ICCJ. Decizia nr. 1434/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1434/2014
Dosar nr. 10082/3/2012
Şedinţa publică din 24 aprilie 2014
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 232 din 25 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. [fiul lui I. şi M., născut în România, judeţul Teleorman, comuna Tătărăştii de Jos, domiciliat în România, judeţul Teleorman, comuna Tătărăştii de Jos, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, ocupaţia dulgher, divorţat, are patru copii minori, fără antecedente penale] la pedeapsa închisorii în cuantum de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată.
În baza art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 şi lit. b), d), e) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (2), alin. (3) C. pen. şi privind aceeaşi infracţiune arătată mai sus, a fost interzis inculpatului B.I. exercitarea pe o durată de 5 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 şi lit. b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei principale, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. perioada reţinerii de 24 de ore din data de 28 septembrie 2008.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14, art. 17 alin. (1), alin. (3) C. proc. pen. şi art. 998 vechiul C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată din oficiu pentru partea civilă P.C. prin ocrotitor legal P.A. în contradictoriu cu inculpatul B.I.
A fost obligat inculpatul B.I. să plătească părţii civile P.C. suma de 7.500 de RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 163 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 7.500 de RON, în vederea reparării daunelor morale produse prin infracţiune.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 50 de RON dată de către inculpat părţii civile şi care a fost depusă la dosar urmărire penală, în plic închis şi ştampilat cu ştampila rotundă a Secţiei 20 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
În baza art. 349 raportat la art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.I. la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [500 de RON pentru faza de urmărire penală şi 1.100 de RON pentru faza de judecată].
În baza art. 349 raportat la art. 193 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 27 septembrie 2008, în jurul orei 02,40, lucrătorii de poliţie din cadrul echipei operative a Poliţiei Sectorului 6 - Biroul Investigaţii Criminale au fost dirijaţi de către ofiţerul de serviciu către şos. G., unde urmau să o preia de la grupa operativă a Secţiei 8 Poliţie, pe minora P.C., victima unui viol comis la data de 26 septembrie 2008, în jurul orei 21,00.
În cauză, lucrătorii de poliţie au procedat la identificarea locului faptei, fiind conduşi de victimă pe un loc viran, situat pe şoseaua G., sector 6, aceasta indicând locul unde a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, s-a reţinut că organele de poliţie au identificat şi ridicat un număr de trei şervetele de hârtie de culoare albă, în două locuri, individualizate prin plăcuţe ce poartă nr. 1 şi 2 şi fixate prin fotografiere, despre care victima afirmă că au fost folosite de autor după consumarea actului sexual, probe care au fost conservate şi ridicate în plic tip M.A.I., sigilat prin aplicarea ştampilei rotunde a Secţiei 20 Poliţie, în vederea examinării din punct de vedere medico-legal.
Din plângerea şi declaraţia numitei P.A., mama victimei, a rezultat că la data de 26 septembrie 2008 a sunat-o pe telefonul mobil pe fiica sa P.C., pentru a verifica când vine acasă, întrucât ştia că aceasta se joacă cu copii pe stradă în apropierea locuinţei.
La primul apel, minora i-a transmis că vine imediat acasă, după care nu a mai putut fi contactată, având telefonul mobil închis.
Fiind îngrijorată, numita P.A. a plecat pe stradă pentru a-şi căuta fiica, dar nu a reuşit decât să afle că aceasta se plimbă cu un motoscuter cu un anume "F.".:
De la unul din copii a aflat că numitul "F." are numărul de telefon x1 şi l-a apelat pe acesta în încercarea de a-şi găsi copilul.
Numitul "F." i-a răspuns "Ce ai cucoană?, eu sunt la Obor, iar copilul este acasă", motiv pentru care sus-numita a plecat spre locuinţa sa.
În momentul în care a ajuns la locuinţă, în faţa porţii a găsit-o plângând pe fiica sa, care i-a comunicat că a fost bătută şi violată de numitul "F.", împrejurare în care P.A. a sesizat organele de poliţie la nr. "112", fiind condusă împreună cu fiica sa la Secţia 8 Poliţie.
Ulterior, împreună cu fiica sa s-au prezentat la I.N.M.L.,.unde minora a fost examinată din punct de vedere medico-legal.
Prin raportul de expertiză medico-legală din 27 octombrie 2008 al I.N.M.L, s-a stabilit că partea vătămată "P.C. prezintă o deflorare completă recentă, ce poate data de la 26 septembrie 2008. Prezintă o leziune traumatică la nivelul anusului (fisură), care a putut fi produsă prin extensia forţată a acestuia, poate data din data de 26 septembrie 2008, pentru care necesită două - trei zile Îngrijiri medicale". Cu aceeaşi ocazie, prin examenul serologic (B.A. nr. 1328) s-au făcut următoarele constatări: "tampoanele cu secreţie vaginală: spermatozoizi absenţi, testul PSA şi reacţia Florence negative. Tampoanele cu secreţia anală: spermă prezentă, frecvente capete de spermatozoizi".
