ICCJ. Decizia nr. 1614/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174 C.p.). Distrugerea (art. 217 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1614/2014
Dosar nr. 1699/88/2013
Şedinţa publică din 12 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013 s-au hotărât următoarele:
A fost admisă, ca întemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1) din acelaşi cod.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. anterior, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.M., domiciliat în localitatea Chilia Veche, jud. Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior.
În conformitate cu art. 20 - 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior (parte vătămată M.G.), a fost condamnat inculpatul L.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu art. 20 - 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior (parte vătămată P.R.), a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.
S-a luat act de renunţarea la pretenţiile civile de către partea vătămată M.G. şi de faptul că partea vătămată P.R. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, de aproximativ 10 ani, inculpatul L.M. trăia în concubinaj cu numita M.G. şi locuiau împreună la un canton situat la o distanţă de aproximativ 12 km faţă de localitatea Chilia Veche, jud.Tulcea.
În seara zilei de 31 iulie 2011, partea vătămată M.G. a participat împreună cu învinuitul L.M. la serbarea organizată de Primăria Chilia Veche cu ocazia zilelor comunei. în jurul orelor 21,00, partea vătămată M.G., împreună cu o colegă a sa, P.R., au plecat de la petrecere, spre canton, pentru a se odihni. în jurul orelor 01,00, la canton a venit inculpatul L.M. şi, supărat că M.G. a plecat mai devreme de la petrecere, fără el, a început să arunce cu benzină pe jos şi spre patul concubinei, dintr-un bidon de plastic de circa 20 litri, dând foc încăperii în care se aflau cele două femei. Acestea dormeau în paturi diferite, prima care a sesizat focul fiind partea vătămată P.R. care, în acele momente de panică, a reuşit să o scoată de păr din încăpere pe concubina inculpatului.
Din declaraţia părţii vătămate P.R., dată la 31 august 2013, a rezultat că, în jurul orelor 01,00, a auzit gălăgie pe stradă deoarece treceau maşinile colegilor lor care se îndreptau spre fermă. La un moment dat, l-a observat pe geam, la lumina lunii, pe inculpat, care avea ceva în mână, iar după scurt timp, l-a văzut în cameră, l-a auzit strigând-o pe M.G. cu apelativul „C." şi, întrucât aceasta nu i-a răspuns deoarece dormea, a turnat motorină dintr-un bidon de culoare neagră, dinspre uşă spre patul în care se afla partea vătămată M.G. şi a aprins un chibrit pe care l-a aruncat pe jos, flacăra ridicându-se spre plafonul din plastic. în acel moment, partea vătămată P.R. s-a îndreptat spre uşa de acces, l-a împins pe inculpat afară şi s-a întors să o salveze pe partea vătămată M.G. în momentul în care s-a aprins benzina, a luat foc cearşaful de pe patul în care dormea partea vătămată M.G., precum şi muşamaua unei mese aflată în imediata apropiere. M.G. a început să ţipe, împrejurare în care P.R. a reuşit să o tragă afară din încăperea respectivă, din a cărei acoperiş curgeau picături de plastic. Până să ajungă la uşa de la intrare M.G. a leşinat, situaţie în care P.R. a început să o târască spre exterior.
Din declaraţia martorei F.A.M., dată la 27 decembrie 2012, a rezultat că inculpatul s-a deplasat cu maşina în care se afla şi martora, iar pe drum, acesta, aflându-se în stare de ebrietate, a relatat că va merge la canton şi îi va da foc concubinei sale M.G., afirmând: „Dumnezeul mamii lor de curve, ajung eu acasă, le dau eu foc, le omor", considerând că P.R. este foarte apropiată de concubina sa.
După ce l-au lăsat pe inculpat la canton şi s-au mai deplasat vreo 5 km, martorii audiaţi în cauză, care sunt colegi de serviciu cu M.G., au fost anunţaţi să se întoarcă la canton deoarece acesta ardea. Atunci când au intrat în curtea cantonului, au observat-o pe partea vătămată M.G., care îşi revenise din leşin şi era ameţită, în timp ce inculpatul înjura şi nimeni nu se putea înţelege cu el. Totodată, martora F.A.M. a văzut că bidonul folosit de inculpat ardea, fiind situat la o distanţă mică de terasa aflată în flăcări şi a observat că toate obiectele aflate în încăperea respectivă s-au făcut scrum, televizorul bufnind în momentul în care ea, însoţită de colegi, a intrat în curte.
Apreciind asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de fond a considerat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că, în cursul urmăririi penale, nu s-a dovedit niciun pericol public care să fi rezultat din incendierea terasei cantonului în care dormeau cele două părţi vătămate.
Pentru aceasta, a fost avut în vedere că acel canton este situat la o distanţă de aproximativ 12 km faţă de localitatea Chilia Veche, în apropiere nu există alte locuinţe, iar focul a fost stins imediat cu ajutorul colegilor părţilor vătămate.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de distrugere pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracţiunea prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1) din acelaşi cod.
