ICCJ. Decizia nr. 1552/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1552/2014

Dosar nr. 6920/118/2012

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 212 din 08 mai 2013 pronunţată în dosarul penal nr. 6920/118/2012, Tribunalul Constanţa a hotărât următoarele:

"Respinge ca nefondată cererile de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 182 C. pen. alin. (2) C. pen., formulată de inculpaţii S.I. şi I.I.V., C.C. respectiv în art. 181 C. pen., cerere formulată de inculpatul C.C.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul S.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Albă - la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani şi 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 71 C. pen.

Interzice exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 350 C. proc. pen.

Menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 8 mai 2012 la zi.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul I.I.V. la pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani şi 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.:

Interzice exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 02 noiembrie 2012.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul C.C. la pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani şi 2 ( doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen.:

Interzice exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen. în baza art. 88 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 2 noiembrie 2012.

Dispune executarea pedepselor aplicate inculpaţilor S.I., C.C., I.I.V. în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.

Respinge cererea formulată de partea vătămată T.O.N. privind acordarea de despăgubiri civile, ca fiind tardiv introdusă.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. dispune confiscarea bastonului în lungime de 55 cm, diametru de 3 cm, confecţionat din plastic dur tip textolit, ridicat de la inculpatul I.V. În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpaţii S.I., I.I.V., C.C. la câte 2100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, Tribunalul a reţinut următoarele:

"La data de 1 mai 2012, în cursul serii, după ce inculpaţii s-au întors de la pădure unde avusese loc o serbare câmpeneasca organizată cu prilejul lansării unei candidaturi la alegerile locale şi localnicii fuseseră cinstiţi cu mici, bere şi îngheţată, au mers împreună cu M.G., B.G. la magazinul din centrul localităţii Grădina, aparţinând lui F.A., în curtea căruia exista un loc amenajat cu mese şi bănci denumit foişor, unde se poate consuma alcool.

În acel loc a ajuns şi partea vătămată T.N.O., aflat în mod vădit sub influenţa alcoolului deja consumat, care a venit împreuna cu I.A.

La un moment dat, între M.C. şi T.N.O. a izbucnit un conflict pe motiv că partea vătămata se dovedise indiscret într-o discuţie cu poştăriţa, despre aspecte ce îi priveau pe M.C., astfel că pentru a ieşi din încurcătură, T.O. a încercat să iniţieze o discuţie cu S.I., întrebându-l dacă mai doreşte un câine pe care i-l promisese, pentru că inculpatul nu îl mai luase, aşa cum era înţelegerea.

S.I. era şi el într-o stare avansate de ebrietate, astfel că întrebarea a fost eronat apreciată provocatoare şi a izbucnit imediat un conflict verbal.Văzându-se în pericol, partea vătămată a încercat să plece însă nu a apucat să iasă din foişor pentru că a fost doborâta de inculpatul S.I., care a lovit pe T.N. în cap, cu o naveta de sticle de bere. După ce acesta s-a prăbuşit, atât inculpatul S. cât şi inculpaţii C.C. şi I.I.V. au început să aplice lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un baston asupra lui T.O., care în acest timp îşi acoperea capul, sub loviturile ce îi erau aplicate pe întregul corp.

Partea vătămata T.O. a reuşit în cele din urma să fuga, sărind garduri, traversând curţile sătenilor iar la un moment dat a fost găsit de un tânăr lângă sosea, prăbuşit cu faţa în jos, nevorbind coerent, fapt ce l-a determinat pe acesta să cheme de urgenţă ambulanţa. Până ca aceasta sa ajungă, au apărut nişte tineri în autoturismul lui I.S. care l-au luat pe T. să îl ducă acasă, spunând ca nu are nimic şi i-au cerut acelui tânăr să sune la salvare şi să le ceară să se întoarcă, nefiind nevoie, în opinia acestora de ajutor medical de urgenţă.

Partea vătămata a fost lăsată pe drum singură, astfel ca atunci când a ajuns acasă, nimeni nu o mai însoţea. Fiica şi soţia lui T.N. văzând urmele de lovituri de pe corpul acestuia, capul spart, sângele ce îi curgea pe faţă, au chemat ambulanţa, aflând în acea împrejurare că aceasta mai plecase odată către Grădina, fiind trimisă înapoi.

Instanţa a ajuns la reţinerea acestei situaţii de fapt coroborând următoarele informaţii:

Partea vătămata T.O.N. a declarat imediat după agresiune că a fost bătută de doi, trei sau mai mulţi inşi iar în zilele ulterioare, în declaraţiile ce au urmat, acesta i-a indicat pe toţi inculpaţii ca fiind cei care l-au bătut Aceleaşi aspecte le-a susţinut şi soţia acestuia, martora T.M., care a relatat ce a aflat de la soţul său.

În cursul cercetării judecătoreşti, T.N. a susţinut că deşi inculpatul I.I.V. se afla lângă ceilalţi doi inculpaţi atunci când aceştia îl loveau, nu ar putea spune cu siguranţa dacă şi I. îi aplica lovituri şi de aceasta dată soţia părţii vătămate T.M. da declaraţie în sensul menţionat de soţul său.

Martora T.M. a arătat că tatăl său a spus de la început că a fost bătut de mai multe persoane, pentru ca în ziua ulterioară agresiunii să nominalizeze inculpaţii.

Deşi inculpaţii au propus în apărare pe martora A.M. care a susţinut că imediat după agresiune a spus T. că a fost bătut doar de S., susţinerile acestei martore sunt în mod evident subiective şi mincinoase, câtă vreme martora nu vede nicio urma de lovitură pe faţa părţii vătămate şi nu îl aude plângându-se de nimic, dar actul medical constată multiple tumefacţii, echimoze şi leziuni (ruptura ficatului şi fracturarea a 4 coaste); nu vede decât stropi de sânge când toata lumea a văzut că îi curgea sânge pe faţă şi pe haine; telefoanele date la serviciul ambulanţă de către persoana necunoscută şi apoi de fiica părţii vătămate dovedesc faptul că T.O. era incoerent şi abia de vorbea, aflându-se într-o stare extrem de îngrijorătoare, ce reclama ajutor medical de specialitate urgent.

Singurul martor care îşi menţine constant declaraţiile în ambele faze ale procesului penal, relatând cum inculpaţii îl băteau pe un cetăţean, chiar lângă foişor, aşa cum a arătat partea vătămata şi cum susţin şi ceilalţi martori precum şi inculpaţii, este B.F.

Instanţa nu are motive să se îndoiască de credibilitatea acestui martor, câtă vreme acesta fusese liber, nu de serviciu, aşa cum mincinos a declarat martorul H.V., alt martor propus în apărare.

