ICCJ. Decizia nr. 1924/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 1

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1924/2014

Dosar nr. 1684/90/2012

Şedinţa publică din 4 iunie 2014

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia:

Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 66 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.M.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003, art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen., a fost achitat inculpatul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplic. art. 124 C. pen. şi art. 13 C. pen., s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 C. pen., art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Alba.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, a fost trimis în judecată inculpatul N.M.F., sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 7 alin. alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003; art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen.; art. 194 alin. (1) C. pen.; art. 197 alin. (1) C. pen.; art. 25 rap. la art. 288 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 293 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2002; art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 321 alin. (2) C. pen.; art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că, începând cu anul 1998, acesta s-a constituit împreună cu alte persoane, într-un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, prin săvârşirea de infracţiuni de lipsire de libertate, şantaj şi viol, precum şi săvârşirea de către inculpat de infracţiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals în formă continuată, fals privind identitatea în formă continuată precum şi, infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei unor state străine, de asemenea, în formă continuată.

Inculpatul nu a recunoscut decât săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa de fond a reţinut următoarele:

- în seara zilei de 1 septembrie 1998, după ce un anume O.L., însoţit de circa 15 persoane, l-ar fi bătut pe un anume L.B., inculpaţii S.C., S.C.I., G.G., P.M., M.A., B.D., N.M.F. şi numiţii T.C., N.S. şi C.R., s-au înarmat cu bâte şi alte astfel de obiecte, căutând grupul lui O.L., şi găsindu-i în barul H., au început să lovească persoanele prezente acolo, exprimându-şi intenţia de a le suprima viaţa, G.G., M.A. şi R.R., aplicând lovituri puternice părţii vătămate C.F., iar ceilalţi au fugit după I.N., pe care l-au prins pe clădirea unui magazin şi l-au lovit, determinându-l să sară de la înălţime.

S-a arătat, că partea vătămată I.N. a suferit leziuni ce au necesitat 75 - 80 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, produse prin lovire cu corpuri dure şi cădere pe planuri dure, iar C.F., leziuni vindecabile în 55 de zile vindecabile produse prin lovire cu corpuri dure, fără a se pune viaţa în primejdie.

Prin actul de sesizare, s-a susţinut de către procuror, că deşi, nu a fost pusă în pericol viaţa părţilor vătămate, faţă de intensitatea loviturilor şi zonele vizate şi afirmaţiile inculpaţilor că îi omoară, rezultă că au acţionat cu această intenţie, ceea ce a atras încadrarea juridică de tentativă la infracţiunea de omor.

Instanţa de fond a apreciat, că audiaţi în faţa instanţei, martorii ce au fost audiaţi în cursul urmăririi penale, şi-au schimbat mult poziţia, nuanţând modul în care au acţionat în realitate inculpaţii prezenţi la acel conflict şi au arătat că de fapt din inculpaţii trimişi în judecată, nu au participat decât S.M.C. şi G.G., nu şi ceilalţi, şi că G.G. şi S.C. au lovit pe C.F.D., I.N. fiind fugărit şi lovit, respectiv determinat să sară de pe magazin de R.R., T.C. şi alte persoane.

Dincolo de principiul că declaraţiile martorilor obţinute în şedinţă de judecată în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate, cu garantarea dreptului la apărare, sunt superioare celor obţinute în cursul urmăririi penale, cu privire la sinceritatea acestor declaraţii este important şi faptul că martorii audiaţi cu privire la acest conflict, au fost sancţionaţi administrativ pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinându-se că au dat declaraţii neadevărate în cursul urmăririi penale, fiind reale cele date în faţa instanţei.

S-a arătat în actul de sesizare că, N.M.F. a fost prezent şi a participat la acest conflict o constituie împrejurarea că, s-a prezentat ulterior, împreună cu R.R. şi a achitat martorului H. pagubele produse, ori, dacă nu ar fi participat, nu ar fi avut de ce să achite pagubele.

