ICCJ. Decizia nr. 1432/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1432/2014

Dosar nr. 1610/93/2013

Şedinţa publică din 24 aprilie 2014

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 63 din 26 iunie 2013, Tribunalul Ilfov, secţia penală, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.M., fiul lui D. şi E., născut în Bucureşti, domiciliat în oraşul Pantelimon, str. L., cunoscut cu antecedente penale, arestat în baza M.A.P. nr. 34/UP/13.03,2013 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. l0473/3/2013, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. În temeiul art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi a art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 9 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele două pedepse principale mai sus indicate, în final, inculpatul R.M., având de executat o pedeapsă principală, rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen., i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus, din cuantumul pedepsei principale rezultante de 5 ani de închisoare aplicate inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia în această cauză, respectiv de la 12 martie 2013 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului R.M.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităţilor de 81,99 grame de heroină, 5,01 grame de heroină şi 0,27 grame de heroină, indisponibilizate la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O, potrivit dovezii din 11 aprilie 2013, existentă la Dosarul de urmărire penală nr. 704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bucureşti.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 704/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare fisc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că în data de 12 martie 2013 inculpatul R.M. a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro. De asemenea, cu acelaşi prilej inculpatul a fost prins în flagrant în timp de deţinea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deţinea în vederea consumului propriu.

În faza de urmărire penală, pentru conturarea situaţiei de fapt mai sus menţionate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului "S.G.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului "P.I.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire "S.C.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul "P.I."" cu inculpatul R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declaraţiei a colaboratorului "P.I." din data de 12 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităţilor desfăşurate în data de 12 martie 2013; proces-verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul P.I.". cu inculpatul R.M. din data de 12 martie 2013; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.M.; declaraţie martor asistent P.M.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013; declaraţii inculpat R.M.; copia fişei de cazier judiciar al inculpatului.

La primul termen de judecată, din 24 mai 2013, inculpatul a arătat că recunoaşte faptele imputate, solicitând aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

Tribunalul, având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, precum şi ansamblul materialului probatoriu administrat, a constatat că situaţia reală de fapt, în speţă, este următoarea:

La data de 07 martie 2013 numita I.N., în temeiul art. 16 din Legea nr. 143/2000 a formulat un denunţ cu privire la inculpatul R.M., de la care se aproviziona cu heroină. Astfel, pentru, obţinerea datelor şi. informaţiilor privind existenţa infracţiunilor şi mijloacelor de probă în condiţiile legii, prin Ordonanţa nr. 22Al din 11 martie 2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod "S.C." şi a colaboratorilor acestuia "P.I." şi "S.G." şi autorizarea lor în vederea cumpărării de heroină de la inculpatul R.M.

Prin Ordonanţa nr. 80 din 01 martie 2013 s-a dispus interceptarea şi înregistrarea provizorie a convorbirilor şi comunicărilor telefonice, precum şi interceptarea şi înregistrarea, audio/video în mediu ambiental a întâlnirilor şi discuţiilor pe care colaboratorii urmau să le poarte cu inculpatul, ordonanţă care a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti, prin încheierea nr. 253/A.I/2013.

În data de 11 martie 2013, în jurul orelor 14:30, colaboratorul cu nume de cod "S.G." l-a contactat telefonic pe inculpatul R.M., ocazie cu care aceştia au stabilit să se întâlnească în cursul aceleiaşi zile în vederea stabilirii detaliilor cu privire la o tranzacţie cu droguri.

După aproximativ o oră, inculpatul R.M. l-a contactat telefonic pe colaborator, aducându-i la cunoştinţă un nou loc de întâlnire, împrejurare în care colaboratorul i-a comunicat inculpatului imposibilitatea de prezentare, totodată, cerându-i acordul ca la întâlnire să se prezinte celălalt colaborator, respectiv "P.I.". Faţă de împrejurările invocate, inculpatul R.M. a fost de acord să se întâlnească cu colaboratorul "P.I.", întâlnire care a avut loc în cursul aceleiaşi zile la ora 15:00, în oraşul Pantelimon, ocazie cu care cei doi au stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a încheia o tranzacţie privind cantitatea de 100 grame heroină în valoare de 3.200 euro. La întâlnire, inculpatul R.M. s-a oferit să îi vândă "pe loc" colaboratorului o cantitate mare de heroină, însă, datorită faptului că acesta din urmă nu avea suma necesară, au amânat tranzacţia.