Prin raportul de expertiză medico-legală, examen ADN a fost pusă în evidenţă "prezenţa spermei de natură umană la nivelul tamponului cu secreţie anală, prelevate de la victima P.C., iar prin analiza genetică a microurmelor de spermă a fost pus în evidenţă un profil genetic unic, aparţinând unei persoane de sex masculin. Stabilindu-se că între caracterele genetice din profilul de referinţă al numitului B.I. şi proba menţionată mai sus există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor investigaţi".
Totodată, prin raportul de expertiză medico-legală, completare a examinării victimei din punct de vedere al evoluţiei biosimptomatice din 7 aprilie 2009, al I.N.M.L, "s-a stabilit că partea vătămată P.C. prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani".
Partea vătămată P.C. declară că: "în data de 26 septembrie 2008, am ieşit în stradă să mă joc cu copiii. La un moment dat, în zonă a apărut un băiat pe care ştiu că se numeşte F. şi care se plimba cu scuterul. Acesta mi-a propus să mă plimbe cu scuterul, iar eu am fost de acord, întrucât cunoşteam că a mai plimbat şi alţi copii. Am plecat cu F., cu scuterul, la plimbare, în jurul orelor 20,30. La un moment dat, am ajuns pe lângă Parcul C., după care am trecut un pod peste râul Dâmboviţa, apoi am mers pe o stradă până am ajuns la o pădure. Pe tot drumul, i-am spus lui F. să întoarcă scuterul şi să mă ducă acasă, acesta spunându-mi de fiecare dată să tac. Când am ajuns la pădure, a oprit scuterul, mi-a spus să cobor şi să plec acasă. La pădure, după ce am coborât de pe scuter, i-am spus că nu ştiu să ajung acasă şi am început să plâng. Atunci, F. mi-a spus să mă urc pe scuter, spunându-mi că mă duce acasă. F. a întors scuterul şi l-a urcat pe bordură, apoi m-a condus pe iarbă până la pădure. I-am spus pe parcursul drumului să mă ducă acasă, acesta spunându-mi să tac din gură: întrucât primeam telefoane de la prietenii de joacă, F. mi-a luat telefonul şi l-a închis, spunându-mi că dacă mai răspund ne supărăm. M-a tras de mână şi a alunecat, el căzând (...) s-a enervat, după care mi-a spus să tac şi să mă dezbrac. Nu am vrut să mă dezbrac, el trăgându-mi pantalonii, după care mi-a dat o palmă. A început să întreţină raporturi sexuale cu mine, atât normale, cât şi anale şi, deoarece eu m-am opus, m-a strâns de gât cu mâinile. După terminarea actului sexual, mi-a dat şerveţele cu care m-am şters, ne-am îmbrăcat şi am plecat. Când am ajuns aproape de casă, a oprit spunându-mi să nu spun nimic de cele întâmplate şi mi-a dat o bancnotă de 50 de RON, spunându-mi să-mi cumpăr ceva. Am mers acasă şi i-am spus mamei şi copiilor ce s-a întâmplat (...)"
Cu ocazia recunoaşterii din grup, minora P.C., în prezenţa martorilor asistenţi, l-a recunoscut după fizionomie, semnalmente şi îmbrăcăminte pe învinuitul B.I., care la data de 26 septembrie 2008 a întreţinut în contra voinţei sale relaţii sexuale cu ea, prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţări.
În cursul cercetărilor efectuate în cauză au fost identificaţi martorii I.A.A. şi N.M.V.
Martora I.A.A. a declarat că "în data de 26 septembrie 2008, mă aflam pe str. P., sector 2, cu partea vătămată, pe stradă a trecut cu scuterul de mai multe ori B.I., după care am văzut-o pe partea vătămată plimbându-se cu acesta cu scuterul. După un timp, ajungând pe strada unde locuieşte, i-am întrebat pe copiii din zonă de partea vătămată, fără ca vreunul să ştie ceva. Văzând acest lucru, am încercat să iau legătura telefonic cu învinuitul, fără să reuşesc şi după un timp, am mers la imobilul unde locuieşte partea vătămată şi am găsit-o pe aceasta în faţa porţii, plângând şi mi-a spus că a fost violată de învinuit".
De asemenea, martorul N.M.V. declară că a asistat la momentul în care minora a plecat cu numitul F. cu scuterul şi a observat-o plângând în faţa porţii în care locuieşte după ce s-a întors acasă.
Ambii martori, în prezenţa martorilor asistenţi l-au recunoscut pe învinuitul B.I., ca fiind persoana cu care minora P.C. a plecat cu motoscuterul la data de 26 septembrie 2008.
