ICCJ. Decizia nr. 1657/2014. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1657/2014
Dosar nr. 3274/86/2006*
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Rechizitoriul nr. 638/P/2004 din 10 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor M.I. şi M.L.M., ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în calitate de administratori ai SC A.P.C. SRL şi SC S.C. SRL Fălticeni, în perioada iunie 2003 - iulie 2004 au indus şi menţinut în eroare mai multe persoane juridice cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte prin folosirea de calităţi mincinoase sau emiterea unor file C.E.C., cunoscând că nu au acoperirea necesară, precum şi faptul că au omis să evidenţieze în actele contabile ale firmelor administrate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, neplătind în acest fel contribuţiile datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu total de 2.972.049.041 lei, rămas nerecuperat.
În actul de sesizare s-a reţinut că cercetările demarate urmare a plângerilor penale formulate în cursul anului 2004 de către reprezentanţii SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava - prin care au reclamat că pe parcursul derulării activităţilor comerciale cu firmele aparţinând celor doi inculpaţi, au fost induşi în eroare cu privire la posibilităţile de plată şi de achitare a mărfurilor achiziţionate, respectiv la disponibilului bancar al societăţilor administrate existent în momentul eliberării filelor C.E.C., ca modalitate de plată - au condus la stabilirea următoarei situaţii de fapt:
1. La data de 13 septembrie 2004, SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, reprezentată de B.C., a formulat plângere penală la Poliţia mun. Fălticeni împotriva inculpatului M.I., director al SC A.P.C. SRL Fălticeni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (vol. I dos. u.p., fila 34).
Între societăţile sus-amintite, cea din urmă reprezentată de inculpat, în calitate de director, s-a încheiat la data de 10 iunie 2003, contractul de vânzare-cumpărare, în baza căruia, prima urma să livreze materialele de construcţii, iar cea administrată de către inculpaţi trebuia să le achite contravaloarea mărfii prin ordin de plată, C.E.C. sau numerar.
SC A.P.C. SRL Fălticeni a intrat însă în interdicţie bancară la data de 03 noiembrie 2003, aspect ce i-a fost comunicat de bancă în aceeaşi zi, atât telefonic, cât şi în scris, prin somaţia din 03 noiembrie 2003 (vol. I dos. u.p., fila 75- fila 77).
Ulterior, prin adresa din 19 noiembrie 2003, SC S. SA a notificat pe cei doi inculpaţi că au 10 file C.E.C. emise în valoare de 1.340.848.252 lei, urmând a lua măsuri urgente pentru achitarea sumei (vol. I dos. u.p., fila 41), iar prin adresa din 10 decembrie 2003, aceeaşi societate i-a invitat la sediul firmei pentru a discuta modalitatea de stingere a datoriilor (vol. I dos. u.p., fila 45).
Deşi cunoştea că societatea a intrat în interdicţie de plată şi conform normelor bancare trebuiau să fie predate filele C.E.C. rămase neutilizate, la data de 08 ianuarie 2004 s-a încheiat procesul - verbal nr. 085 prin care inculpatul M.I. primea filele C.E.C. emise anterior intrării în incidenţă de plată şi se obliga să achite restanţele lăsând, totodată, la data de 24 august 2004 fila C.E.C., emisă de SC R.B. SA pentru suma de 1.501.956.013 lei. Conform declaraţiei numitei B.C., director al SC S. SA- Sucursala Adjud, inculpaţii nu au respectat eşalonarea de plăţi, conform graficului întocmit de comun acord, iar fila C.E.C. menţionată anterior a fost introdusă la plată, fiind însă refuzată din lipsă de disponibil bancar (vol. I d0s. u.p., fila 46 - fila 48, fila 60).
S-a stabilit, totodată, că la data primirii filei C.E.C., societatea păgubită nu a cunoscut faptul că societatea administrată de cei doi inculpaţi se află în interdicţie bancară, prejudiciul creat acesteia fiind de 1.450.807.300 lei (vol. I, dos. u.p., fila 35).
2. La data de 11 august 2004, SC M. SRL S.R.L. Galaţi, prin director general D.T. a formulat plângere penală împotriva inculpatului M.I., administrator al SC S.C. SRL Fălticeni, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (vol. I dos. u.p., fila 78).
În conţinutul rechizitoriului, s-a evidenţiat în acest context că, la data de 14 ianuarie 2004, prin actul adiţional la statutul SC S.C. SRL Fălticeni, autentificat la aceeaşi dată la Biroul Notarului Public „M.A.", unic acţionar şi administrator al acestei societăţi a devenit M.L.M.. Prin procura autentificată la 08 iunie 2004, aceasta l-a împuternicit pe soţul ei, inculpatul M.I. să „efectueze orice act privind activitatea economico-fmanciară a societăţii" (vol. I dos. u.p., fila 234 - fila 252). Deşi abia la data de 04 noiembrie 2004 aceste modificări au fost operate la O.R.C., la data de 09 februarie 2004, cei doi inculpaţi au depus la SC B.R.B. SA, Sucursala Fălticeni specimene de semnătură şi au ridicat carnete cu file C.E.C.
Cu toate acestea, la data de 16 iunie 2004, inculpatul M.I. s-a prezentat la sediul societăţii reclamante în vederea achiziţionării de materiale de construcţii, precizând că este administrator al SC S.C. SRL Fălticeni, aspect nereal, administrator fiind soţia sa, M.L.M. Urmare a înţelegerii avute cu societatea de la care a achiziţionat materiale de construcţie, ca mijloc de plată a lăsat fila C.E.C., livrările s-au efectuat în perioada 17 iunie 2004 -06 iulie 2004, fiind în valoare totală de 502.719.882 lei.
Inculpatul a lăsat fila C.E.C. ca mijloc de plată a livrărilor, deşi cunoştea că la data de 15 iunie 2004 SC S.C. SRL Fălticeni a intrat în incidenţă de plăţi, dat fiind că din lipsă de disponibil o filă C.E.C. a fost refuzată la plată. Pentru a menţine în eroare societatea reclamantă, la data de 07 iulie 2004, inculpatul a emis un bilet la ordin, care nu a putut fi decontat, motiv pentru, la data de 22 iulie 2004 a solicitat societăţii din Galaţi o reeşalonare de plată.
Din valoarea totală a mărfurilor livrate, inculpatul a achitat doar suma de 50.000.000 lei printr-o filă C.E.C. girată la 26 iulie 2004, iar ulterior acestei date, pentru recuperarea diferenţei, a fost introdusă în bancă pentru plată fila C.E.C. emisă de acelaşi inculpat la data de 16 iunie 2004, aceasta fiind refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
În această modalitate, s-a creat SC M.M. SRL Galaţi un prejudiciul de 452.719.882 lei, rămas nerecuperat.
A reţinut procurorul de caz, că în raport de împrejurările concrete în care inculpatul M.I. a desfăşurat activitatea comercială cu societatea reclamantă, precum şi calitatea de administrator al inculpatei M.L.M., că în sarcina amândurora se reţine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât aceştia au cunoscut situaţia reală de imposibilitate de plată în care se afla societatea. Mai mult, inculpatul M.I. s-a prezentat de fiecare dată ca administrator al SC S.C. SRL Fălticeni.
3. S-a reliefat, de asemenea, în actul de sesizare că, la data de 01 decembrie 2004, S.C. SC A.C.N.C. SRL Suceava - prin administrator C.D. Constantin, s-a adresat organelor în drept cu plângere penală împotriva reprezentanţilor SC A.P.C. SRL Fălticeni, reclamând săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de înşelăciune (vol. I dos. u.p., fila 258).
Din cercetările efectuate a rezultat că în data de 09 iunie 2004, urmare a relaţiilor comerciale desfăşurate, SC A.C.N.C. SRL Suceava a livrat materiale de construcţii către societatea inculpaţilor în valoare de 90.812.863 lei, pentru care a fost emis ca modalitate de plată la 16 iunie 2004 un bilet la ordin scadent la 03 iulie 2004 care, fiind introdus la plată, a fost refuzat pe motiv de lipsă totală de disponibil.
Luându-se legătura cu inculpatul M.I. pentru rezolvarea situaţiei, acesta a mai eliberat la 13 iulie 2004 alte trei bilete la ordin în valoare de 5.618.228 lei cu data scadentă 23 iulie 2004, 45.000.000 lei cu data scadentă la 16 iulie 2004 şi 45.812.863 lei cu scadenţa la 21 iulie 2004, bilete la ordin care au fost, de asemenea refuzate la plată, din acelaşi motiv.
S-a subliniat de către organul de urmărire penală că, anterior emiterii acestor bilete la ordin, prin Încheierea nr. 45 din 29 martie 2004 a Tribunalului Suceava - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Dosar nr. 43/F/2003 a fost ridicat dreptul de administrare al inculpaţilor şi s-a dispus numirea unui lichidator judiciar care a trimis somaţii pentru predarea documentelor firmei (vol. I dos. u.p, fila 300 - fila 307).
În condiţiile în care inculpatul M.I. nu mai avea dreptul de administrator al SC A.P.C. SRL Fălticeni, continuând activitatea de achiziţie a materialelor de construcţie şi emitere de bilete la ordin, a indus în eroare cu intenţie SC A.C.N.C. SRL Suceava, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 96.431.091 lei.
În raport de cele prezentate, procurorul de caz a arătat că se impune a se reţine în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată ca urmare a faptului că au acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, continuând să desfăşoare activităţi comerciale în condiţiile în care aveau cunoştinţă de interdicţia bancară în care se aflau de fiecare dată şi de imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile comerciale, inducând astfel în eroare administratorii firmelor păgubite.
Prejudiciul total cauzat prin săvârşirea de către cei doi inculpaţi a infracţiunii de înşelăciune, indicat în rechizitoriu, este în cuantum de 1.999.958.273 lei, rămas nerecuperat.
4. Ca urmare a verificărilor întreprinse pe parcursul cercetărilor, s-a solicitat D.G.F.P. Suceava efectuarea unui control la firmele inculpaţilor, instituţie care ulterior a formulat plângere penală împotriva inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (vol. I dos. u.p., fila 342).
Cu această ocazie, s-a constatat că la SC A.P.C. SRL nu au fost înregistrate 29 de facturi fiscale, reprezentând marfa achiziţionată de la SC C. SRL Suceava şi SC L. SRL Suceava, impozitul pe profit şi T.V.A.-ul aferent fiind în valoare totală de 55.647.431 lei, 19 facturi fiscale, reprezentând marfă achiziţionată de la S.C. SC A.C.N.C. SRL Suceava, impozitul pe profit şi T.V.A.-ul aferent fiind în valoare totală de 19.218.593 lei, 108 facturi fiscale, reprezentând marfa achiziţionată de la SC S. SA Suceava, impozitul pe profit şi T.V.A.-ul aferent fiind în valoare totală de 537.398.411 lei.
Din adresa din 27 ianuarie 2006 a D.G.F.P. Suceava, precum şi din actele de control (vol. II dos. u.p.) a rezultat că inculpaţii nu s-au prezentat la control şi nu au depus pentru S.C. A.P.C. SRL Fălticeni declaraţii fiscale din anul 2003. S-a subliniat că pe perioada controlului au fost reprezentaţi de lichidatorul judiciar, precum şi faptul că inculpaţii nu puteau opera în contabilitate, evidenţa trebuind predată lichidatorului, potrivit legii.
La SC C. SRL Fălticeni, s-a constatat vânzarea stocului de marfă fără documente contabile, fiind întocmit act de control şi plângere penală, suma datorată bugetului de stat fiind de 72.276.939 lei.
La SC S.C. SRL Fălticeni, s-a constatat că nu au fost înregistrate 12 de facturi fiscale, reprezentând marfa achiziţionată de la SC M. SRL SRL ce a fost comercializată ulterior, impozitul pe profit şi T.V.A.-ul aferent fiind în valoare totală de 73.366.367 lei şi 34 facturi fiscale, reprezentând marfa achiziţionată de la SC C. SRL, ce a fost comercializată ulterior, impozitul pe profit şi T.V.A.-ul aferent fiind în valoare totală de 214.183.027 lei. Nici în această situaţie, inculpaţii nu s-au prezentat la control şi nu au depus bilanţul contabil al societăţii din anul 2003.
Referindu-se la prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neevidenţierea operaţiunilor comerciale în contabilitatea firmelor, acuzarea a arătat că acesta este în sumă de 972.090.768 lei şi a rămas nerecuperat.