Însă, în baza înţelegerii dintre cei doi, a doua zi, la data de 12 martie 2013, a fost organizată o acţiune de prindere în flagrant a inculpatului R.M. În acest sens, colaboratorului cu nume de cod "P.I." i s-a efectuat un control corporal, ocazie cu care asupra sa nu au fost găsite droguri sau sume de bani şi i-a fost înmânată suma de 3.200 euro, sumă care reprezenta contravaloarea cantităţii de 100 grame heroină. Astfel, pentru a se întâlni cu inculpatul, în vederea finalizării tranzacţiei cu heroină, colaboratorul "P.I.", împreună cu investigatorul sub acoperire, s-au deplasat în oraşul Pantelimon. La intrarea în oraş, investigatorul sub acoperire a coborât din autoturismul în care se afla cu colaboratorul, acesta din urmă continuându-şi deplasarea până în centrul oraşului, unde, în jurul orelor 15:30, s-a întâlnit cu inculpatul R.M. Inculpatul a urcat în autoturism şi, împreună cu colaboratorul, s-a deplasat pe str. S., unde au stat aproximativ 10 minute, timp în care au stabilit detaliile legate de cantitatea de heroină şi contravaloarea acesteia. Apoi cei doi s-au îndreptat pe str. L., unde inculpatul a intrat la adresa sa de domiciliu, de unde a luat heroina, iar după aproximativ 3 minute inculpatul s-a reîntors la autoturismul în care se afla colaboratorul. Inculpatul a dat colaboratorului o pungă din celofan ce conţinea o substanţă pulverulentă (proba nr. 1), ce ulterior s-a constatat că este heroină, iar colaboratorul a dat inculpatului suma de 3.200 de euro.

Apoi a intervenit echipa operativă ce supraveghea de la distanţă tranzacţia, s-a procedat la imobilizarea inculpatului şi a colaboratorului, ocazie cu care asupra colaboratorului a fost găsită o pungă din celofan ce conţinea o substanţă pulverulentă (proba nr. 1) iar lângă el, pe scaun, suma de 2.200 euro. Asupra inculpatului R.M. a fost găsită suma de 1.000 euro, iar la picioarele acestuia punguţă din celofan ce conţinea o substanţă pulverulentă (proba nr. 2).

Ulterior, din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013 (efectuat în cauză) a rezultat că proba nr. 1 este constituită din 88,05 grame pulbere care conţine heroină, iar proba nr. 2 este constituită din 0,40 grame pulbere care conţine aceiaşi substanţă.

Pentru conturarea situaţiei de fapt mai sus menţionate, instanţa de fond a avut în vedere totalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală. S-a reţinut că toate aceste mijloace de probă s-au coroborat între ele, coroborându-se, de asemenea, şi cu declaraţiile date în faţa instanţei de fond de către inculpatul R.M.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare. risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a constatat că fapta inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce deţinea cantitatea de 0,40 grame heroină pe care o deţinea în vederea consumului propriu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Ambele infracţiuni mai sus amintite au fost comise prin acte materiale distincte, astfel încât s-a reţinut săvârşirea celor două infracţiuni în "concurs real", respectiv cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, şi combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, Tribunalul a constatat că nu se poate reţine în încadrarea juridică a celor două fapte comise de către inculpat incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece, chiar dacă ulterior începerii urmăririi penale faţă de inculpat, acesta a făcut un "denunţ" legat de presupuse activităţi infracţionale legate de Legea nr. 143/2000, acest "denunţ" nu a putut să ducă la începerea urmăririi penale faţă de o terţă persoană, într-un dosar distinct (astfel cum rezultă din înscrisul de la dosar). Prin urmare, cerinţa art. 16 din Legea nr. 143/2000 (în sensul că "denunţul" făcut de inculpat - ulterior începerii urmăririi penale împotriva sa - să conducă la "identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane"), nu se regăseşte în speţă.

Dat fiind faptul că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni (astfel cum au fost acestea arătate în fapt şi în drept, mai sus), s-a considerat că acestuia trebuie să îi fie aplicate pedepse pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, iar apoi o pedeapsă rezultantă.

La stabilirea pedepselor, faţă de art. 52 C.pen, s-a ţinut cont de scopurile pedepsei, ce constau în restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, atât din partea condamnatului cât şi a altor persoane.

1. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a constatat că este ţinut de aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziţia procesuală a inculpatului precum şi voinţa sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime limitele de pedeapsă indicate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Făcând această "reducere", Tribunalul a constatat că "minimul special legal" al pedepsei aplicabile este de 6 ani şi 8 luni închisoare.

În continuare, s-au avut în vedere incidenţa unor circumstanţe atenuante, faţă de dispoziţiile art. 73 - 74 C. pen.: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată cu doi copii minori în întreţinere, cu un loc de muncă şi o conduită socială conformă cu "bunele moravuri".

