ICCJ. Decizia nr. 125/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 125/A/2014
Dosar nr. 5734/2/2013
Şedinţa publică din data de 13 mai 2014
Deliberând asupra apelului, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 537 din 08 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5734/2/2013, s-a dispus, în baza art. 2531 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 181 C. pen., achitarea inculpatei B.A., domiciliată în Zimnicea, judeţul Teleorman, constatându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpatei sancţiunea amenzii administrative de 1.000 lei, iar în temeiul art. 192 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.
S-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii Primăriei Zimnicea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de lângă Curtea de Apel Bucureşti, nr. 662/P/2010 a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata B.A., domiciliată în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatei, că, în calitatea sa de inspector în cadrul Compartimentului Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Zimnicea, în perioada 24 septembrie 2008-25 septembrie 2008, a hotărât încredinţarea celor şase contracte de reabilitare a instalaţiilor electrice aparţinând unor şcoli, către SC H.C. SRL, al cărei asociat unic şi administrator este sora sa, B.I., administrator în fapt fiind fiul inculpatei, C.B.
S-a arătat că, în anul 2008, la Primăria Zimnicea au fost primite mai multe solicitări din partea unităţilor de învăţământ pentru finanţarea unor lucrări de reabilitare a instalaţiilor de energie electrică. Aceste solicitări au fost directionate Compartimentului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei, compartiment în care îşi desfăşura activitatea doar inculpata B.A., în calitate de inspector.
Aceasta a decis atribuirea contractelor de reabilitare către societatea SC H.C. SRL, deşi asociat unic şi administrator la această societate era sora inculpatei, B.I.
Urmare acestor împrejurări, au fost încheiate şase contracte de achiziţii, după cum urmează: contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect refacerea circuitului electric la Grădiniţa din oraşul Zimnicea, valoarea contractului fiind 632,22 lei; contractul din 24 septembrie 2008, având ca obiect reparaţii curente şi înlocuirea instalaţiei electrice la Grădiniţa Zimnicea, în valoare de 32.529,81 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalaţiei electrice din laboratorul de informatică aparţinând Şcolii Generale din Zimnicea în valoare de 5.526,55 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect refacerea circuitului prizelor şi înlocuirea corpurilor de iluminat la Grădiniţa Zimnicea, în valoare de 1.559,16 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalaţiei electrice si a coloanei de alimentare la Scoală din Zimnicea, în valoare de 7,718/86 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalaţiei electrice si a coloanei de alimentare a Laboratorului de Informatică din cadrul Scolii Generale Zimnicea.
Aceste contracte au fost semnate din partea Primăriei de inculpată şi de funcţionarii D.G., M.G. şi C.F., iar din partea societăţii de fiul inculpatei, C.B.
Inculpata a întocmit şi semnat din partea Compartimentului de achiziţii publice toate cele şase contracte, menţionând în acestea atât denumirea societăţii prestatoare, cu care urma să fie încheiate contractele, cât şi preţul fiecărui contract.
Prin dispoziţia primarului din 26 iulie 2007, s-a constituit o comisie pentru atribuirea contractelor de servicii, însă această Comisie nu s-a întrunit, nefiind convocată de către inculpată, astfel încât toate formalităţile necesare pentru atribuirea contractelor au fost îndeplinite în mod exclusiv de inculpata B.A.. După ce au fost semnate de inculpată, din partea Compartimentului de achiziţii publice, au fost semnate ulterior şi de martorii D.G., M.G. şi C.F.
Funcţia pe care a îndeplinit-o în cadrul compartimentului de achiziţii publice i-a dat inculpatei posibilitatea de a alege SC H. SA pentru atribuirea acestor contracte, deşi, în virtutea funcţiei, trebuia să prospecteze piaţa şi să identifice o societate capabilă să efectueze lucrările.
În baza contractelor încheiate, au fost emise facturile din 8 octombrie 2008, din 27 noiembrie 2008, în valoare totală de 50.813,3 lei.