Cât priveşte vizibilitatea locului bătăii, aceasta există în mod suficient căci se putea vedea atât prin gardul de zăbrele înguste, poziţionate la aproximativ o palmă distanţă, unele faţă de celălalte, dar şi prin poarta larg deschisă, ce permitea intrarea unei furgonete, potrivit pozelor făcute la faţa locului. Fiind o zi liberă, de sărbătoare, când se făcea vânzare bună, magazinul fiind deschis aşa cum declară toţi cei prezenţi, destulă lume în zonă, nu se poate susţine că poarta era închisă. De altfel, M.G. care a stat la 30 de metri de curtea magazinului, susţine că a văzut din curtea sa şi apoi de la poartă ce se întâmpla în curtea magazinului, aşa că de ce nu ar fi văzut martorul B. din strada? Cu declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate, ale martorei T.M., ale fiicei părţii vătămate T.M. (care a relatat că iniţial tatăl său a spus ca a fost lovit de 2,3 sau mai multe persoane iar a doua zi, când şi-a mai revenit, şi-a amintit că agresorii fuseseră cei trei inculpaţi) ale martorului B.F. se coroborează afirmaţia făcută în prima declaraţie a martorului S.C., când susţine că a auzit din sat că T.O. a fost bătut de mai multe persoane, dar şi declaraţia aceluiaşi martor data la parchet (în care susţine că a aflat de la nişte femei în vârsta, din centrul comunei, că în ziua precedentă T.N.O. fusese bătut de inculpaţii S.I., I.I.V., C.C.), cu declaraţia data în cursul urmăririi penale de I.G. care susţine că toţi cei 3 inculpaţi au fost prezenţi pe parcursul lovirii părţii vătămate; cu primele două declaraţii date de B.G. în care arată că erau toţi inculpaţii prezenţi; cu declaraţia dată de S.I. în 22 mai 2012 când a susţinut că I. şi C. au participat la aplicarea loviturilor asupra părţii vătămate precum şi cu a doua declaraţie a inculpatului C.C. în care recunoaşte că a fost prezent şi cu a treia declaraţie a inculpatului C.C. în care susţine că a asistat la lovirea părţii vătămate de către S. şi I.; cu transcrierile interceptărilor.

Inculpatul C.C. oscilează susţinând iniţial că nu a fost prezent la incident; apoi că s-a aflat în curtea magazinului F. alături de ceilalţi doi inculpaţi când a venit partea vătămata şi a asistat la lovirea acesteia de către inculpatul S. În a treia declaraţie arată ca doar a asistat la lovirea părţii vătămate de către S. şi I. La luarea arestării faţă de inculpat iar revine spunând ca a fost acasă . În faţa instanţei a susţinut că a venit la local când S. îl bătea singur pe T.

Cât despre motivele puerile de aşa zis conflict (i-ar fi făcut observaţie anterior conflictului martorul că inculpatul nu îl salutase), instanţa apreciază ca inculpaţii încearcă să zdruncine obiectivitatea martorului, inventând stări conflictuale inexistente.

Inculpatul I.I.V. a susţinut mai întâi că a asistat la lovirea părţii vătămate de către inculpatul S., că a intervenit încercând să îl oprească dar văzând că nu reuşeşte, s-a retras împreună cu martorul B.. Într-o declaraţie ulterioară a susţinut că s-a retras după care a revenit lângă inculpatul S. încercând să îl oprească, fără rezultat, după care s-a întors în zona de lângă monument.

Transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii S. şi I. completează probele ce îi acuză pe cei trei inculpaţi. Dacă inculpatul I. ar fi fost doar un spectator al agresării lui T.O., nu se explică de ce acesta încearcă să găsească martori care să îi susţină alibi-ul (ca l-a ajutat pe martorul S.C. la îngrijirea animalelor); încerca să afle cu disperare ce a declarat fiecare martor în parte (existând corespondenţa între informaţiile ce îi parvin şi conţinutul declaraţiilor date de martori în cursul urmăririi penale), dacă îndrăzneşte cineva să depună depoziţie în favoarea părţii vătămate; dacă există filmări de la magazinul F. (manifestându-şi pe faţă satisfacţia că nu există o astfel de probă).

Mai sunt şi anumite particularităţi semantice şi gramaticale ce îl trădează pe inculpat atunci când el susţine: " nu mă, ne cheamă aşa, ce zice, să ne sperie". "(...) hai poate se toarnă fraierii între ei"; "de la muncă am fost la ăla, a zis că nu a zis nimic de mine "; "mă gândesc că fraierii s-au dus să scormonească c-..tul cu mine".

Şi ceea ce îi spun interlocutorii e relevant: "ăştia o să mă lege dracului pe mine din cauza voastră; bai nebunule dar tu ai fost de faţă (...) pe tine te cheamă că ai fost de faţă; (..) bai fi atent că vă trage pe amândoi"; E o mare diferenţa între a fi nevinovat dar curios din fire şi a fi direct implicat în agresarea părţii vătămate, direct interesat de fiecare piesă din dosar, de mersul anchetei - întrucât comportamentul dovedit de inculpatul I.I.V. se situează în aceasta zonă. Mai ales că în final inculpatul I. s-a sustras anchetei, încercând să fugă şi să evite suportarea consecinţelor. Martora F.A. ascunde cel puţin o parte din cele percepute în mod direct, căci în cursul urmăririi penale susţine că a ieşit din magazin în momentul în care T.O. părăsea zona şi inculpatul S. ţipa şi îi ameninţa iar în declaraţia data în faţa instanţei, arată ba că nu avea clienţi, ba ca imediat s-a umplut magazinul şi nu a putut vedea ce se întâmpla afară iar când a ieşit, T. mai era dar S. nu .Cu toate acestea martorul D.I. a susţinut că a văzut-o pe martoră afară în timp ce T. lua bătaie (ceea ce ar fi şi logic, fiind proprietara localului, era foarte interesată să vadă de ce era zgomot afară) iar majoritatea celor prezenţi au arătat că T. a reuşit să plece însă inculpatul S. a mai rămas o vreme în zona centrală a localităţii.

De altfel această martoră susţine că nu a întrebat-o nimeni despre camera de filmat, deşi din interceptări şi declaraţii rezultă ca atât o femeie pusa de S.I., cât şi partea vătămată s-au interesat dacă există filmarea incidentului.

Având în vedere contradicţiile existente atât între declaraţiile date de martoră la momente diferite, cât şi necoroborarea acestor susţineri cu restul materialului probator, instanţa înlătura declaraţiile martorei F.A. Martorul M.C. a relatat iniţial că C.C. a fost prezent în curtea magazinului, pe parcursul derulării conflictului dintre S.I. şi T.O., în schimb I.I.V. trecea cu maşina iar martorul i-a făcut semn să oprească, plecând împreună.

Ulterior, nu îşi mai menţine declaraţia, pe motiv ca l-a bătut un poliţist să susţină cele de mai sus. Instanţa respinge o astfel de susţinere la care în genere inculpaţii apelează foarte uşor, dar care rămâne nedovedită fără un fundament logic. Câtă vreme niciun organ de cercetare penală nu avea vreun interes în a obţine o declaraţie din care rezultă ca inculpatul C. asista ca spectator iar inculpatul I. se plimba tocmai atunci cu maşina pe strada, declaraţie care nu servea la construcţia acuzaţiilor ulterioare.

Martorul schimbă situaţia de fapt a treia oara, susţinând că iniţial, împreuna cu I. şi B. s-au retras lângă monument, în timp ce S. îl bătea pe T., dar văzând că loviturile nu încetau, s-a dus lângă acesta trăgându-l de mână să se oprească, fără să reuşească, după care s-a întors lângă monument. Aceasta schimbare în declaraţii încearcă să se plieze pe ultima varianta de apărare adoptata de inculpatul I., în cursul cercetării judecătoreşti, când şi-a mai cristalizat apărările.

Cu toate acestea martorii S.I., D.I., B.G. arată ca nimeni nu a intervenit pentru a-l frâna pe inculpatul S., în acţiunea sa violenta îndreptată împotriva părţii vătămate iar martorul B.F. arăta ca I. era unul din agresorii părţii vătămate. Mai este avută în vedere şi trasnscrierea unui mesaj sms prin care inculpatul S. cere cuiva să sune pe C. care să vorbească cu C. să susţină că nu l-a văzut la A., adică la magazinul din centrul comunei.

