ICCJ. Decizia nr. 1495/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1495/2014
Dosar nr. 12702/62/2012
Şedinţa publică din 30 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 131/S din 11 mai 2013, pronunţată în dosar nr. 12702/62/2012, Tribunalul Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului D.D. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2015 rap. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de Statul Român, prin A.N.A.F. - DGFP Constanta.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul D.D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 8 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov emis în dosar nr. 254/P/2012 pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) întrucât a predat în 3 rânduri, la SC T. SA cantitatea totală de 4.440 kg materiale neferoase, declarând că materialele provin din gospodăria proprie şi prin aceasta s-a sustras de la plata cotei de 16% impozit pe venit, cu stopaj la sursă, producând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de 8.731 RON (4.505 RON impozit pe venit, 3.550 majorări de întârziere, 676 RON penalităţi de întârziere).
Audiat fiind, în Şedinţa publică din 7 martie 2013, inculpatul D.D. a arătat că a cumpărat o fermă în localitatea Sibioara, jud. Constanţa în calitate de persoană fizică împreună cu S.V., fostul proprietar al imobilului utilizându-l pentru abatorizare.
Inculpatul a dezmembrat imobilul şi "tot ce a fost feros în acea clădire" le-a valorificat la T. Braşov "când am vândut bunurile la societatea din Braşov le-am vândut ca persoană fizică şi proveneau din gospodăria proprie".
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale constituie infracţiune de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoare şi interzicerea unor drepturi ascunderea bunului ori sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1135 din 3 august 2006, inculpatul D.D. căsătorit cu D.M şi S.V. au cumpărat în indiviziune proprietatea comună a numiţilor G.I. şi G.C.R. situată în satul Sibioara, compusă din teren în suprafaţă de 2.000 mp şi construcţiile C1 - locuinţă în suprafaţă de 110,69 mp, C2 şi C3 - anexe gospodăreşti în suprafaţă de 364,81 mp şi C4 - locuinţă în suprafaţă de 32,29 mp, imobil cumpărat în vederea derulării unei afaceri comerciale.
Din declaraţia vânzătorului - martorul G.I., rezultă că acesta i-a vândut inculpatului abatorul care nu mai era funcţional pentru că intrase în faliment - "abatorul-clădirea nu mai era în bune condiţii, agregatele erau arse ... pe teren erau două clădiri şi grajdul".
Martorul a precizat că în interior erau obiecte din inox, pluguri, motoare electrice, pe care ar fi vrut să le dea la fier vechi, însă nu a făcut-o.
S-a reţinut că declaraţiile inculpatului D.D. se coroborează cu declaraţia martorului I.B. care l-a ajutat să încarce într-o camionetă bunurile din abatorul din comuna Sibioara, jud. Constanţa (tablă de aluminiu, mese, scaune, motoare, radiatoare, cabluri).
În declaraţiile date, inculpatul a arătat că materialele provin din gospodăria proprie, din dezmembrarea unui abator din localitatea Sibioara, jud. Constanţa, depunând la dosar şi fotografii.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că aceste venituri sunt obţinute din alte surse care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a) - h) şi totodată, se au în vedere că veniturile obţinute de inculpat din valorificarea prin centru de colectare a deşeurilor de metal nu provin din gospodăria proprie şi astfel trebuie impozitate.
S-a reţinut că organul fiscal a sesizat organele de cercetare penală care au apreciat că predarea de către inculpatul a bunurilor care îi aparţin la centrul de colectare deşeuri se circumscrie dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 fără a face o cercetare corespunzătoare a cazului şi a constata dacă sunt aplicabile dispoziţiile tezei a II-a art. 152 din normele de aplicare a Legii nr. 571/2005 cu valabilitate în anul 2009.
S-a reţinut că la dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar fi colectat materialul predat la SC T. SA Braşov din alte surse decât cele provenite din dezmembrarea abatorului care îi aparţinea, iar organele judiciare nu au indicat modalitatea în care inculpatul ar fi intrat în posesia cantităţii de deşeu predată la SC T. SA pentru a aprecia că bunurile nu provin din gospodăria proprie a inculpatului.
Din probele administrate a rezultat că inculpatul a dezafectat părţi din imobilul construcţie achiziţionat de la numitul G.I., pe care ulterior le-a predat la SC T. SA Braşov.
Inculpatul a predat efectiv către SC T. SA Braşov în 3 rânduri cantitatea de 4.440 kg materiale neferoase care proveneau de pe imobilul care îi aparţinea.
