ICCJ. Decizia nr. 1543/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1543/2014

Dosar nr. 62546/3/2010

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii S.C.G., B.A. şi V.C. din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

1. În baza art. 215 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.G., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia condamnatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neplata despăgubirilor civile şi nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 6 octombrie 2010 la 13 octombrie 2010.

2. În baza art. 215 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 6 octombrie 2010 la 13 octombrie 2010.

3. În baza art. 215 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba a pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore la data de 14 octombrie 2010.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu ref. la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1003 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C. şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar să achite părţii civile sumele de 4.000 euro plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 16 august 2010 şi până la data plăţii efective, respectiv 1.500 RON plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 7 septembrie 2010 şi până la data plătii efective.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare din inculpaţi la plata sumei de 2.500 RON, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada iulie - august 2010, cei trei inculpaţi, acţionând concertat, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promiţându-i că prin relaţiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, M.L.E. şi M.C., în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro şi 1.500 RON de la partea civilă. Evident, inculpaţii nu şi-au adus la îndeplinire promisiunile şi nu au restituit părţii civile banii primiţi. Astfel, în data de 27 iulie 2010, M.C., aflat în gara din Blaj, l-a întâlnit pe inculpatul V.C., care, aflând despre faptul că cei doi nepoţi ai părţii civile nu îşi găsesc de lucru, s-a arătat dispus să îl ajute, spunându-i că are o cunoştinţă care poate rezolva această problemă prin angajarea nepoţilor în cadrul MAI. Drept urmare, la data de 29 iulie 2010, partea civilă, inculpatul V.C. şi martora S.O. s-au deplasat în staţiunea Covasna, unde s-au întâlnit cu inculpatul B.A., aflat acolo la tratament.

După ce i s-a prezentat situaţia, inculpatul B. a fost de acord să îl ajute pe numitul M.C., solicitându-i însă suma de 1.000 RON în schimbul acestui ajutor, sumă pe care partea civilă a achitat-o chiar cu acea ocazie. De asemenea, B.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul S.C.G., după ce anterior îi spusese părţii civile că acesta din urmă poate rezolva angajarea celor doi nepoţi în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor. în urma discuţiei purtate cu inculpatul S., s-a stabilit ca partea vătămată şi inculpaţii să se întâlnească în scurt timp la Bucureşti, unde urmau să fie stabilite detaliile angajării celor doi nepoţi.

În acest context, Tribunalul a precizat că, la acel moment, cei doi nepoţi ai părţii civile îşi depuseseră deja actele pentru a se înscrie la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Cluj.

S-a menţionat, de asemenea, că inculpatul V. şi M.C. căzuseră de acord ca acesta din urmă să îi achite inculpatului suma de 100 de RON pentru fiecare zi în care V.C. urma să îl însoţească în vederea rezolvării problemei angajării celor doi nepoţi (inculpatul motivând că această sumă va trebui plătită persoanei care îi va ţine locul la firma unde este angajat) şi, de asemenea, ca partea civilă să îi achite contravaloarea transportului în localităţile unde urmau să se deplaseze.

În consecinţă, în jurul datei de 10 august 2010, partea civilă împreună cu inculpatul V. s-au deplasat la Bucureşti unde s-au întâlnit cu inculpaţii B.A. şi S.C. După toate probabilităţile, la această întâlnire, inculpatul S. a spus părţii civile că poate să rezolve angajarea nepoţilor săi şi, de asemenea, s-a căzut de acord asupra sumei pe care M.C. urma să o achite în acest scop.

La data de 16 august 2010, inculpatul V. şi partea civilă, însoţiţi de martora F.P.L. s-au întâlnit din nou la Bucureşti, într-un restaurant, cu inculpaţii B. şi S. Cu această ocazie, partea civilă i-a înmânat inculpatului S. dosarele de angajare ale celor doi nepoţi, acestea conţinând actele necesare în acest scop, precum şi un plic în care se afla suma de 4.000 euro.

Deoarece problema angajării nepoţilor săi nu fusese rezolvată, partea civilă şi inculpatul S. s-au întâlnit din nou, la data de 27 august 2010, în localitatea Teiuş şi s-au deplasat la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Cluj, unde urmau să depună din nou dosarele celor doi nepoţi ai lui M.C. (partea civilă retrăsese dosarele în urmă întâlnirilor de la Bucureşti cu inculpaţii, sperând că aceştia vor fi angajaţi direct pe post, fără a mai absolvi şcoala de agenţi). Cei doi au fost însoţiţi până la Cluj de martora C.A.L., vecină a părţii civile. După ce au ajuns la Şcoala de Agenţi de Poliţie, partea civilă a încercat să depună din nou dosarele nepoţilor, fiind însă refuzat. Drept urmare, după ce inculpatul S. s-a întors la Şcoala de Agenţi pentru a-i lua cu maşina pe partea civilă şi martoră, între acesta şi M. a urmat o discuţie tensionată, în cadrul căreia acesta din urmă i-a solicitat lui S. să îi înapoieze o sumă de 7.000 de euro.

În data de 7 septembrie 2010, după o nouă întâlnire la Bucureşti cu inculpatul S., care a amânat din nou rezolvarea problemei sau restituirea banilor primiţi, dându-şi seama că este victima unei infracţiuni de înşelăciune, partea civilă a formulat un denunţ cu privire la cei trei inculpaţi.

În data de 14 septembrie 2010, partea civilă s-a întâlnit cu inculpatul B. la restaurantul H.V. din Bucureşti, unde urma să sosească şi inculpatul S.C.. întreaga conversaţie purtată de părţi, atât înainte, cât şi după sosirea inculpatului S., a fost interceptată ambiental. Din discuţiile purtate rezultă cu claritate că partea civilă avansase anterior inculpatului.B. suma de 1.000 de RON şi inculpatului S. suma de 4.000 de euro pentru angajarea nepoţilor săi în cadrul M.A.I. De asemenea, inculpatul S. recunoaşte implicit primirea unui plic cu o sumă de bani, dar încearcă să convingă pe partea civilă că el a dat doar plicul mai departe fără a şti ce sumă se află în el.

