ICCJ. Decizia nr. 2007/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2007/2014
Dosar nr. 12696/118/2012
Şedinţa publică din 12 iunie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Constanţa, prin Sentinţa penală nr. 236 din 27 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 12696/118/2012 a condamnat pe inculpatul R.S.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. pen.p. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă faţă de inculpatul R.S.C. prin încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea vătămată S.V.B., prin reprezentant legal S.E.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a obligat pe inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1181,73 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale.
A respins, ca nefondată, cererea părţii vătămate privind obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata prestaţiei lunare în cuantum de 500 RON.
În baza art. 357 alin. (2) lit. C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., art. 163 alin. (5) teza a II-a şi alin. (6) lit. b) C. proc. pen. a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente N.N. până la concurenţa sumei de 36.181,73 RON.
Dispoziţia privind măsura asigurătorie este executorie de la data pronunţării.
În baza art. 191 alin. (1), (3) C. pen. a obligat pe inculpatul R.S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N., la plata sumei de 1.100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. (1), (4) C. proc. pen. cu aplicarea art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către aceasta prin reprezentant legal - onorariu avocat ales.
Instanţa fondului a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 1181/P/2011 din 25 octombrie 2012 consecutiv căruia s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului R.S.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi urm. C. pen.
În esenţă, actul de inculpare a reţinut că în datele de 13 iunie 2011 şi 14 iunie 2011, inculpatul minor în vârstă de 15 ani a întreţinut acte sexuale atât orale cât şi anale cu minorul S.V.B. de 9 ani.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. pen. anterior după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi în apărare - instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului, în care sens a reţinut că din probele administrate a mai rezultat că, în ziua de 13 iunie 2011, la domiciliul părţii vătămate S.V.B. a venit inculpatul care îi era vecin şi care i-a spus să meargă împreună cu el pe un deal din spatele blocului, să îi arate ceva, însă nu i-a spus ce, făcându-l curios.
Cei doi au plecat şi, ajungând în acel loc, pe deal, profitând că nu este nimeni prin preajmă, inculpatul a dezbrăcat-o pe partea vătămată dându-i astfel jos pantalonaşii scurţi şi chiloţii după care, sub ameninţare cu moartea, a întreţinut un act sexual anal cu aceasta.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate, în timpul actului sexual aceasta a simţit durere în zona anală. Ulterior durerile au persistat, partea vătămată simţind nevoia des de a se duce la baie, fapt confirmat de mama acesteia.
Cercetările penale efectuate în cauză au mai stabilit faptul că în ziua de 14 iunie 2011, minorul S.V.B. se juca în curtea grădiniţei nr. 1, amplasată pe strada Sălciei din Cernavodă în apropierea locuinţei, împreună cu prietenul său V.Ş.
La un moment dat, în curte a venit şi inculpatul minor în vârstă de 15 ani împreună cu R.C.C. şi C.M.M.
Acesta, după ce a discutat cu partea vătămată, a tras-o de bluză şi au mers împreună în spatele clădiri grădiniţei, numai ei singuri.
Potrivit declaraţiei martorului V.Ş., B. era speriat, pentru că de multe ori fusese ameninţat de către inculpat cu bătaia şi cu moartea, „inculpatul obişnuind să ameninţe mai toţi băieţii de pe stradă”, acesta fiind un băiat agresiv, martorul precizând că „dacă nu faci ce spune el, te bate”.
În spatele grădiniţei inculpatul minor a întreţinut un act sexual anal cu partea vătămată care se temea de inculpat, dat fiind faptul că fusese anterior ameninţat cu moartea de către acesta, astfel cum rezultă din declaraţiile victimei.
În timpul actului sexual anal, partea vătămată a fost aşezată cu faţa înspre zid, prilej cu care penisul i s-a zgâriat de perete.
Ulterior, inculpatul a supus victima la un act sexual oral, cei doi fiind surprinşi în timpul acestui act sexual şi văzuţi de cei doi martori minori, R.C.C. şi C.M.M., acesta din urmă spunându-le: „Ce faceţi mă aici?”
În acel moment, partea vătămată a încetat raportul sexual oral, dar inculpatul i-a solicitat acestuia să continue spunându-i: „Hai măi, mai suge!”
Cei doi martori minori i-au spus inculpatului că este nebun şi nu e bine ce face, după care au plecat în curtea grădiniţei.
La scurt timp după aceasta au venit şi inculpatul cu partea vătămată, inculpatul spunându-le martorilor că şi anterior a mai întreţinut acte sexuale cu partea vătămată minoră.
Partea vătămată a declarat că, după ce a încetat să întreţină actele sexuale, inculpatul a ameninţat-o că, dacă va spune ceva, o va viola din nou şi o va omorî.
Martorul V.Ş. a declarat că, după ce a plecat B. cu R., s-a dus imediat după el, a ocolit clădirea şi s-a ascuns în nişte tufişuri de unde a văzut cum inculpatul i-a dat jos pantalonii lui B. şi l-a pus cu faţa la perete, lipit de zid, moment în care martorul a plecat în locul în care fusese iniţial cu V.
