ICCJ. Decizia nr. 2033/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2033/2014
Dosar nr. 8659/63/2010*
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 29 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul V.P. la 3 ani închisoare şi a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul V.P. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior. în baza art. 88 C. pen. anterior, rap. la art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a dedus perioada de prevenţie de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, rap. la art. 346 C. proc. pen. anterior, s-a dispus confiscarea microbuzului marca F. ce aparţine inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată A.V.F. şi a fost obligat inculpatul la 1.500 euro către partea vătămată A.V.F. reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la 1.700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 10 decembrie 2009, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada 2007 - 2009, inculpatul V.P., domiciliat în comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, a racolat, transportat şi exploatat în Italia mai multe persoane, cetăţeni români, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit şi asigurarea condiţiilor decente de locuit.
Dosarul penal a fost înregistrat la data de 16 decembrie 2009 la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova cu numărul 214D/P/2009, urmând a fi efectuate cercetări ca organ competent, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Prin Ordonanţa nr. 214D/P/2009 din 5 ianuarie 2010, s-a dispus delegarea lucrătorilor de poliţie din cadrul B.C.C.O. Craiova, în vederea efectuării anumitor activităţi în cauză.
În urma cercetărilor a fost stabilită identitatea inculpatul V.P.
Primele victime identificate, care au fost racolate, transportate şi exploatate în Italia de către inculpatul V.P. au fost A.V.F. şi L.C., ambii domiciliaţi în comuna Poiana Mare, judeţul Dolj.
Din declaraţiile acestora s-a stabilit faptul că, în vara anului 2007, inculpatul V.P. a discutat cu partea vătămată A.V.F. căruia i-a promis un loc de muncă în Italia, urmând să primească un salariu de aproximativ 400 de euro pe lună, în condiţiile în care, cazarea şi masa erau suportate de către angajatorul italian.
Deplasarea din România în Italia s-a efectuat cu un microbuz marca F.T.", 8+1 locuri, aparţinând lui V.P., iar alte două persoane racolate de către inculpat şi care au mers în Italia la acea dată, au fost P.G. şi B.F.
Cu ocazia audierii numitului A.V.F. s-a stabilit că, după două zile de la plecarea din ţară, au ajuns în Italia, în Regiunea Callabria, iar inculpatul V.P. i-a transportat la o fermă al cărei patron italian era un anume "S.".
În momentul în care au ajuns la ieşirea din România, la vamă, V.P. le-a solicitat celor trei documentele de identitate, pe care nu le-a mai înapoiat.
Inculpatul V.P. i-a lăsat pe cei trei la fermă, spunându-le că urma să se întoarcă după aproximativ două ore, când lua legătura cu patronul, stabilea condiţiile privind locurile lor de muncă.
Datorită faptului că inculpatul V.P. nu s-a mai întors, partea vătămată A.V.F. a sunat-o pe mama acestuia în România şi a discutat despre promisiunea făcută de fiul său, ceea ce 1-a determinat pe inculpat să se întoarcă în acel loc în ziua următoare, când l-a transportat pe acesta la o distanţă de aproximativ 2 - 3 km de locul în care se afla ferma spunându-i că urma să îngrijească o turmă de oi, care aparţinea unui alt italian, pe nume P.
Cazarea numitului A.V.F. s-a realizat într-un garaj, având pereţii şi acoperişul deteriorate, fără apă şi curent electric, acesta trebuind să-şi asigure singur hrana cu toate că nu a primit vreo sumă de bani.
După ce a muncit aproximativ o lună de zile, partea vătămată A.V.F. i-a solicitat patronului italian P. salariul, iar acesta i-a spus că a avut o înţelegere cu V.P., căruia i-a plătit suma de 900 de euro, atât pentru aducerea lui în Italia, cât şi pentru perioada în care acesta îngrijise de turma de oi, iar în plus i-a replicat că nu se obligase să-i asigure hrană.
În cele din urmă, numitul A.V.F. a fost obligat să fugă de la ferma cetăţeanului italian, pe nume P. şi să abandoneze turma de oi, după care 1-a căutat şi întâlnit în cele din urmă pe V.P., care l-a readus în România.
La întoarcerea în ţară, inculpatul V.P. i-a promis părţii vătămate A.V.F. că o să-i plătească el suma de 800 euro pentru munca prestată, însă nici până în prezent nu s-a realizat acest lucru.
În timpul audierii sale, partea vătămată a declarat că doreşte tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. pentru traumele suferite în perioada în care s-a aflat în Italia şi obligarea acestuia la plata sumei de 800 euro, plus dobânzi din anul 2007 până în prezent.
Cu ocazia cercetărilor a rezultat că numitul B.F.L. a fost transportat în Italia împreună cu A.V.F. şi P.G. de către inculpatul V.P., iar de aproximativ trei ani, familia sa nu a mai primit niciun semn de la acesta.
Din declaraţiile numiţilor B.I. şi P.E., respectiv tatăl şi sora părţii vătămate B.F.L., a rezultat că inculpatul V.P. i-a asigurat despre faptul că l-a ajutat pe F. să-şi schimbe locul de muncă, nemaifiind nevoit să îngrijească la oi, ci să aibă grijă de nişte case de vacanţă.