Instanţa de fond a mai remarcat şi încercarea inculpatului B., survenită atât înainte de sosirea lui S.C., cât şi după plecarea acestuia, de a determina pe partea civilă să recupereze banii daţi celuilalt inculpat şi să îi înmâneze lui, care va încerca să îi angajeze nepoţii apelând la alte persoane. Inculpatul B. îi atrage atenţia în mai multe rânduri părţii civile că nu trebuie să îi spună nimic despre aceasta lui S.C. şi doreşte chiar ca M.C. să îi trimită banii pe card.

După această întâlnire, atât între inculpaţi, cât şi între partea civilă şi aceştia se poartă o serie de convorbiri telefonice care confirmă aspectele esenţiale din cuprinsul denunţului formulat de partea civilă şi, de asemenea, ajută la lămurirea modului în care inculpaţii au împărţit sumele de bani primite de la M.C. Astfel, în discuţiile din datele de 18 septembrie 2010, 21 septembrie 2010, 22 septembrie 2010, B.A. îi spune părţii civile că va continua demersurile sale, separate de cele ale lui S.C., în vederea angajării celor doi nepoţi, inculpatul şi partea civilă făcând şi referiri la suma de 4.000 de euro pe care S. trebuia să o restituie părţii civile.

În discuţiile din 27 septembrie 2010, inculpatul V., deranjat de faptul că partea civilă depusese o serie de reclamaţii cu privire la cele întâmplate (neştiind însă şi că acesta se adresase organelor de urmărire penală), doreşte să rezolve problema restituirii banilor, însă inculpaţii B. şi S. par a fi destul de reticenţi faţă de propunere (B. doreşte să îl amâne în continuare pe M., iar S. afirmă că nu va înapoia banii şi va spune că nu a primit nimic).

La data de 29 septembrie 2010, partea civilă le-a transmis fiecărui inculpat câte un sms aproape identic ca şi conţinut în cuprinsul căruia le solicită înapoierea sumei de 7.000 de euro până la 1 octombrie 2010, în caz contrat urmând să sesizeze D.N.A. şi să se adreseze televiziunilor. Urmare a acestui mesaj şi a altor demersuri efectuate de partea civilă (discuţie cu deputatul N.P., sesizări la locurile de muncă ale inculpaţilor), inculpatul V. încearcă din nou să îl determine pe B.A. să restituie banii primiţi, dar acesta din urmă continuă să fie reticent, spunând că el şi S. vor nega primirea vreunei sume de bani, iar părţii civile să i se spună că banii au fost daţi "nu ştiu cui, acolo, unui consilier de la B.".

În data de 30 septembrie 2010, inculpaţii V. şi B. fac o socoteală cu privire la banii pe care ar trebui să îi dea ei părţii civile "5 şi 5" plus "4x4", în total "16 şi cu 5, 21". Evident, este vorba de suma de 2.100 RON, compusă din cei 1.000 RON pe care partea civilă îi dăduse lui B. la Covasna, iar acesta şi V. îi împărţiseră, respectiv contravaloarea sumei de 400 euro (4x4, inculpaţii calculând 1 euro la cursul de 4 RON), pe care fiecare din ei o primise din cei 4.000 de euro daţi de partea civilă lui S.C.

De asemenea, într-o discuţie din 4 octombrie 2010, cei doi inculpaţi lămuresc şi mai explicit problema sumelor de bani pe care le datorează părţii civile - fiecare câte 500 RON şi câte 400 de euro. Totodată, B.A. recunoaşte expres într-o discuţie cu M.C. din data de 30 septembrie 2010 că îi datorează 1.000 de RON.

Ulterior, în contextul în care cel puţin aparent părţile căzuseră de acord să se întâlnească în data de 5 octombrie 2010 la Blaj pentru a restitui banii lui M.C., inculpaţii V. şi B. discută din nou despre sumele datorate, însă, de asemenea, sunt îngrijoraţi deoarece S.C. nu doreşte să înapoieze părţii civile partea din bani care îi revenise lui (3.200 de euro) şi că va veni la Blaj "iar cu vrăjelile alea" sau "cu cioace d-astea". Această convorbire dovedeşte de altfel şi mai clar faptul că inculpatul S. nu transmisese mai departe, unei alte persoane, banii primiţi de la M.C.

În fine, la data de 5 octombrie 2010, partea civilă şi inculpaţii V.C. şi S.C. se întâlnesc la Blaj într-un restaurant, discuţia purtată fiind şi de această dată interceptată ambiental. Fără a expune detaliat conţinutul conversaţiei, care are o lungime considerabilă, Tribunalul reţine doar că şi aceste discuţii confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor - S. se referă la banii primiţi ca fiind "poze" sau "plicul cu poze", evită să numească expres sume sau monede, preferând să scrie pe o foaie de hârtie aceste elemente, dar nu neagă niciodată primirea sumei de 4.000 de euro, atunci când partea civilă o precizează expres. De asemenea acesta afirmă că "a oprit tot" şi că "trebuie să returneze pozele omului", iar V.C. confirmă şi el faptul că la una din întâlnirile de la Bucureşti partea civilă a avut asupra sa suma de 4.000 de euro.

În cele din urmă, la iniţiativa lui S.C., sprijinit de V.C., partea civilă şi S. decid să întocmească un înscris în două exemplare, semnat de ambii, prin care partea civilă se obligă să îşi retragă toate plângerile făcute împotriva lui S.C., iar acesta din urmă recunoaşte că îi datorează suma de 4.000 de euro, înscrisul fiind semnat ca martor de inculpatul V. şi fiul acestuia.

La finalul întâlnirii, inculpatul S. a fost ridicat de organele de poliţie, care au intrat şi în posesia înscrisului semnat de acesta şi M.C.

