ICCJ. Decizia nr. 2001/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2001/2014

Dosar nr. 5542/111/2006

Şedinţa publică din 11 iunie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 72 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen. şi art. 13 C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul E.J.J.J., pentru infracţiunile prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. cu art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul E.J.J.J. la o pedeapsă de: 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) rap. la art. 66 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 cu art. 13 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de: 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata executată din 1 iulie 2011 până la data de 29 septembrie 2011 inclusiv.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 şi art. 13 C. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul M.M.S., pentru infracţiunile prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 cu art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.S. la o pedeapsă de: 3 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 66 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 cu art. 13 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de: 3 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit cele două pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., cu aplic. art. 998 şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S. la despăgubiri civile, după cum urmează: pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 5.924 DOLARI S.U.A. către partea civilă U.O.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 6.772 DOLARI S.U.A. către partea civilă E.S.A.M.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 8.382 DOLARI S.U.A. către partea civilă R.M.B.; pe inculpatul M.M.S. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 6.686 DOLARI S.U.A. către partea civilă A.R.A.A.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 3.300 DOLARI S.U.A. către partea civilă M.A.M.T. şi la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 3.386 DOLARI S.U.A. către partea civilă A.E.M.A.E.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 4.000 DOLARI S.U.A. către partea civilă A.S.A.A.G.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 7.998 DOLARI S.U.A. către partea civilă M.T.S.H.O.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 6.568 DOLARI S.U.A. către partea civilă S.H.H.O.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 2.326 DOLARI S.U.A. către partea civilă E.E.D.A.I.Z.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 900 DOLARI S.U.A. către partea civilă M.A.E.R.T.E.G. şi respinge în rest celelalte pretenţii ale acestei părţi civile ca nefondate, pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 3.120 DOLARI S.U.A. către partea civilă F.D.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 4.826 DOLARI S.U.A. către partea civilă A.Y.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 4.400 DOLARI S.U.A. către părţile civile N.N. şi A.H.; pe inculpatul E.J.J. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 5.450 DOLARI S.U.A. către partea civilă A.B.K.J.; pe inculpatul M.M.S. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 6.520 DOLARI S.U.A. către partea civilă C.R.A.H.; pe inculpatul M.M.S. la plata echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 5.606 DOLARI S.U.A. către partea civilă M.A.R.H.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. rap. la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea: de la inculpatul E.J.J. a echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 4.466 DOLARI S.U.A., dobândită de la partea vătămată H.A. prin intermediul numitului A.E.M.A.E., parte vătămată care nu s-a constituit parte civilă în cauză; de la inculpatul M.M.S. a echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 3.300 DOLARI S.U.A. dobândită de la partea vătămată Z.A.B., care nu s-a constituit parte civilă în cauză; de la inculpatul E.J.J. a echivalentului în RON (la data plăţii) a sumei de 2.366 DOLARI S.U.A., dobândită de la partea vătămată F.G., care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri false: chitanţa nr. a emisă cu data de 9 iulie 1999, chitanţa nr. b emisă la data de 29 septembrie 1999 şi chitanţa nr. c emisă la data de 29 septembrie 1999, toate emise pe numele inculpatului E.J. J.J.; chitanţa nr. d din 12 octombrie 1999 emisă pe numele p. civ. E.S.A.M.; chitanţa nr. c din 11 octombrie 1999 emisă pe numele p. civ. R.M.B. şi chitanţa nr. e din 4 noiembrie 1999 emisă pe numele p. civ. R.M.B.; chitanţa nr. f emisă pe numele p. civ. M.A.M.T. chitanţa nr. g emisă pe numele p. civ. A.E.M.A.E.; chitanţa falsă h din 14 octombrie 1999 emisă pe numele p. civ. A.R.A.A., chitanţa nr. i din 4 noiembrie 1999 şi chitanţa falsă nr. j din 6 decembrie 2000 emise pe numele p. civ. A.S.A.A.G., chitanţa nr. k din 26 noiembrie 1999, nr. l din 3 martie 2000, nr. m din 19 mai 2000, chitanţa falsă nr. n din 14 decembrie 2000 emisă pe numele p. civ. M.T.S.H.O., chitanţa nr. o din 26 noiembrie 1999 emisă pe numele p. civ. S.H.H.O. şi chitanţa nr. p din 24 octombrie 2000 emisă pe numele p. civ. S.H.H.O.; chitanţa nr. r din 18 februarie 2000 emisă pe numele p. civ. E.E.D.A.Z.; chitanţa falsă nr. s din 6 noiembrie 2000 emisă pe numele p. civ. M.A.E.R.T.E.G., chitanţa falsă nr. ş din 12 iunie 2000 şi chitanţa falsă nr. t di 9 octombrie 2000 emise pe numele p. civ. F.D., chitanţele nr. ţ din 4 noiembrie 1999 şi nr. o din 9 noiembrie 1999 emise pe numele p. civ. H.A.; chitanţa falsă nr. u din 3 martie 2000 şi chitanţele valutare nr. v şi nr. x, ambele datate 5 octombrie 2000 emise pe numele p. civ. A.Y., chitanţele valutare false nr. y, z şi aa, toate datate în 7 decembrie 2000 emise pe numele p. civ. N.N. şi A.H. chitanţa nr. ab din 12 mai 2000 şi chitanţa falsă nr. ac din 23 .octombrie 2000 emise pe numele p. civ. A.B.K.J., chitanţele nr. ad din 28 ianuarie 2000, nr. ae din 16 mai 2000 şi chitanţa nr. af din 6 octombrie 2000 emise pe numele p. civ. C.R.A.H., chitanţa nr. ag din 14 februarie 2000 şi nr. ah din 12 octombrie 2000 emise pe numele p. civ. M.A.R.H., chitanţa falsă nr. ai din 27 octombrie 2000 emisă pe numele părţii vătămate Z.A.B., chitanţa falsă nr. ş din 12 iunie 2000 emisă pe numele p. civ. F.G.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 150 RON apărătorului din oficiu, av. C.I. (pentru inculpatul E.M.J.J.J., anterior rejudecării cauzei) conform delegaţiei din 16 noiembrie 2006.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligat inculpaţii la plata a câte 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis în data de 15 aprilie 2002 în Dosar nr. 119/PA/2001 au fost trimişi în judecată inculpaţii E.J.J.J., W.A.S.M. şi M.M.S. pentru comiterea a câte două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplic. art. 13 C. pen. (în dauna U.O. şi în dauna a 20 cetăţeni străini), instigare la fals în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 25 rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatele E.D.L., H.S.S. şi S.S.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi două infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. în condiţiile concursului de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 40/P din 10 februarie 2006 pronunţată în Dosar nr. 3328/2002 Tribunalul Bihor a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de înşelăciune respectiv complicitate la înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., respectiv art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., reţinute în sarcina celor şase inculpaţi, în înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. şi art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. Totodată s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Prin Sentinţa penală nr. 1165 din 5 iunie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 3957/2006 Judecătoria Oradea a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Tribunalul Bihor fiind sesizată totodată Curtea de Apel Oradea pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Curtea de Apel Oradea prin Sentinţa penală nr. 59/P din 17 august 2006 pronunţată în Dosar nr. 2249/35/P/2006 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul E.J.J.J. şi alţii în favoarea Tribunalului Bihor.

Iniţial, Tribunalul Bihor ca instanţă de fond, prin Sentinţa penală nr. 208/P din 3 iulie 2007 pronunţată în Dosar nr. 5542/111/2006, a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare, prin aceeaşi hotărâre fiind obligaţi inculpaţii la plata de despăgubiri în favoarea părţilor civile şi dispunându-se anularea ca false a chitanţelor valutare ce au fost confiscate în favoarea statului.

La data de 15 iunie 2011 inculpatul M.M.S., iar la data de 13 iulie 2011 inculpatul E.J.J.J. au declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 208/P/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 3 iulie 2007 în Dosar nr. 5542/111/2006.

Prin Decizia penală nr. 56/A/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 5542/111/2006* s-au admis apelurile declarate de inculpaţii M.M.S. şi E.J.J.J. împotriva Sentinţei penale nr. 208/P/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor, dispunându-se desfiinţarea sentinţei apelate cu privire la cei doi inculpaţi şi rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, respectiv anularea mandatului de executare a pedepsei nr. a/2007 emis pe seama inculpatului M.M.S. şi a mandatului de executare a pedepsei nr. b/2007 emis pe seama inculpatului E.J.J.J., având în vedere nelegala citare a celor doi inculpaţi.

Cauza s-a reînregistrat la data de 26 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor sub nr. 5542/111/2006*.

Cu ocazia rejudecării cauzei, s-a procedat la citarea inculpatului E.J.J.J. prin comisie rogatorie internaţională de la adresa din Klarbăsgatan, Uppsala - Suedia şi a inculpatului M.M.S. de la domiciliul procedural ales în Oradea, str. G.E., jud. Bihor - sediul profesional al apărătorului său ales avocat M.T.

La primul termen de judecată din 17 ianuarie 2012 s-a prezentat apărătorul ales avocat M.T. care a învederat instanţei că inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S. au cunoştinţă despre proces deoarece a luat personal legătura cu aceştia, astfel încât, conform art. 291 alin. (3) C. proc. pen. au primit termen în cunoştinţă.

În cursul judecăţii, apărătorul ales al inculpaţilor a învederat instanţei că în urma discuţiilor purtate, inculpatul E.J.J.J. (aflat pe teritoriul statului suedez) nu doreşte să facă uz de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. iar inculpatul M. i-a transmis că doreşte aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., a depus la dosar înscrisul transmis de acesta, întocmit de un notar public din Egipt, atât în limba arabă cât şi tradus în limba română, intitulat procură generală oficială, care însă nu a îndeplinit condiţiile prev de art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., după care, deşi a fost îndrumat de apărător să se adreseze Ambasadei Române din Cairo - Egipt pentru a încheia declaraţia prin care solicită aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul nu a mai întreprins niciun fel de demers în acest sens.

În cursul cercetării judecătoreşti - care i-a vizat pe ambii inculpaţi -, s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale la autoritatea judiciară competentă din Suedia având ca obiect audierea inculpatului E.J.J.J., au fost audiaţi martorii T.V. şi O.M.A., inculpata-condamnată H.S.S., iar cu privire la inculpatele-condamnate S.S.I. şi M.P. (fostă E.) D.L. a fost imposibilă audierea lor, având în vedere imposibilitatea asigurării prezenţei acestora în faţa instanţei.

La termenul din 6 martie 2013, instanţa a revenit asupra dispoziţiei de audiere a inculpatului E.J.J.J. prin comisie rogatorie internaţională având în vedere durata de timp a procedurii şi faptul că nu exista o perspectivă sigură cu privire la finalizarea acesteia în sensul urmărit.

De altfel, ulterior, în termenul de amânare a pronunţării, prin adresa primită de la autorităţile suedeze s-a arătat că deşi s-au întreprins toate demersurile pentru înmânarea citaţiei personal inculpatului E.J.J.J. la adresa din Uppsala pentru a se prezenta în vederea audierii la data de 25 ianuarie 2013, poliţiştii însărcinaţi cu înmânarea citaţiei au constatat că inculpatul s-a mutat de la adresa respectivă, dar având în vedere că în ziua respectivă inculpatul a revenit pentru a-şi lua mobilierul, l-au aşteptat, iar acesta aflându-se doar în trecere nu le-a putut da vreo altă adresă constatându-se că nu se mai află înscris în vreun registru.

Inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S. nu s-au prezentat în faţa instanţei, judecata realizându-se în lipsa acestora, dar în prezenţa apărătorului lor ales.

În fapt, s-a reţinut că la data de 1 februarie 2001, organele de cercetare ale poliţiei s-au sesizat din oficiu despre faptul că mai mulţi cetăţeni străini, studenţi ai U.O. - F.M.F., au depus chitanţe bancare false de plată a taxelor de şcolarizare, aferente anilor universitari 1999 - 2000 şi 2000 - 2001.

În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat ca inculpaţii E.J. şi M.M.S. s-au folosit de chitanţe falsificate de încasare a taxelor de şcolarizare pe numele mai multor studenţi, chitanţe care au fost depuse la F.M.F. Oradea, de inculpaţi, de persoane interpuse sau chiar de părţile vătămate (fără ca acestea din urmă să cunoască faptul ca acestea sunt false), pentru a atesta plata taxelor de şcolarizare.

În acest mod, inculpaţii E.J. şi M.M.S. au indus în eroare atât U.O. - F.M.F., cu privire la realitatea plăţii acestor taxe, cât şi pe studenţii străini de la care inculpaţii au primit sumele necesare achitării acestor taxe, sume pe care inculpaţii şi le-au însuşit, folosind chitanţele valutare false pentru a atesta plata respectivelor taxe şi pentru a convinge respectivii studenţi de plata efectivă a taxelor lor de şcolarizare.

Pentru aducerea la îndeplinire a scopului activităţii lor infracţionale, inculpaţii E.J. şi M.M.S. au cooptat pe numitele E.D.L. (soţia de la acea vreme a inculpatului E.J.), S.S.I. (prietena la acea vreme a numitului A.E.M.A.E., aflat la rândul său în relaţii de prietenie cu inculpatul E.J.J.J. în perioada 1998 - 1999) şi H.S.S. (angajată a F.M.F. Oradea, având atribuţii de secretariat pe probleme cu străini, persoană care primea chitanţele valutare de la studenţi sau de la persoanele care le depuneau în numele studenţilor, între care şi inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S.), pe le-au instigat să falsifice astfel de chitanţe.