Schimbările în depoziţii ale acestui martor sunt mai degrabă justificate de relaţia de rudenie existentă între martor şi inculpatul I.V., despre care M.C. a amintit şi faţă de contradicţiile apărute între declaraţiile date de martor în timp, fără a avea o explicaţie pertinentă. Instanta a înlăturat susţinerile ce nu se coroborează cu restul materialului probator.

Martorul S.C.I. are prime declaraţii care îl exclud pe S. de la locul faptei, declaraţii care sunt conforme înţelegerii cu inculpatul, aşa cum în mod foarte cert rezultă din interceptările telefonice şi care aduc aceasta susţinere ce nu se coroborează cu nicio declaraţie a vreunui martor, inculpat, nici măcar cu ale lui S.

Totuşi, acest martor susţine că a aflat din sat ulterior că partea vătămata fusese bătută de mai multe persoane în centrul comunei, întărită în declaraţia data la parchet (în care arată ca a doua zi a aflat de la nişte femei în vârstă, din centrul comunei, ca în ziua precedentă T.N.O. fusese bătut de inculpaţii S.I., I.I.V., C.C.) iar aceasta susţinere se coroborează cu alte declaraţii (ale părţii vătămate, ale martorilor T.M., B.F., parţial cu cea de-a treia declaraţie a inculpatului C.C., cu una din declaraţiile lui I.I.V., din 22 mai).

Martorul I.A. încearcă să acrediteze ideea ca doar l-a lăsat pe T.O.N. la magazinul din centru şi şi-a văzut de drum. Martorul mai strecoară informaţia că ar fi auzit că doar S. a bătut pe partea vătămată. Cu toate acestea, martorul M.C. susţine că T. şi I.A. s-au aşezat la o masă şi au consumat bere, înainte ca acel conflict să izbucnească ceea ce dovedeşte că cel puţin în parte acest martor nu este sincer. Instanţa constată că autoturismul condus de I.S., domiciliat în aceeaşi localitate, l-a luat de pe drum pe T. pentru a-l duce acasă, cineva din acest autoturism trimiţând acasă ambulanta şi este posibilă existenta unei relaţii de rudenie între martor şi acel cetăţean. Martorul B.G. minte (după cum senin declara în faţa instanţei) fie pentru că un poliţist îl ameninţa că îi violează familia (!?!), fie pentru că aşa s-a gândit el că e mai bine, pentru că e consătean cu inculpaţii (era şi cu partea vătămată, nu că acest fapt ar mai conta).

În declaraţia în care este nesincer dintr-o aşa zisă diplomaţie, arată ca toţi inculpaţii au fost prezenţi la locul incidentului, dar el şi inculpatul I. au plecat văzând că T.N. e bătut. Această susţinere nu se coroborează în mod evident cu declaraţiile celorlalte persoane prezente, nici măcar cu cea a inculpatului I.

În declaraţia în care este nesincer fiindcă este victima unor presiuni fizice şi psihice venite din partea unui presupus organ de cercetare penală, arată de asemenea că inculpaţii au fost prezenţi însă doar S. s-a manifestat violent. De altfel, martorul susţine că acel poliţist i-a cerut să scrie că I.I.V. e periculos şi că a ascuns în casă un criminal căutat de poliţie - aprecieri care, oricât de exagerate ar fi fost, rezultau în esenţa oricum din probatoriu şi nu prezentau o miza în sine pentru acuzatori (ba chiar erau contrare acuzării, căci presupuneau neimplicarea inculpaţilor I. şi C.), astfel că nu vedem de ce s-ar fi exercitat presiuni în obţinerea unor informaţii fără importanţă.

Având în vedere aceste schimbări de depoziţii fără justificări logice şi concludente, văzând ajutorul dat de martor inculpatului I. cu care a făcut schimb de telefoane pentru ca acesta să poată vorbi despre anchetă, să influenţeze probatoriul cu încrederea că a păcălit organele de cercetare penală; ţinând cont că la acest martor s-a refugiat inculpatul I. atunci când fugea ştiind că e căutat de poliţie, instanţa va înlătura susţinerile martorului care sunt subiective şi necoroborate cu probele administrate. Martorul M.G. a susţinut că auzind zgomot venind dinspre magazinul din centru, a venit împreuna cu C.C., fratele său vitreg, dar văzând conflictul dintre S. şi T. s-au întors acasă, nedorind să se implice. Cu toate acestea, T. susţine că atât inculpatul C. cât şi martorul M.G. au fost de faţă, de la începutul incidentului. Susţinerea acestuia este întărită de fiica părţii vătămate T.M., care a relatat că iniţial tatăl său a spus că a fost lovit de 2, 3 sau mai multe persoane iar a doua zi, când şi-a mai revenit, şi-a amintit că agresorii fuseseră cei trei inculpaţi. Martorul B. îl plasează în declaraţiile date în cursul urmăririi penale pe C.C. în curtea magazinului, pe parcursul derulării conflictului, aspecte ce se coroborează cu declaraţia data în cursul urmăririi penale de I.G. care susţine că toţi cei 3 inculpaţi au fost prezenţi pe parcursul lovirii părţii vătămate; cu transcrierea interceptărilor din care rezultă influenţarea martorului de către S. şi C. Martorul I.G. revine în mod nejustificat asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, când susţinuse că atunci când a ajuns la magazin, T. reuşise să plece, de faţă fiind toţi inculpaţii, susţinerile ulterioare încercând să se plieze pe strategia de apărare adoptat de inculpaţii I. şi C. abia în cursul cercetării judecătoreşti, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Martorii S.I. şi D.I. au fost propuşi de către inculpatul C. în apărare, arătând că tatăl acestui inculpat, M.V., le-a cerut să depună depoziţii în dosar - solicitare ce nu este în sine ilegală, însă care ridică un semn de întrebare în ce priveşte centrarea interesului inculpatului C.C. pe informaţiile furnizate de aceşti martori. Mai trebuie remarcat că cei direct implicaţi nu i-au nominalizat pe cei doi martori ca fiind prezenţi, aşa cum s-a vorbit de B., sau I., sau M.C., M.G.

Apar şi contradicţii atât între cele susţinute de S.I. de la faza urmăririi penale la cea a cercetării judecătoreşti precum şi în raport de restul materialului probator. Astfel, iniţial S. susţine că inculpatul C.C. nu a fost deloc prezent, pentru ca ulterior să arate că l-a văzut venind la final, de acasă, singur. Cu toate acestea, martorii au încercat în cursul cercetării judecătoreşti să acrediteze ideea că la final inculpatul C. a venit împreună cu M.G.

Martorul D.I. arată şi el că la final i-a văzut venind împreuna pe C.C., M.G. şi I.G. dar acest din urmă martor arată, în aceeaşi faza procesuală, ca a asistat la apropierea lui C. şi a lui M.G. şi ceea ce declara martorul G.G., apare desincronizat cu restul depoziţiilor cată vreme susţine că inculpatul C. a ajuns la magazin când conflictul se încheiase şi partea vătămată nici nu mai era în zonă, în timp ce restul martorilor susţin că inculpatul C. a venit auzind gălăgia produsa de S. şi T.O., fiind şi foarte aproape casa acestuia de magazin.

În concluzie, instanţa ar fi ţinut seama de schimbările depoziţiilor inculpaţilor şi ale martorilor, ce în esenţa se străduiesc să acrediteze ideea că inculpatul C.C. nu a fost nici măcar prezent la incident iar inculpatul I. era pe acolo dar nu a lovit pe partea vătămata, ci a încercat să îl oprească pe S. din acţiunea violentă îndreptată împotriva părţii vătămate, dacă informaţiile s-ar fi legat/ancorat în mod logic de datele prezentate de probatoriu în cursul urmăririi penale şi dacă aceste noi susţineri s-ar fi coroborat măcar între ele, fără a intra în contradicţie pe un aspect sau altul.

