ICCJ. Decizia nr. 2046/2014. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2046/2014
Dosar nr. 57431/3/2010
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Deliberând asupra recursurilor declarate, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 512 din 08 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul B.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior a fost condamnat inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L.F.I. SRL la plata sumei de 10.945.369,81 RON către partea civilă ANAF, la care se vor calcula obligaţiile fiscale accesorii - majorări, penalităţi şi dobânzi - în conformitate cu Codul de procedură fiscală, obligaţii ce urmează a fi calculate de la data scadenţei obligaţiei fiscale şi până la data plăţii integrale.
În baza art. 163 C. proc. pen. anterior s-a menţinut sechestrul asigurător luat în cursul urmăririi penale prin ordonanţa din 19 noiembrie 2010 şi ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 10.945.369,81 RON, măsura putând fi adusă la îndeplinire şi de organele de executare ale părţii civile.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior s-a dispus anularea actelor false, respectiv facturile prezentate la import de SC M.L.F.I. SRL, astfel cum sunt enumerate la dosar.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. anterior a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 60.000 RON cheltuieli judiciare stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul B.T., în calitate de administrator la SC M.L.F.I. SRL, a efectuat în perioada anilor 2003 - 2004 un număr mare de importuri de flori şi plante naturale de la firma olandeză E.V. şi a prezentat la autorităţile vamale din România facturi externe false, cu valoare mult mai mică decât în realitate, respectiv decât la valorile existente în facturile emise de exportator şi înregistrate la autorităţile vamale olandeze, cauzând astfel un prejudiciul bugetului de stat în sumă de 108.434.909.900 ROL, sumă din care 58.439.149.853 ROL reprezintă diferenţe taxe vamale, iar suma de 49.995.760.048 RON reprezintă diferenţă TVA.
Procedând de manevra arătată mai sus şi comisionul vamal achitat Direcţiei Generală a Vămilor a fost mai mic cu suma de 1.018.788.191 ROL decât cel legal datorat.
În drept, faptele inculpatului B.T. au fost încadrate în dispoziţiile art. 273 din Legea nr. 86/2006 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Pentru prima faptă s-au reţinut a fi aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât s-au săvârşit mai multe acte materiale în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior, apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
II. Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul B.T., critica vizând nelegalitatea soluţiei sub aspectul greşitei condamnări pentru cele două fapte deduse judecăţii.
A susţinut inculpatul că faptele nu există, dat fiind faptul că marfa importată de în Olanda nu putea să plece neînsoţită de factură, care la rândul ei trebuia să fie însoţită de documentele de transport internaţional, precum şi faptul că documentele însoţitoare ale mărfii parcurgeau mai multe puncte de frontieră, prin ţări care aveau obligaţia să verifice transportul, iar susţinerea acuzării şi a instanţei de fond în sensul că în camioanele respective ar fi fost cantităţi duble sau triple de mărfuri este lipsită de logică.
În consecinţă, a solicitat inculpatul achitarea sa, potrivit dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.
Prin Decizia penală nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus respingerea, ca nefundat, a apelului declarat de inculpatul B.T. împotriva Sentinţei penale nr. 512 din 08 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Examinându-se hotărârea apelată în conformitate şi în limita dispoziţiile art. 371, 372 şi 378 C. proc. pen. anterior s-a constatat că apelul este nefundat iar prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, dând şi o încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpat.
Astfel, din probele dosarului s-a reţinut că inculpatul B.T. este administratorul SC "M.L.F.I." SRL, firmă care are ca obiect de activitate comerţul cu plante şi în calitatea sa de administrator inculpatul a efectuat în mod repetat importuri de flori şi plante naturale de la firma olandeză "E.V.", prezentând autorităţilor vamale române facturi externe întocmite în fals în care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către firma olandeză.
Activitatea de import desfăşurată de societatea administrată de inculpat cu privire la un număr de 12 facturi externe emise în perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 a fost supusă unui control vamal, controlul având ca obiect realitatea preţului plătit efectiv către furnizorul olandez.
Întrucât societatea nu funcţiona la sediul declarat nu s-a putut efectua un control la sediu, astfel încât s-a procedat la analiza facturilor în cauză depuse de inculpat la autorităţile vamale române prin comparare cu documentele ce au fost puse la dispoziţie de partenerul olandez.
În urma controlului a rezultat o diferenţă de valoare între documentele prezentate la export în Olanda şi cele prezentate la import în România, în sensul că societatea administrată de inculpat a prezentat la import autorităţii vamale române facturi cu o valoare mai mică decât cele prezentate la export în Olanda.
Un prim control a fost efectuat de organele abilitate pentru perioada 24 februarie 2003 -31 decembrie 2003.
Astfel, la data de 04 februarie 2008 Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a finalizat verificarea situaţiei importurilor efectuate de inculpat pe baza documentelor vamale solicitate de la autoritatea vamală din Olanda şi cele prezentate de societatea administrată de inculpat autorităţii vamale române, încheind procesul-verbal nr. 2875/2008.
S-a constatat în actul de control că SC "M.L.F.I." SRL nu a declarat corect valoarea în vamă pentru importurile de flori în perioada verificată, valoarea reală a mărfurilor fiind mult mai mare, fiind calculate diferenţe vamale de import în sumă totală de 4.856.801,83 ROL, din care 2.591.147,15 ROL - diferenţe taxe vamale, 44.831,97 ROL - diferenţă comision vamal şi 2.220.822,71 ROL - diferenţă TVA.
Un al doilea control a vizat perioada 01 ianuarie 2004 - 28 decembrie 2004, iar Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a încheiat la data de 05 ianuarie 2009 procesul-verbal de control nr. 10844/SAVF/CV, având la bază documentele puse la dispoziţie de autorităţile vamale din Olanda şi cele prezentate de inculpat în calitatea sa de administrator al societăţii la autorităţile vamale române.
Prin procesul-verbal sus-menţionat s-a constatat că în perioada supusă controlului, SC "M.L.F.I." SRL a efectuat un număr de 138 operaţiuni de import, din care 73 de operaţiuni de import din Olanda, de la unui furnizor extern - firma "E.V. Olanda, iar valorile de tranzacţie prezentate în vama română sunt mult mai mici în raport cu valorile prezentate în vama olandeză.
Astfel, pentru cele 73 de operaţiuni vamale de import în sumă totală de 55.093.524.938,87 ROL, suma de 29.729.891,89 ROL reprezintă diferenţe taxe vamale, suma de 517.441.943,20 ROL reprezintă diferenţă comision vamal şi suma de 25.409.794,680,33 ROL reprezintă diferenţă TVA.
S-a precizat că la data de 23 martie 2005 autorităţile olandeze au demarat o anchetă penală faţă de reprezentanţii firmei "E.V., E.K. şi E.J. şi de angajaţii firmei sub aspectul infracţiunii de fals, iar cercetarea a vizat facturile emise de această societate, în scopul de a le folosi ea însăşi sau de a fi folosită de alte persoane în anii 2002, 2003 şi 2004.
Iniţial firma olandeză a fost sancţionată cu pedeapsa unei amenzi de 30.000 euro pentru faptul că în perioada 01 martie 2002 - 25 martie 2002, societatea "E.V. a întocmit de mai multe ori facturi false cu o valoare mai mică decât cea pentru care s-a livrat în realitate, dar ulterior, autorităţile olandeze au constatat continuarea activităţii ilicite şi după data aplicării amenzii, astfel încât au continuat ancheta penală împotriva societăţii olandeze şi au constatat alte date cu privire la activitatea inculpatului B.T.
Relevant în sensul celor reţinute mai sus este procesul-verbal întocmit de FIOD - ECD Biroul Amsterdam, aflat la dosar.
Legalitatea procesului-verbal a fost contestată de inculpat, însă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, instanţele române nu au niciun temei legal să cenzureze actele transmise prin comisie rogatorie.
Cert este că din actele transmise de autorităţile olandeze rezultă că ancheta care s-a desfăşurat a fost una penală, condusă de procuror, iar în cadrul acestei anchete, autorităţile olandeze au solicitat de la vama română copii de pe toate facturile emise de firma olandeză către SC "M.L.F.I." SRL pentru perioada 29 martie 2002 - 31 decembrie 2003.
În cadrul acestei anchete, autorităţile olandeze au solicitat de la vama română copii după toate facturile emise de E.V. către SC M.L.F.I. S.R.L., pentru perioada 29 martie 2002 până la 31 decembrie 2003, care au fost prezentate la vama română odată cu declaraţiile de import pentru transporturile de flori.
Din procesul-verbal de anchetă întocmit de FIOD - ECD a rezultat că datele de pe facturile firmei E.V., aşa cum au fost prezentate la vama română odată cu importul în România, coincid cu cele din facturile salvate în fişierul Sagitta Export al Vămii Olandeze, iar numerele de înmatriculare ale autoturismelor aşa cum sunt menţionate în declaraţiile de import prezentate la intrarea în România sunt identice cu cele menţionate în declaraţiile de export din cadrul fişierului Sagitta Export de la Vama Olandeză.
Însă, valoarea facturilor firmei E.V. care au fost prezentate odată cu importurile în România, nu se potriveşte cu valoarea celor 211 facturi salvate în fişierul Sagitta Export de la Vama Olandeză, pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003.
Valoarea totală a celor 211 facturi în Vama Română este de 967.026,48 euro, în timp ce în fişierul Sagitta Export de la Vama Olandeză, valoarea totală a exportului, pentru aceeaşi perioadă de timp, apare ca fiind 5.731.770,09 euro.
În cadrul anchetei olandeze au fost verificate în cadrul procedurii de asistenţă judiciară alte 12 facturi, din perioada 02 februarie 2004 - 20 iulie 2004 inclusiv, prin compararea cu valorile înregistrate în sistemul Sagitta Export, stabilindu-se că valoarea presupusă pentru florile şi plantele exportate a fost de 501.688,89 euro, iar la vama română s-a declarat drept valoare 64.546,66 euro (rezultând o diferenţă de 437.142,23 euro), ca urmare a acestei constatări fiind extinse cercetările cu privire la firma olandeză şi pentru perioada anului 2004.
S-a procedat la verificarea facturilor din perioada 01 ianuarie 2004 - 26 octombrie 2004 stabilindu-se, prin compararea facturilor de la E.V. către SC M.L.F.I. SRL care au fost prezentate odată cu declaraţiile de import la vama română cu valorile din sistemul Sagitta Export, că valoarea presupusă a plantelor şi a florilor exportate a fost de 1.911.605,8 euro, iar la vama română s-a declarat valoarea de 517.407,44 euro (rezultând o diferenţă de 1.394.197,64 euro).
În cadrul anchetei realizate de autorităţile olandeze s-a stabilit că activitatea ilicită a firmei E.V. nu a adus niciun prejudiciul statului olandez, această firmă achitându-şi integral toate obligaţiile fiscale legate de activităţile de export.
Din declaraţiile date în cadrul anchetei olandeze de angajaţii societăţii E.V., W.V., R.K., H.M., rezultă că în relaţia dintre firma E.V. şi SC M.L.F.I. SRL, la cererea clientului român, erau emise două tipuri de facturi - facturile mari, ce conţineau suma reală plătită de inculpatul B.T. şi care erau înregistrate de firma olandeză care plătea datoriile fiscale la valoarea reală a tranzacţiilor, şi facturile mici - care însoţeau transportul cu camionul, pe care inculpatul B. urma să le folosească la graniţa română, şi în care erau menţionate sume mai mici, indicate telefonic de clientul român - B.T., care urma astfel să plătească taxe vamale mai mici. Din declaraţiile aceloraşi persoane rezultă că această modalitate de lucru era agreată de firma olandeză pentru a păstra relaţiile cu clientul român.
Este în afară de orice dubiu că între facturile emise în perioada 2003 - 2004 identificate de autorităţile olandeze la furnizorul olandez şi cele prezentate în vamă de către SC "M.L.F.I." SRL nu există diferenţe cu privire la numărul, date emiterii, denumirea mărfii, total calitate brută, total calitate netă, număr de colete, însă valorile de tranzacţie exprimate în euro înscrise pe facturile emise de exportatorul olandez sunt mult mai mari decât valorile de tranzacţie prezentate de societatea administrată de inculpat la importul în România şi acest lucru rezultă din raportul de constatare care a fost întocmit în cursul urmăririi penale.
Procedând în modul arătat mai sus, prin prezentarea la autoritatea vamală română a unor facturi care au prezentat preţuri de tranzacţie mai mici decât cele reale, inculpaţi, a produs bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 108.434.909.900 ROL, din care suma de 58.439.149.853 ROL reprezintă deferente taxe vamale şi 49.995.760.047 ROL reprezintă diferenţe T.V.A. la care se adaugă comisionul vamal neachitat Direcţiei Generale a Vămilor în sumă de 1.018.788.191 ROL.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor deduse judecăţii în prezenta cauză şi a solicitat efectuarea unei expertize contabile, la care a renunţat la termenul de judecată din 11 decembrie 2013, susţinând că expertul a avut în vedere documente, respectiv facturile exportatorului olandez, pe care, el, inculpatul nu le recunoaşte.
Este imposibil de crezut că autorităţile olandeze ar fi pus la dispoziţie acte false, mai ales că actele respective au fost analizate în ancheta penală care a avut loc cu privire la activitatea firmei olandeze, aspect ce a fost expus mai sus, dar, din moment ce expertiza s-a efectuat la cererea inculpatului este dreptul acestuia să renunţe la ea.
În fine, inculpatul nu a putut explica de ce valoarea facturilor firmei "E.V." care au fost prezentate odată cu importurile în România, nu se potriveşte cu valoarea celor 211 facturi salvate în fişierul Sagitta Export de la vama olandeză, pentru perioada 29 martie 2002 - 29 decembrie 2003.
Apărarea inculpatului în sensul că menţiunile din facturile prezentate la vama română sunt cele reale este infirmată de faptul clar stabilit că aceleaşi facturi folosite la vama românească au fost înregistrate în contabilitatea firmei "E.V." la o valoare mult mai mare.
Nici referirea inculpatului la faptul că ar fi susţinut acuzarea că în camioanele respective erau cantităţi duble sau triple de mărfuri nu este reală.
Niciodată nu a fost acuzat inculpatul de aşa ceva, acuzaţia adusă fiind strict legată de faptul că a prezentat autorităţilor vamale române facturi externe întocmite în fals în care au fost trecute valori mult mai mici decât cele reale, achitate către firma olandeză.
În consecinţă, s-a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul B.T. constând în aceea că a efectuat în mod repetat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale importuri de flori şi plante naturale din Olanda, folosind la autorităţile vamale române documente false, respectiv facturi subevaluate, în scopul de a achita obligaţii vamale diminuate faţă de cele reale în perioada anilor 2003 - 2004, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Având în vedere cele ce preced, critica formulată de inculpat sentinţei fondului s-a apreciat a fi nefondată, iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior s-a respins apelul ca nefondat.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul B.T.
Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii deoarece întregul probatoriu a fost interpretat greşit de instanţele inferioare când l-au condamnat pe inculpat şi au respins calea de atac, solicitând aplicarea art. 396 art. 5 C. proc. pen., reevaluarea situaţiei de fapt, reinterpretarea probelor şi achitarea pe lipsă de probe, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 38514 C. proc. pen. anterior, cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
În cauză, Înalta Curte nu are obligaţia să procedeze la ascultarea inculpatului, acesta fiind ascultat la instanţele de fond şi apel, iar aceste instanţe au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Mai mult, inculpatul prin apărător ales nu a formulat nicio cerere în acest sens, ci doar cereri în probaţiune.
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 19 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 11 din lege nefiind aplicabile în speţă - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac şi limitat doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul inculpat, se constată că, nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, respectiv invocarea, în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Motivele de recurs de la filele 13 - 26 au fost depuse de apărătorul ales la data de 02 mai 2014 prin Serviciul Registratură, iar cele de la filele 27 - 28 au fost depuse de apărătorul din oficiu la data de 01 mai 2014 prin fax.
Instanţa de recurs constată că singurul caz de casare invocat de inculpat şi prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior nu a fost invocat în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, ultima zi de depunere a motivelor de recurs fiind 30 aprilie 2014, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost pe 07 mai 2014, iar acest caz de casare nu se ia în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel că acest caz de casare nu va fi luat în considerare.
Mai mult, critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în calea de atac a recursului, aşa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permiţând instanţei de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente nici cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor, instanţa de recurs constată că inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunile prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior, pedepsele pentru aceste infracţiuni nefiind modificate.
Aceste infracţiuni au fost săvârşite în concurs, iar concursul de infracţiuni din noul C. pen. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancţionat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracţiuni reglementat de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani.
Pentru aceste motive nu se impune aplicarea art. 5 C. pen.
Faţă de tardiva invocare a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior şi faţă de lipsa oricărui alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanţei de recurs de către recurentul inculpat B.T.
Faţă de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva Deciziei penale nr. 323 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2063/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2049/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
