ICCJ. Decizia nr. 156/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 156/A/2014
Dosar nr. 2164/83/2013
Şedinţa publică din 4 iunie 2014
Deliberând asupra apelului declarat de petenta V.M., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 94/R din 28 ianuarie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibil recursul penal declarat de petenta V.M., împotriva Sentinţei penale nr. 143 din 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
A obligat recurentul să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea, a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 143 din 17 iunie 2013 Tribunalul S.M. în baza articolului 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea formulată de petenta V.M., domiciliată în Satu Mare, împotriva Rezoluţiei din 16 aprilie 2012 pronunţată în dosarul nr. 513/P/2011, menţinută prin rezoluţia din 14 ianuarie 2013 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosarul nr. 637/IL2/2012.
În baza articolului 192 aliniat 2 C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 200 cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea cu care petenta V.M. a învestit instanţa solicitând desfiinţarea rezoluţiei procurorului din data de 26 aprilie 2012 dată în dosarul nr. 513/P/2011, în care s-a concluzionat că moartea fiicei sale s-a datorat asfixiei mecanice prin înec, nefiind suspiciuni care să ateste alte cauze ale morţii.
Urmare a acestei soluţii a formulat plângere la prim procurorul Parchetului Curţii de Apel Oradea, care a menţinut aspectele constatate de prim procurorul Parchetului Tribunalului Satu Mare.
Petenta arată că ancheta penală desfăşurată de peste doi ani este sumară şi se bazează pe depoziţiile unui martor, numitul O.G., care în declaraţia dată în cursul urmăririi penale arată că în data de 19 decembrie 2010, orele 14,20 circulând pe podul Golescu din municipiu a văzut o persoană de sex feminin care circula pe aleea pietonală în apropierea balustradei podului, pe care a întrebat-o ce vrea să facă, moment în care aceasta i-a întors spatele şi s-a aruncat în apele râului Someş. Martorul declară că el se afla în maşină când s-a întâmplat acest lucru şi până a oprit autoturismul şi a venit la locul unde o văzuse iniţial, însă aceasta era dusă de ape, după care a sunat la numărul de urgenţe 112.
În opinia petentei, depoziţia acestui martor naşte serioase semne de întrebare raportat la derularea evenimentelor, deoarece cei de la ISU nu s-au deplasat la locul unde s-a anunţat şi petrecut evenimentelor, ci la 50 metri în aval după Podul Galben, unde s-a găsi cadavrul la marginea apei, iar raportat la ora indicată de martor, în 7 minute a fost dusă de apele semiîngheţate pe o distanţă de 3 - 4 km, ape care la acel moment aveau un nivel scăzut, cu fundul plin de asperităţi şi rădăcini şi crengi care ar fi putut agăţa cadavrul şi faţă de adâncimea mică a apei forţa curentului apei curgătoare nu ar fi permis deplasarea cadavrului pe o distanţă atât de mare într-un interval atât de scurt.
În opinia petentei, întrebarea care se naşte şi care nu-şi găseşte răspunsul în cadrul anchetei penale este de unde au ştiut cei de la ISU unde să se deplaseze, când martorul audiat a anunţat că evenimentul s-a petrecut pe podul Golescu şi era normal să-l fi căutat şi contactat pe acesta, după care să înceapă căutările în aval de pod.
Petenta mai arată că în declaraţia succintă pe care a dat-o organelor de poliţie şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că nu i s-a permis să se ducă la locul unde a fost găsit cadavrul, iar la ora 18 când a ajuns la morgă hainele erau uscate.
De asemenea, în legătura cu ruptura de stem constatată de medicul legist cu ocazia autopsierii cadavrului, la explicarea cauzei producerii acestei leziuni se foloseşte termenul de probabil care s-a datorat căderii de la înălţimea podului în apele Someşului, dar o altă explicaţie cu privire la mecanismul de producere a leziunii nu este constatată ştiinţific, existând dubii că ea s-ar fi putut produce şi datorită altor cauze mecanice.
Pentru excluderea oricăror suspiciuni şi dubii trebuia în opinia petentei să se trimită raportul de autopsie Laboratorului Interjudeţean de medicină Legală Cluj care să concluzioneze din punct de vedere ştiinţific mecanismul producerii leziunii fără să se lanseze în probabilităţi.
S-a arătat că analiza plângerii formulate prin prisma motivelor invocate şi verificarea actelor şi lucrărilor efectuate în faza actelor premergătoare de organul de urmărire penală au format convingerea instanţei cu privire la faptul că plângerea formulată nu este fondată.
Astfel, lecturarea referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în cauză, referat care face o amplă analiză a probelor administrate şi a coroborării acestora între ele a evidenţiat faptul că la data de 19 decembrie 2010 lucrătorii din cadrul ISU Satu Mare au scos din apele râului Someş cadavrul unei persoane de sex feminin, care anterior s-a aruncat de pe podul Golescu din municipiu.
Aspectul legat de faptul că victima s-a aruncat de pe pod este relatat de martorul O.G., care a văzut momentul în care aceasta a plonjat în apele răului, el fiind cel care a apelat serviciul de urgenţă 112 pentru a anunţa acest lucru, iar raportul medico legal de autopsie efectuat în cauză a concluzionat că moartea s-a datorat asfixiei mecanice prin înec, survenit în râul Someş, iar la examenul extern al cadavrului s-a constatat prezenţa unei escoriaţii superficiale de 1/0,5 cm la baza piramidei nazale, pe versantul drept, iar la examenul intern -sa constatat fractură nedislocată a sternului la nivelul unghiului sternal, leziuni care s-au putut produce cu ocazia căderii victimei de la înălţime în râul Someş, ele neavând însă legătură cu decesul victimei.
S-a arătat că, criticile formulate de petentă referitor la concluziile raportului medico legal de autopsie sunt totalmente nefondate, atâta vreme cât acest raport stabileşte în mod cert mecanismul de producere a fracturii nedislocate a sternului, nelăsând loc nici unei interpretări cu privire la o altă cauză care ar fi putut să o determine.
Referitor la întrebarea pe care mama victimei şi-o pune şi cu referire la care se consideră nelămurită, mai exact de unde au ştiut cei de la ISU încotro să caute cadavru, atâta vreme cât martorul ocular a anunţat faptul că cineva s-a aruncat în apele râului, iar corpul acestei persoane este dus de ape în aval, este mai mult decât evident de ce nu s-au început căutările chiar de la baza Podului Golescu ci de undeva mai din aval.
Ce s-a întâmplat este mai mult decât regretabil şi probabil pentru o mamă este greu de acceptat faptul că fiica ei s-a decis să-şi suprime viaţa, însă cu toată compasiunea pentru această situaţie, în faţa evidenţelor, soluţia prin care s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale este legală şi temeinică, astfel încât se impune menţinerea ei, iar criticile formulate neîntemeiate fiind vor determina respingerea plângerii, incidente fiind în cauză prevederile articolului 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Motivat de respingerea plângerii formulate, s-a dispus obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, aspect determinat de prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta V.M. solicitând admiterea acestuia, criticând hotărârea recurată ca fiind nelegală şi temeinică.
Examinând decizia recurată în limitele legii, curtea a constatat că potrivit dispoziţiile articolului 2781 C. proc. pen. plângerea împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale se soluţionează de către instanţa căreia îi revine competenţa potrivit legii să judece cauza în primă instanţă.
Având în vedere că împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a uzat de calea de atac ordinară a recursului, iar Tribunalul Satu Mare prin sentinţa atacată a pronunţat o hotărâre definitivă în cauză, văzând dispoziţiile art. 416 pct. 6 C. proc. pen. cu referire la 416 pct. 4 teza I C. proc. pen. coroborate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., curtea a respins ca inadmisibil recursul penal declarat de petenta V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 143 din 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
Împotriva Deciziei penale nr. 94/R din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat apel petenta V.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelul formulat de petenta V.M., constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. anterior, plângerea poate fi formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sau a ordonanţei ori, după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror.
Aşadar, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 2781 din C. proc. pen. anterior îl constituie doar soluţiile de netrimitere în judecată, indiferent de calea procedurală prin care sunt dispuse, iar plângerea formulată împotriva actelor sau măsurilor dispuse de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 2781 C. proc. pen. anterior, este inadmisibilă.
De asemenea, potrivit, art. 278 alin. (8) lit. a), judecătorul pronunţă una din următoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată, iar conform art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauza de faţă petenta V.M. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 94/R din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
Prin urmare, petentei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 94/R din 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Instanţa reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Înalta Curte mai reţine că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
De asemenea, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior.
În speţă, nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul declarat de petenta V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 94/R din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petenta V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 94/R din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelanta petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1452/2014. Penal. Infracţiunea de spălare de... → |
|---|