A arătat procurorul de caz că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile părţilor civile (fila 34, fila 60 - fila 61, fila 78 - fila 88, fila 93 - fila 96, fila 258, fila 259, fila 286 - fila 288, fila 342 dos. u.p. vol. I); actele de control (fila 1 - fila 370 dos. u.p. vol. II); declaraţiile martorilor (fila 62-fila 65, fila 115-fila 121 dos. u.p. vol. I) coroborate cu declaraţiile învinuiţilor (fila 9 - fila 26, fila 320 - fila 324 dos. u.p. vol. I).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12 octombrie 2006 sub nr. 3274/86/2006.
În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi: inculpaţii M.I. (filele 106 - 107 dos. fond, vol. I) şi M.L.M. (filele 138 - 139 dos. fond, vol. I); martorii din lucrări: A.N. (fila 230 dos. fond., vol. I), S.E.R. (fila 305 dos. u.p., vol. I), B.R. (fila 304 dos. fond, vol. I), precum şi martorii C.C. (fila 337 dos. fond, vol. I), M.E. (fila 360 dos. fond vol. II) şi M.I. (fila 417 dos. fond vol. II) propuşi de inculpaţi.
În virtutea rolului activ, instanţa de fond, în raport de susţinerile inculpatului M.I., dar şi de conţinutul adresei din 16 noiembrie 2004 înaintată acestuia de către D.G.F.P. Suceava, la termenul de judecată din data de 18 aprilie 2007, a solicitat relaţii de la această instituţie, în concret să comunice programul de lucru din data de 20 noiembrie 2004 şi să indice datele Ia care s-au efectuat controale în anul 2004 (perioada de referinţă fiind cea anterioară datei de 20 noiembrie 2004) la SC A.P. SRL Fălticeni şi SC C. SRL Fălticeni, urmând să înainteze totodată actele întocmite cu acele ocazii (fila 216 dos. fond).
Precizările D.G.F.P. a Judeţului Suceava
- A.I.F. referitoare la aspectele vizate dau conţinut adreselor din 10 septembrie 2007 (fila 280 dos. fond. vol. I) şi din 15 octombrie 2007 (fila 349 dos. Fond, vol. II).
Totodată, s-a solicitat spre consultare Dosarul de faliment nr. 43/F/2003 al Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, acesta fiind pus la dispoziţia primei instanţe.
Dându-se curs cererii de probe formulată de inculpaţi, prin apărător, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2007, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare care să răspundă obiectivelor formulate de aceştia, transpuse în adresele emise expertului desemnat. Lucrarea de specialitate întocmită a fost depusă la dosar filele 437- 451 vol. II, aceasta fiind completată, date fiind obiecţiunile formulate de inculpaţi, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat ulterior din dispoziţia instanţei, care se află la filele 594 - 600 dos. fond. vol. II.
Societăţile comerciale în dauna cărora se presupune că au acţionat inculpaţii, şi-au materializat în scris poziţia procesuală pe care au înţeles să o adopte în prezenta cauză pe latură civilă, SC M. SRL Galaţi emiţând în concret pretenţii băneşti în cuantum de 44.771,99 lei -contravaloarea facturilor fiscale neachitate şi 22.000 lei - reprezentând dobânda legală (filele 31, 32 dos. fond. vol. I), SC A.C.N.C. SRL Suceava a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 9.643,1091 ron cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală de la data scadenţei până la data achitării efective a prejudiciului cauzat (filele 59, 60 dos. fond. vol. I), SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud constituindu-se parte civilă cu suma de 145.080,73 lei (fila 98 dos. fond. vol. I).
La termenul de judecată din 17 iunie 2009, procurorul de şedinţă, făcând referire la întinderea prejudiciului indicat în rechizitoriu, stabilit în cursul urmăririi penale ca fiind cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a solicitat schimbarea încadrării juridice dată acestei infracţiuni prin actul de sesizare, în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., solicitare căreia Tribunalul Suceava i-a dat curs şi constatând că este necompetent material să soluţioneze cauza, prin sentinţa penală nr. 263 din 14 octombrie 2009, a declinat competenţa de judecare a dosarului în favoarea Judecătoriei Fălticeni, cu motivarea dată în hotărârea respectivă.
Drept urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 3274/86/2006 la data de 9 noiembrie 2009.
II. Prin sentinţa penală nr. 281 din 04 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost cercetaţi inculpaţii M.L.M. şi M.I., din infracţiunea, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în concurs cu cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea art. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (dispusă prin sentinţa penală nr. 263 din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava), în infracţiunile prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă - SC S. SA), prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă - SC M.M. SRL) şi cea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen. (parte civilă - SC A.C.N.C. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 coroborat cu art. 122 lit. e) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, cu privire la inculpaţii M.I. şi M.L.M., pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct.. 2, respectiv art. 84 alin. (1) pct. 3, ambele din Legea nr. 59 /1934.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod procedură penala, au fost achitaţi inculpaţii M.I. şi M.L.M., în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi ambii inculpaţi cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri civile, formulată de părţile civile.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Fălticeni, analizând întreg probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi a cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost cercetaţi inculpaţii M.L.M. şi M.I., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în concurs cu cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea art. 241/ 2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (dispusă prin sentinţa penală nr. 263 din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava), în infracţiunile prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59 /1934 (parte civilă - SC S.S.A.J. SRL , prev. şi ped. de 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă-SC M.M. SRL) şi cea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen. (parte civilă - SC A.C.N.C. SRL), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a susţinut de către inculpata M.L.M., că nu a participat la negocieri şi nu există plângeri împotriva sa, astfel că nu se face vinovată de săvârşirea faptelor de natură penală, exemplificate mai sus.
A arătat prima instanţă că nu s-a putut distinge între activitatea infracţională a inculpatului M.I. şi cea a inculpatei M.L.M., atâta timp cât amândoi aveau aceeaşi calitate în cadrul celor două societăţi, iar inculpatul M.I. a acţionat în nume propriu, dar şi în numele inculpatei M.L.M., conform procurii autentificate (fila 236 ds.u.p. - vol. I), dar că indiferent de gradul de implicare, participarea ambilor inculpaţi este dată, constatând astfel săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor sus arătate şi cu motivaţia următoare:
În actul de inculpare, s-a reţinut că inculpaţii, în calitate de administratori ai SC A.P.C. SRL Fălticeni şi SC S.C. SRL Fălticeni, în perioada iunie 2003 - iulie 2004, au indus în eroare mai multe persoane juridice, prin folosirea de calităţi mincinoase sau prin emiterea unor file C.E.C., fără acoperire, cu prilejul derulării unor contracte comerciale şi, totodată, ar fi omis să evidenţieze în actele contabile ale firmelor administrate de ei, veniturile realizate.
Astfel, conform clauzelor contractuale dintre societate SC A.P.C. SRL Fălticeni, reprezentată de inculpaţi şi SC S. SA. Bucureşti, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare din 10 iunie 2003 (filele 38-43 vol. 1), funcţie de cantitatea de mărfuri cumpărată şi de distanţă, prima beneficia de discount-uri, aspect confirmat de reprezentanţii societăţii, martorele A.N. (filele 62-65 dos. u,p.; 230 dosar fond vol. II), B.C. (filele 60-61 dos. u.p. - vol. I); rezultă că la data încheierii contractului, inculpatul a predat un carnet cu file C.E.C. în alb, care urma să fie completat de reprezentaţii vânzătoarei cu ocazia fiecărei tranzacţii, raporturi care s-au derulat în perioada iunie - noiembrie 2003, dată la care societatea a intrat în interdicţie bancară. Această situaţie a fost adusă la cunoştinţa societăţii, de către inculpat, astfel că, ulterior, cele două societăţi, au dorit o rezolvare amiabilă pentru stingerea debitului, prin reeşalonarea acestuia - declaraţia martorului C.C.- fila 337 dosar fond - vol. II, respectiv procesul - verbal de reeşalonare (fila 46 ds.u.p.).
De asemenea, potrivit procesului verbal din 2004 - fila 48 ds.u.p., reprezentanţii părţii civile au primit de la inculpat fila C.E.C. emisă de SC R.B. SA, în sumă de 1.501.956, 013 lei, cu titlu de garanţie (fila C.E.C. fiind semnată şi ştampilată de inculpat, celelalte rubrici fiind completate de o angajată a societăţii - declaraţie B.C. - fila 60, verso, ds.u.p. - vol. I).
Începând cu luna martie 2004, inculpatul M.I., personal, şi în numele inculpatei M.L.M., potrivit procurii autentificate (fila 236 ds.u.p.), a stabilit relaţii comerciale cu partea civilă SC M. SRL - a se vedea declaraţiile martorului B.R. - filele 120-121), dos. u.p., vol. I, fila 303, dosar fond, vol. II. Din depoziţia acestuia rezultă că inculpatul a abordat aceeaşi manieră de lucru, respectiv a remis către societate o singură filă C.E.C. (semnată şi ştampilată), cu titlu de garanţie pentru contravaloarea mărfurilor livrate.
Intrarea în interdicţie bancară a acestei societăţi (15 iunie 2004), a fost adusă la cunoştinţa reprezentanţilor partenerilor de afaceri (filele 303; 337).
În raport de cele enunţate, a reţinut prima instanţă că faptele inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive, ale infracţiunii de înşelăciune, aşa cum a fost ea stabilită de către organul de urmărire penală, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 9/2005, potrivit căreia, dacă beneficiarul unui C.E.C. are cunoştinţă despre lipsa disponibilului necesar acoperirii C.E.C.ului, în momentul tragerii, fapta nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune, deoarece îi lipseşte un element esenţial, inducerea în eroare.
De altfel, Judecătoria Fălticeni a reţinut buna credinţă a inculpaţilor, care, după intrarea în interdicţie bancară, au depus eforturi pentru acoperirea debitului, livrând societăţii SC S. SA Bucureşti, mărfuri în compensare, în valoare de 97,128, 22 lei, iar pentru a garanta recuperarea ulterioară a debitului creat SC M. SRL Galaţi, inculpatul a emis un bilet la ordin în favoarea părţii civile, achitând suma de 5000 lei (a se vedea raportul de expertiză contabilă - filele 434 - 456; 594 - 600 dosar fond, vol. I).
Referitor la inculpaţi, pentru faptele prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 5/1934 (parte civilă - SC S. SA), prev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă-SC M.M. SRL) şi cea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen. (parte civilă - SC A.C.N.C. SRL), prima instanţă a constatat că este dat unul din cazurile de înlăturare a răspunderii penale şi anume, prescripţia specială (art. 124 C. pen.).
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate. Termenele sunt stabilite de legiuitor în raport cu gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune în parte şi în raport cu gravitatea pedepsei aplicate. La stabilirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, se ţine seama de pedeapsa prevăzută de lege, la data săvârşirii acesteia şi cu respectarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (atunci când este cazul).
Stabilirea termenelor de prescripţie în general, respectiv a celor referitoare la răspunderea penală, a executării pedepsei, este de esenţa instituţiei prescripţiei, fiind obligatoriu a fi reţinută, în toate cazurile în care este dată, decurgând de la lege.
În speţă, inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost cercetaţi, respectiv trimişi în judecată, în perioada iunie 2003 - iulie 2004.
Infracţiunile prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 1-4 din Legea nr. 59/1934 (legea C.E.C. ului), sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii de 6 (şase ) luni - 1 (un) an, respectiv amendă (5.000 - 100.000 lei).
În aceste condiţii, termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 122 lit. e) C. pen., este de 3 (trei) ani, iar pentru intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, este necesar ca acest termen să fie depăşit cu jumătate 1 (un) an şi 6 (şase) luni), termenul rezultant fiind de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni, care, raportat la anul săvârşirii - 2004, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 124 C. pen.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 corob. cu art. 122 lit. e) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, cu privire la inculpatul M.I., pentru infracţiunile pev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2, respectiv, art. 84 alin. (1) pct. 3, ambele din Legea nr. 59/1934.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor prin actul de inculpare, instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispunând achitarea acestora.
Astfel, între SC A.P.C. SRL Fălticeni şi SC A.C.N.C. SRL Suceava, potrivit reprezentanţilor acesteia, respectiv martorii C.D. şi H.V.(filele 258-259; 286, 289 dos. u.p., relaţiile comerciale s-au derulat fără incidente până în luna mai 2004. La data de 09 iunie 2004, pentru achitarea mărfii, inculpatul a remis 3 (trei) bilete la ordin, refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont.
