ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 175/2014

Dosar nr. 4294/109/2012

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72 din 28 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani şi 10 luni.

S-au instituit în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută de lit. a), a fost obligat acesta să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, după programul stabilit de această instituţie.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la data de 15 februarie 2012 şi până la data de 22 februarie 2012, inclusiv.

S-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate M.E.I. suma de 15.000 lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la 2.658,21 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Argeş, la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 521 lei în faza de urmărire penală, 50 lei reprezentând 25% din onorariul de avocat din oficiu, dispunându-se a fi avansaţi din fondurile speciale ale M.J.L.C. şi la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 104/P din 24 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a trimis în judecată pe inculpatul R.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

În esenţă, în actul de sesizare, s-a reţinut că, la data de 15 februarie 2012, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate M.E.I. o lovitură puternică cu cuţitul în zona gâtului, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.

Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut, în fapt următoarele:

Inculpatul şi partea vătămată se aflau în perioada dinaintea săvârşirii faptei în relaţii de duşmănie, cel din urmă reproşându-i celui dintâi că întreţine relaţii intime cu mama sa, situaţie, în opinia sa, jenantă.

Pe fondul acestor relaţii tensionate, în seara zilei de 14 februarie 2012, partea vătămată a lovit-o pe mama sa, de faţă fiind şi inculpatul care a susţinut că a fost lovit şi el de către partea vătămată.

Acest aspect a rezultat din plângerea mamei părţii vătămate, depusă la postul de Poliţie Rurală nr. 11 Poiana Lacului, plângere în urma căreia, după efectuarea de acte premergătoare a fost începută urmărirea penală împotriva părţii vătămate.

În acest context, în ziua de 15 februarie 2012, în jurul orelor 15,30, inculpatul se afla la animalele adăpostite în grajdurile fostului C.A.P. Siliştea, unde s-a deplasat şi partea vătămată, împreună cu martorul B.N. ce avea animalele în alt grajd.

Observându-lpe inculpat, partea vătămată i-a spus martorului că „merg să-l aranjez pe fraierul asta" (declaraţia martorului de la urmărire penală), la cercetarea judecătorească martorul arătând că partea vătămată i-a spus că doreşte să aibă o discuţie cu inculpatul, evident în legătură cu relaţiile pe care pretindea că le are cu mama sa.

În lipsa probelor directe, tribunalul a reţinut din depoziţia martorului B.N. că a auzit o ceartă între cei doi, după care a văzut-o pe partea vătămată ieşind din grajd cu cizmele în mână şi sângerând în zona gâtului, moment în care i-a spus că a fost tăiat de către inculpat.

Având în vedere relaţiile tensionate dintre cei doi şi pe fondul împrejurării că partea vătămată o lovise pe mama sa, de faţă cu inculpatul, reproşându-i relaţiile nepotrivite pe care le are cu acesta din urmă, tribunalul a reţinut că partea vătămată a mers la locul unde se afla inculpatul, hotărât să-i aplice o corecţie.

În acest context, cei doi au avut un schimb de replici, iar în momentul când partea vătămată a trecut la violenţe inculpatul a lovit-o cu un băţ ascuţit în zona gâtului.

Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, ce pot data din 15 februarie 2012 şi care necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a mai reţinut în raportul de constatare medico-legală, că poziţia agresor-victimă a fost de faţă în faţă şi că leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

În raport cu situaţia de fapt reţinută, tribunalul a apreciat, că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu este greşită, din următoarele considerente:

De esenţa infracţiunii de omor, atât în forma consumată cât şi în forma tentativei, este intenţia de a ucide.

Această atitudine subiectivă poate fi materializată într-una dintre cele două forme normative stabilite de art. 19 C. pen., direct - când se prevede rezultatul faptei şi se urmăreşte producerea lui; indirect - când se prevede rezultatul faptei şi se acceptă posibilitatea producerii lui.

Faţă de cele de mai sus, în speţă, a constatat tribunalul, trebuie să se stabilească, pe baza împrejurărilor concrete, dacă inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi dacă el a urmărit sau acceptat acest rezultat.

În raport cu datele esenţiale ale situaţiei de fapt, aşa cum a fost reţinută mai înainte, respectiv partea vătămată l-a abordat ameninţător pe inculpat cu intenţia de „a-l aranja", iar acesta i-a aplicat o singură lovitură (aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu) cu un băţ ascuţit în zona gâtului, tribunalul a trebuit să stabilească dacă obiectul folosit era apt de a ucide, dacă zona corpului vizată era una vitală şi dacă intensitatea loviturii a fost una deosebită.