Faptele reţinute de instanţă în sarcina inculpatului E.J.J.J.

1. Inculpatul E.J.J.J. a depus la U.O. - F.M.F. trei chitanţe valutare false care atestau plata propriilor taxe de şcolarizare. O primă chitanţă falsă de încasare a taxei de şcolarizare este chitanţa nr. a din 9 iulie 1999, emisă pe numele inculpatului E.J.J.J., falsificată prin scanarea imprimatului şi completarea în scris olograf a datelor privind suma încasată. Pe numele aceluiaşi inculpat au mai fost falsificate două chitanţe cu acelaşi tip de imprimat, cu seriile b şi c, ambele cu data de 29 septembrie 1999.

Chitanţa cu seria c a fost falsificată de condamnata H.S.S., aspect care rezultă şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, pentru primele două chitanţe nefiind identificată persoana care a completat conţinutul chitanţei.

Toate cele trei chitanţe se aflau în evidentele facultăţii, la momentul la care au început cercetările în prezenta cauză, fiind depuse la dosar chitanţa nr. a emisă cu data de 9 iulie 1999 pentru o taxă de 3.400 DOLARI S.U.A., chitanţa nr. b emisă la data de 29 septembrie 1999 pentru o taxă de 1.716 DOLARI S.U.A. şi chitanţa nr. c pentru o taxă de 808 DOLARI S.U.A. emisă la data de 29 septembrie 1999, toate emise pe numele inculpatului E.J.J.J.

Prin depunerea celor trei chitanţe false, de către inculpatul E.J.J.J., la U.O. - F.M.F., această unitate a fost indusă în eroare cu privire la realitatea respectivelor plăţi şi ca atare cu privire la realitatea achitării taxelor de şcolarizare de către inculpat.

Prejudiciul cauzat U.O. în acest mod a fost de 5.924 DOLARI S.U.A., conform înscrisurilor şi evidenţelor depuse de universitate, aflate în dosar, prejudiciu nerecuperat, în condiţiile în care după demararea cercetărilor în cauză, inculpatul a părăsit România.

În aceeaşi perioadă, inculpatul E.J.J.J., cunoscând faptul că studentul egiptean E.S.A.M. - conaţional şi cunoştinţă cu inculpatul - intenţiona să promoveze 2 ani de studiu într-unul calendaristic, i-a spus acestuia să întocmească o cerere către decanatul facultăţii, deoarece va rezolva personal aprobarea cererii. în aceste împrejurări, inculpatul a primit iniţial 4.000 DOLARI S.U.A., spunându-i părţii vătămate că va plăti el taxa aferentă la bancă, iar ulterior i-a dat numitei H.S.S. un formulat de chitanţă încasare valută, pe care aceasta a falsificat-o, înscriind o sumă de 6.772 DOLARI S.U.A.

Chitanţa astfel falsificată a fost depusă la facultate de către inculpatul E.J.J.J. în numele studentului E.S.A.M., pentru a dovedi achitarea taxei de şcolarizare de către acesta, spunând părţii vătămate că a achitat întreaga sumă, diferenţa până la suma de 6.772 DOLARI S.U.A. constituind un împrumut acordat de inculpat pe care partea vătămată i i-a restituit ulterior.

Audiată fiind în cursul urmăririi penale, partea vătămată E.S.A.M. a arătat că fiind cunoştinţă de aceeaşi origine cu inculpatul E.J.J.J., acesta s-a oferit să-l ajute să facă 2 ani într-unul, urmând să discute cu decanul în acest sens, partea vătămată dându-i într-o primă fază 4.000 DOLARI S.U.A., inculpatul E.J.J.J. spunându-i că diferenţa până la 6.772 DOLARI S.U.A. o va pune de la el, ulterior partea vătămată dându-i şi respectiva diferenţă. Când i-a dat prima tranşă, inculpatul i-a spus să facă o cerere către decanat. Ulterior, inculpatul i-a spus părţii vătămate că poate să se ducă la secretară (H.S.S.) să verifice că s-a făcut plata şi că are aprobarea de a efectua 2 ani într-un singur an, aspect confirmat de H.S.S. Având îndoieli, a întrebat-o şi pe secretara şefă (martora T.V.) şi ulterior şi pe decan, ambii infirmând o astfel de aprobare, decanul comunicându-i că taxa era considerată plătită anticipat pentru anul V de studii. A mai arătat că de toate demersurile s-a ocupat inculpatul E.J.J.J., partea vătămată neintrând niciodată în posesia chitanţei care atesta plata taxei de şcolarizare aferentă celor doi ani.

Chitanţa nr. d din 12 octombrie 1999 pentru o taxă de 6.772 DOLARI S.U.A. emisă pe numele p. civ. E.S.A.M., a fost depusă la dosar din evidenţele facultăţii.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate E.S.A.M. este în sumă de 6.772 DOLARI S.U.A.

În aceeaşi perioadă, inculpatul E.J.J.J. i-a indus în eroare şi pe studentul sudanez R.M.B., căruia i-a spus că-l poate ajuta cu achitarea taxei de şcolarizare restante. Fiind de acord, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1.646 DOLARI S.U.A.

Inculpatul E.J.J.J. şi-a însuşit respectiva sumă, după care i-a dat numitei H.S.S. un formular de chitanţă falsă de încasare a taxei de şcolarizare nr. c din 11 octombrie 1999, formular care purta ştampila falsă a băncii şi semnătura falsificată a funcţionarilor bancari, pe care aceasta a completat-o cu datele nereale dictate de inculpat, chitanţă care a fost depusă la U.O. - F.M.F., pentru dovedirea achitării de către partea vătămată a taxei de şcolarizare.

Folosind acelaşi mod de operare, inculpatul E.J.J.J. l-a mai înşelat pe studentul sudanez cu sumele de 3.350 DOLARI S.U.A. la 4 noiembrie 1999, înmânându-i, de această dată, părţii vătămate, o chitanţă completată în fals, prin scriere de mână de către soţia sa, E.D.L., iar în luna decembrie 2000, cu suma de 3.386 DOLARI S.U.A., ocazie cu care i-a înmânat părţii vătămate chitanţa valutară falsă din 14 decembrie 2000, falsificată în totalitate prin scanare pe calculator, ambele chitanţe fiind depuse pentru dovedirea plăţii taxei de şcolarizare de către partea vătămată, care nu a avut cunoştinţă de caracterul fals al acestora.

Audiată fiind în cursul urmăririi penale, partea vătămată R.M.B. a arătat că în anul 1999 a fost anunţată de către secretara F.M.F. Oradea că dacă nu achită taxa de şcolarizare în întregime, va fi exmatriculat, partea vătămată achitând doar o parte din aceasta, rămânând o diferenţă de 1.646 DOLARI S.U.A. (pentru anul de studiu 1998 - 1999). Această sumă a fost achitată de inculpatul E.J.J.J., aspect confirmat de secretara facultăţii, după ce i-a verificat dosarul, chitanţa fiind depusă în numele lui de inculpat, sumă pe care partea vătămată i-a achitat-o după câteva zile inculpatului. Ulterior, inculpatul i-a mai cerut părţii vătămate 1.400 DOLARI S.U.A., spunându-i că-i achită el taxa de şcolarizare. În luna noiembrie 1999, verificând la secretariat, părţii vătămate i s-a confirmat existenţa chitanţei de plată a taxei de şcolarizare în cuantum de 3.350 DOLARI S.U.A. În acelaşi mod a procedat inculpatul şi în decembrie 2000, când i-a dat părţii vătămate chitanţa reprezentând taxa de şcolarizare în sumă de 3.386 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o personal la facultate. Nu a cunoscut că inculpatul E.J.J.J. nu a plătit valuta la bancă şi că respectivele chitanţe erau false, arătând că a fost somat să plătească până la 1 ianuarie 2002 întreaga sumă pentru a intra în licenţă.

Chitanţele nr. c din 11 octombrie 1999 pentru o taxă de 1.646 DOLARI S.U.A., nr. e din 4 noiembrie 1999 pentru o taxă de 3.350 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. R.M.B., au fost depuse la dosar din evidentele facultăţii.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate R.M.B. este în sumă de 8.382 DOLARI S.U.A., sume efectiv remise inculpatului pentru plata taxelor de şcolarizare.

La începutul anului şcolar 1999 - 2000, partea vătămată M.A.M.T. s-a transferat de la facultatea din Constanţa la F.M. din Oradea, iar prin intermediul prietenului său, A.E.M.A.E., l-a cunoscut pe W.A.S.M.

Deoarece în cursul lunii octombrie 1999, partea vătămată se ocupa cu mutarea efectivă, ajutat de A.E.M.A.E., s-a înţeles cu W.A.S.M. să achite acesta din urmă taxa de şcolarizare, atât pentru partea vătămată, cât şi pentru prietenul său A.E.M.A.E.

În aceste împrejurări, W.A.S.M. a primit de la partea vătămată M.A.M.T. suma de 3.300 DOLARI S.U.A. şi de la partea vătămată A.E.M.A.E. suma de 3.386 DOLARI S.U.A., după care, împreună cu inculpatul E.J.J.J., s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate A.E.M.A.E., unde cei doi au găsit-o pe concubina acestuia, în persoana inculpatei S.S.I., care a completat chitanţele valutare false nr. f şi g pe numele celor două părţi vătămate.

Aceste chitanţe false au fost depuse la universitate pentru dovedirea achitării de către cele două părţi vătămate a taxelor de şcolarizare.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate M.A.M.T., fiind prieten bun cu A.E., în toamna anului 1999, s-a transferat de la F.M. din Constanta la cea din Oradea unde l-a cunoscut, prin intermediul aceluiaşi A.E., pe W.A.S.M. în cursul lunii octombrie 1999 a fost nevoit să se deplaseze la Constanţa, astfel încât i-a predat suma de 3.300 DOLARI S.U.A. lui W.M. pentru ca acesta din urmă să îi achite taxa de şcolarizare, dându-i pe o hârtie datele sale de pe paşaport. Când a revenit, a primit de la acesta chitanţa valutară pe care a depus-o la facultate. Partea vătămată a mai arătat că a aflat ulterior, după descoperirea faptelor, că S.I., prietena lui A.E., a completat chitanţa respectivă, la cererea inculpatului E.J.J.J. şi a lui M.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate A.E.M.A.E. a primit o ofertă din partea lui M.A.W. care i-a spus că are cunoştinţe la bancă şi că ar putea plăti suma fără comision, condiţii în care i-a dat acestuia suma de 3.400 DOLARI S.U.A. pentru a-i achita taxa de şcolarizare. De asemenea, în perioada 20 - 25 octombrie 1999, din câte îşi aminteşte i-a dat suma de 3.300 sau 3.400 DOLARI S.U.A. lui M. pentru ca acesta să plătească taxa şcolară în numele lui M.A.T. Nu a cunoscut faptul că prietena sa, S.I., a completat chitanţele pe numele său şi pe numele lui M.A.M.T. De faţă când i-a înmânat banii lui M.W. au mai fost inculpatul J.E.M. şi partea vătămată M.A.T. În jurul datei de 28 octombrie 1999 a primit din Arabia Saudită suma de 3.400 DOLARI S.U.A. pe când se afla în Constanţa. Suma de 3.000 DOLARI S.U.A. din aceşti bani a trimis-o la Oradea printr-un prieten pe nume B.I.M., iar M. i-a confirmat telefonic ca a primit banii şi a "rezolvat" la facultate. A mai arătat că în timp ce era în Constanţa, inculpatul E.J. l-a contactat telefonic cerându-i împrumut 700 DOLARI S.U.A., partea vătămată spunându-i să meargă la S.S., căreia între timp îi spusese să-i dea 700 DOLARI S.U.A. din banii lui. Cu acea ocazie, S.S. i-a spus că J.E.M. şi M.A.W. au fost la ea să scrie cererea pentru viză şi totul este rezolvat. Reîntors în Oradea, partea vătămată a arătat că nu a mai discutat cu S.S. despre plata taxelor de şcolarizare, până când au început cercetările, context în care S.S. i-a spus că ea a completat chitanţele întrucât i s-a cerut de către J.E.M. şi M.A.W. care i-au spus ce să scrie.

Chitanţa nr. f pentru o taxă de 3.300 DOLARI S.U.A. emisă pe numele p. civ. M.A.M.T. şi chitanţa nr. g pentru o taxă de 3.386 emisă pe numele p. civ. A.E.M.A.E., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 13 august 2001, scrisul de completare de pe chitanţa valutară B.C.R. nr. f/1999 eliberată pe numele M.A.M. prin care se atesta plata sumei de 3.350 DOLARI S.U.A. către U.O., respectiv chitanţa valutară B.C.R. nr. g/1999 eliberata pe numele A.E. prin care se atesta plata sumei de 3.437 DOLARI S.U.A. către U.O., a fost executat în întregime de către S.S.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate M.A.M.T. a fost de 3.300 DOLARI S.U.A., iar prejudiciul cauzat părţii vătămate A.E.M.A.E. a fost de 3.386 DOLARI S.U.A.