Şi acest aspect a fost lămurit prin administrarea de probe, atât în faţa instanţei, cât şi în dosarele de cercetare penală, privind săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, rezultând că, în realitate, numitul R.R. s-a prezentat pentru a achita pagubele împreună cu T.C., despre care şi martorii confirmă că a participat la agresiune.

La aceasta, s-a adăugat şi declaraţia lui B.D., în sensul că s-a aflat la alt local, împreună cu N.M., că au auzit de scandal şi s-au deplasat la localul H., însă, la acel moment, scandalul încetase, fiind deja prezente organele de poliţie.

Ca urmare, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului N.M.F. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. La art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., precum şi art. 321 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de inculpatul N.M., ci de alte persoane, respectiv S.C., G.G., R.R., T.C. şi alte persoane.

Instanţa de fond a reţinut că, inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru o pretinsă infracţiune de şantaj, săvârşită în anul 2005, constând în aceea că, după ce, mai multe persoane au dat declaraţii privind scandaluri şi distrugeri provocate în perioada octombrie - decembrie 2004 în localul pasaj H., N.M., R.F. şi B.L., i-ar fi ameninţat cu acte de violenţă întrucât, pe baza declaraţiilor acestora, ar fi fost arestat M.O.

Instanţa de fond a reţinut, că din probele administrate în cauză, nu reiese săvârşirea acestei fapte de inculpatul N., martorii C.N., F.M., B.C., B.I., arătând cu claritate că, în anul 2005, după ce au dat declaraţii de martori, numitul R.F.V., zis C., i-ar fi jignit şi ameninţat cu acte de violenţă pentru că ar fi determinat arestarea lui M.O. Niciunul din aceşti martori nu afirmă că N.M. i-ar fi ameninţat, ci doar la sfârşitul declaraţiilor, F.M. şi B.C., arată că "ştiu că, din grupul lui S., fac parte M., C., R., I., N. şi alţii.", fără a face referire la vreo faptă concretă săvârşită de inculpatul N., iar în faţa instanţei, martorii au arătat că de fapt nici nu îl cunosc pe acesta.

- O altă faptă reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului N., a constatat prima instanţă, constă într-un pretins şantaj săvârşit prin aceea că, din martie 2004 împreună cu S.C., S.C.I., B.A. şi alţii, în mod repetat, ar fi creat distrugeri şi scandaluri în localul U., cu scopul de a determina pe administratorii acestui local să plătească o "taxă de protecţie prin angajarea unor membrii ai grupului ca oameni de ordine".

În primul rând, s-a reţinut, că aceste acţiuni au început să aibă loc în luna martie 2004, ori, în perioada februarie - decembrie 2004, N.M.F., s-a aflat în străinătate, aşa cum se reţine de altfel, chiar şi prin actul de sesizare la pct. 33.

Martorii audiaţi în cauză, a constatat prima instanţă, nu fac referire la vreun conflict în care în mod concret să fi fost implicat N.M.F., ci doar vorbesc în mod generic de grupul lui S. sau anturajul lui S., enumerând numeroase persoane, însă de participări concret la vreun eveniment, se referă la B., B.I., P., M.O. ori G.G. Martora V.A., de exemplu, spune că ar fi auzit din discuţii de incidente provocate de grupuri de tineri dintre care ar fi făcut parte şi inculpatul, iar V.P.N., indică alte persoane.

De altfel, în faţa instanţei, majoritatea acestora au declarat fie că nu-l cunosc şi nu l-au văzut în club pe inculpatul N., fie că trecea prin club fără a participa la scandaluri ori distrugeri, V.A. şi V.P., arătând chiar că, nu au avut niciodată probleme cu el.

Singurul conflict concret, s-a arătat de către martorul B.G., la care ar fi participat inculpatul N., şi care s-a petrecut la o dată după întoarcerea în ţară a acestuia, respectiv noaptea de 21/22 decembrie 2004, priveşte o altercaţie între inculpat şi o persoană pe nume C., despre care aceeaşi martori au arătat, că era cunoscut ca o persoană violentă.

