ICCJ. Decizia nr. 1251/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1251/2014
Dosar nr. 25792/3/2012
Şedinţa publică din 09 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 216 din 18 marte 2012 pronunţată de Tribunaului Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 25792/3/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul P.A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.A., domiciliat în oraş Pantelimon, jud. Ilfov, cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Pedeapsa se execută în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a toporului folosit la săvârşirea infracţiunii, iar dacă acesta nu .se găseşte se confiscă o sumă de bani egală cu valoarea bunului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei şi s-a fixat termen de judecată la 05 aprilie 2013, complet 16F, pentru când se citează părţile.
Pentru a pronunţa acaestă hotărâre, instanţa, de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3471/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 07 iulie 2012 sub nr. 25792/3/2012 s-a dispus punerea, şi trimiterea în judecată a inculpatului P.A. sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 05 septembrie 2010, în incinta benzinăriei Carbogaz din com. Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, inculpatul P.A. i-a aplicat părţii vătămate D.M.S. patru lovituri de topor în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale.
La termenul de judecată din data de 08 martie 2013, inculpatul P.A. a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaşte şi le însuşeşte, respectiv: certificatul medico-legal din 2010 împreună cu actele medicale privind partea vătămată, declaraţii martori, procese-verbale de recunoaştere din planşă foto, declaraţii parte vătămată, procese-verbale de cercetare la faţa locului împreună cu planşa foto aferentă, procese-verbale de redare a convorbirilor de la nr. de urgenţă 112, procese-verbale de vizionare a camerelor video ale sistemului de supraveghere din incinta benzinăriei, împreună cu planşele foto aferente, procese-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 05 septembrie 2010, în jurul orelor 07.30, partea vătămată (aflată sub influenţa băuturilor alcoolice) s-a deplasat la volanul autoturismului său, împreună cu martorii N.I. şi B.G. la benzinăria Carbogaz din com. Ştefăneştii de Jos, unde s-a angrenat într-o altercaţie spontană cu inculpatul P.A., în incinta magazinului benzinăriei. Partea vătămată şi martorii care o însoţeau au ieşit din magazin, iar în timp ce partea vătămată era la autoturism, inculpatul le-a spus martorilor că în cazul în care aceasta nu se va linişti o va lovi de câteva ori cu toporul în cap.
Partea vătămată şi martorii N.I. şi B.G. s-au urcat în autoturismul condus de partea vătămată şi au plecat spre ieşirea din benzinărie. La scurt timp, partea vătămată a oprit, manifestându-şi intenţia de a se deplasa în mun. Bucureşti, împrejurare în raport de care cei doi martori au coborât întrucât doreau să meargă pe jos în comună, unde îşi aveau locuinţele.
După coborârea martorilor din autoturism, disputa verbală între partea vătămată şi inculpat s-a reluat de la distanţă, inculpatul aflându-se la intrarea în benzinărie dinspre com. Ştefăneşti, în zona semnului de circulaţie „interzis" iar partea vătămată la ieşire, spre direcţia de mers către Şoseaua de. Centură Bucureşti.
În atare împrejurări, inculpatul a luat un topor din autoturismul său, parcat în lateralul magazinului şi s-a îndreptat în fugă către partea vătămată, ajungând la aceasta i-a aplicat două lovituri de topor vizând zona capului, după care a revenit la autoturism.
După care s-a ridicat, partea vătămată a luat din autoturismul său o coadă de mătură (în mâna stângă) şi un cuţit (în mâna dreaptă) şi s-a îndreptat spre inculpat, care între timp se înarmase din nou cu acelaşi topor.
Ajungând faţă în faţă şi fără ca partea vătămată să iniţieze vreun atac, inculpatul, cu avânt, prin mişcări ample, puternice a aplicat părţii vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului. Partea vătămată a executat doar mişcări de apărare cu coada de mătură pe care o avea în mâna stângă şi s-a retras către autoturismul său, timp în care inculpatul a urmărit-o cu mişcări ameninţătoare.