Găsind coerenta şi stabilitate în susţinerile părţii vătămate, ale inculpaţilor şi ale martorilor ce au stat la baza acuzaţiilor aduse prin actul de inculpare. Instanţa apreciază că este dovedită participarea tuturor celor trei inculpaţi la lovirea părţii vătămate T.O.N.

Faptele inculpaţilor S.I., C.C., I.I.V. care la data de 1 mai 2012, pe fondul consumului de alcool, au aplicat lovituri repetate cu pumni şi picioare părţii vătămate T.O.N., provocându-i acestuia leziuni ce au constat în ruptura de ficat, fracturarea a patru coaste, echimoze, pe întregul corp şi i-au pus în pericol viata datorita leziunii la ficat ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţa şi contuziei pulmonare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 21 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, deşi inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din aceasta infracţiune în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. respectiv în art. 181 C. pen. (cererea inculpatului C.C.) instanţa a apreciat ca raportat la amploarea, intensitatea loviturilor aplicate părţii vătămate: ţinând cont de zonele vitale care au fost vizate, respectiv cap - torace - abdomen; faţă de urmările produse - constând în punerea în pericol a vieţii lui T.O. ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă, există intenţia de a ucide pe partea vătămată, iar încadrarea corecta este cea reţinuta de parchet, astfel ca urmează a respinge cererile ca nefondate.

La alegerea şi individualizarea sancţiunilor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.: privind dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, pericolul social concret pentru ordinea publică, aşa cum acesta este determinat prin raportare la forma tentativei; circumstanţele concrete de fapt (comiterea faptei pe fondul consumului de alcool, în loc public, fără un motiv aparent, de către trei persoane împreună, contribuţia fiecărui inculpat, a lui S. fiind mai mare întrucât a iniţiat conflictul şi a aplicat şi lovitura iniţială cu naveta), de urmarea produsă constând în punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate, de valorile sociale fundamentale cărora li s-a adus atingere (constând în protejarea vieţii, a sănătăţii persoanei); având în vedere impactul produs asupra comunităţii din care părţile fac parte şi rezonanţa socială pe care incidentul a înregistrat-o în comunitate ce reclamă o reacţie fermă din partea organelor statului, descurajând astfel orice acţiuni vindicative asemănătoare faţă de datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat (S. are 22 ani, studii medii, este agent de pază; C. are 21 ani, studii 10 clase, ocupaţie muncitor necalificat; I. are 27 ani, studii 9 clase, ocupaţie şofer; inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale; va ţine cont că inculpaţii au fost descrişi ca fiind persoane agresive, împotriva lui S. existând de altfel două alte plângeri).

Instanţa a mai avut în vedere că inculpatul S. a recunoscut acuzaţiile ce îi sunt aduse, dorind să fie judecat în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi va face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. pen.

S-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., întrucât inculpaţii sunt la primul conflict cu legea penală. Coborând pedepsele sub minimul special, a dispus executarea acestor pedepse în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen., dată fiind gravitatea faptei.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani şi 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 a teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 8 mai 2012 la zi.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.I.V. la pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani şi 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 02 noiembrie 2012.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani şi 2 (doi) ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 22 mai 2012 până la 2 noiembrie 2012.

S-a dispus executarea pedepselor aplicate inculpaţilor S.I., C.C., I.I.V. în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.

Întrucât T.N.O. s-a constituit la termenul de judecată din 15 martie 2013, parte civilă cu suma de 10.000 RON daune morale, pentru medicamente, cheltuieli spitaliceşti, îngrijire precum şi cu suma de 20.000 euro, cu titlul de daune morale, s-a constatat că momentul este situat cronologic după citirea actului de sesizare, astfel ca s-a respins cererea părţii vătămate ca tardiv formulată.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea bastonului în lungime de 55 cm, diametru de 3 cm, confecţionat din plastic dur tip textolit, ridicat de la inculpatul I.I.V.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii S.I. I.I.V., C.C. la câte 2.100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat".

Împotriva Sentinţei penale nr. 212 din 08 mai 2013 a Tribunalului Constanţa au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea civilă T.N.O. şi inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a criticat hotărârea primei instanţe referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. faţă de inculpatul S.I., prin Încheierea din 14 septembrie 2012, în condiţiile în care acesta nu a recunoscut faptele aşa cum au fost descrise în rechizitoriu.

O altă critică din apelul Parchetului s-a referit la aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului S.I., în condiţiile în care, prin reţinerea greşită a prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., s-au redus limitele legale de pedeapsă cu 1/3.

A mai criticat apelantul parchet şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor intimaţi S.I., C.C. şi I.I.V. în sensul reţinerii eronate de circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 C. pen. faţă de aceştia, în condiţiile în care sunt cunoscuţi ca persoane cu un comportament violent, mai sunt cercetaţi şi în alte dosare penale, nu au recunoscut faptele şi nu au achitat pretenţiile civile.

S-a mai criticat în apelul parchetului şi respingerea ca tardiv formulată a acţiunii civile. În condiţiile în care partea vătămată T.N.O. s-a constituit parte civilă la data de 14 septembrie 2012 în faţa instanţei, iar la data de 15 martie 2013 nu a mai făcut decât să precizeze cuantumul pretenţiilor civile, respectiv 10.000 RON daune materiale şi 20.000 euro daune morale.

În concluzie, apelantul parchet a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea hotărârii apelate şi în rejudecare, să se procedeze la condamnarea inculpaţilor intimaţi la pedepse judicios individualizate pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor şi, totodată, soluţionarea pe fond a acţiunii civile, iar nu pe excepţie.

Apelantul inculpat S.I. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, în condiţiile în care din probe rezultă că nu s-a urmărit uciderea victimei ci doar aplicarea unei corecţii, încadrarea juridică fiind aceea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Apelantul inculpat S.I. a mai criticat soluţia instanţei de fond şi în privinţa individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul că se poate reţine în favoarea lui şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. (recunoaşterea faptei) şi astfel să se reducă pedeapsa până la un cuantum care să permită aplicarea prevederilor art. 88 C. pen.

Referitor la măsura arestării sale preventive,apelantul inculpat S.I. a solicitat înlocuirea ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În concluzie, apelantul inculpat S.I. a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea hotărârii de fond, iar în rejudecare să se schimbe încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina lui în infracţiunea de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., să se reţină şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., iar la individualizarea pedepsei să se stabilească un cuantum care să facă posibilă aplicarea prevederilor art. 86 C. pen., precum şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Apelantul inculpat C.C. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita sa condamnare, în condiţiile în care, din declaraţiile martorilor T.A., M.C., B.G., B.F., I.G. şi S.I., a rezultat că nu el a fost prezent la momentul agresării părţii vătămate de către inculpatul S.I., care a recunoscut faptul că a fost singurul care l-a lovit pe victimă.

În condiţiile în care se va reţine participaţia sa, apelantul inculpat C.C. a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen., în considerarea faptului că nu s-a dovedit ce lovituri a aplicat el victimei şi nu rezultă, în mod cert, că a urmărit uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecţii acesteia.

Apelantul inculpat C.C. a criticat şi individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanţă, susţinând că nu s-a dat eficienţa cuvenită circumstanţei atenuante reţinută în favoarea sa, stabilindu-se un cuantum prea mare al pedepsei şi o modalitate aspră de executare, raportat la participaţia sa, datele personale favorabile şi concluziile referatului de evaluare.