Audiat de organele de urmărire penală, V.C. a recunoscut faptul că S.C. a solicitat părţii civile suma de 4.000 de euro pentru angajarea celor doi nepoţi, iar acesta din urmă i-a dat aceşti bani inculpatului la o întâlnire ulterioară.

Martora S.O.M. a confirmat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei că la întâlnirea de la Covasna dintre partea civilă şi inculpaţii V. şi B. s-a stabilit ca inculpaţii să îl ajute pe M. la angajarea nepoţilor.

Martora F.P.L., audiată doar în faza de urmărire penală a precizat că la întâlnirea din 16 august 2010 de la Bucureşti partea civilă a dat inculpatului S. un plic de culoare albă în care "a presupus că erau bani", partea civilă şi inculpatul discutaseră anterior despre angajarea celor doi nepoţi, iar M.C. precizase că "era pregătit să achite costurile". Martora a mai declarat şi că, după întâlnirea cu M., când inculpaţii s-au deplasat într-un alt local, inculpatul V. a spus că şi el cu B. ar fi primit o parte din banii daţi de partea civilă lui S. Şi martora C.A.L. a confirmat faptul că în cursul deplasării cu partea civilă şi inculpatul S. la Cluj de la sfârşitul lunii august 2010, M.C. a solicitat inculpatului înapoierea banilor, însă acesta a afirmat că banii nu se află la el, fiind daţi mai departe. Raportat la situaţia de fapt anterior prezentată, Tribunalul a apreciat ca nefondate apărările inculpaţilor.

Astfel, inculpatul V. a recunoscut în principiu cele petrecute, însă a încercat să schimbe semnificaţia sumelor de 500 RON şi 400 euro primite de la ceilalţi inculpaţi, afirmând că acestea ar fi reprezentat fie bani pe care B.A. îi datora dinainte (cei 500 RON), fie un împrumut acordat de inculpatul S. (cei 400 de euro). Inculpatul a recunoscut faptul că partea civilă i-a dat câte 100 RON pentru fiecare zi în care l-a însoţit la Bucureşti sau Covasna, primind în total 500 RON.

Evident, s-a reţinut că susţinerile sale privind semnificaţia primirii unei părţi din banii daţi de partea civilă celorlalţi inculpaţi nu pot fi acceptate în raport de interceptările convorbirilor telefonice dintre acest inculpat şi B.A., deja prezentate.

Inculpatul B. s-a mărginit doar să nege primirea oricărei sume de bani de la partea civilă, însă susţinerile sale nu sunt confirmate de probatoriul administrat, care demonstrează atât că a primit suma de 1.000 de RON cu ocazia deplasării părţii civile în staţiunea Covasna, precum şi că a beneficiat de suma de 400 de euro din cei 4.000 de euro daţi de M.C. lui S.C.

Inculpatul S. a prezentat o apărare mai elaborată, arătând că nu a primit nicio sumă de bani de la partea civilă, ci doar actele celor doi nepoţi, pe care urma să le studieze pentru a stabili dacă aceştia îndeplineau condiţiile pentru a se angaja în cadrul M.A.I. A mai arătat inculpatul că în afară de dosarele ce conţineau aceste acte, ar mai fi primit la cea de-a doua întâlnire cu M. şi un plic cu pozele nepoţilor acestuia. Inculpatul a învederat că în urma unor ameninţări primite de la M.C., sfătuit fiind de martorul A.A., avocat, a acceptat să se întâlnească la Blaj cu partea civilă şi să încheie înscrisul menţionat mai sus. Conform celor arătate de inculpat, acesta ar fi dorit ca prin acel înscris să dovedească faptul că partea civilă încerca să îl şantajeze şi că urma să depună plângere penală în acest sens.

Şi aceste apărări ale inculpatului au fost înlăturate de către instanţa de fond, întrucât primirea sumei de 4.000 de euro şi scopul în care aceşti bani au fost daţi rezultă cu claritate din cuprinsul discuţiilor interceptate deja menţionate, declaraţiile inculpatului V.C., ale martorilor C.A.L. şi F.P.L. Nu există niciun indiciu în sensul că inculpatul S. sau familia acestuia ar fi fost ameninţaţi cu acţiuni ilicite de către partea civilă. Din probele administrate rezultă că M.C. s-a adresat doar deputatului N.P., a făcut sesizări la locurile de muncă ale inculpaţilor şi a formulat denunţul din prezenta cauză. Sms-urile transmise inculpaţilor nu cuprind decât avertismente în sensul că se va prezenta la D.N.A. şi va aduce situaţia sa în atenţia televiziunilor, aspecte care nu au caracter ilicit şi nu pot reprezenta un şantaj. Totodată, în cuprinsul niciuneia din conversaţiile interceptate M.C. nu ameninţă pe vreunul din inculpaţi ci, dimpotrivă, se adresează chiar cu deferentă lui S.C.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpaţilor - care, în perioada iulie - august 2010, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promiţându-i în mod mincinos că prin relaţiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, M.L.E. şi M.C., în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro şi 1.500 RON - întruneşte, în privinţa fiecărui inculpat, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei inculpaţilor, Tribunalul a apreciat că aceasta nu reprezintă o infracţiune de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a susţinut prin rechizitoriu.

Astfel, conform art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influentă reprezintă primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase (...) pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În literatura juridică şi în practica judiciară au existat întotdeauna controverse privind încadrarea juridică a faptei - trafic de influenţă sau înşelăciune - în situaţia în care se dovedeşte că traficantul/traficanţii de influenţă nu au influenţă asupra vreunui funcţionar public şi nu sunt în măsură să influenţeze în vreun fel luarea deciziilor acestuia.

S-a reţinut că este însă unanim acceptat că, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca persoana funcţionarului asupra căruia traficantul îşi va exercita influenţa să fie individualizat măcar la modul general - indicarea funcţiei, a locului de muncă, etc. De asemenea, s-a arătat că este necesar ca traficantul de influenţă să nu pretindă banii sau foloasele pentru sau în numele funcţionarului public care are competenţa de a îndeplini sau a nu îndeplini actul dorit, deoarece în acest caz se săvârşeşte o infracţiune de luare de mită.