În urma agresiunii, partea vătămată s-a deplasat în com. Ştefâneştii de Jos, la locuinţa unei rude, de unde a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Actele medicale au relevat faptul că partea vătămată D.M.S. a suferit vătămări ce necesită pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale în condiţiile unei evoluţii favorabile.
La termenul din 08 martie 2013, inculpatul, prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 liti C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.
În susţinerea cererii, inculpatul a invocat o serie de argumente legate de împrejurările comiterii faptei, leziunile suferite - de gravitate redusă şi care nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Examinând cererea formulată, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată. S-a reţinut că potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen. intenţia are două forme: directă şi indirectă, deosebite prin prisma elementului volitiv. în timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. S-a mai avut în vedere că în practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. S-a reţinut că demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave şi ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; aplicarea unei singure lovituri cu o piatră de pavaj în regiunea capului; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate, folosindu-se un obiect dur; lovirea unei persoane în cap cu o coadă de topor, cu urmarea unei fracturi craniene.
Prima instanţă a avut în vedre că în prezenta cauză, inculpatul a lovit partea vătămată în mod repetat cu un obiect apt să producă moartea (topor), într-o regiune vitală a corpului (zona capului), leziunile produse fiind severe, ceea ce relevă intenţia indirectă de ucidere.
Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului, instanţa de fond a apreciat că existenţa tentativei la infracţiunea de omor nu este condiţionată de punerea în primejdie a vieţii. In acest sens este practica constantă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie (Dosar penal nr. 107 din 18 ianuarie 2010, Dosar penal nr. 3570 din 08 iunie 2005), care subliniază faptul că noţiunea de punere în primejdie a vieţii utilizată în actele medico-legale priveşte aspectele medicale în timp ce tentativa la infracţiunea de omor aspectele juridice.
S-a reţinut că sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului P.A. care la data de 05 septembrie 2010, în incinta benzinăriei Carbogaz din com. Ştefaneştii de Jos, jud. Ilfov, inculpatul P.A. i-a aplicat părţii vătămate D.M.S. patru lovituri de topor în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
S-a apreciat că sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie indirectă.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile din partea generala a C. pen. privind regimul sancţionator al tentativei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, gradul de pericol social al faptei pe care instanţa îl apreciază ca deosebit de ridicat şi care rezultă din împrejurarea că într-un loc public şi în prezenţa mai multor persoane, inculpatul a lovit în mod repetat victima cu o coadă de topor, în zona capului, leziunile suferite, persoana inculpatului - condamnat în mai multe rânduri pentru infracţiuni de furt calificat şi la regimul circulaţiei şi care a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor.
De asemenea, s-a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, beneficiind de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. Prima instanţă a apreciat că pentru atingerea scopului pedespei este sufucientă aplicarea unei pedepe de 5 ani închisoare.
Prima instanţă a apreciat că nu se identifică în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special redus în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
- „conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune, între altele, lipsa antecedentelor penale. Or, din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracţiuni de furt calificat şi la regimul circulaţiei.
- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. nu se regăseşte în prezenta cauză.
- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului.
c) C. pen. nu poate fi valorificată în favoarea inculpatului. Inculpatul nu a recunoscut iniţial săvârşirea faptei, nu s-a prezentat din proprie iniţiativă în faţa autorităţilor şi nici nu a întreprins vreun demers care s-ar putea încadra în textul de lege menţionat. Din contră, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin determinarea martorilor să dea declaraţii mincinoase în faţa organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, în conformitate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în principal în Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012, în situaţia aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. inculpatul fiind nedemn să-şi exercite în continuare drepturile electorale laolaltă şi în aceeaşi măsură cu ceilalţi cetăţeni care respectă legea penală; în condiţiile în care inculpatul manifestă un dispreţ total vizavi de viaţa celorlalte persoane, cu atât mai puţin nu este în măsură să-şi exprime părerea cu privire la modul în care este guvernată ţara.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. având în vedere cele arătate mai sus.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, raportat la natura şi gravitatea faptei, circumstanţele reale şi personale, instanţa de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea în regim de detenţie a pedepsei de către inculpat.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a toporului folosit la săvârşirea infracţiunii, iar dacă acesta nu se găseşte se confiscă o sumă de bani egală cu valoarea bunului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.A., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepsei aplicate sub limita prevăzută de lege şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinţei penale nr. 216 din data de 18 martie 2013.
