ICCJ. Decizia nr. 2030/2014. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2030/2014

Dosar nr. 3989/103/2012

Şedinţa publică din 17 iunie 2014

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 85/P din 24 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamţ s-a dispus: respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpatul L.D., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de partea vătămată P.D., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. a), b), f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

În infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior, după care:

A fost condamnat inculpatul L.D. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 86¹ - 86² C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86³ C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ suma de 3.737,31 RON, actualizată la data executării, Spitalului Clinic Judeţean Mureş suma de 9.154,31 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data achitării debitului şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ suma de 489,89 RON.

S-a admis în parte cererea pentru despăgubiri, formulată de partea civilă P.D. şi, în baza art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca nedovedită, cererea pentru plata de daune materiale formulată de partea civilă P.D.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, a fost confiscat de la inculpat un cuţit cu lungimea de 27,5 cm şi lama de 15,5 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ.

În temeiul art. 109 C. proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea probelor biologice recoltate de la inculpat şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, până la soluţionarea definitivă a cauzei, după care vor fi distruse.

În baza art. 110 C. proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea CD-R marca S. conţinând înregistrări făcute la SC C. SA Piatra-Neamţ, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 193 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate suma de 887 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

În temeiul art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Părţile lucrează la SC C. SA Piatra-Neamţ, inculpatul fiind director, iar partea vătămată contabil şef. Societatea la care lucrează părţile a fost privatizată după 1990, angajaţii acesteia achiziţionând 40% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de S.I.F. Moldova şi de stat. Atât inculpatul cât şi partea vătămată au achiziţionat acţiuni, ambii fiind şi membri în consiliul de administraţie al societăţii.

La începutul anului 2011, părţile au stabilit să cumpere pachetul de acţiuni ce era deţinut de S.I.F. Moldova, ambii mergând la negocieri şi semnând contractul de achiziţie al acţiunilor. S-a stabilit ca din preţul total de 210.000 RON, suma de 100.000 RON să fie achitată la încheierea contractului şi diferenţa să fie achitată eşalonat, în două rate, scadente în septembrie 2011 şi iunie 2012. La momentul încheierii contractului, inculpatul şi partea vătămată au achitat din banii proprii câte 17.500 RON, iar restul de 65.000 RON, au fost achitaţi din conturile societăţii. Părţile cunoşteau că nu este legal să ia bani din patrimoniul societăţii, însă, de comun acord, au stabilit să restituie aceşti bani, cel mai târziu până în luna iunie 2011. De la acest moment, între părţi au apărut neînţelegeri cu privire la plata sumelor luate din contul societăţii, în sensul că partea vătămată nu şi-a respectat obligaţia asumată. Fără acordul celorlalţi acţionari, în luna septembrie 2011, inculpatul, împreună cu fiii săi, L.D. şi L.A., precum şi cu nora sa, L.L., au achitat S.I.F. Moldova suma de 165.000 RON, pentru a acoperi integral preţul contractului. Acest aspect a determinat nemulţumirea celorlalţi acţionari şi, la data de 7 decembrie 2011 s-a convocat adunarea generală a acţionarilor, adunare la care urma să fie prezentat un raport de activitate şi să se discute despre schimbarea inculpatului din funcţia de director.

În dimineaţa zilei de 7 decembrie 2011, inculpatul a venit împreună cu soţia sa la serviciu, după care s-a deplasat la biroul părţii vătămate, pentru a-i cere raportul ce urma a fi prezentat la şedinţă. Partea vătămată nu ajunsese încă la serviciu, în birou aflându-se doar colega acesteia, martora D.D.

Ulterior, inculpatul s-a deplasat din nou în biroul victimei, pentru a solicita raportul în discuţie, având asupra sa un cuţit pe care l-a luat dintr-un sertar al biroului său şi pe care îl utiliza la pauza de masă. Partea vătămată i-a precizat că raportul nu se află la ea ci la martorul B.D., aspect care a determinat nemulţumirea inculpatului. în aceste condiţii, inculpatul a scos cuţitul pe care îl avea asupra sa şi i-a aplicat victimei două lovituri de cuţit în zona toracelui şi a abdomenului. Aceasta, în încercarea de a se apăra şi stopa acţiunea violentă a agresorului, a cuprins lama cuţitului cu mâinile, situaţie în care i s-au cauzat leziuni ce au necesitat intervenţii chirurgicale.

