-l însoţească pe inculpat în localitatea Mihai Viteazu pentru ca acesta să se întâlnească cu o fată. Când au ajuns în localitatea Mihai Viteazu, inculpatul a apelat-o telefonic pe partea vătămată Panait Simona şi a stabilit ca loc de mtâlnire, biserica din localitate. înainte de sosirea părţii vătămate, inculpatul le-a propus celor doi martori să se recomande în faţa părţii vătămate ca fiind „I." şi „V.", cei doi fiind de acord, întrucât nu cunoşteau intenţiile acestuia, totodată fiindu-le teamă de el.
În acelaşi timp, inculpatul le-a spus celor doi martori că partea vătămată îl cunoaşte ca fiind „M.", nume sub care s-a şi prezentat de altfel la sosirea părţii vătămate. Cei patru s-au deplasat în localitatea Sinoe, după care l-a sugestia inculpatului au hotărât să meargă în localitatea Năvodari. Martora F.E.L. a declarat că partea vătămată a zis că este mai bine să rămână în localitatea Sinoe, întrucât nu-şi dorea să meargă la Năvodari, însă inculpatul V.M. a convins-o spunându-i că „este mai frumos la Năvodari şi mai ales dacă nu a fost niciodată, acum are ocazia să meargă".
Când au ajuns în localitatea Năvodari, cei patru s-au deplasat pe strada C., iar la intersecţia cu strada R. au virat stânga şi la o distanţă de 80 de metri au intrat în barul denumit C.B., aparţinând SC M.G. SRL Aici, inculpatul, martora şi partea vătămată au consumat alcool, martora precizând că partea vătămată a băut puţin din paharul de 50 ml, şi deşi inculpatul a insistat, aceasta nu a mai băut. Cât timp au stat la bar, respectiv în jur de 20-30 minute, inculpatul l-a apelat cu număr ascuns pe tatăl părţii vătămate de pe telefonul martorei. Declaraţiile celor doi martori se coroborează cu declaraţia inculpatului, care a confirmat că l-a apelat pe tatăl părţii vătămate, ocazie cu care a aflat de la acesta că fiica sa, are înjur de 14-15 ani.
Totodată, inculpatul a precizat că nu i-a adus la cunoştinţă acestuia că fiica sa se afla împreună cu el în acele momente, ci doar i-a spus că este prietenul ei şi l-a întrebat dacă o lasă să îl însoţească la discotecă. Tatăl părţii vătămate nu şi-a exprimat acordul în acest sens şi i-a spus inculpatului să se prezinte la domiciliul său pentru a sta de vorbă în legătură cu dorinţa inculpatului. După ce a terminat convorbirea, inculpatul a înştiinţat-o pe partea vătămată ce a discutat cu tatăl său, aceasta insistând să se întoarcă în localitatea Mihai Viteazu.
După ce au părăsit barul, cei patru s-au deplasat la un magazin alimentar aparţinând SC M.D.C. SRL, situat pe strada D. din oraşul Năvodari, de unde inculpatul şi martorul S.A. au cumpărat alimente pe care le-au consumat. Apoi, cei patru s-au deplasat pe strada P., au virat stânga pe strada R., iar la ieşirea din localitatea Năvodari, în zona unui teren viran cu vizibilitate spre lacul Corbu, respectiv pe drumul care face cu autoturismul la solicitarea inculpatului, din acest moment evenimentele derulându-se astfel cum s-a arătat mai sus.
În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 13 martie 2013 întocmit de S.J.M.L. Constanţa, se menţionează că minora P.S.I. prezenta diagnosticul de tulburare acută de stres posttraumatic, cu risc de cronicizare şi s-a apreciat de către comisia de expertiză medico-legală psihiatrică că aceasta necesită urgent terapie psihiatrică şi psihologică pentru a evita cronicizarea afecţiunii psihice.
De asemenea, în urma examinării psihologice, realizate de psiholog I.Ş., din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanţa, s-a constatat că minora P.S.I. prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoţională de tip traumatic, tulburări de imagine de sine şi percepţie, în sfera relaţional socială, datorată experienţei traumatizante de supunere la acte de violenţă fizică şi sexuală, apreciindu-se că aceste evenimente negative au determinat modificări importante în întreaga structură psiho - emoţională, care fac din minora P.S.I., victima abuzului şi a agresiunii.