Fiind audiat învinuitul B.I. a declarat că "(...) o, cunosc pe partea vătămată de aproximativ 1,5 luni, ştiu că o cheamă C., fără să ştiu care îi este numele de familie. Arăt că m-am cunoscut cu aceasta, întrucât am lucrat în apropiere, pe strada T.; la renovarea, unei case. În ziua de 26 septembrie 2008, în jurul orelor 19,30 am ieşit pe strada unde C. se juca cu alţi copii de vârsta sa şi m-am plimbat cu motoscuterul. La un moment dat, C. mi-a propus, cerându-mi să o plimb cu scuterul. Iniţial am refuzat-o, însă la insistenţele acesteia, am acceptat. C. a urcat pe scuter, în spatele meu, şi ne-am deplasat pe itinerariul Piaţa U. - B-dul R., am trecut pe lângă Parcul C., apoi ne-am deplasat spre Casa Poporului, am traversat râul Dâmboviţa şi ne-am plimbat în Piaţa C., apoi ne-am deplasat pe Splaiul U. şi Splaiul I., am traversat iarăşi Râul Dâmboviţa, am mers până la Podul C., am traversat podul şi am urcat pe Şoseaua C. până la Grădina Botanică. La intersecţia cu şoseaua G., am virat la dreapta, am mers până la capătul străzii şi am constatat că se înfundă, întrucât se execută lucrări de reconstrucţie. Am întors scuterul, am oprit şi am întrebat-o pe C. dacă a mai întreţinut relaţii sexuale, cu vreo altă persoană. C. nu mi-a răspuns nimic, moment în care i-am propus să întreţină cu mine relaţii sexuale. La propunerea mea, C. nu a dat niciun răspuns. Eu i-am spus că, dacă nu este de acord, poate să plece pe jos acasă. Aceasta mi-a răspuns că rămâne cu mine (...) apoi ne-am deplasat pe un loc viran la aproximativ 20 metri de carosabil, i-am cerut C. să se dezbrace. C. s-a dezbrăcat şi am întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, fără a o constrânge în vreun fel. Fac precizarea că nu am întreţinut cu C. relaţii sexuale anale. Nu am discutat cu C. despre vârsta ei, însă cunoşteam atât de la ea, cât şi de la alţi copiii cu care aceasta se juca că are vârsta de 16 ani. Declar că, în momentul în care am săvârşit fapta, consumasem băuturi alcoolice. Recunosc fapta pentru care sunt cercetat, aşa cum declar că am săvârşit-o, cu precizarea că nu am lovit-o şi nu am strâns-o de gât pe C. în momentul în care am întreţinut cu aceasta relaţii sexuale. Mai arăt că la locul faptei, după ce am întreţinut relaţii sexuale normale cu C., i-am dat acesteia mai multe şerveţele şi i-am cerut să se şteargă (...) apoi am plecat împreună spre casă cu scuterul. În capătul străzii unde locuieşte C., am oprit scuterul şi i-am cerut C. să meargă acasă, cu precizarea că în timp ce ne îndreptam spre casă, C. mi-a cerut nişte bani, fără să precizeze o sumă anume (...) când am coborât i-am dat acesteia suma de 50 de RON. Nu este adevărat că eu i-am oferit din proprie iniţiativă această sumă şi nu este adevărat că această sumă i-am dat-o pentru a nu sesiza fapta (...)"
Afirmaţiile învinuitului, conform cărora acesta susţine că "nu am întreţinut relaţii sexuale cu victima prin constrângere" şi că "nu am întreţinut relaţii sexuale anale cu victima", sunt contrazise în primul rând de propria declaraţie olografă, dată în faza actelor premergătoare, în faţa organelor de poliţie la data depistării, la ora 02,00, declaraţie în care afirmă că ": la data de 26 septembrie 2008, în jurul orelor 20,30, fiind cu scuterul, în plimbare, am ajuns pe strada S. Merg pe această stradă de aproximativ 6 luni şi cunosc mai multe persoane care locuiesc pe stradă, adulţi şi copii. Ajungând pe această stradă, o fată, pe care cunosc că o cheamă C., m-a întrebat dacă vreau să o plimb şi pe ea cu scuterul. Iniţial nu am vrut să o plimb dar m-am răzgândit. Aceasta a urcat pe scuter în spatele meu, am urcat cu scuterul un deal după care am intrat pe un drum blocat care avea pe margine mulţi copaci, am oprit scuterul şi am întrebat-o dacă vrea să întreţină relaţii sexuale cu mine, aceasta a refuzat spunând că este domnişoară, dar eu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, am pus-o să se dezbrace să verific dacă este sau nu domnişoară, pentru că auzisem pe stradă că a mai întreţinut relaţii sexuale şi cu alte persoane. Aceasta, la insistenţele mele s-a dezbrăcat, iar eu când am văzut-o dezbrăcată, fiind şi băut, nu m-am putut abţine şi am penetrat-o, nedându-mi seama dacă este virgină, după care m-am masturbat, ejaculând pe fundul acesteia, apoi am urcat pe scări şi am condus-o acasă, în capătul străzii, C. mi-a cerut 50 de lei".
