ICCJ. Decizia nr. 1890/2014. Penal. Alte cereri privind judecata în fond. Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1890/2014
Dosar nr. 33/43/2014
Şedinţa publică din 02 iunie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R.
În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 s-a constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., aplicate condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală stabilită în sarcina condamnatului D.R. prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen., de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.
În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare durata reţinerii din 05 februarie 2008 şi cea executată, din 24 mai 2013 până la zi şi a fost menţinută starea de arest a condamnatului.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 70 din 22 mai 2013 emis de Curtea de Apel Braşov în baza sentinţei penale arătate mai sus şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, în baza acestei hotărâri.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg-Mureş la data de 31 ianuarie 2014 sub nr. 33/43/2014, Comisia de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Miercurea Ciuc a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea de 8 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, faţă de persoana privată de libertate D.R. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen.
Au fost anexate, în copie, fişa de evaluare a comisiei Penitenciarului Miercurea Ciuc, cazierul judiciar, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 70/2012 din 22 mai 2013 emis de Curtea de Apel Braşov, sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, minuta decizei penale nr. 1795 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea sesizării s-a arătat că persoana privată de libertate a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968, care este incriminată de art. 205 alin. (1) din Noul C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 1 an la 7 ani.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse cu închisoarea, dintre care una de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) din vechiul C. pen.
Limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, respectiv de art. 205 alin. (1) C. pen. sunt închisoarea de la 1 la 7 ani, astfel încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza legii vechi, depăşeşte maximul special de 7 ani închisoare prevăzut de legea nouă.
Faţă de cele reţinute, s-a constatat că devin incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii (...) a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".
În conformitate cu decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la art. 447 alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită potrivit legii vechi prin sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 602/64/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1705 din 21 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece, urmând paşii indicaţi de instanţa supremă privind descontopirea pedepselor componente, reducerea pedepsei potrivit legii noi (de la 8 la 7 ani închisoare) şi contopirea acestora potrivit art. 39 C. pen. (două pedepse a câte 7 ani închisoare fiecare), s-ar ajunge la o rezultantă de 9,4 ani închisoare, mai mare decât cea de 8 ani închisoare aplicată potrivit legii vechi.
Faţă de cele reţinute, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a C. proc. pen., a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea Ciuc cu privire la persoana privată de libertate D.R., conform celor anterior menţionate.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie inculpatul D.R., motivele acesteia fiind expusă în partea introductivă a hotărârii.
Analizând sentinţa contestată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în Dosarul nr. 289/120/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni şi a stabilit următoarele:
În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 C. pen., cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C. pen.
În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Având în vedere decizia anterior menţionată, Înalta Curte Constată că sentinţa penală nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, contestată de inculpatul D.R., a fost dată cu greşita aplicare a legii, respectiv a art. 6 C. pen., astfel cum a fost interpretat prin hotărârea nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Potrivit acestei decizii, nu se pot combina dispoziţiile din legea veche cu dispoziţiile din legea nouă; nu se poate pronunţa o soluţie de tipul celei pronunţate în cauză, care corespunde numai uneia din etapele mecanismului de aplicarea a art. 6 C. pen. în cazul concursului de infracţiuni, astfel cum este detaliat în decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Într-o atare situaţie, în prima etapă are loc doar o evaluare a situaţiei condamnatului (evaluare comparativă), respectiv dacă situaţia sa este mai favorabilă potrivit legii vechi (conform hotărârii intrate în autoritatea de lucru judecat) sau potrivit legii noii. La stabilirea pedepsei ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi se operează reducerea individuală a pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, după care se aplică tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, potrivit legii noi.
Această pedeapsă rezultantă se compară cu pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare, iar contestaţia trebuie admisă numai în situaţia în care pedeapsa rezultantă stabilită potrivit legii noi este mai mică decât pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare.
În cazul admiterii contestaţiei, se va proceda efectiv la reducerea pedepselor individuale până la limita maximă prevăzută de legea nouă, după care se aplică dispoziţiile legii noi referitoare la concursul de infracţiuni, prevăzute de art. 39 C. pen., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse.
Modalitatea în care s-a procedat prin hotărârea contestată nu concordă cu decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât reflectă doar prima etapă a evaluării teoretice ce trebuia efectuată, fără să aibă în vedere obligativitatea aplicării art. 39 C. pen.
Mai mult, în hotărâre se combină această primă etapă de evaluare, ce corespunde legii noi (şi care trebuia să fie anterioară deciziei de admitere sau respingere a contestaţiei) cu menţinerea pedepsei rezultante, aplicată potrivit legii vechi.
În realitate, în urma evaluării efectuate potrivit art. 6 C. pen., astfel cum s-a interpretat în decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se ajunge la concluzia că pedeapsa rezultantă ce ar fi putut fi stabilită potrivit legii noi era de 9 ani şi 4 luni, evident mai mare decât pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare, astfel încât contestaţia trebuia respinsă.
Este adevărat că în acest proces teoretic de evaluare, reducerea pedepsei aplicate în temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior (infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal) era justificată, însă, aşa cum s-a arătat, hotărârea contestată nu este rezultatul finalizării acestui proces deoarece nu s-a avut în vedere şi aplicarea art. 39 C. pen., ceea ce determina o pedeapsă rezultantă mai mare.
Cu toate acestea, având în vedere principiul non reformatio in pejus, ce decurge din faptul că hotărârea a fost contestată numai de condamnat, se constată că prin corecta aplicare a legii, astfel cum s-a expus mai sus, s-ar îngreuna situaţia acestuia (pedeapsa rezultantă, chiar nelegal menţinută, nu depăşeşte pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare şi este mai mică decât cea care ar putea fi aplicată potrivit legii noi). Drept urmare, se impune menţinerea hotărârii ce nu poate fi modificată conform legii.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul D.R. împotriva sentinţei penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 225 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul D.R. împotriva sentinţei penale nr. 14/CC din 25 aprilie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 225 RON, cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1893/2014. Penal → |
|---|