S-a recomandat includerea minorei într-un program personalizat de consiliere, pentru a beneficia de suport emoţional şi psihologic în vederea stabilizării şi asigurării confortului psihic, indispensabil dezvoltării sale psiho - emoţionale şi în vederea depăşirii traumei suferite.
Cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup, partea vătămată l-a indicat pe inculpatul V.M. ca fiind cel care a constrâns-o să întreţină raport sexual împotriva voinţei sale. De asemenea, cu ocazia desfăşurării procedurii de recunoaştere s-a constatat că partea vătămată este vădit afectată de prezenţa inculpatului, fiindu-i teamă de acesta.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine nesinceră. Iniţial a negat şi că ar fi avut vreun raport sexual cu victima minoră, declarând că nu o cunoaşte pe partea vătămată şi că în ziua incidentului a stat acasă împreună cu concubina sa - S.A.M.
Ulterior, în declaraţia dată în faţa procurorului cât şi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a întreţinut un raport sexual cu partea vătămată însă cu acordul acesteia.
Susţinerea sa potrivit căreia a întreţinut actele sexuale cu victima minoră având acordul acesteia, sunt contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză. De asemenea, ceea ce se impune a fi subliniat este faptul că deşi inculpatul a declarat că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată cu acordul acesteia, totuşi, acesta a recunoscut că s-a prezentat sub un alt nume decât cel real, lucru pe care l-a solicitat şi martorilor F.E.L. şi S.A.
De asemenea, acesta a recunoscut că i-a reproşat părţii vătămate, de unde rezultă în mod fără echivoc intenţia sa de a întreţine raport sexual cu victima, urmată de refuzul acesteia. În acelaşi timp, acesta a declarat că în timpul cât s-a aflat în barul din localitatea Năvodari, partea vătămată i-a solicitat să-l sune pe tatăl ei şi să-l întrebe dacă este de acord ca ea să meargă la discotecă. In timpul conversaţiei purtate cu tatăl părţii vătămate, inculpatul, potrivit propriei declaraţii, a fost înştiinţat de către acesta că minora are 14-15 ani şi i s-a solicitat să se deplaseze la domiciliul său pentru a sta de vorbă în legătură cu minora.
Faptul că inculpatul a cunoscut vârsta victimei este confirmat şi prin depoziţiile părţii vătămate, părinţilor acesteia cât şi ale martorilor S.A. şi F.E.L.
Astfel cum s-a arătat, în cursul judecăţii inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Instanţa de fond a apreciat că în drept, fapta inculpatului V.M., care în seara de 23 februarie 2013, prin ameninţare cu un briceag şi cu faptul că o va abandona în câmp, prin lovirea cu palma peste cap şi prin punerea acesteia imposibilitate de a scăpa, blocând portierele autoturismului, a întreţinut cu partea vătămată P.S.I. în vârstă de 14 ani, un raport sexual normal, după ce anterior îi introdusese degetul în vagin, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.
Cum probatoriul administrat în cauză a demonstrat fără echivoc faptul că partea vătămată a fost constrânsă pentru a se supune actelor sexuale exercitate de inculpat, cererea acestuia, de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a apreciat că aceasta este nefondată.
Întrucât inculpatul s-a liberat condiţionat din executarea pedepsei anterioare, la data de 22 mai 2013, având un rest neexecutat de 214 zile iar la data comiterii infracţiunii pentru care este judecat în prezenta cauză termenul de liberare condiţionată se împlinise, pedeapsa anterioară fiind astfel considerată executată, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., privind starea de recidivă postexecutorie.
Privind recidiva postcondamnatorie reţinută în rechizitoriu, sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că probele administrate în cauză au demonstrat dincolo de orice dubiu existenţa faptei reţinute în sarcina inculpatului, elementele constitutive ale infracţiunii indicate în actul de sesizare a instanţei, precum şi comiterea acesteia de către inculpatul trimis în judecată, urmând a se pronunţa condamnarea acestuia.