În urmă cu un an, un bărbat din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, pe nume B,M,, s-a întors din Italia şi i-a predat lui B.I. cartea de identitate a fiului său, spunând că a găsit-o în Italia la o fermă de oi.
Acest fapt l-a determinat pe numitul B.I. să reclame organelor de poliţie dispariţia fiului său în Italia, iar în urma verificărilor efectuate prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, pe teritoriul Italiei, nu au fost obţinute date care să ducă la stabilirea locului în care s-ar afla numitul B.F.L.
Continuându-se cercetările au fost identificate alte persoane care au fost transportate în Italia de către inculpatul V.P., în cursul anului 2009, printre care M.C., S.L. şi L.C.
În urma discuţiilor purtate de către părţile vătămate cu inculpatul V.P., acesta din urmă i-a asigurat că le poate găsi un loc de muncă în agricultură la cules de măsline şi mandarine, salariul pe care îl vor primi pentru munca prestată va fi între 25 - 30 euro/zi, hrana va fi asigurată de angajatorul italian, iar pentru chirie urmau să plătească 120 euro pe lună, de fiecare persoană.
De asemenea, inculpatul V.P. le-a spus că el le va asigura transportul cu microbuzul său până în Italia, contra sumei de 150 euro de persoană, bani pe care urmau să-i plătească după ce vor primi banii pentru munca prestată de la angajatorul italian.
Astfel, în cursul lunii octombrie 2009 părţile vătămate M.C., S.L. şi L.C. au plecat din România cu destinaţia Italia fiind conduşi de către inculpatul V.P. cu microbuzul său marca "F.T.", până în localitatea Corigliano Calabro, fiind cazaţi într-un imobil închiriat de către un patron italian pe nume C., unde se mai aflau şi alţi cetăţeni români.
La trecerea prin Punctul de Frontieră Nădlac, inculpatul V.P. le-a cerut actele de identitate victimelor, motivând că trebuie să le prezinte autorităţilor, fără a le mai înapoia ulterior.
La două zile de la sosirea în Italia, cei trei au mers la muncă la cules de măsline şi mandarine, iar după aproximativ două săptămâni au primit de la patronul italian C., suma de 100 euro pentru a-şi cumpăra mâncare.
Motivând că acolo nu mai existau posibilităţi de a mai lucra, inculpatul V.P. le-a solicitat celor doi concubini M.C. şi S.L. să-şi facă bagajele, deoarece urmau să plece în căutarea unui alt loc de muncă. După ce i-a transportat cu microbuzul timp de aproximativ o jumătate de oră într-o direcţie necunoscută, V.P. a oprit autovehiculul într-o staţie de autobuz şi i-a abandonat fără bagaje.
Din acel moment M.C. şi S.L. au început să cerşească pentru a face rost de bani pentru mâncare şi transport, intenţionând să ajungă în România. După aproximativ o lună de zile aceştia au reuşit să ajungă la Roma, iar la indicaţiile altor cetăţeni români au reuşit să contacteze reprezentanţii Ambasadei României în Italia.
În jurul datei de 20 decembrie 2009, M.C. şi S.L. au ajuns la Craiova cu un autocar al firmei A., biletele fiind achiziţionate prin intermediul C.R., de către Ambasada României din Roma.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate L.C., acesta a lucrat pentru patronul italian C. timp de aproximativ o lună la cules de mandarine şi măsline fără să primească salariu, respectiv cei 25 - 30 euro promişi de V.P. pentru ziua de muncă.
Pentru hrană primeau la două trei zile câte 10 - 12 euro după intense rugăminţi la patronul italian, care nu se obligase să le asigure şi hrana zilnică.
În urma discuţiilor avute cu patronul italian, C., partea vătămată L.C. a aflat că acesta nu-i datora nicio sumă de bani şi că trebuia să-l anunţe cu câteva zile înainte despre intenţia de a pleca din Italia. Asistând la discuţie, inculpatul V.P. s-a oferit să-i plătească 100 euro pentru a ajunge în România, el urmând să-i recupereze de la cetăţeanul italian.
În perioada în care s-a aflat în Italia, partea vătămată L.C. a discutat cu mai multe persoane, în legătură cu activitatea inculpatului V.P., constatând că acesta din urmă a adus în Italia foarte mulţi cetăţeni români, pentru a lucra pe plantaţiile numitului C. şi a altor cetăţeni italieni, de la care primea diferite sume de bani, atât pentru aducerea fiecărui cetăţean român în Italia cât şi pentru munca prestată de aceştia.
Pentru traumele suferite şi pentru munca prestată, partea vătămată L.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. şi s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.
Existând date că inculpatul V.P. îşi continuă activitatea infracţională, privind racolarea de persoane, transportul şi exploatarea acestora prin executarea unei munci în Italia, s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării şi înregistrării, pe bandă magnetică sau alt suport tehnic, a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de către inculpat.
Prin Încheierea nr. 25 din şedinţa din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, a fost admisă cererea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2010, ora 16:00.
În luna martie a anului 2010, inculpatul V.P. a adus-o în România, din Italia, pe minora B.I.A., zisă I., în vârstă de aproximativ 15 ani şi 6 luni şi a lăsat-o la bunicii săi.
În scurt timp, inculpatul V.P. a luat legătura cu doi cetăţeni italieni, respectiv E. şi N., care i-au solicitat să o ia pe minoră cu el şi să o aducă din nou în Italia, în momentul revenirii sale.
