ICCJ. Decizia nr. 2032/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2032/2014
Dosar nr. 3013/112/2012
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 107 din 20 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3013/112/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a condamnat pe inculpatul V.C.R.:
- la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
- la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;
- la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a constatat că aceste infracţiuni au fost comise de inculpat în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi respectiv pluralitate intermediară prev. de art. 40 C. pen. anterior cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 86/F/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
În baza art. 865 rap. la art. 85 C. pen. anterior a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare şi s-a descontopit această pedeapsă în elementele ei componente, respectiv:
- 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior;
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior;
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. anterior;
- 15 zile închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) teza I C. pen. anterior, ultimele 2 pedepse aplicate prin Sentinţa penală nr. 212/2011 a Tribunalului Cluj, repune pedepsele în individualitatea lor, înlăturând sporul de 4 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 40 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite toate pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare sporită cu 4 luni, deci în total 2 ani închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei stabilind potrivit art. 862 C. pen. anterior un termen de încercare de 4 ani.
Potrivit art. 863 lit. a) - d) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 864 C. pen. anterior. S-a făcut aplic. art. 71 alin (5) C. pen. anterior. A fost obligat inculpatul să plătească 1.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Anterior datei de 6 ianuarie 2012, cel mai probabil cu ocazia Revelionului 2012, în cursul nopţii de 1 ianuarie 2012, inculpatul V.C.R. a deţinut pentru consum şi a consumat drogul de risc cannabis sau rezină de cannabis ("haşiş"), fapt recunoscut de acesta prin declaraţia dată în instanţă.
În seara zilei de 6 ianuarie 2012, inculpatul s-a deplasat de la locuinţa sa situată în oraşul Năsăud cu autoturismul său, marca V.W. la localul D.C. situat în acelaşi oraş unde pe parcursul a mai multor ore a consumat mai multe sticle cu bere alcoolizată, precum şi "câteva pahare cu whisky", ajungând în evidentă stare de ebrietate. În această stare, inculpatul a ieşit din local în jurul orei 23,00 cu intenţia de a-şi cumpăra nişte ţigări, întâlnindu-se la locul unde îşi parcase autoturismul cu martorul S.I. Martorul s-a oferit să conducă el autoturismul, tocmai din cauza stării în care se afla inculpatul, dar acesta l-a refuzat categoric, astfel că inculpatul a condus autoturismul la o staţie de carburanţi din oraş de unde a cumpărat ţigări, apoi a revenit şi a condus autoturismul către acelaşi local de unde plecase, fiind însoţit de martorul S.I. care ocupa locul dreapta faţă. Ajuns pe str. G. din Năsăud, în zona restaurantului H., în urma efectuării unei manevre de evitare a unui alt autoturism care ar fi ieşit în trafic fără a se asigura, inculpatul a pierdut controlul volanului şi a colizionat maşina pe care o conducea cu autoturismul marca P., aflat în posesia numitului S.I., precum şi cu autoturismele mărcile B.M.W. şi V.W., primul aparţinând numitului H.O.M., al doilea aparţinând numitului R.D., autoturisme care erau parcate regulamentar. În urma coliziunii, care a avut loc între intervalul orar 23,30 - 00,00, a rezultat avarierea autoturismului condus de inculpat, precum şi a celor trei autoturisme mai sus menţionate, dar nu a rezultat vătămarea corporală a vreunei persoane. Inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptul că a consumat, prin tragerea mai multor fumuri dintr-o ţigară, drogul de risc cannabis, negând însă că această din urmă împrejurarea i-ar fi afectat capacitatea de conducere a autoturismului.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului de a fi condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 gr. ‰ alcool pur, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată este de observat că textul de lege sancţionează cu pedeapsa de la 1 la 5 ani "persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora". În fine, referitor la infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a recunoscut că a tras câteva fumuri dintr-o ţigară ce conţinea cannabis fapt confirmat de actele medico-legale întocmite în cauză. Este adevărat că, formal, legea penală nu incriminează consumul de droguri, însă această activitate nu poate fi concepută fără deţinerea, în prealabil, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, a unei cantităţi de droguri, fiind suficient ca o persoană să aibă asupra sa asemenea substanţe, pentru a fi subiect activ al infracţiunilor prev. de art. 2 sau, după caz, art. 4 din Legea nr. 143/2000. De altfel, din chiar titlul actului normativ, rezultă că acesta are în vedere "prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri", iar în legătură cu cea din urmă ipoteză au fost incriminate ca infracţiuni mai multe acţiuni, cea mai uzuală fiind cea a deţinerii pentru consum propriu prohibită de art. 4 din lege. Raţiunea şi finalitatea adoptării acestui act normativ a fost, în realitate, descurajarea consumului de droguri, datorită consecinţelor nefaste sau chiar grave pe care acesta îl are asupra sănătăţii consumatorului; or, din această perspectivă, apare greu de înţeles de ce deţinerea pe o perioadă mai îndelungată a drogurilor în vederea consumului, chiar neurmată de această activitate, cade sub incidenţa art. 4 din Legea nr. 143/2000, în timp ce detenţia aceloraşi droguri, dar pe o perioadă scurtă, limitată la cea necesară consumului, nu ar fi socialmente periculoasă şi nu ar constitui aceeaşi infracţiune, deşi prin ipoteză consecinţele nefaste pentru sănătate s-au produs, odată cu epuizarea consumului ilicit. Pentru aceste considerente în sarcina inculpatului s-a reţinut şi infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
II. Prin Decizia penală nr. 250/A/2013 din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi de inculpatul V.C.R. împotriva Sentinţei penale nr. 107 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care a desfiinţat-o sub aspectul laturii penale, şi judecând a descontopit pedepsele aplicate prin sentinţa atacată şi le-a repus în individualitatea lor, după care:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen anterior a achitat pe inculpatul V.C.R. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
A menţinut pedepsele aplicate de: - 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare decât limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor stupefiante, prev. de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002;
A constatat că aceste infracţiuni au fost comise în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 86/2012, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă la 27 iunie 2012.
În baza art. 865 rap. la art. 85 C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi a descontopit această pedeapsă în sporul de 4 luni închisoare şi pedepsele componente de: - 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. anterior; - 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior, precum şi în pedepsele componente aplicate prin Sentinţa penală nr. 212/2011 a Tribunalului Cluj, definitivă la 7 iunie 2011 de: - 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 41 C. pen anterior; - 15 zile închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 41 C. pen. anterior în raport de care prezentele fapte se află în stare de pluralitate intermediară, prev. de art. 40 C. pen. anterior.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a contopit pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 8 luni închisoare, cele două de 6 luni închisoare şi de 15 zile de închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total 2 ani închisoare în regim de detenţie.
În temeiul art. 71 C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate. A stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj, suma de 150 RON, ce urma a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu. A obligat pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 750 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON reprezentând onorariu avocaţial parţial, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Starea de fapt referitoare la comiterea infracţiunilor prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că în data de 6 ianuarie 2012, în jurul orei 23,00, a condus autoturismul său de la localul D.C. din Năsăud până la o staţie de carburanţi din oraş, de unde şi-a cumpărat ţigări, apoi, la întoarcere, pe str. G., a pierdut controlul volanului şi a lovit trei autoturisme parcate, a fost reţinută în mod temeinic de către prima instanţă. Justificat s-a stabilit pe baza rapoartelor de constatare medico-legală că învinuitul avea o alcoolemie de 1,70 grame la mie, iar probele biologice au evidenţiat prezenţa tetrahidrocanabinolului, pe care inculpatul a recunoscut că l-a consumat sub formă de haşiş cu aproximativ cu o săptămână în urmă, de revelion. Legal prima instanţă a respins apărarea inculpatului, invocată şi ca motiv de apel, conform căreia infracţiunea de a conduce un autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante, prin faptul că este infracţiune de pericol, pericolul trebuie dovedit similar infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prin acte medicale care să ateste cuantumul concentraţiei drogurilor; într-adevăr, varianta tip a infracţiunii nu condiţionează ca acţiunea de a conduce un autovehicul să aibă loc cu o concentraţie a drogurilor mai mare decât o anumită limită legală dată însă aceasta tocmai datorită împrejurării că infracţiunea fiind de pericol conţinutul constitutiv al acesteia este realizat prin simplul fapt al conducerii sub influenţa unor droguri. Conducerea sub influenţa drogurilor, pe lângă actele medicale este dovedită de reacţiile sale de a-şi încleşta mâinile şi a se strâmba în mod necontrolat în momentul depistării de către organele de poliţie, fără însă ca el să fie în stare de beţie completă fiind totuşi apt să dea declaraţii scrise despre ce s-a întâmplat. Instanţa de apel a constatat că este temeinic motivul de apel invocat de către inculpat referitor la aspectul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiindcă infracţiunea reţinută de conducere a unui autovehicul sub influenţa stupefiantelor nu dovedeşte comiterea la o dată anterioară a infracţiunii de deţinere fără drept de droguri în vederea consumului propriu.
A apreciat că nici împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a consumat în urmă cu o săptămână cannabis nu realizează conţinutul infracţiunii de deţinere a drogului consumat, în primul rând pentru că există variante în care drogul poate fi consumat fără a fi deţinut de către consumator, iar, în al doilea rând, condamnarea unui inculpat în această situaţie contrazice incriminarea infracţiunilor legate de droguri, cadru legislativ în care legiuitorul român a optat pentru neincriminarea faptei de consum de droguri. De asemenea, a apreciat că nu sunt fondate motivele de apel invocate de către inculpat în sensul de a fi reţinute circumstanţe atenuante şi de a se da o relevanţă mai mare aspectelor favorabile legate de durata deplasării, condiţiile de trafic şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, din cauză că, totuşi, faptele acestuia de a conduce un autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi fiind sub influenţa substanţelor stupefiante au avut drept urmare avarierea a trei autoturisme. Faptele sale puteau avea drept urmare accidentarea gravă a unei persoane, care a ieşit la timp din autoturismul său tocmai înainte ca acesta să fie lovit de autoturismul condus de către inculpat.
Instanţa de apel a apreciat ca întemeiat apelul procurorului în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante motivat de faptul că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, rămasă definitivă la 27 iunie 2012, astfel încât în baza art. 865 raportat la art. 85 C. pen. anterior, a apreciat că se impune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare. A reţinut că motivul de apel invocat de procuror, conform căruia faptele prezente au fost comise în stare de pluralitate intermediară cu infracţiunile pentru care s-au aplicat pedepsele de 6 luni închisoare şi de 15 zile prin Sentinţa penală nr. 2012/2011 a Tribunalului Cluj, ce a rămas definitivă anterior comiterii prezentelor fapte, este legal însă nu atrage concluzia că trebuia revocată suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante a celor două pluralităţi menţionate din cauză că, astfel cum s-a constatat ulterior prin Sentinţa penală nr. 86/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud nu erau întrunite condiţiile suspendării condiţionate datorită existenţei unor altor fapte concurente, ori, ceea ce nu poate exista deoarece este nul, nu poate produce efecte deloc. A concluzionat că sancţionarea ambelor pluralităţi de infracţiuni, concurs şi pluralitate intermediară, va avea loc unitar, conform art. 40 alin. (2) C. pen. anterior, prin aplicarea pedepsei după regulile de la concurs. Datorită numărului de fapte concurente comise a apreciat că reeducarea inculpatului, în ciuda faptului că în luna noiembrie 2013 a dovedit că s-a abţinut de la consumul de droguri, poate avea loc doar prin executarea pedepsei în regim de detenţie; în acest sens nu poate fi omis faptul că a săvârşit mai multe infracţiuni în legătură cu drogurile, precum şi infracţiuni diferite la regimul circulaţiei pe drumurile publice, comise tot pe fondul consumului unor substanţe ce creează dependenţă.
III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C.R. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 172 din C. proc. pen. anterior.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu s-a dovedit ştiinţific că concentraţia de substanţe stupefiante în sânge reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, a solicitat reindividualizarea pedepsei în favoarea inculpatului, atât sub aspectul pedepselor şi a sporului aplicat, cât şi sub aspectul individualizării modalităţii de executare, a solicitat aplicarea circumstanţelor atenuante personale prevăzute de art. 74 din C. pen. anterior şi reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat în apel.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.C.R. în raport de motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, însă numai sub aspectul modalităţii de stabilire a cheltuielilor judiciare în apel, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la 18 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 ianuarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Din motivarea recursului şi din dezbateri, Înalta Curte constată că motivele de casare privind reindividualizarea pedepsei în favoarea inculpatului, cu referire la pedepsele şi la sporul aplicat inculpatului, reindividualizarea modalităţii de executare şi aplicarea circumstanţelor atenuante personale prevăzute de art. 74 din C. pen. anterior, exced cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior având în vedere că se contestă chiar situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, respectiv modul în care această instanţă a apreciat probele, inculpatul tinzând să obţină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferite, care să evidenţieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice, individualizării pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia. Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispoziţiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conţinutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator şi stabilirea situaţiei de fapt, fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel. Din această perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care inculpatul susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, că în calea de atac a recursului se poate doar verifica, prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracţiunii reţinute în sarcina sa, atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât şi din punct de vedere al tuturor elementelor constitutive care caracterizează infracţiunea. Înalta Curte constată că, spre deosebire de dispoziţiile art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 în care se stabileşte o limită inferioară a concentraţiei de alcool în sânge, limită sub care fapta nu constituie infracţiune, art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, nu conţine o prevedere similară cu privire la concentraţia substanţelor stupefiante, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ca simplul consum a unor astfel de substanţe, indiferent de cantitatea consumată sau de efectele produse asupra organismului consumatorului, să fie sancţionat penal, fapta în sine prezentând un pericol social abstract ridicat, motiv pentru care criticile inculpatului privind nedovedirea pericolului public al faptei sunt neîntemeiate. în cazul infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 urmarea imediată constă tocmai în starea de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice generată de simplul consum de stupefiante, nu în producerea vreunui eveniment rutier, iar legătura de cauzalitate între consumul de droguri şi starea de pericol rezultă din înseşi materialitatea faptei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs dezvoltat în legătură cu cuantumul cheltuielilor judiciare, Înalta Curte constată că acesta este fondat având în vedere faptul că instanţa de apel a admis atât apelul inculpatului V.C.R., cât şi pe cel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, însă l-a obligat pe apelantul-inculpat să plătească în favoarea statului suma de 750 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 150 RON a reprezentat onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu. Conform art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins sau care şi-a retras apelul, recursul sau cererea, iar potrivit art. 192 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, în toate celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Având în vedere că inculpatul V.C.R. nu a fost condamnat în apelul procurorului, ci doar s-a schimbat modalitatea de executare a pedepsei şi faptul că apelul acestuia a fost admis, fiind achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că în mod nelegal inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac a apelului, urmând să admită recursul inculpatului sub acest aspect.
În sfârşit, examinând recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunţării deciziei în apel, 18 decembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său. Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 au fost abrogate prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012, însă faptele nu au fost dezincriminate, ci doar au fost preluate, cu acelaşi conţinut legal, inclusiv în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, de dispoziţiile art. 336 C. pen., iar celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului nu au suferit modificări prin intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a Legii nr. 286/2009. Analizând aplicarea art. 5 din perspectiva concursului de infracţiuni prevăzut de normele penale succesive, Înalta Curte constată că, deşi instanţele inferioare i-au aplicat inculpatului un spor de 4 luni, şi sub acest aspect legea veche este mai 10 favorabilă, dispoziţiile art. 39 lit. b) din C. pen. impunând pentru concursul de infracţiuni a se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv pedeapsa de 1 an şi 8 luni şi un spor de 1 an 2 luni şi 25 de zile (1 an + 1 an + 8 luni + 6 luni + 6 luni + 15 zile), astfel încât pedeapsa rezultantă ar fi de 2 ani 10 luni şi 25 zile.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul V.C.R. şi va casa, în parte, decizia recurată numai cu privire la dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel, în sensul că va înlătura obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON, reprezintă onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 250/A/2013 din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează, în parte, decizia recurată numai cu privire la dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel, în sensul că înlătură obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 150 RON, reprezintă onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2031/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2033/2014. Penal → |
|---|