În primul rând, tribunalul a reţinut, că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o singură lovitură, aspect foarte important pentru a-i caracteriza poziţia subiectivă. Această împrejurare a condus la concluzia că lovitura a fost aplicată în contextul comportamentului ameninţător şi agresiv al părţii vătămate, finalitatea ei - la nivelul reacţiei - fiind aceea de a evita ca partea vătămată să-i aplice o corecţie, aşa cum se întâmplase cu mama sa cu o seară înainte.

Revenind la datele reţinute, tribunalul a apreciat că zona corpului vizată, gâtul, este una vitală şi că intensitatea loviturii a fost medie.

În ce priveşte obiectul vulnerant, tribunalul a constatat că nicio probă nu conduce la concluzia că ar fi fost vorba despre un cuţit. Partea vătămată a susţinut că a fost cuţit, iar inculpatul că a fost un băt ascuţit.

Tribunalul a considerat, că există dubiu asupra obiectului vulnerant, dubiu care, fireşte, îi profită inculpatului, cu observaţia că dacă ar fi. fost vorba despre un cuţit, leziunile cauzate părţii vătămate ar fi fost mult mai grave.

Aşadar, în ce priveşte acest băţ ascuţit cu diametrul de 1,8 cm şi lungime de 113 cm, tribunalul a reţinut aptitudinea sa relativă de a ucide.

În practică şi în doctrină, s-a stabilit că nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat leziunea să fie apt să ucidă, iar una vizată să fie una vitală, fiind necesar să se stabilească dacă inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii părţii vătămate şi dacă a urmărit sau acceptat acest rezultat.

Din cele prezentate, tribunalul a considerat că niciuna dintre ipotezele de mai sus nu a caracterizat atitudinea inculpatului. Astfel, acesta nu şi-a reprezentat în niciun moment moartea părţii vătămate, lovitura fiind aplicată în contextul comportamentului agresiv al părţii vătămate.

De asemenea, tribunalul a considerat că inculpatul nici nu a urmărit nici nu a acceptat moartea părţii vătămate, dovadă fiind împrejurarea că acesta a lovit o singură dată, or nu aşa procedează cineva care urmăreşte sau acceptă suprimarea vieţii cuiva.

În aceste condiţii, date fiind urmările faptei, respectiv leziunile ce au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, tribunalul a considerat că se află în ipoteza reglementată de art. 182 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a susţinut că a comis fapta în legitimă apărare.

Or, pentru existenţa legitimei apărări este necesar, potrivit art. 44 C. pen., să existe un atac material, direct, imediat şi injust, iar atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

Tribunalul a reţinut că atitudinea agresivă a părţii vătămate nu era de natură să pună în pericol grav persoana inculpatului, intenţia părţii vătămate fiind aceea de a-i aplica o corecţie care să-l determine să înceteze relaţiile cu mama sa.

Prin urmare, a apreciat instanţa de fond, că nu se putea reţine că inculpatul a comis fapta în legitimă apărare.

S-a reţinut, în schimb, că fapta a fost comisă în stare de provocare, aşa cum este definită de art. 73 lit. b) C. pen.

Din cele prezentate, tribunalul a considerat că a existat o provocare din partea părţii vătămate, aceasta interpelându-l pe inculpat cu intenţia de a-l agresa fizic şi întreprinzând acţiuni în acest sens.

Aceste manopere ale părţii vătămate au fost de natură să-i producă inculpatului o temere, mai cu seamă că în seara precedentă partea vătămată o lovise pe mama sa de faţă cu inculpatul din pricina presupusei relaţii dintre ei.

Tribunalul a apreciat că atitudinea părţii vătămate a generat în conştiinţa inculpatului o temere justificată, materializată într-o tulburare semnificativă.

Faţă de toate acestea, tribunalul a considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia s-a pronunţat condamnarea, reţinându-se şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării.

La stabilirea pedepsei, având în vedere circumstanţa atenuantă reţinută, s-a diminuat răspunderea penală, reţinându-se dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În ce priveşte modalitatea de executare, tribunalul a ţinut seama de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este un om simplu, dar onest, cu referinţe bune privind comportamentul său la nivelul comunităţii.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a considerat că scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., va fi realizat prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 861 C. pen.

În baza art. 862 C. pen., s-a fixat termen de încercare şi s-au instituit în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen.