După cum a rezultat din probele administrate în cauză, inculpaţii B. şi V. au solicitat părţii civile diverse sume de bani pentru a-i face legătura cu inculpatul S.C., despre care au afirmat că poate rezolva problema angajării nepoţilor săi. La rândul său, după cum rezultă din convorbirile telefonice şi din mediul ambiental interceptate, inculpatul S. a susţinut în mod constant, sprijinit fiind şi de ceilalţi doi inculpaţi, că suma de 4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci "a fost dată mai departe". O astfel de poziţie era de altfel normală din partea inculpaţilor, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea banilor către M.C. Evident, dacă S. ar fi spus părţii civile că cei 4.000 de euro erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această sumă imediat.

A rezultat aşadar că inculpatul S., susţinut de B.A. şi V.C., a prezentat părţii civile o situaţie de fapt în care el era doar un intermediar prin care banii avansaţi de partea civilă ajungeau la o persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor doi nepoţi. Mai rezultă şi că determinantă pentru decizia funcţionarului nu ar fi fost influenţa inculpatului S., acesta fiind doar o persoană "de încredere" care avea "intrare" la acel funcţionar, ci suma de bani dată de M.C. În aceste condiţii, dacă susţinerile inculpaţilor ar fi fost reale, iar funcţionarul căruia i s-ar fi transmis banii ar fi existat în realitate, inculpaţii ar fi comis o infracţiune de complicitate la luare de mită, iar funcţionarul ar fi fost autor al acestei infracţiuni.

Însă, după cum a reieşit din probele administrate, niciunul dintre inculpaţi nu avea influenţă asupra vreunui funcţionar, iar banii daţi de partea civilă au fost pur şi simplu reţinuţi de inculpatul S., fără a fi transmişi nimănui. Practic, acesta, sperând că partea civilă nu va putea dovedi niciodată faptul că i-a dat cei 4.000 de euro şi presupunând că aceasta nu va reclama fapta organelor de poliţie deoarece darea unei sume de bani unui funcţionar pentru ca acesta să angajeze nişte persoane reprezintă infracţiune, intenţiona să nu mai restituie lui M.C. suma primită.

În acelaşi timp, B.A. dorea să menţină în eroare pe M.C., pretinzând că ar putea el să rezolve situaţia celor doi nepoţi în schimbul sumei de 4.000 de euro. Nu este clar dacă B.A. acţiona astfel de coniventă cu ceilalţi inculpaţi sau dorea să obţină doar pentru el banii respectivi. Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile părţii civile, dorea ca banii să-i fie înapoiaţi acesteia era V.C.

Totodată, Tribunalul a arătat că inculpaţii nu i-au precizat niciodată părţii civile cine ar fi fost persoana căreia urmau să îi parvină banii respectivi, nici funcţia deţinută de aceasta şi nici măcar instituţia în cadrul căreia ar fi lucrat. Acest aspect rezultă cu evidenţă din declaraţiile iniţiale date de M.C. la data de 7 septembrie 2010. Drept, urmare, s-a reţinut că, în aceste condiţii, fapta inculpaţilor constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., pe care aceştia au încercat să o camufleze faţă de partea civilă sub aparenţa unei infracţiuni de dare/luare de mită.

Instanţa de fond a reţinut, în cauză, nu sunt incidente disp. art. 215 alin. (2) C. pen. - folosirea de nume sau calităţi mincinoase - deoarece din probele administrate nu rezultă cu claritate că inculpaţii ar fi folosit astfel de subterfugii. Conform declaraţiei părţii civile doar doi dintre inculpaţi şi-ar fi arogat astfel de calităţi - inculpatul B.A. ar fi pretins la Covasna că este "senator PSD", iar inculpatul S. că este "şeful Jandarmeriei Române" cu ocazia uneia din întâlnirile de la Bucureşti.

Instanţa de fond a apreciat însă ca neplauzibile afirmaţiile părţii civile, care, după cum rezultă din convorbirile interceptate, face anumite confuzii cu privire la funcţiile deţinute de diverse persoane, relevantă sub acest aspect fiind afirmaţiile sale din cadrul unei convorbiri telefonice interceptate în sensul că V.B. (lector în cadrul instituţiei Avocatului Poporului şi persoana despre care B.A. pretindea că ar putea rezolva angajarea nepoţilor părţii civile) ar fi chiar Avocatul Poporului, fiind necesar ca inculpatul V. să îl corecteze.

În acest context, Tribunalul a precizat că nici referirile inculpatului B. la numitul V.B. nu ar putea reprezenta un trafic de influenţă, deoarece angajaţii instituţiei Avocatului Poporului (nici chiar Avocatul Poporului, de fapt) nu au atribuţii privind angajarea unor persoane în cadrul Poliţiei sau Jandarmeriei.

Nici martora S.O., prezentă la întâlnirea din staţiunea Covasna, nu a confirmat că la acea întâlnire inculpatul B. ar fi fost prezentat ca "senator PSD", dimpotrivă a arătat că ştia încă dinaintea întâlnirii că acesta este consilier pe problemele minorităţilor la Primăria Sectorului 4 Bucureşti. La fel, martora F.P.L., prezentă la întâlnirea dintre părţi de la Bucureşti, a arătat că la acel moment B.A. a precizat doar că este "consilier", iar inculpatul S. a spus că lucrează în poliţie şi a prezentat rapid o legitimaţie cu stema României. Trebuie precizat că la acel moment, S.C. era angajat în cadrul Poliţiei Comunitare Sector 6 Bucureşti, deţinând funcţia de consilier 1.

În aceste condiţii, instanţa de fond a arătat că rezultă mai degrabă că inculpaţii au exagerat intenţionat în faţa părţii civile calităţile deţinute (cu toţii aveau calitatea de "consilier", iar expresia "domnule director" folosită de B. şi V. faţă de inculpatul S. este doar o modalitate de adresare, aceştia uzând acelaşi apelativ şi în discuţii la care nu participa M.C.) şi s-au lăudat cu relaţiile de care dispuneau.