Instanţa de fond a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de împrejurările, modul concret de comitere, inculpatul acţionând cu premeditare, plănuind din timp acţiunile sale şi folosindu-se de prietenii săi pe care i-a manipulat şi i-a convins să-l ajute la ascunderea identităţii reale, să-i faciliteze minorei ieşirea în oraş, să asigure transportul cu autoturismul pentru a găsi o locaţie potrivită acţiunilor sale infracţionale premeditate
Totodată, s-a ţinut seama de mijloacele folosite pentru a constrânge victima - ameninţarea cu cuţitul, ameninţarea cu lăsarea în câmp, blocarea uşilor maşinii, lovirea cu palma -, de vârsta fragedă a părţii vătămate, inculpatul profitând de imaturitatea acesteia, de faptul că acesta cunoştea că partea vătămată nu-şi începuse viaţa sexuală, de modul înjositor în care inculpatul a tratat-o pe minoră inclusiv după comiterea faptei (înjurând-o şi intenţionând să o abandoneze în câmp), de modul primitiv în care s-a comportat, inculpatul insistând să obţină cu orice preţ şi în orice condiţii satisfacţia sexuală, insistând ca victima să întreţină şi un act sexual oral cu el, deşi aceasta era într-o vădită stare de rău, de dispreţul total manifestat şi faţă de părinţii minorei, inculpatului nepăsându-i nicio clipă că tatăl acesteia îi ceruse să o aducă acasă, de urmările grave ale acţiunilor sale, acestea având repercusiuni negative asupra psihicului fragil al victimei, ca şi asupra dezvoltării sale viitoare, dar şi de faptul că inculpatul nu a avut nicio rezervă în a acţiona şi chiar şi-a premeditat fapta la nici un an de la data liberării sale condiţionate, demonstrând astfel dispreţul total faţă de normele de convieţuire socială.
Prima instanţă a apreciat că toate aceste elemente conduc la reţinerea unei gravităţi sporite a faptei inculpatului.
Având în vedere conduita procesuală necorespunzătoare, inculpatul nerecunoscând că a constrâns victima şi că i-a cunoscut vârsta ceea ce demonstrează neasumarea responsabilităţii faţă de consecinţele acţiunilor sale, dar şi circumstanţele personale negative ale inculpatului, acesta suferind anterior alte două condamnări pentru infracţiuni grave atât prin natura lor cât şi prin cuantumul pedepselor aplicate, instanţa de fond a considerat că şi persoana inculpatului prezintă o periculozitate socială sporită.
Faţă de aceste considerente, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 12 ani.
În conformitate cu art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen., pe o perioada de 8 ani după executarea pedepsei principale.
În cadrul analizei asupra necesităţii interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-e) C. pen., instanţa de fond a considerat că inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracţiunii comise, fiind neîndoielnic că acesta nu au valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale elective publice, de a ocupa o funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat. Totodată, instanţa a considerat că inculpatul este nedemn de a-şi exercita drepturile părinteşti ori de a fi tutore ori curator, prin fapta de viol comisă asupra unui minor, în împrejurările şi modalitatea descrise anterior, acesta demonstrând că nu este o persoană responsabilă şi conştientă de fragilitatea şi nevoia de echilibru psiho-emoţional al unui copil, de consecinţele producerii unui dezechilibru atât de grav ca cel produs părţii vătămate minore din prezenta cauză, deşi după cum a susţinu, inculpatul este tatăl biologic al unei fetiţe în vârstă de 10 ani împreună cu care locuieşte.
În consecinţă, rn temeiul art. 71 C. pen., instanţa i-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a fost reţinut la data de 27 februarie 2013 şi ulterior arestat preventiv la 28 februarie 2013 prin încheierea nr. 26 din 28 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa, măsura fiind menţinută succesiv în conformitate cu dispoziţiile art. 300 şi 300 C. proc. pen., timpul măsurilor preventive a fost dedus, în conformitate cu art. 88 C. pen., din pedeapsa închisorii aplicate.
Întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă fără să fi suferit modificări în favoarea acestuia, dimpotrivă, s-au consolidate prin adrninistrarea întregului probatoriu care a confirmat acuzaţiile aduse prin actul de trimitere în. judecată, în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 26 din 28 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 euro (echivalentul în lei a acestei sume).
Având în vedere că acţiunile inculpatului exercitate prin constrânere asupra părţii vătămate care nu-şi începuse viaţa sexuală, la o vârstă fragedă a victimei când personalitatea acesteia era în formare, au afectat-o în mod ireversibil, au avut un efect traumatic asupra acesteia, determinând modificări importante în întreaga structură psiho-emoţională a minorei, pe care chiar dacă în prezent, datorită imaturităţii biologice, minora încă nu conştientizează importanţa lor, cu siguranţă le va resimţi pe măsura maturizării sale, instanţa de fond a apreciat că în cauză se justifică acordarea unor daune morale, sens în care, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată, iar în temeiul art. 14, art. 17 alin. (1), art. 346 C. proc. pen., art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ. a dispus obligarea inculpatului V.M. la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile - daune morale.
Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de partea vătămată Constantin Oana.
Conform C. proc. pen., art. 163 alin. (5) teza a II-a şi alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului V.M., până la concurenţa sumei de 20.000 lei, luarea acestei măsuri asigurătorii fiind obligatorie în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu ori această capacitate este restrânsă.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul V.M., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul V.M., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În susţinerile orale apelantul inculpat prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate si rejudecând sa se dispună, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului, sub minimul special prevăzut de lege, faţă de declaraţia inculpatului dată la termenul din 19 decembrie 2013 şi celelalte probe administrate, din care rezultă ca nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate.
La Curtea de Apel Constanţa cauza a fost înregistrata sub acelaşi număr.
Prin Decizia penală nr. 24/MP din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul fdrmulat de apelantul inculpat V.M. împotriva sentinţei penale nr. 379 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 3194/118/2013.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., în referire la art. 350 C. proc. pen., art. 3002 C. proc. pen., în referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului apelant V.M.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., s-a dedus pentru apelantul inculpat V.M., arestul preventiv de la 15 octombrie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat V.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 700 lei.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilori desemnaţi fin oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea avocat C.L. şi de 300 lei în favoarea avocat R.N.
Examinând legalitatea si temeinicia sentinţei penale nr. nr. 379 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosar nr. 3194/118/2013, prin prisma criticilor aduse de inculpat, cât şi din oficiu conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa de apel a constatat că apelul formulat, este nefondat pentru consideretele care urmează a fi prezentate.
Instanţa de apel a aprciat că, procedând la soluţionarea cauzei, prima instanţa pe baza unei analize temeinice şi complete a probatoriului administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, a stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, dând faptei comise de acesta încadrarea juridica corespunzătoare dovezilor produse, confirmând rechizitoriul.
Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a apreciat că, atât organul de urmărire, cât si instanţa de fond au reţinut corect şi complet împrejurările în care s-a săvârşit fapta.
S-a mai reţinut că s-a dovedit mai presus de orice dubiu că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, şi întemeiat prima instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de disp. art. 198 alin. (1) C. pen., raportat la probatoriul administrat în cauza din care rezultă ca partea vătămata a fost constrânsa pentru a se supune actelor sexuale exercitate de inculpat, astfel cum au fost descrise in situaţia de fapt prezentata.
De altfel, inculpatul contesta greşita individualizare a pedepsei la care a fost condamnat de instanţa fondului.
Referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a făcut o justa interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. S-au avut în vedere criteriile cuprinse în partea generala a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise dedus din împrejurările şi modul concret de comitere astfel cum corect a reţinut instanţa fondului, că inculpatul a acţionat cu premeditare plănuind din timp acţiunile sale şi manipulându-şi prietenii pe care i-a convins să-1 ajute să-şi ascundă identitatea reala, să uşureze minorei ieşirea din oraş, precum şi să asigure transportul cu autoturismul pentru a găsi o locaţie adecvată acţiunilor sale infracţionale premeditate.
În aprecierea gradului concret de pericol social al faptei, s-a ţinut seama de mijloacele folosite de inculpat pentru a constrânge victima, respectiv ameninţări cu cuţitul, cu lăsarea in câmp, cu blocarea uşii maşinii, cu lovirea cu palma.
S-a mai avut în vedere că nu poate fi ignorată nici vârsta frageda a părţii vătămate de a cărei imaturitate inculpatul a profitat, cunoscând ca minora nu-şi începuse viaţa sexuala.
Totodată, s-a avut în vedere modul umilitor în care inculpatul a tratat-o pe minora, inclusiv după comiterea faptei, injuriind-o şi ameninţând-o că o va abandona în câmp, modalitatea josnică în care s-a comportat, urmărind cu orice preţ satisfacţia sexuală, prin întreţinerea, atât a unui act sexual normal, cât şi a unui act sexual oral, deşi minora se afla intr-o stare vădita de rău, precum şi îirîflătn^^^ dezvoltării psihice şi fizice ale părţii vătămate.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere şi conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului, care a negat constant că, a constrâns partea vătămată şi că i-a cunoscut vârsta, deşi probele dosarului au dovedit contrariul, urmărind prin aceasta uşurarea situaţiei sale juridice.
Faţă de cele doua condamnări anterioare, pentru infracţiuni grave, atât prin natura lor cât şi prin cuantumul pedepselor aplicate, întemeiat, s-a reţinut că în mod justificat prima instanţă a apreciat că persoana inculpatului prezintă o periculozitate socială sporită.
Ca atare, s-a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare cu privare de libertate aplicata inculpatului a fost corect dozată, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, fiind aptă să îndeplinească coordonatele stabilite de disp. art. 52 C. pen., privind scopul şi finalităţile pedepsei, acelea de măsura reala de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de aceste argumente, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în cauză nu există elemente care să convingă în sensul reducerii pedepsei aplicate prin sentinţa penala supusa controlului judiciar de faţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V.M. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate §i rejudecând pe fond, reducerea pedepsei aplicate.
În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) (teza I) cu aplic, art. 37 lit. b C. pen. anterior în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) C. pen. cu aplic. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., şi aplicarea unei pedepse spre minimul special prevăzut de noua încadrare juridică dată faptei.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare;
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. In consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.M. prin raportare la dispoziţiile art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2003, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 19 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen. anterior astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior invocat de recurentul-inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Ţinând cont de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invocarea art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a tăcut o greşită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, deoarece solicitarea de reducere a pedepsei nu se circumscrie art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior ce are în vedere situaţia în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii."
Înalta Curte constată că modificarea art. 385 pct. 14 C. proc. pen. anterior nu permite examinarea criticilor referitoare la individualizarea pedepsei în cadrul art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a N.C.P. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din N.C.P.
Astfel, examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, se constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Sub aspectul mcriminării, infracţiunea de viol, astfel cum a fost săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen., se regăseşte în N.C.P. în dispoziţiile art. 218 alin. (1), (3) lit. a) şi c) C. pen.
În condiţiile N.C.P., se constată că limitele de pedeapsă pentru această infracţiune sunt de la 5 la 12 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, care sunt de la 10 la 25 de ani închisoare.
Respectând principiul proporţionalităţii pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de fond.
Potrivit hotărârii de condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. anterior, care în prezent au corespondent în dispoziţiile art. 66 lit. a), b) şi f) C. pen.
Ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Înalta Curte va da eficienţă şi dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă şi în consecinţă va reduce proporţional şi pedeapsa complementară în raport de noua reglementare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul de inculpatul V.M. împotriva Deciziei penale nr. 24/MP din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va casa în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 379 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior,- va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) (teza I) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit c) C. pen. cu aplic. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Va aplica pedeapsa accesorie în conţinutul prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.
Va menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2013 la 09 aprilie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul de inculpatul V.M. împotriva Deciziei penale nr. 24/MP din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 379 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) (teza I) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. c) C. pen. cu aplic. 37 lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul V.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen.
Aplică pedeapsa accesorie în conţinutul prev. de art. 66 lit. a), b), e) şi f) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2013 la 09 aprilie 2014.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1248/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 125/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... → |
|---|