Martorul a mai declarat că, la un moment dat B. s-a întors plângând şi i-a relatat că inculpatul i-a introdus penisul în anus.
Faptul că inculpatul a întreţinut un act sexual oral cu victima a fost confirmat în cursul urmăririi penale de către martorii C.M.M. şi R.C.C. care au surprins doar acest episod.
Martorul R.C.C. şi-a menţinut declaraţia în cursul judecăţii, precizând că B. a fost dus de mână de către inculpat în spatele grădiniţei, că l-a văzut pe B. stând în genunchi, fără pantaloni şi chiloţi pe el (ceea ce confirmă faptul că înainte fusese supus la actul sexual anal, astfel cum au declarat partea vătămată şi V.Ş.) şi că „îi făcea sex oral” inculpatului.
Martorul a subliniat şi faptul că inculpatul a spus în prezenţa sa şi a lui C.M.C. că „nu este pentru prima oară”.
Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul C.M.M. a fost nesincer, revenind fără o justificare temeinică asupra depoziţiilor din faza de urmărire penală, declarând că nu a văzut momentul în care B. era supus la actul sexual oral, declaraţie ce a fost înlăturată, aceasta fiind infirmată prin declaraţiile victimei şi ale martorilor V.Ş., R.C.C. şi O.R.M. (chiar bunica martorului), aceasta din urmă declarând că nepotul său i-a povestit la poliţie că l-a surprins pe inculpat în timp ce îl supunea pe S.V.B. la un act sexual oral, însă şi faptul că nepotul său a fost ameninţat de către inculpat, fapt care explică declaraţia martorului din cursul judecăţii.
S-a reţinut că martorul C.M.M. a declarat că a discutat ulterior cu inculpatul, acesta recunoscând că l-a supus pe B. la un act sexual oral.
Atât martorul R.C.C. cât şi martorul C.M.M. au precizat că mama inculpatului le-a oferit o sumă de bani pentru a-şi schimba declaraţiile date la poliţie.
După două zile, acuzând dureri ale penisului care era julit, copilul a fost dus la medic de către mama acestuia (căreia i-a ascuns adevărul, spunându-i că a căzut), fiind diagnosticat cu „traumatism penian” astfel cum rezultă din înscrisul medical.
Pe data de 29 iunie 2011 mama victimei a aflat de cele întâmplate, de la prietena sa C.I., care la rândul ei aflase de la V.Ş., prietenul lui S.V.B. precum şi de la acesta din urmă.
S.V.B. i-a spus martorei C.I. că nu are curaj să-i povestească mamei ce a păţit şi a rugat-o pe aceasta să-i spună, ceea ce s-a şi întâmplat.
În aceeaşi zi, după ce s-au întors de la medic, copilul i-a povestit mamei că fusese violat de două ori de către inculpat.
În declaraţia de la urmărirea penală, partea vătămată a precizat că primul act sexual a avut loc în ziua de 13 iunie 2011 iar incidentul de la grădiniţă s-a întâmplat în ziua următoare, pe 14 iunie 1011, dată confirmată şi de martora C.I., în declaraţia din cursul judecăţii şi de C.M.M. în cursul urmăririi penale, martorul V.Ş. plasând incidentul din curtea grădiniţei „în cursul lunii iunie 2011, spre sfârşitul anului şcolar”.
În declaraţia dată în instanţă la 12 martie 2013, partea vătămată nu a reuşit să-şi mai amintească cu exactitate datele comiterii faptelor, ceea ce este explicabil atât prin prisma perioadei de timp îndelungate scurse de la incidente cât şi prin prisma vârstei pe care victima o avea când a fost agresată şi a stresului posttraumatic.
În cauză, în cursul urmăririi penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011 din 5 iulie 2012, care atestă faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea vătămată prezenta o fisură anală recentă la poziţia 11 care putea data de circa 1 - 2 zile şi putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal posibil în cadrul procesului de defecare.
Aceste concluzii au fost invocate de către inculpat în apărarea sa, susţinând că infirmă acuzaţiile care i se aduc şi demonstrează că nu a întreţinut nici un act sexual anal cu partea vătămată.
În opinia instanţei, concluziile medicului legist nu infirmă existenţa celor două acte sexuale anale din datele de 13, 14 iunie 2011 şi aceasta având în vedere: examinarea medico-legală a victimei a avut loc la 16 zile de la data actelor sexuale; concluziile medico-legale intră în contradicţie cu menţiunile din fişa UPU în care s-a consemnat că, la data de 29 iunie 2013 S.V.B. prezenta fisuri anale multiple 5, 6, 7; nu este obligatoriu ca un act sexual anal să producă fisuri la nivelul anusului; existenţa actelor sexuale anale din zilele de 13 şi 14 iunie 2013 nu este susţinută numai de către victimă ci şi de martorii ale căror decalaţii au fost analizate mai sus.