Având în vedere că partea vătămată M.G. a susţinut în faţa instanţei că nu doreşte tragerea la răspundere penală a inculpatului şi pentru infracţiunea de distrugere, în cazul în care se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) rap. la art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.M. pentru această faptă (faţă de lipsa plângerii prealabile).
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni de tentativă la omor, instanţa a constatat că adresa SC D.R.A. SRL depusă în copie la dosar de către inculpat, prin avocatul său, în circumstanţiere, nu este relevantă în ceea ce priveşte conduita anterioară a inculpatului, rezultând doar faptul că o perioadă de aproape doi ani acesta a lucrat fără a avea abateri disciplinare, în luna iulie 2010 dându-şi demisia din motive personale.
S-a reţinut că inculpatul are vârsta de 56 de ani şi se află la primul conflict cu legea penală.
În cursul procesului penal a fost sincer, cooperant, determinând aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320: C. proc. pen. anterior.
Împotriva sentinţei penale nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013 a declarat apel inculpatul L.M., care a criticat individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia.
S-a solicitat reducerea pedepselor şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, în raport de conduita sinceră şi de persoana inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 11/P din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.M., domiciliat în localitatea Chilia Veche, jud. Tulcea, fără antecedente penale, împotriva sentinţei penale nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat R.A., se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanta.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a constatat că este nefondat apelul promovat în cauză.
S-a reţinut că inculpatul L.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor şi a unei infracţiuni de distrugere întrucât, în noaptea de 31 iulie/01 august 2011, cu ajutorul unui bidon de 20 litri, ce conţinea benzină, a turnat combustibilul pe terasa cantonului, loc unde dormeau cele două părţi vătămate - M.G. şi P.R., cu intenţia de a le suprima viaţa, acţiune întreruptă de partea vătămată P.R., care a sărit şi în ajutorul părţii vătămate M.G.
În faţa instanţei, inculpatul L.M. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, declarând că recunoaşte acuzaţiile aduse prin actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prima instanţă a încuviinţat cererea inculpatului, în mod corect apreciind din probele administrate în faza de urmărire penală că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a constatat că, în seara de 31 iulie 2011, părţile vătămate M.G. şi P.R. au participat la o serbare organizată de Primăria Chilia Veche, iar în jurul orei 21,00, cele două părţi vătămate au plecat împreună spre canton, pentru a se odihni. în jurul orei 01,00, inculpatul a venit şi el la canton, iar pe fondul supărării că partea vătămată M.G., concubina inculpatului, a plecat mai devreme de la petrecere, fără el, a împrăştiat benzină în interiorul cantonului (folosit de cei doi drept locuinţă) şi spre patul concubinei, după care a dat foc încăperii în care se aflau cele două părţi vătămate, care dormeau în paturi diferite; prima care a sesizat focul a fost partea vătămată P.R., care a reuşit să o scoată de păr din încăpere şi pe partea vătămată M.G.
Incendiul creat de inculpat a fost stins ca urmare a intervenţiei mai multor persoane.
Urmare a faptei inculpatului, partea vătămată M.G. a suferit arsuri pe o mână şi la păr.
Starea de fapt expusă a rezultat din mijloacele de probă analizate pe larg în hotărârea primei instanţe, fiind susţinută inclusiv de poziţia procesuală de recunoaştere a inculpatului, care nici nu a formulat critici în apel privind starea de fapt şi vinovăţia sa, astfel că s-a apreciat că nu se mai impune o analiză suplimentară a acestor aspecte de către instanţa de apel.
S-a constatat că prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de tentativă de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, deşi, în raport de starea de fapt reţinută, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) -art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, această neregularitate neputând fi, însă, îndreptată în apelul inculpatului, deoarece ar reprezenta o agravare a situaţiei juridice a acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen. anterior, având în vedere tratamentul sancţionator mai sever pentru infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav.
Plecând de la starea de fapt descrisă şi încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, instanţa de apel a constatat că individualizarea pedepsei aplicate acestuia corespunde criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. anterior, dându-se eficienţă circumstanţelor reale de comitere a faptei, care imprimă acesteia un grad ridicat de pericol social, dar şi conduitei procesuale şi datelor personale ale inculpatului.
A fost avut în vedere că, potrivit art. 72 C. pen. anterior, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. în stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile acesteia, prin raportare la criteriile generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În cauză, s-a constatat că reacţia agresivă a inculpatului s-a produs pe fondul consumului de alcool şi al stării de nervozitate a acestuia, potrivit propriei declaraţii, inculpatul fiind nemulţumit că partea vătămată M.G. nu îi remite o sumă de bani pe care o retrăsese de la o unitate bancară. S-a reţinut că modul în care inculpatul a înţeles să acţioneze, cât şi mijloacele folosite, de natură a conduce la suprimarea vieţii părţilor vătămate, dar şi la distrugerea încăperii în care se aflau, cu posibilitatea extinderii incendiului şi la clădirile din apropiere, în măsura în care incendiul căpăta proporţii, utilizarea unui combustibil uşor inflamabil, urmarea care se putea produce -suprimarea vieţii a două persoane - constituie elemente care justifică menţinerea pedepselor stabilite de prima instanţă.