Însă, instanţa de fond a avut în vedere şi incidenţa unor circumstanţe agravante, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen.: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În concluzie, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 5 ani de închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (teza finală), precum şi cuantumul pedepsei principale aplicate, în temeiul art. 65 C. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 71 C. pen., i-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., legea fiind expresă în acest sens.

2. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev.de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a constatat că este ţinut, de asemenea, de aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., dată fiind poziţia procesuală a inculpatului precum şi voinţa sa în acest sens. Prin urmare, Tribunalul a redus cu o treime, minimul şi maximul special prevăzute în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În continuare, instanţa de fond a avut în vedere incidenţa unor circumstanţe atenuante, faţă de dispoziţiile art. 73 - 74 C. pen.: atitudinea constant sinceră a inculpatului, inclusiv pe toată durata urmăririi penale, faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată cu doi copii minori în întreţinere, cu un loc de muncă şi o conduită socială conformă cu "bunele moravuri".

Însă, instanţa de fond a avut în vedere şi incidenţa unei circumstanţe agravante, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen.: antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În consecinţă, instanţa de fond a aplicat şi de această dată art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., "compensând" circumstanţa, agravantă cu cele atenuante şi, apreciind că "greutatea" circumstanţelor atenuante este mai mare (dat fiind şi numărul lor mai mare) instanţa de fond a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special prevăzut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (soluţie permisă de art. 80 alin. (2), teza finală, C. pen., în interpretare "per a contrario").

În concluzie, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă principală în cuantum de 9 luni de închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere că cele două infracţiuni, comise sunt în concurs real, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. şi a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa de fond a contopit cele două pedepse, principale aplicate prin această sentinţă, inculpatul având de executat, în final, o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani de închisoare.

Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea mai gravă (şi care este într-un cuantum de aproximativ de 6 ori mai mare decât pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea, mai puţin gravă). Prin urmare, s-a apreciat că neaplicarea unui spor de pedeapsă nu înseamnă, în acest caz, că inculpatul ar beneficia de impunitate relativ la cealaltă infracţiune comisă în speţă.

Faţă de prevederile imperative ale legii, în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante (mai sus indicată), în condiţiile art. 53 pct. 2 lit. a) şi a art. 66 C. pen, iar, în temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pe de altă parte, combătând argumentele avocatului ales al inculpatului, instanţa de fond a constatat că în cauză nu se impune aplicarea art. 86¹ alin. (2) C. pen., deoarece incidenţa acestui articol de lege ar fi posibilă doar dacă pedeapsa principală rezultantă ar fi de cel mult 3 ani de închisoare, ceea ce ar însemna coborârea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 320¹ C. proc. pen.).

Astfel cum am arătat mai sus, la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere sub acest aspect incidenţa unor circumstanţe atenuante, faţă de dispoziţiile art. 73 - 74 C. pen., dar şi incidenţa unor circumstanţe agravante, faţă de dispoziţiile art. 75 C. pen.: cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), antecedentele penale ale inculpatului, chiar dacă acestea nu constituie prim termen al recidivei.

În consecinţă, instanţa de fond a aplicat art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., "compensând" circumstanţele agravante cu cele atenuante şi, apreciind că "greutatea" circumstanţelor atenuante este mai mare (dat fiind şi numărul lor mai mare decât al circumstanţelor agravante), a orientat cuantumul pedepsei principale sub minimul special mai sus amintit. Dar Tribunalul a constatat că coborârea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 mult sub minimul special (deja redus conform art. 320¹ C. proc. pen.) nu este o soluţie temeinică, deoarece asta ar însemna "ignorarea" tuturor circumstanţelor agravante mai sus enumerate şi analizate.

Prin urmare, s-a apreciat că scopul pedepsei rezultante, astfel cum este acesta reglementat prin dispoziţiile art. 52 C. pen., poate fi atins în ceea ce îl priveşte pe inculpat doar cu executarea acesteia în regim de detenţie.