În toamna anului 1999, inculpatul E.J.J.J. i-a promis părţii vătămate A.S.A.A.G. că-i va rezolva obţinerea unei semiburse.

Urmare a acestei promisiuni, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 2.000 DOLARI S.U.A. pentru plata taxelor de studiu, având reprezentarea că diferenţa o va suporta statul, iar după câteva zile inculpatul E.J.J.J. i-a dat chitanţa valutară falsă nr. i/1999, pe care partea vătămată a depus-o la universitate, fără să cunoască împrejurarea că aceasta este falsă. Chitanţa valutară nr. i/1999 a fost completată în fals de către E.D.L., la cererea inculpatului E.J.J.J.

Având reprezentarea falsă că beneficiază de semibursă, în cursul anului următor, partea vătămată A.S.A.A.G. i-a dat din nou aceluiaşi inculpat o altă sumă de 2.000 de DOLARI S.U.A., pentru a-i achita taxele şcolare, ocazie cu care a primit de la inculpat chitanţa valutară falsă din 6 decembrie 2000, falsificată prin scanare pe calculator şi imprimantă, pe care ulterior partea vătămată a depus-o la universitate, fără să aibă cunoştinţă că este falsă.

Chitanţa nr. i/1999 pentru o taxă de 3.330 DOLARI S.U.A. şi chitanţa din 6 decembrie 2000 pentru o taxă de 3.250 DOLARI S.U.A. emise pe numele p.civ. A.S.A.A.G., au fost depuse la dosar din evidentele facultăţii.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate A.S.A.A.G., fiind student, în cursul anului 1999 l-a cunoscut pe inculpatul E.J.J.J. care după ce iniţial i-a promis că îl poate ajuta să devină bursier, contra unei sume de 5.000 DOLARI S.U.A. şi după ce i-a spus că nu a reuşit, i-a propus obţinerea unei semiburse, în cadrul căreia partea vătămată urma să plătească 2.000 DOLARI S.U.A. pe an, diferenţa faţă de taxa de şcolarizare urmând a fi suportată de stat. În condiţiile în care a fost convins de inculpat de realitatea unei astfel de posibilităţi (o femei care îl însoţise pe inculpat confirmând o astfel de posibilitate), partea vătămată i-a înmânat inculpatului 2.000 DOLARI S.U.A. pentru plata taxei aferentă anului universitar 1999 - 2000, la 2 - 3 zile primind de la acesta o chitanţă care atesta plata unei taxe de şcolarizare de 3.330 DOLARI S.U.A., cu privire la care inculpatul l-a asigurat că poate fi depusă la facultate, ceea ce partea vătămată a şi făcut, în cadrul facultăţii secretara acesteia, H.S. asigurând-o că este în regulă. Întrucât nu a avut niciun fel de probleme în anul universitar respectiv, a procedat la fel şi în anul următor, remiţându-i aceluiaşi inculpat o altă sumă de 2.000 DOLARI S.U.A., care în câteva zile i-a remis chitanţa de plată pe care partea vătămată a depus-o la facultate. Când mai mulţi colegi l-au întrebat cum a rezolvat, el le-a spus acestora că a obţinut semibursă, discuţii pentru care a fost certat de inculpat, ceartă determinată şi de solicitarea părţii vătămate care a cerut inculpatului să intervină la minister pentru obţinerea unei semiburse şi pentru N.N. (un amic de-al părţii vătămate) şi ulterior pentru soţia acestuia, H.A.

Săvârşirea faptei de către inculpatul E.J.J.J. rezultă implicit şi din răspunsurile inculpatului consemnate în procesul-verbal de confruntare cu partea vătămată A.S.A.A.G., răspunsuri prin care acesta recunoaşte că a primit de la partea vătămată, în două rânduri, câte 2.000 DOLARI S.U.A., chiar dacă destinaţia acestor sume a fost diferită. Potrivit inculpatului prima dată suma ar fi ajuns la W.M. pentru ca acesta să-i obţină o bursă, a doua oară pentru ca fratele părţii vătămate să-i rezolve taxa de şcolarizare, recunoscând că i-a dat părţii vătămate chitanţa de plată a taxei, pe care însă ar fi primit-o şi el într-un plic.

Inculpatul E.J.J.J. a mai dat o declaraţie olografă, la data de 13 februarie 2001, în cuprinsul căreia a arătat că W.M. a fost cel care i-a spus că beneficiază de o bursă, întrebându-l dacă nu ştie pe cineva interesat de o astfel de bursă, inculpatul E.J.J.J. discutând cu partea vătămată A.S., care a fost de acord. A primit de la acesta 2.000 DOLARI S.U.A., sumă pe care a dat-o mai departe lui W.M., care însă nu i-a rezolvat bursa respectivă, cei doi înţelegându-se în schimb ca suma respectivă să fie folosită pentru plata taxei de şcolarizare, astfel încât partea vătămată a primit de la W.M. o chitanţă de plată a acesteia.

Partea vătămată a mai arătat că pentru a putea continua facultatea a trebuit să achite din nou taxele de şcolarizare la bugetul universităţii suma de circa 6.800 DOLARI S.U.A., astfel încât s-a constituit parte civilă faţă de inculpat.

Prejudiciul efectiv cauzat părţii vătămate A.S.A.A.G. este de 4.000 DOLARI S.U.A., sumă pe care aceasta a remis-o efectiv inculpatului în cele două rânduri.

În toamna anului 1999, inculpatul E.J.J.J., în discuţiile purtate cu partea vătămată M.T.S.H.O. - cetăţean sudanez, a aflat că are probleme financiare, neavând suma necesară pentru plata taxelor de şcolarizare pe anul anterior şi, în aceste împrejurări, s-a angajat să-i achite el taxa de 1.226 DOLARI S.U.A., urmând ca partea vătămată să-i restituie această sumă.

În aceste împrejurări, inculpatul E.J.J.J. a obţinut chitanţa valutară falsă pe care a depus-o la universitate, după care a luat legătura cu partea vătămată, căreia i-a spus că a achitat taxa şi a predat chitanţa la universitate. Ulterior, partea vătămată i-a achitat această sumă inculpatului cu titlu de restituire datorie.

Partea vătămată a solicitat inculpatului un nou împrumut, necesar pentru taxa şcolară aferenta anului în curs, iar în luna martie 2000, inculpatul E.J.J.J. i-a dat părţii vătămate chitanţa valutară falsă nr. l/2000, prin care se atesta în mod neadevărat plata unei suma de 2.160 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o la universitate, fără să aibă cunoştinţă că este falsă. Ulterior i-a plătit inculpatului această sumă cu titlu de restituire împrumut.

Folosind acelaşi mod de operare, inculpatul a mai "achitat" de două ori taxe de studii pe numele aceleiaşi părţi vătămate, căreia i-a dat chitanţele valutare false cu nr. m/2000 şi nr. n/2000, prima completată în fals de soţia inculpatului (E.D.L.), a doua falsificată prin scanare pe calculator, primind ulterior de la partea vătămată sumele în valută.

Chitanţa nr. k/1999 pentru o taxă de 1.226 DOLARI S.U.A., nr. l/2000 pentru o taxă de 2.160 DOLARI S.U.A., nr. m/2000 pentru o taxă de 1.226 DOLARI S.U.A., chitanţa nr. n/2000 pentru o taxă de 3.386 DOLARI S.U.A. emise pe numele p.civ. M.T.S.H.O. au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiilor date de partea vătămată M.T.S.H.O. rezultă că în anul 1999 nu a avut bani pentru plata taxei de şcolarizare, fiind ameninţat cu exmatricularea, context în care s-a întâlnit în barul facultăţii cu inculpatul E.J.J.J., căruia i-a povestit situaţia sa, inculpatul oferindu-se să-i plătească el suma de 1.226 DOLARI S.U.A., pe care să o primească atunci când partea vătămată va primi bani de acasă, ceea ce a şi făcut. După câteva zile, inculpatul l-a sunat şi i-a spus că a achitat taxa, partea vătămată verificând la facultate, fiindu-i confirmat acest aspect, astfel încât, când a primit bani de acasă, i-a restituit inculpatului datoria. Întrucât a primit de acasă 1.800 DOLARI S.U.A. şi trebuia să achite şi următoarea taxă, i-a cerut inculpatului ajutorul. În aceste condiţii, în luna martie 2000 i-a spus inculpatului că trebuie să mai plătească suma de 2.160 DOLARI S.U.A., acesta fiind de acord să-l împrumute în schimbul unei dobânzi de 100 DOLARI S.U.A. pe lună. La circa 3 zile, inculpatul i-a dat chitanţa care consemna plata sumei de 2.160 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o la facultate. Ulterior, a restituit inculpatului aceeaşi sumă fără a-i plăti dobândă. în luna mai 2000, inculpatul i-a dat părţii vătămate chitanţa de plată a sumei de 2.160 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o la facultate, restituind datoria inculpatului după circa 3 luni. În acelaşi mod, întâlnindu-se cu inculpatul la data de 25 octombrie 2000, acesta s-a oferit să-i achite taxa de şcolarizare, de 3.386 DOLARI S.U.A., urmând ca partea vătămată să-i achite datoria în rate. Fiind de acord, a primit de la inculpat chitanţa valutară pe care partea vătămată a depus-o la facultate, ulterior plătind inculpatului datoria. Nu a cunoscut caracterul fals al celor patru chitanţe.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 8.000 DOLARI S.U.A., deşi din cuprinsul declaraţiei sale rezultă că a plătit în total inculpatului suma de 7.998 DOLARI S.U.A., sumă care rezultă şi din înscrisurile de la dosar ca fiind cuantumul taxelor de şcolarizare care trebuia plătite de partea vătămată.

Fiind în relaţii de prietenie cu partea vătămată S.H.H.O. şi aflând că aceasta trebuie să se deplaseze urgent în Sudan, în toamna anului 1999, inculpatul E.J.J.J. şi-a luat angajamentul că va achita taxa de şcolarizare în numele acesteia.

Partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 3.338 DOLARI S.U.A. în acest scop. La rândul său, inculpatul i-a cerut soţiei sale, E.D.L., să completeze cu date false chitanţa valutară falsificată anterior ca emanând de la B.C.R. cu nr. o/1999, pe care ulterior a predat-o la facultate, fără să o fi văzut partea vătămată.

Ulterior, în cursul anului 2000, partea vătămată i-a cerut din nou inculpatului E.J.J.J. să-i achite taxa de şcolarizare, ocazie cu care i-a predat suma de 3.200 DOLARI S.U.A., sumă pe care, în realitate, inculpatul şi-a însuşit-o, iar pentru inducerea în eroare a părţii vătămate, i-a predat acesteia chitanţa valutară falsă cu nr. p/2000, pe care partea vătămată, de bună credinţă, a depus-o la facultate.

Chitanţa nr. o/1999 pentru o taxă de 3.368 DOLARI S.U.A. şi chitanţa nr. p/2000 pentru o taxă de 3.200 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. S.H.H.O., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate S.H.H.O. rezultă că după ce s-a transferat de la F.M. din Constanta la cea din Oradea în anul 1998, l-a cunoscut pe inculpatul E.J.J.J. În cursul lunii noiembrie 1999, pregătindu-se să plece în Sudan deoarece mama sa era bolnavă, partea vătămată i-a dat acestuia suma de 3.368 DOLARI S.U.A. pentru a-i plăti taxa de şcolarizare. Când s-a întors, în cursul lunii februarie 2000, s-a interesat la facultate dacă taxa este plătită, fiindu-i confirmat acest aspect şi că mai are un rest de plată de 20 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată i-a achitat. Ulterior, în octombrie 2000, l-a rugat din nou pe inculpat să-i achite taxa de şcolarizare, remiţându-i în acest scop suma de 3.200 DOLARI S.U.A., spunându-i că dacă va mai trebui să-i dea o diferenţă, o să-i dea inculpatului ulterior. De această dată, inculpatul i-a predat părţii vătămate chitanţa valutară pe care aceasta a depus-o la facultate, eliberându-i-se adeverinţă pentru a participa la examene. Ulterior, în anul 2001, după ce a aflat că la facultate este un afiş prin care era anunţat să se prezinte la decanat, s-a deplasat la decan, unde a aflat că cele două chitanţe sunt false şi că trebuie să mai achite încă o dată taxele de şcolarizare, ceea ce partea vătămată a şi făcut. Menţionează că cea de-a doua chitanţă era realizată pe calculator şi jos avea trecute cu pix seriile de dolari

Potrivit înscrisurilor aflate dosarul de urmărire penală, paguba cauzată iniţial U.O., în sumă de 6.568 DOLARI S.U.A., a fost recuperată, prin plata sumei de către partea vătămată, plată necesară pentru continuarea studiilor, plată efectuată în patru tranşe, în perioada 29 ianuarie 2001 - 29 decembrie 2001.

Partea vătămată S.H.H.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.737 DOLARI S.U.A., deşi din cuprinsul declaraţiei sale rezultă că a dat inculpatului suma totală de 6.568 DOLARI S.U.A., sumă care rezultă şi din înscrisurile de la dosar ca fiind cuantumul taxelor de şcolarizare care au fost în final plătite de partea vătămată.