De asemenea, susţinerile inculpatului sunt contrazise şi de concluziile rapoartelor de expertiză medico-legale din 27 octombrie 2008, în care se arata că "P.C. prezintă o deflorare completă, recentă, ce poate data din 26 septembrie 2008. Prezintă o leziune traumatică la nivelul anusului (fisură), care a putut fi produsă prin extensia forţată a acestuia, poate data din 26 septembrie 2008, pentru care necesită 2, 3 zile îngrijiri medicale. Examen serologic (BA nr. 1328): tampoane cu secreţie vaginală - spermatozoizi absenţi, testul PSA şi reacţia Florence negative. Tampoane cu secreţie anală - spermă prezentă, frecvente capete de spermatozoizi şi raportul de expertiză medico-legală din 15 aprilie 2009, la capitolul concluzii, unde se stabileşte că "a fost pusă în evidenţă prezenţa spermei de natură umană la nivelul tamponului cu secreţie anală, prelevată de la victima minoră P.C. şi din analiza genetică a microurmelor de spermă de pe tamponul cu secreţie anală prelevată de la victimă, s-a constatat că pune în evidenţă un profit genetic unic, aparţinând unei persoane de sex masculin. În urma comparării caracterelor genetice din profilul de referinţă a numitului B.I. şi cele evidenţiate pe proba mai sus menţionată, există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor investigaţi", stabilindu-se ca ipoteză "microurmele biologice de spermă de pe tamponul cu secreţie anală prelevat de la victimă, conţin ADN care provine de la suspectul B.I.".
Tot cu ocazia examinării victimei P.C., din punct de vedere medico-legal, s-a mai emis raportul de expertiză medico-legală din 7 aprilie 2009, în care se concluzionează că "P.C. prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani".
De altfel, este greu de crezut că un copil în vârstă de 12 ani doreşte şi acceptă să îşi înceapă viaţa sexuală într-o groapă cu resturi menajere, concomitent normal şi anal, ţinând cont şi de leziunile suferite.
Inculpatul a dus victima într-un loc necunoscut acesteia, la o distanţă mare de locuinţa sa, într-o zonă nelocuită, ameninţând-o că o va abandona acolo şi creându-i astfel o stare de frică.
Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că a aflat că victima (cu toate că avea 12 ani), mai întreţinuse relaţii sexuale, de la un anume N., pe care nu l-a putut prezenta organelor de poliţie, întrucât lucrase cu el în urmă cu 2 ani, nu îi cunoştea adresa, dar bănuia că poate fi în străinătate, fără bineînţeles a cunoaşte o anume locaţie.
Pentru a lămuri cu exactitate împrejurările în care fapta a fost comisă s-a procedat la reaudierea minorei P.C. în prezenţa reprezentantului D.G.A.S.P.C. - sector 6, victima declarând următoarele: "Îmi menţin în totalitate declaraţiile date. În faţa organelor de cercetare penală ale poliţiei şi, în continuare, precizez că nu sunt adevărate afirmaţiile lui B.I., care susţine că, la data şi ora săvârşirii faptei, am acceptat propunerea sa de a întreţine cu acesta raport sexual, fapta acestuia s-a datorat exercitării asupra mea, atât a actelor de violenţă, (prin strângerea de gât), cât şi a ameninţărilor, că, dacă ţip după ajutor, mă va abandona în acea groapă, în groapa în care s-a întâmplat fapta şi că nu voi mai ajunge niciodată acasă, fără să înţeleg cu adevărat, ce vrea B.I. să însemne, sau să înţeleg eu, din afirmaţiile sale, cert este că mi-a fost foarte frică de acesta, pentru că era beat şi a exercitat violenţe asupra mea.
De asemenea, nu este adevărat că B.I. nu a cunoscut că aveam vârsta de 12 ani, în momentul săvârşirii faptei, faţă de acest aspect arăt faptul că, înainte de săvârşirea faptei, B.I. a lucrat la renovarea unui imobil din apropiere, timp de aproximativ o lună, respectiv, lunile august şi septembrie 2008, timp în care, în pauze sau după program, acesta, locuind la două străzi de locuinţa mea, venea în zona în care eu mă jucam cu ceilalţi copii, cu motoscuterul şi atât pe mine, cât şi pe alţi copii de vârsta mea ne plimba în zonă cu motoscuterul, întrebându-mă câţi ani am. Declar că eu personal i-am spus lui B.I. că am vârsta de 12 ani şi sunt în clasa a VI-a.
Tot cu această ocazie, declar că nu i-am cerut lui B.I. să-mi dea suma de 50 RON, ci, dimpotrivă, B.I., după săvârşirea faptei, având în vedere că părinţii (mama) şi copiii, cu care mă jucam în stradă, mă sunau pe telefonul mobil, pentru că au sesizat că am dispărut, m-a condus acasă cu motoscuterul, a oprit şi mi-a pus în palmă bancnota de 50 de RON, apoi mi-a strâns palma şi mi-a spus să-mi iau ceva frumos a doua zi, totodată, mi-a cerut să nu spun părinţilor ce s-a întâmplat şi nici copiilor cu care mă jucam, pentru că vor râde toţi de mine şi nu voi mai avea prieteni niciodată. Când am ajuns acasă, am găsit-o în stradă pe mama mea, şi, în prezenţa copiilor din stradă, cu care mă jucam, i-am povestit ce s-a întâmplat şi am chemat poliţia.
