ICCJ. Decizia nr. 1893/2014. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1893/2014
Dosar nr. 1999/122/2013
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 613 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, cauze generale, la data de 22 noiembrie 2013, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), c) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul P.M.L., domiciliat în comuna Stăneşti, sat Bălanu, judeţul Giurgiu, a fost condamnat la 2 (doi ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 31 iulie 2013 lăzi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
A luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător oficiu în cursul urmării penale (100 lei avocat B.C. şi 100 lei avocat O.B.) care vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva sentinţei penale nr. 613, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală cauze generale, la data de 22 noiembrie 2013 a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Prin Decizia penale nr. 6/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva sentinţei penale nr. 613 din 22 noiembrie 2013, pronunţară de Tribunalul Giurgiu, în Dosarul nr. 1999/122/2013.
A desfiinţat parţial sentinţa şi în fond:
A înlăturat aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), c) - art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.M.L., de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 3201 pct. 7 C. proc. pen.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A dedus prevenţia inculpatului de la 31 iulie 2013 la 14 ianuarie 2014 şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva Deciziei penale nr. 6/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În şedinţa publică din 3 iunie 2014, reprezentantul Ministerului Public a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 6/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, respectiv că judecarea cauzei se face potrivit dispoziţiilor procedurale privitoare la recurs C. proc. pen. anterior.
Aşa fiind, şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen. anterior, potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului, valabil exprimată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 6/A din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul P.M.L.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 iulie 2013 la 3 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare ocazionate, de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1890/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... | ICCJ. Decizia nr. 190/2014. Penal. Infracţiuni privind... → |
---|