În vara anului 1999, inculpatul E.J.J.J., fiind prieten şi conaţional (palestinieni) cu partea vătămată E.E.D.A.I.Z., i-a propus să-i plătească el taxa de şcolarizare pentru anul universitar 1999 - 2000, în schimbul valutei familia părţii vătămate din Palestina urmând să-i confecţioneze mobilă.

Pentru a induce în eroare partea vătămată, în cursul lunii februarie 2000, inculpatul E.J.J.J. i-a dat soţiei sale, E.D.L., un formular fals de chitanţă valutară, nr. r/2000, pe care inculpata l-a completat cu datele false dictate de inculpat, după care inculpatul a predat-o părţii vătămate, care la rândul ei a depus-o la facultate, fără a cunoaşte caracterul ei fals.

Chitanţa nr. r/2000 pentru o taxă de 2.326 DOLARI S.U.A. emisă pe numele părţii vătămate E.E.D.A.J.Z. a fost depusă la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate E.E.D.A.I.Z. rezultă că în anul 1999 s-a transferat de la F.M. din Iaşi la cea din Oradea, cunoscându-l şi împrietenindu-se cu inculpatul E.J.J.J., care, după ce s-a căsătorit cu numita M.D., i-a spus că înainte de a pleca cu aceasta în Palestina ar dori să cumpere mobilă (aflând că tatăl părţii vătămate fabrică şi vinde mobilă în Palestina). În luna iunie au plecat împreună în Palestina, inculpatul negociind cu tatăl părţii vătămate preţul mobilei, înţelegându-se ca în schimbul acesteia inculpatul să-i plătească taxa de şcolarizare de 2.326 DOLARI S.U.A., restul până la 3.000 DOLARI S.U.A. urmând a-i da părţii vătămate numerar. Ulterior, s-a întâlnit cu inculpatul care i-a dat chitanţa de plată a taxei, în cuantum de 2.326 DOLARI S.U.A., chitanţă care purta antetul B.C.R., ştampila B.C.R. şi avea scrisă seria bancnotelor, pe care partea vătămată a depus-o la facultate, primind şi o adeverinţă care atesta plata taxei, adeverinţă pe care trebuia să i-o remită tatălui său. în luna martie 2001 a aflat că figurează pe o listă cu studenţii care nu au achitat taxa şcolară. Arată că nu a cunoscut caracterul fals al respectivei chitanţe.

Potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală, partea vătămată a achitat în două tranşe, în perioada 23 mai 2001 - 5 octombrie 2001 către facultate taxa de studii, în cuantum de 2.300 DOLARI S.U.A., rămânând un rest de plată de 26 DOLARI S.U.A.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 2.350 DOLARI S.U.A., deşi din cuprinsul declaraţiei sale rezultă că a dat inculpatului suma totală de 2.326 DOLARI S.U.A., sumă care rezultă şi din înscrisurile de la dosar ca fiind cuantumul taxelor de şcolarizare, plătită parţial de partea vătămată ulterior.

În luna noiembrie 2000, partea vătămată M.A.E.R.T.E.G., neavând bani să-şi achite taxa de şcolarizare, prin intermediul lui R.B., a împrumutat de la inculpatul E.J.J.J. 900 DOLARI S.U.A., pentru ca împreună cu o altă sumă de 900 DOLARI S.U.A., de care partea vătămată dispunea, să achite jumătate din taxă, respectiv suma de 1.800 DOLARI S.U.A.

Inculpatul E.J.J.J. s-a oferit să-i împrumute această sumă şi să plătească el personal taxa, astfel că partea vătămată i-a dat inculpatului 900 DOLARI S.U.A., pe care inculpatul şi-a însuşit-o, în ziua următoare înmânând părţii vătămate chitanţa valutară falsă cu nr. s/2000, realizată prin scanare pe calculator, prezentându-i în mod mincinos faptul că ar fi achitat întreaga sumă.

Chitanţa falsă nr. s/2000 pentru o taxă de 1.800 DOLARI S.U.A. emisă pe numele p. civ. M.A.E.R.T.E.G. a fost depusă la dosar din evidenţele facultăţii.

Martora O.M.A., administrator client la B.C.R. în perioada respectivă, a arătat, în legătură cu această chitanţă, că nu a fost eliberată de B.C.R. Oradea, ştampila aplicată fiind diferită de cea a B.C.R., semnătură nu-i aparţine, numărul chitanţei nu este real, suma menţionată nu a fost depusă la unitatea bancară, există unele greşeli (noiembrie în loc de noiembrie), la suma de 1.818 DOLARI S.U.A. lipseşte indicarea ei în litere, iar cursul valutar înscris în chitanţă nu corespunde cu cel care a fost valabil la data respectivă.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate M.A.E.R.T.E.G. rezultă că, fiind student la F.M. din Oradea şi având nevoie de bani să-şi plătească taxa şcolară aferentă anului universitar 2000 - 2001 a aflat, în cursul lunii noiembrie 2000, de la un coleg de-al său, R.B., că inculpatul E.J.J.J. împrumută bani, solicitându-i acestuia 900 DOLARI S.U.A. Inculpatul a fost de acord, dar i-a spus să-i dea lui ceilalţi 900 DOLARI S.U.A., pentru a achita el taxa de şcolarizare, partea vătămată remiţându-i inculpatului această sumă, de faţă fiind la discuţii şi R.B., care a văzut când i-a dat inculpatului cei 900 DOLARI S.U.A. În ziua următoare, a primit de la inculpat chitanţa valutară, pe care partea vătămată a depus-o la secretariat, iar după circa 2 săptămâni a restituit inculpatului împrumutul.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 1.800 DOLARI S.U.A., cu toate că din cuprinsul declaraţiei sale rezultă că prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat este de 900 DOLARI S.U.A., sumă remisă efectiv inculpatului E.J.J.J. şi însuşită de acesta.

În vara anului 2000, partea vătămată F.D., aflând din anturajul studenţesc că inculpatul E.J.J.J. poate să rezolve plata taxelor de studiu fără comision la B.C.R. şi cunoscând faptul că A.E.M.A.E. este prieten cu inculpatul, i-a cerut să discute cu acesta din urmă ca să-l ajute, după care intermediarul le-a făcut cunoştinţă.

În aceste condiţii, partea vătămată F.D. i-a dat inculpatului E.J.J.J., prin intermediul lui A.E.M.A.E., suma de 720 DOLARI S.U.A., ca să-i plătească o taxă restantă din anul anterior, iar după câteva zile inculpatul i-a înmânat părţii vătămate chitanţa valutară falsă nr. ş/2000, realizată prin scanare pe calculator. Partea vătămată, neavând cunoştinţă de conţinutul fals al acesteia, a predat-o la universitate.

Folosind acelaşi mod de inducere în eroare, partea vătămată F.D. i-a dat inculpatului E.J.J.J., tot prin intermediul lui A.E.M.A.E., suma de 2.400 DOLARI S.U.A., ca parte din taxa de studii pentru anul universitar următor, de data aceasta inculpatul dându-i chitanţa valutară falsă nr. t/2000, realizată tot prins scanare pe calculator. La fel, partea vătămată, neavând cunoştinţă de conţinutul fals al acesteia, a predat-o la universitate.

Chitanţele nr. ş/2000 pentru o taxă de 720 DOLARI S.U.A. şi nr. t/2000 pentru o taxă de 2.400 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. F.D., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate F.D. rezultă că, fiind în relaţii de prietenie cu A.E.M.A.E., acesta i-a spus că are cunoştinţe care rezolvă chitanţa valutară pentru plata taxelor şcolare fără comisionul băncii. Dorind şi partea vătămată acest lucru, A.E. i-a spus că va discuta cu respectiva persoană. După câteva zile, A.E. i-a spus că respectiva persoană este de acord, condiţii în care partea vătămată i-a înmânat acestuia 720 DOLARI S.U.A., cât mai avea de plată pentru anul 1999/2000, la câteva zile partea vătămată primind chitanţa cu respectiva sumă, realizată pe calculator de inculpatul E.J.J.J., palestinian, student în anul VI, pe care tot partea vătămată a depus-o la facultate, unde i s-a spus că este în regulă. În toamna anului 2000 a procedat la fel, dându-i lui A.E. suma de 2.400 DOLARI S.U.A. şi primind de la inculpatul E.J.J.J. chitanţa valutară pe care a depus-o la facultate. Arată că deşi nu a vorbit niciodată cu inculpatul să-i achite el taxele, din moment ce acesta i-a remis chitanţele, a înţeles că la acest inculpat au ajuns sumele pe care el le dăduse lui A.E. şi că acelaşi inculpat era persoana care trebuia să-i rezolve plata.

Pentru a-şi putea continua studiile, partea vătămată F.D. a achitat personal facultăţii taxele de studiu la data de 12 aprilie 2001, potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală.

Partea vătămată F.D. s-a constituit parte civilă faţă de inculpat cu suma de 3.120 DOLARI S.U.A., sumă care rezultă din declaraţia acesteia că a fost plătită efectiv inculpatului prin intermediul lui A.E., sumă care rezultă şi din înscrisurile de la dosar ca fiind cuantumul taxelor de şcolarizare, plătite ulterior de partea vătămată.

În toamna anului 1999, partea vătămată H.A., fiind ocupat cu transferul său de la Universitatea din Bucureşti la Universitatea din Oradea, i-a dat lui A.E.M.A.E. suma de 4.466 DOLARI S.U.A., pentru ca acesta să-i achite taxa de şcolarizare, precum şi taxa pentru susţinerea examenelor de diferenţă.

La rândul său, A.E. a apelat la inculpatul E.J.J.J. care a depus la facultate două chitanţe nr. ţ/1999 şi nr. o/1999, falsificate de condamnata E.D.L. (conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică), la cererea soţului ei, inculpatul E.J.J.

Chitanţele nr. ţ/1999 pentru o taxă de 3.300 DOLARI S.U.A. şi nr. o/1999 pentru o taxă de 1.166 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. H.A., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate H.A., rezultă că în anul 1998 - 1999 s-a transferat de la F.M. din Bucureşti la cea din Oradea, ocazie cu care l-a cunoscut pe A.E., student şi el în Oradea. Având unele probleme cu transferul, A.E. şi-a oferit ajutorul, astfel încât i-a remis acestuia suma de 4.466 DOLARI S.U.A. pentru a-i fi achitate taxele şcolare. În noiembrie 1999, s-a reîntâlnit cu A.E., care i-a spus că a rezolvat problema transferului şi că poate să verifice dosarul la facultate, aspect confirmat la secretariatul facultăţii care i-a spus că e în ordine. Arată că cele două chitanţe în valoare totală de 4.466 DOLARI S.U.A. erau în dosarul său, însă nu ştie cine le-a pus acolo, aflând abia ulterior că sunt false.

În cuprinsul procesului-verbal de confruntare dintre H.A. şi A.E., acesta din urmă, deşi a confirmat că se cunoaşte cu partea vătămată, a negat că ar fi primit de la aceasta suma de 4.466 DOLARI S.U.A.

Partea vătămată H.A. a achitat ulterior taxele de şcolarizare în cuantum de 4.466 DOLARI S.U.A., în patru tranşe, în perioada 7 februarie 2001 - 21 septembrie 2001, potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală, însă nu a mai putut fi audiată, astfel încât nu s-a constituit partea civilă în cauză, ceea ce impune confiscarea aceleiaşi sume de la inculpat.

În luna martie 2000, datorită faptului că se afla în relaţii de prietenie cu inculpatul E.J.J.J. şi aflându-se la Constanţa, partea vătămată A.Y. l-a rugat telefonic pe inculpat să-i plătească taxa de şcolarizare, fapt acceptat de către acesta, cu condiţia ca partea vătămată să-i plătească la suma împrumută dobândă de 10%.

La întoarcerea părţii vătămate în Oradea, inculpatul i-a predat chitanţa valutară falsă nr. u/2000 în cuantum de 2.160 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o la facultate, fără să aibă cunoştinţă de caracterul fals al acesteia.

În toamna anului 2000, aceeaşi parte vătămată, neavând valuta necesară pentru plata taxelor de studiu, a convenit cu inculpatul E.J.J.J. să achite acesta taxa de studiu, urmând ca partea vătămată să-i restituie împrumutul cu o dobândă de 10%, condiţii în care inculpatul E.J.J.J. a mai obţinut alte două chitanţe valutare false, nr. v şi x, ambele datate 5 octombrie 2000, în cuantum de 1.800 respectiv 866 DOLARI S.U.A., falsificate prin scanare pe calculator, pe care le-a depus la secretariatul facultăţii.

Având convingerea că inculpatul a achitat într-adevăr taxele de şcolarizare, partea vătămată, de bună-credinţă, i-a plătit inculpatului E.J.J.J. întreaga datorie.