Potrivit extraselor de cont din 14 octombrie 2008 si 3 decembrie 2008, Primăria Zimnicea a plătit către SC H. SA suma totală de 50.813,3 lei.
S-a arătat astfel, că, prin plata sumei mai sus menţionate, s-a realizat un folos material pentru sora inculpatei, administrator şi asociat unic.
În ceea ce priveşte prejudiciul, s-a arătat de către parchet că, acesta nu există, deoarece infracţiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, este una de pericol şi nu s-a creat niciun prejudiciu în sarcina unităţii administrativ teritoriale.
S-a solicitat de către Parchet, ca instanţa de judecată să sesizeze Primăria Zimnicea, ca autoritate contractantă, în vederea luării măsurilor necesare pentru eliminarea efectelor rezultate din comiterea infracţiunii de conflict de interese.
Ca probe în acuzare, au fost invocate de către parchet, declaraţiile martorilor P.P., M.G., C.B., M.Ş., S.L., D.G., B.P., declaraţiile inculpatei, care a arătat că avea sarcina, prin prisma atribuţiilor de serviciu, să aleagă o societate capabilă de a efectua lucrările publice, dar a ales societatea surorii sale, în lipsa unei alte oferte, cele şase contracte încheiate, procese verbale întocmite de I.P.J. Teleorman, din care rezultă relaţia de rudenie, fişele de evidenţă persoane privind pe inculpată şi martorii C.B. şi B.I., adresa O.N.R.C. privind furnizarea de informaţii referitoare la SC H. SA.
După sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, inculpata B.A. a învederat instanţei că doreşte să beneficieze de procedura recunoaşterii prevăzută de art. 320 C. proc. pen., arătând că recunoaşte fapta pentru care a fost trimisă în judecată, că nu doreşte administrarea unor probe noi, fiind de acord cu soluţionarea cauzei în baza probelor administrate la urmărirea penală.
În faţa instanţei de fond, inculpata a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 181 C. pen., pentru infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen.
Totodată, a arătat că fapta, în conţinutul ei concret, nu are gradul de pericol social al unei infracţiuni, periculozitatea scăzută a acesteia rezultând din modul şi mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă fapta şi conduita inculpatei.
Astfel, a precizat că decizia de atribuire a contractelor de achiziţie publică nu i-a aparţinut acesteia, ci primăriei, care a apreciat asupra necesităţii efectuării lucrărilor de reparaţii la cele şase unităţi de învăţământ, referatele de necesitate fiind direcţionate către compartimentul de achiziţii publice, unde este singura funcţionară.
De asemenea, a arătat că au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează achiziţiile, în sensul că s-a întrebuinţat procedura atribuirii directe, deoarece valoarea lucrărilor de achiziţie se situează sub pragul de 10.000 euro pentru flecare achiziţie în parte, aşa cum în mod expres prevăd dispoziţiile art. 19.
A mai menţionat că oraşul Zimnicea este un oraş mic, societăţile comerciale nefiind atât de dezvoltate, astfel încât, singura societate care dispunea de capacitatea de a pune la dispoziţie echipamentele necesare realizării lucrărilor, fiind SC H.C. SRL.
Totodată, a susţinut că în speţa dedusă judecăţii, conflictul de interese este mai mult formal decât real, pentru că nu s-a realizat un interes personal, ci un interes public, cel al reabilitării unităţilor de învăţământ. Contractele încheiate au fost utile şcolilor şi grădiniţelor, iar prin fapta sa nu a fost cauzat niciun prejudiciu, lucrările fiind efectuate.
În fine, a arătat că valoarea celor şase contracte de achiziţie nu este una mare, inculpata nu are antecedente penale, nu i-a fost aplicată niciodată vreo sancţiune şi a recunoscut comiterea faptei, astfel încât faţă de toate considerentele expuse, a apreciat că fapta nu are gradul de pericol social al unei infracţiuni.
De altfel, a menţionat că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis că, în cazul aplicării procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., se poate dispune, ca soluţie, în mod legal, achitarea, în temeiul art. 181 C. pen., depunând în acest sens o decizie la dosarul cauzei (fila 81).