În concluzie, apelantul inculpat C.C. a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea hotărârii de fond, iar în rejudecare să se dispună achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, cât şi pentru infracţiunile de vătămare corporală sau vătămate corporală gravă, în eventualitatea schimbării încadrării juridice.

În subsidiar, apelantul inculpat C.C. a solicitat ca, în rejudecare, să se reindividualizeze pedeapsa ce i-a fost aplicată, prin conferirea unei eficiente sporite a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., coborându-se cuantumul pedepsei sub limita minimă legală pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen.

Apelantul inculpat I.I.V. a criticat hotărârea de fond în privinţa greşitei sale condamnări pentru tentativă la omor calificat în condiţiile în care din probe nu a rezultat participarea sa la agresarea părţii vătămate, singurul care a lovit-o pe victimă fiind inculpatul S.I., care a şi recunoscut această împrejurare.

O altă critică din apelul inculpatului I.I.V. s-a referit la greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care probatoriul a relevat că a urmărit doar aplicarea unei corecţii victimei şi nicidecum uciderea acesteia.

Apelantul inculpat I.I.V. a criticat hotărârea instanţei de fond şi în privinţa individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciată ca aspră, atât în cuantum cât şi ca modalitate de executare, în condiţiile în care erau îndeplinite cerinţele legale pentru reţinerea şi a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., justificându-se astfel coborârea cuantumul pedepsei sub limita minimă legală şi aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau art. 86¹ C. pen., dacă se menţine încadrarea juridică din rechizitoriu.

În concluzie, apelantul inculpat I.I.V. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. pen., fie pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat, fie pentru vătămarea corporală gravă, întrucât nu a săvârşit niciuna dintre cele două infracţiuni.

În subsidiar, apelantul inculpat I.I.V. a solicitat în rejudecare, să se reţină în favoarea sa şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., să se reducă sub limita minimă legală cuantumul pedepsei, iar în eventualitatea reţinerii infracţiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., să se facă aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau art. 86¹ C. pen., dacă se menţine încadrarea juridică din rechizitoriu.

Apelantul parte vătămată T.N.O. a criticat hotărârea primei instanţe referitor la greşita respingere a acţiunii civile ca tardiv formulată, în condiţiile în care s-a constituit parte civilă încă din faza urmăririi penale, iar la 15 martie 2013, în instanţă, a cuantificat doar pretenţiile materiale şi morale, la 10.000 RON şi respectiv câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

În concluzie, apelantul parte vătămată T.N.O. a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea în parte a hotărârii de fond, iar în rejudecare, să se admită acţiunea sa civilă faţă de cei trei inculpaţi, astfel cum a fost formulată.

Examinând Sentinţa penală nr. 212 din 08 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6920/118/2012, raportat la criticile din apelurile declarate în cauză, la probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. pen., curtea a reţinut următoarele:

Urmare examinării şi coroborării probatoriului administrat în cauză, curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică temeinică şi legală în raport de cei trei inculpaţi.

În fapt, în cursul serii de 1 mai 2012, inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V. se aflau la magazinul din centrul localităţii Grădina, jud. Constanţa, aparţinând numitei F.A., unde împreună cu M.G. şi B.G. consumau băuturi alcoolice, într-un foişor special amenajat, în curtea magazinului.

În locul respectiv a ajuns şi partea vătămată T.N.O., însoţit de numitul I.A., primul fiind în mod vădit sub influenţa băuturilor alcoolice consumate anterior, la o serbare câmpenească. La un moment dat, între M.C. şi T.N.O. a izbucnit un conflict, motivat de faptul că primul îi imputa celui de al doilea o indiscreţie într-o discuţie cu factorul poştal, despre aspecte care îl priveau personal.

Încercând să iasă din situaţia stânjenitoare în care se afla, partea vătămată T.N.O. i s-a adresat inculpatului S.I. cu întrebarea dacă mai doreşte căţelul pe care i-l ceruse anterior şi pe care nu mai venise să îi ia.

Pe fondul consumului excesiv ce alcool, inculpatul S.I. a fost deranjat de interpelarea părţii vătămate şi a început un conflict verbal cu aceasta din urmă.

Pentru evitarea escaladării conflictului, partea vătămată T.N.O. a încercat să părăsească foişorul din curtea magazinului, însă, până să iasă de acolo, a fost lovit în cap cu o navetă de sticle de bere de către inculpatul S.I., căzând la sol. Imediat după aceea, atât inculpatul S.I., cât şi inculpaţii C.C. şi I.I.V. au început să îi aplice multiple lovituri cu pumnii şi picioarele peste tot corpul, iar inculpatul I.I.V. şi cu un baston tip tomfă.

În cele din urmă, partea vătămată a reuşit că fugă de la locul agresiunii, fiind găsită lângă şosea, cu faţa în jos şi vorbind incoerent, ceea ce a determinat chemarea ambulanţei de către persoana care a găsit-o.

Până să ajungă ambulanţa, a apărut autoturismul lui I.S., în care se afla un grup de tineri şi care s-a oferit să îl ducă pe partea vătămată la domiciliu, cerându-i persoanei care a chemat ambulanţa să sune şi să o întoarcă din drum, întrucât nu mai este necesară intervenţia medicală de urgenţă, respectiva persoană conformându-se.

Partea vătămată a fost abandonată pe drum, ajungând acasă singură.

Văzând urmele de lovituri de pe corpul părţii vătămate, fiica şi soţia acestuia au chemat ambulanţa, aflând că aceasta mai fusese chemată o dată şi întoarsă din drum.

Partea vătămată T.N.O. a fost internată în spital, unde a fost operat pentru o ruptură de ficat, iar prin Raportul de constatare medico-legală nr. 177/A1 agresiuni/2012 din 05 iunie 2012 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, s-a concluzionat că T.N.O. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu corpuri dure, posibil şi comprimare între corpuri dure, ce pot data din 01 mai 2012, necesită cca. 28 - 30 zile de îngrijiri medicale de la data produceri leziunilor traumatice, dacă nu survin complicaţii, fiindu-i pusă viaţa în pericol prin rupturile de ficat şi contuzie pulmonară.

Situaţia de fapt reţinută anterior a rezultat din analiza şi coroborarea declaraţiile părţii vătămate T.N.O., a martorului B.F. şi a martorelor T.M. şi T.M., precum şi ale inculpaţilor S.I. şi C.C. precum şi a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.I. la data de 08 mai 2012 şi de inculpatul I.I.V. la datele de 08 mai 2012, 09 mai 2012, 10 mai 2012, 11 mai 2012, 16 mai 2012 şi 22 mai 2012.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat, că faptele inculpaţilor S.I.,C.C. şi I.I.V. de a-l lovi împreună, repetat şi intens pe partea vătămată T.N.O. în cadrul unui conflict spontan, produs în curtea magazinului din centrul loc. Grădina, jud. Constanţa, la data de 01 mai 2012, cauzându-i părţii vătămate leziuni traumatice ce i-au pus viaţa în primejdie prin ruptură de ficat şi contuzie pulmonară/întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. şi pedepsită de art. 20 C. pen., rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ce s-a reţinut în sarcina fiecărui inculpat.

Forma de vinovăţie cu care au acţionat cei trei inculpaţi în agresarea părţii vătămate este aceea a intenţiei indirecte (art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen.), în sensul că, deşi nu au urmărit uciderea victimei, au prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii respectivului rezultat.

Intenţia indirectă cu care au acţionat inculpaţii a rezultat, cu evidenţă, din multitudinea şi intensitatea loviturilor aplicate, ce au produs leziuni traumatice grave (ruptură de ficat şi contuzie pulmonară), din virulenţa atacului care nu a încetat decât atunci când victima a reuşit să fugă de la locul faptei şi din atitudinea de dezinteres faţă de starea victimei, după agresiune (vezi convorbirile telefonice dintre inculpaţi).