Fiind întrebată de organele de poliţie, declar că nu sunt de acord să îmi fie prezentat B.I. pentru a fi confruntată cu acesta, întrucât, şi în prezent, îmi este frică de acesta."
Analizând actele şi lucrările dosarului, având în vedere întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi menţionat mai sus, luând în considerare şi cele declarate în faţa instanţei de judecată de către inculpat, partea vătămată şi de către martori, judecătorul fondului a apreciat că învinuirea formulată de către Parchet împotriva inculpatului este confirmată de materialul probator, săvârşirea faptei imputate - astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu - fiind pe deplin dovedită.
Nu este disputată în prezenta cauză existenţa în realitate a unui act sexual între inculpat şi partea vătămată. Săvârşirea actului sexual este afirmată de către partea vătămată P.C., este recunoscută de către inculpatul B.I. şi este demonstrată în plus şi prin conţinutul raportului de expertiză medico-legală 15 aprilie 2009, prin care se concluzionează că microurmele biologice de spermă de pe tamponul cu secreţie anală prelevat de la victimă, conţin ADN care provine de la B.I.
De asemenea, s-a mai constatat, prin simpla comparare a datelor, că la data de 26 septembrie 2008, când s-a consumat acest act sexual între partea vătămată şi inculpat, partea vătămată P.C., născută la 3 septembrie 1996, avea vârsta de 12 ani împliniţi.
Ceea ce trebuie însă lămurit este dacă actul sexual a fost sau nu consimţit de către partea vătămată, aspect care are relevanţă din perspectiva unei corecte încadrări juridice a faptei.
În conformitate cu art. 197 alin. (1) C. pen.: constituie infracţiunea de viol actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, fapta de viol este mai gravă dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Pe de altă parte, potrivit art. 198 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de act sexual cu un minor actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.
În ceea ce priveşte elementul material al ambelor infracţiunii, expresia act sexual de orice natură desemnează fie raportul sexual, fie actul sexual oral sau anal cu o persoană, indiferent de sexul acesteia, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală, orală sau anală cu caracter sexual.
În cazul infracţiunii de viol este necesar ca actul sexual să aibă loc fără consimţământul victimei, iar constrângerea fizică sau psihică exercitată asupra acesteia trebuie să fie efectivă, conducând la înlăturarea sau diminuarea opoziţiei victimei, fără însă ca să fie necesar ca această constrângere să fie irezistibilă.
Legea penală nu indică în mod expres şi limitativ care ar putea fi modalităţile de constrângere ale părţii vătămate, astfel încât prin constrângere se poate înţelege o varietate largă de acte, însă indiferent de modalitatea concretă de manifestare ele trebuie să aibă ca rezultat nesocotirea, paralizarea, totală sau parţială, a voinţei persoanei vătămate.
Ne aflăm tot în prezenţa infracţiunii de viol şi dacă victima, dându-şi seama din circumstanţele concrete în care se găseşte că orice opoziţie este inutilă, ba chiar ar putea conduce la agravarea situaţiei sale, nu opune nicio rezistenţă săvârşirii actului sexual; fiind însă necesar ca actul sexual să se producă împotriva voinţei sale.
Prin urmare, ceea ce distinge infracţiunea de viol de cea de act sexual cu un minor este tocmai problema, consimţământului. În cazul violului acest consimţământ lipseşte cu desăvârşire, pe câtă vreme în cazul actului sexual cu un minor există consimţământul victimei, dar legea consideră că acesta este viciat, nefiind exprimat în mod valabil, tocmai datorită vârstei fragede a victimei sau din cauza celorlalte împrejurări speciale prevăzute, de textul de lege şi care intră în astfel în conţinutul constitutiv agravat al infracţiunii.
În apărarea sa, inculpatul a negat faptul că ar fi exercitat vreun act de constrângere fizică sau morală asupra părţii vătămate. De cealaltă pare, victima a afirmat că inculpatul i-a luat telefonul, a tras-o de mână, a început să îi tragă pantalonii, i-a dat o palmă, a strâns-o de gât.
Săvârşirea de astfel de acte de violenţă fizică nu a fost pusă în evidenţă la examinările medico-legale efectuate asupra corpului victimei, actele medico-legale aflate la dosar făcând referire doar la deflorarea completă, recentă a părţii vătămate, ce poate data din 26 septembrie 2008, precum şi la leziunea traumatică la nivelul anusului [fisură], care a putut fi produsă prin extensia forţată a acestuia şi care, de asemenea, poate data din 26 septembrie 2008.