Chitanţele nr. u/2000 pentru o taxă de 2.160 DOLARI S.U.A., nr. v/2000 pentru o taxă de 1.800 DOLARI S.U.A. şi nr. x/2000 pentru o taxă de 866 DOLARI S.U.A., emise pe numele p.civ. A.Y., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate H.A., rezultă că la circa o lună de la data la care s-a transferat de la F.M. din Constanţa la cea din Oradea, în anul 1998, l-a cunoscut pe inculpatul E.J.J.J., cu care s-a împrietenit, acesta din urmă fiind student şi el la medicină generală. Din discuţiile purtate, inculpatul s-a oferit să-l împrumute cu banii necesari achitării taxelor de şcolarizare, cu o dobândă de 10%. Ulterior, plecând în Constanţa, i-a cerut inculpatului telefonic să-i achite taxa, inculpatul dându-i părţii vătămate, la întoarcerea sa în Oradea, chitanţa de plată în valoare de 2.160 DOLARI S.U.A., pe care partea vătămată a depus-o la universitate în martie 2000. În octombrie 2000, neavând bani pentru achitarea taxei de şcolarizare aferentă anului universitar 2000/2001, inculpatul a fost de acord să-i împrumute sumele necesare, cu aceeaşi dobândă, fiind depuse de inculpat la facultate alte două chitanţe. A arătat că a apelat la inculpat, pentru că pleca foarte des la Constanţa, partea vătămată intenţionând să se transfere înapoi la facultatea din Constanţa. Pentru prima chitanţă a restituit inculpatului atât suma cât şi dobânda cerută, primind de la inculpat în total trei chitanţe, de 2.160, 1.800 şi 866 DOLARI S.U.A.

Partea vătămată A.Y. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.826 DOLARI S.U.A., sumă care rezultă şi din declaraţia sa ca fiind plătită efectiv inculpatului, partea vătămată achitând ulterior taxele de şcolarizare în cuantum de 4.820 DOLARI S.U.A., în patru tranşe, în perioada 8 martie 2001 - 20 noiembrie 2001, potrivit înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală.

Prin intermediul lui A.S.A.A.G., partea vătămată N.N. l-a cunoscut pe inculpatul E.J.J.J., acesta din urmă obligându-se să-l ajute la obţinerea unei semiburse pentru el şi logodnica sa, A.H. În aceste condiţii, N.N. i-a dat inculpatului suma de 4.400 DOLARI S.U.A., pentru a achita taxele şcolare.

Inculpatul i-a indus în eroare şi pe aceştia cu chitanţele valutare false nr. y, z şi aa, toate datate 7 decembrie 2000.

Chitanţele valutare nr. y pentru o taxă de 3.350 DOLARI S.U.A., nr. z pentru o taxă de 3.300 DOLARI S.U.A. şi nr. aa pentru o taxă de 866 DOLARI S.U.A., toate datate în 7 decembrie 2000, emise pe numele p. civ. N.N. şi A.H., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate A.H., rezultă că logodnicul ei, N.N., s-a ocupat de problema obţinerii burselor, scop pentru care acesta i-a dat numitului A.S. suma totală de 4.400 DOLARI S.U.A. şi după ce acesta s-a ocupat de respectiva problemă, cei doi au depus actele la facultate unde li s-a spus că este în regulă, A.S. asigurându-i pe cei doi de caracterul legal al demersului lor. Abia ulterior au aflat că respectivele acte sunt false.

La rândul său, partea vătămată N.N., a arătat că l-a cunoscut pe A.S. care i-a propus ca în schimbul sumei de 4.400 DOLARI S.U.A., să-i rezolve lui şi logodnicei lui o semibursă pentru un an, spunându-i că şi el beneficiază de o astfel de bursă, fără să-i ofere alte detalii, partea vătămată N.N. având încredere în el în condiţiile în care A.S. era un bun amic cu un alt prieten de-al părţii vătămate (M.I.). Partea vătămată N.N., fiind de acord, i-a dat lui A.S. la data de 7 decembrie 2000, 2.400 DOLARI S.U.A., iar a doua zi alte 2.000 DOLARI S.U.A., de faţă fiind şi prietenul lor comun, M.I. În zilele următoare, A.S. i-a dat o chitanţă în valoare de 3.300 DOLARI S.U.A. pe numele său, o alta de 866 DOLARI S.U.A. tot pe numele lui şi o alta de 3.350 DOLARI S.U.A. pe numele prietenei sale, N.N. observând diferenţa dintre sumele date efectiv şi cele trecute pe chitanţe, aspect în legătură cu care A.S. i-a dat asigurări că le poate duce la facultate, ceea ce N.N. a şi făcut. De altfel, partea vătămată N.N. a arătat că a avut convingerea că acea diferenţă reprezintă tocmai semibursa obţinută. Ulterior, în cursul lunii martie 2000, aflându-se la facultate, secretara le-a spus că cele trei chitanţe sunt false.

În cuprinsul procesului-verbal de confruntare dintre N.N. şi A.S., acesta din urmă confirmă în parte situaţia de fapt expusă de N.N., însă precizează că nu i-a promis că el personal va rezolva semibursa, ci că şi el e beneficiarul unei astfel de semiburse rezolvată de o altă persoană, respectiv inculpatul E.J.J.J., cu care a şi vorbit ulterior în acest sens, inculpatul fiind cel care a promis că le rezolvă la minister semibursa celor doi. A mai arătat că i-a şi dus pe cei doi la locuinţa inculpatului E.J.J.J., pentru a-i pune în legătură (de faţă a fost atunci şi R.M.), ulterior inculpatul rezolvându-le semibursa, fiind depuse chitanţele la facultate.

Situaţia de fapt expusă de A.S. este confirmată şi de martorul M.I. (prietenul comun al celor doi, N.N. şi A.S.), acesta arătând că, în anul 2000 din câte reţine, se afla la M.N. cu N.N., R. şi A.S., acesta din urmă spunându-le că o cunoştinţă i-a rezolvat o semibursa, astfel încât a plătit numai jumătate din taxa de şcolarizare. Fiind interesat, N.N. i-a cerut lui A.S. să vorbească şi pentru el şi logodnica lui pentru o astfel de semibursa. La câteva zile, martorul M.I. a arătat că a asistat la discuţia în cadrul căreia A.S. i-a spus lui N.N. că a vorbit cu acea persoană care este de acord, dar şi la momentul la care N.N. i-a dat lui A.S. 2.400 DOLARI S.U.A. în acest scop. Ulterior a aflat că partea vătămată a depus la facultate chitanţa de plată a taxei de şcolarizare, dar martorul nu ştie de la cine a primit-o, din câte a înţeles, cineva de la bancă rezolva plata taxelor fără comision, arătând însă că nu l-a cunoscut pe inculpatul E.J.J.J.

Părţile vătămate N.N. şi A.H. s-au constituit părţi civile cu suma de 4.400 DOLARI S.U.A., sumă remisă efectiv inculpatului prin intermediul lui A.S., potrivit declaraţiilor părţilor vătămate care se coroborează cu cele ale lui A.S. şi M.I. De altfel partea vătămată A.H. a achitat integral universităţii taxele de şcolarizare, iar partea vătămată N.N. suma de 3.532 DOLARI S.U.A., în perioada aprilie - mai 2001, potrivit înscrisurilor şi evidenţelor universităţii aflate în dosarul de urmărire penală.

Folosind acelaşi mod de operare, inculpatul E.J.J. a mai depus la facultate pentru studentul F.G. chitanţa falsă nr. ş/2000 pentru suma de 2.366 DOLARI S.U.A., sumă pe care în realitate şi-a însuşit-o, această parte vătămată nemaifinalizându-şi studiile.

Chitanţa a fost falsificată de E.J.J., având acelaşi număr fals, cu cel de pe chitanţa părţii vătămate F.D., căruia inculpatul E.J.J.J. i-a înmânat două astfel de chitanţe valutare false, ambele realizate prin scanare pe calculator, depuse de F.D. la universitate, fără să aibă cunoştinţă de conţinutul fals al acestora.

Chitanţa falsă nr. ş/2000 pentru o taxă de 2.366 DOLARI S.U.A. emisă pe numele F.G., a fost ridicată din dosarul studentului grec în luna iunie 2000, cu ocazia cercetărilor efectuate, fiind depusă la dosarul cauzei.

Întrucât partea vătămată F.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză în legătură cu suma de 2.366 DOLARI S.U.A., se impune confiscarea de la inculpatul E.J.J. a echivalentului în RON (la data plăţii) a acestei sume.

În legătură cu faptele expuse anterior, inculpatul E.J.J.J. a dat o declaraţie olografă, la data de 13 februarie 2001, după care, la circa o săptămână de la data la care a dat această declaraţie, a părăsit România prin P.C.T.A.O.B., ulterior, nemaiputând fi audiat în cauză, deşi în rejudecare, instanţa a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaţionale de către autorităţile judiciare suedeze competente având un astfel de obiect, comisie rogatorie care nu a mai putut fi dusă la îndeplinire întrucât inculpatul E.J.J.J. şi-a schimbat adresa cunoscută din Suedia, mutându-se cu familia la o adresă necunoscută.

Faptele reţinute de instanţă în sarcina inculpatului M.M.S.:

1. Folosind un mod de operare identic cu cel al inculpatului E.J.J.J., în cursul lunii octombrie 1999, inculpatul M.M.S. i-a indus în eroare pe partea vătămată A.R.A.A. - cetăţean egiptean, spunându-i că are cunoştinţe printre funcţionarii B.C.R. şi poate rezolva plata taxelor de studii fără perceperea unui comision bancar, obligându-se să-l ajute. Partea vătămată, fiind de acord, i-a dat inculpatului suma de 3.300 DOLARI S.U.A., inculpatul obligându-se să depună el personal chitanţa la universitate.

Inculpatul M.M.S. a apelat la H.S.S. care a completat în fals chitanţa falsă din 14 octombrie 1999, cu datele dictate de către inculpat, care ulterior a depus-o la universitate, după care a anunţat partea vătămată că totul este în regulă şi, în consecinţă, partea poate să solicite eliberarea adeverinţei pentru viză de şedere.

Chitanţa falsă din 14 octombrie 1999 pentru o taxă de 3.386 DOLARI S.U.A. emisă pe numele p. civ. A.R.A.A., a fost depusă la dosarul cauzei din evidenţele facultăţii.

Procedând în acelaşi mod, inculpatul M.M.S. a mai indus în eroare aceeaşi partea vătămată A.R.A.A. în cursul lunii octombrie 2000, când a primit de la aceasta o sumă de 3.300 DOLARI S.U.A., pe care şi-a însuşit-o, după ce i-a dat părţii vătămate o chitanţă falsificată prin scanare pe calculator, pe care partea vătămată a prezentat-o la universitate, fără să aibă cunoştinţă de caracterul fals al înscrisului.

În legătură cu aceste două fapte, partea vătămată A.R.A.A., audiată în cursul urmăririi penale, a arătat că după ce în anul 1998 s-a transferat de la Craiova la Oradea, inculpatul M.M.S. i-a spus că are pe cineva la B.C.R. Oradea, care ar putea să-l ajute să nu mai plătească acel comision pentru taxele şcolare, adică în loc de 3.386 DOLARI S.U.A., 3.300 DOLARI S.U.A. Fiind de acord, i-a dat acestuia iniţial 3.300 DOLARI S.U.A. şi paşaportul, inculpatul spunându-i că a predat personal chitanţa la facultate, aspect confirmat şi de personalul facultăţii (H.S.S.), care i-a spus că totul este în regulă. Ulterior, în anul 2000, i-a mai dat inculpatului M.M.S. alţi 3.300 DOLARI S.U.A., inculpatul aducându-i chitanţa de achitare a taxelor şi paşaportul. Fără să fi constatat vreo neregulă, partea vătămată a depus la facultate respectiva chitanţă pe care le-a depus partea vătămată la facultate.

Partea vătămată A.R.A.A. a achitat integral taxele de şcolarizare, în cuantum de 6.686 DOLARI S.U.A., în trei tranşe, în perioada 29 martie 2001 - 24 octombrie 2001, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de urmărire penală. În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă.

În cursul lunii ianuarie 2000, inculpatul M.M.S. i-a spus părţii vătămate C.R.A.H. că are cunoştinţe la B.C.R., care încasează taxe de şcolarizare de la studenţii străini fără comision bancar şi că o să-l ajute şi pe el să beneficieze de această facilitate.

În aceste împrejurări, partea vătămată i-a dat acestui inculpat suma de 2.026 DOLARI S.U.A., pe care inculpatul şi-a însuşit-o, dându-i părţii vătămate chitanţa valutară falsă nr. ad/2000.

Folosind acelaşi mod de operare, inculpatul M.M.S., în cursul lunii mai 2000, a indus din nou în eroare aceeaşi parte vătămată, primind de la aceasta suma de 1.226 DOLARI S.U.A., pe care şi-a însuşit-o, dându-i acesteia chitanţa valutară falsă nr. ae/2000.

Ambele chitanţe au fost completate de către inculpata E.L.D.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul M.M.S., în cursul lunii octombrie 2000, a mai primit de la partea vătămată suma de 3.250 DOLARI S.U.A., în schimbul căreia i-a dat acestuia chitanţa valutară falsă prin scanare pe calculator cu nr. af/2000, chitanţă identică cu cele folosite de inculpatul E.J.J.J. la inducerea în eroare a celorlalte părţi vătămate.