Curtea de Apel, verificând cu prioritate aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea acestei proceduri, probele administrate la urmărirea penală fiind suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpată. De asemenea, inculpata a declarat personal, până la începutul cercetării judecătoreşti că îşi însuşeşte probele administrate la urmărirea penală, că nu doreşte administrarea de probe noi şi că recunoaşte săvârşirea faptei.
Astfel, având în vedere că din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei, a rezultat relaţia de rudenie dintre B.A. şi administratorul SC H. SRL Zimnicea, calitatea de funcţionar public al inculpatei în cadrul Primăriei Zimnicea - Compartimentul de Achiziţii Publice, precum şi luarea unei decizii de atribuire a şase contracte de achiziţii publice, în urma cărora s-a realizat un folos material pentru sora sa, B.I., instanţa de fond a reţinut că fapta, în materialitatea ei, există, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. şi a fost comisă de către inculpată.
Totodată, însă, Curtea de apel a apreciat că apărarea inculpatei, potrivit căreia fapta comisă, în conţinutul său concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, este întemeiată.
In acest sens a reţinut că, potrivit art. 18 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, la stabilirea gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana şi conduita făptuitorului.
Prin incriminarea infracţiunii de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui investit cu o funcţie publică, de unde rezultă necesitatea de a se abţine de la luarea unor decizii de natură să îi confere direct sau indirect anumite avantaje patrimoniale, fiind exclusă favorizarea rudelor sale sau a unor persoane cu care a avut raporturi comerciale. De asemenea, incriminarea faptei apără relaţiile sociale referitoare la bunul mers al activităţii instituţiilor publice.
Or, instanţa de fond a constatat că, aşa cum rezultă din probele cauzei, relaţiile sociale referitoare la bunul mers al activităţii Primăriei, entitate în cadrul căreia si-a desfăşurat inculpata activitatea şi în cadrul căreia a luat decizia în cauză, au suferit o vătămare minimă, o vătămare care se situează doar în planul încrederii cetăţenilor în această entitate şi nu una de natură patrimonială.
De altfel, s-a reţinut că necesitatea lucrărilor de reabilitare a instalaţiilor electrice a şase şcoli şi grădiniţe a fost apreciată de conducerea acestor unităţi şcolare, astfel încât iniţiativa efectuării acestor lucrări nu a aparţinut inculpatei, ceea ce exclude caracterul premeditat al faptei sale, esenţial în aprecierea pericolului social concret al faptei, existând în acest sens, la dosarul cauzei, referatele de necesitate întocmite de conducerea unităţilor de învăţământ.
Din punct de vedere al procedurii de atribuire, Curtea de apel a constatat că aceasta este legală, recurgându-se la procedura atribuirii directe şi nu la procedura licitaţiei, faţă de valoarea contractelor care se situează sub limita de 10.000 euro, astfel cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006. Acest aspect a fost confirmat şi de raportul întocmit de A.N.R.M.A.P.
Totodată, s-a constatat că lucrările care au făcut obiectul contractelor de achiziţii publice au fost efectuate, la dosarul cauzei existând procesele verbale de recepţie la terminarea lucrărilor pentru toate cele şase unităţi de învăţământ, astfel, încât, nu s-a putut reţine vreo pagubă creată în sarcina acestora, prin atribuirea contractelor SC H.C. SRL. De altfel, nici în acuzarea inculpatei nu s-a invocat acest aspect.
Instanţa de fond a mai reţinut că, nici în bugetul unităţii administrativ teritoriale nu s-a dovedit cauzarea vreunei pagube, întrucât pe de o parte, Primăria a plătit lucrări efectuate, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit şi nici nu s-a invocat în acuzare, o eventuală supraevaluare a preţurilor de achiziţie, cu atât mai mult cu cât toate devizele de lucrări sunt depuse detaliat la dosarul cauzei, cu costuri specificate pentru fiecare material şi obiect necesar efectuării reparaţiilor, precum şi costul cu manopera.
