ICCJ. Decizia nr. 174/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 174/2014
Dosar nr. 8236/117/2011
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 193/D din 10 mai 2012 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul P.F.A. la 2 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi la două pedepse de câte 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pedepse care, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicare art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă a Statului Român, Ministerul Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P. a Judeţului Cluj şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.D.P. SRL, să plătească în favoarea părţii civile suma de 1.622.090 RON constând în TVA, dobânzi şi penalităţi, urmând ca inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească şi majorări de întârziere până la data plăţii efective.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul P.F.A. este administrator şi asociat unic al SC V.D.P. SRL din comuna F., jud. Cluj, societate înfiinţată în anul 2003 şi având ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţie.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de inspecţie fiscală din 31 mai 2011, în perioada 01 aprilie 2011 - 31 mai 2011, la societatea menţionată, organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Cluj au efectuat o inspecţie fiscală vizând modul de îndeplinire a obligaţiei fiscale de plată a TVA în perioada 01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011. Cu această ocazie, din verificarea taxei pe valoare adăugată colectată, înscrisă în facturile emise de către SC V.D.P. SRL în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, reprezentând vânzări de autoturisme în România şi a deconturilor de TVA întocmite pentru perioada verificată, precum şi din documentele puse la dispoziţie de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, s-a constatat că inculpatul P.F.A., cu ocazia vânzării unor autovehicule achiziţionate de la diferiţi vânzători din Germania, Austria, Belgia şi Olanda, către diverse persoane fizice din România, a aplicat cota de TVA doar asupra marjei de profit, cu toate că această taxă nu a fost achitată de societate, raportat la valoarea autoturismelor, nici la data achiziţionării acestora.
Din facturile prezentate de SC V.D.P. SRL a rezultat că furnizorii societăţii au fost persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au declarat tranzacţiile ca şi livrări intracomunitare. V.I.E.S. sau Sistemul de Schimb de Informaţii privind TVA-ul este un mijloc electronic de transmitere a informaţiei referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA, la validitatea numerelor de înregistrare pentru TVA al companiilor înregistrate în UE şi la livrările intracomunitare efectuate de furnizori din state membre. Întrucât legislaţia referitoare la TVA este armonizată pentru toate statele membre ale UE, livrările intracomunitare de bunuri second hand, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii, nu trebuie cuprinse în declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare, însă, în cazul de faţă, din declaraţiile depuse de vânzătorii de autoturisme din UE de la care SC V.D.P. SRL a achiziţionat autoturismele revândute în România nu rezultă - că aceste bunuri ar fi supuse regimului special aplicat bunurilor second hand.
În acest context, a reţinut Tribunalul că SC V.D.P. SRL, prin inculpatul P.F.A., a achiziţionat bunurile din interiorul UE de la persoane impozabile revânzătoare care nu au aplicat regimul special şi, prin urmare, bunurile nu au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate, astfel încât societatea din România nu avea dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile respective conform prevederilor art. 1522 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care stipulează că persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori: a) o persoană neimpozabilă; b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g); c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital; d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special. Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.