În consecinţă, curtea a constatat netemeinicia criticilor din apelurile inculpaţilor S.I., C.C. şi I.I.V. privitor la greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina lor şi justeţea soluţiei primei instanţe, de respingere ca nefondată a cererilor inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice în infracţiunile de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen. şi de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Prezenţa şi implicarea inculpaţilor apelanţi criticilor din apelurile inculpaţilor S.I., C. alături de inculpatul apelant S.I., în agresarea părţii vătămate T.N.O., la data de 01 mai 2012, a rezultat cu certitudine din declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor T.M., T.M., B.F., I.G. (declaraţie la urmărirea penală), B.G. (primele 2 declaraţii), declaraţia din 22 mai 2012 a inculpatului S.I. şi a treia declaraţie a inculpatului C.C., în care arată că a fost de faţă când partea vătămată era lovită de inculpaţii S.I. şi I.I.V.

Participarea la agresarea părţii vătămate a inculpatului apelant I.I.V. a rezultat şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul S.I., dar şi cu alte persoane, cărora le-a solicitat sprijin în confirmarea apărărilor sale, sau informaţii amănunţite în legătură cu ancheta organelor de urmărire penală.

În susţinerea apărării potrivit căreia inculpatul C.C. nu a fost de faţă la momentul agresări părţii vătămate de către inculpatul S.I., au fost invocate în declaraţiile martorilor F.A., M.C., B.G., B.F., I.G. şi S.I., declaraţii care, însă, au fost înlăturate motivat şi temeinic de prima instanţă, ca fiind contradictorii şi date "pro causa".

Astfel, declaraţiile martorei F.A. au fost înlăturate ca nesincere, în condiţiile în care aceasta a susţinut în mod diferit modul perceperii de către ea a agresării părţii vătămate, într-o primă variantă afirmând că nu a observat momentul altercaţiei, pentru că era în magazin, iar în altă variantă a susţinut că a ieşit afară din magazin la momentul în care partea vătămată pleca din curte, iar lângă ea se afla doar inculpatul S.I., care o ameninţa verbal. Această contradicţie a fost înlăturată, motivat de declaraţia martorului ocular D.I., care a văzut-o pe martora F.A. afară din magazin, în timp ce T.N.O. lua bătaie.

Un alt aspect în care martora F.A. a minţit a fost acela referitor la interpelarea ei în legătură cu funcţionalitatea camerei video de supraveghere la momentul agresiunii, aceasta negând orice intervenţie în acest sens. În pofida faptului că partea vătămată s-a interesat de aspectul menţionat, iar inculpatul S.I. i-a cerut unei persoane feminine, telefonic, să se intereseze dacă au fost înregistrate imagini la momentul consumării incidentului.

Afirmaţiile martorului M.C. legate de împrejurarea că şi-a schimbat declaraţiile iniţiale, urmare faptului că acestea au fost date sub presiunea organelor de anchetă penală, care l-au bătut, au fost înlăturate ca nesincere, în condiţiile în care nu s-a probat în niciun fel, respectivele susţineri.

Susţinerile martorului M.C., în sensul că inculpaţii C.C. şi I.I.V. nu au fost implicaţi în agresarea părţii vătămate, fiind doar simpli spectatori la evenimente, au fost înlăturate ca nesincere, întrucât sunt contrazise de declaraţiile părţii vătămate, ale martorului B.F. şi influenţate de intervenţiile inculpatului S.I., ce a rezultat din înregistrările convorbirilor telefonice.

Primele declaraţii ale martorului S.C.I., care îl excludeau de la locul faptei pe inculpatul S.I., au fost înlăturate ca fiind contrazise chiar de declaraţiile inculpatului S.I., dar şi influenţate, în urma convorbirilor telefonice, purtate de S.I.

Nesinceritatea declaraţiilor martorului B.G., în sensul că inculpaţii C.C. şi I.I.V. nu au participat la agresarea părţii vătămate T.N.O., a fost stabilită urmare contrazicerii lor de către declaraţiile celorlalţi martori oculari, dar şi de schimbările repetate de poziţie ale acestuia, fără justificări concludente şi logice.

Declaraţiile martorilor M.G., I.G., S.I., D.I. şi G.G., au fost temeinic înlăturate de prima instanţă ca parţial sau total nesincere, motivat, în esenţă, de influenţarea lor de către inculpaţi şi de contrazicerea rezultată din celelalte probe.

Raportat la cele ce preced, curtea a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., faţă de inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V., astfel că angajarea răspunderii penale a acestora este legală şi temeinică.

Pe cale de consecinţă, solicitărilor inculpaţilor apelanţi C.C. şi I.I.V. de achitare, pe motiv că nu ar fi autorii faptelor reţinute în sarcina lor, au fost respinse ca neîntemeiate.

În declaraţia dată instanţei de fond, inculpatul S.I. a afirmat că este singurul agresor al părţii vătămate T.N.O., contrar situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu, pe baza probatoriului administrat la urmărirea penală, probatoriu însuşit în totalitate şi necondiţionat de către inculpat.

În condiţiile în care inculpatul S.I. nu a recunoscut participarea şi a celorlalţi doi inculpaţi la agresarea părţii vătămate, aşa cum s-a menţionat în rechizitoriu, s-a constatat că acesta nu a recunoscut săvârşirea faptelor în totalitate şi aşa cum erau reţinute în actul de sesizare a instanţei, nefiind îndeplinite sub acest aspect cerinţele legale pentru aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Drept urmare, curtea a constatat că nu erau aplicabile disp. art. 320¹ C. proc. pen., fiind astfel întemeiată critica din apelul parchetului privind greşita aplicare a textului de lege menţionat faţă de inculpatul S.I.

Pe cale de consecinţă, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost admis, în sensul criticii menţionate anterior, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea de fond şi, în rejudecare, s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. faţă de inculpatul intimat S.I.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului S.I. a rezultat că acesta nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că este justificată reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi a respins critica din apelul Parchetului privind greşita reţinere a respectivei circumstanţe atenuante faţă de inculpatul S.I.

Chiar dacă inculpatul S.I. a recunoscut faptul agresării de către el a părţii vătămate, această recunoaştere nu poate căpăta valenţa circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. în condiţiile în care nu a contribuit la aflarea adevărului, ci dimpotrivă, inculpatul S.I. a încercat să ascundă participaţia celorlalţi doi inculpaţi şi să împiedice, astfel, tragerea lor la răspundere penală.

Pentru considerentele amintite, s-a respins, ca neîntemeiată, critica apelantului inculpat S.I., în sensul greşitei nereţineri faţă de el a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Având în vedere natura şi gravitatea infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului S.I., urmările produse, atitudinea procesuală parţial nesinceră a acestuia, precum şi celelalte criterii de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., curtea l-a condamnat pe inculpatul S.I., în temeiul prevederilor art. 20 C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Apreciind că prin săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, inculpatul S.I. a devenit nedemn de a ocupa o funcţie publică electivă, sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţi de stat, curtea i-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În considerarea gravităţii faptei comise de către inculpatul S.I., curtea a apreciat că scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen., se poate realiza numai prin executarea pedepsei aplicate inculpatului S.I. în regim de detenţie, respingând cererea acestuia de aplicare a art. 86¹ C. pen.

Întrucât faţă de inculpatul intimat S.I. s-a luat măsura arestării preventive, iar temeiurile ce au stat la baza acesteia s-au menţinut nemodificate, iar prin prezenta decizie penală s-a aplicat acestuia o pedeapsă cu executare în regim privativ de libertate, curtea, în baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul intimat S.I. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului apelant S.I. de înlocuire a măsuri arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru motivele menţionate în precedent.