De asemenea, Curtea de apel a avut în vedere şi valoarea nu foarte ridicată a contractelor şi chiar şi în condiţiile în care nu s-au făcut probe sub acest aspect, la o valoare a lucrărilor de 50.813 lei, profitul societăţii SC H. SA, nu putea fi decât unul modic, ştiut fiind că în valoarea lucrărilor se includ si costurile cu materialele si cu manopera. S-a apreciat că şi acest aspect este important a fi analizat, pentru a se cunoaşte dimensiunea folosului material procurat de inculpată şi care, alături de alte aspecte conturează gradul de pericol social concret al faptei.
Instanţa de fond a avut în vedere şi comportarea sinceră a inculpatei, pe întreg parcursul procesului penal şi faptul că aceasta nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale.
Faţă de toate aceste considerente, s-a apreciat justificată apărarea inculpatei, potrivit căreia, fapta sa a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin norma incriminatoare, astfel încât, pentru îndreptarea atitudinii faţă de aceste valori nesocotite, s-a constatat că este suficientă aplicarea unei amenzi administrative la maximul acesteia.
În ceea ce priveşte compatibilitatea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. cu soluţia de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen., s-a reţinut că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat această compatibilitate, statuând că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu exclud aplicarea art. 181 C. pen., deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpată prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în caz contrar aflându-ne în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni.
Cât priveşte solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de a sesiza Primăria Zimnicea în vederea luării măsurilor necesare cu privire la contractele de achiziţii publice ce fac obiectul faptei penale în cauză, pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunii de conflict de interese, instanţa de fond a apreciat că o atare solicitare nu are suport legal.
în primul rând, potrivit art. 14 C. proc. pen., desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris se dispune de instanţă, numai ca o modalitate de reparare în natură a pagubei, or, în cauza de faţă nu există pagubă şi nici constituire de parte civilă. Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu are menirea să analizeze aceste înscrisuri în această procedură penală.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, pe parcursul procedurii de atribuire a contractelor de achiziţii publice, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariţia unor situaţii de natură să determine un conflict de interese sau manifestarea unei concurenţe neloiale. In cazul în care constată apariţia unor astfel de situaţii de genul celor menţionate mai sus, autoritatea contractantă are obligaţia de a elimina efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptând potrivit competenţelor măsuri corective de modificare, încetare, revocare sau anulare şi altele asemenea.
Prin urmare, singura care decide potrivit legii dacă şi în ce modalitate trebuie remediate aceste urmări, relativ la contractele încheiate, este autoritatea contractantă, instanţa de judecată neavând calitatea legală de a sesiza autoritatea cu o cerere în acest sens. Insă, pentru ca autoritatea să aibă cunoştinţă de rezultatul procedurii penale în cauză, s-a dispus ca aceasta să fie informată, prin comunicarea unei copii a sentinţei, urmând a decide singură măsurile care trebuie luate în legătură cu contractele încheiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivele de recurs depuse la data de 20 decembrie 2013, Ministerul Public a invocat dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., susţinând că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.
În esenţă, s-a arătat că în mod greşit Curtea de apel a dispus achitarea inculpatei şi aplicarea unei amenzi administrative, întrucât, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, precum şi de circumstanţele reale ale comiterii faptei ar fi fost mai eficientă aplicarea unei pedepse cu amenda.
De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit în dispozitiv atât dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., cât şi pe cele ale art. 18 C. pen. În acest sens s-a menţionat că, prin reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. se poate înţelege că instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse.
Totodată, s-a precizat că în dispozitivul hotărârii atacate, Curtea de apel a omis să menţioneze temeiul achitării, respectiv dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Pentru motivele anterior expuse, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând în fond, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a recalificat calea de atac promovată în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ca fiind apel, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acesteia fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 din N.C.P.P.
Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat este nefondat.
Prioritar, anterior verificării temeiniciei susţinerilor Parchetului, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea în cauza, a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 din N.C.P., având în vedere că, după comiterea faptei şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare un N.C.P.