În speţă, din verificările efectuate, s-a constatat că, la vânzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul României, SC V.D.P. SRL avea obligaţia de a aplica regimul normal de TVA în sensul de a colecta taxa pe valoare adăugată la preţul de vânzare al autovehiculelor second hand în sumă de 1.437.657 RON. În schimb, inculpatul a calculat TVA doar la marja de profit, deşi TVA-ul se aplică la marja de profit la achiziţiile intracomunitare doar dacă societatea şi achiziţia îndeplinesc anumite condiţii. Or, aşa cum rezultă din procesul-verbal de inspecţie fiscală, societatea menţionată nu a îndeplinit aceste condiţii, necesare aplicării regimului special de taxare deoarece: a) furnizorii societăţii sunt persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au declarat conform datelor din programul V.I.E.S. aceste tranzacţii ca şi livrări intracomunitare şi nu fac parte dintre furnizorii prevăzuţi de art. 1522 alin. (2) lit. a)-d) C. fisc.; b) vânzările efectuate de societăţile din Germania către SC V.D.P. SRL au fost considerate de operatorii din Germania operaţiuni scutite şi nu livrări supuse regimului special de achitare a TVA. Mai precis, în urma verificării documentelor contabile, organele de control au constatat că pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri - autoturisme second hand – furnizorii au aplicat regimul „taxarea inversă", fapt ce obliga beneficiarul, respectiv SC V.D.P. SRL, să aplice acelaşi regim de taxare. Societatea, însă, nu a aplicat regimul de taxare inversă care implică colectarea TVA asupra bazei de impozitare, la preţul de vânzare a autoturismelor second hand achiziţionate din UE, inculpatul P.F.A. calculând, cu ocazia întocmirii facturilor de vânzare TVA, doar asupra marjei de profit, lucru ce se poate lesne observa din lecturarea facturilor emise de inculpat, pe care era trecută distinct marja de profit, invariabil 100 RON, la care a fost calculată TVA. În această modalitate de operare, inculpatul a omis evidenţierea veniturilor societăţii sale, prin neincluderea TVA în preţul de vânzare al vehiculului.
Întrucât organele de inspecţie fiscală deţineau date că inculpatul P.F.A. nu şi-a încetat activitatea de evaziune fiscală nici după efectuarea controlului fiscal, comisarii Gărzii Financiare - secţia Cluj au efectuat un nou control la SC V.D.P. SRL privind înregistrarea în evidenţa contabilă a achiziţiilor intracomunitare efectuate de societate, de această dată fiind vizată perioada 30 martie - 07 aprilie 2011. În urma acestui controlul s-a stabilit, conform procesului verbal încheiat la data de 27 iunie 2011, că inculpatul, cu ocazia revânzării unui autoturism marca F.F. 1,4 TDCI, cumpărat din Germania, nu a colectat TVA la preţul de vânzare al autoturismului, ci doar la marja de profit, sustrăgându-se astfel de la plata TVA în sumă de 4.240,30 RON.
Ulterior, reprezentanţii Gărzii Financiare Cluj au constatat că, prin acelaşi mod de operare, inculpatul nu a colectat şi plătit în perioada 12 aprilie - 20 aprilie 2011 TVA la vânzarea unui autoturism marca F.F. 1,6 TDCI cumpărat din Germania, sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 5.178 RON către bugetul de stat.
Făcând trimitere la literatura de specialitate, Tribunalul a arătat, în continuare, că, în cazul operaţiunilor de tip „achiziţie intracomunitară" de genul celor derulate de inculpat prin SC V.D.P. SRL, persoana obligată la plata TVA este clientul situat în România, în măsura în care livrarea nu a fost taxată în celălalt stat membru (a se vedea în acest sens D. Pătroi, F. Cuciureanu: TVA intracomunitar. Frauda carusel. Rambursarea TVA. Ed. C.H. Beck. Bucureşti, 2009, pag. 17-27).
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P.F.A. care, în calitate de asociat şi administrator al SC V.D.P. SRL, în perioada 01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011, în mod repetat, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România, deşi în urma vânzării unor autoturisme uzate, achiziţionate din Germania, în valoare de 5.990.236 RON, către diverse persoane fizice, avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omiţând evidenţierea TVA-ului corect în facturile emise, cauzând astfel un prejudiciu de 1.437.657 RON bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 30 martie 2011 - 07 aprilie 2011, cu scopul de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România, cu ocazia vânzării unui autoturism uzat achiziţionat din Germania în valoare de 17.768 RON către o persoană fizică, s-a sustras de la plata TVA în sumă de 4.240,30 RON întrucât, deşi avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omiţând evidenţierea TVA-ului corect în facturile emise, aceasta a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind infracţiunea de evaziune fiscală.
Totodată, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni şi fapta inculpatului P.F.A. care, în perioada 12 aprilie 2011 - 20 aprilie 2011, cu scopul de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România, cu ocazia vânzării unui autoturism uzat achiziţionat din Germania în valoare de 21.550 RON către o persoană fizică, s-a sustras de la plata TVA în sumă de 5.178 RON, întrucât, deşi avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omiţând evidenţierea TVA-ului corect în facturile emise.