Cu toate acesta, după cum s-a arătat deja mai sus, existenţa infracţiunii de viol nu depinde neapărat de exercitarea de acte de violenţă fizică, violenţa putând fi şi de natură psihică. De altfel, actele de constrângere fizică pot fi reale şi pot fi suficiente pentru a conduce la înfrângerea voinţei victimei, chiar dacă intensitatea acestora este una mai redusă şi care nu lasă astfel urme de lungă durată pe corpul acesteia, făcând astfel imposibilă constatarea lor la o examinare medicală ulterioară. Ceea ce este important este contextul în care se săvârşesc.
Lipsa consimţământului şi modalităţile concrete în care victima este constrânsă ori se opune constrângerii trebuie apreciate, în primul rând, avându-se în vedere persoana victimei [vârstă, dezvoltare psihosomatică etc], împrejurările în care s-a comis infracţiunea şi persoana infractorului în relaţie cu victima.
Or, în speţă se constată că inculpatul a dus pe partea vătămată la o plimbare cu motoscuterul, ajungând într-un loc destul de izolat aflat într-o parte a oraşului relativ îndepărtată de zona de domiciliu a victimei şi pe care victima nu o cunoştea.
De asemenea, Tribunalul a arătat că se impune a se ţine seama şi de faptul că începutul plimbării cu motoscuterul a avut loc în jurul orelor 19:30 - 20:00, actul sexual fiind comis în intervalul de timp imediat următor, dar oricum înaintea orei 22:00, oră la care mama victimei a găsit-o pe aceasta, plângând în faţa porţii casei în care locuiesc.
Or, fiind vorba despre sfârşitul lunii septembrie, aceasta înseamnă că la ora 20:00 este deja întuneric, lucru care contribuie şi el la crearea unei stări de spaimă în mintea unui copil de 12 ani care se regăseşte într-o zonă străină a oraşului, în compania unei persoane pe care o cunoaşte, de altfel, destul de puţin.
În speţă nu intră în discuţie dacă acţiunea victimei de a pleca la plimbare cu motoscuterul, cu o persoană pe care nu o cunoştea prea bine, de o vârstă evident mai mare ca a ei, la o oră târzie, a fost sau nu o acţiune prudentă din partea ei. Legea penală nu cere victimei să acţioneze prudent şi diligent, ea extinzându-şi protecţia şi asupra persoanelor care nu îşi iau măsuri elementare de apărare împotriva faptelor penale.
Însă, împrejurările de fapt care au fost amintite mai sus au contribuit în mod evident la punerea părţii vătămate într-o evidentă stare de inferioritate şi de vulnerabilitate faţă de inculpat. Mai mult, inculpatul a cunoscut efectul pe care îl poate produce asupra persoanei vătămate, numai astfel putându-se explica demersul său intenţionat de a ajunge într-o zonă relativ izolată, unde în prealabil a atras atenţia victimei să nu facă zgomot ca să nu "atragă ţiganii" şi după care i-a luat telefonul, i-a propus să întreţină relaţii sexuale, i-a cerut să se dezbrace "ca să verifice dacă este domnişoară," a tras-o el însuşi de pantaloni reuşind să o dezbrace etc. Fiecare dintre aceste gesturi se constituie în tot atâtea acte de constrângere morală pe care inculpatul le-a direcţionat în vederea atingerii scopului de a avea acte sexuale cu partea vătămată, acesteia fiindu-i evident frică să i se opună.
În ceea ce priveşte împrejurarea dacă inculpatul a cunoscut vârsta reală a persoanei vătămate, instanţa de fond a apreciat că răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. Pe de o parte, există conţinutul raportului de expertiză medico-legală din data de 7 aprilie 2009 în care se arată că victima prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei de 12 - 14 ani, iar pe de altă parte s-a demonstrat în cauză, pe baza declaraţiilor inculpatului, părţii vătămate şi a martorilor, că inculpatul era angajat ca muncitor în construcţii şi lucra în apropierea locuinţei părţii vătămate, la construcţia sau renovarea unei case. În perioada în care a fost angajat în această activitate, inculpatul a devenit cunoscut de către copii din cartier, inculpatul fiind văzut venind şi plecând cu motoscuterul, fiind văzut la locul de muncă, făcând în diverse ocazii mici cumpărături la magazinele din zonă şi chiar intrând câteodată în jocul cu mingea al copiilor, intrând în vorbă cu ei, plimbându-i cu motoscuterul etc. Or, în grupul acesta de copii din cartier se afla şi persoana vătămată, inculpatul având astfel reala posibilitate de a aprecia în mod corect că este vorba de o persoană din grupa de vârstă a celorlalţi copii. De altfel, şi simpla observare a fotografiilor persoanei vătămate aflate la dosar [realizate cu ocazia reconstituirii la faţa locului şi a recunoaşterii la sediul organului de urmărire penală] vădesc că trăsăturile chipului părţii vătămate erau cele ale unei persoane de 12 - 13 ani, şi nicidecum cele ale uneia de peste 15 ani.