Cunoscând faptul că minora B.I.A., zisă I. era preferata celor doi cetăţeni italieni, pentru întreţinerea de relaţii sexuale, a acceptat propunerea lor şi s-a deplasat în comuna Negoi, judeţul Dolj, la domiciliul minorei, unde a purtat discuţii cu bunicii fetei, în vederea obţinerii consimţământului acestora.
Pentru a câştiga încrederea bunicilor fetei, inculpatul V.P. le-a spus acestora că minora B.I.A., zisă I. urma să meargă cu el în Italia, unde acesta se obliga să îi găsească un loc de muncă în agricultură la cules de căpşuni, putând câştiga între 25 şi 30 euro pe zi.
În ziua de 18 martie 2010, inculpatul V.P. a luat-o pe minora B.I.A., zisă I. şi încă patru persoane din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, pe care i-a transportat în Italia cu microbuzul său, marca F.T.
Inculpatul V.P., neavând procură de la părinţii minorei B.I.A., zisă I. în vederea deplasării împreună cu aceasta în străinătate, a plătit suma de 50 de euro unui vameş, al cărui nume nu îl cunoaşte potrivit propriei declaraţii şi a reuşit, astfel, să o scoată pe minoră din ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.
În timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul V.P. a convins alte persoane să meargă în Italia la muncă, unde le-a promis că li se vor încheia contracte de muncă de către angajatorii italieni, salariul promis fiind de 35 euro pe zi.
Pentru a stopa activitatea infracţională a inculpatului s-a luat hotărârea opririi în trafic a microbuzului condus de către inculpat şi conducerea tuturor persoanelor la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii acestora.
Astfel, la data de 16 aprilie 2010 în jurul orelor 18:00 microbuzul F.T. condus de către inculpatul V.P. a fost oprit la aproximativ 10 km distanţă de municipiul Craiova, în zona S.I. în timp ce circula pe direcţia Craiova - Drobeta-Turnu Severin.
În autovehiculul inculpatului au fost descoperite şi identificate mai multe persoane, după cum urmează: D.I., R.I., G.M., G.I.D., C.F., M.V.E. şi B.I.
Fiind întrebaţi cu privire la prezenţa lor în microbuz, pasagerii mai sus menţionaţi au declarat că intenţionau să treacă frontiera de stat a României, destinaţia finală fiind Italia, unde inculpatul V.P. le promisese locuri de muncă în agricultură.
Partea vătămată G.M. a declarat faptul că inculpatul V.P. i-a promis că se va ocupa de întocmirea unui contract de muncă legal pe care urma să îl semneze cu angajatorul italian. Pentru transportul în Italia şi găsirea locului de muncă urma să-i plătească inculpatului suma de 150 euro, iar pentru chirie trebuia să plătească 100 euro pe lună.
Aceeaşi promisiune mincinoasă în legătură cu întocmirea unui contract de muncă de către angajatorul italian a făcut-o inculpatul V.P. şi părţii vătămate C.F. căreia i-a mai spus că va câştiga 27 euro pe zi va avea cazarea asigurată într-o casă, însă va trebui să-şi procure singură mâncare din banii pe care urma să-i câştige.
De asemenea, din declaraţia părţii vătămate R.I. rezultă că inculpatul V.P. i-a promis prin intermediul numitului G.I. obţinerea unui contract de muncă în agricultură în Italia regiunea Calabria, urmând să câştige suma de 35 euro pe zi, iar din banii pe care urma să-i câştige trebuia să plătească 150 euro inculpatului.
Analizând materialul de urmărire penală s-a constatat faptul că inculpatul V.P. obişnuia să racoleze persoane din mediul rural cu o situaţie materială precară, cărora le promitea încheierea unor contracte de muncă în agricultură, bine plătite, precum şi asigurarea unor condiţii optime de cazare şi masă.
În realitate, inculpatul V.P., fără a percepe bani pentru transport de la victime, le transporta în Italia, iar la trecerea frontierei de stat a României le solicita documentele de identitate, care rămâneau asupra sa până când primea banii de la cetăţenii italieni pentru persoanele aduse la muncă.
De cele mai multe ori patronii italieni (C.P., N., E. ş.a.) nu le mai dădeau niciun ban lucrătorilor cetăţeni români, motivând că înţelegerea au avut-o cu inculpatul V.P. căruia i-au plătit şi nu mai datorează nimic. Dacă cetăţenii români solicitau plata salariului urmau să presteze în plus activităţi care de cele mai multe ori nu erau remunerate.
În urma a audierii părţilor vătămate care au ajuns să lucreze în Italia fiind transportate de către inculpatul V.P., a rezultat o discrepanţă evidentă între condiţiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării şi a mesei descrise de acesta şi cele care le-au fost oferite de către angajatorul italian.
În legătură cu condiţiile oferite victimelor infracţiunii de trafic de persoane de către inculpat şi angajatorii italieni sunt concludente discuţiile interceptate între inculpatul V.P. şi concubina sa aflată în Italia.
Victimele traficului de persoane erau aduse în stare de dependenţă faţă de inculpat în condiţiile în care nu aveau asupra lor actele de identitate pe care le oprea inculpatul la sosirea în Italia, nu deţineau vreo sumă de bani şi nici nu vorbeau limba italiană.
Deseori părţile vătămate renunţau să mai aştepte primirea vreunei sume de bani pentru munca prestată în folosul italienilor (uneori chiar luni de zile), numai să se întoarcă în ţară.
De menţionat este cazul celor doi concubini M.C., S.L. care au fost abandonaţi de către inculpat într-o regiune necunoscută pentru ei, fără a avea bani asupra lor fiind nevoiţi să apeleze la mila publicului şi ajutorul Ambasadei României la Roma pentru repatriere.
Un alt caz mai cutremurător este cel al numitului B.F. transportat în Italia de acelaşi inculpat, dispărut în condiţii suspecte de la ferma de oi unde lucra în urmă cu trei ani şi despre care nu există în prezent niciun fel de date că s-ar mai afla în viată.
Faptele inculpatului V.P. desfăşurate în perioada 2007 - 2010 privind activitatea de recrutare, transportare şi, uneori, de cazare a persoanelor vătămate în Italia, realizată prin acte de inducere în eroare a acestora, urmărind exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condiţiile de muncă referitoare la durata programului de muncă, la activităţile efectiv executate la cazarea şi asigurarea hranei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului V.P. de racolare a minorei B.I.A., zisă I. şi transportarea acesteia în Italia în scop de exploatare sexuală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Starea de fapt expusă mai sus, a fost parţial recunoscută de către inculpatul V.P. şi se probează cu: proces-verbal de sesizare din oficiu; declaraţii de părţi vătămate; declaraţii de martor; adresa nr. 371298/2009 eliberată de I.G.P.R. - I.G.P. - Serviciul de Investigare a Fraudelor privind investigaţiile desfăşurate pe teritoriul Italiei în legătură cu dispariţia numitului B.F.L.; adresa nr. 69204/2010 eliberată de A.; proces-verbal, privind efectuarea unui control al traficului rutier şi oprirea unui microbuz de transport persoane condus de către inculpatul V.P., în care s-au aflat mai multe persoane pe care acesta intenţiona să le transporte în Italia la muncă; Încheierea nr. 25 din 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, privind interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau alt suport tehnic a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic utilizat de inculpatul V.P.; Încheierea nr. 25 A din 15 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, privind prelungirea termenului de aplicare a autorizaţiei din 16 martie 2010, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2010, ora 16:00; proces-verbal de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate şi înregistrate, în baza autorizaţiilor din 16 martie 2010 şi 15 aprilie 2010, emise de Tribunalul Dolj, care au fost redate în formă scrisă; Încheierea nr. 4 din 17 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, prin care dispune arestarea preventivă a inculpatului V.P., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2010 şi până la data de 15 mai 2010, inclusiv; mandat arestare preventivă din 17 aprilie 2010 emis de Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, în Dosarul penal nr. 5202/62/2010; Încheierea nr. 5 din 12 mai 2010 a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 mai 2010 şi până la data de 14 iunie 2010, inclusiv; Încheierea nr. 8 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, care dispune prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului V.P., pe o perioadă de 5 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 şi până la data de 19 iunie 2010, inclusiv; adresă de înaintare privind Încheierea nr. 106 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, prin care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 până la data de 4 iunie 2010, inclusiv; copie a certificatului de înmatriculare a autoturismului marca F.T.; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi declaraţiile inculpatului.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului V.P., care, fără a avea calitatea de agent de ocupare a forţei de muncă în străinătate, potrivit Legii nr. 156/2000, prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, salarizare şi securitate, de a recruta şi transporta persoane în Italia, în perioada 2007 - 2010, în scopul exploatării lor, prin executarea unor munci cu încălcarea normelor, privind aceste condiţii şi fără încheierea unor contracte legale de muncă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. Fapta aceluiaşi inculpat V.P., de a recruta şi transporta în Italia pe minora B.I.A., zisă I., în vederea exploatării sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului respectiv, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, fişa de cazier judiciar, convorbiri telefonice coroborate cu celelalte probe de la urmărirea penală şi cu nerecunoaşterea de către inculpat a săvârşirii faptelor, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru faptele ce a fost trimis în judecată, respectiv, săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
În opinia instanţei de fond, susţinerile inculpatului, prin apărător, precum că din probele administrate nu rezultă elementele de vinovăţie reţinute în sarcina inculpatului nu pot fi primite din următoarele motive:
Partea vătămată A.V.F. atât la urmărirea penală cât şi la instanţă a declarat amănunţit cum a plecat din România, de cine a fost însoţit, unde a muncit, felul cum a fost plătit, precum şi modalitatea de convieţuire în această ţară - Italia. Această declaraţie coroborată cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate date la urmărirea penală respectiv M.C. şi S.L. (care deşi legal citaţi nu s-au prezentat la instanţă pentru a depune mărturie) confirmă vinovăţia inculpatului privind săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată.
De asemenea, susţinerile apărării precum că declaraţiile părţii vătămate A. nu pot fi luate în considerare, deoarece acestea nu au fost contracarate de nici o altă probă, iar martorii propuşi de apărare în circumstanţiere respectiv Ţ.L. şi Ţ.F. nu au putut demonstra contrariu.
Cât priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a arătat că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului pentru următoarele motive:
Din declaraţiile martorului Ş.I.L. - concubinul lui B.I.A. rezultă că acesta a transportat-o pe aceasta în Italia în anul 2008, că acesta o ţinea acasă pentru a-i face menajul şi a-i spăla hainele, însă după circa 2 luni s-a certat cu aceasta pe motiv că ar fi avut legături sentimentale cu băiatul lui S. La întoarcerea în ţară aceasta a refuzat să-l însoţească rămânând în continuare în Italia. De asemenea, B.I.A. nu a depus nicio plângere împotriva inculpatului V. şi nu a dat nicio declaraţie privind desfăşurarea activităţii infracţionale a acestuia cu toate că instanţa a făcut toate demersurile pentru a o aduce la instanţă în vederea audierii. Din declaraţia martorei M.E., bunica minorei B.I.A., care a avut-o în îngrijire de la vârsta de 6 ani, a rezultat că V.P. la rugămintea acesteia a dus-o în România, nu i-a cerut niciun ban pe transport fiind rudă cu aceasta. A mai declarat că I. s-a reîntors în Italia cu V.P. fără să fi cerut bani pe transport, iar aceasta ajungând în Italia a sunat anunţându-l că a ajuns bine şi nu s-a întâmplat nimic. La telefon aceasta a spus că munceşte pe o plantaţie de portocali.
Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu există, din nicio probă nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit astfel de fapte urmând ca acesta să fie achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. anterior: gradul de pericol social al faptelor, nerecunoaşterea de către inculpat a săvârşirii faptelor dar şi faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, sunt elemente faţă de care va aplica o pedeapsă orientată spre minim respectiv 3 ani închisoare, care să fie executată cu privare de libertate. Totodată, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. anterior, raportat la art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a dedus prevenţia de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
Cum persoanele au fost transportate cu automobilul proprietate personală a inculpatului, potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001, bunurile ce au servit la săvârşirea infracţiunii precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 din C. pen. anterior, sunt supuse confiscării speciale, astfel că instanţa potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 346 C. proc. pen. anterior, şi art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea microbuzului marca F.
Potrivit art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, indiferent dacă paguba este materială sau morală. Cum partea vătămată A.V.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 euro, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de acesta şi a obligat inculpatul să-i plătească această sumă.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul V.P.
Prin Decizia penală nr. 87 din data de 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 7 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8659/63/2010.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa, pe latură penală şi, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul V.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 71 C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, şi s-au aplicat disp. art. 57 C. pen. anterior.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.P. A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 160 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, în sinteză, a reţinut că faptele inculpatului V.P. constând în aceea că în perioada 2007 - 2010 a recrutat, transportat şi uneori a cazat persoanele vătămate în Italia, prin inducerea în eroare a acestora şi având drept scop exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condiţiile de muncă referitoare la durata programului de muncă şi la activităţile efectiv executate, cazarea şi asigurarea hranei, realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Cu privire la motivul de apel al procurorului vizând greşita achitare a inculpatului V.P. pentru fapta prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, instanţa de apel a apreciat că acesta este nefondat, deoarece probatoriul administrat în cauză nu confirmă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii respective, infracţiunea de trafic de minori neexistând în materialitatea ei.
Instanţa de apel a apreciat că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social ridicat al faptei, de modalităţile şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, dar avându-se în vedere amploarea fenomenului infracţional, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, însă având o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, pedeapsa aplicată acestuia este greşit individualizată în ceea ce priveşte cuantumul, fiind prea blândă.
III. Prin Decizia penală nr. 996 din data de 21 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 21 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova. S-a casat decizia penală recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul V.P. numai în ceea ce - priveşte infracţiunea - prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. A fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că soluţia dispusă de instanţa de apel s-a bazat preponderent pe probe administrate exclusiv în faza de urmărire penală pe care inculpatul nu a avut posibilitatea să le combată în mod real şi că, procedându-se în acest mod, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpatului. S-a dispus ca instanţa de apel - în rejudecare - să analizeze cauza exclusiv cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi să întreprindă toate demersurile necesare pentru a se audia în mod nemijlocit părţile vătămate M.C. şi S.L. precum şi pentru a se reaudia partea vătămată L.C.
Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a respins recursul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism apreciindu-se că soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este legală şi temeinică.
IV. Prin Decizia penală nr. 389 din 4 decembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în rejudecare, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 29 din data de 7 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8659/63/2010, ca nefondat.
A admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată pe latură penală şi rejudecând, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) C. pen. anterior, rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul V.P., la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 381 C. proc. pen. anterior, rap. la art. 88 C. pen. anterior a dedus din durata pedepsei astfel aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Sub aspectul situaţiei de fapt s-a apreciat că probele administrate în mod direct şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti demonstrează cu certitudine că inculpatul V.P. în perioada 2007 - 2010 prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă, de salarizare şi de securitate, a recrutat şi transportat în Italia pe părţile vătămate A.V.F. (în vara anului 2007), L.C. (octombrie 2009), respectiv a recrutat şi a încercat să transporte în Italia în acelaşi scop pe numiţii G.M., C.F., R.I. (constituiţi părţi vătămate) şi pe D.I., G.I., M.V. şi B.I. (persoane care în condiţiile art. 82 C. proc. pen. anterior, au precizat că nu doresc să participe în proces în calitate de părţi vătămate fiind audiate în calitate de martori la prima instanţă şi la urmărire penală). În acest sens relevante sunt în principal declaraţiile date fie în calitate de martori fie de părţi vătămate de persoanele mai sus menţionate, fiecare dintre acestea atestând în mod direct că inculpatul este cel care prin înşelăciune le-a convins că urmează ca în Italia să fie angajate pe locuri de muncă bine plătite urmând a li se asigura condiţii de muncă rezonabile şi o cazare care să nu le pună în pericol viaţa sau sănătatea. În continuare acelaşi inculpat după ce a indus în eroare părţile vătămate cu privire la situaţia pretinselor locuri de muncă din Italia, a fost cel care a asigurat transportul către ţara de destinaţie încredinţându-i unor cetăţeni de naţionalitate italiană la care trebuiau să muncească în regiunea Callabria (numiţii P., S. şi C.), fiind retribuit de cei din urmă fie cu sume de bani, fie cu alte avantaje de natură nepatrimonială. În acest sens se remarcă declaraţia părţii vătămate A.V.F. care cu ocazia audierii iniţiale dar şi ulterior la prima instanţă şi în faţa instanţei de apel (declaraţii din 25 ianuarie 2010, 3 martie 2011 şi 31 ianuarie 2012) a arătat că inculpatul i-a promis iniţial un loc de muncă la o fermă la numitul P. pentru un salariu lunar de 400 euro şi asigurarea cazării şi a mâncării zilnice, pentru ca apoi să fie abandonat la o fermă unde a fost nevoit să lucreze în condiţii insalubre refuzându-i-se plata serviciilor prestate pe motiv că banii ar fi fost plătiţi de către angajatorul italian direct inculpatului.
De altfel, faptul că inculpatul păstra controlul asupra oamenilor plasaţi la muncă în Italia la diverse persoane rămase neidentificate rezultă pe de o parte din declaraţiile celui din urmă date în faza de urmărire penală, la instanţa de judecată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă (declaraţia din data de 17 aprilie 2013 - Dosar nr. 5202/63/2010) în care recunoaşte faptele precizând totodată că angajatorii italieni îi plăteau pentru fiecare român adus la muncă suma de 150 euro, dar şi din declaraţiile sale ulterioare, date după sesizarea instanţei prin rechizitoriu din care rezultă că el era cel contactat de patronii italieni atunci când erau nemulţumiţi de prestaţia muncitorilor, fiind chemat pentru a-i lua pe aceştia şi a-i transporta la alte locuri de muncă sau înapoi în ţară.
Astfel în declaraţia din 28 octombrie 2010 la Tribunalul Dolj inculpatul a precizat că încasa pentru fiecare muncitor suma de 150 euro pentru transport, fără a mai preciza cum obţinea aceste sume de bani şi că a fost anunţat în cazul numiţilor A.M. şi S. de patronul italian că aceştia nu vor să muncească fiind chemat pentru a vedea situaţia în care se află şi transportându-i la un alt patron care a refuzat însă să îi angajeze întrucât erau în stare de ebrietate.
Faptul că inculpatul răspundea în mod direct de oamenii pe care îi aducea la muncă în Italia a fost confirmat şi de declaraţiile părţii vătămate L.C. din care a rezultat că V.P. era cel care negocia cu patronul italian C., intermediind chiar recuperarea unei sume de bani pe care angajatorul refuza să o plătească, că l-a plătit pe inculpat pentru serviciile prestate şi că inculpatul este cel care a asigurat transportul dar şi locul de muncă.
De asemenea din notele de redare a discuţiilor telefonice purtate între inculpat şi o persoană de sex feminin aflată în Italia la 17 martie 2010 rezultă că inculpatul era informat despre greutăţile pe care le întâmpinau persoanele aduse la muncă în Italia, comunicându-i-se că aceştia "nu mai au ce mânca, nu mai au nimic, nici bani .. nimica" - având şi discuţiile din data de 14 aprilie 2010.
Este adevărat că atât partea vătămată A.V. cât şi partea vătămată L.C. şi-au modificat declaraţiile date la urmărirea penală, în instanţă precizând aspecte parţial diferite cu privire la condiţiile în care au fost nevoiţi să muncească, cazarea oferită sau salariul pe care ar fi trebuit să îl primească conform înţelegerii din ţară, însă în mod constant aceste părţi vătămate au confirmat că inculpatul, fără a îndeplini condiţiile impuse de disp. Legii nr. 156/2000, respectiv fără a avea calitate de agent de ocupare a forţei de muncă i-a convins prin prezentarea unor împrejurări fără corespondent în realitate să se deplaseze în Italia pentru a lucra la patroni - persoane fizice, fără a primi ulterior salariul pe care îl negociaseră, fără a li se asigura condiţiile de cazare sau hrana promise, pentru fiecare dintre ei inculpatul încasând o sumă de bani cuprinsă între 100 şi 150 de euro.
Aceeaşi este situaţia şi în cazul numiţilor G.M., C.F., R.I., D.I., G.I., M.V. şi B.I. persoane pe care inculpatul le-a recrutat în luna aprilie 2010 în aceeaşi modalitate şi cu aceleaşi promisiuni fiind oprit de organele de poliţie în timp ce încerca să le transporte în Italia (în acest sens fiind declaraţiile celor şapte persoane coroborate cu declaraţiile inculpatului şi conţinutul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 16 aprilie 2010).
În ceea ce priveşte situaţia părţii vătămate B.I. despre care se precizează că ar fi fost transportat de inculpat în Italia în vara anului 2007 fiind supus unui regim de muncă similar cu a celorlalte părţi vătămate, instanţa constată că nu există nicio probă directă care să confirme această acuzaţie, declaraţiile martorilor B.I. şi P.E., tatăl, respectiv sora vitregă a pretinsei părţi vătămate, fiind lipsite de orice certitudine.
Martorul B.I. nu ştie nimic de fiul său decât că ar fi plecat în Italia la muncă precizând iniţial în faza de urmărire penală că suspectează că ar fi decedat pentru ca la prima instanţă să precizeze că a aflat de la numitul Ţ. că băiatul său ar fi în prezent arestat dar nu ştie unde sau pentru ce perioadă. Martorul nu are niciun detaliu cu privire la munca pe care ar fi prestat-o fiul său în Italia, cu privire la angajator sau cu privire la destinaţia sa în această ţară.
Singurul lucru cert este că buletinul numitului B.I. a fost restituit tatălui său de numitul P., persoană care ar fi găsit actul de identitate la o fermă de oi din Italia.
Aceste declaraţii nu sunt suficiente pentru a se stabili existenţa actului material din conţinutul infracţiunii continuate, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul V.P. în declaraţiile succesive date în cursul procesului penal nu oferă alte informaţii despre situaţia acestei persoane. Nu există dovezi că B.I. ar fi decedat sau că s-ar fi început procedura de constatare judecătorească a decesului sau a dispariţiei şi nici dovada că acesta ar fi încarcerat într-o unitate penitenciar de pe teritoriul statului italian.
În ceea ce priveşte situaţia părţilor vătămate M.C. şi S.L. instanţa constată că, în pofida demersurilor repetate de audiere a celor doi nu s-a putut proceda la aducerea lor în instanţă. Declaraţiile date de părţile vătămate în faza de urmărire penală sunt contestate de către inculpat, neputându-se proceda la audierea lor în prezenţa celui din urmă, împrejurări care au şi justificat decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.
În aceste condiţii aceste declaraţii pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei doar în măsura în care s-ar putea corobora cu date sau împrejurări rezultate din alte probe administrate în conformitate cu principiile nemijlociţii şi contradictorialităţii.
Se remarcă sub acest aspect că singurul lucru cert cu privire la cele două părţi vătămate este faptul că l-ar fi însoţit pe numitul L.C. şi pe inculpat în Italia în luna octombrie 2009, moment din care numitul L.C.nu mai poate da niciun fel de detalii cu privire la situaţia celor doi (singura referire la situaţia acestor părţi vătămate este făcută în declaraţia din 29 ianuarie 2010 în care se arată că M. şi S. ar fi fost duşi de inculpat într-o altă localitate în care i-ar fi abandonat, aspecte pe care însă le ştie din auzite).
Fiind audiat la prima instanţă partea vătămată L.C. a retractat parţial declaraţiile date la urmărirea penală precizând că M.C. este cel care l-a sfătuit să vină în Italia şi nu inculpatul şi arătând că nu ştie nimic de situaţia prezentată în declaraţiile de parte vătămată date de cel din urmă. Nici unul din martorii audiaţi în cauză nu mai cunosc nimic despre situaţia celor două părţi vătămate neputându-se corobora declaraţiile date de aceştia cu privire la condiţiile de muncă şi de salarizare sau cu privire la atitudinea manifestată de inculpat faţă de ei (abandonarea acestora, lăsarea fără mijloace de subzistenţă, etc.).
În aceste condiţii, pentru argumentele expuse în paragrafele anterioare, instanţa de apel nu a reţinut în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane toate actele materiale expuse în actul de sesizare al instanţei, urmând a se reţine ca situaţie de fapt că în perioada 2007 - 2010 inculpatul a recrutat prin înşelăciune şi a transportat în Italia în scopul exploatări prin muncă sau a încercat să transporte în acest scop pe numiţii A.V.F. (vara anului 2007), L.C. (octombrie 2009), G.M., C.F., R.I. (constituiţi părţi vătămate) şi pe D.I., G.I., M.V. şi B.I. (luna aprilie 2010).
În opinia instanţei de apel, aceste fapte, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută şi sancţionată de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, infracţiunea fiind comisă sub aspectul elementului material prin recrutarea, transportarea şi transferarea părţilor vătămate în scopul exploatării lor prin supunerea la un regim de muncă în afara cadrului legal şi în condiţii care nu asigură minima protecţie oferită de dispoziţiile legale pentru sănătatea şi integritatea corporală a angajaţilor.
În situaţia fiecăreia dintre părţile vătămate inculpatul a fost cel care a reuşit să le atragă în activitatea infracţională câştigându-le încrederea prin prezentarea unor împrejurări nereale (promisiunea unor locuri de muncă bine plătite într-o ţară dezvoltată, asigurările oferite constant că angajamentele vor fi respectate, oferirea unor înlesniri pentru transport şi cazare, etc.) şi ulterior a contribuit în mod direct la transportul şi exploatarea acestora prin lăsarea lor fără nici un sprijin, uneori fără acte de identitate, la dispoziţia unor angajatori care abuzau de lipsa de informaţii şi starea de nevoie a cetăţenilor români aduşi la muncă.
Nu se poate reţine că inculpatul a acţionat fără intenţie directă sau că acesta nu a cunoscut condiţiile concrete în care persoanele recrutate de el lucrau pe teritoriul statului italian atât timp cât acesta păstra în permanenţă legătura cu angajatorii italieni, fiind informat şi de persoane din anturajul său în cadrul discuţiilor telefonice cu privire la probleme pe care le întâmpinau cei pe care îi racola şi îi aducea la muncă.
Apelul inculpatului a fost apreciat ca întemeiat sub aspectul individualizării sancţiunii aplicate ca efect al înlăturării din conţinutul constitutiv al infracţiunii în formă continuată a trei acte materiale dar şi prin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, respectiv conduita bună avută de inculpat anterior săvârşirii faptei.
Luându-se în considerare modul în care inculpatul a conceput şi executat activitatea infracţională, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, prezenţa sa constantă în faţa instanţelor de judecată, gravitatea atingerilor aduse valorilor sociale ocrotite de norma penală precum şi conduita adoptată de inculpat faţă de unele din părţile vătămate constând în demersurile făcute pentru aducerea lor în ţară în momentul în care regimul de muncă din Italia le-a determinat pe cele din urmă să abandoneze ferma la care au fost transportate (în cazul părţilor vătămate A.V. şi L.C.) instanţa a apreciat că prin aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege respectiv 10 luni închisoare, pedeapsă executabilă în regim de detenţie, se realizează scopurile prev. de art. 52 C. pen. anterior.
V. Împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs inculpatul V.P. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 din C. proc. pen. anterior.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că există dubii cu privire la săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului întrucât Curtea de Apel Craiova a înlăturat din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în forma continuată trei acte materiale, că din probele administrate până în prezent nu există elemente de vinovăţie reţinute în sarcina sa, singura activitate pe care a desfăşurat-o inculpatul rezumându-se la oferirea de servicii de transport contra cost pentru anumite persoane, fără a urmări exploatarea acestora, inculpatul acţionând fără intenţie directă, iar în subsidiar a criticat individualizarea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.P. în raport de motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 4 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 ianuarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Înalta Curte constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. De asemenea, reţine că pct. 12 şi 172 al art. 3859 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, invocate de recurentul inculpat, nu se numără printre cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 şi cel de la pct. 15, cu menţiunea că acesta se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului şi prin urmare, motivele de recurs formulate de inculpat ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv înainte de data de 30 aprilie 2014, în condiţiile în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 6 mai 2014. Cum motivele de recurs au fost depuse în scris la dosarul cauzei la data de 17 iunie 2014 şi constatând că nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că nu mai pot face obiectul examinării instanţei de control judiciar.
Cu toate acestea, se observă că motivele de recurs prin care se critică decizia instanţei de apel sub aspectul aprecierii probatoriului, a stabilirii situaţiei de fapt şi a individualizării pedepsei exced controlului judiciar care poate fi exercitat în calea de atac a recursului, având în vedere specificul acesteia ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea chestiunilor de drept. Aceasta deoarece, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen. anterior care permitea îndreptarea erorilor privind situaţia de fapt, iar cazul de casare prevăzut de pct. 14 al aceluiaşi articol care permitea examinarea corectei individualizări a pedepsei aplicate în raport de dispoziţiile art. 72 din C. pen. anterior, a fost modificat, controlul judiciar în recurs fiind exercitat în prezent doar sub aspectul legalităţii pedepsei, a încadrării acesteia în limitele prevăzute de lege.
Nici motivul de recurs raportat la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 din C. proc. pen. anterior privind lipsa intenţiei inculpatului în traficarea persoanelor vătămate nu poate fi examinat de către instanţa de recurs, având în vedere că si prin acesta, în realitate, se tinde la reevaluarea probatoriului şi modificarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel.
Examinând recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunţării deciziei în apel, 4 decembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său, având în dispoziţiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, nu a fost dezincriminată, ci este prevăzută de dispoziţiile art. 210 C. pen., având conţinut legal similar, inclusiv în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă. Totodată, se constată că instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior, circumstanţă care nu se mai regăseşte în C. pen., motiv pentru care prin recalificarea faptei în infracţiunea prevăzută de art. 210 C. pen., aceasta ar fi înlăturată cu consecinţa aplicării unei pedepse egală cu minimul special prevăzut de lege pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, fără a lua în considerare şi reţinerea în sarcina inculpatului a concursului de infracţiuni, în loc de o singură infracţiune continuată, având în vedere pluralitatea de părţi vătămate, cu consecinţa aplicării obligatoriu a sporului prevăzut de art. 39 lit. b) din C. pen. Prin urmare, Înalta Curte constată că C. pen. anterior este mai favorabil inculpatului sub aspectul pedepsei ce poată fi aplicată recurentului, acesta fiind condamnat de către instanţa de apel la o pedeapsă rezultantă de 10 luni. Potrivit C. pen., în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi de numărul părţilor vătămate (opt), s-ar ajunge la o pedeapsă semnificativ mai mare.
În consecinţă, pentru motivele arătate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 389 din 4 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 389 din 4 decembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului durata măsurilor privative de libertate din 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2032/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2036/2014. Penal → |
|---|