La data de 19 aprilie 2012, partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medico-legal în scopul de a se stabili natura şi modul de producere a tumorii chistice peniane asupra căreia se intervenise chirurgical la 3 august 2011, medicul legist concluzionând (Raportul de expertiză medico-legală nr. 43/A1S/ 30 mai 2012) că, în lipsa diagnosticului anatomo-patologic nu se poate stabili natura acesteia.
În consecinţă, s-a reţinut faptul că victima a suferit leziuni în zona peniană datorate acţiunilor inculpatului exercitate asupra sa la data de 14 iunie 2011 când, pentru a o supune pe aceasta la actul sexual anal, a aşezat-o lipită de zid, prilej cu care i-a cauzat leziuni în zona peniană, specifice julirii, evidenţiate în actul medical aflat la dosarul de urmărire penală, însă nu s-a putut reţine legătura de cauzalitate între tumora chistică peniană operată la data de 3 august 2011 şi aceste acţiuni ale inculpatului, nefiind dovedit că respectiva tumoră a constituit o complicaţie a leziunilor constatate de către medic la data de 16 iunie 2011, evidenţiate în actul medical aflat la dosarul de urmărire penală.
În cauză, partea vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul că prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoţională de timp traumatic, tulburări de imagine de sine şi percepţie în sfera relaţional socială, datorate experienţei traumatizante de privare de libertate şi supunere la acte de violenţă fizică şi sexuală, evenimente negative ce au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoţională a minorului (raport de evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa).
Inculpatul a fost expertizat medico-legal psihiatric stabilindu-se faptul că prezintă Retard mintal uşor QI=64 cu tulburări de comportament de tip opoziţionist. Sindrom cefalalgic.
La data săvârşirii faptelor şi în raport cu acestea, discernământul a fost păstrat (conform Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 235/Al din 28 septembrie 2011 al S.M.L. Constanţa).
Atât declaraţiile martorilor audiaţi în cauză cât şi actele medicale aflate la dosarul cauzei au evidenţiat urmările deosebit de grave ale faptei inculpatului asupra victimei minore în vârstă de 9 ani.
Atât mama părţii vătămate cât şi martora I.Ş. (mătuşa minorului) au declarat că, după incidente, datorită stresului şi a fricii, părţii vătămate i s-a declanşat o boală a glandei tiroide care a necesitat tratament şi care a determinat modificări şi în ceea ce priveşte comportamentul său, acesta devenind mai agitat cu consecinţa diminuării rezultatelor şcolare.
Fiind audiată învăţătoarea părţii vătămate-martora S.M., aceasta a confirmat susţinerile membrilor familiei victimei, declarând că, după abuzurile sexuale la care a fost supus, S.V.B. şi-a schimbat comportamentul în sensul că nu mai era cooperant, se retrăgea din activităţi, nu reuşea să le mai finalizeze, nu mai pleca singur de la şcoală, într-o zi începând să plângă văzând că mama sa nu îl aştepta afară.
Martora a declarat că, după ce a aflat că băiatul a fost abuzat sexual, a observat că rezultatele acestuia la învăţătură au început să scadă, subliniind că în mod cert i-a fost afectată capacitatea de atenţie şi de concentrare.
Martora a mai făcut referire la un incident cu prilejul căruia, participând la o activitate extracuriculară la care au luat parte elevi din întreaga şcoală, S.V.B. a început să tremure, făcându-i-se frică în momentul în care l-a văzut pe agresorul său.
Din actele medicale aflate la dosar (ex. scrisorile medicale aflate la fila 98 şi 113 precum şi din prescripţiile medicale aflate la dosarul instanţei a rezultat că, ulterior incidentelor victima minoră a prezentat tulburare de stress posttraumatic cu deficit de atenţie, tulburare existentă încă la data de 16 noiembrie 2012, aceasta necesitând şi prezentându-se în mai multe rânduri la şedinţe de consiliere psihologică şi la control endocrinologic.
În raport de situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit că fapta inculpatului minor R.S.C. care la data de 13 iunie 2011 a întreţinut cu partea vătămată minoră în vârstă de 9 ani - S.V.B. un act sexual anal, iar la data de 14 iunie 2011, a întreţinut atât un act sexual oral cât şi unul anal cu aceeaşi parte vătămată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 99 şi urm. C. pen.
La individualizarea sancţiunii s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 100 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei, s-au avut în vedere împrejurările, modul de comitere, caracterul repetat al acţiunilor inculpatului, valoarea socială ocrotită de lege care a fost lezată prin fapta săvârşită, urmările grave ale acesteia atât asupra sănătăţii fizice a părţii vătămate cât şi pe plan psihic, apreciate şi prin prisma vârstei fragede a părţii vătămate.
Acţiunile deviante ale inculpatului au avut un efect puternic negativ şi asupra mamei părţii vătămate, suferinţa profundă a acesteia fiind evidentă pe tot parcursul procesului penal, aceasta fiind supusă anterior unei alte încercări grele - decesul fetiţei sale în vârstă de 5 ani, actul medical aflat dosarul instanţei evidenţiind că, la data de 2 iulie 2012, aceasta suferea de tulburare depresivă reactivă.
În cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială a inculpatului, consilierul de probaţiune a subliniat faptul că, în măsura în care probele administrate dovedesc comiterea faptei de către inculpat, atitudinea pe care acesta a manifestat-o în mod constant, de negare a faptei, de neasumare a propriei responsabilităţi, ar reprezenta un factor semnificativ de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional.
Faptul că inculpatul era elev în clasa VII-a nu reprezintă o circumstanţă atenuantă atât timp cât referatul de evaluare psiho-socială reliefează lipsa de interes a inculpatului în ceea ce priveşte situaţia sa şcolară, acesta repetând a treia oară clasa a VII-a.
De asemenea comportamentul general al acestuia a fost prezentat de către martorii audiaţi în cauză ca nefiind unul corespunzător.
În cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială au fost evidenţiate şi caracterizările făcute inculpatului de către vecinul acestuia (agent de poliţie în structurile poliţiei din Cernavodă), acesta afirmând că inculpatul se manifestă agresiv în comunitate, exprimă un comportament necontrolat fizic şi verbal, utilizează un limbaj vulgar, reprezentând un model negativ pentru ceilalţi minori din zonă, familia acestuia este una dezorganizată, mama pierzând controlul asupra inculpatului, neavând nici un fel de autoritate asupra acestuia, precum şi de către organele de ordine intervievate care au susţinut că inculpatul are un comportament necorespunzător, manifestându-se agresiv fizic şi verbal, atât în aria locuinţei sale cât şi în mediul şcolar.
S-a apreciat că nu se poate face abstracţie de faptul că ulterior comiterii faptei pentru care este judecat în prezenta cauză inculpatul nu şi-a îndreptat comportamentul, din referatul de evaluare rezultând că în anul 2012 a început cercetarea sa penală pentru comiterea unei alte infracţiuni de viol în forma tentativei prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în care plângerea penală era făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani (Dosar nr. 1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale, reţinând existenţa unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.
Având în vedere gravitatea de necontestat a faptei comise de inculpat, circumstanţele personale ale acestuia, conduita procesuală incorectă a inculpatului care, prin încercarea de a influenţa aflarea adevărului şi prin negarea faptei până la finalul dezbaterilor, a demonstrat că nu a conştientizat consecinţele grave ale acţiunilor sale, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
Ţinând seama de condiţiile în care inculpatul a crescut (într-o familie dezorganizată, în care membrii acesteia nu s-au implicat corespunzător în creşterea şi educarea lui), de nivelul redus de dezvoltare intelectuală, pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, fiind redusă şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen.
În cadrul analizei asupra necesităţii interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., s-a considerat că inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracţiunii comise, fiind neîndoielnic că acestea nu au valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetăţenilor în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.
Cum prin încheierea de şedinţă din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Constanţa s-a dispus măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea Cernavodă fără încuviinţarea instanţei şi cum conduita procesuală a inculpatului (acesta nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa şi, până la un moment al procesului, a încercat influenţarea acestuia prin ameninţări şi presiuni exercitate inclusiv prin mama sa faţă de partea vătămată, mama acesteia însă şi faţă de martorii C.M.M. şi R.S.C.), s-a considerat că se impune menţinerea măsurii preventive dispuse faţă de inculpat, obligaţiile impuse acestuia şi măsurile de supraveghere instituite, fiind necesare în vederea desfăşurării în continuare a procesului penal în bune condiţii.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.S.C., la eliberarea din penitenciar, a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Partea vătămată S.V.B., prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu reprezentantul său legal, la plata sumei de 40.000 RON - daune materiale, 150.000 euro - daune morale şi a prestaţiei lunare în cuantum de 500 RON, reprezentând costul consultaţiilor lunare la medical endocrinolog şi la specialistul psiholog.
Cum din înscrisurile aflate la dosar (prescripţii medicale, bonuri de casă) partea civilă a dovedit întinderea unui prejudiciu material în cuantum de 1.181,73 RON, reprezentând costul consultaţiilor medicale şi al medicamentelor prescrise şi achiziţionate, s-a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume, în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Având în vedere că acţiunile inculpatului exercitate asupra părţii vătămate la o vârstă fragedă a acesteia, când personalitatea sa era în formare, au afectat-o în mod ireversibil, au avut un efect traumatic asupra acesteia, determinând modificări importante în ceea ce priveşte sănătatea fizică dar şi în întreaga structură psiho-emoţională a minorului, s-a apreciat că în cauză se justifică acordarea unor daune morale corespunzătoare gravităţii faptei.
Astfel, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte, acţiunea civilă şi în baza art. 1349, art. 1357 C. civ., 1372 C. civ. a fost obligat inculpatul R.S.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente N.N. către partea vătămată S.V.B. la plata sumei de 35.000 RON, reprezentând daune morale.
Întrucât partea civilă nu a dovedit necesitatea (prin recomandări medicale) a unor controale medicale viitoare lunare la medicul endocrinolog ori la specialistul psihiatru ori psiholog şi nici costul estimativ al acestor consultaţii, cererea de obligare a inculpatului la plata prestaţiei periodice reprezentând sumele de bani ce ar urma a fi avansate în viitor de către partea civilă pentru continuarea tratamentelor endocrinologice şi psihiatrice ori psihologice, a fost apreciată ca nefondată.