Prin urmare, din prisma elementelor de fapt astfel cum au reieşit din materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că fapta imputată inculpatului există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi care privesc dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpatul B.I. nu are antecedente penale, nefiind puse în evidenţă nici alte situaţii care să agraveze răspunderea penală a acestuia dincolo de cea inerentă conţinutului agravat al infracţiunii. Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa ce a fost aplicată, trebuie să se situeze la limita minimă a pedepsei prevăzute de legea penală, ea nu poate coborî sub această limită deoarece nu se pot reţine nici circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, întrucât nu a avut o conduită sinceră, negând existenţa violului şi recunoscând doar săvârşirea unei fapte mai puţin grave. S-a arătat că nici lipsa antecedentelor penale nu reprezintă existenţa unei conduite bune, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., ci reprezintă situaţia firească, de normalitate în care ar trebui să se regăsească toţi destinatarii legii penale, fără ca aceasta să conducă la un tratament mai blând în momentul în care destinatarul legii penale devine infractor primar.
Drept urmare, judecătorul fondului a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 10 ani reprezintă o justă individualizare a pedepsei, în raport de gravitatea faptei şi de periculozitatea făptuitorului, această pedeapsă fiind aptă să conducă la realizarea scopurilor represiv şi preventiv al pedepsei, astfel cum sunt stabilite de art. 52 C. pen.
S-a arătat că art. 197 C. pen. prevede şi aplicarea obligatorie a pedepsei complementare, constând în interzicerea unor drepturi.
Având în vedere specificul faptei, mai precis obiectul juridic al acesteia, precum şi vârsta victimei, instanţa de fond a considerat ca fiind necesară interzicerea exercitării pe o durată de 5 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, a drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator. Interzicerea drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator se impun având în vedere fapta în materialitatea sa, considerând că o persoană care este în stare să comită un act de viol asupra unui minor nu este o persoană demnă de a creşte sau de a educa alţi minori. O astfel de conduită, precum cea de care a dat dovadă inculpatul este în mod deosebit repugnabilă din punct de vedere moral, fiind astfel necesar ca şi sancţiunea juridică să fie pe măsură, funcţiei represive a pedepsei adăugându-i-se şi cea educativă.
Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a arătat că în cursul urmăririi penale partea vătămată nu s-a pronunţat cu privire la latura civilă.
De asemenea, instanţa de fond s-a raportat la conţinutul art. 17 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., aceste texte instituind obligaţia instanţei să analizeze şi să se pronunţe din oficiu cu privire la acţiunea civilă, chiar şi în situaţia în care nu ar exista o constituire de parte civilă, atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Având în vedere că partea civilă nu a indicat în concret vreo vătămare materială, instanţa de fond a considerat că acţiunea civilă nu poate privi decât daunele morale provocate victimei prin săvârşirea infracţiunii.
În aceste condiţii şi observând împrejurările concrete de ordin real ale cauzei, instanţa fondului a apreciat ca neîndoielnică producerea de suferinţe de ordin moral victimei. Pentru repararea acestor suferinţe, prima instanţă a considerat că suma de 7.500 de RON este suficientă, ţinând cont şi de faptul că săvârşirea unei infracţiuni nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogăţire pentru victimă. Prin urmare, a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă a acestei sume, iar pentru a garanta executarea acestei obligaţii, a dispus instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 7.500 de RON.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte ale cauzei, instanţa de fond a dispus şi restituirea către inculpat a sumei de 50 de RON dată de către inculpat părţii civile şi care a fost depusă la dosar urmărire penală, neexistând vreun temei legal pentru confiscarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul B.I., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate.
În motivele de apel se critică hotărârea instanţei de fond pe considerentul sancţiunii, apreciată ca fiind prea aspră, faţă de circumstanţele comiterii faptei, dar şi faţă de circumstanţele personale.
Se susţine de către apărarea inculpatului că, în raport cu conduita acestuia înainte şi după săvârşirea infracţiunii se justifică şi se impune a fi reţinute în favoarea inculpatului disp. art. 3201 C. proc. pen. Critică faptul că instanţa de fond nu a reţinut circumstanţele atenuante ale inculpatului, deşi acesta este fără antecedente penale, după comitea faptei nu a mai comis nicio altă faptă penală, are un loc de muncă şi este tată a patru copii minori.
Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond, coborârea cuantumului pedepsei aplicate până la 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, precizând că instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 258 din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 232 din 25 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a stabilit temeinic situaţia de fapt şi împrejurările comiterii acesteia, reţinând că inculpatul (apelant în speţă) a comis infracţiunea, astfel cum a fost trimis în judecată.
S-a arătat că vinovăţia inculpatului B.I. a fost stabilită - cu certitudine şi fără echivoc - pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, din bogatul material probator nerezultând împrejurări care să conducă la existenţa vreunei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracţiunii.
Referitor la critica adusă, hotărârii primei instanţe, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, Curtea a arătat următoarele:
Instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul. B.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 şi lit. b), d), e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată.
În faza de judecată, prima instanţă a procedat la audierea inculpatului, a părţii vătămate, a martorilor I.A. şi N.M.V. şi a administrat probe ştiinţifice.
Inculpatul a depus la dosar şi o serie de înscrisuri în circumstanţiere.