Totodată, a fost avut în vedere că inculpatul are vârsta de 56 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, desfăşura activităţi lucrative, a avut o conduită parţial sinceră, iar în faţa primei instanţe şi-a asumat necondiţionat răspunderea pentru fapta dedusă judecăţii.
Evaluând coroborat toate datele privind contextul în care a fost comisă fapta, dar şi acţiunea efectivă a inculpatului, datele personale favorabile ale acestuia, conduita procesuală corectă, instanţa de apel a constatat că, prin pedepsele aplicate, apropiate de minimul special redus conform art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen. anterior, prima instanţă a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei, de urmarea produsă, dar şi de cea care s-ar fi putut produce, constând în decesul a două persoane şi distrugerea prin incendiere a unei clădiri.
S-a apreciat că pedepsele de câte 4 ani închisoare asigură un just echilibru în tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, motiv pentru care nu a putut fi primită solicitarea acestuia de reducere a pedepselor.
De asemenea, s-a remarcat că atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată suficient în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, prin reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime şi aplicarea în concret a unor pedepse sub minimul special de 5 ani, prevăzut de lege pentru infracţiunile comise şi aplicabil pentru cazul în care inculpatul nu ar fi urmat procedura simplificată de judecată. De altfel, s-a reţinut că atitudinea inculpatului este parţial sinceră în declaraţiile date în faza de urmărire penală, întrucât a prezentat o stare de fapt de natură să diminueze pericolul social al faptei şi chiar să atragă o încadrarea juridică mai uşoară, invocând faptul că a folosit o cantitate mică de combustibil, cu intenţia de a speria părţile vătămate.
Instanţa de apel a apreciat că o reducere mai accentuată a pedepselor nu se impune, în condiţiile în care încercarea de suprimare a vieţii unor persoane impune o reacţie proporţională urmării produse sau a celor care se puteau produce, pentru a preîntâmpina reiterarea unor asemenea conduite, cuantumul pedepselor stabilit de prima instanţă fiind necesar pentru asigurarea prevenţiei speciale şi generale.
Menţinându-se pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, s-a reţinut că este exclusă posibilitatea suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării acesteia, dat fiind că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este superioară limitelor prevăzute de art. 81 alin. (2) C. pen. anterior (2 ani închisoare) şi de art. 861 alin. (2) din acelaşi cod (3 ani închisoare) până la care este posibilă suspendarea pedepsei aplicată pentru un concurs de infracţiuni.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.M., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Prin prisma cazului de casare invocat, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de tentativă la omor, în infracţiunea de distrugere prin incendiere, în forma incriminată de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. anterior.
S-a solicitat, de asemenea, reducerea pedepsei aplicate recurentului inculpat şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă în cauză, apărarea a considerat că legea nouă este mai favorabilă recurentului inculpat.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii.
În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Prin hotărâre „contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.
A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa şi răspunderea penală.
Examinând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs.
Sub un prim aspect, se reţine că inculpatul L.M. a recunoscut faptele, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei, fiind judecat în procedura simplificată.
Recunoscând faptele în faţa instanţei de fond, inculpatul a acceptat inclusiv încadrarea juridică a acestora, o schimbare de încadrare juridică în control judiciar fiind permisă, însă numai în contextul în care ar fi fundamentată pe aceeaşi stare de fapt, iar nu pe o reinterpretare a probelor. Or, în cauză, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice prin recunoaşterea unei alte stări de fapt, ceea ce, evident, nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior.
Sub un alt aspect, criticile invocate de recurentul inculpat nu pot fi primite nici din perspectiva faptului că, la instanţa de fond, pentru infracţiunea de distrugere, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate M.G., inculpatul fiind condamnat doar pentru cele două infracţiuni de tentativă de omor, la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Prin urmare, schimbarea încadrării juridice solicitată de recurentul inculpat, din infracţiunea de tentativă de omor (sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 3 ani şi 4 luni închisoare şi 6 ani şi 8 luni închisoare) în infracţiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen. anterior (sancţionată cu închisoare de la 3 la 15 ani), ar încălca principiul non reformatio in pejus, care nu permite îngreunarea situaţiei juridice a inculpatului în propria cale de atac.
În fine, nici cuantumul pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia nu pot fi reformate în control judiciar, în absenţa unui caz de casare care să permită o astfel de analiză.
Examinând recursul din perspectiva prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte identifică a fi mai favorabilă în cauză legea veche, în condiţiile stabilirii unui regim sancţionator mai sever pentru concursul de infracţiuni pe legea nouă. Inculpatul L.M. a fost condamnat pentru două infracţiuni în concurs real, aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 38 C. pen., pedeapsa rezultantă ar fi mult mai severă, respectiv 5 ani şi 4 luni închisoare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva Deciziei penale nr. 11/P din 10 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1613/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... | ICCJ. Decizia nr. 1615/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori... → |
|---|
