ICCJ. Decizia nr. 2031/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2031/2014
Dosar nr. 7256/117/2013
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 273 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 7256/117/2013:
1. a fost condamnat inculpatul M.T. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare. S-a făcut aplicaţiunea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 71 alin. (1), (2) C. pen. anterior. S-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. anterior, pe durata de 4 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior. În temeiul art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 862 C. pen. anterior. În baza art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte o dată la 6 luni, în ultima zi de vineri a fiecărui semestru, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 864 C. pen. anterior.
De asemenea, s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Potrivit art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 17 aprilie 2013 până la data punerii sale în libertate.
2. a fost condamnat inculpatul M.V. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de: 2 ani şi 4 luni închisoare. S-a făcut aplicaţiunea prev. art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 71 alin. (1), (2) C. pen. anterior, în temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de doi ani plus pedeapsa aplicată, potrivit art. 82 C. pen. anterior,
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, potrivit art. 83 C. pen. anterior,
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. anterior a fost obligat fiecare dintre inculpaţi să plătească câte 3.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj nr. 24/P/2013, au fost trimişi în judecată inculpatul M.T. şi M.V., după cum urmează:
- M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- M.V., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În primă instanţă, la data de 25 iunie 2013, inculpatul M.T. a înţeles să se prevaleze de prev. art. 3201 C. proc. pen. anterior, adică recunoaşterea săvârşirii în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nesolicitând alte probe.
La data de 4 iunie 2013, din partea inculpatului M.V. a fost depusă declaraţie autentificată la notar prin care şi acest inculpat a solicitat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen. anterior, adică recunoaşterea săvârşirii în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nesolicitând alte probe.
În aceste condiţii, instanţa de fond a încuviinţat cererea inculpaţilor şi judecarea acestora s-a făcut pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care ei le cunosc, şi le însuşesc, faptele fiind stabilite şi fiind suficiente date cu privire la persoana inculpaţilor pentru a permite stabilirea unor pedepse.
Astfel, în final, s-a reţinut că fapta inculpatului M.T. - director al Direcţiei Silvice Cluj care la data de 15 aprilie 2013 a primit de la inculpatul M.V. suma de 10.000 RON provenită de la acesta şi de la denunţătorii T.V. şi B.C. pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să asigure inculpatului M.V. stabilite pe funcţia deţinută şi rezultate favorabile la controalele efectuate bianual precum şi pentru a nu dispune sancţionarea numiţilor T.V. şi B.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului M.V., pădurar în Cantonul 17, District III Dobruşu din cadrul Direcţiei Silvice Cluj, care la data de 15 aprilie 2013 a oferit şi remis inculpatului M.T. suma de 10.000 RON provenită din partea sa şi a denunţătorilor T.V. şi B.C., pentru ca inculpatul, în calitatea sa de director al Direcţiei Silvice Cluj, să asigure învinuitului M.V. stabilite pe funcţia deţinută şi rezultate favorabile la controalele efectuate bianual privind modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum şi pentru a nu dispune sancţionarea numiţilor T.V. şi B.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. anterior coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000. Primirea la data de 15 aprilie 2013 a sumei de 10.000 RON s-a realizat de către inculpatul M.T. în directă legătură cu funcţia sa de director al Direcţiei Silvice Cluj, fiind întrunit conţinutul infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000. Din analiza fişei postului comunicată de Direcţia Silvică Cluj, s-a constatat că acesta are relaţii de subordonare doar faţă de conducerea R.N.P.R., având în subordine întreg personalul angajat al Direcţiei Silvice Cluj. În virtutea acestei poziţii, este prevăzut expres că directorul direcţiei emite decizii de numire a comisiilor de specialitate pentru efectuarea controalelor, efectuarea cercetării administrative pentru persoanele vinovate şi pentru recuperarea debitelor (pct. 6 al fişei), aplică potrivit legii sancţiuni disciplinare salariaţilor unităţii ori de câte ori constată că au săvârşit abateri disciplinare (pct. 14), analizează şi aprobă actele de control (pct. 21), încheie, modifică, suspendă şi după caz, desface contractul individual de muncă al salariaţilor din cadrul unităţii (pct. 1 al fişei postului). Rezultă astfel fără dubiu că atribuţiile şi sarcinile de serviciu ale inculpatului sunt cele în considerarea cărora s-a realizat primirea sumelor de bani sau a foloaselor, scopul fiind acela al determinării inculpatului la încălcarea acestora sau la îndeplinirea lor necorespunzătoare, defectuoasă.
Faptele descrise mai sus au fost probate prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale: denunţ penal formulat de T.V., la data de 21 februarie 2013; denunţ penal formulat de către B.C., la data de 21 martie 2013; declaraţii olografe a denunţătorului T.V. din 15 aprilie 2013; declaraţia denunţătorului T.V. din 16 .aprilie 2013; declaraţii olografe ale denunţătorului B.C. din data de 15 aprilie 2013; proces-verbal din data de 30 aprilie 2013 încheiat de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul ST Cluj al D.N.A.; rezoluţie de începere a urmăririi penale din data de 15 aprilie 2013; ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.T., din data de 15 aprilie 2013; declaraţie de inculpat M.T. din data de 15 aprilie 2013; ordonanţă de extindere şi schimbare a încadrării juridice din data de 17 aprilie 2013; declaraţia inculpatului M.T. din data de 17 aprilie 2013; declaraţia martorului S.A.P. din data de 25 aprilie 2013; declaraţie olografa a făptuitorului M.V. din data de 15 aprilie 2013; declaraţia făptuitorului M.V. din data de 16 aprilie 2013; declaraţia făptuitorului M.V. din data de 23 aprilie 2013; rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de făptuitorul M.V. din data de 23 aprilie 2013; procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii lui M.V. din data de 23 aprilie 2013; declaraţie de inculpat M.V. din data de 23 aprilie 2013; declaraţii martori; etc.
Procedând la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior şi de prev. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior. Astfel, au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse cu o treime, gradul de pericol social concret al faptelor comise, care este ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de legea penală şi lezată prin acţiunile antisociale ale inculpaţilor, împrejurările concrete de săvârşire a faptelor respective, nu în ultimul rând persoana inculpaţilor, care se află la prima confruntare cu legea penală, au colaborat cu organele judiciare, iar la dosar există depuse o serie largă de acte doveditoare ale profilului moral şi social al acestora. Aceste elemente au fost avute în vedere de către instanţă atunci când va proceda la stabilirea în concret a cuantumului pedepselor şi se va orienta spre limita minimă potrivit art. 3201 C. proc. pen. anterior, însă fără a admite solicitările apărătorilor formulate în sensul reţinerii de circumstanţe atenuante, pentru că acele împrejurări care au fost apreciate de către apărare ca fiind circumscrise elementului de atenuare a pedepsei, reprezintă comportări normale ale unui individ în societate, nu sunt ieşite din comun, nu sunt de natură a conduce instanţa spre concluzia că se impune a fi reţinute, nu sunt de natură a contribui în asemenea măsură încât să se reducă cuantumul pedepselor. Toate acele aspecte reliefate de către apărare sunt în circumstanţiere şi vor fi reţinute de către instanţă în plaja oferită de prev. art. 72 C. pen. anterior. Elementele descrise mai sus şi care au stat la baza aplicării pedepselor menţionate au fost avute în vedere de către instanţă pentru stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei rezultante neprivative de libertate, pentru că în această modalitate (cuantum şi mod de executare a pedepselor), scopul indicat de art. 52 C. pen. anterior poate fi atins în cazul acestor inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 5/A/2014 din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelul declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 273 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Cluj pe care a desfiinţat-o cu privire la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate inculpaţilor M.T. şi M.V., după care:
Potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. a interzis inculpatului M.T. exercitarea pe o durată de 4 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa sau exercita o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii. Conform art. 71 alin. (1) C. pen. anterior de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea pedepsei inculpatul M.T. i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa sau exercita o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. anterior de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea pedepsei inculpatului M.V. i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Faţă de ambii inculpaţii s-a aplicat art. 71 alin. (5) C. pen. anterior. Instanţa de apel a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
Prin aceeaşi decizie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.T. împotriva Sentinţei penale nr. 273 din 2 iulie 2013 a Tribunalului Cluj. De asemenea, a respins cererea inculpatului M.V. de extindere a efectelor apelului declarat de inculpatul M.T.
A stabilit suma de câte 150 RON onorarii parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea B.C.A.J. Cluj. L-a obligat pe inculpatul M.T. să plătească suma de 600 RON cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 150 RON reprezintă onorariu avocaţial din oficiu), iar restul cheltuielilor rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În prealabil, a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului M.T. atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora, iar pedeapsa astfel stabilită fiind în măsură să contribuie la reeducarea acestuia şi la prevenirea săvârşirii pe viitor de noi fapte antisociale, sub acest aspect ambele apeluri fiind nefondate. În acest context Curtea a subliniat că modalitatea de executare aleasă de prima instanţă corespunde gradului de pericol social al infracţiunii comise, suspendarea condiţionată prev. de art. 81 C. pen anterior solicitată de inculpat fiind insuficientă. A apreciat că apelul procurorului este întemeiat însă numai în ceea ce priveşte conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate inculpaţilor M.T. şi M.V., în sensul că aplicarea interdicţiei prevăzute de textul art. 64 lit. c) în termeni generici inculpatului M.T. prin simpla indicare a textului de lege, fără precizarea conţinutului concret al pedepsei, face ca măsura să fie, practic, inoperantă şi deci ineficientă. Totodată, s-a observat o evidentă neconcordanţă între măsurile dispuse, instanţa fondului socotind că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor elective - atât de a alege cât şi de a fi ales - pe durata unei perioade de 4 ani după executarea pedepsei principale pentru ca, atunci când dispune aplicarea pedepsei accesorii, să limiteze decăderea conform art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior. Curtea a apreciat că procedeul este eronat, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc argumentele care au determinat aplicarea pedepsei complementare cu conţinut diferit faţă de pedeapsa accesorie în ceea ce priveşte interdicţia prevăzută de art. 64 lit. a) C. pen. anterior. Prin urmare, a reţinut că se impune limitarea atât a pedepsei complementare cât şi a celei accesorii la interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective publice, conform art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, în acelaşi timp fiind necesară extinderea pedepsei accesorii corespunzător pedepselor complementare, neputându-se argumenta juridic conţinutul diferit al acestora. Este evident că dacă interdicţiile se impun a fi aplicate după executarea pedepsei principale, cu atât mai mult, pe durata acesteia nu se poate admite ca inculpatul să ocupe funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori să deţină funcţii sau să exercite activităţi de natura celor de care s-a folosit în activitatea infracţională. A interzis inculpatului doar exercitarea funcţiei de director al Direcţiei Silvice având în vedere că în actul de sesizare precum şi în sentinţă se găseşte sintagma "inculpatul M.T. în calitate de director al Direcţiei Silvice..". În privinţa inculpatului M.V., a apreciat că se impune şi aplicarea pedepsei accesorii a interdicţiei prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior alături de cea dispusă de instanţa de fond, săvârşirea infracţiunii de corupţie fiind incompatibilă cu dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.T., fără a formula în scris motivele de recurs nici prin cererea de recurs, nici printr-un memoriu separat.
Prin motivele de recurs susţinute oral în faţa instanţei inculpatul prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior, dezvoltând critici cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, solicitând coborârea acesteia sub minimul special.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.T. în raport de motivele de casare invocate şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 februarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Înalta Curte constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Înalta Curte mai reţine că pct. 172 al art. 3859 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, nu se numără printre cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14 şi cel de la pct. 15, cu menţiunea că acesta se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului şi prin urmare, motivele de recurs formulate de inculpat ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv înainte de data de 11 iunie 2014, în condiţiile în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 17 iunie 2014.
Cum motivele de recurs nu au fost formulate în scris, ci doar expuse oral cu ocazia dezbaterilor şi constatând că nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte nu va proceda la analizarea acestora întrucât nu mai pot face obiectul examinării instanţei de control judiciar.
De altfel, criticile privind reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii cuantumului acesteia, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 din C. proc. pen. anterior şi nu poate fi examinată nici în raport de pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, pct. 14 a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se aşadar un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare, nu mai poate fi examinată în recurs.
Examinând recursul declarat de inculpat şi în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunţării deciziei în apel, 14 ianuarie 2014 şi până la soluţionarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă. Pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său, raportat la dispoziţiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului, art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este incriminată în prezent prin dispoziţiile art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, text de lege care este mai favorabil sub aspectul maximului special al pedepsei ce poate fi aplicată inculpatului (pedeapsa închisorii de 10 ani faţă de 12 ani, prevăzută de C. pen. anterior). Totodată, constată că instanţele inferioare au făcut o individualizare a pedepsei închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 10 luni şi că pedepsele accesorie şi complementară aplicate inculpatului se regăsesc în aceleaşi limite şi sub acelaşi conţinut în dispoziţiile art. 66 lit. a), b) din C. pen., astfel încât, în concret legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului în condiţiile în care aplicarea acesteia nu duce nici la reducerea pedepsei aplicate, nici la înlăturarea sau reducerea celorlalte sancţiuni de drept penal. În plus, Înalta Curte constată că sub aspectul efectelor, modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanţele inferioare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, este mai favorabilă inculpatului faţă de celelalte modalităţi de executare prevăzute de legea nouă.
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei penale nr. 5/A/2014 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei penale nr. 5/A/2014 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2030/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2032/2014. Penal → |
|---|