În baza prevederilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului intimat S.I. perioada arestării preventive de la 08-05.2013 la zi.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, curtea a constatat că s-a dovedit cu certitudine participarea apelantului inculpat C.C. la agresarea părţii vătămate T.N.O. şi cauzarea acesteia de leziuni ce i-au pus viaţa în pericol.

Aplicându-i victimei lovituri multiple şi intense cu pumnii şi picioarele, în urma cărora s-au produs leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa acesteia, inculpatul apelant C.C. a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, aşa încât în mod temeinic s-a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lui în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen.

Aşa cum s-a arătat în precedent, participaţia inculpatului C.C. a fost dovedită fără echivoc, s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., iar condamnarea acestuia este temeinică şi legală. Drept urmare, curtea a respins, ca neîntemeiată, critica apelantului inculpat C.C. privind greşita sa condamnare şi solicitarea acestuia de achitare, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Întrucât inculpatul intimat C.C. nu posedă antecedente penale, curtea a apreciat că în mod corect s-a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., respingând critica din apelul parchetului referitoare la greşita reţinere a respectivei circumstanţe atenuante.

În raport de datele concrete ale speţei şi a criteriilor de individualizare a pedepsei, curtea a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului C.C., atât în cuantum, cât şi ca modalitate de executare, menţinând pedeapsa aplicată de prima instanţă. Aşa fiind, au fost respinse ca netemeinice criticile din apelul parchetului şi din apelul inculpatului C.C., privind greşita individualizare a pedepsei.

De asemenea, având în vedere atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului C.C., curtea, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim privativ de libertate, a respins solicitarea inculpatului apelant C.C. de reindividualizare a pedepsei aplicate de prima instanţă în privinţa modalităţii de executare, întrucât cuantumul pedepsei nu permite aplicarea prev. art. 86¹ C. pen.

Având în vedere că prin Decizia penală nr. 988/P din 02 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa s-a luat faţă de inculpatul C.C. măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv loc. Grădina, jud. Constanţa şi că temeiurile luării acestei măsuri preventive s-au menţinut, în condiţiile condamnării acestuia, în temeiul prev. art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut respectiva măsură preventivă.

Aşa cum s-a arătat în precedent, fiind probată cu certitudine participaţia sub forma coautoratului, a inculpatului I.I.V. La săvârşirea faptei de agresare a părţii vătămate T.N.O., curtea, a constatat că angajarea răspunderii sale penale este temeinică şi legală, a respins solicitarea apelantului inculpat amintit, de achitare a sa, în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Reţinându-se că fapta inculpatului apelant I.I.V. din 01 mai 2012 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, pentru motivele expuse în precedent, s-a respins critica din apelul acestuia referitor la greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămate corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., menţinându-se soluţia instanţei de fond în acest sens.

Aflându-se la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că în mod temeinic s-a reţinut faţă de inculpatul apelant şi intimat I.I.V. circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Având în vedere că atitudinea procesuală a inculpatului I.I.V. a fost una necorespunzătoare, în sensul că a negat participarea sa la săvârşirea faptei, încercând să influenţeze martorii, în sensul apărărilor pe care a înţeles să şi le facă şi care s-au dovedit nereale, curtea a constatat că acesta nu a recunoscut fapta şi nu a contribuit la aflarea adevărului, ipoteză în care, s-a apreciat că nu se justifică reţinerea faţă de el a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat că I.I.V. este cunoscut ca o persoană cu un comportament social violent, realitatea acestei situaţii fiind dovedită de însăşi implicarea sa în săvârşirea unei infracţiuni de violenţă extremă, ori aceste aspecte nu justifică, în aprecierea curţii, reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.

Nefiind identificate motive de atenuare a răspunderii penale a inculpatului apelant I.I.V. au fost respinse, ca netemeinice, criticile din apelul inculpatului amintit privind greşita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului.

Apreciind că pedeapsa aplicată de prima instanţă inculpatului apelant I.I.V. este corect individualizată a fost menţinută ca atare, curtea, a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru aplicarea prev. art. 81 C. pen., sau a art. 86¹ C. pen., a respins solicitarea apelantului inculpat I.I.V. de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei.

Apelantul parte vătămată T.N.O. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei respingeri a acţiunii sale civile ca tardiv formulată, menţionând că s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza urmăririi penale, iar la data de 15 martie 2013, în faţa instanţei, nu a făcut decât să cuantifice pretenţiile materiale la suma totală de 10.000 RON, iar pretenţiile constând în daune morale, la suma de câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

În declaraţia dată la 22 mai 2012 la parchet partea vătămată T.N.O. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, rezervându-şi dreptul de a comunica valoarea pretenţiilor sale civile până la prima înfăţişare în faţa instanţei de judecată, această declaraţie fiind actul de constituire ca parte civilă.

La data de 15 martie 2013, partea civilă T.N.O. şi-a precizat pretenţiile civile faţă de cei trei inculpaţi, evaluând daunele materiale la suma de 10.000 RON, iar daunele morale la suma de câte 20.000 euro de la fiecare inculpat în parte.

Urmare celor reţinute anterior, curtea a constatat că partea vătămată T.N.O. s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza urmăririi penale, respectiv înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, astfel că s-a reţinut că este greşită constatarea tardivităţii formulării acţiunii civile a acestuia.

În consecinţă, s-a admis apelul părţii civile T.N.O., s-a desfiinţat, în parte, hotărârea instanţei de fond, în sensul că a fost înlăturată dispoziţia privind respingerea acţiunii civile ca tardiv formulată.

Având în vedere caracterul devolutiv al apelului în rejudecare, curtea a examinat, pe fond, acţiunea civilă în pretenţii a părţii civile.

În considerarea actelor medicale aflate a dosarul cauzei, ce evidenţiază faptul că partea civilă T.N.O. a avut nevoie de îngrijiri medicale de 28 - 35 zile pentru refacerea sănătăţii, că în această perioadă s-a aflat în vădită incapacitate de muncă, iar pentru suplinirea sa în activităţile gospodăreşti s-au făcut cheltuieli suplimentare şi, totodată, au fost suportate costurile achiziţiei de medicamente şi a altor proceduri medicale, curtea a constatat existenţa incontestabilă a prejudiciului material, apreciind că valoarea acestuia este în cuantum de 5.000 RON.

În privinţa prejudiciului moral, curtea a constatat că prin faptele celor trei inculpaţi intimaţi S.I., C.C. şi I.I.V. i s-au cauzat părţii civile T.N.O. suferinţe fizice şi psihice de durată şi de o gravitate deosebită, punând-o pe partea civilă în imposibilitatea de a mai participa la activităţile sociale, astfel că s-a reţinut că se justifică compensarea pecuniară a prejudiciului moral.

Daunele morale solicitate de partea civilă, s-a apreciat că sunt însă exagerat de mari şi, în atare situaţie, curtea a apreciat că acordarea sumei de 21.000 euro este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat.

Urmare a admiterii apelului părţii civile T.N.O., cât şi al parchetului şi a desfiinţării în parte a hotărârii de fond, cu privire la soluţionarea acţiunii civile, în rejudecare, potrivit prevederilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 298 şi urm C. civ., s-a admis acţiunea în pretenţii a părţii civile T.N.O., ca fondată, în parte, au fost obligaţi intimaţii inculpaţi S.I., C.C. şi I.I.V. să plătească, în solidar, părţii civile menţionate, despăgubiri materiale în cuantum total de 5.000 RON şi despăgubiri morale în cuantum total de 21.000 euro, la cursul în RON al B.N.R. de la data efectuării plăţii.