S-a avut în vedere faptul că ultima evaluare de specialitate în ceea ce priveşte tulburarea de stress posttraumatic cu deficit de atenţie datează din 16 noiembrie 2012, iar ultimul control endocrinologic evidenţiat datează din 7 decembrie 2012.
Cum partea civilă din prezenta cauză este minor lipsit de capacitate de exerciţiu, iar potrivit art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 353 alin. (1) C. proc. pen. instituirea sechestrului asigurător este obligatorie, în temeiul art. 357 alin. (2) C. proc. pen., art. 353 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea acestei măsuri asigurătorii în scopul reparării pagubei produse prin infracţiune.
2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel partea vătămată S.V.B., prin reprezentanţi legali S.E. şi S.V. şi inculpatul R.S.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul formulat de apelantul parte vătămată S.V.B., prin reprezentanţii legali S.E. şi S.V.:
Instanţa de fond a realizat o individualizare greşită a pedepsei aplicată inculpatului, impunându-se majorarea acestuia şi aceasta în raport de împrejurările şi modalitatea de comitere a faptelor, asupra unui minor în vârstă de 9 ani, prin ameninţare şi în mod repetat şi consecinţele produse asupra părţii vătămate.
În mod greşit instanţa de fond a redus cuantumul daunelor materiale şi morale şi aceasta contrar probatoriului administrat, existând la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă cheltuielile efectuate cu restabilirea stării de sănătate a minorului.
S-a solicitat să se aibă în vedere că şi la acest moment partea vătămată se află sub tratament medical.
În apelul formulat de apelantul inculpat R.S.C.:
În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
S-a solicitat să se aibă în vedere că actele medicale existente nu confirmă existenţa leziunilor anale care să fie provocate de un act sexual.
Totodată s-a făcut trimitere la declaraţiile martorilor care nu au fost de faţă la incident, iar martorul ocular are declaraţii contradictorii.
În mod greşit instanţa de fond a aplicat inculpatului minor o pedeapsă cu închisoare întrucât, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului se impunea aplicarea unei măsuri, respectiv internarea într-un centru de reeducare sau aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.
Examinând legalitatea şi temeinicia sus-menţionatei sentinţe, din perspectiva criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea a constatat:
În mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.
Materialul probator care probează fără dubiu că inculpatul, prin ameninţare a avut acte sexuale anale şi orale cu partea vătămată a fost constituit atât din acte medicale care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate dar şi cu depoziţiile unor martori date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Astfel, minorul V.Ş.A., a arătat că, în cursul lunii iunie 2011, spre sfârşitul anului şcolar, în timp ce se juca cu partea vătămată în curtea grădiniţei nr. 1 s-a apropiat de ei inculpatul care i-a solicitat părţii vătămate să îl urmeze, ceea ce acesta a şi făcut.
A arătat martorul că inculpatul era însoţit de martorii R.C. şi de C.M.M., toţi trei deplasându-se în spatele şcolii nr. 1.
A susţinut martorul că, după plecarea persoanelor menţionate, i-a urmat şi de pe un deal, aflat în apropierea şcolii, fiind ascuns după un pomuleţ şi a putut observa că, în timp ce partea vătămată era cu faţa la peretele şcolii, inculpatul, aflat în spatele său, l-a apucat cu mâna de ceafă, i-a solicitat să se dezbrace proferând în acelaşi timp ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate.
A mai observat martorul faptul că partea vătămată s-a conformat, dezbrăcându-se de pantaloni şi de chiloţi, inculpatul solicitându-i martorului R.C. să îl ţină pe partea vătămată, timp în care inculpatul s-a desfăcut la curea.
Împrejurările observate l-au speriat pe martor, acesta fugind înapoi în curtea grădiniţei.
La scurt timp, partea vătămată a venit la locul unde se afla martorul care l-a întrebat ce a păţit, acesta răspunzând că „I-a băgat-o”.
Martorul a precizat că la data de 28 iunie 2011, i-a spus personal martorei C.M. despre cele observate, martora fiind şocată de cele auzite, aceasta confirmând susţinerile martorului.
Martora C.M. a arătat că a anunţat-o pe mama părţii vătămate despre cele aflate.
Martorul C.M.M., în declaraţia olografă iniţială a susţinut că la data de 14 iunie 2011 nu s-a aflat în curtea grădiniţei, fiind la piscina de lângă sala sport, împreună cu numiţii R.C. şi P.F., loc de unde s-a deplasat la domiciliu.
În aceeaşi declaraţie, martorul a revenit asupra primelor susţineri şi a arătat că a fost la data de 14 iunie 2011 în curtea grădiniţei fiind însoţit de numitul R.C. şi că, la un moment dat, au intrat partea vătămată ce era însoţit de inculpat care i-a invitat să vină în spatele şcolii pentru a le arăta ceva, invitaţie căreia martorul şi numitul R.C. i-au dat curs.