Întrucât inculpatul a fost arestat în cauză, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că Spitalul Judeţean Argeş s-a constituit parte civilă cu suma de 2.658,21 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate care, la rândul său, s-a constituit parte civilă cu sumele de 5.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi 35.000 lei daune morale.

Sub aspectul cheltuielilor de spitalizare, tribunalul a considerat, că prin fapta sa, inculpatul a cauzat unităţii spitaliceşti prejudiciul reclamat astfel că, în baza art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, urmează să plătească suma solicitată, la care s-au adăugat penalităţile de întârziere.

În legătură cu pretenţiile materiale ale părţii civile M.E.I., tribunalul a constatat că acesta nu a dovedit întinderea prejudiciului, afirmaţiile martorului B.N., cum că ar fi urmat să plece împreună ca ciobani în Italia unde câştiga 50 de euro pe zi, nefiind susţinute de alte probe care să confirme cu certitudine aceste susţineri.

Sub aspectul daunelor morale, tribunalul a apreciat că acestea se impun a fi acordate, însă într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, dată fiind implicarea părţii civile în desfăşurarea evenimentului, fiind practic cel care a generat incidentul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi partea civilă M.E.I., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a motivat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în contextul desfăşurării activităţii infracţionale a inculpatului, nu s-au analizat criteriile ce delimitează infracţiunea de omor -tentativa la această infracţiune - prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., de infracţiunea consumată de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a arătat că inculpatul purta cuţit, iar lovitura s-a produs prin înjunghiere subclaviculară stângă şi plagă tăiată în regiunea submentonieră stângă, aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză.

S-a mai invocat că natura obiectului folosit, zona corporală vizată, poziţia agresor-victimă a reflectat intenţia inculpatului de a ucide şi nu aceea de a cauza victimei o vătămare prevăzută de art. 182 C. pen.

La rândul său, partea civilă a formulat apel, arătând că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, iar cuantumul despăgubirilor materiale şi morale nu a fost judicios stabilit.

Prin Decizia penală nr. 54/A din 16 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi partea civilă M.E.I. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 28 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 4294/109/2012.

A desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap.la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861, 862 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 9 ani.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), respectiv:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Conform art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe care a suspendat-o în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

A redus de la 2.658,21 lei, la 1.772,14 lei despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul Judeţean Argeş.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. şi următoarele, curtea de apel a constatat că se impune admiterea ambelor apeluri formulate în cauză, criticile de ne temeinicie a hotărârii formulate de parchet şi de partea civilă M.E.L. fiind întemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., „în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". Aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

Astfel, din procesul-verbal de examinare tehnico-ştiinţifică criminalistică a rezultat că în urma analizării fragmentului de material lemnos, cu lungimea de 110 cm, a rezultat că acesta are forma aproximativ cilindrică, uşor arcuit în zona de mijloc, putând fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent.

S-a stabilit că lungimea totală a fragmentului material lemnos este de 113 cm, unul din capete având forma rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,8 cm, iar celălalt capăt are o formă eliptică cu diametrul de aproximativ 1,4 cm.

Această probă obiectivă a fost analizată în mod special, avându-se în vedere că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că fragmentul lemnos era practic un băţ ascuţit, cu diametrul de 1,8 cm şi lungimea de 113 cm.

De asemenea, a reţinut că în mod greşit tribunalul a reţinut că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul l-a lovit pe M.E.I. cu un cuţit.

Deşi la faţa locului nu a fost găsit decât băţul de lemn, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 2012, întocmit la data de 15 februarie 2011, curtea de apel a reţinut că martorul B.N., care a fost de faţă la momentul înjunghierii subclaviculare în partea stângă a părţii vătămate, a declarat că M.E.I. a fost tăiat de inculpat.

S-a reţinut că această declaraţie nu este singulară, ea se coroborează şi cu declaraţia martorului S.C.C. care a precizat că într-un alt conflict între inculpatul R.G. şi F.I., cel dintâi l-a ameninţat cu moartea şi a scos chiar cuţitul din buzunar. A declarat martorul S.C.C. că inculpatul obişnuia să poarte cuţit la el.

Toate aceste declaraţii de martori se coroborează, la rândul lor, cu declaraţia părţii civile M.E.I. care a precizat că inculpatul R.G. a scos din buzunar un briceag şi i-a aplicat o lovitură puternică cu acesta în zona gâtului.

În analiza situaţiei de fapt, curtea de apel a avut în vedere, cu prioritate, concluziile raportului de constatare medico-legală, din care a rezultat că numitul M.E.I. prezintă plagă tăiată cicatrizată de 1 cm, supraclavicular stâng, plagă tăiată cicatrizată de 1 cm. submentonieră şi plagă tăiată % postincizie chirurgicală de 2 cm, suturată sub rebord costal stâng.

S-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor/înţepător, ce pot data din 15 februarie 2012.

Această probă obiectivă s-a coroborat cu raportul de examinare tehnico-ştiinţifică criminalistică privind fragmentul de material lemnos, din care rezultă că acesta putea fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent şi nu tăietor/înţepător.

S-a reţinut că, la rândul lor, probele obiective se coroborează cu declaraţiile directe sau indirecte de martori, aşa cum s-a precizat anterior.

Din toate aceste probe, a rezultat că la data de 15 februarie 2012, în jurul orelor 15,30, inculpatul R.G. i-a aplicat părţii vătămate M.E.I. lovituri puternice cu briceagul în zona subclaviculară şi submentonieră stângă, zone vitale, astfel încât i-a produs leziuni prin care i-a fost pusă viaţa în primejdie.

Având în vedere explicaţia ştiinţifică dată mecanismului leziunilor traumatice, ţinând seama de ansamblul probator al cauzei, curtea de apel a concluzionat că fapta de lovire cu cuţitul în zona subclaviculară a părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, atât timp cât inculpatul a folosit un instrument vulnerant apt să producă moartea, iar loviturile au vizat o zonă vitală, fiind aplicate cu intensitate, deoarece pentru explorarea şi sutura plăgii s-a intervenit chirurgical, fiind efectuată pleurotomie minimă cu evacuarea a 1.500 ml sânge.

Pe de altă parte, din constatările preliminarii a rezultat, fără putinţă de tăgadă, că leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie părţii vătămate.

Curtea de apel a reţinut ca întemeiată şi critica privind greşita stabilire a despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul judeţean Argeş.

Astfel, din împrejurările cauzei, s-a avut în vedere că fapta a fost comisă în stare de provocare de către inculpat, având în vedere că partea vătămată M.E.I. l-a interpelat pe R.G. cu intenţia de a-1 agresa fizic şi a acţionat, practic, în acest sens.

De altfel, cu o seară înainte de producerea incidentului, partea vătămată a lovit-o pe mama sa de faţă cu inculpatul, având în vedere suspiciunile pe care le avea cu privire la o relaţie intimă între aceasta şi inculpatul R.G.

Faţă de această împrejurare, atâta timp cât şi partea vătămată a avut o culpă în producerea incidentului, instanţa de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor civile către Spitalul Judeţean Argeş, de la suma de 2.658,21 lei, la suma de 1.772,14 lei.

În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, atât sub aspectul soluţionării laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile, curtea de apel a reţinut că, în şedinţă publică, acesta a declarat că este mulţumit de cuantumul despăgubirilor, astfel cum a fost stabilit de instanţa de fond.

Cum criticile parchetului privind soluţionarea laturii penale au fost reţinute ca întemeiate, pentru identitate de raţiune, sub acest aspect, apelul formulat de partea civilă a fost admis.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.G. şi partea civilă S.J.U. Piteşti.

Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte civilă a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul laturii civile solicitând obligarea inculpatului la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare efectuate cu ocazia părţii vătămate M.E.I., respectiv suma de 2.658,2 lei şi, totodată prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul disponibilităţii.

Recurentul inculpat, personal a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză.

Examinând recursul declarat de recurenta parte civilă prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenta parte civilă deşi a dezvoltat anumite critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare şi nici nu se identifică incidenţa vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.

Totodată, în acord cu instanţa de prim control judiciar, se reţine că infracţiunea a fost săvârşită de către inculpatul R.G. ca urmare a provocării de către partea vătămată M.E.I.

Drept urmare, criticile formulate de către partea civilă S.J.U. Piteşti sunt neîntemeiate, în condiţiile în care, fapta inculpatului a fost săvârşită şi din culpa părţii vătămate, astfel că se impune diminuarea cuantumului despăgubirilor civile datorat de inculpat, părţii civile S.J.U. Piteşti de la 2.658,21 lei la suma de 1.772,14 lei.

Referitor la critica privind încălcarea principiului disponibilităţii se constată că acesta nu a fost încălcat câtă vreme reducerea cuantumului despăgubirilor ca urmarea admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.J.U. Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 3854 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a luat act de voinţa valabil exprimată a inculpatului R.G. privind retragerea recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii penale.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.J.U. Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1691/2014. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1472/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 175/2014. Penal