Instanţa de fond a apreciat, că nu există nicio probă şi nici indicii că acest incident ar fi avut legătură cu hotărârea inculpatului de a determina pe administratorul clubului să achite taxă de protecţie vreunui grup criminal organizat, în condiţiile în care în perioada când se reţine că grupul a purtat discuţiile pentru a-i determina pe membrii familie V. să îi angajeze ca oameni de ordine, N.F. nu era în ţară.

S-a dispus, ca urmare, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) sub aspectul infracţiunii de şantaj, iar cât priveşte infracţiunea de tulburarea liniştii publice, instanţa de fond a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi va dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.

- S-a mai arătat prin actul de sesizare şi că, în noaptea de 11/12 ianuarie 2004, inculpatul, în stare avansată de ebrietate, aflat în barul benzinăriei O.M.V., a prins-o şi imobilizat-o pe partea vătămată M.I., refuzând să o lase să plece de lângă el, apoi a început să spargă veselă din local, iar după ce în local s-au deplasat 12 lucrători de poliţie, acesta i-a insultat şi a refuzat să o elibereze pe partea vătămată, iar după plecarea poliţiştilor a luat-o cu forţa pe partea vătămată şi a urcat-o în maşină, apoi, pe un câmp a violat-o.

Instanţa de fond a apreciat, că din probele administrate în cauză nu se confirmă săvârşirea celor două fapte.

Partea vătămată a arătat că a fost prinsă de mână, trasă cu forţa şi obligată să stea lângă el, ţinând-o cu ambele braţe din spate, însă acest aspect a fost infirmat de Ţ.C., care l-a văzut discutând cu ea şi că aceasta s-a aşezat pe scaun între picioarele inculpatului, iar când celelalte două fete cu care partea vătămată venise au plecat, aceasta a rămas în continuare la bar. Nici martora F.F. nu arată că partea vătămată ar fi fost forţată să stea cu el, ci că ţinea îmbrăţişată.

Prima instanţă a reţinut, că de altfel, dacă într-adevăr inculpatul ar fi ţinut-o cu forţa, cu ambele mâini petrecute peste pieptul părţii vătămate, acesta ar fi fost în imposibilitate de a trânti obiecte de veselă în barul benzinăriei.

În declaraţia olografa, şi martorul B.S. a arătat, că a observat cu partea vătămată s-a aşezat în braţele inculpatului însă, ulterior şi-a schimbat declaraţia. Acelaşi martor a arătat că şi la plecare, partea vătămată nu a fost târâtă sau lovită de inculpat pentru a se urca la el în maşină.

Prima instanţă a apreciat, că în condiţiile în care ar fi reală susţinerea părţii vătămate, că era ţinută împotriva voinţei sale şi că îi era teamă de ce urma inculpatul să-i facă, este inexplicabil de ce nu ar fi cerut ajutorul lucrătorilor de poliţie ce se deplasaseră la localul respectiv.

Martorele G.P. şi P.L. care au mers în benzinărie cu partea vătămată în seara respectivă, precum şi G.O. care lucra la benzinăria respectivă, au arătat, de asemenea, că între cei doi au avut loc discuţii amicale şi că partea vătămată a rămas de bună voie lângă inculpat când ele au plecat.

Nici susţinerea părţii vătămate, în sensul că pe drum, la o altă benzinărie, intrând să cumpere anumite produse, ar fi cerut vânzătorilor să anunţe poliţia, nu este confirmată, martorii S.I. şi P.C., declarând că cei doi ar fi intrat practic aproape împreună în benzinărie şi că la plecarea, partea vătămată, s-ar fi întors şi le-ar fi spus să cheme poliţia însă, aşa cum au arătat martorii, nu au considerat justificat acest lucru în condiţiile în care, relaţiile dintre cei doi păreau normale.