În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului. Pentru a dispune astfel, Tribunalul a avut în vedere că, dacă această măsură preventivă s-a impus pe parcursul întregului proces penal (pentru motivele arătate de către alt judecător prin încheierea de şedinţă din 30 aprilie 2013, când instanţa a dispus prin raportare la art. 300¹ C. proc. pen.), cu atât mai mult se impune acum, când instanţa nu se mai "bazează" doar pe indicii temeinice, ci, după analiza pe fond a tuturor probelor administrate, a ajuns să constate vinovăţia inculpatului, dar, în acelaşi timp, să constate, prin raportare la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., şi că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gravitatea concretă deosebită a infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reţinându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută (având în vedere că dintr-un gram de heroină se pot face până la 20 de "doze" care ulterior vor fi injectate altor persoane), dar şi antecedentele penale ale inculpatului.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se fondează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica. Totodată, Tribunalul a constatat că menţinerea în stare de arest a inculpatului vine şi în întâmpinarea prevederilor art. 136 C. proc. pen., ştiut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se învederează a fi necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În privinţa duratei măsurii arestării preventive deja dispuse faţă de inculpat, s-a observat faptul că verificarea respectării exigenţelor art. 5 alin. (1) lit. c) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se realizează în concret, prin raportare la circumstanţele cauzei (principiu stipulat prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Van der Tang c Espagne, 13 iulie 1995; Pantano c Italiei, 06 noiembrie 2003). Pentru a decide în sensul menţinerii arestării preventive în speţă, având în vedere faptul că, atunci când decide asupra necesităţii prelungirii duratei măsurii, arestării preventive, judecătorul are obligaţia de a cumpăni între circumstanţele personale ale inculpatului şi interesele sociale, generale, iar în cauză gravitatea concretă deosebită a infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 comise de către inculpat, în acest sens reţinându-se cantitatea relativ mare de heroină vândută, dar şi antecedentele penale ale inculpatului, toate acestea relevând un pericol concret sporit ce reclamă cercetarea inculpatului, în continuare, în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul R.M., pentru motivele invocate oral, prin avocat ales, şi consemnate, in extenso, în practicaua prezentei decizii.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 10 iulie 2013, sub nr. 1610/93/2013.

Astfel, apelantul-inculpat a solicitat instanţei de prim control judiciar redozarea pedepsei aplicate, în sensul coborârii acesteia sub minimul special prevăzut pentru concursul de infracţiuni, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 86¹ C. pen., cu un termen de încercare îndreptat spre maximul prevăzut de lege, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen., respectiv circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.

La dosar a fost ataşată adresa nr. 2432/1; 1/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. din care rezultă că apelantul a formulat două denunţuri în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele denunţate.

Prin Decizia penală nr. 210/A din 27 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de apelantul inculpat R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 63 din 25 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală. S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând în fond:

S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Potrivit disp. art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.M.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2013 la zi. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, a apreciat apelul ca fiind întemeiat, dar pentru alte motive decât cele arătate de apelant:

În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că din probele administrate rezultă că faptele inculpatului R.M. care, în data de 12 martie 2013 a fost prins în flagrant în timp ce îi vindea colaboratorului cu nume de cod "P.I." cantitatea de 88,05 grame heroină, pentru care a încasat suma de 3.200 euro şi a deţinut cantitatea de 0,40 grame heroină în vederea consumului propriu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, faptă prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Săvârşirea faptelor rezultă din procesul-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului "S.G.", din data de 11 martie 2013; procesul-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului "P.I.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire "S.C.", din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul "P.I." cu inculpatul R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal întocmit ca urmare a supravegherii operative a inculpatului R.M. din data de 11 martie 2013; proces-verbal de redare a declaraţiei a colaboratorului "P.I." din data de 12 martie 2013; proces-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, cu ocazia activităţilor desfăşurate în data de 12 martie 2013; proces-verbal de redare a discuţiilor purtate de colaboratorul "P.I." cu inculpatul R.M. din data de 12 martie 2013; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.M.; declaraţie martor asistent P.M.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 708452 din 04 aprilie 2013; declaraţii de recunoaştere ale inculpatului R.M.

Art. 72 C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

S-a arătat că în cauza de faţă, instanţa de fond a stabilit pentru inculpat pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc de 6 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 1 an şi 4 luni pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în raport de limitele micşorate potrivit art. 320¹ C. proc. pen., fără a menţiona în minută sau în dispozitiv reţinerea unor circumstanţe atenuante.

Prin urmare, Curtea a constatat că prima instanţă a aplicat o pedeapsă nelegală, sub minimul prevăzut de lege, fără a reţine circumstanţe atenuante în dispozitiv (chiar dacă judecătorul fondului a motivat în considerentele hotărârii reţinerea unor circumstanţe atenuante, acestea nu apar menţionate în dispozitiv).

