ICCJ. Decizia nr. 1615/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1615/2014
Dosar nr. 17556/63/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, în infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 din acelaşi cod şi în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic. art. 13 C. pen. anterior.
În baza art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 13 şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod, a fost condamnat inculpatul P.M.I., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj, la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplic. art. 13 C. pen. anterior şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) din acelaşi cod, a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33-34 C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 16 iunie 2005 la 07 octombrie 2006.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata prev. de art. 71 din acelaşi cod.
S-a luat act că părţile vătămate T.L., R.A.I., R.V.I. şi D.A. nu s-au constituit părţi civile.
S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă M.G.M.
A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 180 D/P/2005 al Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dolj, a fost trimis în judecată inculpatul P.M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul P.M.I., zis „M." sau “B.”, a recrutat şi transportat în Italia, în scopul exploatării sexuale, mai multe tinere cărora le-a promis că le va găsi un loc de muncă pentru ca, odată ajunse la destinaţie, sa fie obligate să se prostitueze în folosul inculpatului şi a unor persoane din anturajul acestuia.
Astfel, în noiembrie 2004, inculpatul a cunoscut-o în Craiova pe D.A.V., lăsându-o să înţeleagă că intenţiile sale sunt dintre cele mai serioase, în sensul unei relaţii de prietenie cu aceasta. Cei doi au petrecut sărbătorile de iarnă în Italia, ţară în care P.M. îşi desfăşura în mod curent activităţile aducătoare de venituri. Inculpatul chiar îi promisese Alinei că-i va găsi şi ei în Italia un loc de muncă bine plătit.
Constatând care sunt preocupările reale ale lui „M." în Italia, în luna ianuarie, D.A. s-a întors în ţară, lăsând-o pe sora sa, D.A., să înţeleagă că nu mai doreşte să se întoarcă acolo, decizie aparent nejustificată atâta timp cât se întorsese în ţară cu foarte multe cadouri.
Decizia A. a atras o serie de presiuni exercitate de P.M. asupra ei şi chiar a sorei acesteia, Andreea, menite să o determine sa se întoarcă cu el în Italia.
În cursul lunii aprilie 2005, D.A. şi-a informat telefonic familia că a luat decizia de a-l însoţi pe inculpat în Italia pentru că „aşa e mai bine pentru toţi".
După o perioadă în care nu a mai dat niciun telefon familiei, în noaptea de 03/04 mai 2005, D.A. şi-a anunţat sora prin sms-uri pe telefonul mobil că se află sechestrată în Milano, indicând adresa, precum şi faptul că inculpatul şi prietenul său, C.O., au încercat să o trimită să se prostitueze. Apelul disperat al victimei a fost adus la cunoştinţa poliţiştilor din cadrul C.Z.C.C.O.A. Craiova, informaţiile fiind de urgenţă transmise Punctului Naţional Focal şi autorităţilor italiene. Poliţia Judiciară din Milano a descins, la scurt timp, la adresa indicată de victimă, reţinându-i pe colaboratorii lui P.M.I., respectiv C.O.C., N.I. şi C.F., acuzaţi în Italia de lipsire de libertate, proxenetism şi imigraţie clandestină.
D.A.V. a fost internată de urgenţă într-un centru specializat de protecţie a victimelor traficului de persoane, instituţie în care se găseşte şi în prezent.
Continuarea, de către autorităţile române, a cercetărilor cu privire la P.M.I., care nu se afla în Italia la momentul intervenţiei poliţiştilor italieni, a relevat o activitate infracţională extrem de vastă a acestuia, victimele racolate şi exploatate sexual, cu sprijinul colaboratorilor arestaţi în Italia, fiind extrem de numeroase.
Localizarea acestora, identificarea lor, fiind o activitate anevoioasă, dată fiind împrejurarea că inculpatul a racolat tinere din mai multe localităţi din România, unele aflându-se încă în Italia, prezenta cauză a vizat, pe lângă aspectele deja expuse, şi faptele comise de P.M.I. asupra următoarelor victime:
1. R.A.I., racolată de inculpat în toamna anului 2004, prin acelaşi „ritual" al unei viitoare relaţii de prietenie şi al deplasării în Italia pentru găsirea unui loc de muncă licit pentru tânără, cu sprijinul inculpatului. Partea vătămată a fost transportată de inculpat cu autoturismul personal în Italia, fiind găzduită în locuinţa acestuia din Milano, loc în care se mai aflau trei fete - A., C. şi R.
După aproximativ o lună în care nu a obţinut niciun venit, R.A. a dorit să se întoarcă în ţară, însă inculpatul i-a interzis acest lucru, cu motivaţia că doreşte să-şi recupereze banii cheltuiţi cu ea pentru transport şi cazare, respectiv 500 euro.
P.M. a determinat-o pe R.A.I. să iasă în stradă pentru practicarea prostituţiei împreună cu cele trei fete amintite anterior, banii obţinuţi fiind împărţiţi cu inculpatul şi cu prietenul acestuia, C.O.
Victima a fost returnată în România de autorităţile italiene, care au ridicat-o din stradă, fiind apoi contactată imediat de inculpat, care a instruit-o în legătură cu modul în care urma să relateze cele întâmplate în Italia în cazul unei eventuale anchete.
2. M.G.M., se afla în Italia încă din luna martie 2004, cunoscându-l ulterior, prin intermediul unei prietene, pe inculpatul P.M.. Sub pretextul că poate să-i găsească un loc de muncă ca baby-sitter, inculpatul a convins-o pe M.G. să se mute în locuinţa lui din Milano.
După scurt timp, prin agresiuni repetate, inculpatul a determinat-o pe victimă să accepte să se prostitueze în folosul său exclusiv. Timp de două săptămâni, M.G. s-a prostituat, predând toţi banii rezultaţi lui P.M. şi prietenului său, C.O. Acelaşi lucru îl făceau, în aceeaşi perioadă, A., C. şi R.
Invocând probleme familiale, M.G. a reuşit să plece în România, fiind transportată chiar de inculpat cu autoturismul său, ulterior nemaicedând insistenţelor acestuia de reîntoarcere în Italia.
3. R.V.I., l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitei N.A., care locuia în acea perioadă în locuinţa acestuia din Milano. Inculpatul a trimis minorei banii necesari pentru a ajunge la el în Italia (400 euro), tânăra fiind ademenită cu promisiunea găsirii unui loc de muncă bine remunerat.
R.V.I. a fost aşteptată de inculpat, în luna februarie 2005, în localitatea de destinaţie, fiind condusă în imobilul acestuia de pe Via Padova din Milano, unde se mai aflau în acel moment A., , S. şi R., precum şi C.O.
Deposedată de paşaport, victima a aflat de la inculpat şi de la prietenul acestuia că va trebui să se prostitueze pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu transportul până în Italia.
Timp de 2 luni, R.V.I. a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului, căruia îi dădea aproximativ 300 euro în fiecare seară. în aceste împrejurări, a cunoscut un alt grup de tinere care se prostituau în folosul inculpatului, identificate prin poreclele G., P., C. şi C.
Tinerele au fost depistate de autorităţile italiene şi returnate în tară.
4. T.L., a fost racolată de inculpat în luna noiembrie 2004, acesta propunându-i să-l însoţească în Italia unde îi va putea găsi un loc de muncă plătit corespunzător. Mai mult, inculpatul s-a angajat să suporte împreună cu C.O., aflat în Italia, cheltuielile necesare obţinerii paşaportului şi cele de transport până în Italia, urmând ca tânăra să locuiască în locuinţa inculpatului din Milano.
T.L. a refuzat, însă în luna mai 2005 inculpatul a reluat insistenţele, oferindu-se să o ajute să obţină paşaportul în câteva zile, însă a fost din nou refuzat.
Inculpatul nu a recunoscut învinuirile ce i se aduc, afirmând că, în Italia, a lucrat legal la spaţii verzi şi apoi la o firmă care comercializează autoturisme, motivul pentru care a fost reclamat fiind dorinţa de răzbunare a unor foste iubite ale sale, D.A. fiind deranjată de o manifestare de gelozie a inculpatului.
Iniţial, cauza a fost judecată prin sentinţa penală nr. 112 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1070/63/2006, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 din acelaşi cod şi art. 13 alin. (1), 3 şi 4 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.
Împotriva hotărârii menţionate, a declarat apel inculpatul P.M.I., iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 191 din 27 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2109/54/2008, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, la Tribunalul Dolj.
În considerentele hotărârii pronunţate, s-a arătat că ori de câte ori inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, dintre care unele se judecă în şedinţă publică, iar altele în şedinţă nepublică, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cauza trebuia judecată în şedinţă publică şi nu în şedinţă nepublică, aşa cum a procedat prima instanţă.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, a fost audiat inculpatul P.M.I., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
De asemenea, au fost audiate părţile vătămate M.G.M., T.L. şi R.A.I., martorii T.P., N.L.I., D.A.C., D.E., M.M., T.I. şi C.F.
În cauză a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului P.M.I., care a fost depus la data de 07 martie 2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că starea de fapt descrisă în cuprinsul rechizitoriului a fost corect stabilită şi dovedită cu probele administrate în cauză.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului P.M.I., constând în aceea că, beneficiind de sprijinul altor persoane (C.O.), a recrutat şi transportat în Italia, în scopul exploatării sexuale, mai multe persoane (D.A.V., R.A.I., M.G.M. şi T.L.), cărora le-a promis că le va găsi un loc de muncă, obligându-le apoi, prin constrângere, să se prostitueze în folosul său şi al altor persoane din anturajul său, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 din acelaşi cod.
De asemenea, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că a recrutat-o pe partea vătămată R.V.I., în vârstă de 17 ani, în scopul exploatării sexuale, ademenind-o cu promisiunea găsirii unui loc de muncă bine remunerat, apoi obligând-o prin constrângere să se prostitueze în folosul său, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.
În considerentele hotărârii pronunţate, s-a arătat că, având în vedere data săvârşirii infracţiunilor şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005, respectiv 19 iulie 2005, în cauză faptele realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor, aşa cum sunt incriminate în Legea nr. 678/2001 nemodificată prin O.U.G. nr. 195/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.
Pe de altă parte, s-a reţinut că recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane, între altele prin înşelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate pentru a munci în condiţii avantajoase, dar în realitate, pentru a o constrânge la practicarea prostituţiei în scopul exploatării ei de către inculpat, constituie tot atâtea modalităţi alternative prin care se săvârşeşte infracţiunea de trafic de persoane sau cea de trafic de minori prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 sau art. 13 din Legea nr. 678/2001, iar nu aceea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen. anterior.
A fost avut în vedere că, pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior, este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituţiei de bunăvoie de către acele persoane şi nu prin inducerea în eroare şi constrângerea victimelor pentru a realiza transportul lor în străinătate.
S-a reţinut, de asemenea, că infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de Legea nr. 678/2001 este o infracţiune complexă, absorbind în conţinutul său infracţiunea de proxenetism în variantele prevăzute de art. 329 alin. (1), (2), (3) din C. pen. anterior, precum şi infracţiunea de lovire şi arneninţare.
De asemenea, nu s-a reţinut în sarcina inculpatului doar săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 prevăd infracţiuni distincte, respectiv trafic de persoane prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Ca atare, pentru considerentele sus menţionate şi având în vedere dispozţiile art. 334 C. proc. pen. anterior, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.M.I. prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dolj nr. 180D/P/2005, din infracţiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, în infracţiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 nemodifîcată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 din acelaşi cod şi trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001 nemodificată cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele, atitudinea nesinceră a inculpatului, dar şi circumstanţele personale, respectiv vârsta inculpatului şi faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, motiv pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, apreciindu-se că numai astfel poate fi realizat scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată detenţia preventivă de la 16 iunie 2005 la 7 octombrie 2006.
Cu privire la latura civilă, instanţa a luat act că părţile vătămate T.L., R.A.I., R.V.I. şi D.A. nu s-au constituit părţi civile.
De asemenea, instanţa a constatat că partea vătămată M.G.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 euro, bani pe care i-a câştigat ca urmare a practicării prostituţiei, însă nici în primul ciclu procesual şi nici în rejudecare, deşi instanţa a depus toate diligentele pentru a li se lua declaraţii părţilor vătămate, aceasta nu s-a prezentat, astfel încât cererea părţii vătămate M.G.M. a fost respinsă, ca nedovedită.
Prin încheierea din 16 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 196 rap. la art. 195 C. proc. pen. anterior, a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 69 din 10 noiembrie 2011, în sensul că, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.M.I. a sumei de 18.000 euro.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.M.I., solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, pe fond, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.
În cuprinsul motivelor scrise de apel şi cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt greşită şi că, la dosarul cauzei, nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul ar fi exercitat acte de constrângere a părţilor vătămate D.A., T.L., R.A. şi R.V., pentru a le determina să întreţină raporturi sexuale cu diverse persoane.
Pe de altă parte, s-a arătat că partea vătămată M.G.M. a dat declaraţii contradictorii pe parcursul procesului penal şi că declaraţiile date de aceasta nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
S-a mai susţinut că afirmaţiile făcute de partea vătămată M.G.M. constituie o răzbunare a acesteia pentru faptul că inculpatul a pus capăt relaţiei de prietenie existente între ei.
S-a criticat, de asemenea, hotărârea primei instanţe pentru faptul că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinându-se în sarcina inculpatului infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 329 C. pen. anterior.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior.
Pe parcursul judecării apelului, la termenul din data de 4 martie 2013, a fost audiat inculpatul P.M.l., care a recunoscut că le-a cunoscut pe părţile vătămate în diverse circumstanţe, dar că nu le-a constrâns să întreţină relaţii sexuale în scopul obţinerii unui profit personal.
La cererea inculpatului, a fost admisă proba cu martori, la data de 20 mai 2013 fiind audiată martora G.M.D., care a relatat instanţei că îl cunoaşte pe inculpat din anul 2004 şi ştie că acesta se ocupă în Italia cu vânzarea de autoturisme.
Martora a afirmat, totodată, că partea vătămată M.G.M. s-a prostituat în Italia, însă nu cunoaşte cu cine locuia aceasta în Italia şi dacă inculpatul a constrâns sau nu vreuna dintre părţile vătămate să practice prostituţia.
Martorul C.C., cu ocazia audierii la data de 27 septembrie 2013, a afirmat că nu-l cunoaşte pe inculpat şi, prin urmare, nu are cunoştinţă despre activitatea infracţională reţinută în sarcina acestuia.
Prin Decizia penală nr. 295 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.M.l. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 10 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 17556/63/2010, ca nefondat.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, din oficiu, în limitele conferite de lege şi în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosarul cauzei rezultă că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2004 şi primăvara anului 2005, inculpatul P.M.I. a recrutat, transportat şi cazat în Italia mai multe persoane de sex feminin (majore şi minore), sub pretextul unor relaţii de prietenie sau al promisiunii unui loc de muncă, însă atunci când au ajuns la destinaţie, acestea au fost obligate să se prostitueze în folosul inculpatului.
Deşi inculpatul, de la începutul cercetărilor, a negat săvârşirea faptelor, încercând să demonstreze că acuzaţiile care i se aduc constituie un act de răzbunare al părţii vătămate D.A., generat de împrejurarea că i-a cerut să părăsească imobilul în care locuiau în Italia, probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti dovedesc fără niciun dubiu că inculpatul a comis cu vinovăţie acte materiale specifice infracţiunilor prev. de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001.
În acest sens, partea vătămată R.V.I. a relatat organelor de urmărire penală că, fiind în căutarea unui loc de muncă, a contactat telefonic o prietenă din Galaţi, care i l-a recomandat pe inculpat ca fiind persoana care îi poate găsi un loc de muncă în Italia. Când a ajuns la destinaţie, părţii vătămate i-au fost, însă, luate actele de identitate şi a fost obligată să se prostitueze (filele 20-32 dosar u.p.).
Partea vătămată M.G.M., în declaraţiile date, a relatat, de asemenea, că fiind în Italia, l-a cunoscut pe inculpatul P.M., care i-a propus să plece de la bătrânii pe care îi îngrijea, promiţându-i un loc de muncă mai bine plătit (1.500 euro/lună), ca baby-sitter.Când a ajuns în apartamentul în care urma să locuiască, inculpatul i-a luat paşaportul, a lovit-o cu pumnii şi picioarele şi a obligat-o să practice prostituţia în folosul său (filele 35-37 dosar u.p.).
În mod similar, părţile vătămate D.A.V. şi R.A.I. au declarat că, sub pretextul unor relaţii de prietenie, inculpatul le-a transportat în Italia, unde au fost obligate să se prostitueze, iar partea vătămată T.L. a declarat că, în toamna anului 2004, în mod insistent, inculpatul i-a cerut să meargă în Italia pentru a petrece sărbătorile de iarnă împreună (filele 33-34, 37).
S-a constatat că declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor D.A.C., D.A., D.E., M.M., T.I. Ş-a.
Astfel, martora D.A.C. a relatat organelor de urmărire penală că sora sa, partea vătămată D.A., i-a trimis mai multe mesaje prin intermediul cărora i-a comunicat că inculpatul şi alte două persoane i-au luat paşaportul, telefoanele şi tot ce avea la ea şi au sechestrat-o într-un imobil aparţinând lui P.M. (filele 35-37 dosar u.p.). în cuprinsul mesajelor transmise, partea vătămată i-a solicitat martorei să sesizeze organele de poliţie.
Aceleaşi împrejurări sunt cunoscute de martora D.E., din relatările fiicei sale, martora D.A.C. (filele 40-42 dosar u.p.).
Pe de altă parte, martorul M.M. a relatat că a mers la apartamentul din Milano al inculpatului, pentru a-l zugrăvi şi a constatat cu această ocazie că inculpatul, împreună cu alte persoane, „exploatau sexual un număr de 5 tinere".