La dozarea şi cuantificarea sancţiunilor penale, Tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite în legea specială pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, gradul de pericol social al faptelor, concretizat în urmarea produsă, modalitatea în care inculpatul a acţionat şi perseverenţa sa infracţională, dar şi datele referitoare la persoana acestuia (fără antecedente penale, cu o atitudine relativ sinceră pe parcursul cercetărilor). S-a apreciat, totodată, că, faţă de fenomenul quasigeneralizat de evaziune fiscală, numai pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie este aptă să realizeze atât prevenţia specială, dar şi cea generală, prin crearea sentimentului de teamă faţă de consecinţa pedepsei şi prin evitarea în acest fel a activităţilor cu caracter infracţional.
În ce priveşte acţiunea civilă promovată de partea civilă Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Cluj, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată faţă de prevederile art. 1522 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând-o sub aspectul greşitei calificări în drept a faptei comise în perioada 01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011 şi solicitând schimbarea încadrării juridice a acesteia în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi inculpatul P.F.A., care, în principal, a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de evaziune fiscală şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală nr. 96/A din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul P.F.A., a desfiinţat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi, rejudecând în fond cauza, a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.F.A. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi a fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.
S-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza şi interpretarea judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate direct şi nemijlocit în cursul judecăţii, stabilind în mod corect că inculpatul P.F.A., în calitate de asociat şi administrator al SC V.D.P. SRL, începând cu 01 ianuarie 2008, a vândut în România, către diferite persoane fizice, mai multe autoturisme uzate, procurate din Germania, Austria, Belgia şi Olanda şi, deşi avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare, a calculat această taxă doar asupra marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omiţând evidenţierea TVA-ului corect în facturile emise. Actele inculpatului au fost constatate potrivit procesului verbal de inspecţie fiscală din 31 mai 2011, de unde rezultă că, în perioada 01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011, acesta a achiziţionat din Germania mai multe autoturisme second hand în valoare de 5.990.236 RON şi a omis colectarea unei TVA în sumă de 1.437.657 RON, a procesului verbal din 27 iunie 2011, de unde rezultă că, în perioada 30 martie 2011 - 07 aprilie 2011, inculpatul a revândut un autoturism marca F.F. 1,4 TDCI, achiziţionat din Germania şi a omis colectarea unei TVA în sumă de 4.240,30 RON, precum şi potrivit procesului verbal din 22 august 2011, de unde rezultă că, în perioada 14 aprilie - 20 aprilie 2011, a vândut un autoturism marca F.F. 1,6 TDCI cumpărat din Germania şi a omis colectarea unei TVA în sumă de 5.178 RON.
Totodată, Curtea de apel a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit că incupatul avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare şi nu doar asupra marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, deoarece acesta a achiziţionat bunurile din interiorul UE de la persoane impozabile revânzătoare care nu au aplicat regimul special şi, prin urmare, bunurile nu au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate, consecinţa fiind aceea că societatea din România nu avea dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile respective, conform prevederilor art. 1522 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, Curtea a reţinut existenţa unei rezoluţii infracţionale unice în comiterea actelor reţinute în sarcina acestuia, determinante fiind modul de operare, dar şi persistenţa raţionamentului invocat în sensul unei anumite interpretări date actelor normative care reglementează domeniul de activitate abordat prin societatea administrată de inculpat. Procesele verbale de constatare şi inspecţie fiscală emise de organele abilitate constituie acte administrative, supuse controlului şi cenzurii instanţei şi care se limitează la a constata aspecte privitoare la activitatea economică a inculpatului şi la felul şi cuantumul obligaţiilor fiscale datorate de acesta, neavând aptitudinea de a statua asupra existenţei vreunei fapte penale ori vinovăţiei penale.
Totodată, Curtea a constatat că prejudiciul stabilit în cauză este mai mare de 100.000 euro, echivalentul în monedă naţională, fiind, astfel, incidente dispoziţiile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Aşa fiind, Curtea a concluzionat că sunt fondate criticile referitoare la încadrarea juridică, astfel că a apreciat că se impune admiterea sub acest aspect a apelurilor declarate în cauză şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Pornind, totodată, de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanţa de apel a arătat că infracţiunea de evaziune fiscală are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.
În speţă, veniturile, precum şi operaţiunile au fost evidenţiate în documentele contabile, au fost declarate organului fiscal şi s-a achitat impozitul corespunzător care a fost calculat şi vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum şi parte din TVA, aspecte probate cu raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac a apelului.
Asa fiind, Curtea a considerat că, atâta timp cât organul fiscal a putut constata şi verifica operaţiunile comerciale efectuate, veniturile realizate şi sursa acestora, precum şi stabili eventualele taxe în sarcina inculpatului, determinarea cuantumului TVA datorată este o problemă de natură fiscală, care se reduce, în esenţă, la modul de calcul al acesteia.
Altfel spus, s-a considerat că omisiunea plăţii, totale sau parţiale, a unei taxe legal datorate nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală, dacă operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate ori bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz, ia naştere doar obligaţia de plată a taxei respective, nu şi răspunderea penală, iar fapta nu cade în sfera ilictului penal.
Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar a apreciat că se impune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.F.A. sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, potrivit art. 346 alin. (2) teza II C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj, criticând-o pe motive de nelegalitate.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Ministerul Public a susţinut că instanţa de apel, dispunând achitarea inculpatului P.F.A., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale şi, fără a contesta situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi Curtea de apel, a solicitat admiterea căii de atac promovate şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea faptelor ce au format obiectul acuzaţiei penale, astfel cum acestea au fost încadrate în drept prin decizia penală recurată.
Prin prisma aceluiaşi motiv de recurs, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată în cauză, solicitând admiterea acesteia şi obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.D.P. SRL, la plata sumelor cu care a fost prejudiciat bugetul general consolidat al statului ca urmare a faptelor comise de intimat.
Examinând decizia penală atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj nefiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor Ministerului Public, se impune a se analiza, dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de acesta privind greşita achitare a inculpatului P.F.A. pentru faptele ce au format obiectul acuzaţiei penale pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Astfel, se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiutorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Or, în opinia Înaltei Curţi, a stabili dacă o faptă este sau nu prevăzută de legea penală, respectiv dacă aceasta întruneşte toate condiţiile prevăzute în norma de încriminare pentru a constitui infracţiune şi a fi sancţionată ca atare reprezintă o chestiune de drept, ce poate fi supusă controlului de legalitate în recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cu posibila consecinţă a pronunţării, în rejudecare, a unei soluţii de condamnare, cu condiţia, însă, ca fapta sau faptele să fie primite de instanţa de ultim control judiciar aşa cum au fost stabilite în mod suveran de instanţele de fond, examinarea situaţiei de fapt deja reţinută în cauză (constatarea existenţei sau inexistenţei faptei, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt) şi eventuala modificare a acesteia nemaiputând forma obiectul judecăţii în recurs, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013.
În consecinţă, având în vedere aceste considerente, precum şi împrejurarea că, în speţă, Parchetul nu a contestat situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare (pe care, de altfel, a recunoscut-o şi inculpatul), ci a criticat doar greşita interpretare şi aplicare, la cazul concret, a normei de încriminare cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., considerând că faptele inculpatului se încadrează în textul de lege menţionat şi constituie infracţiunea de evaziune fiscală, Înalta Curte va analiza critica formulată prin raportare la dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., apreciind că, din punct de vedere formal, se circumscrie acestui motiv de recurs.
Analizând, în continuare, temeinicia susţinerilor Ministerului Public prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte arată, că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Prin omisiunea evidenţierii se înţelege neînregistrarea în documentele legale cu relevanţă fiscală a anumitor operaţiuni sau venituri şi poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru respectivele operaţiuni efectuate sau venituri realizate, în neînscrierea în registrele contabile obligatorii a operaţiunilor sau veniturilor conform documentelor justificative, în neîntocmirea situaţiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor legale, sau în necompletarea declaraţiilor fiscale în termenele legale.
În cauză, ceea ce s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului P.F.A. atât de către Parchet, cât şi de către instanţele inferioare este faptul că, în perioada 01 ianuarie 2008 - 20 aprilie 2011, în calitate de asociat şi administrator al SC V.D.P. SRL, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut în România, către diferite persoane fizice, mai multe autoturisme uzate, procurate din Germania, Austria, Belgia şi Olanda şi, deşi avea obligaţia să colecteze TVA la preţul de vânzare, a calculat această taxă doar asupra marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omiţând evidenţierea TVA-ului corect în facturile fiscale emise.
Rezultă, aşadar, că intimatului inculpat nu i se impută omisiunea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale cu relevanţă fiscală a operaţiunilor de vânzare efectuate în perioada 01 ianuarie 2008 - 20 aprilie 2011, ci calcularea greşită a TVA-ului aferent, prin determinarea cuantumului acestuia doar asupra marjei de profit, cu toate că exista obligaţia legală de a fi stabilit la preţul de vânzare, având în vedere că furnizorii autoturismelor aplicaseră regimul de taxare inversă, fapt ce obliga beneficiarul, în speţă SC V.D.P. SRL, să aplice acelaşi regim prin colectarea TVA-ului asupra bazei de impozitare, la preţul de vânzare a autovehiculelor second hand achiziţionate din U.E.
De altfel, împrejurarea că inculpatul a evidenţiat în mod corect în documentele contabile ale societăţii toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate în intervalul de timp menţionat rezultă şi din cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul judecăţii în apel, necontestat de către procuror, lucrare ce a stabilit, însă, o diferenţă între TVA-ul aferent vânzărilor de autoturisme colectat de inculpat şi cel care trebuia în mod legal calculat la preţul de vânzare, în cuantum de 8.545.367,73 RON.
Determinarea incorectă de către inculpat a TVA-ului aferent operaţiunilor de vânzare efectuate în perioada 01 ianuarie 2008 - 20 aprilie 2011 nu poate constitui, însă, aşa cum a susţinut Parchetul, infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, atâta timp cât respectivele operaţiuni au fost evidenţiate în documentele contabile, au fost declarate organului fiscal şi s-a achitat impozitul corespunzător care a fost calculat şi vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum şi parte din taxa pe valoare adăugată, fiind de competenţa organelor fiscale de a stabili cuantumul corect al sumelor datorate cu titlu de TVA, în raport cu toate tranzacţiile efectuate, fără ca fapta să poată fi inclusă în sfera ilicitului penal (a se vedea în acelaşi sens şi decizia nr. 3907 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Cu alte cuvinte, aşa cum a arătat şi Curtea de apel, din moment ce organul fiscal a putut constata şi verifica operaţiunile comerciale efectuate, veniturile realizate şi sursa acestora, precum şi a stabili felul obligaţiilor fiscale şi cuantumul eventualelor taxe şi impozite datorate de societate bugetului consolidat al statului, determinarea TVA-ului datorat apare ca o chestiune de natură strict fiscală, care se reduce, în esenţă, la modul de calcul al acesteia, stabilirea eronată de către inculpat a respectivei taxe aferentă vânzărilor de autoturisme efectuate neputând constitui infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în lipsa vreunui element fraudulos din care să rezulte intenţia contribuabilului de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare a inculpatului P.F.A. dispusă de instanţa de apel, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., este una legală, făcându-se o corectă interpretare şi aplicare la cazul concret dedus judecăţii a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la critica formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj, se apreciază, de asemenea, că nu este întemeiată, Înalta Curte constatând că, faţă de temeiul juridic al achitării inculpatului reţinut de instanţa de prim control judiciar, aceasta a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 346 alin. (4) teza I C. proc. pen., care stabilesc că instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi nici vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj.
Totodată, având în vedere că partea civilă se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei penale nr. 96/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul P.F.A.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentare apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 18/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 214/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