Curtea a apreciat că, în raport de circumstanţele faptelor; organizând întâlnirea cu ocazia căreia s-a realizat transferul, de cantitatea de droguri vândută şi deţinută, dar şi luând în considerare extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate, consumului de droguri, creşterea numărului de consumatori de droguri, şi de circumstanţele personale ale inculpatului care are 6 clase, nu are loc de muncă şi nici un alt mijloc licit de obţinere a veniturilor, a recunoscut săvârşirea faptelor, cooperând cu organele judiciare, a fost condamnat anterior, dar pedepsele aplicate nu şi-au atins scopul prevenţiei speciale, fiind insuficiente pentru îndreptarea inculpatului, pedepsele aplicate, reţinând în concurs circumstanţe atenuante şi agravante, sunt de natură să corespundă gravităţii faptelor şi periculozităţii sociale a inculpaţilor.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere că suspendarea executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului şi pe supunerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

În vederea aplicării acestei instituţii, instanţa trebuie sa cerceteze şi să cunoască cât mai amănunţit personalitatea infractorului şi numai dacă în urma acestei analize şi-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracţionale, va putea dispune suspendarea executării pedepsei. Elementul esenţial pentru aplicarea acestor dispoziţii este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalităţile şi deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanţa de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar şi la comportarea după săvârşirea faptei, la atitudinea faţă de muncă, faţă de regulile de convieţuire în general.

Curtea a apreciat că în condiţiile în care inculpatul a dat dovadă de o periculozitate sporită (relevată de cantitatea de droguri şi de antecedente), de gravitatea faptelor, nu se poate afirma că simpla pronunţare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat şi că acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, chiar şi în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să caracterizeze persoană, inculpatului, Curtea a apreciat că în cauză nu se impunea aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actelor antisociale şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Faţă de cele reţinute, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de apelantul inculpat R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 63 din 25 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală. A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând în fond:

A aplicat art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), 2 din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), art. 75 alin. (2) C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Potrivit disp. art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului R.M. apreciind că temeiurile avute în vedere la luare măsurii se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată în timpul reţinerii şi arestării, preventive de la 12 martie 2013.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul R.M., criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o consideră exagerată.

A solicitat, acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante prev. de art. 74, 76 C. pen. (1969) şi redozarea pedepselor, precum şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968, cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - 385¹⁹ din C. proc. pen. anterior având în vedere în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Raportându-se la criticile formulate sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată se află în limitele prevăzute de lege şi că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 2/2013 intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse. În alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în ce priveşte cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., deşi nu a fost modificat, vizează situaţii în care hotărârea atacată este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare, a legii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale,- se aplică legea mai favorabilă.

În opinia Înaltei Curţi, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen. trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri şi stabilirea aceleia care este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale, succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituţia României care stabileşte că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.

Astfel, pentru o soluţionare corectă a cauzei se impune aplicarea unitară a legii mai favorabile şi nu aplicarea, unor dispoziţii mai favorabile din ambele legi penale, întrucât în acest fel s-ar încălca principiul separaţiei, puterilor în stat şi s-ar, înfrânge principiul indivizibilităţii legilor.

Având în vedere aceste consideraţii, se constată că în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, care în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptei ce formează obiectul, acuzaţiei penale, precum şi de instituţiile incidente, în cauză, care influenţează răspunderea penală, a inculpatului, creează, acestuia o situaţie mai avantajoasă.

Avându-se în vedere că s-au reţinut dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt reduse cu 1/3 pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului.

Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, sunt de 6 ani şi 7 luni închisoare, şi respectiv 13 ani şi 3 luni închisoare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, de 1 an şi 4 luni închisoare, şi respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare.

Ca efect al circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) şi d) C. pen., acordate inculpatului potrivit vechilor dispoziţii, limitele de pedeapsă pot fi reduse până la 1 an închisoare, în cazul infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 şi până la minimul general de 15 zile în cazul infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

Prin acordarea acestor circumstanţe, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 şi la 9 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, ambele pedepse fiind sub limitele minime prevăzute de lege.

Potrivit art. 81 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 sunt cuprinse între 5 ani şi 12 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare.

Procedând la reducerea acestor limite cu 1/3, ca urmare a aplicării art. 320¹ C. proc. pen., rezultă, pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/200, o pedeapsă de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 8 ani închisoare, iar pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, o pedeapsă de la 4 luni la 2 ani închisoare.

Este adevărat că limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt mai reduse decât cele prevăzute de legea veche, însă faţă de faptul că circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) şi d C. pen. (1968) de care a beneficiat inculpatul, nu se mai regăsesc în noile dispoziţii, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă acestuia, în condiţiile în care pe legea nouă, pedepsele care i-ar putea fi aplicate pentru fiecare infracţiune nu ar mai putea fi coborâte sub minimul special, iar conform tratamentului sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni prev. lit. b) C. proc. pen, sporul de 1/3 din totalul pedepselor stabilite, este obligatoriu.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. pen. să fie respins.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 219 A din 27 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2013 la 24 aprilie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2509/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1955/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1432/2014. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs