ICCJ. Decizia nr. 18/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 18/2014
Dosar nr. 537/59/2013
Şedinţa publică din 6 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144/PI din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admisă cererea inculpatei D.T.A. privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată raportat la art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D.T.A. la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei".
În baza art. 81 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83 C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpata D.T.A. este de profesie avocat, fiind membră a Baroului Timiş din data de 01 aprilie 2001, după cum rezultă din adresa cu numărul A1. din 19 aprilie 2013 a Baroului Timiş. În noaptea de 18 din 19 aprilie 2013, în jurul orelor 00:30, inculpata D.T.A. s-a deplasat la un chioşc (un magazin stradal) de tip A.B.C., amplasat într-o zonă adiacentă străzii Calea S.B., din municipiul Timişoara, magazin aflat în proprietatea societăţii comerciale SC N. SRL Timişoara, la acest chioşc lucrând, în calitate de vânzător, martorul C.A., care în acea noapte de 18 din 19 aprilie 2013 era de serviciu.
Martorul C.A. o cunoştea, din vedere, pe inculpata D.T.A., despre care ştia că ar avea calitatea de avocat întrucât aceasta, locuind în zona în care este amplasat chioşcul, obişnuia să mai vină să facă diferite cumpărături, la diferite intervale de timp.
În împrejurarea mai sus menţionată, inculpata D.T.A. i-a solicitat lui C.A. să îi vândă mai multe produse alimentare (o sticlă de vin, o sticlă de băutură răcoritoare nealcoolică, un pachet de ţigări), după care, între cele două persoane anterior menţionate, s-a iscat un schimb de replici pe un ton mai ridicat.
În timp ce inculpata D.T.A. se afla în dreptul chioşcului unde vindea C.A., la locul respectiv au sosit doi agenţi de poliţie, respectiv P.C. şi M.A., ambii poliţişti în cadrul Secţiei X. Poliţie Timişoara, care efectuau serviciul de patrulare auto în zona Calea L., din mun. Timişoara.
Cei doi agenţi de poliţie anterior menţionaţi au aplanat starea conflictuală iscată între D.T.A. şi C.A., constatând apoi că inculpata s-a deplasat la un autoturism marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., ce era parcat pe strada S., colţ cu strada P., din mun. Timişoara, urcându-se în acel vehicul, pe scaunul rezervat conducătorului auto şi punând în mişcare autoturismul în direcţia străzii Calea S.B., din municipiul Timişoara.
Pe strada Calea S.B. din mun. Timişoara autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., proprietatea inculpatei D.T.A. şi condus de aceasta, a fost oprit din traficul rutier în jurul orelor 01:30 în zona situată vis-a-vis de sediul Inspectoratului Teritorial Timişoara al Poliţiei de Frontieră, de către un echipaj de poliţie alcătuit din agentul principal de politie T.P.C. şi agentul principal de poliţie D.A.O., ambii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Timişoara, poliţişti ce efectuau serviciul de patrulare şi supraveghere a traficului rutier în municipiul Timişoara în noaptea de 18 din 19 aprilie 2013, cu un autoturism inscripţionat specific, având numărul de înmatriculare MMM..
După oprirea din traficul rutier a autoturismului marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., condus de către inculpata D.T.A., cadrele de poliţie menţionate în paragraful anterior şi-au declinat identitatea şi calitatea, solicitându-i conducătoarei auto D.T.A. să prezinte documentele de identitate, permisul de conducere auto şi talonul de înmatriculare al maşinii pe care o condusese. Inculpata D.T.A. nu s-a putut conforma solicitării făcute de către poliţişti întrucât a susţinut că nu are niciun act de identitate sau document al maşinii asupra sa, deoarece le-ar fi lăsat la domiciliu.
Întrucât în aerul expirat de către inculpata D.T.A. se simţea un miros pregnant de alcool, agenţii principali de poliţie T.P.C. şi D.A.O. i-au solicitat lui D.T.A. să sufle în aparatul alcooltest, pentru a se constata dacă aceasta a consumat sau nu băuturi alcoolice, solicitare căreia inculpata D.T.A. a refuzat să i se conformeze.
La scurt timp după oprirea din traficul rutier a autoturismului condus de către D.T.A., la locul respectiv au sosit şi cei doi agenţi de poliţie din cadrul Secţiei X. Poliţie Timişoara, respectiv P.C. şi M.A., agentul de poliţie P.C. oprind în traficul rutier un autoturism condus de către martorul S.A.F. (de profesie taximetrist), pentru a asista la activităţile derulate de lucrătorii de poliţie.
Având în vedere refuzul explicit al inculpatei D.T.A., de a se supune testării aerului expirat cu aparatul alcooltest, agentul principal de poliţie T.P.C. l-a contactat pe agentul principal de poliţie A.R.C., care, împreună cu agentul principal de poliţie J.D.I.V., ambii din cadrul Biroului Rutier al Politiei municipiului Timişoara, efectuau serviciul de patrulare cu mijlocul auto din dotare în zona Căii A., din mun. Timişoara, solicitând acordarea de sprijin.
Urmare a acestei solicitări, agentul principal de poliţie A.R.C., însoţit de agentul principal de poliţie J.D.I.V., s-au deplasat la strada Calea S.B., din mun. Timişoara, în locul în care se găseau agenţii principali de poliţie T.P.C. şi D.A.O., cei doi agenţi de poliţie din cadrul Secţiei X. Poliţie Timişoara, respectiv P.C. şi M.A., martorul S.A.F. şi inculpata D.T.A., conducătoarea autoturismului O.C. cu nr. TTT.
Astfel, agentul principal de poliţie A.R.C. şi agentul principal de poliţie J.D.I.V. au perceput, în mod direct şi nemijlocit, refuzul inculpatei D.T.A. de a se supune testării aerului expirat cu aparatul alcooltest, pentru determinarea consumului de alcool.
Văzând refuzul inculpatei de a se supune testării menţionate mai sus, lucrătorii de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Timişoara i-au solicitat conducătoarei auto să se deplaseze la o unitate spitalicească, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. În acest context, inculpata D.T.A. a fost urcată în autoturismul de poliţie cu numărul de înmatriculare MMM., în care se aflau agenţii principali de poliţie T.P.C. şi D.A.O.
Cei patru poliţişti, împreună cu D.T.A. şi martorul S.A.F., s-au deplasat, iniţial, în vederea recoltării probelor de sânge, de la inculpata D.T.A. la Spitalul Clinic Municipal Timişoara, însă, având în vedere faptul că la unitatea de primiri urgenţe a respectivei unităţi spitaliceşti sosise o urgenţă medicală, au fost îndrumaţi, de către personalul medical de gardă, să se deplaseze la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
La această unitate spitalicească, inculpatei D.T.A. i s-a solicitat de către G.B.M., medic primar medicină de urgenţă, şeful Secţiei U.P.U a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, să accepte recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă inculpata a refuzat recoltarea.
Acest refuz a fost consemnat în cererea de analiză (Anexa 1 din trusa standard de recoltare a probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei), respectiv Anexa 2 din trusa standard (procesul-verbal de prelevare), având seria sigiliului S1., precum şi în registrul de alcoolemii (adresa nr. A2. din 09 mai 2013 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara).
Cererea de analiză (Anexa 1) şi procesul-verbal de prelevare (Anexa 2) cu seria sigiliului S1. au fost înregistrate la Institutul de Medicină Legală Timişoara sub numărul N1. din 19 aprilie 2013, fiind depuse, ulterior, la dosarul cauzei, în original, prin adresa nr. A3. din 29 aprilie 2013 a Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Timişoara.
Comportamentul manifestat la unitatea spitalicească menţionată în paragraful anterior de către inculpata D.T.A. a fost constatat şi de către celelalte cadre medicale aflate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, printre cadre aflându-se medicii I.I.M. şi A.F.
Ulterior, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara s-a deplasat şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpata D.T.A. fiind apoi condusă la sediul acestei unităţi de parchet, pentru a fi audiată (după cum rezultă din procesul-verb al din data de 19 aprilie 2013, întocmit de procuror, existent la dosarul cauzei). Tot la această unitate spitalicească a sosit şi un criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea amprentării inculpatei (ca urmare a faptului că aceasta nu avea asupra sa niciun act de identitate), dar inculpata D.T.A. a refuzat amprentarea sa.
Comportamentul inculpatei la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în data de 19 aprilie 2013 a fost perceput şi înregistrat audio-video de către ziariştii prezenţi în acel loc, aspectele constatate fiind mediatizate, ulterior, prin mijloacele mass-media naţionale şi locale, după cum rezultă din copiile unor articole de presă şi înregistrări apărute la televiziuni cu difuzare naţională, depuse la dosar.
A fost avut în vedere că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală, alte înscrisuri, declaraţiile învinuitei D.T.A., a martorilor audiaţi în cauză.
În faza de judecată, în şedinţa publică din data de 26 iunie 2013, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., inculpata a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat soluţionarea cauzei pe baza probelor ce au fost administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere faptul că, în cauză, sunt îndeplinite prevederile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea formulată de inculpată, de judecare după procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei întrucât aceasta a fost formulată înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpata a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, iar din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta reţinută în sarcina inculpatei constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către aceasta.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatei care, în data de 19 aprilie 2013, fiind surprinsă de organele de poliţie rutieră în timp ce conducea pe strada Calea S.B. din Timişoara autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest în vederea verificării aerului expirat, precum şi recoltarea probelor biologice de sânge la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Din materialul probator administrat în faza de urmărire penală a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpata a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu.
A fost avut în vedere că mijloacele de probă la care s-a făcut referire pe parcursul expunerii stării de fapt reţinute de instanţă (procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală, alte înscrisuri, declaraţiile inculpatei D.T.A., ale martorilor audiaţi în cauză - rechizitoriu) se coroborează atât între ele, cât şi cu declaraţia inculpatei dată în faţa instanţei de fond, prin care a arătat că faptele reţinute în sarcina acesteia s-au derulat în modalitatea descrisă în rechizitoriu, întreaga stare de fapt fiind recunoscută de către inculpată.
S-a reţinut că, potrivit art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
S-a mai reţinut că incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau testării aerului expirat, precum şi a altor fapte prin care este pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, reprezintă incriminări „obstacol" prin care este sancţionată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulaţie, în scopul preîntâmpinării unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier (de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vătămări ale integrităţii corporale şi ale sănătăţii persoanei, precum şi distrugeri de valori materiale). Totodată, s-a reţinut că necesitatea protejării acestor valori, precum şi a constatării la timp şi a sancţionării imediate şi corecte a faptei prevăzute la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.", a impus incriminarea prevăzută la alin. (5) al art. 87 din acelaşi act normativ, prin această reglementare fiind sancţionată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului, realizată prin sustragerea conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De altfel, a fost avut în vedere că inculpata a recunoscut încă din faza de urmărire penală faptul că a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta arătând că refuzul s-a datorat faptului că nu a condus niciun autovehicul la acea dată, fapt contrazis de depoziţiile martorilor C.A., P.C., M.A., S.A.F., care au confirmat faptul că inculpata, în data de 19 aprilie 2013, conducea pe strada Calea S.B. din Timişoara autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., fiind oprită în trafic de către organele de poliţie rutieră. Ulterior, în faza de judecată, inculpata a recunoscut în totalitate starea de fapt reţinută în rechizitoriu potrivit art. 3201 C. proc. pen.
Din punct de vedere subiectiv, s-a reţinut că fapta a fost săvârşită cu intenţie directă întrucât inculpata şi-a dat seama de rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia.
Întrucât s-a dovedit că fapta există, a fost săvârşită de inculpată şi prezintă pericolul social al unei infracţiuni, instanţa de fond a constatat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale a acesteia.
S-a constatat că aplicarea art. 181 C. pen., privind lipsa pericolului social al faptei, nu poate fi reţinută în cauză întrucât fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere că inculpata a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, dar cu toate acestea, a condus un autoturism pe drumurile publice şi, mai mult decât atât, deşi cunoştea foarte bine legea, având profesia de avocat, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi recoltării probelor biologice.
De altfel, aşa cum a rezultat din fişa de cazier judiciar a inculpatei, aceasta a fost sancţionată cu amendă administrativă de 1.000 RON prin ordonanţa emisă la data de 19 martie 2009 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul comiterii infracţiunilor de părăsire a locului accidentului şi refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, beneficiind de clemenţă, însă a perseverat în atitudinea de sfidare a legii prin săvârşirea unei fapte similare, motiv pentru care instanţa de fond a înlăturat solicitarea inculpatei privind achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatei şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. S-a reţinut că atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
S-a mai reţinut, în ceea ce priveşte criteriile generale de individualizare a pedepselor, că acestea sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
A fost avut în vedere şi faptul că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, s-a reţinut că pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpaţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei în cazul inculpatei s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, circumstanţele săvârşirii faptei, dar şi situaţia personală a inculpatei.
Cu privire la persoana inculpatei, instanţa de fond a constatat că aceasta a avut o conduită nesinceră în faţa organelor de urmărire penală şi un comportament inadecvat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara în data de 19 aprilie 2013 şi în faţa organelor de urmărire penală, aşa cum rezultă din înregistrarea audio-video şi a mai fost sancţionată administrativ pentru o faptă similară, motiv pentru care, în cauză, nu au putut fi reţinute circumstanţe atenuante.
Faptul că inculpata nu are antecedente penale nu a fost de natură să ducă la reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. întrucât, prin natura profesiei pe care o are aceasta, aceea de avocat, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal şi profesional reprezintă condiţii intrinseci pentru desfăşurarea acestei profesii, avocaţii trebuind să fie exemple pentru societate în ceea ce priveşte comportamentul lor, pentru ca cetăţenii să aibă încredere în aceste persoane.
De asemenea, s-a reţinut că recunoaşterea faptei în faza de judecată a fost valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1), (7) C. proc. pen., instanţa de fond aplicând o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond a admis cererea inculpatei D.T.A. privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei, prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. şi, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată raportat la art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpată la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei".
În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 81 C. pen. în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, dar şi cele privind persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei, şi apreciindu-se că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prevăzut de art. 52 C. pen.) poate fi atins şi fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatei, şi utilitatea socială a unei astfel de măsuri, instanţa de fond a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
De asemenea, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. raportat la art. 71 C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A fost avut în vedere că, potrivit deciziei nr. LXXIV din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
La stabilirea pedepselor accesorii, instanţa de fond a aplicat jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6.10.2005) Curtea a statuat că, prin interzicerea dreptului de a alege, se încalcă prevederile art. 3 al Protocolului nr. l din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, nu a fost interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât inculpata nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata D.T.A., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei penale atacate, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, iar într-o teză subsidiară, reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de fond, urmând a se acorda eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Concluziile formulate de apărătorul recurentei inculpate şi de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Art. 345 alin. (2) din acelaşi cod precizează ca soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai daca instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
În prezenta cauză., situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpata a comis infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, de altfel aceasta recunoscând săvârşirea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, în mod corect dispunând condamnarea inculpatei pentru comiterea infracţiunii anterior menţionate, stabilind că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
De asemenea, se reţine că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declaraţiei inculpatei de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, declaraţie dată conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (2) C. proc. pen.
Aşadar, prin coroborarea materialului probator administrat în cauză, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în data de 19 aprilie 2013, fiind surprinsă de organele de poliţie rutieră în timp ce conducea pe strada Calea S.B. din Timişoara autoturismul marca O.C., cu numărul de înmatriculare TTT., inculpata a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest în vederea verificării aerului expirat, precum şi recoltarea probelor biologice de sânge la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Totodată, se constată că instanţa de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute şi dispoziţiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecăţii, respectiv aceea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
De asemenea, se reţine că, potrivit art. 17 C. pen., una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii este aceea de a fi o faptă care prezintă pericol social, prevederea pericolului social având valoarea unei norme juridice ce serveşte deopotrivă legiuitorului când incriminează fapta, cât şi judecătorului în aprecierea concretă a acestui pericol, iar această trăsătură esenţială se materializează, aşa cum se prevede în art. 18 C. pen., prin două aspecte, respectiv prin faptă se aduce atingere unor valori sociale importante, arătate generic în art. 1 C. pen. şi pentru sancţionarea unei astfel de fapte este necesară aplicarea unei pedepse.
Prin dispoziţiile art. 18 C. pen., s-au consacrat criteriile legale de diferenţiere a pericolului social al infracţiunii de pericolul social al altor fapte extrapenale, iar în art. 181 C. pen. s-au prevăzut criteriile legale pe baza cărora se poate stabili dacă fapta săvârşită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea ca infracţiune, acestea referindu-se la modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit de făptuitor, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi persoana şi conduita făptuitorului.
Prin urmare, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de toate aceste criterii şi nu doar de cele privind persoana făptuitorului, iar prin aprecierea ce o fac asupra pericolului social concret, organele de aplicare a legii penale nu pot face operă de dezincriminare a faptei, ci doar de aplicare a legii în limitele stabilite de aceasta.
În cauză, se constată că toate criteriile de apreciere a gradului de pericol social, atât cele prevăzute în art. 18 C. pen., cât şi cele prevăzute în art. 181 alin. (2) C. pen., analizate în raport de fapta dedusă judecăţii, nu converg în constatarea lipsei acestui pericol social.
Astfel, referitor la aceste criterii, se constată că fapta inculpatei prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi nu poate fi apreciată ca fiind lipsită în mod vădit de importanţă.
Totodată, Înalta Curte apreciază că aspectul referitor la activitatea profesională a inculpatei, la calitatea acesteia, respectiv aceea de avocat în cadrul Baroului Timiş, precum şi celelalte circumstanţe personale ale inculpatei, nu sunt de natură a exclude gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Astfel fiind, solicitarea recurentei inculpate de pronunţare a unei soluţii de achitare şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nu poate fi primită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurenta inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatei a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, precum şi circumstanţelor personale ale recurentei inculpate, dându-se eficienţă şi dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., privind recunoaşterea vinovăţiei.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reţine că aceasta nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că nu este justificată reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. în favoarea inculpatei, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere conduita acesteia din faza de urmărire penală, dar şi împrejurarea că, anterior, a mai fost sancţionată administrativ pentru o faptă similară.
Totodată, se reţine că în mod corect s-a apreciat în cauză că lipsa antecedentelor penale nu poate fi valorificată prin prisma circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., faţă de calitatea recurentei inculpate, aceea de avocat, iar atitudinea sinceră adoptată de aceasta în faza de judecată, transpusă prin recunoaşterea faptei, a fost deja valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind orientată sub minimul special prevăzut de lege. În acest ultim sens, se reţine că, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoaşterii săvârşirii faptei nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
Pe de altă parte, în mod corect instanţa de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatei, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.T.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.T.A. împotriva sentinţei penale nr. 144/PI din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 174/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
