ICCJ. Decizia nr. 194/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 194/2014
Dosar nr. 11464/62/2012*
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85/S din 21 martie 2013, Tribunalul Braşov, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul M.C. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat. În baza art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate acestui inculpat. În baza art. 862 C. pen., stabileşte termen de încercare 7 ani.
În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a constata că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 30 septembrie 2012 la 21 martie 2013.
În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpat prin încheierea Tribunalului Braşov nr. 30 din data de 1 octombrie 2012.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi municipiul Săcele fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 145 alin. (11), (12) C. proc. pen., inculpatului i s-a impus, ca pe durata acestei măsuri, să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţele de judecată ori de câte ori este chemat.
- să se prezinte la Poliţia municipiului Săcele conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat.
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin această măsură preventivă va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 1497,52 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor medico-sanitare acordate victimei O.M.
S-a constatat că partea vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a briceagului folosit la săvârşirea faptei aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Braşov.
Constată că bunurile aflate la Camera de Corpuri delicte respectiv, urme biologice, tricou aparţinând părţii vătămate şi articole îmbrăcăminte şi încălţăminte, aparţinând inculpatului, constituie mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut ca stare de fapt că, în data de 29 septembrie 2012, în jurul orelor 22:30, aflându-se în stradă în faţa imobilului în care locuieşte, în prezenţa mai multor persoane, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul M.C. a agresat cu un corp tăietor-înţepător (cuţit) pe partea vătămată O.M. producându-i leziuni în zone vitale, plăgi înjunghiate regiunea cervicală, subclavicular dreapta, plagă înjunghiată penetrantă regiunea axilară stângă, cu hemotorax şi pneumotorax stâng care au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale, intensitatea loviturilor a fost medie şi cu punerea în primejdie a vieţii.
Tribunalul Braşov a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei, prima instanţă s-a raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând pericolul social extrem al ridicat al faptei ce a fost comisă pe fondul stării de ebrietate a ambelor părţi şi a unei stări conflictuale mai vechi, urmările acesteia constând în punerea în primejdie a vieţii unui bărbat tânăr în vârstă de 23 ani, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 23 ani, a avut o atitudine sinceră şi de regret, nu are antecedente penale, nu prezintă în condiţii obişnuite de viaţă un comportament cu periculozitate socială şi şi-a manifestat disponibilitatea pe latură civilă relativ la pretenţiile spitalului.
Au fost avute în vedere şi elementele evidenţiate în cuprinsul referatului de evaluare presentenţială efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov în cuprinsul căruia s-a concluzionat că acest inculpat are un bun nivel de integrare familială, este susţinut afectiv şi material de familia de origine şi beneficiază de stabilitate locativă, este obişnuit să deruleze activităţi lucrative pentru asigurarea nevoilor, incidentul constituie un experiment izolat în viaţa acestui tânăr, acesta putând avea o evoluţie comportamentală dezirabilă social.
Faţă de aceste argumente, prima instanţă a reţinut atât cauza legală de atenuare a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., cât şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., aplicându-i inculpatului M.C. pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Apreciind că scopul aflictiv şi moralizator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate acestui inculpat, pe durata unui termen de încercare de 7 ani. Totodată, în baza art. 863 C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere prevăzute de acest articol.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
Criticile aduse de procuror au vizat aspecte de netemeinice relativ la individualizarea judiciară a pedepsei principale, apreciindu-se că suspendarea sub supraveghere a acesteia nu reflectă gradul de pericol social al faptei şi, implicit, nu este în măsură să satisfacă scopul pedepsei, respectiv acela de a preveni săvârşirea altor fapte de natură penală.
Prin decizia penală nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 85/S din 21 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a desfiinţat-o cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicată inculpatului M.C.
În rejudecare, s-au înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 862, art. 863 şi art. 864 C. pen., precum şi dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 88 C. pen., scade din durata pedepsei principale pe care inculpatul M.C. o va executa, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 30 septembrie 2012 până la data de 21 martie 2013, inclusiv.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Săcele fără încuviinţarea instanţei, măsură preventivă ce a fost luată faţă de inculpatul M.C. prin sentinţa apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând casarea deciziei penale şi menţinerea sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond.
Analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauza de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către inculpatul M.C. este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov secţia penală şi pentru cauze, cu minori la 2 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. se constată că recurentul a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 14 ianuarie 2014, respectând obligaţiile impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte reţine că inculpatul M.C. nu a uzat de calea de atac a apelului împotriva sentinţei penale nr. 85 din 21 martie 2013 a Tribunalului Braşov. Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (4) teza I C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., deci şi inculpatul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede o astfel de cale de atac. Totuşi, persoanele arătate mai sus, pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare, conform art. 3851 alin. (4) teza II C. proc. pen.
În speţă, se constată că inculpatul a fost condamnat, în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 85 din 21 martie 2013 a Tribunalului Braşov, modalitatea de executare a pedepsei fiind cea prevăzută de art. 86 C. pen.
În cauză numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a declarat apel, care a fost admis, iar modificările aduse sentinţei sunt legate de greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, înlăturându-se dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., deducerea prevenţiei şi menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
În ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat M.C. şi circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii, în sensul că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se circumscrie cazului de casare arătat, atât timp cât instanţei de recurs i se cere o nouă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 85/2013, întrucât cuantumul acesteia nu a fost modificat prin decizia instanţei de apel.
Aşa fiind, se constată că aspectele invocate de recurentul inculpat privind greşita individualizare a pedepsei de către instanţă nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., nefiind legate de încălcarea unor dispoziţii legale.
Aspectele invocate de către recurent ar fi putut fi examinate de către instanţa de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege”.
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, incidenţă în cauză, textul anterior menţionat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situaţiei când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, din conţinutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate de către instanţă.
Având în vedere natura criticilor invocate de către inculpat, anume greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate de către instanţa de apel, rezultă cu evidenţă că acestea nu se mai circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
De asemenea, se are în vedere şi împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunţată în faza procesuală a apelului.
Prin urmare, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerile inculpatului privind greşita individualizare a pedepselor nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.; nici celui prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Totodată, instanţa de recurs constată că prin motivele scrise existente la dosar, (dosar recurs) recurentul inculpat a solicitat înlesnirea dreptului de a circula pentru a-şi găsi de lucru în oraşul Braşov, inculpatul neavând voie să părăsească localitatea Săcele.
Cu privire la această solicitarea instanţa de control judiciar constată că prin sentinţa penală nr. 85/2013 a Tribunalului Braşov s-a revocat măsura arestării preventive, luându-se faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Săcele, dispoziţie care a fost menţinută prin decizia penală nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 de către Curtea de Apel Braşov.
Având în vedere că inculpatul nu a uzat de calea de atac a apelului, acesta nu poate critica această dispoziţie, fiind peste limita permisă de textul de lege, astfel încât Curtea nu este în măsură de a cenzura hotărârea instanţei de apel din această perspectivă.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 82/Ap din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1904/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... | ICCJ. Decizia nr. 1850/2014. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