La dosarul cauzei există, totodată, note de redare a unor convorbiri telefonice, din cuprinsul cărora reiese că inculpatul, căruia i se spunea “B.”, a fost implicat în activităţi de exploatare sexuală (filele 90-92 dosar u.p.), dar şi înscrisuri care dovedesc că acesta a intrat în contact cu părţile vătămate, fiind în posesia numerelor lor de telefon (filele 66-76 dosar u.p.).
Părţile vătămate şi martorii audiaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală (filele 92, 112-114, 146-147 şi 148 dosar instanţă fond).
În contextul probator menţionat, instanţa de apel a apreciat că declaraţiile unor martori, precum M.I.C. sau G.M.D., sunt irelevante, subiective şi au ca scop înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.
A rezultat, astfel, din probele administrate şi analizate mai sus, că inculpatul, sub pretextul găsirii unui loc de muncă sau al unor relaţii de prietenie între acesta şi unele dintre părţile vătămate, le-a recrutat, transportat şi găzduit în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze, sumele de bani încasate de acestea în schimbul serviciilor sexuale oferite fiind încasate de către inculpat.
A reieşit, totodată, că părţile vătămate, pentru a fi determinate să se prostitueze, au fost agresate fizic şi verbal şi le-au fost ridicate actele de identitate.
În acest context, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.M., reţinând că ne aflăm în prezenţa unor infracţiuni de trafic de persoane, deosebirea esenţială dintre infracţiunile de trafic de persoane şi proxenetism prev. de art. 329 C. pen. anterior constând tocmai în poziţia psihică a persoanei care se prostituează faţă de activitatea pe care o desfăşoară, aceasta fiind de acord să practice raporturi sexuale cu diferite persoane.
Instanţa de apel a apreciat, totodată, că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate şi că, în raport de circumstanţele în care au fost comise faptele şi de datele care caracterizează persoana inculpatului, nu se impune nici reducerea cuantumului pedepselor şi nici schimbarea modalităţii de executare întrucât scopul pedepsei, de prevenire a săvârşirii unor noi infracţiuni şi de reeducare a inculpatului în spiritul normelor de convieţuire socială, nu poate fi realizat decât în condiţiile privării de libertate a inculpatului.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, a declarat recurs inculpatul P.M.I., calea de atac nefiind motivată în termenul prevăzut de art. 38510 C. proc. pen. anterior.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 17 C. proc. pen. anterior, solicitându-se casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi, în rejudecare, în principal, achitarea inculpatului, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, în sensul de a se stabili o pedeapsă mai redusă, iar ca modalitate de executare, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen. Totodată, s-a susţinut că, în cauză, încadrarea juridică corectă a faptelor era aceea de proxenetism, nefiind incidente dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche ar fi mai blândă pentru recurentul inculpat.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorii recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu de premisă, se impune a se reţine că, prin dispoziţiile art. 1 pct. 16 din Legea nr. 2/2013, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică) a fost abrogat în mod expres, iar prin dispoziţiile art. 1 pct. 15 din aceeaşi lege, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior a fost modificat, fiind eliminată teza I a textului (potrivit căreia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.).
Prin urmare, dintre cazurile de casare la care apărarea a făcut trimitere în susţinerea căii de atac, singurul care se impune a fi avut în vedere este cel prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, cu referire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, însă, şi cu privire la acest caz de casare, se impun două observaţii:
Prima constă în aceea că nu a fost invocat de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, acesta nu poate fi luat în examinare din oficiu.
A doua observaţie constă în aceea că lipsa elementelor costitutive ale infracţiunii trebuie să rezulte din starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel, iar nu dintr-o reapreciere a probelor, astfel cum se tinde în prezentul recurs.
Şi dacă s-ar trece peste acest impediment procedural, înalta Curte reţine că faptele săvârşite de inculpatul P.M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 678/2001, în activitatea infracţională fiind implicată şi o victimă minoră.
Probele care demonstrează vinovăţia inculpatului au fost analizate de instanţele anterioare, analiza coroborată a acestora fiind de natură a înfrânge prezumţia de nevinovăţie.
Cât priveşte legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că aceasta este legea veche, în condiţiile în care, în beneficiul inculpatului, au fost reţinute circumstanţe judiciare atenuante, care nu se mai regăsesc în noua lege.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.I.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu în prezenta cauză, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 295 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales şi sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate T.L., R.A.I., M.V.I. şi D.A. şi pentru intimata parte civilă M.G.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul (art. 174... | ICCJ. Decizia nr. 1616/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... → |
|---|