Ca urmare, examinând cauza din această perspectivă şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (elemente constitutive ale infracţiunii, condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpată este C. pen. anterior.
Astfel, în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii, se observă că art. 17 C. pen. anterior reglementa, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, pericolul social, legiuitorul prevăzând posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol (art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen. anterior). Or, în N.C.P., ca efect al renunţării la noţiunea de pericol social - ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracţiune (art. 15), acest caz de stingere a acţiunii penale nu a mai fost prevăzut.
Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că legea anterioară este mai favorabilă inculpatei, a cărei faptă, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 18^. pen. anterior, nu mai constituie infracţiune, spre deosebire de N.C.P. - potrivit căruia fapta constituie, în continuare, infracţiune, dar instanţa trebuie să aprecieze, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, dacă se impune sau nu aplicarea unei pedepse (noile dispoziţii legale prevăzând în art. 80-81 C. pen. instituţia renunţării la aplicarea pedepsei).
în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, pentru săvârşirea căreia a fost trimisă în judecată inculpata B.A., se observă că, sub aspectul conţinutului normativ, dispoziţia din N.C.P. (art. 301) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 2531 C. pen. anterior), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale acesteia. Astfel, ambele incriminări presupun, în esenţă, existenţa unui interes de natură patrimonială din partea unui funcţionar public, care îi influenţează imparţialitatea în îndeplinirea atribuţiilor conferite de legi şi regulamente, activitatea de serviciu a acestuia constând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii lipsită de obiectivitate datorită interesului de natură patrimonială care îl animă, aspect de natură să afecteze în sens negativ relaţiile de serviciu.
însă, sub aspectul regimului sancţionator, C. pen. anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatei, întrucât prevede un minim al pedepsei mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare (art. 2531 C. pen. anterior prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 de ani, iar art. 301 N.C.P. prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani).
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpata B.A. este C. pen. anterior, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de Parchet vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5 din N.C.P.
Astfel, referitor la prima critică formulată de Ministerul Public, Înalta Curte, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpată în faţa Curţii de apel, şi nici în calea de atac de către Parchet, reţinând, în esenţă, că B.A., în calitate de funcţionar public, respectiv inspector în cadrul Compartimentului de Achiziţii Publice al Primăriei Zimnicea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada 24 septembrie 2008-25 septembrie 2008, a încredinţat şase contracte de reabilitarea a instalaţiilor electrice aparţinând unor şcoli sau grădiniţe, către SC H.C. SRL, al cărei asociat unic şi administrator este sora sa, B.I., şi care este administrată în fapt de C.B. (fiul inculpatei).
Totodată, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reţinute de prima instanţă că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 181 C. pen. anterior, întrucât fapta săvârşită de inculpată, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. pen. anterior, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Or, împrejurările concrete ale cauzei constând în aceea că inculpata, la solicitarea conducerii unor unităţi de învăţământ adresată Primăriei Zimnicea, a decis atribuirea a şase contracte de reabilitare, respectiv refacerea circuitului electric la Grădiniţa din oraşul Zimnicea (în valoare de 632,22 lei), efectuarea de reparaţii curente şi înlocuirea instalaţiei electrice la Grădiniţa Zimnicea (în valoare de 32.529,81 lei), reabilitarea instalaţiei electrice din laboratorul de informatică aparţinând Şcolii Generale M.P. din Zimnicea (în valoare de 5.526,55 lei), refacerea circuitului prizelor şi înlocuirea corpurilor de iluminat la Grădiniţa Zimnicea (în valoare de 1.559,16 lei), reabilitarea instalaţiei electrice şi a coloanei de alimentare la Şcoala din Zimnicea (în valoare de 7.718,86 lei), reabilitarea instalaţiei electrice şi a coloanei de alimentare a Laboratorului de Informatică din cadrul Şcolii Generale Zimnicea (în valoare de 2.847,56 lei), în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (prin procedura atribuirii directe, întrucât valoarea contractelor se situa sub limita de 10.000 euro) către societatea SC H.C. SRL (al cărei asociat unic şi administrator era B.I., sora sa)), inexistenţa vreunui prejudiciu (în condiţiile în care lucrările au fost efectuate, iar o eventuală supraevaluare a preţurilor de achiziţie nu a fost invocată de Parchet şi nici nu rezultă din actele dosarului, în devizele de lucrări fiind specificate costurile pentru fiecare material şi obiect necesar, precum şi manopera), valoarea redusă a folosului obţinut de SC H.C. SRL (având în vedere că în valoarea totală a lucrărilor de 50.813 lei se includ costurile cu materialele şi cu manopera, profitul societăţii este redus), precum şi conduita inculpatei (nu are antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, a manifesta interes pentru desfăşurarea procesului penal, prezentându-se atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de control judiciar), conduc la concluzia că fapta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, de natură a atrage o condamnare, nici chiar la pedeapsa amenzii, aşa cum solicită Parchetul.