A fost obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuiei judiciare către stat şi onoraiul parţial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei s-a dispus să fie avasat din fondul Ministerulu Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că la termenul de judecată din 08 martie 213 inculpatul P.A. a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu solicitând să nu se mai adminitreze alte probe în faţa instanţei, ci judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, după admiterea cererii, conform art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în actul de seszare şi nu mai solicită adminstrarea de probe noi.
La termenul din 08 martie 2013 inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., cerere respinsă de instanţă ca neîntemeiată, în raport de modul comiterii faptei, zona anatomică vizată de lovituri, leziunile produse (traumatism cranio-cerebral, fractură craniană limiară parietal stâng) ceea ce relevă intenţia indirectă de ucidere.
S-a apreciat că în mod corect prima instanţă a avut în vedre gravitatea faptei, împrejurările în care a fst comisă dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a adpta o poziţie procesuală sinceră încă din cursul urmăririi penale şi a fost anterior condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de furt caluficat şi la regimul circulaţiei.
La individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanţe atenunate care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special, întrucât inculpatul este cunsocut cu antecedente penale, nu a depus stăruinţe în repararea pagubei pricinuite, nu a recunoscut iniţial săvârşirea fapti, nu s-a prezentat din proprie iniţiativă în faţa autorităţilotr, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.A., invocând cazul de casare prvăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Apărarea a solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în principal, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuate legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior şi a circumstanţelor atenunate judiciare prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. anterior, reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul mcriminator, iar ca modalitate de execuare a pedepsei, aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior care reglementează instituţia juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile care este legea nouă, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. anterior prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior şi aplicarea unei pedepse orientată spre limita prevăzută de textul mcriminator, iar ca modalitate de executare a pedepsei, aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 decembrie 2013.
Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 09 aprilie 2014, este în vigoare N.C.P.P. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.
Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.
Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 15 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Examinând motivele de recurs formulate de recurentul inculpat P.A., conform dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/201, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Instanţa reţine că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de inculpat, pe care l-a subsumat cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se achitarea, întrucât fapta a fost săvârşită stare de legitimă apărare, înalta Curte reţine următoarele:
Raportat la conţinutul criticilor formulate de apărare şi temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecăţii în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.
În concret, prin motivele de recurs se invocă faptul că inculpatul a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.
Înalta Curte reţine că pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii, să existe o legătură de la cauză la efect, respectiv, între actul provocator şi tulburarea psihică sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea.
De asemenea, pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă prin săvârşirea de infracţiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii, se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie. In aprecierea situaţiilor concrete a contextului faptic în care art. 73 lit. b) C. pen. fără a avea aplicabilitate, trebuie avute în vedere şi persoanele implicate, profilul socio-profesional al acestora şi alte aspecte ce pot circumstanţia şi configura pretinsul act provocator.
Circumstanţa atenuantă a provocării vizează mobilul mfracţiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei.
Din situaţia stabilită de instanţa de fond şi instanţa de apel conform materialul probator administrat în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.