Pentru considerentele expuse, curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V. împotriva Sentinţei penale nr. 212 din data de 8 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6920/118/2012, făcând aplicarea prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi partea civilă T.N.O., împotriva Sentinţei penale nr. 212 din data de 8 mai 2013,pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6920/118/2012, a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi, în rejudecare, a înlăturat aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., faţă de inculpatul intimat S.I.

În baza prev. art. 20 C. pen., în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul intimat S.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului intimat S.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., iar în baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpatul intimat S.I.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului intimat S.I. perioada arestării preventive de la 08 mai 2013 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura obligării inculpatului intimat C.C. de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv loc. Grădina, jud. Constanţa, luată faţă de acesta prin Decizia penală nr. 988/P din 02 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis acţiunea în pretenţii a părţii civile T.N.O., ca fondată în parte, au fost obligaţi intimaţii inculpaţi S.I., C.C. şi I.I.V. să plătească, în solidar, părţii civile menţionate despăgubiri materiale în cuantum, total de 5.000 RON şi despăgubiri morale în sumă totală de 21.000 euro.

Întrucât în urma examinării din oficiu a hotărârii apelate nu s-au identificat alte motive de reformare a acesteia, restul dispoziţiilor ei au fost menţinute, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi S.I., C.C. şi I.I.V. la plata sumei de câte 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului şi al părţii civile au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termen legal au declarat recursuri inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12, pct. 17² şi pct. 13 invocat oral de către apărătorul ales al inculpatului C.C.

Inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., sau de art. 182 alin. (2) C. pen.; achitarea şi reindividualizarea pedepselor atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora cât şi în ceea ce ce priveşte schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea dispoziţiilor suspendării executării pedepselor.

În subsidiar s-a solicitat aplicarea legii noi ca fiind mai favorabilă inculpaţilor.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V., prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385⁹, art. 385³ C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la data de 08 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazurile de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 17² C. proc. pen., invocate de recurenţii inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenţii inculpaţi şi-au motivat recursurile în termen (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 23 aprilie 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337;

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 13. C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17² C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurenţii inculpaţi nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12, pct. 13 şi pct. 17² C. proc. pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii, astfel că, reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt, nu este posibilă în recurs, iar solicitarea de achitare a inculpaţilor, nu poate fi primită - cu atât mai mult cu cât, aceştia chiar dacă nu şi-au recunoscut vinovăţia, probatoriile administrate în cauză şi expuse detaliat anterior, au demonstrat fără dubii participaţia şi vinovăţia inculpaţilor cu privire la faptele pentru care au fost condamnaţi.

De asemenea se constată că nefondată, este şi critica vizând schimbarea încadrării juridice dată faptelor, întrucât această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prev. la pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a abrogat pct. 17 în cadrul căruia s-ar fi putut examina această critică.

Totodată se constată că motivele de critică comune vizând lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor, prin reanalizarea probatoriilor nu este posibilă în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen. întrucât astfel cum s-a arătat anterior, reaprecierea probatoriului şi reanalizarea situaţiei de fapt, nu este posibilă în recurs, situaţia de fapt fiind definitiv stabilită de instanţele anterioare.

Astfel, aceste critici nu pot fi susţinute prin prisma faptului că din nou s-a solicitat de fapt reaprecierea probelor administrate în cauză, astfel încât să se dovedească că inculpaţii au acţionat cu praeterintenţie în ceea ce priveşte rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieţii victimei şi că ei nu au urmărit acest lucru. Or, acest aspect înseamnă tot o evaluare a probelor administrate în cauză, pentru că pe situaţia de fapt definitiv reţinută de instanţă, pentru a se mai putea cere schimbarea de încadrare juridică în baza pct. 17² C. proc. pen. anterior, ar fi trebuit să fie evident că o astfel de faptă nu ar fi putut conduce la o consecinţă atât de gravă. Astfel, dacă situaţia de fapt ar fi fost în sensul că i-ar fi aplicat victimei o palmă şi ar fi fost încadraţi la tentativă de omor, s-ar fi putut solicita schimbarea încadrării juridice, însă, se constată că şi prin această critică se solicită o re-apreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce de asemenea Înalta Curte nu poate face în acest stadiu procesual.

Cu privire la criticele invocate de apărătorul ales al inculpatului C., subsumate disp. art. 385⁹ pct. 12 şi pct. 13 C. proc. pen. anterior, se reţine că în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, orice re-apreciere a probelor ar tinde la o altă situaţie de fapt, ceea ce nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare invocate. De asemenea, nu se poate spune că fapta de a aplica lovituri cu pumnii şi picioarele, cu un baston sau cu o ladă de bere în capul unei persoane nu este prevăzută de legea penală, astfel că niciunul dintre aceste motive nu este întemeiat.

De asemenea, se constată că nu este fondată nici solicitarea apărătorului inculpatului C. de a invoca un motiv care l-ar privi pe un alt inculpat, respectiv pe inculpatul S.I., fără să fie apărătorul acestuia. Dincolo de acest aspect, faptul că în apel s-au înlăturat faţă de acel inculpat disp. art. 320¹ C. proc. pen. anterior nu impietează asupra împrejurării că în cauză s-a efectuat cercetare judecătorească, că toate probele administrate, toţi martorii audiaţi şi persoanele vătămate au fost întrebaţi cu privire la participaţia fiecărui inculpat. În orice moment cercetarea judecătorească l-a privit şi pe acest inculpat, de aceea instanţa nu a dispus disjungerea cauzei, deşi inculpatul în primă fază a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Astfel, se constată că, singurul lucru pe care instanţa de apel ar mai fi putut să îl facă, era să îl audieze pe inculpat în legătură cu motivele de apel ale parchetului prin care se solicita înlăturarea art. 320¹ C. proc. pen., lucru pe care l-a şi făcut, iar inculpatul a declarat că doreşte să uzeze de dreptul la tăcere, drept conferit de lege. Prin urmare, nu se poate susţine nici sub acest aspect că ar exista vreun caz de casare care să fie luat în considerare din oficiu de către instanţă.

Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., se reţine că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit la data de 23 aprilie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 08 ianuarie 2014 şi până la data soluţionării recursurilor au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire; în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează omorul.

În speţa de faţă, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile, dat fiind faptul că tuturor inculpaţilor li s-au reţinut disp. art. 74 lit. a) C. pen. anterior, privind circumstanţa atenuantă care nu se mai regăseşte în noul C. pen. şi având în vedere că circumstanţele atenuante nu reprezintă o instituţie autonomă, limitele de pedeapsă între care poate fi stabilită legea mai favorabilă sunt: 1 an şi 8 luni închisoare şi 7 ani şi 6 luni pe legea veche cu circumstanţe atenuante şi de la 5 la 10 ani pe legea nouă pentru infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., corespondent al art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior.

Din această perspectivă, legea veche este mai favorabilă, pentru că atât minimul, cât şi maximul prevăzute de lege sunt mai mici decât cele prevăzute de legea nouă. Ca atare, nici acest motiv de critică nu este fondat.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanţa constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385⁹ pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. În acelaşi sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii. în consecinţă, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 mai 2012 la 07 mai 2014.

Va obliga recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenţii inculpaţi C.C. şi I.I.V. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I., C.C. şi I.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 5/P din 08 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 mai 2012 la 07 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi C.C. şi I.I.V. la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 1543/2014. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 1555/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1495/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1526/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1543/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1555/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1556/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 1557/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1559/2014. Penal