Analizând, în continuare, critica formulată de Ministerul Public cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât în dispozitiv s-au reţinut atât dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. anterior, cât şi prevederile art. 181 C. pen. anterior, Înalta Curte constată că si aceasta este neîntemeiată.
În speţă, inculpata B.A., audiată de Curtea de Apel Bucureşti în şedinţa publică din 22 octombrie 2013 (fila 86, dosar fond), a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanţa de fond a judecat cauza potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că procedura simplificată nu exclude posibilitatea achitării inculpatei şi aplicarea unei sancţiuni administrative, dacă fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme susţinând acest argument. în acest sens, se observă că, prin Decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012 s-a statuat că: „Esenţa procedurii simplificate constă în aceea că judecata se face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu posibilitatea instanţei de a înlătura probele - atunci când este cazul - administrate în mod ilegal. (...) Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice prealabil - pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală - dacă fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau ale unei alte infracţiuni. Dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care se referă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclude aplicarea dispoziţiilor art. 181, deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă şi recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în caz contrar ne aflăm în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală şi nu a unei infracţiuni. Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1) C. proc. pen., toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 C. proc. pen. impunând efectuarea cercetării judecătoreşti în urma căreia să se stabilească existenţa faptei, dacă aceasta constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpat."
Totodată, Înalta Curte reţine că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior, cauza poate fi analizată sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei comise. în caz contrar, ar însemna ca în situaţia în care inculpatul recunoaşte comiterea infracţiunii şi solicită judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa să nu poată dispune decât condamnarea acestuia, ceea ce ar echivala cu o situaţie mai gravă decât cea în care nu recunoaşte săvârşirea faptei, iar cauza este judecată în procedura obişnuită.
în ciuda compatibilităţii între soluţia de achitare dispusă în temeiul art. 18 C. pen. şi procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., s-ar putea susţine că menţionarea acestor din urmă dispoziţii în cuprinsul minutei şi a dispozitivului nu este necesară şi nici adecvată în cazul achitării, însă o atare menţiune nu afectează legalitatea sentinţei, având un caracter formal.
Astfel, nici sub acest aspect nu se impune desfiinţarea hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte critica formulată de Parchet referitoare la omisiunea instanţei de fond de a preciza în dispozitiv temeiul achitării, Înalta Curte constată că în dispozitivul hotărârii atacate nu s-au menţionat dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. anterior, fiind astfel încălcate prevederile art. 357 alin. (1) C. proc. pen. anterior.
Această omisiune nu este, însă, de natură a atrage nulitatea sentinţei, câtă vreme în dispozitiv s-a menţionat expres că achitarea s-a dispus întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, ceea ce corespunde considerentelor hotărârii. Este vorba despre o lipsă de rigoare ce nu afectează legalitatea şi temeinicia hotărârii în atare măsură, încât să justifice admiterea apelului si desfiinţarea sentinţei atacate.
În consecinţă, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 537 din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata B.A.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 200 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 537 din 8 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpata B.A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimata inculpată, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2014. SECŢIA PENALĂ. Violul (art.197... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... → |
|---|