În fine, a apreciat instanţa de fond, nici susţinerile că ulterior consumării faptei de viol, mai multe persoane i-au văzut pantalonii murdari de noroi, nu pot fi avute în vedere, cât timp, partea vătămată a arătat, că raportul sexual s-ar fi consumat în maşină, pe scaunul rabatat pe spate.

Leziunile de mică gravitate, (una, două zile de îngrijiri medicale) şi dispunerea lor, de asemenea, nu sunt tipice pentru actele de violenţă specifice unei infracţiuni de viol.

În fine, adăugând şi faptul că partea vătămată a înţeles să formuleze plângere la mai multe zile după pretinsa săvârşire a faptei, instanţa de fond a considerat, că nu există în cauză suficiente probe pentru a reţine săvârşirea de către inculpat, a infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol, astfel că a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

- În sarcina inculpatului, s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2 şi 4 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, s-ar fi constituit din 1998 într-un grup infracţional organizat, alături de alte persoane, acţionând în mod coordonat în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, prin săvârşirea de infracţiuni de lipsire de libertate, şantaj, şi viol.

În primul rând, a reţinut prima instanţă, nu se arată în concret în ce au constat actele materiale săvârşite de inculpat pentru atingerea scopului grupului infracţional.

Ar rezulta că, în ce priveşte infracţiunea de şantaj, contribuţia inculpatului ar consta în săvârşirea faptelor expuse la pct. XVI şi XVII din rechizitoriu, respectiv ameninţările la adresa martorilor privind faptele săvârşite în localul P.H. şi participare ala scandaluri la Clubul U.

Aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa a constatat că cele două pretinse infracţiuni de şantaj nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului, deci, nu pot constitui contribuţii ale acestuia la activitatea unui grup infracţional organizat.

Instanţa de fond a apreciat, cu privire la pretinsele fapte de lipsire de libertate şi viol, asupra părţii vătămate M.I., chiar dacă acestea ar fi fost reţinute de instanţă în chiar modalitatea descrisă în actul de sesizare, nu a rezultat în niciun mod că acestea ar fi avut legătură cu activitatea vreunui grup infracţional ori că ar fi fost generatoare de foloase materiale injuste.

În aceste condiţii, şi pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, altele au fost persoanele care au constituit şi sprijinit grupul infracţional organizat, structurat în jurul inculpatului S.M.C.

Instanţa de fond a reţinut, şi o altă activitate infracţională a inculpatului.

În acest sens, a arătat că inculpatul N.M. a suferit anterior o condamnare de 5 luni închisoare şi era şi cercetat pentru o faptă de furt în Germania, având ca urmare, interdicţie de a pătrunde în spaţiul Schengen.

Pentru a pleca din ţară, la începutul anului 2004, inculpatul a ajuns în posesia paşaportului numitului R.L., paşaport pe care, persoane necunoscute, l-au falsificat la cererea inculpatului, rezultând un paşaport cu datele de identificare ale numitului R., dar cu fotografia inculpatului N.M.F.

La 25 ianuarie 2004, inculpatul a ieşit din ţară utilizând propriul său paşaport însă, la pătrunderea în celelalte state, nu l-a mai folosit, ci a utilizat paşaportul falsificat, pentru a pătrunde în spaţiul Schengen.

Această împrejurare, a reţinut prima instanţă, rezultă din aceea că, pe acest paşaport falsificat apare viză de intrare în Ungaria, de intrare în Austria, precum şi de intrare din Austria spre Ungaria şi de ieşire din Ungaria spre România în repetate rânduri.

Vize de plecare din România cu destinaţie spaţiul Schengen se regăsesc numai pe paşaportul falsificat la 6 august 2004, aşa cum rezultă din actul de la dosar, inculpatul a folosit paşaportul falsificat pentru a intra în spaţiul comunitar la 25 ianuarie 2004, a ieşit din acest spaţiu la 11 aprilie 2004 şi a reintrat în spaţiul comunitar la 7 august 2004.

Instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului de a determina persoane ce nu au fost identificate să falsifice un paşaport cu scopul de a-l folosi pentru producerea de consecinţe juridice, constituie infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 C. pen. Fapta aceluiaşi inculpat de a folosi respectivul înscris falsificat pentru a crea aparenţa că se numeşte R.L.M., dar şi pentru a produce efectiv consecinţe juridice, respectiv de a obţine acces în spaţiul comunitar european, constituie infracţiunea de fals privind identitatea şi uz de fals.

În fine, a reţinut prima instanţă, fapta aceluiaşi inculpat de a trece frontiera altor state altfel decât în mod legal, prin folosirea paşaportului şi identităţii ireale, constituie infracţiune de trecere frauduloasă frontieră, prev. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001.

Pentru aceste infracţiuni însă, instanţa de fond a constatat, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, astfel că, a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În cauză, parte civilă s-a constituit Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, solicitând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de îngrijirile părţilor vătămate I.N. şi C.F.

Cum instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a participat la agresarea celor două persoane vătămate, deci nu are vreo contribuţie la producerea acestui prejudiciu, a respins această acţiune.

II. Împotriva Sentinţei nr. 66 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând soluţia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, atât prin motivele invocate în scris, cât şi oral, aşa cum au fost susţinute de procuror:

În susţinerea motivelor de apel s-a arătat că prezenta cauza, privind pe inculpatul N.M.F., a fost disjunsă dintr-o altă cauză, unde au fost judecaţi mulţi alţi inculpaţi - lotul S. - iar după disjungere nu au mai fost citate părţile vătămate I.N., C.F.D., Ş.A.I., singura parte vătămată care a fost citată după disjungerea cauzei fiind V.A.

Ca atare, având în vedere că era obligatoriu citarea acestora, a considerat că se impune casarea cu trimitere.

Tot în legătură cu această soluţie vizând casarea cu trimitere, parchetul a arătat că, în această cauză, instanţa de fond nu a avut la dispoziţie cauza de lot din care a fost disjunsă, unde se aflau toate probele, neexistând garanţia că judecătorul fondului a examinat toate aceste probe, aceasta echivalând cu nerespectarea principiilor judecăţii, a oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii.

Pe fondul cauzei, a considerat că, în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului N.M.F., pentru toate faptele ce au fost reţinute în sarcina sa prin actul de acuzare, întrucât din probele administrate la urmărire penală - aşa cum arătate în motivele scrise - rezultă că inculpatul se face vinovat pentru aceste fapte, pentru care se impunea condamnarea.

De asemenea, s-a mai arătat că, în mod greşit prima instanţă a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul N.M.F. pentru o singură infracţiune prevăzută de art. 293 C. pen., în condiţiile în care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

Prin Decizia penală nr. 142/A din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinţei penale nr. 66 din data de 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1684/90/2012, privind pe inculpatul N.M.F.

În baza art. 192 alin. (3) şi art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa decizia menţionată, Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv invocat, şi anume cel vizând casarea cu trimitere spre rejudecare, Curtea a constatat că, deşi parchetul a invocat neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile vătămate şi partea civilă din această cauză, o atare situaţie nu poate conduce la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece neîndeplinirea procedurii de citare nu poate fi invocată decât de părţile ale cărei interese au fost vătămate şi nu de procuror.

Cum, părţile vătămate şi părţile civile, deşi citate la instanţa de apel, nu au invocat o astfel de nulitate a procedurii de citare, în această situaţie, parchetul nu poate invoca o atare nulitate, pe considerentele arătate mai sus, astfel că o atare critică nu poate fi primită.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea că această judecată a fost efectuată de către magistrat, fără ca acesta să aibă la dispoziţie toate probele care erau administrate în dosarul de lot din care a fost disjunsă cauza, deoarece acelaşi magistrat, care a soluţionat această cauză, a fost şi magistratul care a soluţionat cauza de lot, în care a administrat multiple probe, probe care au fost evaluate de acelaşi judecător în acest dosar disjuns, în contextul celorlalte probe administrate vizând pe ceilalţi inculpaţi, chiar dacă judecătorul nu a efectuat copii din dosarul anterior, el cunoscând toate aceste probe din administrarea directă a acestora pe care a făcut-o în dosarul de lot.

Ca atare, şi această critică a fost respinsă şi, nici pe acest considerent, nu s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării, aşa cum a susţinut parchetul.

Pe fondul cauzei, nici motivele invocate de parchet, în sensul că inculpatul se face vinovat de toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, nu au fost reţinute.

Astfel, susţinerea că se impunea condamnarea inculpatului N.M.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., parte vătămată fiind I.N., întrucât din probele administrate în cauză ar rezulta că acesta, în data de 1 septembrie 1998, împreună cu inculpaţii S.M.C., S.C.I.S., P.M.M., M.A., G.G., în timp ce se aflau în incinta barului SC H. SRL Alba Iulia, având asupra lor mai multe bâte, au aplicat părţilor vătămate I.N. şi C.F.D., mai multe lovituri, cauzându-le leziuni ce au necesitat 75 - 80 zile, respectiv 50 - 55 zile îngrijiri medicale, o atare susţinere nu a fost reţinută.

Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că martorii care au fost audiaţi în cursul urmăririi penale şi-au schimbat mult poziţia, nuanţând modul în care au acţionat în realitate toţi inculpaţii prezenţi la acest conflict, declaraţii din care rezultă că inculpatul N.M.F. nu a participat, acesta, alături de B.D., deplasându-le la localul H. unde a avut loc conflictul, după încetarea acestuia, când deja erau prezente organele de poliţie.

Or, instanţa, având în vedere depoziţiile martorilor din faza judecăţii în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi publicitate, a apreciat că aceste declaraţii exprimă adevărul, în sensul că inculpatul N.M.F. nu a participat la conflict.

În acest sens, sunt edificatoare aceste declaraţii date în faţa instanţei, privind participarea inculpaţilor din celălalt dosar de lot S.M.C. şi G.G., aceştia lovind-o pe partea vătămată C.F.D., care a necesitat 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în privinţa părţii vătămate I.N. reţinându-se că acesta a fost fugărit şi lovit, respectiv determinat să coboare de pe acoperişul magazinului unde se refugiase de R.P., T.C., precum şi de alte persoane, nu şi de inculpatul N.M.F., după care, acesta a fost lovit suferind multiple leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Edificatoare în contextul multiplelor probe administrate, este declaraţia martorului H.I., patronul localului, care arată că nu l-a văzut pe inculpat în acea seară în local, confundându-l cu numitul T., împrejurare confirmată şi de alţi martori direcţi, cum ar fi A.S., P.A., care arată că inculpatul N. nu a fost printre persoanele care au participat la conflictul din barul H. din data de 1 septembrie 1998.

Ca atare, în mod corect a susţinut Curtea, inculpatul a fost achitat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., de către instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., precum şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. - ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ca urmare a scandalului ce a avut loc în localul public, barul H. - întrucât inculpatul N.M.F. nu a săvârşit el aceste fapte, ci alte persoane, aşa cum au fost arătate mai sus.

De asemenea, s-a reţinut că, în mod corect a dispus prima instanţă achitarea inculpatului N.M.F., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., şi pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen., şi infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., deoarece din probele administrate, în principal, în faţa instanţei, nu se confirmă săvârşirea celor două fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.M.F.

În cauză, s-a susţinut că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, într-un bar al benzinăriei O.M.V., ar fi lipsit-o de libertate pe partea vătămată M.I., în sensul că a imobilizat-o pe aceasta, ţinând-o împotriva voinţei sale, chiar în prezenţa martorelor G.P. şi P.L., precum şi a martorei G.O., care lucra în benzinăria respectivă, împrejurare în care inculpatul a provocat scandal, distrugând vesela din local, fiind chemate organele de poliţie pentru a aplana incidentul.

Apoi, după ce organele de poliţie au plecat de la faţa locului, inculpatul ar fi luat-o cu forţa pe M.I.A., a urcat-o în maşină şi a condus-o pe un câmp unde a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, fără consimţământul ei, fiindu-i cauzate şi leziuni traumatice, aşa cum rezultă din certificatul medico-legal.

O atare activitate infracţională, reţinută, însă, prin actul de acuzare şi susţinută de procuror, prin modul în care a avut loc, ca stare de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate în cursul judecăţii şi al urmăririi penale, nu a întrunit, în opinia magistratului de fond, elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi de viol.

În acest sens, în mod just, a considerat Curtea, că prima instanţă arată că oricând partea vătămată avea posibilitatea să plece de lângă inculpat, martorele arătate precizând că între cei doi au avut loc discuţii amicale, mai mult, justifică prima instanţă, partea vătămată avea posibilitatea să ceară ajutorul lucrărilor de poliţie ce se deplasaseră la locul respectiv, ceea ce nu a făcut.

În acest sens, Curtea a apreciat ca edificatoare declaraţiile mai multor martori, cum sunt angajaţii localului sau agenţii de pază care nu au declarat că ar fi văzut că inculpatul ar fi imobilizat-o cu forţa pe partea vătămată, care stătea lângă el, cum sunt martorii O.S.A., Ţ.C.M., F.F.M., B.I., M.R.C., B.S.N., la care se adaugă şi declaraţiile altor martori S.I. şi P.C.P., angajaţii P., care susţin că nu au observat vreo constrângere din partea inculpatului asupra părţii vătămate, aceasta intrând în benzinărie înaintea sa şi ieşind după el, fără a părea speriată sau agitată.

Ca atare, având în vedere aceste declaraţii, Curtea, ca şi tribunalul, a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a părţii vătămate M.I.A., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de viol, tribunalul, de asemenea, a apreciat în mod corect că nu subzistă nici această infracţiune, având în vedere situaţii contradictorii rezultate din susţinerea părţii vătămate, în legătură cu locul unde ar fi avut raporturi sexuale, în maşină sau în afara acesteia, la care se adaugă şi faptul că partea vătămată a formulat plângere la mai multe zile după pretinsa săvârşire a faptei.

Aceste contradicţii crează un dubiu care profită inculpatului şi, ca atare, se impune achitarea acestui inculpat, aşa cum a procedat prima instanţă, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În legătură cu o altă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, şi anume cea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., Curtea a reţinut că şi această soluţie de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este o soluţie în conformitate cu probele administrate în cauză.

În esenţă, în legătură cu această infracţiune de şantaj săvârşită în anul 2005, parchetul reţine că după ce mai multe persoane au dat declaraţii privind scandalurile şi distrugerile provocate în perioada octombrie - decembrie 2004, în local pasaj H., inculpatul N.M.F. împreună cu R.F. şi B.L. i-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, întrucât pe baza declaraţiilor acestora ar fi fost arestat M.I.

Din probele administrate, însă, aşa cum le arată prima instanţă, mai exact din declaraţia martorilor audiaţi în faţa instanţei cu privire la aceste aspecte, nu reiese săvârşirea acestei fapte de inculpatul N.M.F., martorii C.N., F.M., B.C., B.I., precizând în mod clar că în anul 2005, după ce au dat declaraţii de martori, nu inculpatul N.M.F. i-ar fi jignit şi ameninţat cu acte de violenţă, pentru că urmare a depoziţiilor lor a fost arestat M.I., ci numitul R.F.V., zis C.

Tot în legătură cu infracţiunea de şantaj, s-a reţinut că inculpatul ar fi provocat scandal în clubul U. în scopul de a determina pe patronii localului să plătească taxa de protecţie, astfel de acte de distrugeri şi scandal având loc în luna martie 2004, din probele administrate în cursul judecăţii, nerezultând că inculpatul N.M.F. a fost prezent, sau chiar dacă trecerea pe la club, nu a participat la astfel de incidente, aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor V.A. şi V.P.

De altfel, în mod corect arată prima instanţă, că o asemenea faptă de şantaj, despre care se susţine că fost săvârşită în luna martie 2004, nu poate fi reţinută nici pe considerentul că în acea perioadă, mai exact în perioada februarie - decembrie 2004, inculpatul N.M.F. s-a aflat în străinătate, aşa cum se arată, de altfel, şi prin actul de sesizare.

Aşa fiind, soluţia de achitare dată de prima instanţă, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este, în opinia Curţii, o soluţie corectă ce rezultă din probele administrate în cauză, mai ales în cursul judecăţii.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în raport de toate aceste infracţiuni reţinute în sarcina sa, aşa cum au fost arătate mai sus şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 2 şi 4 din Legea nr. 39/2003, ce vizează constituirea unui grup criminal organizat, alături de alte persoane-inculpaţi din dosarul de lot din care s-a disjuns această cauză - întrucât ar fi acţionat în mod coordonat, împreună cu alţi inculpaţi, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, prin săvârşirea de infracţiuni de lipsire de libertate, şantaj şi viol.

Însă, Curtea a constatat ca şi tribunalul, că întrucât infracţiunile de şantaj nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului, la fel nici infracţiunile de lipsire de libertate şi viol, şi cum nu există dovezi că inculpatul ar fi participat la diverse conflicte fie în clubul U., fie în localul H., perioadă în care era şi plecat din ţară, în această situaţie nu se poate susţine că inculpatul N.M.F. ar fi constituit şi sprijinit grupul infracţional organizat, structurat în jurul inculpatului S.M.C.

Aşa fiind, în mod corect, în aprecierea Curţii, prima instanţă a dispus achitarea acestui inculpat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2 şi 4 din Legea nr. 39/2003.

De precizat, că în privinţa inculpatului N.M.F., pe lângă infracţiunile arătate mai sus, pentru care s-a dispus achitarea, prima instanţă reţine că au fost săvârşite numai infracţiunile prevăzute de art. 25 rap. la art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 C. pen., art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, aşa cum au fost descrise în actul de acuzare şi reţinute de instanţă.

Dar în privinţa acestora, instanţa a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Este adevărat, în legătură cu aceste infracţiuni că instanţa a dispus, aşa cum arată şi parchetul, încetarea procesului penal faţă de inculpatul N.M.F. şi pentru infracţiunea prev. de art. 293 C. pen. şi nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, în sensul că procurorul a reţinut şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar instanţa a omis să facă aplicarea şi a acestui articol, atunci când a dispus încetarea procesului penal, dar o atare situaţie nu are nicio consecinţă asupra legalităţii soluţiei de încetare a procesului penal pronunţă în această cauză şi cu privire la această infracţiune, urmând a respinge critica sub acest aspect formulată de parchet.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Prin cererea de recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 şi a Sentinţei penale nr. 66/2013 şi în rejudecare, condamnarea inculpatului N.M.F. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1) şi (5) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen., precum şi încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 124, 122 lit. c) şi d) C. pen. raportat la art. 13 C. pen. cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) şi art. 321 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va lua act de manifestarea de voinţă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în sensul retragerii recursului declarat împotriva Decizie penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Se constată că, la data de 4 iunie 2014 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus o cerere de retragere a recursului formulat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen., părţile îşi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, articol care prevede că: până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat, declaraţia de retragere putând fi făcută fie la instanţa a cărei hotărâre se atacă, fie la instanţa de apel.

De asemenea, dispoziţiile art. 369 C. proc. pen. impun ca apelul declarat de procuror să fie retras de procurorul ierarhic superior.

Văzând faptul că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba a fost retras de către procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţiile art. 385⁴ alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de voinţa valabil exprimată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind retragerea recursului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul N.M.F.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 1915/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1927/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1924/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 1