ICCJ. Decizia nr. 190/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 190/A/2014
Dosar nr. 555/43/2012
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Deliberând asupra apelului penal de faţă constată şi reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 32 din 20 iunie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a condamnat pe inculpatul M.F. la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus.
În baza art. 82 C. pen. termenul de încercare a fost format din durata pedepsei la care s-a adăugat o perioadă de 2 ani, în total 3 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare la stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul din 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a fost trimis în judecată inculpatul M.F. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce avea dreptul de conducere suspendat.
Ca stare de fapt s-a reţinut că la 16 martie 2012, în jurul orei 16:10, în timp ce conducea autoturismul marca S. nr. MS-XX-XXX pe raza localităţii Ungheni, M.F. a fost oprit în trafic pentru control de un echipaj al poliţiei rutiere. S-a constatat că acest conducător auto nu deţine permis de conducere, fiindu-i reţinut în urmă cu câteva zile, respectiv în 03 martie 2012, pe raza localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, tot de un echipaj al poliţiei rutiere, care a stabilit şi la acea dată că M.F. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pe baza sesizării, a actelor aflate la dosar dar şi pe baza actelor administrate atât în faza premergătoare cât şi după începerea urmăririi penale s-a stabilit că anterior constatării faptei cercetate în prezenta cauză, inculpatul a mai săvârşit în câteva rânduri aceleaşi infracţiuni, după cum urmează:
a) Prin Ordonanţa procurorului nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011, inculpatul M.F. a fost scos de sub urmărire penală - conform art. 10 lit. b1) C. proc. pen. rap. la art. 181 C. pen. - pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv pentru patru fapte săvârşite la data de 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 şi 01 mai 2011, aplicându-se sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 RON. Împotriva acestei soluţii învinuitul a formulat plângere, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior. Prin ordonanţa 405/II/2/2011 din 02 noiembrie 2011 plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Şi această soluţie a fost atacată de învinuit conform art. 2781 C. proc. pen. la instanţa de judecată. Prin Sentinţa penală nr. 22 din 19 decembrie 2011 - dată în dosar nr. 401/43/2011 Curtea de Apel Tg. Mureş, a respins plângerea lui M.F., menţinând soluţia procurorului.
Înainte ca această soluţie să rămână definitivă, la 30 noiembrie 2011, M.F. s-a adresat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş - Serviciul Poliţiei Rutiere, pentru "radierea" din baza electronică a infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 republicată, anexând ordonanţa procurorului nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011 (a se vedea Cererea lui înregistrată sub nr. 206782 din 30 noiembrie 2011).
Aşa cum rezultă din adresa nr. 208974/09 mai 2012 - comunicată de IPJ Mureş, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, urmare a Ordonanţei nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011, Şeful Serviciului Rutier prin Dispoziţia nr. 1551 din 13 decembrie 2011 a dispus suspendarea dreptului de a conduce lui M.F. pentru perioada 14 iunie 2011 - 11 octombrie 2011.
b) Ulterior săvârşirii faptelor cercetate şi soluţionate în dosar nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş, respectiv la data de 13 iunie 2011 - organele de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Secţia Autostrăzi l-au depistat pe M.F. conducând un autovehicul pe autostrada Bucureşti - Piteşti la km 43, fără a poseda permis de conducere (şi fără a prezenta vreo dovadă înlocuitoare) motiv pentru care prezenţa unui martor asistent, i s-a întocmit proces-verbal, aducându-i-se la cunoştinţă că pentru fapta sa, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, i se va întocmi dosar penal şi de asemenea i s-a comunicat că nu are drept de circulaţie. A se vedea în acest sens, copia procesului-verbal transmis nouă cu Adresa nr. 270016 din 21 mai 2012 de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Secţia Poliţie Autostrăzi, precum şi adresa nr. 606030 din 22 mai 2012 prin care Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova ne-a comunicat că Secţia Autostrăzi a dispus reţinerea permisului de conducere a lui M.F. în vederea anulării potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Aceste aspecte sunt reflectate şi de fişa conducătorului auto aflată la dosar. În legătură cu această faptă, din 13 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1683/P/2011, prin Ordonanţa din 27 iunie 2012 a dispus, conform prevederilor art. 230 şi art. 228 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.F. pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi aplicarea amenzii în cuantum de 800 RON, apreciindu-se că deşi fapta există, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind suficientă coerciţia prin aplicarea sancţiunii administrative menţionate.
c) În data de 03 martie 2012 M.F. a fost depistat conducând autoturismul cu nr. MS-XX-XXX, cu o viteză peste limita legală, pe raza localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova. Cu acea ocazie s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, fiindu-i reţinut, fapt stabilit atât prin declaraţia lui, cât şi prin verificările efectuate în baza de date informatizată a poliţiei. Pentru acest motiv, i s-a întocmit dosar penal, înregistrat iniţial sub nr. 2517/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, ulterior declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti datorită calităţii de avocat a făptuitorului, unde poartă numărul 355/P/2012 şi se află încă în curs de soluţionare.
În faţa instanţei de fond a fost audiat inculpatul (f. 10) şi la solicitarea acestuia au fost cerute o serie de acte, de la IGP Sibiu, Serviciul Rutier, (f. 20, 43 şi 50) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (f. 31).
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a susţinut că cele reţinute în rechizitoriul parchetului, în legătură cu fapta din 16 martie 2012, corespund aproape cu realitatea doar că, în opinia lui, el nu a avut niciodată permisul suspendat, la mijloc fiind o neînţelegere legată de un eveniment rutier petrecut în anul 2011, mai exact în 26 februarie 2011.
Inculpatul a arătat că, în opinia lui, până la 03 martie 2012 permisul de conducere nu i-a fost reţinut şi nici suspendat, până la acea dată nimeni nu i-a spus să se prezinte şi să predea permisul. A susţinut că la data de 03 martie 2012, a fost oprit pe raza loc. Bărcăneşti pe DN 1 la km. 54 pentru depăşirea legală a vitezei. În acel moment poliţiştii din Prahova i-au spus că figurează în baza de date a poliţiei cu permisul reţinut. Atunci a prezentat permisul de conducere organelor de poliţie, care i-au eliberat în schimb o dovadă din care rezulta că i s-a reţinut permisul deoarece a condus autoturismul având permisul reţinut. Inculpatul a recunoscut că deţine o chitanţă, pe care a prezentat-o instanţei, care era de fapt o dovadă din care rezulta că nu avea drept de circulaţie însă, atunci i s-a spus că dacă o să i se întocmească dosar penal şi dacă ajunge la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, aceştia au dreptul să-i dea dovadă de circulaţie.
Inculpatul a mai arătat că a continuat să circule cu maşina deoarece a apreciat că nu avea permisul suspendat.
A mai susţinut că a fost oprit şi în 16 martie 2012 pe raza loc. Ungheni, că i s-au cerut actele, a prezentat dovada şi a explicat încă o dată situaţia lui poliţistului, acesta spunându-i că ceea ce poate să facă pentru el este să-i elibereze o dovadă. A arătat că la acea dată, din 16 martie 2012, agentul din Ungheni i-a reţinut permisul.
În opinia instanţei de fond, apărarea inculpatului, în sensul că acesta nu a avut niciodată permisul de conducere suspendat, s-a reţinut că nu se coroborează cu probele din dosar.
Astfel, rezultă din probele de la dosar că la data de 03 martie 2012, inculpatul a fost depistat conducând autoturismul MS-XX-XXX pe raza comunei Bărcăneşti, judeţul Prahova cu o viteză peste limita legală.
La data de atunci s-a în tocmit procesul-verbal, din care rezultă că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că din acel moment nu mai are dreptul de a conduce pe drumurile publice iar permisul de conducere i s-a reţinut, eliberându-i-se dovada înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
Cu toate acestea inculpatul a continuat să conducă, iar la data de 16 martie 2012 a fost depistat în trafic pe raza localităţii Ungheni.
Inculpatul, în apărarea sa, a încercat să lege prezenta faptă de sancţiunile sale anterioare, din anul 2011, sancţiuni care nu au legătură cu prezenta cauză.
În opinia instanţei, la data de 16 martie 2012, când inculpatul a fost depistat în trafic, dreptul de a conduce a acestuia era suspendat iar inculpatul era conştient de acest aspect. Faţă de susţinerile lui ulterioare, instanţa de fond a reţinut că nu au acoperire şi nu se coroborează cu probele din dosar.
Ca urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului, descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a ţinut cont de prevederile art. 72 C. pen., privitoare la împrejurările în care s-a comis fapta şi la persoana inculpatului. Astfel, s-a ţinut seama de faptul că inculpatul nu este recidivist dar că a comis anterior şi alte fapte de acelaşi gen, fapte pentru care a fost sancţionat contravenţional sau administrativ, fiind dovedită persistenţa acestuia în comiterea unor fapte similare.
Instanţa de fond a arătat că acest aspect justifică aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse cu închisoare şi nu cu amendă penală, deoarece s-a dovedit că aplicarea sancţiunii pecuniare nu a avut efectul scontat, acela ca inculpatul să nu mai comită fapte de genul celor pentru care este cercetat în prezentul dosar.
Ca urmare, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În raport de faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în detenţie, astfel că a făcut aplicarea art. 81, 82 şi 83 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul M.F. care prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului formulat şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achitarea, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu a fost săvârşită cu vinovăţie.
În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească vinovăţia apelantului inculpat; achitarea în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că există o cauză de neimputabilitate sau achitarea în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen., apelantul aflându-se în eroare la momentul săvârşirii presupusei fapte.
În motivarea apelului s-a arătat că din adresele existente la dosar, în baza de date a Serviciului Poliţiei Rutiere, la data săvârşirii faptei inculpatul figura cu permisul de conducere reţinut, deşi procesul-verbal în baza căruia s-a dispus sancţiunea suspendării permisului de conducere fusese atacat de apelantul inculpat cu plângere. În atare situaţie, sancţiunea aplicată acestuia a fost suspendată. Din acest motiv, a considerat că fapta reţinută în sarcina sa nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege şi nu au fost administrate probe.
Analizând apelul formulat, în raport de motivele invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat în raport de următoarele considerente:
Situaţia premisă ce a generat angajarea răspunderii penale a inculpatului din prezenta cauză, a fost generată de multiplele încălcări ale regulilor vizând siguranţa în traficul rutier, reguli cărora acesta în calitatea sa de avocat nu le-a acordat niciun fel de valoare, le-a tratat cu o uşurinţă nepermisă în pofida avertismentelor primite şi sancţiunilor contravenţionale ce i-au fost aplicate astfel că în desconsiderarea tuturor măsurilor luate împotriva sa pentru fapte săvârşite la datele de 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 şi 01 mai 2011 şi pentru care i-a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 RON; acesta a continuat să circule în acelaşi mod abuziv.
Ceea ce a generat situaţia din prezenta cauză, se circumscrie aşadar numeroaselor abuzuri în trafic ale inculpatului, precum şi faptului că de fiecare dată când era oprit în trafic, nu avea permisul de conducere asupra sa motivând într-o manieră puerilă că nu deţine niciun document asupra sa şi că toate actele pe care ar fi trebuit să le aibă cu sine le are acasă.
Înalta Curte, constată că pe fondul acestor stări repetitive ale inculpatului şi ca urmare a faptului că la data de 13 iunie 2011 a fost depistat din nou în trafic conducând un autovehicul pe autostrada Bucureşti - Piteşti la km 43, fără a poseda permis de conducere (şi fără a prezenta vreo dovadă înlocuitoare) motiv pentru care în prezenţa unui martor asistent, i s-a întocmit proces-verbal, aducându-i-se la cunoştinţă că pentru fapta sa, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, i se va întocmi dosar penal şi de asemenea i s-a comunicat că nu are drept de circulaţie.
Întrucât acesta nu avea permisul de conducere asupra sa, astfel cum obişnuia în mod frecvent să se protejeze cu prilejul întocmirii procesului-verbal, s-a dispus şi reţinerea permisului de conducere în vederea anulării, permis care în fapt nu a putut fi predat de inculpat, în sarcina sa rămânând obligaţia de a se prezenta la poliţie în vederea predării acestuia, ca urmare a faptului că era cercetat penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la legea circulaţiei, astfel cum este prevăzut expres în conţinutul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002; obligaţie pe care acesta nu şi-a îndeplinit-o nici până la data soluţionării dosarului penal întocmit în baza sesizării din 13 iunie 2011, când prin Ordonanţa din 27 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1683/P/2011, a dispus, conform prevederilor art. 230 şi art. 228 alin. (2) C. proc. pen. rap.la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.F. pentru infracţiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi aplicarea amenzii în cuantum de 800 RON, apreciindu-se că deşi fapta există, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind suficientă coerciţia prin aplicarea sancţiunii administrative menţionate.
Aşadar pe fondul acestei situaţii, la data 3 martie 2012,când inculpatul a fost depistat din nou în trafic conducând autoturismul proprietate personală cu viteză peste limita legală astfel cum arată datele cauzei acesta avea deja permisul reţinut, sens în care i s-a întocmit Procesul-verbal cu nr. 1287880 prin care i s-a adus la cunoştinţă acest fapt,precum şi că în temeiul art. 103 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 i se suspendă exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile, proces-verbal ce a fost semnat de inculpat şi unde se prevede expres că nu are menţiuni de făcut. I s-a eliberat totodată o dovadă,care atesta faptul că avea permisul reţinut şi că nu are drept de circulaţie.
Şi acest înscris a fost ignorat de inculpatul M.F., pentru că o simplă lecturare a acestuia relevă neechivoc faptul că din acel moment nu mai putea să conducă, însă acesta a continuat nestingherit să circule pe drumurile publice ca şi cum nu ar fi fost vreodată încunoştiinţat în acest sens, iar la data de 16 martie 2012, când a fost oprit din nou în trafic de data aceasta având permisul de conducere asupra sa, i-a prezentat agentului de poliţie maniera sa proprie de interpretare, susţinând în pofida evidentului, o situaţie denaturată şi precizând că din punctul său de vedere circulă legal, apărare infirmată de toate actele dosarului.
Înalta Curte, în clarificarea situaţiei de fapt, a solicitat depunerea procesului verbal din data de 3 martie 2012, pentru că aceeaşi atitudine de negare a adoptat-o inculpatul M.F. şi în faţa acestei instanţe, iar conţinutul procesului-verbal confirmă situaţia de fapt reţinută în cauză de către instanţa fondului, precum şi faptul că inculpatul era la curent cu toate măsurile dispuse împotriva sa.
Apărările inculpatului se circumscriu în opinia Înaltei Curţi, unor situaţii ce nu se pliază nicicum pe actele dosarului, practic inculpatul s-a pierdut în hăţişul multiplelor sancţiuni ce i-au tot fost aplicate şi din care nu a învăţat absolut nimic, astfel că apărarea sa circumscrisă faptului că avea atacat în instanţă procesul-verbal în baza căruia fusese sancţionat contravenţional şi ca atare era imposibil să i se fi suspendat permisul, este una nereală, situaţia invocată de apelantul inculpat vizează o cu totul altă situaţie, şi care vizează o contravenţie comisă de acesta la data de 10 februarie 2011, anterior tuturor datelor reţinute în prezentarea evenimentelor ce au generat mecanismul care a atras răspunderea sa penală, astfel că apărarea sa pe acest palier este nefondată.
Prezentarea de către Înalta Curte, în detaliu a situaţiei de fapt, pe etape şi paliere, punctual pe date şi detaliat în redarea stării de fapt, confirmă faptul că inculpatul a fost în deplină cunoştinţă de cauză de fiecare dată când a condus, iar probele cauzei îi confirmă pe deplin vinovăţia, astfel că nu poate fi primită apărarea şi implicit solicitarea de achitare pe lipsă de probe, element subiectiv sau că s-ar fi aflat în eroare.
Este evident din punctul de vedere al Înaltei Curţi, că inculpatul care a beneficiat de clemenţa legii de nenumărate ori, a crezut că oricâte încălcări la legea circulaţiei ar comite nu i se poate întâmpla nimic, că este deasupra legii pe care o poate ignora astfel cum doreşte, că nu s-a preocupat în realitate nici măcar din pură curiozitate să-şi clarifice situaţia juridică, tocmai pentru că nu i-a păsat în niciun fel de aceste valori, astfel că angajarea răspunderii penale a inculpatului a fost corect stabilită iar condamnarea sa este consecinţa unui proces firesc de aplicare a legii care ar fi trebuit să se producă mai demult, tocmai în considerarea atitudinii nepăsătoare a apelantului inculpat, de formaţie avocat şi care ar fi trebuit să adopte o cu totul altă atitudine juridică.
În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, apelul inculpatului este nefondat, sens în care urmează a-l respinge în consecinţă, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare generate prin exercitarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1893/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1900/2014. Penal. Alte cereri privind judecata... → |
|---|