A relatat martorul că, după ce au ajuns în curtea şcolii au observat că inculpatul, care avea organul genital scos prin prohap întreţinea un raport sexual oral cu partea vătămată ce se afla pe vine.
A mai arătat martorul faptul că, i-a atras atenţia inculpatului că nu este bine ceea ce face, moment în care partea vătămată s-a ridicat însă inculpatul i-a solicitat să continue, partea vătămată spunând că va continua după plecarea celorlalte persoane.
În aceeaşi declaraţie, martorul a arătat că, după acest incident a revenit în curtea grădiniţei împreună cu numitul R.C. şi că, după aproximativ 10 minute au venit şi inculpatul şi partea vătămată.
A precizat martorul că inculpatul i-a spus că a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale orale şi anale cu partea vătămată, primele acte având loc în primăvara anului 2011.
Referitor la prima parte a declaraţiei când a negat aspectele legate de întreţinerea de acte sexuale de inculpat cu partea vătămată, martorul a menţionat că i-a fost frică să nu fie agresat fizic de către rudele inculpatului, însă, în urma unei discuţii cu bunica sa, a spus adevărul.
Aceeaşi situaţie de fapt a fost susţinută de martor şi în celelalte declaraţii date în cursul urmăririi penale.
S-a reţinut că această declaraţie a fost dată în prezenţa bunicii martorului.
Martora O.R.M., bunica martorului C.M.M. a confirmat că nepotul său a dat o declaraţie în faţa organelor de poliţie în care a susţinut că inculpatul a întreţinut cu partea vătămată un act sexual oral.
Aceeaşi martoră a precizat că mama inculpatului i-a oferit o sumă de bani pentru ca nepotul său să îşi schimbe declaraţia dată la poliţie.
În declaraţia olografă a martorului R.C. dată în cursul urmăririi penale acesta a susţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi martorul C.M.M., aspecte reluate şi celelalte declaraţii date în aceeaşi fază.
S-a reţinut şi faptul că, martorul a susţinut că inculpatul şi mama sa i-au solicitat să îşi schimbe declaraţia în schimbul unei sume de bani.
Declaraţiile părţii vătămate date în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu declaraţiile celor doi martori oculari C.M.M. şi R.C.
S-a evidenţiat că cei doi martori nu au avut posibilitatea de a asista şi la actul sexual anal, aceştia venind după consumarea lui, martorii vizualizând doar actul sexual oral.
Acest act sexual anal a fost confirmat însă de martorul V.Ş.A. care descria poziţia în care se aflau inculpatul şi partea vătămată, respectiv partea vătămată cu faţa la perete iar inculpatul în spatele său, concomitent cu acţiunea inculpatului de a se desface la prohap, juliturile constatate medico-legal pe penisul părţii vătămate şi care au determinat-o pe mama părţii vătămate să îl ducă la medic, julituri explicabile prin poziţia părţii vătămate şi acţiunii de penetrare.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul V.Ş.A. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Martorul C.M.M. a susţinut că inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să îl urmeze în spatele şcolii, confirmând totodată că partea vătămată a plecat cu inculpatul, loc unde s-a deplasat şi martorul şi unde a văzut că inculpatul avea organul genital scos prin prohap iar partea vătămată se afla în faţa sa, în picioare.
Spre deosebire de declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul a afirmat că nu a văzut ca inculpatul să întreţină efectiv un act sexual cu partea vătămată, ci doar a presupus acest fapt datorită celor observate, fapt ce l-a şi determinat să îi atragă atenţia că este nebun, ce a făcut, şi că există pericolul ca partea vătămată să relateze părinţilor săi ceea ce s-a întâmplat, moment în care inculpatul i-a replicat să nu îşi facă griji întrucât a mai întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată.
A confirmat martorul că i s-a cerut de inculpat şi mama sa să îşi modifice declaraţia şi că, la acest moment îi este, în continuare frică de inculpat.
Instanţa a înlăturat susţinerea martorului C.M.M. potrivit cu care nu a observat efectiv actul sexual oral, şi aceasta faţă de reacţia imediată a martorului, astfel cum a fost relatată de acesta, martorul neavând cum să îşi dea seama dacă a avut un act sexual oral sau anal, de împrejurările în care martorul a dat declaraţia în cursul urmăririi penale, în prezenţa bunicii şi care a arătat că nepotul său a spus organelor de poliţie că a văzut când inculpatul a întreţinut cu partea vătămată un act sexual oral, bunica martorului confirmând aceleaşi aspecte şi în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi în raport de starea de teamă pe care martorul o avea în raport de persoana inculpatului.
Este relevant şi faptul că, martorul R.C. care a fost împreună cu martorul C.M.M. şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
În cursul urmăririi penale a fost efectuată constatarea medico-legală nr. 49/Al/S/2011/5 iulie 2012, care atesta faptul că, la data de 30 iunie 2011, partea vătămată prezenta o fisură anală recentă la poziţia 11 care putea data de circa 1 - 2 zile şi putea fi produsă prin distensia maximală a sfincterului anal posibil în cadrul procesului de defecare.