Deşi organele de inspecţie fiscală au reţinut că inculpatul datora taxe pentru suma obţinută urmare a predării materialului neferos nu a indicat pentru ce anume s-a apreciat că inculpatul nu a predat bunuri din gospodăria proprie, care este criteriul pentru care au apreciat că bunurile predate provin din alte surse.
Instanţa a constatat că inculpatul a comercializat bunuri ce proveneau din dezafectarea unui imobil ce-i aparţinea. Vânzarea/cumpărarea unor construcţii, fie ele civile sau industriale se face şi cu privire la instalaţiile deja existente şi încorporate în imobil.
În prezent legea fiscală, în cazul valorificării de deşeuri nu mai face deosebire între bunurile care provin din "gospodăria proprie" şi "din alte surse".
Nu s-a făcut dovada că inculpatul ar fi predat la centrul de colectare un bun care nu-i aparţinea şi chiar şi în această situaţie persoana păgubită ar fi avut în această situaţie persoana păgubită ar fi avut deschisă calea în justiţie.
Tribunalul a constatat că fapta de predare de bunuri a existat, că nu se circumscrie laturii obiective, a infracţiunii de evaziune fiscală, neexistând nicio acţiune de ascundere a bunului sau a sursei impozabile în condiţiile în care inculpatul a prezentat efectiv deşeurile la centru de colectare, inculpatul a declarat că bunurile provin de pe proprietatea sa, dubiul în ceea ce priveşte provenienţa bunurilor nu poate profita decât inculpatului.
Împotriva hotărârii menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă ANAF - prin DGFP Constanţa, hotărâre criticată pentru netemeinicie.
În motivare, procurorul a arătat că la pronunţarea hotărârii s-a avut în vedere numai declaraţia inculpatului, respectiv că materialele feroase şi neferoase predate la SC T. SA de inculpat provenind din dezmembrarea componentelor metalice din imobilul pe care îl deţinea în satul Sibioara, jud. Constanţa.
S-a susţinut că din actele prin care s-a făcut transferul de proprietate către inculpatul D.D. nu rezultă că ar fi existat o unitate de abator. Din fotografiile prezentate de inculpat rezultă că în locaţia respectivă sunt prezente exclusiv materiale feroase, însă cea mai mare cantitate predată este de metale neferoase.
Partea civilă a arătat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată respectiv art. 9 lit. a) din Legea 241/2005 şi, pe cale de consecinţă, obligarea la plata despăgubirilor civile.
Prin Decizia penală nr. 126/Ap din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă ANAF, prin Agenţia de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 131/S din 14 mai 2013 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosar nr. 12702/62/2012.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
A fost obligată partea civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor judiciare, în cuantum de 200 RON, au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc că deşeurile de metal predate de inculpat la SC T. SA Braşov provin din gospodăria proprie.
Este adevărat că, în calea de atac a apelului, a fost depus un extras de carte funciară în care nu apare înscris un imobil cu destinaţia de abator, însă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1135 din 3 august 2006 D.D. şi S.V. au cumpărat proprietatea comună a soţilor G. compusă din teren, C1 - locuinţă, C2 şi C3 - anexe gospodăreşti, C4 - locuinţă.
Mai mult, la data de 4 august 2006, soţii D. şi S.V. au formulat o cerere de înscriere la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibioara, jud. Constanţa, compus din teren şi C1+C2+C3+C4, anexând şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul de mai sus.
Prin Încheierea nr. 18.309 emisă în dosarul nr. 18309 din 4 august 2006 s-a admis cererea cu privire la terenul în suprafaţă de 2.000 mp şi construcţia C1 - locuinţă, situate la adresa menţionată şi s-a respins capătul de cerere privind intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiilor: C2 - grajd, C3 - grajd, C4 - locuinţă în baza dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată şi art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991.
În atare împrejurări, chiar dacă aceste construcţii nu pot să apară înscrise în cartea funciară, nu înseamnă că n-ar exista în fapt şi inculpatul să dezmembreze instalaţiile şi să predea deşeurile la centru de colectare.
Prin urmare, înscrisurile depuse în calea de atac a apelului nu fac dovada că deşeurile de metal predate la centrul de colectare din municipiul Braşov provin din alte surse decât din dezmembrarea abatorului.
Potrivit art. 65 C. proc. pen. sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia conform art. 66 alin. (1) din acelaşi cod.