Şi în apel, la termenul din 24 octombrie 2013, inculpatul B.I. a fost audiat, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Potrivit art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., privind "Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei": Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În alineatul 2, se prevede că: "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată."
Or, în prezenta cauză, analizând declaraţia dată de inculpatul B.I., în faţa primei instanţe, dar şi încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, Curtea a constatat nu doar că acesta nu a recunoscut fapta în modalitatea reţinută prin rechizitoriu, dar a arătat că "nu doreşte să uziteze de dispoziţiile prev. de art. 3201 C. proc. pen., urmând ca judecata să se desfăşoare potrivit dispoziţiilor de drept comun".
Pentru a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., trebuia ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt dispoziţii ale legii procesual penale ce vizează o anumită poziţie procesuală adoptată de inculpat în faţa instanţei de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, prin care s-a urmărit accelerarea şi simplificarea procesului penal.
Ca atare, pentru aceste considerente, faţă de inculpatul B.I. nu se justifica aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pentru fapta dedusă judecăţii, Curtea apreciind că ceea ce urmăreşte inculpatul prin declaraţia dată în această cale de atac nu reprezintă decât-o recunoaştere pur formală, întrucât pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a negat fapta, încercând chiar să-şi diminueze răspunderea penală, administrându-se numeroase probe; actul de acuzare a fost emis în data de 28 martie 2012 la aproape 4 ani de la comiterea faptei, iar hotărârea de condamnare a fost pronunţată la un an după emiterea rechizitoriului, ceea ce numai celeritate nu poate reprezenta, însă ceea ce solicită în prezent are drept scop doar obţinerea unui tratament sancţionator mai blând.
Cu privire la nereţinerea de circumstanţe personale în favoarea apelantului de către judecătorul fondului, Curtea a constatat că şi această susţinere este neîntemeiată, întrucât chiar dacă, în speţă acesta ar prezenta anumite date personale favorabile, acestea nu pot căpăta valoarea unor împrejurări ce ar putea fi caracterizate drept circumstanţe atenuante, faţă de gravitatea şi pericolul social al faptei comise, acestea nu pot conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi nici nu pot profita inculpatului, întrucât nu reprezintă decât o stare de normalitate iar dacă aceste date pretind favorabile, ar fi însemnat ceva pentru inculpat, ar fi trebuit să îl determine să nu comită o faptă de o asemenea gravitate, constând în violarea unei fetiţe în vârstă de 12 ani.
În plus, recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, astfel că, în caracterizarea, ca atare, a unor împrejurări, acestea trebuie să fie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost comisă.
Oricum în această speţă, Curtea a apreciat că judecătorul fondului a dat dovadă de multă clemenţă, poate doar având în vedere acele circumstanţe aşa zis favorabile, întrucât fapta comisă de inculpatul B.I. este prevăzută de Codul penal cu închisoarea de la 10 la 25 de ani, iar prima instanţă i-a aplicat minimul de pedeapsă, fiind lesne de presupus traumele psihice şi sufleteşti cu care va rămâne partea vătămată.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat că, în cauză, au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, ţinându-se cont şi de regimul sancţionator corespunzător.
Aşa fiind în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 232 din 25 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, apreciind-o ca legală şi temeinică.
Constatând culpa procesuală a apelantului inculpat, Curtea a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind invocate cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
A mai solicitat aplicarea dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei în raport de noile dispoziţii.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968, cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - 38519 C. proc. pen. anterior, având în vedere în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Pentru a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., trebuia ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în speţă, prin declaraţiile date, inculpatul a încercat să-şi diminueze răspunderea penală, avansând ideea că nu a constrâns victima să întreţină cu el raport sexual, iar că vârsta acesteia ar fi fost de 16 ani, nu de 12 ani.
Prin urmare, critica formulată de recurentul inculpat în sensul că, deşi a recunoscut fapta, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu poate fi primită.
În ce priveşte cuantumul pedepsei, aplicate şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi analizată, având în vedere modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013. Potrivit acestor dispoziţii cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse.în alte limite decât cele prevăzute de lege, or în speţă, pedeapsa a fost individualizată în limitele legale.
În ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) din noul C. pen., Înalta Curte apreciază că acestea trebuie interpretate şi aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri şi stabilirea aceleia care, este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituţia României care stabileşte că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că inculpatul B.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. (1968), la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, limitele speciale de pedeapsă fiind cuprinse între 10 ani şi 25 ani închisoare.
Infracţiunea de viol prevăzută de art. 97 alin. (1) şi (3) C. pen. (1968) se regăseşte în dispoziţiile art. 218 alin. (1) şi (3) lit. c) din noul C. pen. limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 5 ani şi 12 ani închisoare.
Deşi limitele de pedeapsă, prevăzute de noua lege sunt mai reduse decât cele prevăzute de Codul penal din 1968, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului, se încadrează în noile limite, astfel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legii penale mai favorabile.
Pentru considerentele arătate, recursul, declarat apare ca nefondat urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 24 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1433/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