Martora D.D. a ieşit din birou şi a început să ţipe, alarmând persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceeaşi clădire. în momentul în care martorul S.C. a intrat în biroul în care avea loc incidentul, inculpatul ţinea cuţitul cu ambele mâini, acesta fiind îndreptat spre partea vătămată. Pentru a aplana conflictul, martorul a pus mâinile pe mâinile inculpatului, astfel ca acesta să nu mai poată acţiona, şi a strigat la el să lase cuţitul. Inculpatul era foarte încordat şi, abia după ce martorul a insistat, acesta a dat drumul cuţitului, care a fost luat de martor.

Persoanele care îşi desfăşurau atribuţiile de serviciu în birourile situate pe acelaşi palier al clădirii şi în apropierea celui în care se afla victima, au confirmat modalitatea de comitere a faptei de inculpat.

Ca urmare a loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare, aşa cum s-a stabilit iniţial prin raportul de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, au fost necesare 22 - 24 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi, prin gravitatea lor nu s-a pus în primejdie viaţa victimei. La momentul expertizării părţii vătămate, aceasta se afla internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a stat până la data de 14 decembrie 2011. În perioada 15 decembrie 2011 - 12 ianuarie 2012 partea vătămată a fost internată, în Spitalul Clinic Judeţean Mureş - Chirurgie II. Partea vătămată a solicitat în cursul urmăririi penale reexaminarea sa din punct de vedere medico-legal, şi în funcţie de actele medicale emise ulterior de unităţile spitaliceşti în urma intervenţiilor chirurgicale. După cum rezultă din adresa nr. 452/2012, emisă de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, victimei i-au fost recomandate consultări de specialitate: chirurgie, chirurgie plastică şi expertiza capacităţii de muncă, însă aceasta nu a revenit cu rezultatul consultărilor, pentru elaborarea unor concluzii medico-legale pertinente, care să răspundă obiectivelor formulate în solicitarea de reexaminare (adresa nr. 571/P/2011, din data de 4 aprilie 2012). Întrucât partea vătămată nu a depus diligenţe pentru administrarea mijlocului de probă solicitat, prin Ordonanţa nr. 571/P/2011, din data de 27 iulie 2012, s-a dispus respingerea acestuia, datorită culpei sale exclusive.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a adoptat o poziţie procesuală sinceră, declarând că a agresat victima, lovind-o cu un cuţit în zona abdomenului, însă nu îşi aminteşte dacă acţiunea sa violentă s-a produs în mod repetat. Totodată, a motivat că atitudinea sa a fost determinată, în principal, de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către victimă, în calitate de contabil şef, precum şi de membru al Consiliului de Administraţie din cadrul SC C. SA Piatra-Neamţ. Inculpatul a mai precizat că P.D. nu a respectat clauzele contractuale inserate în contractul încheiat cu reprezentanţii S.I.F. Moldova, privind achiziţionarea acţiunilor deţinute de aceştia (31%) în cadrul SC C. SA Piatra-Neamţ şi termenele prevăzute pentru plata cuantumului, fiind astfel nevoit ca, împreună cu membrii familiei sale, să împrumute diferite sume de bani, fapt ce i-a creat o stare de tensiune ce a culminat în data de 7 decembrie 2011. Raportat la aceste aspecte, s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că în favoarea inculpatul se impune a fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, care să aibă în vedere toate actele medicale ale părţii vătămate. Ca urmare a examinării victimei şi a actelor medicale, prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi s-a concluzionat că partea vătămată a suferit un traumatism toraco-abdominal şi de membre superioare obiectivat prin plăgi înjunghiate penetrante toracice şi abdominale cu hemotorax drept şi fractură coastă IV dreaptă, plagă hepatică cu hemoperitoneu şi hematom hepatic secundar precum şi plăgi tăiate ale mâinilor. Leziunile de violenţă constatate s-au putut produce prin loviri active cu corp înţepător-tăietor - posibil cuţit - şi pot data din 7 decembrie 2011. Leziunile constatate au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi au pus în primejdie viaţa victimei. De asemenea, s-a stabilit că patologia preexistentă a victimei, rezolvată în acelaşi timp chirurgical la Spitalul Judeţean Târgu Mureş, nu a agravat leziunile traumatice, nu a influenţat negativ vindecarea acestora şi nu a generat complicaţii, durata internărilor medicale a fost justificată, raportat la leziunile suferite şi tratamentul chirurgical al acestora, iar deciziile medicale de diagnostic şi tratament luate la Spitalul Târgu Mureş au fost corecte şi respectă practicile medicale uzuale. S-a mai stabilit că, în absenţa intervenţiei chirurgicale efectuată la Târgu Mureş, era foarte probabil ca starea de sănătate a victimei să se agraveze, prin ruperea sau suprainfectarea hematomului hepatic. La momentul la care s-a efectuat expertiza, partea vătămată prezenta sechele algofuncţionale cu interesarea nervului radial stâng I ram distal după plagă tăiată pumn stâng şi nevralgie intermitentă T8 dreaptă postraumatică, leziuni care îi conferă o incapacitate adaptativă de 10% cu deficienţă funcţională uşoară şi capacitate de muncă păstrată. Leziunile traumatice toracice şi hepatice nu mai necesită tratament, întrucât s-au vindecat fără sechele de natură infirmizantă sau invalidantă. În urma examenului psihiatric actual s-a stabilit diagnosticul de tulburare de stres posttraumatică, episod depresiv sever cu ruminaţii autolitice, diagnostic care necesită intensificarea tratamentului antidepresiv.