În condiţiile în care, pentru valorificarea unui bilet la ordin, nu există acoperirea necesară, nu sunt incidente prevederile art. 215 alin. (4) C. pen., deoarece acesta nu poate fi asimilat C.E.C.ului.
Prin urmare, încadrarea faptei, de a emite bilet la ordin pentru achitarea mărfurilor, ştiind că nu are disponibil în cont, reţinută de organul de urmărire penală, nu a fost însuşită de prima instanţă. Aceasta înseamnă că, în orice condiţii, emiterea biletului la ordin, fără acoperirea necesară, atrage, în exclusivitate, răspunderea contractuală a făptuitorului (respectiv investirea cu formulă executorie şi implicit de a trece la executarea altor elemente din patrimoniul inculpaţilor).
Ca atare, emiterea unui C.E.C. fără să existe, la tras, disponibilul necesar acoperirii acestuia constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 dacă această situaţie a fost cunoscută şi acceptată de beneficiar, iar când s-a făcut prin inducere în eroare a acestuia, în scopul obţinerii unui folos material injust şi dacă s-a cauzat beneficiarului o pagubă, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
Acest din urmă aspect, presupune, la emiterea biletelor la ordin, fără acoperire în cont, că nu este emis în condiţiile prevăzute în art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, fiind aplicabile dispoziţiile acestei legi privitoare la gir, scadenţă, plată, acţiunea sau executarea cambială, regres în caz de neplată şi protest, fapta neconstituind infracţiune, situându-se în domeniul dreptului civil.
Elementul esenţial pentru încadrarea faptei, la emiterea biletului la ordin fără acoperire, este inducerea în eroare a creditorului, în scopul obţinerii unui folos material injust şi dacă s-a cauzat acestuia o pagubă, aspect care nu se verifică în prezenta cauză, în raport de cele enunţate mai sus.
Totodată, asupra inculpaţilor s-au făcut cercetări cu privire la săvârşirea de către aceştia, a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/ 2005, care se referă la „omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".
Astfel, inculpaţii au fost convocaţi de organele de control financiar, pentru data de 20 noiembrie 2004 şi întrucât ziua respectivă era una nelucrătoare - sâmbătă, aceştia nu s-au prezentat. Urmare a acestui fapt, au fost întocmite procese verbale de constatare şi rapoarte de inspecţie fiscală ( filele 331-336 dos. u.p.-vol. I), din cuprinsul cărora rezultă că inculpaţii, nu ar fi evidenţiat în contabilitatea celor trei societăţi verificate, mai multe facturi fiscale, astfel încât organul fiscal a făcut aprecieri estimate din oficiu, referitor la profitul impozabil nedeclarat, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 din O.G. nr. 92/24 decembrie 2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
În raportul de expertiză contabilă (necontestat de părţi) s-a stabilit că, atât facturile menţionate în actul de control ale organelor fiscale, cât şi adaosurile comerciale reale practicate de societăţile verificate, au fost înregistrate în evidenţele contabile ale celor trei societăţi administrate de inculpaţi - filele 446; 450 dosar fond, vol. I.
O atare situaţie, nu se regăseşte în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a)-g), din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale aşa cum apreciază organul de control fiscal.
Ea este reglementată de dispoziţiile art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991, republicată (Legea contabilităţii), unde se stipulează că, nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situaţiei financiare anuale consolidate, precum şi a raporturilor contabile, constituie contravenţie, care este sancţionată, conform art. 42 alin. (1) , din textul de lege sus-menţionat, cu amendă, având limitele cuprinse între 2.000-5.000 lei.
Aceeaşi încadrare juridică a faptei (contravenţie) este dată şi de dispoziţiile art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care prevăd că nedepunerea la termenele prevăzute de lege a situaţiilor de raportare se sancţionează cu amendă, cu aceleaşi limite din textul de lege mai sus arătat (2.000-5.000 lei).
În raport de textele de lege sus-menţionate şi în lipsa altor elemente de identificare a infracţiunii, instanţa de fond a apreciat că faptei săvârşite de inculpaţi îi lipseşte elementele esenţiale de natură a dovedi latura obiectivă a infracţiunii, sens în care a făcut aplicarea art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., şi, pe cale de consecinţă, a achitat pe ambii inculpaţi cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la acţiunile civile formulate de părţile civile SC S. SA şi SC M.M. SRL, prima instanţă a constatat următoarele:
Infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 84 alin. (1), pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, astfel că, la aceste infracţiuni, rezultatul constă dintr-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială ocrotită de lege este ameninţată prin comiterea faptei încriminate, iar relaţiile create în jurul şi datorită acestei valori, nu se pot desfăşura normal, rezultatul nefiind materializat în schimbări determinabile şi cuantificabile.
Categoric, nu ne aflăm în prezenţa răspunderii civile delictuale, deoarece nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpaţilor (reglementată de Legea nr. 59/1934) şi prejudiciu, care îşi are sorgintea în contractele încheiate, materializată în neexecutarea obligaţiilor asumate (de plată), prin contracte comerciale.
În atare situaţie, repararea pagubei suferite de cele două părţi civile, nu se poate face pe calea unei acţiuni civile alăturate acţiunii penale, ci pe calea unei acţiuni civile separate, în temeiul răspunderii contractuale.
Pe de altă parte, părţile civile sunt în posesia titlurilor executorii, care pot fi valorificate conform procedurilor legilor de aplicare (Legile nr. 58, 59/1934).
Cu privire la parte civilă SC A.C.N.C. SRL, s-a reţinut că a fost achitată contravaloarea mărfurilor livrate, parţial în numerar, parţial prin compensare - a se vedea fila 442 dosar fond, vol. I.
Referitor la cele solicitate de D.G.F.P. Suceava, probele administrate în cauză, cu precădere raportul de expertiză contabilă, rezultă că SC A.P.C. SRL şi SC C. SRL, nu au obligaţii bugetare restante, iar cel determinat pentru SC S.C. SRL, poate fi valorificat în condiţiile şi cu respectarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Ulterior, prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 20 octombrie 2011, s-a dispus în temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 corob. cu art. 122 lit. e) C. pen., încetarea procesului penal, cu privire la inculpaţii M.I. şi M.L.M., pentru infracţiunile pev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2, respectiv art. 84 alin. (1) pct. 3, ambele din Legea nr. 59/1934.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod procedură, s-a dispus achitarea inculpaţilor M.I. şi M.L.M., în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi ambii inculpaţi cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005."
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva sentinţei penale nr. 281/2011 şi a încheierii de îndreptare eroare materială a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
În redactarea scrisă a motivelor de recurs, în esenţă, procurorul a arătat că soluţia este nelegală şi netemeinică întrucât nu se justifica schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor în infracţiunile la Legea C.E.C.ului aşa cum au fost menţionate mai sus şi că probatoriul administrat în cauză demonstrează vinovăţia acestora, astfel că se impunea condamnarea lor pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 13 C. pen.
Motivele de recurs au fost completate cu concluziile reprezentantei parchetului, cuprinse în partea introductivă a deciziei Curţii de Apel Suceava, acesta solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Suceava, întrucât instanţa de fond a întocmit în cauză două minute, prima la data de 04 octombrie 2011 cu privire doar la inculpatul M.I., şi ulterior la data de 20 octombrie 2011 a pronunţat încheierea de îndreptare eroare materială, referitoare la ambii inculpaţi.
III. Prin Decizia penală nr. 27 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni împotriva sentinţei penale nr. 281 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Fălticeni, pe care a casat-o în totalitate, precum şi încheierea Camerei de consiliu din 20 octombrie 2011 şi a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanţă, la Tribunalul Suceava.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a avut în vedere că Judecătoria Fălticeni nu s-a pronunţat asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatei M.L.M. prin actul de sesizare, nerespectând limitele în care a fost sesizată, deşi avea această obligaţie.
Astfel, s-a arătat că există cazuri în care instanţa comite erori de judecată, prin aceea că nu se pronunţă asupra tuturor faptelor şi persoanelor cu care a fost sesizată legal. Deşi este o eroare de judecată, în realitate se încalcă dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sub sancţiunea unei nulităţi absolute, din cauza încălcării obligaţiei instanţei de judecată de a judeca şi de a se pronunţa asupra tuturor faptelor şi persoanelor cu care a fost sesizată şi numai în limitele acestei sesizări, fireşte cu excepţia cazurilor prev. de art. 335 - 337 C. proc. pen., reprezentând o sesizare suplimentară.
Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse unuia sau mai multor inculpaţi pronunţând pentru fiecare, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, iar în baza art. 346 C. proc. pen., trebuie să se pronunţe şi asupra acţiunii civile exercitate în faţa ei. învinuirea constă într-o faptă sau mai multe fapte, care constituie infracţiuni şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată printr-o sesizare legală. Dacă învinuirea constă din mai multe fapte, înseamnă că s-a exercitat câte o acţiune penală pentru fiecare faptă şi, ca urmare, instanţa trebuie să se pronunţe asupra tuturor faptelor şi asupra tuturor inculpaţilor, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. încălcarea acestei obligaţii constituie nerespectarea sesizării sale şi, ca urmare este sancţionată cu nulitatea absolută.
Ori, în cauză, din examinarea minutei hotărârii date de Judecătoria Fălticeni din 04 octombrie 2011 existentă la fila 222 ds.fond, rezultă că prima instanţă, deşi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost cercetaţi inculpaţii M.L.M. şi M.I., s-a pronunţat doar asupra infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia din urmă, în sensul încetării procesului penal, respectiv a achitării inculpatului M.I., fără a se pronunţa în vreun fel asupra infracţiunilor puse în sarcina inculpatei M.L.M., astfel că a încălcat dispoziţiile legale anterior menţionate.
Curtea a constatat că, în mod nelegal, instanţa de fond a uzitat, pentru completarea dispozitivului sentinţei penale - în sensul că în temeiul art. 2 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 124 corob. cu art. 122 lit. e) C. pen., a încetat procesului penal, cu privire la inculpaţii M.I. şi M.L.M., pentru infracţiunile pev. şi ped. de art. 84 alin. (1) pct. 2, respectiv art. 84 alin. (1) pct. 3, ambele din Legea nr. 59/1934, iar în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii M.I. şi M.L.M., în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) C. pen., dar şi cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, menţinând celelalte dispoziţii - de instituţia prevăzută în art. 195 C. proc. pen., pronunţând încheierea de îndreptare eroare materială din 20 octombrie 2011, o astfel de modificare nereprezentând eroare materială în sensul legii procesual penale.
Aceasta deoarece, pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie să fie materiale şi evidente.
Constituie erori materiale evidente doar acele greşeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane (ex.: Pop în loc de Popa; Ion în loc de Ioan), a unei sume (100 lei în loc de 10 lei), a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidenţa erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri.
Eroarea materială evidentă nu trebuie dovedită, nefiind necesară administrarea de probe sau recurgerea la alte mijloace, respectiv stabilirea ei ca urmare a unei deliberări şi ca exprimare a unei convingeri.
Ori, în speţă, omisiunea instanţei nu poate constitui o eroare materială, ci una de conţinut, care a implicat o deliberare a completului de judecată asupra acuzaţiilor aduse ambilor inculpaţi, în raport de probatoriul administrat în ambele faze procesuale şi de apărările formulate de aceştia, precum şi asupra soluţiei ce urma a fi adoptată în rezolvarea cauzei.
În aceste condiţii, procedeul folosit de instanţa de fond de „a se pronunţa" şi asupra infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei M.L.M., printr-o încheiere, respectiv prin încheierea din 20 octombrie 2011, este nelegal.
Curtea a apreciat că o astfel de modificare a dispozitivului sentinţei pronunţate de instanţa de fond nu putea fi efectuată decât prin exercitarea căii ordinare de atac a recursului, astfel că în mod corect, procurorul a precizat că a atacat odată cu sentinţa recurată şi încheierea de îndreptare eroare materială din 20 octombrie 2011, întrucât, potrivit art. 3851 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
În concluzie, fiind vorba de o dispoziţie privitoare la sesizarea instanţei a cărei încălcare atrage nulitatea absolută, Curtea, constatând că este incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., a admis recursul promovat de procuror.
Coroborând dispoziţiile art. 27 alin. (1) lite1 C. proc. pen., relativ la competenţa tribunalului de a judeca în primă instanţă infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cu dispoziţiile tranzitorii concretizate în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, potrivit cu care „în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi (C. proc. pen. în vigoare) privitoare la competenţă sunt aplicabile, rezultă că Tribunalul Suceava urmează a judeca această cauză în fond.
S-a mai arătat de către Curte, că în rejudecare, instanţa de trimitere va aplica dispoziţiile legale referitoare la judecata în primă instanţă şi va avea în vedere şi criticile detaliate de procuror în motivele de recurs.
În urma casării, Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3274/86/2006*.
În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi inculpaţii, aceştia au avut aceeaşi poziţie procesuală de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată (fila 59, 60 dos. fond). Totodată, au fost audiaţi martorii din lucrări B.R. şi S. (S.) E., iar la solicitarea inculpaţilor, prin apărător, a fost admisă reaudierea martorilor propuşi de către aceştia, respectiv C.C. şi M.I.
IV. Prin sentinţa penală nr. 41 din 20 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a respins, ca nefondată, solicitarea privind schimbarea încadrării juridice pentru M.I., din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (săvârşită în dauna părţii civile SC S. SA); art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (săvârşită în dauna părţii civile SC M. SRL) şi art. 215 alin. (1) C. pen. (săvârşită în dauna părţii vătămate S.C. SC A.C.N.C. SRL) şi,
1. A fost condamnat inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de l(un) an închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani prev. de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83, 84 şi 85 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a sentinţei, să fie comunicată O.N.R.C., o copie de pe dispozitivul acesteia.
Potrivit art. 14 al. 3 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.I. să plătească părţilor civile:
- SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti (fosta SC S. SA), sector 6, suma de 145.080,73 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la 24 august 2004 până la achitarea integrală a debitului;
- SC M.M. SRL Galaţi - prin administrator T.D., din Galați, jud. Galaţi, suma de 44.771,99 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală începând cu 7 septembrie 2004, până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că prejudiciul produs părţii civile SC A.C.N.C. SRL Suceava în sumă de 9643,1091 lei, a fost recuperat în totalitate.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii: M.I. şi M.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de Statul Român -prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Suceava pentru sumele de: 68.375 lei de la inculpatul M.I. şi 32.693 lei de la inculpata M.L.M.
A fost obligat inculpatul M.I. să plătească statului suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că doar inculpatul M.I., în raport de maniera în care a acţionat, se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215, alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de părţile vătămate SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti (fosta SC S. SA - fila 43 dos. rej.) şi SC M. SRL Galaţi.
Cu toate că inculpatul M.I. a susţinut în cursul urmăririi penale, precum şi în prima fază a cercetării judecătoreşti la tribunal că şi-a anunţat partenerii de afaceri că a intrat în interdicţie bancară înainte ca aceştia să-i livreze marfa, nu a administrat nici o probă în sensul respectiv, din contră, lăsându-le filele C.E.C. ca mijloc de plată, care ulterior au fost refuzate de către bancă. Abia când banca le refuza furnizorilor de materiale de construcţii plata filelor C.E.C., iar reprezentanţii acestora îl contactau telefonic pe inculpatul M.I., el le aducea la cunoştinţă lipsa disponibilului din cont.
Din acest motiv, instanţa de fond nu a dat curs cererii inculpatului M.I. de a proceda la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (săvârşită în dauna părţii civile SC S. SA); art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 (săvârşită în dauna părţii civile SC M. SRL) şi art. 215 alin. (1) C. pen. (săvârşită în dauna părţii vătămate S.C. SC A.C.N.C. SRL), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive în sensul solicitat.
Instanţa de fond a mai avut în vedere că, deşi prin procura autentificată la 8 iunie 2004 la Biroul Notarului Public „M.A." din mun. Fălticeni, inculpatul M.I. a fost împuternicit de către soţia sa M.L.M., care era unicul asociat şi administrator al acestei societăţi, „să efectueze orice act privind activitatea economico-financiară a societăţii", modificarea respectivă a fost operată la O.R.C. abia la data de 4 noiembrie 2004, moment când situaţia respectivă a devenit opozabilă părţilor, astfel încât faptul că la data de 16 iunie 2004, când s-a prezentat la SC M. SRL Galaţi, în calitate de administrator al SC S.C. SRL Fălticeni, declinarea nu era conform realităţii.
În drept, fapta inculpatului M.I. constând în aceea că, în calitate de administrator a SC A.P.C. SRL şi SC S.C. SRL Fălticeni, în perioada iunie 2003 - iulie 2004, a indus şi menţinut în eroare mai multe persoane juridice cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte prin folosirea de calităţi mincinoase sau emiterea unor file C.E.C., cunoscând că nu are acoperirea necesară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, respectând criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunii, modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, consecinţele produse, respectiv valoarea ridicată a prejudiciului care nu a fost recuperat şi faptul că inculpatul nu a mai avut conflict cu legea penală.
În raport de aceste elemente, instanţa de fond a constatat că se justifică a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. pentru a se da eficienţă juridică disp. art. 76 lit. c) C. pen., în sensul de a i se aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul incriminator, apreciind astfel că pedeapsa de 1 an închisoare, va fi de natură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unor noi fapte penale, scop prev. de art. 52 C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
Apreciind că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de penitenciar, iar pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia, pe durata termenului de încercare de 3 ani prev. de art. 82 C. pen. şi i s-a atras atenţia asupra consecinţelor prev. de art. 83, 84 şi 85 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. proc. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, se va comunica O.N.R.C., o copie de pe dispozitivul acesteia.
Soluţionând latura civilă a cauzei, instanţa de fond a avut în vedere că între activitatea ilicită desfăşurată de către inculpat şi consecinţele produse, există o legătură de cauzalitate, motiv pentru care potrivit art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părţilor civile:
- SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti (fosta SC S. SA- fila 43 dos. Trib. rejud.), suma de 145.080, 73 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la 24 august 2004 până la achitarea integrală a debitului (fila 90 vol. I Trib. prima judecată);
- SC M. SRL Galaţi - prin administrator T.D. -suma de 44.771,99 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală începând cu 7 septembrie 2004, până la achitarea integrală a debitului (fila 31 vol. I Trib. prima judecată).
S-a menţionat că, potrivit relaţiilor comunicate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava, SC S.C. SRL a fost radiată din evidenţele sale la data de 22 mai 2008, ca urmare a închiderii procedurii falimentului (fila 58 ds. Trib. rejud.), astfel încât obligaţia de plată nu s-a impus inculpatului în solidar cu aceasta.
Instanţa de fond a luat act că prejudiciul produs părţii civile SC A.C.N.C. SRL Suceava în sumă de 9.643,1091 lei, a fost recuperat în totalitate, prin compensare.
Referitor la inculpata M.L.M., instanţa de fond a avut în vedere că, din toate probele administrate în cauză, nu rezultă că aceasta ar fi săvârşit vreun act material ca element constitutiv sub aspectul laturii obiective sau subiective a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost pusă sub acuzare.
Din acest motiv, instanţa de fond în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a procedat la achitarea inculpatei M.L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, instanţa de fond a avut în vedere că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză şi necontestat de partea civilă D.G.F.P. Suceava, rezultă că toate facturile menţionate în actele de control ale organelor fiscale, precum şi adaosurile comerciale reale practicate de aceste trei societăţi comerciale administrate de cei acuzaţi, au fost înregistrate în evidenţele contabile, ele fiind mai mici decât cele estimate din oficiu de organele fiscale. Prin acelaşi raport de expertiză s-a stabilit că, pentru perioada supusă verificării, SC A.P.C. SRL şi SC C. SRL, nu înregistrează impozit pe profit şi T.V.A. restant la bugetul de stat, iar SC S.C. SRL datorează 85.995.284 lei, impozit pe profit, 30.253.140 lei majorări de întârziere şi 170.098.671 lei penalităţi de întârziere, având însă de recuperat de la bugetul de stat suma de 371.971.718 lei cu titlu de T.V.A.
Cum prin lucrarea de specialitate (necontestată de D.G.F.P. Suceava şi fără ca reprezentanta Parchetului să fi solicitat vreodată în cursul cercetării judecătoreşti efectuarea unei alte expertize contabile, sau să fi ridicat obiecţiuni la cea existentă) s-a stabilit cu certitudine că toate facturile indicate în rechizitoriu au fost înscrise în evidenţele contabile ale societăţilor, instanţa de fond a considerat că nu se justifică susţinerea procurorului de şedinţă ca această probă trebuie să se coroboreze cu altele, motiv pentru care a apreciat că nu li se poate imputa inculpaţilor infracţiunea de evaziune fiscală.
Chiar dacă expertul a confirmat susţinerile organelor de control fiscal, în sensul că nu au fost depuse la Administraţia Financiară declaraţiile fiscale obligatorii, instanţa de fond a constatat că această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, ci este incriminată şi sancţionată doar contravenţional, conform art. 183 alin. (1) lit. h) din O.G. nr. 92/2003 şi art. 35 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 82/1991, iar pentru abaterile respective, cei vizaţi au fost sancţionaţi conform proceselor verbale depuse la Tribunal în prima fază procesuală (filele 286-287).
Este de menţionat că, deşi inculpaţii nu au răspuns invitaţiei organelor financiare de a prezenta documentele la control, acest fapt nu justifică susţinerea în sensul neevidenţierii facturilor şi veniturilor în contabilitate, deoarece neprezentarea a fost motivată prin aceea că ziua indicată de 20 noiembrie 2004, era una nelucrătoare. D.G.F.P. Suceava nu a administrat nici o probă a faptului că în ziua de 20 noiembrie 2004, organele fiscale subordonate acestei instituţii au avut program de lucru (cu sau fără public). La solicitarea primei instanţe de a face precizări în legătură cu orarul din ziua respectivă, D.G.F.P. a susţinut doar că la societăţile inculpaţilor s-au efectuat verificări în cadrul programului de activitate pentru luna noiembrie 2004, anterior sau în jurul datei de 20 noiembrie 2004, fără a se preciza în concret dacă la această din urmă dată, s-a desfăşurat sau nu activitatea conform programului normal de lucru (fila 280, vol. I Trib.).
Din aceste considerente prezentate mai sus, Tribunalul a constatat că nu este întrunită latura subiectivă şi obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen., motiv pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor M.I. şi M.L.M., sub aspectul respectiv.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de Statul Român - prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Suceava pentru sumele de: 68.375 lei de la inculpatul M.I. şi 32.693 lei de la inculpata M.L.M.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul M.I. şi partea civilă Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Suceava criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele expuse atât oral şi consemnate în mod detaliat în încheierea de dezbateri, cât şi cele formulate în scris şi depuse la dosar.
În concret, procurorul a invocat pe de o parte nelegalitatea sentinţei penale atacate, invocând ca motive: greşita achitare a inculpatei M.L.M. în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., în urma aprecierii eronate că din probele administrate în cauză nu relevă faptul că aceasta ar fi săvârşit vreun act material ca element constitutiv sub aspectul laturii obiective sau subiective a infracţiunii de înşelăciune; greşita achitare a ambilor inculpaţi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplic art. 13 C. pen., singura probă avută în vedere pentru pronunţarea acestei soluţii fiind raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză din care rezultă că toate facturile menţionate în actele de control ale organelor fiscale au fost înregistrate în evidenţele contabile ale celor 3 societăţi comerciale unde administratori erau inculpaţii - SC A.P.C. SRL şi SC S.C. SRL Fălticeni, probă despre care acuzarea a considerat că trebuia înlăturată ca necoroborându-se cu nici una din celelalte probe administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti şi ca atare nu putea sta la baza achitării celor 2 inculpaţi, în condiţiile în care toate celelalte probe conduceau la concluzia, fără echivoc, că aceştia nu numai că nu au înregistrat în evidenţele contabile facturile indicate în actele de control ale organelor fiscale ci mai mult, nu au depus declaraţii fiscale şi nu au condus o evidenţă contabilă fiscală şi aceasta în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, iar pe de altă parte netemeinicia acesteia, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune respectiv un an de închisoare precum şi modalitatea de individualizare a acesteia, respectiv suspendarea condiţionată a executării ei, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a celor 3 acte materiale de înşelăciune, prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii în formă continuată de o valoare mare situat la limita încadrării faptei în formă agravată prev. de alin. (5) al art. 215 C. pen., condamnarea acestuia pentru fapte de acelaşi gen, concurente cu cea din prezenta cauză -5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. prin sentinţa penală nr. 464 din 02 martie 2012 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 24 din 09 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, este mult prea blândă.
Criticile inculpatului M.I. au vizat atât latura penală, cât şi cea civilă a cauzei, arătând că în mod greşit prima instanţă nu a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în al cărei conţinut intră trei acte materiale săvârşite împotriva celor trei părţi vătămate, în două infracţiuni, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi respectiv pct. 3 din Legea nr. 58/1934 (părţi civile fiind SC S. SA Bucureşti şi SC M. SRL Galaţi) şi o infracţiune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. (săvârşită în dauna părţii civile S.C. SC A.C.N.C. SRL Suceava), în condiţiile în care în primele două cazuri, inculpatul M.I. a informat pe reprezentanţii societăţilor comerciale despre faptul că societatea sa se afla în interdicţie bancară, că nu există nicio probă din care să rezulte că s-ar fi prezentat ca administrator de drept în faţa reprezentanţilor SC Metalman, calitate ce revenea soţiei sale M.L.M., că în relaţia comercială cu această societate, începută în luna martie 2004, a predat o filă C.E.C. cu titlu de garanţie, însă convenţia părţilor a fost ca mărfurile să fie plătite cu ordin de plată pentru fiecare factură în parte, astfel că cel mult i se poate imputa emiterea unei file C.E.C. necompletate, faptă susceptibilă a fi încadrată, în prevederile art. 84 alin. (1) pct.. 3 din Legea nr. 59/1934.
În raport de această solicitare de schimbare a încadrării juridice, inculpatul M.I. a arătat că pentru faptele prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 se impune încetarea procesului penal, motivat de faptul că a intervenit prescripţia specială, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precizând că nu cere continuarea procesului penal, iar pentru fapta de înşelăciune în dauna părţii civile civilă SC A.C.N.C. SRL se impune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că la momentul emiterii biletului la ordin avea convingerea că va putea achita suma datorată pentru materialele de construcţie.
Referitor la latura civilă, inculpatul M.I., prin apărătorul său ales, a arătat că înţelege să critice soluţia instanţei de fond doar în ceea ce priveşte obligarea sa la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC S.M.C.P.C. SA în sumă de 145.080 lei cu dobânda legală aferentă, motivat de faptul că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză şi necontestat reiese că cea mai mare parte a datoriei a fost stinsă în cadrul operaţiunii de compensare, rămânând de achitat o diferenţă de 36.956 lei noi care, în principal, apreciază că nu este datorată întrucât reprezintă reducerea menţionată în cuprinsul contractului.
Din conţinutul cererii de recurs formulată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Suceava rezultă că aceasta critică practic soluţia de respingere a acţiunii exercitate de ea pentru sumele de 68.385 lei de la M.I. şi 32.693 lei de la M.L.M.
Procedând la soluţionarea apelurilor declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a constatat următoarele:
SC A.P. SRL Fălticeni, cu sediul în Fălticeni, jud. Suceava, a fost înmatriculată în registrul comerţului sub nr. J/33/1492/1994, cod unic de înregistrare, având ca asociaţi şi administratori pe inculpaţii M.I. şi M.L.M. (fila 27 ds.u.p. vol.1), societate faţă de care, prin sentinţa nr. 203 din 10 noiembrie 2003a judecătorului sindic al Tribunalului Suceava s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării şi a falimentului prevăzute de Legea nr. 64/1995, prin încheierea din 29 martie 2004 s-a dispus continuarea procedurii falimentului şi desemnat administrator judiciar SC E.C. SRL Suceava, iar prin sentinţa nr. 437 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscală s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea acestei societăţi (filele 402-406 Dosar fond nr. 3274/86/2006 vol. 10.
SC S.C. SRL Fălticeni, cu sediul social iniţial declarat în Fălticeni, jud. Suceava, ulterior în Fălticeni, jud. Suceava, a fost înmatriculată în Registrul Comerţului sub nr. J/33/1999/1994, cod unic de înregistrare, având ca asociat unic şi administrator, începând cu data de 04 noiembrie 2004 - data înscrierii menţiunii în registrul comerţului - pe inculpata M.L.M. (fila 31 dos. u.p. vol. II. Conform procurii autentificate la data de 08 iunie 2004, existentă la fila 236 dos. u.p. vol. I, inculpata M.L.M., în calitate de administrator al SC S.C. SRL Fălticeni, l-a împuternicit pe inculpatul M.I., ca în numele ei şi pentru ea să efectueze orice act privind activitatea economico-financiară a societăţii (tranzacţii comerciale, decontări de sume, expedieri şi ridicări de comisioane, tranzacţii bancare şi bursiere, vânzări-cumpărări imobiliare şi lichide, achiziţionări şi livrări de mărfuri, deschideri de conturi cu drept de semnătură în bancă, ridicări şi depuneri de sume din conturile societăţii, titluri de plasament, acţiuni diferenţe de curs valutar, dobândă, scontări), iar în numele societăţii să efectueze orice operaţiuni bancare, inclusiv depuneri şi restituiri, în contul deschis pe numele firmei, la orice bancă din tară.
La data de 2 mai 2008, această societate a fost radiată, urmare a închiderii procedurii falimentului şi radierea debitorului, situaţie ce reiese din relaţiile furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava primei instanţe (fila 58 dos. fond).
SC C. SRL Fălticeni, cu sediul în Fălticeni, jud. Suceava, a fost înmatriculată în Registrul Comerţului sub nr. J33/796/1991, C. fisc. 734015, având ca asociaţi pe M.E. şi inculpatul M.I., acesta din urmă fiind şi administratorul societăţii (fila 32 ds.u.p. vol. I).
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune, Curtea de Apel Suceava a reţinut:
1. Parte civilă SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti - fosta SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud
La data de 10 iunie 2003 s-a încheiat contractului de vânzare-cumpărare între SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, reprezentată de martora B.C. (director) şi SC A.P.C. SRL Fălticeni - reprezentată de inculpatul M.I. (director) având ca obiect comercializarea produselor din beton celular autoclavizat, plata produselor livrate urmând a fi efectuată cu ordin de plată, filă C.E.C. sau numerar (filele 38-40 ds.u.p. vol. I).
Din adresa din 10 decembrie 2003 emisă de SC S. SABucureşti - Sucursala Adjud (fila 45 ds.u.p. vol. I), declaraţia a martorului C.C. fila 230 Dosar nr. 3274/86/2003) rezultă că la data încheierii contractului inculpatul M.I. a lăsat un carnet cu file C.E.C., doar ştampilate şi semnate de inculpatul M.I., acestea urmând a fi completate la celelalte rubrici de reprezentanţii părţii civile la data fiecărei livrări, aspect de altfel confirmat de martora A.N. - angajată a SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, care s-a ocupat de relaţia contractuală cu SC A.P.C. SRL Fălticeni, dată în cursul cercetării judecătoreşti (fila 230 Dosar nr. 3274/86/2003, vol. I) care a susţinut că ea a fost cea care înscria pe filele C.E.C. menţionate sumele ce urmau a fi încasate de partea civilă şi că respectivele file C.E.C. au fost folosite ca instrumente de plată pentru achitarea unor obligaţii financiare ale părţii civile către alte societăţi.
La data de 3 noiembrie 2003, SC A.P.C. SRL a intrat în interdicţie bancară de a emite C.E.C.uri barate la B.C.R. Fălticeni, iar urmare a solicitării băncii de a preda carnetele C.E.C. cu file necompletate, inculpatul M.I. a declarat ca fiind pe circuit mai multe file C.E.C., inclusiv cele 5 indicate în declaraţia martorei B.C., director al SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, dată în cursul urmăririi penale (filele 48, 60- 61 ds.u.p. vol. I) şi din procesul verbal întocmit la 17 noiembrie 2003 între inculpat menţionat şi B.C.R. Fălticeni (fila 77 dos. u.p. vol. I).
Conform contractului la care s-a făcut referire anterior, în perioada 10 iunie 2003 - 10 decembrie 2003 SC S. SA. Bucureşti - Sucursala Adjud a livrat marfă către SC A.P.C. SRL Fălticeni în valoare de 9.411.122.243 lei, achitată parţial, rămânând un sold în valoare de 1.913.350.340 lei, aspect adus la cunoştinţa reprezentanţilor societăţii debitoare prin adresa din 10 decembrie 2003, invitându-i totodată a discuta modalitatea de stingere a datoriilor, cu atât mai mult cu cât la acea dată partea civilă avea cunoştinţă că SC A.P.C. SRL era în interdicţie bancară de a emite C.E.C.uri barate la B.C.R. Fălticeni (de la data de 03 noiembrie 2003), fapt ce rezultă din declaraţiile martorei A.N. (filele 62- 65 dos.u.p. vol. I şi Dosar nr. 3274/86/2003, vol. I) - care precizează că din luna noiembrie 2003 cunoştea faptul că societatea debitoare intrase în interdicţie bancară, cât şi din depoziţiile martorului C.C. care a precizat că inculpatul personal a luat legătura cu conducerea SC Somaco după apariţia incidentului de plată încercând să găsească o modalitate de reeşalonare a debitului restant (fila 337 Dosar nr. 3274/86/2006 şi fila 123 dosar fond).
În urma discuţiilor ce au avut loc între părţi, la data de 8 ianuarie 2004, la sediul SC S. SA - Sucursala Adjud s-a încheiat procesul verbal de conciliere semnat de martora B.C. şi inculpatul M.I., act înregistrat la această din urmă societate sub nr. 083 din aceeaşi dată şi prin care era eşalonată datoria SC A.P.C. SRL Fălticeni în 24 de rate săptămânale (filele 46, 47 dos.u.p. vol. I).
Tot atunci a fost încheiat şi procesul verbal, înregistrat la SC S. SA - Sucursala Adjud sub nr. 085/2004 (fila 48 dos. u.p. vol. I), semnat de persoanele menţionate mai sus, prin care reprezentantul partea civilă a restituit cele 5 file C.E.C. aflate în posesia sa inculpatului M.I., iar acesta din urmă a predat, cu titlu de garanţie, fila C.E.C. emisă de SC R.B. SA, în suma ele 1.501.956.013 lei -fapt stipulat expres în cuprinsul procesului verbal sus-menţionat, dar şi în adresa din 06 iulie 2004 emisă de SC S. SA - Sucursala Adjud (fila 142 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. I) - filă C.E.C. doar semnată şi ştampilată de M.I., rubricile privind data şi suma fiind completate de o angajată a SC S. SA în luna iulie 2004, aspecte ce reiese din depoziţia martorei B.C. (filele 60- 61 dos. u.p. vol. I).
Deşi B.C., în calitate de reprezentant al părţii civile a afirmat în declaraţiile date că că fila C.E.C. ar fi fost predată de inculpatul M.I. ca instrument de plată în luna iunie 2004, susţinerile sale sunt contrazise atât de procesul verbal existent în copie la fila 48 dos. u.p. vol. I şi de adresa din 06 iulie 2004, care atestă că în realitate această filă C.E.C. a fost predată cu titlu de garanţie la data de 8 ianuarie 2004, când partea civilă cunoştea cu certitudine că SC A.P.C. SRL Fălticeni era în interdicţie bancară din luna noiembrie 2003, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor A.N. şi C.C.
Deşi s-a susţinut de către apărare că pe parcursul relaţiei contractuale cu această parte civilă, SC A.P.C. SRL a fost reprezentată exclusiv de inculpatul M.I., care a semnat contractul, a comandat şi ridicat mărfurile, a semnat şi predat atât filele C.E.C. remise la data încheierii contractului, cât şi fila C.E.C. remisă la 8 ianuarie 2004, acesta negociind ulterior cu reprezentanţii părţii civile şi reeşalonarea debitului, încercând să acrediteze ideea neimplicării inculpatei M.L.M., Curtea, având în atenţie probatoriul administrat în cauză, nu împărtăşeşte acest punct de vedere, achiesând însă, în acest sens, motivelor de apel invocate de procuror.
Astfel, inculpata M.L.M. în declaraţia dată în cursul judecăţii detaliază relaţiile comerciale derulate cu partea civilă menţionată (filele 138-139 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. I), ori cunoaşterea acestor amănunte putea fi realizată doar de către o persoană care era implicată efectiv în activitatea SC A.P.C. SRL. Pe de altă parte, martorul C.C. în declaraţia dată în Dosar nr. 3274/86/2006, existentă la fila 337 arată că inculpata menţionată avea cunoştinţă de contractul mai sus menţionat, iar în depoziţia aflată la fila 123 dosar fond precizează că „majoritatea operaţiunilor financiare al SC A. SRL se desfăşurau prin intermediul băncii, iar aceste operaţiuni erau efectuate de către M.L."
În plus, după pronunţarea încheierii nr. 45 din 29 martie 2004 în Dosar nr. 43/F/2003 al Tribunalului Suceava (fila 303 ds.u.p., vol. I), prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de SC A.P.C. SRL Suceava şi în temeiul art. 401 din Legea nr. 64/1995 s-a ridicat dreptul de administrare a debitoarei administratorului M.I., fiind desemnat ca administrator judiciar SC E. SRL Suceava, acesta din urmă prin adresa nr. 22 din 02 aprilie 2004 comunicând societăţii cele dispuse prin încheierea sus menţionată şi solicitând prezentarea documentelor financiar contabile ale firmei, din confirmarea de primire aflată la fila 305 ds.u.p.vol. I rezultând că această comunicare a fost primită de însăşi inculpata M.L.M. la data de 10 aprilie 2004, altfel necontestat de cea în cauză.
Ori, având în vedere aceste probe, cât şi calitatea de administrator la SC A.P.C. SRL a inculpatei, dar şi faptul că aceasta se ocupa de operaţiunile bancare ale societăţii, Curtea a apreciat că a fost dovedit faptul că inculpata M.L.M. avea cunoştinţă de emiterea filei C.E.C. în discuţie, fiind la curent cu modul de derulare a relaţiei contractuală cu SC S. SA.
Însă faţă de situaţia de fapt expusă anterior, din care rezultă cu certitudine că la data de 8 ianuarie 2004 când a fost predată fila partea civilă avea cunoştinţă despre intrarea SC A.P.C. SRL în interdicţie bancară, este evident că, pentru argumentaţia expusă în considerentele Deciziei nr. 9/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii civile menţionate.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 9/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanţe, conform art. 4145 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care beneficiarul unui C.E.C. are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibil necesar acoperirii C.E.C.ului la tras, fapta nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. deoarece îi lipseşte un element esenţial (inducerea în eroare), o atare faptă fiind susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
S-a observat şi faptul că după intrarea în interdicţie bancară a SC A.P.C. SRL Fălticeni, administratorii acestei societăţi au depus eforturi pentru acoperirea debitului, livrând părţii civile mărfuri în valoare de 97.128,22 lei al căror preţ a fost compensat cu debitul restant, fapt ce rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în primul ciclu procesual.
Aşadar, cu privire la această parte civilă, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind reformată în calea de atac promovată de procuror şi de inculpatul M.I.
2. Partea civilă SC M. SRL Galaţi
Aşa cum s-a arătat mai sus, asociat şi administrator al SC S.C. SRL Fălticeni era M.L.M., căreia la data de 14 ianuarie 2004, prin actul adiţional din 2004, numita L.M.M. i-a cesionat părţile sociale ale societăţii, iar prin procura autentificată la data de 08 iunie 2004 existentă la filele 236, 245 ds.u.p. vol. I, inculpata l-a împuternicit pe soţul său, inculpatul M.I. să efectueze orice act privind activitatea economico-financiară a societăţii, inclusiv tranzacţii comerciale, depuneri şi retrageri din contul bancar.
Este real că pe fişa specimene de semnături datată 09 februarie 2004, unde cei doi inculpaţi au lăsat specimene de semnătură, rezultă că numita M.L.M. este administrator, iar M.I. împuternicit (fila 137 ds.u.p. vol. I), însă acest aspect trebuie corelat cu procura anterior menţionată (prin care inculpatul a fost împuternicit să administreze SC S.C. SRL Fălticeni), procură care a fost autentificată la data de 08 iunie 2004. Stabilirea condiţiilor care au generat aceste neconcordanţe prezintă mai puţin interes în speţă, câtă vreme privesc respectarea sau nerespectarea normelor şi legilor în vigoare în anul 2004 ce reglementează activitatea bancară.
La data de 15 iunie 2004, SC S.C. SRL a intrat în interdicţie bancară, fapt adus la cunoştinţa administratorului societăţii cu somaţia din aceeaşi dată existentă la fila 138 dos. u.p. vol. I.
Conform declaraţiei administratorului SC M. SRL Galaţi, numita N.V. (filele 93-97 dos. u.p. vol. I), la data de 16 iunie 2004, inculpatul M.I., în calitate declarată de administrator al SC S.C. SRL Fălticeni s-a prezentat la sediul SC M. SRL Galaţi, manifestându-şi dorinţa de a desfăşura afaceri comerciale cu această firmă, iar în vederea achiziţionării de materiale de construcţii - B.C.A. zidărie - a predat fila C.E.C. emisă de SC R.B. SA, pe care a semnat-o şi ştampilat-o, acest din urmă aspect reieşind din depoziţia martorului B.R., (filele 120- 121 dos. u.p. vol. I), rubricile privind data şi suma fiind completată la 26 iulie 2004 de martora S.E.R. conform depoziţiilor acesteia (filele 100,119 dos. u.p.vol. I).
Din susţinerile martorului B., rezultă că înţelegerea părţilor a fost aceea ca plata mărfurilor livrate să se facă cu ordin de plată la termenul scadent, 10 zile de la data livrării materialelor, iar în situaţia în care marfa nu era achitată la data stabilită, fila C.E.C. menţionată să fie completată şi introdusă la plată, afirmaţie ce contrazice apărările inculpatului M.I., relativ la faptul că acea filă nu a fost lăsată ca instrument de plată.
Deşi apărarea a susţinut că din declaraţia martorului B. rezultă că relaţii comerciale dintre cele două societăţi s-au derulat începând cu luna martie 2004, Curtea constată că în realitate livrările succesive de B.C.A. au avut loc în a doua jumătate a lunii iunie 2004 (începând cu data de 21 iunie 2004), fapt confirmat de datele menţionate pe facturile fiscale existente la filele 104-109 dos. u.p. vol. I.
În concret, în baza comenzilor făcute telefonic de către inculpatul M.I., se întocmeau facturile fiscale ce erau expediate prin fax către SC S.C. SRL Fălticeni, fiind semnate şi ştampilate de inculpatul M.I., apoi retransmise societăţii emitente. Ţinând cont de procedura agreată de părţi, Curtea nu a luat în considerare facturile fiscale depuse la filele 161,164 Dosar nr. 3274/86/2006, având ca date 01 aprilie 2004 şi respectiv 09 aprilie 2004. întrucât nu au fost semnate şi ştampilate de reprezentantul SC S.C. SRL Fălticeni, ceea ce demonstrează că marfa nu a fost livrată acestei din urmă societăţi.
Cum după expirarea termenelor de plată de 10 zile stabilit, SC S.C. SRL Fălticeni nu a achitat marfa, conform declaraţiei martorului B., inculpatul M.I., fiind contactat telefonic, cât şi la depozitul firmei, a precizat că nu are disponibil în cont pentru plata B.C.A.-ului ce-i fusese livrat, invocând diverse motive, astfel că după numeroasele demersuri întreprinse în vedere recuperării banilor, rămase fără rezultat, reprezentanţii SC M.SRL l-au înştiinţat în scris pe inculpat că vor completa şi introduce la plată fila C.E.C., moment în care acesta le-a solicitat un răgaz scurt pentru a-şi îndeplini obligaţiile asumate (adresa din 22 iulie 2004), plătind la data de 26 iulie 2004, printr-un C.E.C. girat, doar suma de 50.000.000 lei.
În această situaţie, pentru recuperarea diferenţei, partea civilă a introdus în bancă fila C.E.C., aceasta fiind refuzată pentru lipsa totală de disponibil.
Deşi inculpatul M.I. a susţinut că a adus la cunoştinţa reprezentanţilor părţii civile, faptul că SC S.C. SRL Fălticeni a intrat în interdicţie bancară, aceste susţineri nu sunt reale, urmând a fi înlăturate, întrucât nu au suport probator. De asemenea, afirmaţia martorului C.C. că fila C.E.C. în discuţie a fost lăsată cu titlu de garanţie nu poate fi reţinută, având în atenţie pe de o parte contradicţiile existente în declaraţiile date de acest martor în faţa instanţei de judecată (fila 337 Dosar nr. 3274/86/2006 şi fila 123 ds. fond), privitor la ceea ce cunoaşte în legătură cu relaţiile comerciale dintre cele două societăţi, iar pe de altă parte declaraţia martorului B., conform căruia fila C.E.C. în discuţie a fost lăsată de inculpat ca şi instrument de plată pentru a fi folosită în momentul în care marfa nu va fi achitată cu ordin de plată.
Aşadar, cum inculpatul M.I. s-a prezentat la SC M. SRL Galaţi, în calitate de administrator al SC S.C. SRL Fălticeni, calitate pe care în realitate nu o avea (în contextul în care menţiunile corespunzătoare au fost efectuate la O.R.C. abia la data de 4 noiembrie 2004, dată la care situaţia respectivă a devenit opozabilă terţilor), şi comportându-se ca un administrator în fapt (conduită care a creat convingerea părţii civile că inculpatul este reprezentantul legal al SC S.C. SRL Fălticeni), cu prilejul încheierii şi derulării convenţiei cu partea civilă a indus-o în eroare pe aceasta, neaducându-i la cunoştinţă la data emiterii filei C.E.C. că societatea este în interdicţie bancară şi ca atare că nu are acoperirea necesară, pentru a plăti mărfurile achiziţionate, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta de înşelăciune există şi că a fost comisă de inculpatul M. lulia cu forma de vinovăţie cerută de lege (intenţie directă).
Spre deosebire de cazul precedent, probele sus-menţionate relevă faptul că în relaţia contractuală cu SC M. SRL Galaţi inculpata M.L.M. nu a fost implicată în vreun fel, având în vedere pe de o parte că aceasta nu a discutat cu nici unul din reprezentanţii sau angajaţii părţii civile, nu a ridicat marfă, nu a completat sau emis instrumente de plată în favoarea acestei societăţi, iar pe de altă parte că potrivit procurii din data de 08 iunie 2004 de administrarea societăţii se ocupa soţul său, aşa încât simplul fapt că inculpata are calitatea de administrator la SC S.C. SRL nu poate conduce la reţinerea infracţiunii de înşelăciune în sarcina ei în lipsa oricărei dovezi concrete care să ateste săvârşirea efectivă a unei activităţi de inducere în eroare (care constituie elementul material al infracţiunii de înşelăciune în oricare din formele ei).
Faptul că aceasta a primit somaţiile SC R.B. SA către SC S.C. SRL începând cu data de 15 iunie 2004 cu privire la intrarea în interdicţie bancară a acestei societăţi la aceeaşi dată, 15 iunie 2004, în cuprinsul cărora se preciza expres că este interzis a se emite C.E.C.-uri, existând obligaţia restituirii fără întârziere a filelor C.E.C. deţinute nu conduce la concluzia, în lipsa unor probe certe şi indubitabile, că aceasta avea cunoştinţă de demersurile întreprinse ulterior acestei date de către cel pe care-l împuternicise, doar pe baza relaţiilor de familie existente între cei doi inculpaţi. 3. Partea civilă SC A.C.N.C. SRL Suceava.
Privitor la relaţia contractuală dintre SC A.P.C. SRL Fălticeni (asociaţi şi administratori fiind soţii M.) şi SC A.C.N.C. SRL, Curtea examinând declaraţiile reprezentanţilor acestei din urmă societăţi, C.D. şi H.V., reţine că aceste relaţii au început în luna octombrie 2003, că ele s-au derulat fără probleme până în luna mai 2004 şi că cel care a reprezentant SC A.P.C. SRL Fălticeni în această relaţie a fost inculpatul M.I. (filele 286-288 dos. u.p. vol.l).
La data de 9 iunie 2004, partea civilă a livrat inculpatului M.I. marfă (materiale de construcţii) în valoare de 90.812.863 lei ROL pentru plata căreia a fost emis de inculpat M.I. un bilet la ordin, refuzat la plată. Ulterior, pentru aceeaşi creanţă inculpatul a mai emis alte trei bilete la ordin, care au fost de asemenea refuzate pentru lipsa disponibilului în cont.
Este real că potrivit declaraţiilor martorilor C.C., M.E. (tatăl inculpatului) şi M.I. (filele 334, 360, 417 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. l şi II) rezultă că materialul de construcţie a fost procurat de inculpat la solicitarea persoanei care la acea dată îi acorda asistenţă juridică în dosarul având ca obiect procedura insolvenţei împotriva SC A.P.P.C. SRL Fălticeni şi care i-a dat asigurări lui M.I. că va achita contravaloarea mărfii livrate, însă această situaţie, chiar reală fiind, nu conferă un caracter licit acţiunii sale de a emite biletele la ordin în favoarea părţii civile, prin inducerea în eroare a acesteia cu privire Ia situaţia firmei sale, în condiţiile în care inculpatul avea cunoştinţă de faptul că prin încheierea nr. 45 din 29 martie 2004 în Dosar nr. 43/F/2003 al Tribunalului Suceava (fila 303 dos. u.p. vol. I), îi fusese ridicat dreptul de administrare a societăţii, fiind desemnat ca administrator judiciar SC E. SRL Suceava.
Din punctul de vedere al instanţei de apel, inculpatul se putea prevala de buna credinţă pe care a invocat-o doar în condiţiile în care făcea dovada că la data emiterii biletelor la ordin i-a informat pe reprezentanţii părţii civile că nu mai are calitatea de administrator al societăţii (firma sa fiind în procedura reorganizării şi a falimentului) şi că nu exista disponibilul bănesc necesar în conturile acesteia pentru acoperirea costului materialelor de construcţie ce-i fuseseră livrate, lucru pe care însă, aşa cum reiese din probatoriu administrat, nu l-a făcut.
Faptul că pe parcursul cercetării judecătoreşti, suma datorată părţii civile SC A.C.N.C. SRL a fost recuperată integral prin livrarea de mărfuri în compensare conform proceselor verbale depuse la dosar, contrar punctului de vedere expus de apărare, nu dovedeşte lipsa intenţiei inculpatului de a induce în eroare partea civilă ori de a obţine un folos material injust, ci demonstrează doar faptul că cel în cauză a conştientizat situaţia în care se află.
Şi în cazul acestei părţi civile s-a precizat că nu s-a dovedit vreo implicare directă a inculpatei M.L.M., care nu a avut nici un contact cu reprezentanţii SC A.C.N.C. SRL.
S-a apreciat că, împrejurarea că această inculpată avea cunoştinţă că societatea administrată de ea şi soţul său se afla în procedura falimentului şi că fusese desemnat de către instanţă un administrator judiciar, nu dovedeşte faptul că cea în cauză a desfăşurat vreo activitate de inducere în eroare a părţii civile.
Cât priveşte susţinerea acuzării că unul din biletele la ordin, respectiv cel din 16 iunie 2004 (fila 291 dos. u.p. vol. 1) a fost emis de inculpată, întrucât semnătura de pe acest bilet ar aparţine acesteia prin comparaţie cu semnăturile inculpatei din declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti (filele 138, 139 vol. I Dosar nr. 3274/86/2006), instanţa de apel nu a avut-o în vedere din lipsa părerii obiective a unui expert grafolog (probă pe care acuzarea nu a administrat-o în cursul urmăririi penale şi nici nu a solicitat-o în faţa instanţelor de judecată) care să confirme o atare ipoteză, în condiţiile în care este lesne de observat cu ochiul liber că semnăturile celor doi inculpaţi, inclusiv de pe fişa de specimene de semnături, sunt foarte asemănătoare.
Pe de altă parte, din motivarea apelului declarat de procuror reiese că acestei inculpate i se impută o serie de inacţiuni, care ar fi de natură să constituie acte de complicitate materială la infracţiunea de înşelăciune. Ori această faptă presupune inducerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii sau derulării unui contract, prin acte comisive de natură să prezinte denaturat realitatea. însă, aşa cum s-a arătat anterior, inculpata M.L.M. nu a fost în niciun fel implicată în relaţiile comerciale cu cele două părţi civile anterior menţionate (SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava), din nico probă nerezultând că aceasta ar fi semnat vreun contract sau vreo filă C.E.C., sau că ar fi primit vreo factură, ori ar fi purtat vreo discuţie cu vreunul dintre reprezentanţii acestor societăţi. în această situaţie, omisiunea imputată de parchet nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, care de altfel prin natura ei este una comisivă.
Ca atare, s-a apreciat că soluţia de achitare a acestei inculpate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (părţi civile fiind SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava), pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, fiind menţinută.
Concluzionând, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că în perioada iunie - iulie 2004, doar inculpatul M.I., în calitate de administrator al SC A.P.C. SRL şi SC S.C. SRL Fălticeni a indus şi menţinut în eroare părţile civile SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava cu prilejul încheierii şi derulării contractelor încheiate cu acestea prin folosirea de calităţi mincinoase sau emiterea unor file C.E.C., cunoscând că nu are provizia necesară, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un beneficiu, faptă care în drept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În privinţa sancţiunii aplicate inculpatului M.I. pentru săvârşirea acestei infracţiuni, respectiv un an de închisoare, Curtea având în atenţie modalitatea concretă de săvârşire a celor două acte materiale de înşelăciune, prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii în formă continuată de o valoare ridicată la nivelul anului 2004 (aprox. 53.314 lei), condamnarea acestuia pentru fapte de acelaşi gen (filele 11, 47-61 ds. apel), concurente cu cea din prezenta cauză - 2 ani închisoare cu suspendare în condiţiile art. 81 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) C. pen. (comisă în perioada 22-31 iulie 2004) prin sentinţa penală nr. 709 din 07 iunie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia penală nr. 177 din 20 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava, iar apoi la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. prin sentinţa penală nr. 464 din 02 martie 2012 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 24 din 09 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi - cât şi conduita procesuală adoptată, apreciază că pedeapsa este prea blândă şi că nu se justifică a se reţine în favoarea celui în cauză circumstanţa atenuantă personală prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Acţiunile ilicite ale inculpatului cât şi maniera în care acesta a procedat sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei. Aşa fiind, inculpatul trebuie să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni."
Fireşte, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
Ori, infracţiunea de înşelăciune în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului apelant M.I. este neîndoielnic gravă, însă în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea ţinând cont de criteriile anterior menţionate, a apreciat că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă prin majorarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, urmare a înlăturării art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. c) C. pen., de la l(un) an închisoare la 3 (trei) ani închisoare, dar cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei pentru care a optat prima instanţă, având în vedere că actele materiale de înşelăciune au fost comise în lunile iunie-iulie 2004, sancţiune care, din punctul de vedere al instanţei de control judiciar este de natură să asigure scopul prevenţiei generale şi reeducarea celui în cauză.
În acest context, Curtea a considerat că doar în această manieră avertismentul dat de instanţă, prin soluţia de condamnare, va fi de natură să-l facă pe inculpatul apelant să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată aspru şi că el ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar, va răspunde ca şi în cazul de fată.
Pentru considerentele ce preced, Curtea în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi inculpatul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 41 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava, pe care a desfiinţat-o în parte şi în rejudecare:
- În temeiul art 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I. şi M.L.M., din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 13 C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (părţi civile fiind SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava) în considerarea valorii pagubei, care nu se circumscrie noţiunii de consecinţe deosebit de grave, astfel cum aceasta este definită de art. 146 C. pen., aspect corect sesizat de judecătorul fondului în primul ciclu procesual, art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă fiind SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti - fosta SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 13 C. pen., toate cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen.;
- În temeiul pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 litg C. proc. pen. coroborat cu art. 124 rap la art. 122 lit. e) C. pen., cu aplicare art. 13 C. pen., a încetat procesul penal cu privire la inculpaţii M.I. şi M.L.M. pentru infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (parte civilă fiind SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti - fosta SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud).
Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut prin săvârşirea unei infracţiuni, ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de lege. Prin prescripţia răspunderii penale se stinge dreptul statului de a stabili răspunderea penală şi de a aplica pedeapsa ori măsura educativă prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă şi se stinge totodată şi obligaţia infractorului de a mai suporta consecinţele săvârşirii infracţiunii. Cu alte cuvinte, instituţia răspunderii penale a fost consacrată pentru ca raporturile juridice de conflict să nu treneze, ţinând seama de faptul că după trecerea unui timp îndelungat de la data săvârşirii infracţiunii, aplicarea unei sancţiuni sau executarea acesteia nu mai are eficienţă în raport cu scopul sancţiunilor penale.
C. pen. la art. 122 prevede termenele de prescripţie pentru persoana fizică, în funcţie de natura şi durata sancţiunii prevăzută de lege pentru fapta care se prescrie, avându-se în vedere maximul special al acestei pedepse.
Termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (când se produce rezultatul în cazul infracţiunilor de rezultat, când are loc acţiunea sau inacţiunea în cazul infracţiunilor formale şi când se epuizează infracţiunea, în cazul infracţiunilor cu durată de executare).
Potrivit legii, cursul termenului prescripţiei răspunderi penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care potrivit legii procesual penale trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. Pentru a evita o prescripţie perpetuă, legiuitorul a reglementat o prescripţie specială care are ca efect înlăturarea răspunderii penale pentru fapta comisă, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale este depăşit cu încă jumătate (art. 124 C. pen.).
Suspendarea cursului prescripţiei are loc atunci când potrivit legii există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau continuarea acţiunii nepenale. După întrerupere începe să curgă un nou termen, iar după suspendare, cursul termenului continuă odată cu dispariţia cauzei de suspendare, luându-se în calcul şi perioada anterioară intervenirii suspendării.
În speţa de faţă, potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani întrucât legea prevede pentru infracţiunea prev. de art. art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 1 an, respectiv amendă (5.000-100.000 lei), şi curge de la data emiterii filei C.E.C., anume de la 08 ianuarie 2004, fiind împlinit cu încă jumătate până la data soluţionării apelurilor declarate în cauză.
- a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC S.M.C.P.C. SA Bucureşti - fosta SC S. SA Bucureşti - Sucursala Adjud, ţinând cont că infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de casaţie şi Justiţie Bucureşti prin Deciziei nr. 43 din 13 octombrie 2008 (publicată în M. Of. Partea I nr. 372 din 03/06/2009), dată într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanţe, conform art. 414 alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit acestei decizii, instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra C.E.C.ului, cu modificările şi completările ulterioare, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile.
În raport de soluţia pronunţată, instanţa de apel nu va mai analiza celelate critici formulate de inculpatul M.I. vizând pretenţiile părţii civile menţionate.
- a majorat pedeapsa aplicată inculpatului M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (părţi civile fiind SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava), prin înlăturarea art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. c) C. pen., de la 1 (un) an închisoare la 3 (trei) ani închisoare.
- a modificat termenul de încercare de la 3 ani la 5 ani, conform art. 82 C. pen.
- a menţinut dispoziţia de achitare a inculpatei M.L.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (părţi civile fiind SC M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava), în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cât şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cu privire la infracţiunea de evaziune. Curtea de Apel Suceava a constatat că motivele de apel invocate de procuror, relativ la greşita achitare a inculpaţilor pentru această infracţiune, sunt neîntemeiate şi că instanţa de fond, sub aspect, a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza interpretării corecte a probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, ajungând la concluzia că inculpaţii M.I. şi M.L.M. nu se fac vinovaţi de comiterea acestei fapte.
Fără a relua argumentaţia stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care Curtea şi-a însuşit-o în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), s-a subliniat punctual aspectele criticate de procuror şi de partea civilă.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în cursul anului 2004, în urma unor sesizări, s-au efectuat verificări sub aspectul modului de întocmire a documentelor financiar contabile la societăţile administrate de inculpaţi, respectiv SC A.P.C. SRL, SC S.C. SRL şi SC C. SRL toate cu sediul în Fălticeni, jud. Suceava. în cadrul acestor controale, inculpaţii au fost convocaţi pentru discuţia finală cu organele de control la data de 20 noiembrie 2004, iar aceştia, constatând că data convocării era o zi nelucrătoare (sâmbătă), nu au prezentat actele contabile pentru efectuarea controlului. Urmare a acestui fapt, au fost întocmite procese verbale de constatare şi rapoarte de inspecţie fiscală (filele 331-336 dos. u.p.vol. II prin care s-a stabilit că inculpaţii nu ar fi evidenţiat în contabilitatea celor trei societăţi menţionate mai multe facturi fiscale emise pentru marfa achiziţionată de la SC C. SRL, SC L. SRL, SC A.C.N.C. SRL, SC S. SA Bucureşti, astfel încât organele de control au procedat la estimarea din oficiu a profitului impozabil aferent facturilor sus-menţionate, prin practicarea unui adaos comercial de 15% la valoarea mărfurilor facturate, stabilind, pe baza acestor estimări, obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit, T.V.A., penalităţi şi majorări de întârziere în sarcina tuturor celor trei societăţi.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză şi necontestat de acuzare sau de partea civilă D.G.F.P. Suceava, s-a stabilit că toate facturile menţionate în actele de control ale organelor fiscale au fost înregistrate în evidenţele contabile ale celor trei societăţi administrate de inculpaţi şi că adaosurile comerciale reale practicate de aceste societăţi au fost de asemenea evidenţiate în contabilitate, ele fiind mai mici decât cele estimate din oficiu de organele fiscale (15%) (filele 437-450, 594-600 Dosar nr. 446-450 Dosar nr. 3274/86/2006).
S-a stabilit totodată că pentru perioada supusă verificării SC A.P.C. SRL şi SC C. SRL nu înregistrează impozit pe profit şi T.V.A. restant la bugetul de stat, iar SC S.C. SRL datorează 85.995.284 lei impozit pe profit, 30.253.140 lei majorări de întârziere şi 170.098.671 lei penalităţi de întârziere, având însă de recuperat de la bugetul de stat T.V.A. în sumă de 371.971.718 lei.
Cum expertul contabil B.G. desemnat de instanţă a stabilit cu certitudine că toate facturile indicate în rechizitoriu au fost înscrise în evidenţele contabile ale societăţilor, ţinând cont şi de documentaţia avută în vedere de acesta la întocmirea raportului, astfel cum au fost evidenţiate în lucrare (facturile emise de furnizori, şi notele de recepţie întocmite de societate, procesele verbale de control şi notele de constatare întocmite de D.G.F. şi balanţele de verificare sintetice pentru perioada ianuarie 2003-decmbrie 2004 pentru cele trei societăţi comerciale administrate de inculpaţi, puse la dispoziţia expertului atât de aceştia, cât şi de lichidatorul judiciar), Curtea apreciază că nu se poate reţine în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în condiţiile în care legiuitorul sancţionează prin infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/ 2005 „ omisiunea în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".
Este real că expertul a confirmat susţinerile organelor de control în sensul că nu au fost depuse la Administraţia Financiară declaraţiile fiscale obligatorii, însă această faptă (nedepunerea declaraţiilor) nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, ci este incriminată şi sancţionată ca faptă de natură contravenţională, conform art. 183 alin. (1) lit. h) din O.G. nr. 92/2003 şi respectiv art. 35 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 82/1991, pentru aceste contravenţii inculpaţii fiind sancţionaţi conform înscrisurilor depuse la filele 280- 298 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. I.
Faptul că inculpaţii nu au dat curs invitaţiei organelor financiare de a prezenta documentele contabile la control, nu duce la concluzia la care au ajuns organele de control, cât şi acuzarea, că practic inculpaţii nu au ţinut evidenţă contabilă fiscală, astfel că facturile la care s-a făcut referire şi venituri realizate nu au fost evidenţiate în contabilitate, întrucât neprezentarea inculpaţilor la control s-a datorat faptului că au fost chemaţi la sediul D.G.F.P. Suceava într-o zi nelucrătoare, aspect de altfel invocat de inculpat şi în contestaţiile formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 70334 din 14 ianuarie 2005 emisă de D.G.A.F. Suceava (filele 197-200 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. I), soluţionată prin decizia nr. 15 din 31 martie 2005 existentă la filele 201-206 Dosar nr. 3274/86/2006 vol. I.
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, în toate rapoartele de inspecţie fiscală şi procesele verbale întocmite de organele fiscale (filele 3, 233, 283 vol. II dos. u.p.) s-a menţionat că inculpaţii au fost chemaţi la control la data de 20 noiembrie 2004, această zi fiind una nelucrătoare, iar partea civilă nu a făcut nicio dovadă că în ziua de 20 noiembrie 2004, organele fiscale subordonate D.G.F.P. Suceava au avut program de lucru (cu sau fără public), cu toate că instanţa de judecată, în prim ciclu procesual, a solicitat precizări în legătură cu programul din data menţionată, D.G.F.P. Suceava rezumându-se a comunica doar că la societăţile inculpaţilor s-au efectuat verificări în cadrul programului de activitate pentru luna noiembrie 2004, anterior sau în jurul datei de 20 noiembrie 2004, fără a răspunde în concret dacă la data respectivă, 20 noiembrie 2004, s-a desfăşurat activitatea conform programului normal de lucru.
Totodată, instanţa de apel nu a înlăturat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză în cursul cercetării judecătoreşti, astfel cum a solicitat acuzarea, întrucât probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată la care procurorul a făcut referire în mod succint şi în raport cu care a apreciat că expertiza contabilă nu se coroborează, constă tocmai în notele de constatare şi rapoartele de inspecţie întocmite de organele de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Suceava, avute de altfel în vedere de către expertul contabil desemnat de instanţă.
Este real că dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-1 forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia îi aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, în speţă curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză, inclusiv punctul de vedere al expertului contabil asupra documentaţiei financiar contabile supuse analizei. Cum, potrivit art. 64 C. proc. pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, s-a concluzionat că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă luându-se în considerare doar documentaţia întocmită de angajaţii părţii civile.
În condiţiile în care expertul contabil care a întocmit raportul a verificat modalitatea de evidenţiere în contabilitate a facturilor, precum şi profitul realizat care în realitate era mult mai mic decât cel estimat de organele de control, ocazie cu care s-a constatat că inculpaţii nu au datorii faţă de bugetul de stat, iar faptele la care se face referire în memoriul de apel (în sensul că inculpaţii nu s-au conformat dispoziţiilor organelor de control) sunt de natură contravenţională, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că soluţia de respingere a acţiunii civile exercitată de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Suceava, ca nefondată este legală, având în vedere că potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în faza cercetării judecătoreşti SC A.P.C. SRL şi SC C. SRL nu au obligaţii bugetare restante, iar în privinţa SC S.C. SRL, care are într-adevăr un debit neachitat în cuantumul stabilit prin acest raport, partea civilă deţine deja un titlu executoriu (respectiv Decizia de impunere nr. 70334 din 14 ianuarie 2005), care poate fi valorificat pe cale civilă împotriva inculpaţilor personal, prin formularea unei cereri de atragere a răspunderii lor materiale în temeiul Legii nr. 85/2006 în cadrul procedurii insolvenţei, în contextul în care executarea silită directă a SC S.C. SRL nu mai poate avea loc, societatea fiind radiată.
Pentru cele ce preced, Curtea de Apel Suceava în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva sentinţei penale nr. 41 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul M.I. şi partea civilă Statul Român - A.N.A.F. prin mandatar D.G.F.P. Iaşi - A.J.F.P. Suceava.
Recurenta parte civilă, prin motivele formulate în scris în termen, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea recursului şi obligarea inculpatului la plata integrală a obligaţiilor fiscale menţionate în adresa de constituire de parte civilă formulată în cauză.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina lui dar şi pedeapsa care a fost majorată la 3 ani de detenţie pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1)-(4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea art. 74 lit. a) rap. la art. 74 lit. c) C. pen.
A solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu aplicarea art. 5 din N.C.P. cu referire la art. 215 alin. (1)-(4) C. pen., comparativ cu art. 244 alin. (1)-(2) N.C.P. vizând cuantumul pedepsei.
Înalta Curte constată incidenţa art. 12 din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se potrivit legii vechi privitoare la recurs.
Criticile invocate în prezentele recursuri vor fi examinare, de asemenea, prin raportare la Legea nr. 2/2013.
Înalta Curte constată că, pe de o parte, prin motivele formulate în scris recurenta parte civilă şi recurentul inculpat nu au indicat nici un caz de casare, iar pe de altă parte, se constată că aceste critici nici nu se circumscriu vreunui caz de casare în senul Legii nr. 2/2013, şi nefiind vorba de un recurs devolutiv, şi nu sunt incidente nici art. 38510 alin. (2)2 C. proc. pen. anterior, pentru a se lua în discuţie din oficiu cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, aceste critici nu se vor analiza.
Prin criticile invocate nu se poate pune în discuţie existenţa faptelor în materialitatea lor sau să se facă o reapreciere a probelor prin care să se stabilească o altă situaţie de fapt, deoarece, conform voinţei legiuitorului, ulterior judecării apelului, judecătorul nu mai este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat şi să modifice situaţia de fapt în cauza penală controlul judiciar în recurs după adoptarea Legii nr. 2/2013 vizează exclusiv aspectele de aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare.
Or, criticile invocate presupun analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea hotărârii atacate, însă înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.
Având în vedere că recursurile nu pot fi analizate în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. anterior, cadrul legal adus prin modificările Legii nr. 2/2013, iar criticile invocate de recurenţi nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste criticii nu se vor analiza.
Însă, înalta Curte constată că recursul inculpatului trebuie admis în considerarea aplicării legii penale mai favorabile raportat la art. 5 din N.C.P. raportat la împrejurarea că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru următoarele infracţiuni reţinute.
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(4) din vechiul C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. în dauna a două părţi vătămate, limitele de pedeapsă pentru săvârşirea acestei infracţiuni erau cuprinse în vechiul C. pen. între 3-15 ani închisoare. Corespondent al infracţiunii de înşelăciune în noile reglementări este art. 244 alin. (1) şi (2) din N.C.P. cu limite de pedeapsă cuprinse între 1-5 ani închisoare.
Prin N.C.P. se reduce semnificativ maximul special prevăzut de lege pentru sancţionarea infracţiunii, atât pentru forma tip cât şi pentru cea agravată a acesteia, in cazul formei agravate fiind redus şi minimul special, prin urmare C. pen. actual reprezintă legea mai favorabilă.
Caracterul de noutate în cazul infracţiunii de înşelăciune îl constituie introducerea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, şi anume împăcarea părţilor.
De asemenea, nu se mai regăsesc sub forma unor alineate distincte, cu consecinţe asupra încadrării juridice, înşelăciunea în convenţii şi cea cu C.E.C.uri. Aceasta nu echivalează cu o dezincriminare a faptelor de acest gen, ele rămânând incluse în forma tip sau agravată a infracţiunii urmând a fi avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.
Similar altor infracţiuni contra patrimoniului, înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave nu mai constituie formă agravată a infracţiunii.
Se constată însă că faptele au fost prescrise, având în vedere că pentru infracţiunea de înşelăciune inculpatul M.I., în perioada iunie-iulie 2004 în calitate de administrator al SC A.P.C. SRL şi SC S.C. SRL Fălticeni a indus şi menţinut în eroare părţile civile SC M.M. SRL Galaţi şi SC A.C.N.C. SRL Suceava cu prilejul derulării contractelor încheiate cu acestea prin folosirea de calităţi mincinoase sau emiterea unor file C.E.C., cunoscând că nu are provizia necesară în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un beneficiu, faptă care în drept a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(4) din vechiul C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod. în N.C.P. infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului are corespondent în art. 244 alin. (1)-(2), limitele de pedeapsă favorabile inculpatului, fiind cuprinse între 1-5 ani închisoare.
Referitor la aceste limite de pedeapsă din N.C.P. se constată intervenită prescripţia răspunderii penale.
Potrivit art. 121 din vechiul C. pen. corespondent în art. 153 alin. (1) în N.C.P., prescripţia înlătură răspunderea penală.
În cauză pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1), (2) din N.C.P., conform art. 122 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen. corespondent în art. 154 alin. (1) lit. d)) din N.C.P., termenul de prescripţie este de 5 ani. Se constată intervenirea prescripţiei speciale conform art. 124 din vechiul C. pen., corespondent în art. 155 alin. (4) din N.C.P., termenul împlinindu-se în octombrie-decembrie 2011 raportat la faptele săvârşite în perioada iunie-iulie 2004.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 121 din data de 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa în parte atât decizia penală atacată, cât şi sentinţa penală nr. 41 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava şi rejudecând:
În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev.de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) din vechiul C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 121 din data de 3 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte atât decizia penală atacată, cât şi sentinţa penală nr. 41 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava şi rejudecând:
În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev.de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 41 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Statul Român - A.N.A.F. prin mandatar D.G.F.P. Iaşi - A.J.F.P. Suceava.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 170/2014. SECŢIA PENALĂ. Abuz în serviciu... → |
|---|