Judecătorul fondului a apreciat că nici nu era logic ca inculpaţii să îşi asume astfel de funcţii, în condiţiile în care o minimă verificare ar fi dovedit falsitatea unor astfel de afirmaţii.

Oricum, s-a reţinut că este evident că la data de 16 august 2010, când partea civilă a achitat suma de 4.000 de euro, era perfect conştient că B.A. nu este senator şi că S.C. nu este şeful Jandarmeriei. în aceste condiţii, chiar dacă anterior inculpaţii şi-ar fi arogat aceste calităţi în faţa părţii civile, calităţile respective nu au avut nicio relevanţă la momentul consumării infracţiunii de înşelăciune.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen., Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii S.C.G., B.A. şi V.C. din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., constatând că fapta comisă de inculpaţi este de o gravitate medie, atât din punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât şi din punct de vedere al modalităţii de operare.

Ca un aspect nefavorabil inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că aceştia nu au înţeles să despăgubească până în prezent pe numitul M.C., părând aşadar a nu fi realizat gravitatea infracţiunii comise.

În acelaşi timp, săvârşirea faptei a fost facilitată în mod semnificativ şi de disponibilitatea părţii civile de a oferi avantaje materiale unor persoane cu funcţii de decizie care ar fi putut rezolva angajarea nepoţilor săi. În acest sens, Tribunalul a constatat că partea civilă nu pare a înţelege nici în acest moment că prin darea sumei de 4.000 de euro accepta să participe la o faptă de corupţie.

Referitor la circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa a reţinut că aceştia nu au antecedente penale, deţin mijloace legale de a-şi câştiga traiul zilnic, iar inculpatul B.A. are probleme destul de grave de sănătate. Însă, la data săvârşirii faptei, aceştia ocupau funcţii care presupuneau o corectitudine deosebită din partea acestora - inculpaţii B. şi S. erau angajaţi în cadrul unor primării de sector din mun. Bucureşti, iar inculpatul V. era consilier local în com. Jidvei.

La diferenţierea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere contribuţia semnificativ mai mare în comiterea faptei avută de inculpatul S., care a deţinut practic rolul principal în inducerea în eroare a părţii civile. De asemenea, probele administrate au dus la concluzia că inculpatul S. nu avea nicio intenţie de a restitui vreo sumă de bani lui M.C., în ciuda insistenţelor coinculpatului V.C., care începuse să realizeze situaţia gravă în care se aflau. În alegerea modalităţii de executare, instanţa de fond a optat pentru suspendarea sub supravegherea Serviciilor de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respectiv Tribunalul Alba (în cazul inc. V.) a pedepselor principale şi a celor accesorii pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni în cazul inculpatului S., respectiv 5 ani în cazul celorlalţi inculpaţi.

Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.C. şi a obligat pe inculpaţi, în solidar, să achite părţii civile sumele de 4.000 euro plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 16 august 2010 şi până la data plăţii efective, respectiv 1.500 RON plus dobânda legală aferentă acesteia, calculată cu începere de la data de 7 septembrie 2010 şi până la data plăţii efective. Evident, suma de 4.000 de euro acordată ca despăgubiri părţii civile reprezintă plata efectuată de acesta la data de 16 august 2010, în Bucureşti, inculpatului S.C.G.

În cazul sumei de 1.500 RON, aceasta este compusă din suma de 1.000 RON, dată de partea civilă inculpatului B. în staţiunea Covasna, la data de 29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu inculpatul V., respectiv din suma de 500 RON reprezentând plăţile efectuate de partea civilă lui V.C. pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la Bucureşti, respectiv Covasna. S-a reţinut că, practic, acestea sunt singurele sume cu privire la care se poate reţine că partea civilă ar fi fost prejudiciată. Celelalte sume solicitate de aceasta cu titlu de daune materiale - contravaloarea consumaţiei plătite la diferite restaurante sau contravaloarea unor bilete CFR - nu au cum să fie acordate de instanţa de judecată, în lipsa oricăror dovezi cu privire la cuantumul acestora, iar în cazul biletelor CFR, în lipsa dovezilor privind achitarea efectivă a contravalorii lor. Părţii civile nu i se pot acorda daune morale, în contextul în care aceasta a fost păgubită ca urmare a dorinţei sale de a rezolva în mod ilicit, prin comiterea unei fapte de corupţie, angajarea celor doi nepoţi ai săi.

Cu privire la repartizarea prejudiciului între inculpaţi, pentru a preveni eventuale acţiuni în regres între aceştia în cazul în care unul dintre ei va achita întregul prejudiciu, Tribunalul a stabilit că inculpatul V.C. va răspunde pentru sumele de 400 euro şi 1.000 RON, inculpatul B. pentru sumele de 400 euro şi 500 RON, iar inculpatul S. pentru suma de 3.200 euro.

S-a arătat de către instanţa de fond că această distribuire a prejudiciului produce efecte strict între inculpaţi şi nu este de natură să afecteze dreptul părţii civile de a se îndrepta, conform art. 1003 C. civ., împotriva oricăruia dintre inculpaţi pentru a obţine plata tuturor sumelor la care aceştia au fost obligaţi în solidar.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii S.C.G., B.A., V.C., precum şi partea civilă M.C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Astfel, apelul Ministerului Public vizează greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor, în cea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cât şi neaplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen., raportat la faptul că inculpaţii au acţionat, în număr de trei, fiind astfel incidente dispoziţiile textului de lege suscitat.

Inculpaţii au considerat soluţia de condamnare ca nesusţinută de probatoriul administrat.

Partea civilă a criticat greşita soluţionare a laturii civile, cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, pe care l-a apreciat ca insuficient pentru a acoperi efectiv prejudiciul cauzat.