Chitanţele nr. ad/2000 pentru o taxă de 2.026 DOLARI S.U.A., nr. ae/2000 pentru o taxă de 1.226 DOLARI S.U.A. şi chitanţa nr. af/2000 pentru o taxă de 3.250 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. C.R.A.H., au fost depuse la doar din evidentele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate C.R.A.H., rezultă că a ajuns să se împrietenească cu inculpatul M.M.S., ambii fiind studenţi la medicină. Inculpatul i-a spus la un moment dat că vrea să îl ajute să nu mai plătească acel comision bancar la B.C.R. pentru plata taxei de şcolarizare, insistând în acest sens şi spunându-i că ştie o persoană cu funcţie importantă în cadrul băncii. în aceste condiţii, la sfârşitul anului 1999 i-a dat inculpatului M.M.S. circa 1.500 DOLARI S.U.A. din totalul taxei anuale de 3.300 DOLARI S.U.A., inculpatul angajându-se să se ocupe de tot, ceea ce a şi făcut, partea vătămată verificând la facultate achitarea taxei, fiindu-i confirmat acest aspect, el însuşi văzând respectiva chitanţă şi fiindu-i eliberată adeverinţa de la facultate. A doua tranşă, de 800 DOLARI S.U.A., a plătit-o partea vătămată singur, apreciind că este prea mic acel comision, inculpatul M.M.S. spunându-i că ar fi trebuit să apeleze la el ca să-l ajute. A treia tranşă aferentă anului universitar 1999 - 2000 a plătit-o tot prin intermediul inculpatului M.M.S., căruia i-a dat circa 2.000 DOLARI S.U.A., inculpatul ocupându-se de tot. Partea vătămată a spus că nu a bănuit nimic în neregulă, cu atât mai mult cu cât inculpatul i-a cerut să nu mai spună la nimeni, ca să nu-i ceară şi alţi studenţi ajutorul. A plătit în trei rânduri taxa de şcolarizare prin intermediul lui M.M.S. şi de fiecare dată acesta i spunea că a plătit şi că a depus chitanţa la facultate. Abia ulterior, în cursul anului 2001 a văzut la facultate o listă cu 20 studenţi de la care nu erau intraţi banii în cont şi după o discuţie cu decanul facultăţii, a înţeles că acele chitanţe depuse în numele lui erau false şi că alţi doi studenţi se aflau în aceeaşi situaţie, fiind înşelaţi de inculpatul M.M.S.

Aceeaşi situaţie de fapt a fost expusă de partea vătămată C.R.A.H. şi în procesul-verbal de confruntare cu inculpatul M.M.S., confruntare în cadrul căreia deşi inculpatul a recunoscut relaţia de prietenie dintre ei, a negat că ar fi primit în cele trei rânduri sume de bani pentru achitarea taxelor de şcolarizare pentru partea vătămată şi că ar fi depus la facultate chitanţele de plată a acestor taxe.

Conform înscrisurilor depuse în dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a achitat integral taxele de şcolarizare, în cuantum de 6.502, la data de 25 septembrie 2001.

Partea vătămată C.R.A.H. a arătat însă că în total a dat inculpatului 6.520 DOLARI S.U.A. pentru plata taxelor de şcolarizare, astfel încât se constituie parte civilă.

În luna februarie 2000, folosind acelaşi mod de operare, inculpatul M.M.S. a indus în eroare pe partea vătămată M.A.R.H. care i-a remis inculpatului în două rânduri (februarie şi octombrie 2000) sumele de bani necesare achitării taxelor de şcolarizare, în cuantum total de 5.606 DOLARI S.U.A., fără reţinerea comisionului bancar. Astfel, după încasarea primei sume de bani, inculpatul a predat direct la facultate chitanţa valutară falsă nr. ag/2000 cu suma de 2.306 DOLARI S.U.A., completată de E.D.L.

În luna octombrie 2000, în cel de-al doilea rând, inculpatul M.M.S. după ce a primit de la aceeaşi parte vătămată sumele de bani necesare achitării taxelor de studiu pentru anul universitar 2000 - 2001, a depus direct la facultate chitanţa valutară nr. ah/2000 în valoare de 3.300 DOLARI S.U.A., falsificată prin scanare pe calculator şi imprimantă.

Chitanţa nr. ag/2000 pentru o taxă de 2.306 DOLARI S.U.A. şi nr. ah/2000 pentru o taxă de 3.300 DOLARI S.U.A. emise pe numele p. civ. M.A.R.H., au fost depuse la dosar din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate M.A.R.H., rezultă că, fiind student la medicină în Oradea, la începutul anului 2000 l-a cunoscut pe inculpatul M.M.S. Acesta i-a propus în cursul lunii februarie 2000 să-i plătească taxa şcolară aferentă semestrelor 2 şi 3, spunându-i că are cunoştinţe la bancă şi astfel nu va plăti comisionul bancar, la insistenţele inculpatului şi ţinând cont că partea vătămată trebuia să plece la Bucureşti, a fost de acord şi i-a dat inculpatului 2.450 DOLARI S.U.A. (în completarea din data de 18 octombrie 2001 arătând că este vorba de 2.330 DOLARI S.U.A.) şi legitimaţia sa. Când a revenit din Bucureşti, a verificat personal la registratura facultăţii dacă inculpatul i-a achitat taxa, fiindu-i confirmat acest lucru şi primind adeverinţa necesară prelungirii vizei de şedere. În acelaşi mod a procedat şi în octombrie 2000 când i-a dat inculpatului suma de 3.350 DOLARI S.U.A. (în completarea din data de 18 octombrie 2001 arătând că este vorba de 3.333 DOLARI S.U.A.) pentru a-i achita în întregime taxa de şcolarizare.

Aceeaşi situaţie de fapt a fost expusă de partea vătămată şi în procesul-verbal de confruntare cu inculpatul M.M.S., confruntare în cadrul căreia deşi inculpatul a recunoscut relaţia de amiciţie dintre ei, a negat că ar fi primit bani pentru achitarea taxelor de şcolarizare pentru partea vătămată şi că ar fi depus la facultate chitanţele de plată a acestor taxe.

Din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă ca inculpatul E.J.J.J. să fi fost implicat în săvârşirea acestora acte materiale privitoare la partea vătămată M.A.R.H.

Partea vătămată a fost nevoită să achite încă o dată taxele de şcolarizare, în cuantum de 5.606 DOLARI S.U.A., ceea ce a şi făcut, la data de 2 octombrie 2001, potrivit dispoziţiei de transfer şi înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală.

În aceste condiţii, partea vătămată M.A.R.H. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 5.663 DOLARI S.U.A. Cu toate acestea, coroborând declaraţiile succesive ale părţii vătămate, în care indică sume diferite, cu celelalte înscrisuri existente la dosar din care rezultă că taxa de şcolarizare achitată ulterior este în cuantum de 5.606 DOLARI S.U.A., rezultă că prejudiciul efectiv cauzat acesteia este de 5.606 DOLARI S.U.A.

Procedând în acelaşi mod, în cursul lunii octombrie 2000, inculpatul M.M.S. a indus în eroare şi pe partea vătămată Z.A.B. cu suma de 3.300 DOLARI S.U.A., chitanţa valutară cu nr. ai/2000, fiind falsificată prin scanare pe calculator şi imprimantă şi depusă la facultate de inculpat.

Chitanţa nr. ai/2000 pentru o taxă de 3.300 DOLARI S.U.A. emisă pe numele părţii vătămate Z.A.B., a fost depusă la dosarul cauzei din evidenţele facultăţii.

Din cuprinsul declaraţiei părţii vătămate Z.A.B., rezultă că fiind student la medicină, l-a cunoscut pe inculpatul M.M.S. În octombrie 2000, când intenţiona să achite prin B.C.R. taxa de şcolarizare, inculpatul i-a spus că îl poate ajuta să achite acea taxă fără a mai plăti comisionul bancar, spunându-i că are cunoştinţe la bancă. Partea vătămată a fost de acord şi i-a dat inculpatului 3.400 DOLARI S.U.A. A doua zi inculpatul i-a spus că a achitat taxa de studiu aşa cum s-au înţeles. Partea vătămată a verificat personal la facultate acest lucru, acolo spunându-i-se că mai are de plătit o diferenţă de 100 DOLARI S.U.A. Nu a ştiut că acea chitanţă depusă de inculpatul M.M.S. este falsă.

Şi-a asumat obligaţia de a plăti taxa de şcolarizare la universitate, ceea ce a şi făcut ulterior, potrivit adresei F.M.F. acesta susţinând examenul de licenţă în septembrie 2001, pe care l-a promovat, nemaifiind în evidenţele facultăţii. Plata, la data de 19 aprilie 2001, a taxei de şcolarizare în cuantum de 3.300 DOLARI S.U.A., este confirmată şi de înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală.

După finalizarea studiilor, partea vătămată a părăsit România, nemaiputând fi audiată, astfel încât nici nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, ceea ce impune confiscarea sumei de 3.300 DOLARI S.U.A. de la inculpatul M.M.S.

Inculpatul M.M.S. a declarat în cursul urmăririi penale că nu recunoaşte acuzaţiile şi nu înţelege de ce părţile vătămate au arătat că el le-ar fi plătit taxele de şcolarizare şi că tot el le-ar fi depus chitanţele false la universitate. A auzit în schimb de la un prieten despre acele chitanţe false în care se scria că s-au plătit taxe de şcolarizare şi că un anume J. falsifica acele chitanţe şi le vindea studenţilor. L-a cunoscut pe acest J. dar nu a avut nicio legătură cu acele chitanţe false.

Ulterior acestor declaraţii, inculpatul M.M.S. a părăsit teritoriul ţări cu destinaţia Cairo-Egipt.

Nici acest inculpat nu a mai putut fi audiat în cauză. În rejudecare, apărătorul său ales a învederat instanţei că inculpatul ar fi dorit să beneficieze de prev. art. 320¹ C. proc. pen., depunând o procură generală întocmită de un notar din Egipt, cerere căreia instanţa nu i-a dat curs atât datorită caracterului inform al acesteia faţă de prev. art 320¹ alin. (1) C. proc. pen., cât şi datorită faptului că acesta nu a înţeles să se prezinte în faţa instanţei pentru a fi audiat conform art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen., procura generală depusă neputând fi asimilată nici cu o cerere autentificată de aplicare a procedurii recunoaşterii vinovăţiei [în sensul art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen.], nici cu o audiere în faţa instanţei [conform art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen].

Situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă atât din declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de confruntare, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, chitanţele valutare false (depuse la dosar în original sau în copie), din celelalte înscrisuri la care s-a făcut referire anterior, cât şi din declaraţiile martorilor şi ale coinculpaţilor (între timp condamnaţi definitiv în cauză).

Astfel, coinculpatele S.S., E.D. şi H.S. (trimise şi ele în judecată, alături de cei doi inculpaţi şi inculpatul W.M., prin acelaşi rechizitoriu), au recunoscut că au completat, prin scriere de mână, mai multe chitanţe, la cererea inculpatului E.J.J.J.

Inculpata S.S.I. (prietena la acea vreme a numitului A.E.M.A.E., aflat la rândul său în relaţii de prietenie cu inculpatul E.J.J.J. în perioada 1998 - 1999), condamnată între timp în aceeaşi cauză, a recunoscut că s-a uitat pe acte şi a observat că aveau antetul băncii, erau semnate şi ştampilate, dar chitanţele erau în alb, inculpatul E.J.J.J. spunându-i că are pe cineva la bancă, o doamnă care lucrează acolo şi i-a dat chitanţele ştampilate şi semnate, dar fiind multă lume, a spus să completeze el celelalte date.

La rândul ei, inculpata E.D. (soţia, la acea vreme a inculpatului E.J.J.J.), şi ea condamnată între timp în aceeaşi cauză, a recunoscut că în nenumărate rânduri, a completat cereri şi tot felul de acte pentru prietenii fostului ei soţ, care nu ştiau deloc limba română, astfel încât ea le completa mecanic, fără să se gândească ce scrie acolo, arătând că fostul ei soţ i-a spus că el va da acele chitanţe studenţilor respectivi, pentru ca aceştia să-şi achite taxele la facultate.

Inculpata H. (actualmente T.) S.S. (angajată a F.M.F. Oradea, având atribuţii de secretariat pe probleme cu străini, persoană care primea chitanţele valutare de la studenţi sau de la persoanele care le depuneau în numele studenţilor, între care şi inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S.), şi ea condamnată între timp în aceeaşi cauză, angajată a F.M.F. Oradea în perioada 1 noiembrie 1998 - 1 decembrie 1999, a arătat că în calitatea avută a avut atribuţii legate de evidenţa studenţilor străini, de evidenţa plăţii taxelor de şcolarizare de către aceştia, astfel încât a preluat chitanţe valutare de la aceşti studenţi, care, după ce ajungeau la registratură, erau puse de ea în dosarele aceloraşi studenţi. A recunoscut că este posibil să fi completat astfel de chitanţe, dar că le-a completat la cererea şefilor, arătând că ea, ca angajată a universităţii, nu avea cum să elibereze astfel de chitanţe, ea neavând niciun drept de semnătură şi nicio atribuţie de serviciu în acest sens.

Reaudiată în faţa instanţei, după trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta şi-a menţinut declaraţiile date anterior, arătând că este adevărat că în acea perioadă ea elibera la F.M.F. adeverinţele în baza cărora studenţii străini se deplasau la B.C.R. pentru plata taxelor de şcolarizare şi că ulterior studenţii trebuiau să se prezinte la registratură cu chitanţa care atesta plata taxei de şcolarizare, iar după înregistrarea acesteia la registratura facultăţii, fie studentul personal, fie persoana de la registratură îi remitea respectivele chitanţe, pe care ea le introducea în dosarele personale ale studenţilor, iar la sfârşit de an întocmea o situaţie pe baza acestora pe care o transmitea B.C.R. A arătat că e posibil să fi falsificat ea cele patru chitanţe despre care a făcut vorbire în declaraţiile date anterior. A mai arătat că nu era obligatoriu ca studentul beneficiar al taxei să se prezinte personal cu chitanţa în vederea ataşării acesteia la dosarul personal de aceea era posibil ca inculpatul E.J. sau alţi studenţi să-i fi remis chitanţe pentru alţi colegi.

Martora T.V. a fost audiată şi ea în cauză, arătând că personal a constatat unele neclarităţi în ceea ce priveşte actele emise de B.C.R. şi de aceea a procedat la verificarea chitanţelor originale în raport de actele băncii şi a menţionat pe fiecare chitanţă data verificării şi numele persoanei cu care a discutat.

Întrucât în acea perioadă plata taxelor de şcolarizare se putea efectua şi on line, B.C.R. trimitea Compartimentului Financiar Contabil situaţia datelor referitoare la plata chitanţelor, situaţie care cuprindea datele beneficiarului, suma plătită, ce reprezintă anul de studiu, specializarea, date care presupun că erau comunicate deoarece ne parveneau la facultăţi.

Nu era de competenţa secretarelor facultăţilor să verifice realitatea chitanţelor prin efectuarea unor adrese de confirmare la B.C.R. Din punct de vedere procedural era posibil ca plata taxei de şcolarizare la B.C.R. să se facă de către alte persoane decât beneficiarul taxei, iar la depunerea chitanţei în original la registratura facultăţii nu era obligatorie prezenţa şi depunerea acesteia personal de către studentul beneficiar al taxei, care de altfel nu era interpelat pentru a confirma plata taxei. Înainte de începerea sesiunilor de examene la nivelul facultăţii se afişa un tabel cu situaţia studenţilor străini care au achitat taxele şi cei care nu au achitat taxele de şcolarizare, situaţie care se întocmea la nivel de facultate exclusiv pe baza chitanţelor depuse, deoarece niciodată Serviciul Financiar Contabil nu a comunicat rezultatul verificărilor efectuate chiar dacă şi martora personal a cerut să le trimită astfel de rezultate, fiind însă trataţi cu ignoranţă şi spunându-li-se că nu se stabilească la nivel de facultate procedurile. Martora a mai arătat că personal nu a văzut vreo chitanţă falsificată deoarece a plecat în anul 1999, însă a avut suspiciunea că studenţii străini depun la facultate chitanţe falsificate întrucât la un moment dat a avut o discuţie cu un fost student la medicină care a întrebat-o dacă o taxă plătită pe jumătate poate fi considerată achitată integral, lucru pe care ea l-a infirmat atrăgându-i atenţia asupra respectării procedurii. Nu îşi dă seama cum s-au obţinut formularele chitanţelor depuse în fals, lucru care ar fi putut să se realizeze fie cu ajutorul funcţionarului bancar, fie prin scanarea unei chitanţe şi completarea ei ulterior. A mai arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii E.J. şi M.M., pe primul deoarece în perioada respectivă era reprezentant al studenţilor străini, mergând des la decanul facultăţii de atunci. A cunoscut-o pe numita H.S.S. pentru că în anii 1998 - 1999 a ajuns la F.M.F. fiind promovată în funcţia de secretar de specializare cu studenţii străini din lipsă de personal, fără a avea bacalaureatul promovat. în aceeaşi perioadă a fost studentă şi soţia inculpatului J. Nu l-a văzut şi nu ştia ca inculpatul E.J. sau M.M. să depună chitanţe în numele unor alţi studenţi la registratura facultăţii, însă aceştia se fereau de martoră, cunoscându-i exigenţele în respectarea procedurilor. Inclusiv în perioada în care martora a lucrat la F.M.F., au fost situaţii în care secretarii de specializare preluau direct de la studenţii străini chitanţele de plată a taxelor, aspect pe care ea sesizându-l îl prelucra în şedinţele pe care le organiza cu personalul facultăţii.

Martora O.M., angajata B.C.R., a arătat că a lucrat la B.C.R. Bihor - în calitate de administrator client în perioada faptelor. În cursul urmăririi penale, fiindu-i prezentate mai multe chitanţe valutare ei şi colegelor ei, a constatat că acestea erau falsificate într-un mod grosolan, atât în ceea ce priveşte ştampila, cât şi semnătura şi scrisul, neexistând niciun caz în care banca să fi eliberat formulare de chitanţe, pe care să le completeze studentul şi apoi să vină la bancă spre verificare.

Reaudiată şi aceasta în faţa instanţei, după trimiterea cauzei spre rejudecare, martora O.M. şi-a menţinut declaraţiile date anterior în cauză arătând în plus că era posibil ca orice alt student să plătească acea chitanţă care atesta plata taxelor de şcolarizare în locul titularului. În ceea ce priveşte verificarea corespondenţei datele existente în evidenţele B.C.R. cu cele existente în evidenţele U.O. referitoare la plata taxelor de şcolarizare de către student a arătat că zilnic sau cel târziu la două zile B.C.R. înmâna unor delegaţi ai U.O. extrase de cont din care rezulta plata efectivă a taxelor de şcolarizare. Niciodată reprezentanţii U.O. nu le-au comunicat existenţa vreunei necorelări între aceste evidenţe. De asemenea, U.O. nu a comunicat B.C.R. propriile lor evidenţe ale studenţilor care au achitat taxele de şcolarizare deoarece nu intra în atribuţiile B.C.R. verificarea unei astfel de corespondenţe de date. Aceste corelări ar fi trebuit să se realizeze între F.M. şi U.O. Acele chitanţe care se completau de mână nu aveau un regim special completându-se strict de către angajaţii băncii iar chitanţele scanate erau emise de către sistemul informatic al băncii însă nu era posibilă obţinerea nici unei astfel de chitanţe (scanate ori completate de mână în alb). Datele privitoare la student ce se regăseau în extrasele de cont se întocmeau pe baza adeverinţelor emise de F.M., date ce vizau numele studentului, anul de studiu, cuantumul taxei ori materia la care respectivul student figura ca restanţier. Nu era posibilă completarea chitanţelor B.C.R. de către personalul F.M. astfel încât ar fi trebuit ca de îndată ce personalul facultăţii primea în vederea completării unor astfel de chitanţe în alb să ia legătura telefonic cu reprezentanţii B.C.R., care le-ar fi comunicat că acest lucru nu este posibil.

Caracterul fals al chitanţelor valutare ce au făcut obiectul cauzei şi implicarea inculpaţilor în falsificarea acestora rezultă şi din cuprinsul Rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică ale I.P.J. Bihor efectuate în cursul urmăririi penale, care atestă caracterul fals al chitanţelor expertizate, impresiunile de ştampilă depuse pe aceste chitanţe nefiind executate cu ştampila B.C.R., scrisul de completare de pe acestea fiind realizat fie de H.S.S., fie de E.D.L. (soţia, la acea dată a inculpatului E.J.J.J.), de S.S.I., dar şi de alte persoane.

Caracterul fictiv al plăţilor efectuate cu aceste chitanţe valutare este confirmat şi de "Situaţia privind chitanţele care nu se regăsesc în extrasele de cont" şi "Situaţia studenţilor străini a căror chitanţe nu se regăsesc în extrasele de cont ale universităţii" din 11 septembrie 2001.

Instanţa mai retine că numitele S.S.I., E.M.D.L. şi H. (actualmente T.) S.S., în legătură cu contribuţiile lor la săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi şi inculpaţii E.J.J.J. şi M.M.S., au fost condamnate definitiv prin Sentinţa penală nr. 208/P din 3 iulie 2007 a Tribunalului Bihor, inculpata E.M.D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune (două fapte) şi fals material în înscrisuri oficiale, toate în formă continuată, iar inculpatele H.S.S. şi S.S.I. pentru săvârşirea a câte două infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată.

Prin aceeaşi Sentinţa penală nr. 208/P din 3 iulie 2007 a Tribunalului Bihor a fost condamnat iniţial şi W.A.S.M., însă acesta a declarat apel la data de 14 septembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 17/A din 30 martie 2010 pronunţată în Dosar nr. 200/35/2010 admiţând apelul declarat, desfiinţând Sentinţa penală nr. 208 din 3 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Bihor în ceea ce-l priveşte şi dispunând rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă. în rejudecare, prin Sentinţa penală nr. 238 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă, W.A.S.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată în dauna U.O., fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna cetăţenilor străini şi fiind încetat procesul penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ambele în formă continuată.

În drept, faptele inculpaţilor E.J.J.J. (descrise la lit. A pct. 1 - 14) şi M.M.S. (descrise la lit. B pct. 1 - 4), prin care aceştia au indus în eroare persoanele fizice-studenţi străini ai F.M.F. din cadrul U.O., în legătură cu plata taxelor lor de şcolarizare, promiţându-le fie plata acestora fără plata comisionului bancar, fie obţinerea unor semiburse, fie împrumutarea cu diferite sume de bani, amăgindu-le în acest mod să le remită diferite sume de bani, pe care şi le-au însuşit, după care au determinat diferite persoane să completeze cu menţiuni false formulare de chitanţe valutare contrafăcute, care au fost depuse (fie personal de către inculpaţi, fie de alte persoane, fie remise părţilor vătămate pentru a fi depuse, fără a li se aduce la cunoştinţă caracterul fals al acestora) la U.O. - F.M.F. drept dovadă a plăţii taxelor de şcolarizare pentru aceste persoane fizice-părţi vătămate, U.O. fiind indusă de asemenea în eroare în legătură cu realitatea plăţii sumelor prevăzute în aceste chitanţe valutare cu titlu de taxe de şcolarizare (inducere în eroare la care au contribuit şi funcţionari ai universităţii), inducere în eroare care s-a realizat de inculpatul E.J.J.J. inclusiv în legătură cu propriile taxe de şcolarizare, persoane fizice-părţi vătămate menţinute în eroare prin asigurări din partea acestor inculpaţi legate de veridicitatea plăţii sumelor remise de persoanele fizice şi legate de autenticitatea acestor chitanţe valutare, inclusiv prin confirmarea aceloraşi aspecte de funcţionara facultăţii responsabilă de situaţia studenţilor străini, întrunesc pentru fiecare inculpat elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prev de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. cu art. 13 C. pen. (în dauna persoanelor fizice-studenţi străini), instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., uz de fals prev de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune (în dauna U.O.) prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. cu art. 13 C. pen.

În legătură cu încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor de înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţilor, prin Sentinţa penală nr. 40/P din 10 februarie 2006 pronunţată în Dosar nr. 3328/2002 Tribunalul Bihor s-a dispus schimbarea încadrării juridice data acestor infracţiuni, în sensul înlăturării alin. (5), fiind reţinute de asemenea prev. art. 13 C. pen., reţinându-se că de la data trimiterii în judecată, datorită fluctuaţiei cursului valutar pe parcursul cercetării judecătoreşti, cuantumul prejudiciului nu se mai încadrează în prev art. 146 C. pen., cu privire la consecinţele deosebit de grave.

Întrucât, în urma acestei schimbări de încadrări juridice, au avut loc declinări reciproce de competenţă între Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor, conflictul negativ de competenţă a fost soluţionat de Curtea de Apel Oradea prin Sentinţa penală nr. 59/P din 17 august 2006 pronunţată în Dosar nr. 2249/35/P/2006, fiind stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul E.J.J.J. şi alţii în favoarea Tribunalului Bihor. S-a reţinut în esenţă că deşi se impune schimbarea încadrării juridice datorită fluctuaţiei cursului valutar, în sensul înlăturării agravantei prev. la alin. (5) al art. 215 C. pen., nu se impune declinarea competenţei în favoarea instanţei inferioare, întrucât în cauză sunt incidente prev art. 41 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează prorogarea legală de competenţă în sensul că instanţa superioară rămâne competentă să judece o cauză care ar fi de competenţa instanţei inferioare atunci când schimbarea competenţei este consecinţa schimbării încadrării juridice ca urmare a apariţiei unor elemente noi în cursul cercetării judecătoreşti.

Instanţa mai reţine că de la data epuizării activităţilor infracţionale - octombrie 2000 în cazul inculpatului M.M.S. şi decembrie 2000 în cazul inculpatului E.J.J.J. - până la data judecării cauzei, durata termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni, pentru infracţiunile prev de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi prev de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. s-a împlinit pe parcursul judecării cauzei, anterior intrării în vigoare a art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012.

Instanţa a reţinut şi prev. art. 13 C. pen. în ceea ce priveşte durata termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, considerând mai favorabile prev art. 124 C. pen. anterioare modificării aduse prin Legea nr. 63/2012, lege care a modificat art. 124 C. pen. în sensul că "Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă o dată".

