ICCJ. Decizia nr. 1484/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1484/2014
Dosar nr. 98/57/2014
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra constestaţiei, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată de petentul B.I.I., înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub Dosar nr. 98/57/2014, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 6 noul C. pen., respectiv reducerea pedepselor pe care petentul le execută în baza mandatului de executare din 23 martie 2012 întocmit de aceeaşi instanţă.
Instanţa a admis sesizarea formulată de petentul B.I.I.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 154/2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în Dosar nr. 1250/57/2011 definitivă prin decizia penală nr. 874/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după cum urmează:
- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 C. proc. pen.,
- 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/2008 a Judecătoriei Deva în raport de ambele infracţiuni şi s-a cumulat fiecare pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare, rezultând două pedepse cumulate, de 4 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare, care au fost contopite la rândul lor, în baza art. 33 şi art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
Sesizarea este întemeiată în raport de prevederile art. 6 C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că în primul rând se impune constatarea că infracţiunea de furt calificat prevăzut de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g) şi lit. i) C. pen. anterior pentru care a fost condamnat inculpatul se regăseşte în C. pen. actual în art. 229 alin. (1) lit. b) şi lit. d), infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
De asemenea, infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (text abrogat la 1 februarie 2014) se regăseşte în C. pen. actual la art. 367 alin. (1), fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Curtea a reţinut că cele două cauze de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat petentul se regăsesc în reglementările actuale după cum urmează:
- cauza de reducere a limitelor de pedeapsă la jumătate prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 (text abrogat la 1 februarie 2014) se regăseşte în C. pen. actual la art. 367 alin. (5).
- prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, privind judecata în formă simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, se regăsesc în C. proc. pen. actual la art. 396 alin. (10).
Constatând că limita superioară de pedeapsă este mai mică decât pedepsele aplicate de instanţă, instanţa a apreciat că în cauză este incident art. 6 C. pen., impunându-se reducerea corespunzătoare a pedepselor.
Pentru a putea opera reducerea efectivă a pedepselor pentru cele două infracţiuni la nivelul limitei maxime, instanţa a descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare în pedepsele componente de 4 ani respectiv 7 ani închisoare şi descumularea fiecăreia dintre cele două pedepse, de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 51/2008 a Judecătoriei Deva. Totodată, după aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen. şi reducerea limitelor de pedeapsă, au fost menţinute dispoziţiile privind revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, aceste fiind sub autoritate de lucru judecat, astfel că, în final, potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen. anterior pedepsele au fost contopite în pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Ministerul Public, solicitând desfiinţarea hotărârii şi respingerea sesizări.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele contestaţiei, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente.
Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că situaţia condamnatului B.I.I. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a făcut obiectul Dosarului nr. 53/57/2014 al Curţii de Apel Alba-lulia, instanţă care, prin sentinţa penală nr. 39 din 12 februarie 2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 303 din 11 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor cu privire la situaţia juridică a condamnatei.
Astfel, Curtea de Apel Alba-lulia prin sentinţa penală nr. 39 din 12 februarie 2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a respins sesizarea apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 C. pen., întrucât fiecare din pedepsele aplicate definitiv condamnatului nu depăşeşte maximul special prevăzut de noua lege pentru fiecare din cele două infracţiuni.
Prin sentinţa penală nr. 52 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat contestaţia formulată de petentul condamnat B.I.I. privind aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., cu privire la aceleaşi infracţiuni.
Înalta Curte constată că există identitate de obiect şi de părţi între cele două cauze. Având în vedere că sentinţa nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-lulia se bucură de autoritate de lucru judecat, o nouă cerere cu acelaşi obiect nu mai poate fi supusă analizei instanţei de judecată.
Având în vedere soluţionarea definitivă a situaţiei juridice a petentului condamnate prin sentinţa penală nr. 39 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-lulia, anterior prezentei hotărâri contestate, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-lulia, va desfiinţa sentinţa atacată şi, rejudecând va respinge sesizarea formulată de condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba-lulia împotriva sentinţei penale nr. 52 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, respinge sesizarea formulată de condamnatul B.I.I., ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1488/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1480/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