Curtea, analizând apelurile declarate, în limita motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul Ministerului Public este fondat - în parte - fiind admis, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la apelul Parchetului, privind greşita schimbare a încadrării juridice şi neaplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen.:

a) Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune fapta constând în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pe de altă parte, potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune, fapta de inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

În cauză, faptele inculpaţilor sunt pe deplin dovedite, faptele constând în aceea că, în perioada iulie - august 2010, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promiţându-i, în mod mincinos că, prin relaţiile de care dispun, vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu, sumele de 4.000 euro şi 1.500 RON, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Astfel, aşa cum a reieşit din probele administrate de către instanţa de fond, niciunul dintre inculpaţi nu avea influenţă asupra vreunui funcţionar, iar banii daţi de partea civilă au fost pur şi simplu reţinuţi de inculpatul S.C.G., fără a fi trimişi nimănui, acesta sperând că partea civilă nu va reclama fapta organelor de poliţie şi nu va cere restituirea banilor. Tot astfel, inculpaţii nu i-au precizat niciodată părţii civile cine ar fi persoana căreia urmau să-i parvină banii respectivi, nici funcţia deţinută de această persoană şi nici instituţia în cadrul căreia ar fi activat. Este evident că, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca persoana funcţionarului asupra căruia traficantul îşi va exercita influenţa să fie individualizat cel puţin la modul general - respectiv indicarea funcţiei, a locului de muncă etc. - situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.

Faţă de aceste considerente, motivul de apel privind greşita schimbare a încadrării juridice dată faptelor, a fost respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 (inculpaţii B.A. şi V.C.), respectiv art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (inculpatul S.C.G. - Curtea a constatat că niciunul dintre inculpaţi - la data săvârşirii infracţiunii - nu (mai) aveau vreuna din funcţiile cerute de textul de lege sus arătat, fiind simpli lucrători în cadrul Primăriei Sectorului 4, Poliţia locală Sector 6 etc., apelarea dintre ei, cu apelativul "director", "consilier", fiind doar o modalitate de adresare, astfel că şi acest motiv de apel va fi respins, ca nefondat.

b) Cu privire la omisiunea reţinerii circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen., Curtea a constatat acest motiv de apel, ca fiind întemeiat şi l-a admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 75 lit. a) C. pen., constituie circumstanţă agravantă şi se pedepseşte în condiţiile prev. de art. 76 C. pen., săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună.

Cum, în speţă, inculpaţii au acţionat împreună, în scopul înşelării părţii vătămate, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea şi a acestor dispoziţii de lege, astfel că acest motiv de apel a fost admis, prin procedura dispusă de prevederile art. 334 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., Curtea - a constatat că fapta comisă de inculpaţi este de o gravitate medie, atât din punct de vedere al prejudiciului cauzat, cât şi din punct de vedere al modalităţii de operare, că partea civilă nu a fost despăgubită până la momentul procesual analizat, numitul M.C., dar şi împrejurarea că săvârşirea faptei a fost practic facilitată de disponibilitatea părţii civile de a oferi avantaje materiale unor persoane cu funcţii de decizie care ar fi putut rezolva angajarea nepoţilor săi, această parte civilă neconştientizând că prin remiterea sumelor de bani acceptă să participe la o faptă de corupţie, dar reţinând şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în sensul că nu au antecedente penale, deţin mijloace legale de a-şi câştiga traiul zilnic, iar inculpatul B.A. are probleme destul de grave de sănătate, dar şi împrejurarea că la data săvârşirii faptei, aceştia ocupau funcţii care presupuneau o corectitudine deosebită din partea lor (inculpaţii B. şi S. erau angajaţi în cadrul unor primării de sector din mun. Bucureşti, iar inculpatul V. era consilier local în com. Jidvei) - va menţine pedepsele, astfel cum au fost aplicate de către judecătorul fondului, apreciind că prin modul cum au fost stabilite sunt apte să îndeplinească scopul acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Pentru aceste argumente, Curtea - în temeiul art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. - a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, dispunând potrivit celor menţionate mai sus.

Cu privire la apelul inculpaţilor:

Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte, prin sentinţă, asupra învinuirii inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunţându-se dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din analiza coroborată a probelor administrate, a rezultat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor astfel cum au fost reţinute de către instanţa de fond, constând în aceea că, inculpaţii B. şi V. au solicitat părţii civile diverse sume de bani pentru a-i face legătura cu inculpatul S.C., despre care au afirmat că poate rezolva problema angajării nepoţilor săi. La rândul său, după cum rezultă din convorbirile telefonice şi din mediul ambiental interceptate, inculpatul S. a susţinut în mod constant, sprijinit fiind şi de ceilalţi doi inculpaţi, că suma de 4.000 de euro primită de la partea civilă nu i-a rămas lui ci "a fost dată mai departe". O astfel de poziţie era de altfel normală din partea inculpaţilor, care în acest mod scuzau întârzierea în restituirea banilor către M.C. Evident, dacă S. ar fi spus părţii civile că cei 4.000 de euro erau doar pentru el, atunci ar fi fost obligat să înapoieze această sumă imediat.

Drept urmare, în mod corect s-a constatat că inculpatul S., susţinut de B.A. şi V.C., a prezentat părţii civile o situaţie de fapt în care el era doar un intermediar prin care banii avansaţi de partea civilă ajungeau la o persoană cu putere de decizie care urma să decidă angajarea celor doi nepoţi. Mai rezultă şi că determinantă pentru decizia funcţionarului nu ar fi fost influenţa inculpatului S., acesta fiind doar o persoană "de încredere" care avea "intrare" la acel funcţionar, ci suma de bani dată de M.C. După cum rezultă tot din probe, niciunul dintre inculpaţi nu avea influenţă asupra vreunui funcţionar, iar banii daţi de partea civilă au fost reţinuţi de către inculpatul S., fără a fi transmişi altei persoane.

În acelaşi context, inculpatul B.A. dorea să menţină în eroare pe partea civilă, pretinzând că ar putea el să rezolve situaţia celor doi nepoţi în schimbul sumei de 4.000 de euro. Nu este clar dacă inculpatul B.A. acţiona de conivenţă cu ceilalţi inculpaţi sau dorea să obţină doar pentru el banii respectivi. Singurul inculpat care, îngrijorat fiind de demersurile părţii civile, dorea ca banii să-i fie înapoiaţi acesteia era V.C.

S-a reţinut că apărările inculpaţilor, în susţinerea nevinovăţiei lor, sunt pur formale şi drept consecinţă, s-au respins - ca nefondate - apelurile promovate de către aceştia.

Cu privire la solicitarea de reindividualizare a pedepselor aplicate, Cutea a arătat că circumstanţele personale invocate de inculpaţi (deşi acestea reprezintă, practic, o conduită normală), au fost deja reţinute de prima instanţă, iar ca şi o consecinţă a admiterii apelului Ministerului Public, în sensul celor arătate mai sus, Curtea - în temeiul prev.de art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. - a constatat că apelurile declarate de către inculpaţi sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Şi apelul părţii civile s-a apreciat că este nefondat, fiind respins ca atare, deoarece latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de către judecătorul fondului, care a reţinut în mod just că se impune acordarea ca despăgubiri civile a sumelor de: 4.000 de euro - reprezentând plata efectuată în data de 16 august 2010, în Bucureşti, inculpatului S.C.G. şi respectiv 1.500 RON - reprezentând 1.000 RON, dată de partea civilă inculpatului B. în staţiunea Covasna, în data de 29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu inculpatul V. şi suma de 500 RON - plăţile efectuate de partea civilă lui V.C. pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la Bucureşti, respectiv Covasna. Celelalte solicitări ale părţii civile, cu privire la alte sume, reprezentând daune materiale şi morale au fost respinse de către instanţa de fond punctual motivat.

Împotriva acestei decizii inculpaţii S.C.G. şi B.A. în termen legal au declarat recursuri.

La termenul din 7 mai 2014, stabilit pentru soluţionarea recursurilor aceştia şi-au modificat motivele de recurs, în sensul că în raport de înscrisul depus la dosarul cauzei, respectiv, originalul procesului verbal de închidere a medierii între părţi, înscris încheiat la data de 06 mai 2014 în baza Contractului de Mediere nr. 67.7 din aceiaşi dată la "Biroul de Mediator I.S.", au solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 215 alin. (1) C. pen. anterior, în art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., şi în baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor. În latura civilă s-a solicitat înlăturarea obligării inculpaţilor la plata despăgubirilor civile ca urmare a acordului de mediere încheiat.

Examinând recursurile declarate de inculpaţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, sub aspectul aplicării art. 5 C.d pen. cu privire la recurenţii inculpaţi S.C.G. şi B.A.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată următoarele:

În ceea ce priveşte efectele abrogării art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior şi reincriminarea faptei de înşelăciune în art. 244 C. pen., instanţa de recurs constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 26 martie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 17 septembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează înşelăciunea, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de inculpată instanţa de recurs urmează să analizeze: a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică; b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 215 C. pen. anterior şi incriminarea înşelăciunii la art. 244 noul C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi inculpaţii, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei faţă de aceasta.

Art. 215 Înşelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2).

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 244 Înşelăciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 215 C. pen. a intrat în vigoare art. 244 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care au fost condamnaţi inculpaţii. În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.C.G. şi B.A., acuzaţia faţă de care au fost condamnaţi a constat în aceea că, în perioada iulie - august 2010, au indus în eroare pe partea civilă M.C., promiţându-i în mod mincinos că prin relaţiile de care dispun vor rezolva angajarea celor doi nepoţi ai săi, M.L.E. şi M.C., în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (poliţie sau jandarmerie), primind în schimbul acestui serviciu sumele de 4.000 euro şi 1.500 RON - întruneşte, în privinţa fiecărui inculpat, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îi priveşte pe S.C.G. şi B.A., respectiv inducerea în eroare a părţii civile M.C., nu prezintă diferenţe între art. 215 C. pen. anterior şi art. 244 alin. (1) din noul C. pen.

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează. în aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub nici un aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzată într-o cauză penală sau contravenţională, după caz.

Astfel, prin proces-verbal de închidere a medierii, încheiat la data 06 mai 2014 în baza Contractului de Mediere nr. 67.7 din data 06 mai 2014, s-au stabilit următoarele:

"A. În urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu numărul de mai sus al "I.S. - Birou de Mediator" cu sediul în Bucureşti, şi punct de lucru în Splaiul Independenţei, înscris în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de Mediere şi publicat în M. Of. al României, Partea I, înscris în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la poziţia 3209, în care Dl. I.S. a avut calitatea de mediator,

şi

B. Domnul C.M., domiciliat în Mun. Blaj

şi

C. Domnul A.B., domiciliat în Bucureşti

şi

D. Domnul C.G.S, domiciliat în Bucureşti

Domnul C.M. în calitate de parte vătămată a prezentat consimţământul de a participa la şedinţa de mediere împreună cu Domnul A.B. în calitate de inculpat şi Domnul C.G.S. în calitate de inculpat, drept urmare şedinţa de mediere a fost susţinută în sesiune comună.

Domnul C.M. în calitate de parte vătămată, Domnul A.B. în calitate de inculpat şi Domnul C.G.S. în calitate de inculpat au renunţat expres la asistenţa unui avocat, iar mediatorul le-a adus la cunoştinţă drepturile, conform prevederilor art. 68 din Legea 192 din 2006, alin. (1).

"În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea."

Au avut calitatea de PĂRŢI, s-a ajuns la următorul rezultat:

ÎNŢELEGERE TOTALĂ

În privinţa obiectului dosarului nr. 62546/3/2010, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

şi au decis încheierea prezentului

ACORD DE MEDIERE

după cum urmează:

1. PĂRŢILE sunt de acord cu împăcarea, despăgubirea Domnului C.M. în calitate de parte civilă în dosarul mai sus menţionat, precum şi cu stingerea în totalitate a litigiului.