La data de 05 septembrie 2010, înjurai orelor 0730, partea vătămată (aflată sub influenţa băuturilor alcoolice) s-a deplasat la volanul autoturismului său, împreună cu martorii N.I. şi B.G. la benzinăria Carbogaz din corn. Ştefăneştii de Jos, unde s-a angrenat într-o altercaţie spontană cu inculpatul P.A., în incinta magazinului benzinăriei. Partea vătămată şi martorii care o însoţeau au ieşit din magazin, iar în timp ce partea vătămată era la autoturism, inculpatul le-a spus martorilor că în cazul în care aceasta nu se va linişti o va lovi de câteva ori cu toporul în cap. După acest conflict, disputa verbală între partea vătămată şi inculpat s-a reluat de la distanţă, inculpatul aflându-se la intrarea în benzinărie dinspre com. Ştefaneşti, în zona semnului de circulaţie „interzis" iar partea vătămată la ieşire, spre direcţia de mers către Şoseaua de Centură Bucureşti. In atare împrejurări, inculpatul a luat un topor din autoturismul său, parcat în lateralul magazinului şi s-a îndreptat în fugă către partea vătămată. Ajungând la aceasta i-a aplicat două lovituri de topor vizând zona capului, după care a revenit la autoturismul său unde a pus toporul în portbagaj. După ce s-a ridicat, partea vătămată a luat din autoturismul său o coadă de mătură (în mâna stângă) şi un cuţit (în mâna dreaptă) şi s-a îndreptat spre inculpat, care între timp se înarmase din nou cu acelaşi topor. Ajungând faţă în faţă şi fără ca partea vătămată să iniţieze vreun atac, inculpatul, cu avânt, prin mişcări ample, puternice, a aplicat părţii vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului. Partea vătămată a executat doar mişcări de apărare cu coada de mătură pe care o avea în mâna stângă şi s-a retras către autoturismul, său, timp în care inculpatul a urmărit-o cu mişcări ameninţătoare. Aşadar din modul în care s-a petrecut evenimentul, rezultă că inculpatul a fost cel care a iniţiat conflictul şi a luat toporul pe care îl ţinea în portbagjul autoturismului şi i-a aplicat părţii vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului, aceasta reuşind să se apere doar cu o coadă de mătură.
Aşadar, susţinerile inculpatului în sensul că ar fi săvârşit fapta determinat de atitudinea provocatoare a victimei nu este confirmată de materialul probator administrat, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării,
Pe de altă parte, critica inculpatului din recurs vizând existenţa unei circumstanţe atenuante legale, impun o reevaluare a probatoriului, şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţie de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.
Aşadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, instanţa de recurs nu mai poate cenzura situaţia de fapt.
În realitate, prin motivele de recurs se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel. Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursului, inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Pe de altă parte nu poate fi primită critica inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare, întucât o reevaluare a pedepsei aplicate inculpatului ar presupune o evaluare a situaţiei de fapt, aprecierea cauzei pe fondul acesteia, însă noile cazuri de casare nu mai permit acest lucru.
Înalta Curte constată de asemenea că, solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.
De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen. anterior arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art 3859 C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie şi prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
Prin urmare, motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior şi nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., anterior.
În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezenţa situatiei prevăzute de art. 5 C. pen. şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurentul inculpat P.A. urmează să analizeze:
1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă.
2. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului.
Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.
Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezmcriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre mcriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina mcriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte mcriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din mcriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă. Dată fiind abrogarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit i) şi mcrmiinarea omorului calificat la art. 188 din noul C. pen. instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.).
Potrivit art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar potrivit art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior (...) omorul săvârşit în loc public se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Noua reglementare prevede în art. 188, că uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Noua reglementare a exclus varianta calificată referitoare la săvârşirea faptei în loc public.
În ambele reglementări conţinutul tentativei si modalitatea de sancţionare sunt identice.
În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formelor calificate și comiterea faptei de inculpat a variantei simple a infracţiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l priveşte pe inculpat.
Cât priveşte stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ţinând seama de noile limite de pedeapsă.
Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speţă va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporţionalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de fond şi instanţa de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.
În atare situaţie, instanţa de recurs constată că instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, orientată la minimul special prevăzut de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, ca efect al reţinerii art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Ţinând seama de principiile anterior menţionate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea de către inculpat a tentativei la infracţiunea de omor, prevăzute de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, pedeapsă în cuantumul minimului minimul determinat în urma aplicării dispoziţiilor de reducere prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior.
Instanţa de recurs va aplica pedepsele complementare şi accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că „se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă", urmând a le adapta în funcţie de noile limite şi conţinut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi. Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) lit. b) şi d) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) lit. b) şi d) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. D) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 216 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite.
Văzând dispoziţile art 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.
Casează în parte decizia recurată cât şi sentinţa penală nr. 216 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior şi art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul P.A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen.
Aplică pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi sentinţei recurate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1253/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