Având în vedere că expertizarea părţii vătămate a avut loc la 16 zile după data producerii actului sexual anal, concluziile acestui raport de expertiză nu au fost concludente, mai mult au fost infirmate de menţiunile din fişa UPU în care s-a consemnat că, la data de 29 iunie 2013 S.V.B. prezenta fisuri anale multiple 5, 6, 7.
În consecinţă, s-a apreciat că actele sexuale anale şi orale au fost pe deplin dovedite, apărările inculpatului fiind înlăturate în mod corect de către instanţa de fond.
S-a mai evidenţiat şi faptul că, partea vătămată S.V.B. a fost evaluat psihologic, rezultând faptul că prezintă afectări cu caracter ireversibil în sfera afectiv emoţională de timp traumatic, tulburări de imagine de sine şi percepţie în sfera relaţional socială, datorate experienţei traumatizante de privare de libertate şi supunere la acte de violenţă fizică şi sexuală, evenimente negative ce au determinat modificări importante în întreaga structură psiho-emoţională a minorului (raport de evaluare psihologică întocmit la data de 15 iulie 2011 de DGASPC din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa).
Prima instanţă a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanţiază cât şi circumstanţele personale ale inculpatului apelant, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen.
Fapta comisă de inculpat prezintă în concret un grad deosebit de ridicat de pericol social, determinat de împrejurările şi modalitatea de comitere.
S-a avut în vedere vârsta deosebit de fragedă a părţii vătămate, cu toate particularităţile care decurg din aceasta şi în principal nedezvoltarea fizică şi psihică a victimei, violenţele psihice la care a fost supusă o asemenea persoană constând în ameninţarea cu moartea, repetarea actelor sexuale, întreţinerea unor asemenea acte în prezenţa altor minori şi de aici sentimentul degradant pe care l-a resimţit partea vătămată, consecinţele fizice şi mai ales psihice ce s-au produs părţii vătămate prin întreţinerea actelor sexuale, modificările comportamentale ale minorului, pe plan afectiv, în relaţiile de socializare şi în instrucţia şcolară.
Circumstanţele personale ale inculpatului converg spre concluzia unui grad sporit de periculozitate a inculpatului.
S-a evidenţiat în acest sens, comportamentul agresiv fizic şi verbal, limbajul vulgar adoptat în relaţiile cu adulţii şi copii, caracterul dezorganizat al familiei, lipsa de autoritate a mamei, şi de aici imposibilitatea de a se asigura o supraveghere şi un control corespunzător, lipsa de preocupare şcolară sau de instruire într-o meserie.
De asemenea s-a făcut trimitere şi la faptul că, în anul 2012 a început cercetarea penală a inculpatului pentru comiterea unei alte infracţiuni de viol în forma tentativei prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în care plângerea penală este făcută de o minoră din Cernavodă în vârstă de 14 ani (Dosar nr. 1281/P/2012), procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale, reţinând existenţa unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea autorului.
Comportamentul procesual adoptat de inculpat, care pe parcursul procesului penal a încercat influenţarea unor martori minori şi familiile acestora constituie încă un argument privind periculozitatea sporită a inculpatului.
Aspectele reliefate au creat convingerea că în mod corect instanţa de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse şi nu spre luarea unei măsuri educative.
În ceea ce priveşte critica părţii civile referitoare la necesitatea aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mare, s-a apreciat că aceasta nu se impune date fiind vârsta inculpatului, retardul mintal, mediul din care provine, lipsa de preocupare a părinţilor în creşterea şi educarea acestuia şi care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării sale.
S-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a soluţionat acţiunea civilă, acordând daunele materiale într-un cuantum dovedit prin înscrisurile existente la dosar şi neputându-se lua în considerare cheltuielile pentru refacerea stării de sănătate a minorului pentru afecţiuni care nu au legătură cu actele sexuale întreţinute, prin constrângere de către inculpat.
De asemenea, având în vedere datele la care s-au efectuat ultimele evaluări medicale ale minorului parte vătămată, decembrie şi noiembrie 2012 instanţa nu a putut aprecia că după aceste date ar fi avut loc modificări în starea medicală a minorului care să necesite tratament medical şi care să fi fost efectuat cu costuri din partea familiei, după cum nu s-a dovedit nici caracterul permanent şi repetat ale controalelor.
În măsura în care astfel de cheltuieli se vor face în viitor, partea vătămată are posibilitatea să se adreseze instanţei civile pentru recuperarea acestora.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, evident, prin comiterea faptei i s-a creat minorului un prejudiciu moral, reprezentat de modificările comportamentale, deficitul de imagine, starea de frică, de teamă, rezultatele mai slabe la învăţătură şi dificultăţi de socializare însă s-a apreciat că suma de bani acordată de instanţa de fond este suficientă pentru a compensa modificările evidente din viaţa părţii vătămate.
Apreciind toate criticile formulate ca neîntemeiate, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul inculpat R.S.C. şi de partea vătămată S.V.B. prin reprezentanţii legali S.E. şi S.V. împotriva Sentinţei penale nr. 236 din 27 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 12696/118/2012.
În consecinţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a respins apelurile formulate, dispunând şi cu privire la cheltuielile judiciare, prin Decizia penală nr. 18/MP din 11 noiembrie 2013.
3. Împotriva deciziei evocate au declarat în termen legal recursuri inculpatul R.S.C. şi reprezentanţii legali ai minorului S.V.B., numiţii S.E. şi S.V.
Recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, invocând aspectul că rapoartele de expertiză medico-legală nu concluzionează cu privire la existenţa leziunilor anale, corporale ale victimei. Critica a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În plan subsidiar, apărarea a apreciat necesară luarea de către instanţă a măsurii de internare într-un centru de reeducare, ţinând seama de vârsta inculpatului, de faptul că acesta suferă de un retard mintal.
Recurenţii reprezentanţi legali ai minorului în invocarea dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. au criticat, sub aspectul laturii civile, cuantumul despăgubirilor civile acordate, arătând că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de către inculpat, urmările ireversibile ale acesteia asupra dezvoltării viitoare fizice şi psihice a victimei impuneau acordarea integrală a sumelor de bani solicitate.
De asemenea, soluţiile instanţelor au fost criticate şi din perspectiva soluţionării acţiunii penale, solicitându-se ca în acord cu noua reglementare să se dispună internarea inculpatului minor într-un centru de detenţie pe durata maximă prevăzută de lege.
S-a arătat în acest sens că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, iar prin pedeapsa stabilită, dar şi prin cuantumul despăgubirilor acordate victimei nu au ţinut seama de aspectul că la data comiterii infracţiunii victima avea numai 9 ani, iar actele inculpatului au avut urmări extrem de grave, copilul prezentând şi în prezent tendinţa de izolare socială şi chiar suicidale, suferinţa sa fiind dacă nu ireversibilă, cel puţin îndelungată.
În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat incidenţa art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 cu privire la cadrul procesual şi a normelor care guvernează soluţionarea recursurilor exercitate de inculpat şi reprezentanţii legali ai minorului parte vătămată.
Recurenţii au depus în termen legal motivele de recurs.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
În baza unui material probatoriu corect şi complet evaluat instanţele au reţinut, în mod corespunzător situaţia de fapt, stabilind justificat că în cauză sunt întrunite cerinţele tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru fapta săvârşită.
Critica recurentului inculpat cu privire la greşita sa condamnare nu se circumscrie prevederilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii ce vizează, prin natura criticilor, cazul de casare prevăzut în reglementarea anterioară introducerii Legii nr. 2/2013 - dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Este ştiut că în cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la grava eroare de fapt sau în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la greşita individualizare, în condiţiile în care art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat, iar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, în sensul restrângerii incidenţei sale la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Prin urmare, cea de-a doua critică a recurentului inculpat vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi avută în vedere decât în procedura de aplicare a legii penale mai favorabile când se va efectua proporţionalizarea sancţiunii penale.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor reprezentanţi legali asupra modalităţii de rezolvare a acţiunii civile exercitate în cauză se impune precizarea potrivit căreia cuantumul daunelor acordate nu poate fi cenzurat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât cuantificarea în bani a prejudiciului moral constituie o chestiune de apreciere fiind atributul exclusiv al instanţelor care examinează cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblul său în cazul succesiunii a două legi penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea săvârşită de către inculpat se regăseşte în dispoziţiile Noului C. pen. în art. 218 alin. (1) - (3) lit. e), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi cod.
Examinând condiţiile de tragere la răspundere penală, în raport cu fiecare dintre cele două legi succesive, se observă că favorabilă inculpatului este legea penală nouă care stabileşte că faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă preventivă de libertate atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
În consecinţă, recursul formulat de inculpatul R.S.C. va fi admis sub acest aspect şi procedându-se la casarea în parte a deciziei penale atacate şi a Sentinţei penale nr. 236 din 27 mai 2013 a Tribunalului Constanţa, se va lua faţă de acesta măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5 ani într-un centru de detenţie.
Va pune în vedere inculpatului R.S.C. dispoziţiile art. 125 alin. (6) şi (7) C. pen.
Va menţine dispoziţiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenţii reprezentanţi legali S.E. şi S.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurenţii reprezentanţi legali S.E. şi S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul R.S.C. împotriva Deciziei penale nr. 18/MP din data de 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 236 din 27 mai 2013 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând:
În baza art. 125 C. pen. raportat la art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. ia faţă de inculpatul minor R.S.C. măsura educativă privativă de libertate a internării pe o durată de 5 ani într-un centru de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 218 alin. (1) - (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu referire la art. 5 C. pen.
Pune în vedere inculpatului R.S.C. dispoziţiile art. 125 alin. (6) şi (7) C. pen.
Menţine dispoziţiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenţii reprezentanţi legali S.E. şi S.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.S.C. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii reprezentanţi legali S.E. şi S.V. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămată S.V.B. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1997/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