2. PĂRŢILE înţeleg faptul că prin împăcarea lor sunt aplicabile prevederile art. 16, alin. (1), lit g) şi art. 17, alin (2), din noul C. proc. pen., coroborat cu art. 132, alin. (2) din vechiul C. pen. şi este înlăturată răspunderea penală.

3. Domnul C.M. nu mai are pretenţii civile prezente şi viitoare în dosarul mai sus menţionat şi înţelege să se împace cu PĂRŢILE şi consimte să stingă acţiunea penală prin încetarea procesului penal ca urmare a împăcării cu inculpaţii din dosarul mai sus menţionat.

Prezentul acord de mediere a fost încheiat azi 06 mai 2014, în cinci exemplare originale, câte unul pentru fiecare PARTE şi unul pentru Instanţa de Judecată în vederea consfinţirii înţelegerii PĂRŢILOR, exemplar ce urmează a fi transmis de către MEDIATOR, acest înscris fiind urmat de semnăturile părţilor şi cea a mediatorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., există caz care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, atunci când:

"g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;"

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) C. proc. pen. "(2) în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal."

Potrivit art. 159 C. pen. "(1) împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.

(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei."

(...) Articolul 60/1 din Legea nr. 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, prevede că: (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute sa facă dovada ca au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

(...) g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprima consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreuna cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreuna cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat.

Or, potrivit noilor reglementări cu referire la infracţiunea de înşelăciune, alin. (3) al art. 244 alin. (3) noul C. pen., prevede că "împăcarea înlătură răspunderea penală".

Aşadar, din economia acestor dispoziţii legale evocate anterior, rezultă că împăcarea este posibilă numai în măsura în care este prevăzută expres, conform art. 159 alin. (1) C. pen., în speţa de faţă se constată că în art. 244 alin. (3) C. pen., împăcarea este prevăzută în mod expres.

De asemenea se constată că potrivit art. 159 alin. (2) C. pen., împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

În speţa de faţă, se constată că părţile au încheiat acordul de mediere în prezentul dosar, respectiv dosar nr. 62546/3/2010, aflat pe rolul instanţei de recurs, înscris prin care s-a arătat că părţile sunt de acord cu împăcarea, despăgubirea domnului C.M. în calitate de parte civilă în dosarul mai sus menţionat, precum şi cu stingerea în totalitate a litigiului.

De asemenea s-a menţionat că părţile înţeleg faptul că prin împăcarea lor sunt aplicabile prevederile art. 16, alin. (1), lit g) şi art. 17, alin. (2), din noul C. proc. pen., coroborat cu art. 132, alin. (2) din vechiul C. pen. şi este înlăturată răspunderea penală.

Totodată s-a menţionat că domnul C.M. nu mai are pretenţii civile prezente şi viitoare în dosarul mai sus menţionat şi înţelege să se împace cu părţile şi consimte să stingă acţiunea penală prin încetarea procesului penal ca urmare a împăcării cu inculpaţii din dosarul mai sus menţionat.

Înalta Curte reţine că anterior în cauză, pe latura civilă s-a dispus acordarea ca despăgubiri civile părţii civile C.M. a sumelor de: 4.000 de euro - reprezentând plata efectuată în data de 16 august 2010, în Bucureşti, inculpatului S.C.G. şi respectiv 1.500 RON - reprezentând 1.000 RON, dată de partea civilă inculpatului B. în staţiunea Covasna, în data de 29 iulie 2010, pe care ulterior acesta a împărţit-o în mod egal cu inculpatul V. şi suma de 500 RON - plăţile efectuate de partea civilă lui V.C. pentru fiecare zi în care inculpatul s-a deplasat împreună cu partea civilă la Bucureşti, respectiv Covasna, astfel că va stinge acţiunea civilă, luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.

Similar s-a procedat în practica judiciară, cu privire la intervenirea prescripţiei, fiind pronunţată Decizia nr. 1.777 din 26 mai 2014 în dosarul nr. 19715/3/2010 al ICCJ, secţia penală.

Înalta Curte, constatată nemijlocit acordul de voinţă al inculpaţilor şi al părţii civile M.C. de a se împăca, exprimat în şedinţa de judecată de către aceste părţi, personal.

Aşadar, dând eficienţă dispoziţiilor art. 159 alin. (2) teza finală C. pen., potrivit cărora împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, Înalta Curte, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor S.C.G. şi B.A., luând act de împăcarea părţilor, manifestare de voinţă ce a fost consfinţită prin acordul de mediere încheiat între părţi şi redat în integralitate anterior.

Fată de aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de inculpaţii S.C.G. şi B.A., împotriva Deciziei penale nr. 219 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Se va casa în parte atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 62546/3/2010, nu mai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.C.G. şi B.A. şi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Se va schimba încadrarea juridică dată faptelor cu privire la inculpaţii S.C.G. şi B.A., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor S.C.G. şi B.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., ca urmare intervenirii împăcării părţilor.

În baza art. 159 alin. (2) teza finală C. pen. şi art. 60¹ şi urm. din Legea nr. 192/2006, modificată şi republicată, va stinge acţiunea civilă, luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.A. şi suma de 150 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.C.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursurile declarate de inculpaţii S.C.G. şi B.A., împotriva Deciziei penale nr. 219 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte atât decizia recurată, cât şi Sentinţa penală nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 62546/3/2010, numai în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.C.G. şi B.A. şi numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Schimbă încadrarea juridică a faptelor cu privire la inculpaţii S.C.G. şi B.A., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor S.C.G. şi B.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., ca urmare intervenirii împăcării părţilor.

În baza art. 159 alin. (2) teza finală C. pen. şi art. 60¹ şi urm. din Legea nr. 192/2006, modificată şi republicată, stinge acţiunea civilă, luând act de acordul de mediere intervenit între părţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, rămân în sarcina statului, iar suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.A. şi suma de 150 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.C.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.

Procesat de GGC - AM

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 1526/2014. Penal. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 1552/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1543/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1543/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs