ICCJ. Decizia nr. 1485/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1485 /20 14
Dosar nr. 815/2/2014
Şedinţa publică din 29 aprilie 2014
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus în ceea ce o priveşte pe petenta-condamnată O.C.R. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. (fapta de la pct. 2 din rechizitoriu) în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata O.C.R. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât infracţiunea a fost comisă de o altă persoană.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata O.C.R. pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C. pen., întrucât infracţiunea a fost comisă de o altă persoană.
În temeiul art. 246 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz contra intereselor persoanelor (pct. 1 din rechizitoriu).
În temeiul art. 246 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz contra intereselor persoanelor (pct. 2 din rechizitoriu).
În temeiul art. 289 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (pct. 1 din rechizitoriu).
În temeiul art. 289 C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual (pct. 2 din rechizitoriu).
În temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune (pct. 1 din rechizitoriu).
În temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. a fost condamnată inculpata O.C.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune (pct. 2 din rechizitoriu).
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei O.C.R., stabilind ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin decizia nr. 581/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au menţinut pedepsele aplicate, cu menţiunea că pe lângă pedeapsa de 10 ani a închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Analizând cererea petentei condamnate O.C.R. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Din analiza faptelor pentru care petenta a fost condamnată, rezultă că acestea îşi găsesc corespondent în dispoziţiile noului C. pen. iar, pedepsele aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen., nu depăşesc limitele maxime prevăzute pentru infracţiunile respective în noul C. pen., acestea fiind de 7 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 noul C. pen., 5 ani pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 noul C. pen. şi 5 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) noul C. pen.
În ceea ce priveşte însă, infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit grave, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen., pentru care petenta a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare, Curtea a constatat că în noua reglementare fapta se încadrează în dispoziţiile art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi alin. (2) din noul C. pen., iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Astfel că, instanţa a apreciat că pentru această infracţiune se impune reducerea pedepsei de 10 ani închisoare la maximul prevăzut în noua lege pentru aceasta, respectiv la 5 ani închisoare, conform dispoziţiilor art. 6 C. pen., menţionate mai sus.
Referitor la contopirea pedepselor aplicate în final petentei condamnate, respectiv cea redusă la 5 ani închisoare şi a celor de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de la abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de la abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen., Curtea, plecând de la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care prevăd că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă, a considerat că se impune ca această operaţiune să se facă potrivit dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 C. pen. din 1968.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Ministerul Public, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii petentei condamnate, ca inadmisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele contestaţiei, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că situaţia petentei condamnate O.C.R. privind aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a făcut obiectul Dosarului nr. 142/42/2014 al Curţii de Apel Ploieşti, instanţă care, prin sentinţa penală nr. 52 din 24 februarie 2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 960 din 17 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor cu privire la situaţia juridică a condamnatei.
Astfel, Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa penală nr. 52 din 24 februarie 2014, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a admis sesizarea şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. anterior; - pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. anterior; - pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. anterior; - pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. anterior; - pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru complicitate la infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior; - pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe o durată de 5 ani, stabilită pentru complicitate la infracţiuna de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. pen. anterior.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen. a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, la maximul special de 5 ani închisoare, prevăzut de art. 244 alin. (2) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, un an închisoare, 2 ani închisoare şi un an închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, şi un spor de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnata O.C.R. să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 67 alin. (1) C. pen. s-a menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatei, constând în interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior [preluată în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen.] pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată în condiţiile art. 68 lit. c) C. pen.
Potrivit art. 54 şi art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A fost dedusă din pedeapsă durata executată de la data de 19 martie 2013 la zi. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 19 martie 2013 emis în baza sentinţei penale nr. 539 din 22 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 927 din 18 martie 213 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi, s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Prin sentinţa penală nr. 152 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a soluţionat cererea formulată de petenta condamnată O.C.R. privind aplicarea dispoziţiilor art. 6 C. pen., cu privire la aceleaşi infracţiuni.
Înalta Curte constată că există identitate de obiect şi de părţi între cele două cauze. Având în vedere că sentinţa nr. 52/2014 a Curţii de Apel Ploieşti se bucură de autoritate de lucru judecat, o nouă cerere cu acelaşi obiect nu mai poate fi supusă analizei instanţei de judecată.
Pe de altă parte, se constată că sesizarea petentei condamnate trebuia înaintată Curţii de Apel Ploieşti, instanţă competentă teritorial să o soluţioneze, întrucât petenta este încarcerată la Penitenciarul T. Conform dispoziţiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen. „aplicarea dispoziţiilor alin. (1) se face (...) de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere (...)” în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 modificate prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013. În speţă, instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, respectiv Penitenciarul T., este Curtea de Apel Ploieşti.
Având în vedere că sentinţa penale nr. 152 din 3 martie 2014 a fost pronunţată de o instanţă necompetentă teritorial, precum şi soluţionarea definitivă a situaţiei juridice a petentei condamnate prin sentinţa penală nr. 52 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, anterior prezentei hotărâri contestate, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va desfiinţa sentinţa atacată şi, rejudecând va respinge sesizarea formulată de condamnata O.C.R., ca inadmisibilă.
Vizând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 152 din 3 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, respinge sesizarea formulată de condamnata O.C.R., ca inadmisibilă.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 178/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 749/2014. Penal → |
|---|