În speţă, în acord cu opinia instanţei de fond, curtea a constat că organele judiciare nu au indicat modalitatea în care inculpatul ar fi intrat în posesia cantităţii de deşeu predată la centrul de colectare pentru a aprecia că bunurile nu provin din gospodăria proprie a inculpatului, care este criteriul în funcţie de care s-a apreciat că acestea provin din alte surse şi nu provin din dezmembrarea unor instalaţii.
Atâta timp cât la momentul la care fapta, cu cele 3 acte materiale, ar fi fost comisă, în dispoziţiile legale nu exista o definiţie a noţiunii de "gospodărie proprie", curtea apreciază că nu există niciun impediment în a aprecia că obiectele din metal şi cele provenind din instalaţiile aparţinând abatorului dezafectat fac parte din gospodăria inculpatului.
Legea fiscală nu poate lăsa la latitudinea persoanei/persoanelor fizice aprecierea comportamentului lor fiscal, iar apoi să îl interpreteze ca fiind infracţiune.
Legea trebuie să fie suficient de clară cu privire la împrejurările sau condiţiile care justifică aplicarea ei şi să conţină măsuri de protecţie a persoanei împotriva ingerinţelor arbitrare, în special în materie penală (Hotărârea nr. 1 aprilie 2008 CEDO, Cauza Varga contra României).
Până la apariţia O.U.G. nr. 125/2011, aprecierea asupra unor bunuri ca provenind sau nu "din gospodăria proprie" era lăsată la latitudinea celui care preda deşeurile, precum şi a celui ce colecta.
În atare împrejurări, imprevizibilitatea legii, lipsa ei de claritate, nu poate fi imputată contribuabilului.
Pentru a constata dacă s-a comis sau nu infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţa trebuie să conchidă dacă acesta a ascuns sau nu sursa impozabilă.
Atâta timp cât există fapta de predare de bunuri de către inculpat la centrul de colectare nu există acţiunea de ascundere a bunului sau sursei impozabile, iar dubiul în ceea ce priveşte provenienţa bunurilor - fie din dezmembrarea abatorului sau din alte surse - nu poate să-i profite decât inculpatului.
Cum sarcina probei în procesul penal nu incumbă inculpatului, instanţa a arătat că nu poate aprecia comportamentul inculpatului D.D. ca fiind de natură penală. Prin declaraţiile date, inculpatul a recunoscut că a predat deşeuri neferoase din gospodăria proprie ceea ce nu poate echivala cu recunoaşterea săvârşirii infracţiunii.
Specificul infracţiunii de evaziune fiscală este dat tocmai de forma de vinovăţie cu care se comite; persoana acţionează cu intenţia de a nu plăti taxe şi impozite datorate statului, cunoscând exact ce taxe şi impozite are de plătit, dar ascunde sursa impozabilă în scopul eludării acestora.
Instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, a apreciat că în cauză probele nu au dovedit că bunurile vândute au provenit din alte surse ori că inculpatul desfăşura acte de comerţ pentru care ar fi trebuit să plătească impozit conform art. 78 alin. (2) sau art. 46 din Legea nr. 571/2005.
Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că inculpatul D.D. nu a produs niciun prejudiciu părţii civile D.G.F.P. Constanţa, astfel că nu poate fi obligat la plata impozitului pe venit, majorări de întârziere şi penalităţile de întârziere solicitate.
Împotriva aceste decizii, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
Partea civilă, invocând ca temei legal prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a criticat greşita achitare a inculpatului şi, implicit, respingerea acţiunii civile.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov;
La termenul de judecată din 30 aprilie 2014, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că Ministerul Public îşi retrage recursul declarat în cauză împotriva Deciziei penale nr. 126/Ap din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Aşa fiind, avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic şi constatându-se îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 126/Ap din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat D.D.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 29 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (pe 15 februarie 2013) situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Prin urmare obiecţiunile formulate în recurs de partea civilă obiecţiuni prin care se tinde la condamnarea inculpatului şi pe cale de consecinţă la obligarea lui la plata unor despăgubiri ( potrivit constituirii de parte civilă ) nu pot fi examinate în recurs întrucât presupune (re) evaluarea stării de fapt, contrar spiritului Legii nr. 2/2013, prin care controlul judiciar exercitat în recurs este limitat la chestiuni de drept încât incidenţa atât a cazului de casare prevăzut de pct. 172 cât şi a oricărui alt caz de casare de sub art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. este exclusă.
Faţă de considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 126/Ap din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 175 alin. (2) C. proc. pen, recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 126/Ap din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1494/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1526/2014. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