Această expertiză a fost avizată de Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iaşi.

Inculpatul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, motivat de faptul că acesta cuprinde constatări radical diferite de cele stabilite în raportul medico-legal efectuat de medicii legişti de la S.M.L. Neamţ, referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale şi la împrejurarea că leziunile suferite au pus în primejdie viaţa victimei.

Instanţa de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, în condiţiile în care criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate a raportului întocmit ci doar nemulţumiri cu privire la numărul mai mare de îngrijiri medicale acordate şi la faptul că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei. Or, concluziile raportului de expertiză contestat se bazează pe toate actele medicale prezentate de partea vătămată şi pe investigaţiile făcute de aceasta la solicitarea medicilor care au efectuat expertiza, aspecte care nu au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii primului raport de expertiză. De altfel, expertizarea părţii vătămate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ a avut loc chiar în ziua în care a avut loc conflictul, astfel că, în mod obiectiv nu se putea stabili cu exactitate numărul corect de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile în care nu se ştia care va fi evoluţia postoperatorie a victimei.

Raportat la situaţia reţinută, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului de a lovi în public victima, ca urmare a faptului că nu i-a prezentat un raport cu privire la situaţia societăţii la care lucrau, cu un cuţit în zona toracică şi abdominală, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. anterior.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, având în vedere că inculpatul nu a avut intenţia neechivocă de a suprima viaţa victimei.

Instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză, motivat de următoarele:

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, inculpatul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma. În cauză, intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei rezultă din materialitatea faptelor, respectiv a modalităţii de comitere a infracţiunii - prin aplicarea mai multor lovituri în zona toraco-abdominală, cu un corp tăietor apt de a produce moartea, în condiţiile în care aplicarea loviturilor a fost întreruptă doar de intervenţia martorului S.C. - cât şi din leziunile provocate, respectiv plagă penetrantă toracică abdominală cu hemotorax şi plagă hepatică cu hemoperitoneu şi hematom hepatic secundar. Raportat la aceste aspecte se constată că lovirea repetată şi cu intensitate a victimei cu un obiect tăios relevă faptul că inculpatul a urmărit suprimarea vieţii acesteia, nicidecum numai un rezultat de vătămare a integrităţii corporale, acceptând în mod conştient, posibilitatea morţii victimei.

Partea vătămată, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii şi a agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a) şi b) C. pen. anterior, întrucât din probele administrate rezultă intenţia inculpatului de a acapara societatea, prin cumpărarea întregului pachet de acţiuni, dovedind astfel un interes material în comiterea faptei şi de asemenea, raportat la starea conflictuală preexistentă între părţi, alimentată de inculpat şi familia sa care o ameninţau permanent cu moartea pe victimă, rezultă premeditarea în desfăşurarea activităţii infracţionale.

Instanţa a constatat că nu se justifică reţinerea şi a circumstanţelor agravante prevăzute de art. 175 lit. a) şi b) C. pen. anterior, motivat de următoarele:

Premeditarea, ca agravantă a infracţiunii de omor cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de făptuitor pentru crearea condiţiilor necesare realizării lui. Ca urmare, hotărârea de a ucide victima este luată în cazul premeditării din timp iar actul meditativ coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa persoanei alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va săvârşi actul sau va acţiona, astfel încât să împiedice descoperirea sa. În cauză, faptul că între părţi exista un conflict anterior, determinat de atitudinea necorespunzătoare, din punct de vedere financiar, a ambelor părţi, nu poate justifica reţinerea existenţei premeditării, chiar dacă anterior, partea vătămată ar fi fost ameninţată de familia inculpatului. Nu rezultă din nicio probă că în ziua de 7 decembrie 2011 inculpatul ar fi venit la birou hotărât să suprime viaţa victimei, în condiţiile în care fapta a avut loc într-un loc public, în prezenţa colegei de birou a părţii vătămate.

De asemenea, nu s-a putut reţine nici faptul că inculpatul a acţionat din interes material, întrucât în acest caz este necesar să se dovedească faptul că motivul determinant al comiterii faptei îl constituie intenţia inculpatul de a-şi spori activul patrimonial, de a obţine un câştig material. În speţă, inculpatul nu a săvârşit omorul având convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că acţiunile victimei îi vor reveni de drept, respectiv fără a avea reprezentarea foloaselor materiale ce le-ar dobândi în urma morţii acesteia, deoarece nu avea nicio vocaţie succesorală ca urmare a decesului victimei şi, mai mult decât atât, partea vătămată nu era singura persoană care putea dobândi acţiuni la societate şi astfel, să-l împiedice pe inculpat să obţină pachetul majoritar.

Instanţa, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării circumstanţei atenuante a provocării, circumstanţă care a fost reţinută prin actul de sesizare al instanţei, pentru următoarele motive:

În cauză, nu s-a putut reţine că a existat o provocare din partea părţii vătămate, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din declaraţiile martorei D.D. şi chiar din declaraţia inculpatului, în ziua respectivă, în momentul în care inculpatul a cerut acel raport, victima nu a avut nicio atitudine violentă, sau care să lezeze demnitatea inculpatului, aceasta comunicându-i doar că raportul se află la martorul B.D. Faptul că exista de mult timp un conflict între părţi, conflict alimentat de atitudinea incorectă atât a inculpatului cât şi a părţii vătămate, nu poate justifica existenţa unei stări de puternică tulburare a inculpatului, sub impulsul căreia să fi acţionat atât de violent.

Instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă, la individualizarea căreia s-a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei care rezultă din modalitatea violentă de comitere şi din urmările produse şi, persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului s-a reţinut că acesta are o vârstă înaintată, nu are antecedente penale, fapt ce denotă că a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, a recunoscut comiterea infracţiunii, astfel că în favoarea s-au reţinut şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, şi s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în temeiul art. 76 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, având în vedere încadrarea juridică a faptei. În cauză nu s-a impus interzicerea dreptului de a vota, întrucât interzicerea acestui drept contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea celor condamnaţi din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. De asemenea, la comiterea infracţiunilor inculpatul nu s-au folosit de nicio profesie, funcţie sau activitate, astfel încât nu s-a impus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. anterior. Având în vedere că prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen. anterior s-ar aduce atingere vieţii private şi de familie, fapt ce ar contraveni Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior cu privire la drepturile părinteşti.

În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, neimpunându-se interzicerea celorlalte drepturi civile pentru motivele sus-menţionate.

Raportat la lipsa antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este o persoană în vârstă, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, şi a dispus, în baza art. 86¹ - 86² C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendarea executării principale şi a pedepsei accesorii sub supraveghere.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat să achite unităţilor spitaliceşti la care a fost internată partea vătămată cheltuielile de spitalizare a acesteia, aşa cum au fost solicitate prin cererile de constituire de parte civilă formulate, precum şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ, cheltuielile de transport a victimei.

În ceea ce priveşte cererea părţii vătămate de obligare a inculpatului la plata de daune materiale, instanţa de fond a constatat că aceasta nu a făcut nicio dovadă cu privire la sumele de bani cheltuite ca urmare a comiterii infracţiunii. în cererea de constituire de parte civilă, victima a precizat că daunele materiale solicitate reprezintă sumele de bani cheltuite pentru transport la Târgu Mureş, medicamente, tratamente psihiatrice, expertize, diferenţe salariale, cheltuieli medicale efectuate la Piatra-Neamţ şi Târgu Mureş. La dosar nu au fost depuse reţete medicale, bonuri de achiziţionare de medicamente, chitanţe din care să rezulte plata vreunor consultaţii medicale sau expertize şi nici adeverinţe din care să rezulte că pentru perioada în care nu a fost prezentă la serviciu, a primit un salariu mai mic. Instanţa, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate face o apreciere a cuantumului cheltuielilor efectuate, întrucât pentru acordarea de daune materiale, prejudiciul trebuie să fie cert stabilit. În consecinţă, cererea părţii vătămate de acordarea de daune materiale a fost respinsă, ca nedovedită. În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlu fiind lăsată la aprecierea instanţei. De asemenea faţă de dovedirea despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracţiunea săvârşită de inculpat, dar şi întinderea acestuia, faţă de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlu de daune morale este lăsată la aprecierea judecătorului, nu se impune a fi făcute probe în întinderea acestui prejudiciu. În mod corect, stabilirea cuantumul daunelor morale trebuie să constituie prejudiciul efectiv suferit şi, în niciun caz, nu trebuie să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a părţii civile. Aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută în mod concret, de la caz la caz, în funcţie de toate circumstanţele şi împrejurările cazului. Importanţa prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de însemnătatea pe care o are această valoare pentru persoana vătămată. În aprecierea importanţei prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, funcţia, nivelul de pregătire şi de cultură generală a persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale.

Raportat la criteriile sus-menţionate, instanţa de fond a apreciat că se impune acordarea de daune morale în cuantum de 40.000 RON, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate pentru vindecare şi intervenţiile chirurgicale suferite de partea vătămată, perioadele îndelungate de spitalizare, chiar şi în timpul sărbătorilor de iarnă, spaima pe care a trăit-o aceasta în momentul în care, după ce a fost lovită de inculpat, acesta a îndreptat din nou cuţitul spre ea, fiind salvată doar de intervenţia martorului S.C. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că partea vătămată,ca urmare a agresiunii la care a fost supusă, este şi în prezent afectată psihic, aşa cum rezultă din raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în timpul cercetării judecătoreşti.

II. Prin Decizia penală nr. 204 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, a respins apelul declarat de apelantul-inculpat L.D., împotriva Sentinţei penale nr. 85/P din 24 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamţ, ca nefondat şi a admis apelul formulat de apelanta-parte vătămată P.D., împotriva aceleiaşi sentinţe penale, cu privire la pedeapsa aplicată, modalitatea de executare şi neacordarea de daune materiale. A desfiinţat sentinţa penală apelată cu privire la aceste aspecte, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 4 ani, la 5 ani închisoare. A înlăturat aplicarea art. 86¹ C. pen. anterior, art. 86² C. pen. anterior, art. 86³ C. pen. anterior şi art. 71, alin. (5) C. pen. anterior

În baza art. 1349 C. civ. şi art. 1357 C. civ. a obligat inculpatul la plata către partea civilă P.D. a sumei de 15.000 RON, daune materiale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen. anterior, care prevăd menţiunile pe care trebuie să le conţină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul Neamţ a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, dar şi mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faţa instanţei, care au confirmat pe deplin activitatea infracţională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. anterior, atât în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Cu toate acestea, sub aspectul actelor materiale de lovire cu cuţitul, rezultă din întregul material probatoriu administrat în cursul procesului penal, însă în principal din actele medico-legale aflate la dosar în care se obiectivează leziunile suferite de partea vătămată, că plăgile tăiate au fost în număr de 4, una la nivel latero-toracic drept, inferior sub sân, o altă lovitură toracic parasternal drept, precum şi două plăgi la nivel abdominal cu hemoperitoneu şi hematom hepatic secundar. Asta pe lângă celelalte plăgi tăiate la nivelul mâinilor, rezultate în urma acţiunii de împiedicare de continuare a agresiunii, de către P.D. În asemenea condiţii este cu atât mai neverosimil să te aperi pe lipsa intenţiei de a ucide, respectiv că inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal ce s-ar fi putut produce. Nici susţinerea apărării, potrivit căreia prin lovirea victimei la întâmplare nu se poate concluziona asupra existenţei intenţiei de a ucide, nu poate fi primită, Curtea apreciind, dimpotrivă, că o asemenea raportare subiectivă corespunde formei de vinovăţie a intenţiei indirecte, prin acceptarea posibilităţii ca loviturile să vizeze şi zone vitale ale corpului, care pot provoca inclusiv decesul imediat, cum sunt cele ce vizează zona toracică.

A mai menţionat instanţa de apel că reţinerea circumstanţei atenuante legale a "scuzei provocării", prevăzută de art. 73, lit. b) C. pen. anterior, solicitată de inculpat, nu este posibilă, întrucât ceea ce se susţine că a tulburat inculpatul nu se poate caracteriza printr-o acţiune ilicită. Neprezentarea unui raport, a unui act de serviciu, chiar nejustificată fiind (deşi nu s-a dovedit acest aspect), nu are măsura gravităţii cerute de lege pentru a se constitui într-o provocare. Nu orice atingere adusă intereselor legitime ale unei persoane atenuează din periculozitatea infractorului, ci una gravă şi care să reclame o ripostă relativ de aceeaşi natură din partea celui provocat. Or, în cauză nu s-a atentat cu nimic la integritatea fizică sau sănătatea inculpatului, disputele de serviciu sau chiar cele patrimoniale neputând justifica în niciun fel reacţii violente şi potenţial cauzatoare de moarte.

În acelaşi timp instanţa de apel a arătat că nu poate reţine că fapta a fost comisă cu premeditare, nicio acţiune anterioară a inculpatului neevidenţiind formarea cu ceva timp înainte a hotărârii de a ucide pe P.D.

În ceea ce priveşte motivul de apel comun referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, curtea de apel a reţinut că aplicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior nu a fost riguroasă, în sensul stabilirii unei pedepse prea mici. Astfel, gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv lovirea victimei cu un cuţit, destul de mare, în mai multe zone ale corpului, cu intensitate mărită, cu potenţial tanato-generator, precum şi stoparea loviturilor doar prin prinderea lamei cuţitului cu mâinile de către P.D. şi intervenţia ulterioară a martorului S., reclamă sancţionarea penală mai severă, ţinând seama şi de rezultatul vătămător grav produs şi, mai ales, de cel care se putea produce. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi persoana inculpatului L.D., care nu are antecedente penale, dar şi împrejurarea concretă a şocului psihic suferit ca urmare a tensiunii nervoase şi conflictului societar existent în cadrul SC C. SA Piatra-Neamţ, aspecte care îndreptăţesc instanţa de apel să nu majoreze pedeapsa cu mai mult de un an. Analizând toate aceste criterii, Curtea a apreciat că pedeapsa principală a închisorii pe o durată de 5 ani corespunde funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi scopului preventiv al acesteia. Faţă de noul cuantum al pedepsei principale, curtea de apel a reţinut că executarea acesteia nu poate fi decât efectivă.

Sub aspect civil, instanţa de apel a reţinut că daunele morale acordate, în sumă de 40.000 RON, sunt echitabile şi rezonabile, corespunzând suferinţei îndurate de victimă la data faptei, dar şi ulterior pe parcursul procesului de vindecare. În ceea ce priveşte daunele materiale, deşi nedovedite în primă instanţă, a apreciat că ele sunt de necontestat în asigurarea tratamentului medical, a investigaţiilor şi operaţiilor suferite pentru vindecare. Chitanţele fiscale şi înscrisurile provenite de la medici, depuse în apel, sunt îndepărtate temporal de data faptelor şi a tratamentelor făcute de P.D., astfel că nu pot fi luate în considerare la însumarea cheltuielilor avute efectiv de către aceasta. Însă, instanţa de apel nu poate face abstracţie de leziunile grave suferite de partea civilă, care au necesitat pentru vindecare inclusiv tratament chirurgical şi internări îndelungate, proceduri medicale ce au generat în mod cert cheltuieli substanţiale. Ţinând seama de toate aceste împrejurări, Curtea a apreciat şi aceste daune în echitate, la suma de 15.000 RON, pornindu-se totuşi de la coordonatele arătate anterior şi de la realităţile medicale existente în spitale.

III. Împotriva acestei decizii au declarat prezentele recursuri inculpatul L.D. şi partea-civilă P.D.

Inculpatul L.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul calificării juridice a faptei, susţinând că instanţele inferioare ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare şi individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.

Partea civilă P.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) din C. pen. anterior şi a respingerii ca neîntemeiată reţinerii agravantei premeditării.

Examinând recursurile declarate de inculpatul L.D. şi partea-civilă P.D. în raport de motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului L.D. este fondat şi urmează a fi admis însă numai sub aspectul aplicării art. 5 C. pen., iar recursul părţii civile este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie, la 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 ianuarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

În ceea ce priveşte recursul inculpatului L.D., din motivarea acestuia şi din dezbateri, Înalta Curte constată că atât criticile privind greşita încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina sa, cât şi cele privind reindividualizarea pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, exced cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² din C. proc. pen. anterior având în vedere că se contestă, practic, chiar situaţia de fapt stabilită de către instanţele inferioare, respectiv modul în care au fost evaluate probele, inculpatul tinzând să obţină, în recurs, o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite, care să evidenţieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice, individualizării pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia.

Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conţinutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator şi stabilirea situaţiei de fapt, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Din această perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care inculpatul susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, că în calea de atac a recursului se poate doar verifica, prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracţiunii reţinute în sarcina sa, atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât şi din punct de vedere al tuturor elementelor constitutive care caracterizează infracţiunea. Or, sub aspect faptic, instanţele inferioare au stabilit că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa părţii civile P.D., rezultat care nu a fost atins doar datorită hazardului şi intervenţiei martorului ., astfel încât situaţia de fapt corespunde faptei reţinută în sarcina inculpatului.

Examinând însă recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunţării deciziei în apel, 16 decembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său, având în dispoziţiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Astfel, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului este incriminată în dispoziţiile art. 188 C. pen., text de lege care este mai favorabil sub aspectul limitelor de pedeapsă (pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani), faţă de art. 175 lit. f), i) din C. pen. anterior (pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani). Totodată, constată că instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. anterior, circumstanţe care nu se mai regăsesc în C. pen. Prin înlăturarea circumstanţelor atenuante, se reţine că prin aplicarea ambelor dispoziţii legale se ajunge la o pedeapsă de 5 ani. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că sub aspectul încadrării juridice legea nouă este mai favorabilă inculpatului şi va retroactiva, fapta săvârşită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracţiunii denumită "omor" sub C. pen. actual, faţă de "omor calificat" sub C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte recursul părţii civile P.D., Înalta Curte constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁰ din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385⁹ alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Se constată că pct. 17² al art. 385⁹ alin. (2) din C. proc. pen. anterior, invocat de recurenta-parte civilă, nu se numără printre cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 şi cel de la pct. 15, cu menţiunea că acesta se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului şi prin urmare, motivele de recurs formulate de partea civilă ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv înainte de data de 30 aprilie 2014, în condiţiile în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 6 aprilie 2014. Cum motivele de recurs au fost depuse de recurenta-parte civilă, la data de 11 iunie 2014 şi nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte nu va proceda la analizarea acestora întrucât nu mai pot face obiectul examinării instanţei de control judiciar.

De altfel, motivul de recurs privind greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, prin înlăturarea lor în condiţiile aplicării legii penale mai favorabile, a rămas fără obiect, iar reformarea deciziei instanţei de apel prin reţinerea caracterului premeditat al faptei inculpatului, tinde - în realitate - la modificarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele inferioare, aspect care nu poate fi realizabil în calea de atac a recursului în condiţiile în care, prin Legea nr. 2/2013, controlul exercitat prin intermediul acestei căi de atac a fost restrâns doar la chestiuni de drept.

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. anterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul inculpatul L.D. numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi rejudecând în aceste limite va menţine pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. Conform art. 65 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. în temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiaşi decizii. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta parte-civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 204 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 85/P din 27 iulie 2013 a Tribunalului Neamţ, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi rejudecând în aceste limite:

Menţine pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte-civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 2029/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 2031/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2009/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2018/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2021/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 2029/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2031/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2032/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 2033/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 2036/2014. Penal