Astfel, în raport de momentul la care s-au epuizat infracţiunile prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. şi prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. săvârşite de cei doi inculpaţi, se impune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere caracterul prestabilit şi organizat al activităţilor infracţionale, caracterul elaborat al acestora, complexitatea activităţilor desfăşurate pentru asigurarea mecanismului infracţional, întinderea în timp a acestora, prejudiciile cauzate universităţii şi persoanelor fizice-studenţi străini, faptul că aceste prejudicii nu au fost recuperate nici în prezent şi dezinteresul total manifestat în aceste condiţii de inculpaţi faţă de rezultatul faptelor lor, atitudinea inculpaţilor pe parcursul procesului penal (au părăsit teritoriul ţării la scurt timp de la data la care au demarat cercetările, cu toate că ştiau despre existenţa acestora, fiind audiaţi sau confruntaţi cu alte persoane în cauză; ulterior s-au sustras de la urmărire penală şi de la judecată; au declarat apel împotriva hotărârii iniţiale la circa 4 ani de la data pronunţării acesteia, apel în termen, iar în rejudecarea cauzei s-au sustras din nou de la judecată, deşi inculpatul E.J.J.J. a fost prezent la judecarea apelului de către Curtea de Apel Oradea, părăsind din nou teritoriul ţării; mai mult, deşi au fost efectuate demersuri pentru audierea inculpatului E.J.J.J. prin comisie rogatorie internaţională de către autorităţile judiciare suedeze şi deşi acesta a cunoscut aceasta, a refuzat să dea curs citaţiei, cu toate că din cuprinsul înscrisului depus la dosar de autorităţile suedeze, acesta a primit personal citaţia pe data de 25 ianuarie 2013, refuzând să se prezinte în fata autorităţilor suedeze, mutându-se de la adresa cunoscută din Suedia la o locaţie necunoscută).

Atitudinea inculpatului E.J.J.J. faţă de faptele sale şi urmările acestora, dar şi atitudinea sa de evident dispreţ faţă de autorităţile judiciare române rezultă şi din cuprinsul declaraţiei dată în faţa autorităţilor suedeze cu ocazia executării mandatului european de arestare emis iniţial în cauză, în care a arătat că "Sentinţa penală este rezultatul corupţiei din sistemul juridic din România. Un judecător poate fi cumpărat cu 100 - 200 DOLARI S.U.A. Judecătorul s-a răzbunat pe el pentru că nu a vrut să-şi spioneze conaţionalii .. nu are de gând să fugă din ţară dacă este eliberat ..".

În raport de toate aceste circumstanţe, instanţa apreciază că nu există în cauză circumstanţe reale sau personale care să impună reţinerea vreunei circumstanţe atenuante pentru vreunul dintre aceştia.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor instanţa va avea în vedere, nu în ultimul rând, şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac a inculpaţilor, urmând a fi avute în vedere în acest sens limitele de pedeapsă stabilite faţă de cei doi inculpaţi prin Sentinţa penală nr. 208/P/03 iulie 2007 pronunţată iniţial în cauză, în Dosar nr. 5542/111/2006 Tribunalul Bihor.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat apeluri inculpaţii E.J. şi M.M.S. solicitând admiterea apelurilor, desfiinţarea hotărârii apelate şi reducerea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzută de lege, schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 154/A din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M.M.S. şi E.J.J., împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în întregime.

Apelanţii au fost obligaţi să plătească în favoarea statului suma de câte 400 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect stare de fapt şi a făcut o corectă încadrare în dispoziţiile legale. Astfel starea de fapt a rezultat din probele administrate în cursul procesului penal şi anume declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de confruntare, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, chitanţele valutare false (depuse la dosar în original sau în copie), din celelalte înscrisuri la care s-a făcut referire anterior, cât şi din declaraţiile martorilor şi ale coinculpaţilor (între timp condamnaţi definitiv în cauză).

Inculpata S.S.I. (prietena la acea vreme a numitului A.E.M.A.E., aflat la rândul său în relaţii de prietenie cu inculpatul E.J.J.J. în perioada 1998 - 1999), condamnată între timp în aceeaşi cauză, a recunoscut că s-a uitat pe acte şi a observat că aveau antetul băncii, erau semnate şi ştampilate, dar chitanţele erau în alb, inculpatul E.J.J.J. spunându-i că are pe cineva la bancă, o doamnă care lucrează acolo şi i-a data chitanţele ştampilate şi semnate, dar fiind multă lume, a spus să completeze el celelalte date.

Reaudiată în faţa instanţei, după trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta şi-a menţinut declaraţiile date anterior, arătând că studentul străin trebuia să achite taxa de şcolarizare la una dintre sucursalele B.C.R. de unde i se elibera o chitanţă în original, chitanţă care trebuia depusă de student la registratura F.M.F., de la registratură chitanţele respective fiind preluate pe bază de semnătură de secretarele de specializare. Aceste chitanţe preluate de secretarele de specializare erau centralizate lunar într-un tabel şi trimise Serviciului Financiar Contabil din cadrul U.O., care avea rolul de a verifica dacă respectivele chitanţe depuse au corespondent în situaţia trimisă de B.C.R. După toate aceste verificări era obligatorie efectuarea de verificări suplimentare cu privire la datele rezultate în urma verificărilor Compartimentului Financiar Contabil cu cele predate de facultăţi. întrucât în acea perioadă plata taxelor de şcolarizare se putea efectua şi on line, B.C.R. trimitea Compartimentului Financiar Contabil situaţia datelor referitoare la plata chitanţelor, situaţie care cuprindea datele beneficiarului, suma plătită, ce reprezintă anul de studiu, specializarea, date care presupun că erau comunicate deoarece ne parveneau la facultăţi. Nu era de competenţa secretarelor facultăţilor să verifice realitatea chitanţelor prin efectuarea unor adrese de confirmare la B.C.R. Din punct de vedere procedural era posibil ca plata taxei de şcolarizare la B.C.R. să se facă de către alte persoane decât beneficiarul taxei, iar la depunerea chitanţei în original la registratura facultăţii nu era obligatorie prezenţa şi depunerea acesteia personal de către studentul beneficiar al taxei, care de altfel nu era interpelat pentru a confirma plata taxei. Înainte de începerea sesiunilor de examene la nivelul facultăţii se afişa un tabel cu situaţia studenţilor străini care au achitat taxele şi cei care nu au achitat taxele de şcolarizare, situaţie care se întocmea la nivel de facultate exclusiv pe baza chitanţelor depuse, deoarece niciodată Serviciul Financiar Contabil nu a comunicat rezultatul verificărilor efectuate chiar dacă şi martora personal a cerut să le trimită astfel de rezultate, fiind însă trataţi cu ignoranţă şi spunându-li-se că nu se stabilească la nivel de facultate procedurile. Martora a mai arătat că personal nu a văzut vreo chitanţă falsificată deoarece a plecat în anul 1999, însă a avut suspiciunea că studenţii străini depun la facultate chitanţe falsificate întrucât la un moment dat a avut o discuţie cu un fost student la medicină care a întrebat-o dacă o taxă plătită pe jumătate poate fi considerată achitată integral, lucru pe care ea l-a infirmat atrăgându-i atenţia asupra respectării procedurii. Nu îşi dă seama cum s-au obţinut formularele chitanţelor depuse în fals, lucru care ar fi putut să se realizeze fie cu ajutorul funcţionarului bancar, fie prin scanarea unei chitanţe şi completarea ei ulterior. A mai arătat că îi cunoaşte pe inculpaţii E.J. şi M.M., pe primul deoarece în perioada respectivă era reprezentant al studenţilor străini, mergând des la decanul facultăţii de atunci. A cunoscut-o pe numita H.S.S. pentru că în anii 1998 - 1999 a ajuns la F.M.F. fiind promovată în funcţia de secretar de specializare cu studenţii străini din lipsă de personal, fără a avea bacalaureatul promovat. În aceeaşi perioadă a fost studentă şi soţia inculpatului J. Nu l-a văzut şi nu ştia că inculpatul E.J. sau M.M. să depună chitanţe în numele unor alţi studenţi la registratura facultăţii, însă aceştia se fereau de martoră, cunoscându-i exigenţele în respectarea procedurilor. Inclusiv în perioada în care martora a lucrat la F.M.F., au fost situaţii în care secretarii de specializare preluau direct de la studenţii străini chitanţele de plată a taxelor, aspect pe care ea sesizându-l îl prelucra în şedinţele pe care le organiza cu personalul facultăţii.

Martora O.M., angajata B.C.R., a arătat că a lucrat la B.C.R. Bihor - în calitate de administrator client în perioada faptelor. în cursul urmăririi penale, fiindu-i prezentate mai multe chitanţe valutare ei şi colegelor ei, a constatat că acestea erau falsificate într-un mod grosolan, atât în ceea ce priveşte ştampila, cât şi semnătura şi scrisul, neexistând niciun caz în care banca să fi eliberat formulare de chitanţe, pe care să le completeze studentul şi apoi să vină la bancă spre verificare.

Încadrarea juridică a faptelor a fost stabilită în mod corect de instanţa de fond care a arătat că faptele inculpaţilor E.J.J.J. (descrise la lit. A pct. 1 - 14) şi M.M.S. (descrise la lit. B pct. 1 - 4), întrunesc pentru fiecare inculpat elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prev de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. cu art. 13 C. pen. (în dauna persoanelor fizice - studenţi străini), instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi înşelăciune (în dauna U.O.) prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. cu art. 13 C. pen.

Astfel instanţa de fond a avut în vedere caracterul prestabilit şi organizat al activităţilor infracţionale, caracterul elaborat al acestora, complexitatea activităţilor desfăşurate pentru asigurarea mecanismului infracţional, întinderea în timp a acestora, prejudiciile cauzate universităţii şi persoanelor fizice - studenţi străini, faptul că aceste prejudicii nu au fost recuperate nici în prezent şi dezinteresul total manifestat în aceste condiţii de inculpaţi faţă de rezultatul faptelor lor, atitudinea inculpaţilor pe parcursul procesului penal (au părăsit teritoriul ţării la scurt timp de la data la care au demarat cercetările, cu toate că ştiau despre existenţa acestora, fiind audiaţi sau confruntaţi cu alte persoane în cauză; ulterior s-au sustras de la urmărire penală şi de la judecată; au declarat apel împotriva hotărârii iniţiale la circa 4 ani de la data pronunţării acesteia, apel în termen, iar în rejudecarea cauzei s-au sustras din nou de la judecată, deşi inculpatul E.J.J.J. a fost prezent la judecarea apelului de către Curtea de Apel Oradea, părăsind din nou teritoriul ţării; mai mult, deşi au fost efectuate demersuri pentru audierea inculpatului E.J.J.J. prin comisie rogatorie internaţională de către autorităţile judiciare suedeze şi deşi acesta a cunoscut aceasta, a refuzat să dea curs citaţiei, cu toate că din cuprinsul înscrisului depus la dosar de autorităţile suedeze, acesta a primit personal citaţia pe data de 25 ianuarie 2013, refuzând să se prezinte în faţa autorităţilor suedeze, mutându-se de la adresa cunoscută din Suedia la o locaţie necunoscută).

Împotriva sus-arătatei decizii, în termen legal au formulat recurs inculpaţii E.J.J. şi M.M.S.

Apărătorul din oficiu al recurenţii inculpaţi E.J.J. şi M.M.S., a solicitat admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare prin aplicarea art. 5 C. pen. să se procedeze la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. iar apoi şi să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Preliminar, Înalta Curte observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 12 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluţiei recursului - reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate iar altele au fost substanţial modificate sau au fost incluse în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. (din 1969) care este legea procesul penală aplicabilă recursurilor de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei, căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (pen. şi de proc. pen.), instanţa verifică dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care "în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Din acesta perspectivă Înalta Curte reţine că ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C. pen.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune; în vechiul C. pen./1969, infracţiunea de înşelăciune era încriminată de art. 215, care prevedea că:

1. Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

2. Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.

În noul C. pen. infracţiunea de înşelăciune este încriminată de art. 244, care prevede că:

1. Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

2. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

3. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Analizându-se actele şi lucrările din dosar se constată că infracţiunile săvârşite de inculpaţii E.J.J. şi M.M.S. îşi au corespondent în prevederile art. 244 alin. (2) C. pen., motiv pentru care se vor admite recursurile declarate de aceşti inculpaţii E.J.J. şi M.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 154 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Vor fi casate decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 72 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor şi, în rejudecare:

Se va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul E.J.J. din infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prev. art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior, în 16 infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Se va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., şi se va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul E.J.J., din infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prev. art. 215 alin. (1), (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (parte vătămată U.O.).

Se va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., se va schimba, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.M.S. din infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior, în 4 infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Se va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.M. din. infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (parte vătămată U.O.).

Totodată, Înalta Curte va constata că, potrivit art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 155 alin. (4) C. pen. .termenul de prescripţie a răspunderii penale, care, în speţa de faţă, în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, este de 10 ani, s-a împlinit (la 9 noiembrie 2009, respectiv, la 12 iunie 2010).

Aşa fiind, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpaţilor E.J.J. şi M.M.S. pentru toate infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina acestora, constatându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii E.J.J. şi M.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 154 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 72 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul E.J.J. dintr-o infracţiune de înşelăciune în formă continuată prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior în 16 infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul E.J.J. din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (parte vătămată U.O.).

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.M.S. dintr-o infracţiune de înşelăciune în formă continuată prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 Cod anterior în 4 infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.M.S. din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prev. art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. anterior în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (parte vătămată U.O.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor E.J.J. şi M.M.S. pentru toate infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina acestora, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 2000/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2002/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 2001/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2001/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs