ICCJ. Decizia nr. 2008/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2008/2014

Dosar nr. 1343/85/2012

Şedinţa publică din 12 iunie 2014

Asupra recursului penal de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 26/27 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1343/85/2012, s-au hotărât următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din două acte materiale de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în două infracţiuni de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. precum şi recalificarea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41,42 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., formulată de inculpată.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), a fost condamnată inculpata A.I.C. la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune calificată.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatei exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, ca şi pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. 4 acte materiale), a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus că inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 5 iulie 2011.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligată inculpata să plătească despăgubiri civile după cum a urmat: către SC CDV I. SRL, suma de 31.173,09 RON; către A.H. SRL - Hotel R. Sibiu, suma de 7.451,98 RON plus dobânda legală până la data plăţii integrale; către M&L G. SRL Braşov, suma de 38.395,41 RON; către B&B C. SRL, suma de 2.789 RON; către D. SRL Sibiu, suma de 11.892 RON; către N.L.D. SRL Bucureşti, suma de 106.279,89 RON.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă SC D. SRL de acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000 RON.

În baza art. 445 C. proc. pen. au fost anulate înscrisurile false, respectiv Ordinele de plată nr. 183 din 1 septembrie 2010; nr. 39 din 2 septembrie 2010; nr. 53 din 3 septembrie 2010 şi 83 din 1 septembrie 2010 emise de SC T.W.G. SRL.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului sentinţei, la data rămânerii definitive a acesteia pentru a se face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.

S-a dispus comunicarea sentinţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice în vederea înscrierii inculpatului în cazierul fiscal în conformitate cu art. 6 alin. (1¹) din O.G. nr. 75/2001 republicată.

În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată s-a dispus comunicarea şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu a sentinţei de condamnare.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 50 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu la instanţa de judecată.

În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 RON către SC N.L.D. SRL Bucureşti cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 190 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1250 RON către martorul I.C.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu emis la data de 03 februarie 2012 şi înregistrat la prima instanţă sub Dosar nr. 1343/85/2012, la data de 10 februarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A.I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (6 acte materiale), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (3 acte materiale) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

S-a reţinut prin actul de trimitere în judecată că inculpata A.I.C. este administrator la SC T.W. SRL, societate aflată în prezent în faliment. În cursul anului 2009 inculpata A.I.C. a înfiinţat pe societatea mamei sale, respectiv SC A.T. SRL - revista G.M. Ulterior în anul 2010 ultimul număr al revistei) a apărut pe SC T.W. SRL.

La data de 12 noiembrie 2009 inculpata A.I.C. s-a prezentat la sediul SC CDV I. SRL Bucureşti, recomandându-se în mod nereal ca fiind reprezentantul SC A.T. Sibiu şi a solicitat tipărirea unui nr. de 1.700 exemplare pentru revista G.M., servicii pentru care societatea furnizoare a emis factura fiscală nr. 125 din 12 noiembrie 2009 pe numele SC A.T. SRL. La data de 19 ianuarie 2009 la solicitarea inculpatei, factura a fost anulată, serviciile prestate de partea vătămată fiind facturate prin factura cu nr. 127 din 19 noiembrie 2009 pe SC I.W.G. SRL Braşov.

Pentru plata acestora inculpata a emis biletele la ordin cu nr. X şi nr. X1. La data de 13 ianuarie 2010 instrumentele de plata introduse spre decontare au fost refuzate la plata întrucât IBAN-ul plătitorului era invalid.

Cu valoarea prejudiciului de 38.122 RON SC CDV I. s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În perioada 1 - 3 septembrie 2010, inculpata A.I.C., în calitate de reprezentant al SC T.W.G. SRL a organizat un eveniment monden în cadrul Hotelului R. din Sibiu, pentru care a închiriat mai multe camere şi apartamente. La data de 2 septembrie 2010, inculpata a trimis prin fax către SC A.H. SRL - Hotel R. Sibiu Ordinul de plata nr. 39 din 2 septembrie 2010, în valoare de 6.576,98 RON, în vederea achitării contraserviciilor de cazare pe care le solicitase anterior, ordin de plata care prezenta de asemenea viza falsificată a BL România.

A doua zi inculpata a mai înaintat părţii vătămate, pentru plata aceloraşi servicii hoteliere, încă un Ordin de plată cu nr. 53 din 3 septembrie 2010, în valoare de 2500 RON, purtând de asemenea viza falsificată a LB România, în final serviciile prestate de către partea vătămată nefiind achitate.

După constatarea fraudei de către reprezentanţii SC A.H. SRL, inculpata a încercat menţinerea acestora în eroare, prin propunerea de a le emite un nou ordin de plată pe numele SC C. S C. SRL, societate aflată în inactivitate temporară încă din cursul anului 2009.

Din totalul sumei de 10.621,74 RON inculpata a achitat în numerar la recepţia hotelului suma de 369,76 RON, rămânând un rest de plată de 7.451,98 RON.

Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 7.451,98 RON suma cu care SC A.H. se constituie parte civilă în procesul penal.

La data de 3 august 2010, inculpata A.I.C. s-a prezentat la magazinul aparţinând SC M&L G. SRL Braşov, în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL, de unde a achiziţionat bijuterii în valoare de 38.395,41 RON, întrucât reprezentanţii părţii vătămate au condiţionat predarea bijuteriilor de plata imediată a acestora, inculpata a prezentat o copie a Ordinului de plată cu nr. 183 din 1 septembrie 2010, purtând viza Băncii LB, care fusese însă falsificată, aspect confirmat ulterior şi de către unitatea bancară. Mai mult, la acea data societatea inculpatei se afla în insolvenţă de mai multe luni, iar ultimele tranzacţii înregistrate pe contul acesteia datau din cursul lunii septembrie 2009.

Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 38.395,41 RON, suma cu care SC M&L G. s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La data de 24 august 2010, inculpata A.I.C. s-a prezentat la bijuteria aparţinând SC B&B C. din incinta supermarket R., unde, sub pretextul că va face o promovare gratis a bijuteriilor, respectiv le va fotografia şi le va pune în revista G. magazine, a primit bijuterii în valoare de 2.789 RON, pe care însă nu le-a mai restituit. Inculpata a amanetat aceste bijuterii la o casa de amanet, iar banii rezultaţi i-a folosit în interes personal.

Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 2.789,95 RON suma cu care SC B&B C. s-a constituit parte civilă în procesul penal

La data de 25 august 2010 inculpata s-a prezentat la punctul de lucru al SC D. SRL Sibiu, în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL, unde, sub motivaţia ca dorea promovarea în cadrul revistei sale a bijuteriilor comercializate de partea vătămată, i-a determinat pe reprezentanţii societăţii să-i predea mai multe bijuterii, în valoare totală de 16.892 RON, pe care urma să le restituie a doua zi, lucru care nu s-a mai întâmplat. Ulterior inculpata a amanetat aceste bijuterii la o casa de amanet din cartierul V.A. din municipiul Sibiu, iar banii rezultaţi i-a folosit în interes personal. Ulterior inculpata a făcut o plată parţială către SC D. SRL în valoare de 5.000 RON.

Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 11.892 RON, sumă cu care SC D. SRL - s-a constituit parte civilă în procesul penal

La data de 2 septembrie 2010, inculpata s-a prezentat la sediul SC N.L.D. SRL Bucureşti, în calitate de reprezentant al SC T.W.G. SRL, de unde a achiziţionat un număr de 5 telefoane de lux marca V. în valoare de 106.279, 89 RON, pe care le-a înstrăinat ulterior la preţuri mult diminuate către diferite persoane care se ocupa cu comercializarea unor astfel de bunuri.

Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 106.279,89 RON, sumă cu care SC N.L. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a susţinut de procuror că după săvârşirea faptelor inculpata A.I.C. a distrus stampila cu care aplica viza băncii în fals pe ordinele de plată.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, inculpata A.I.C. a declarat că nu cu rea-credinţă a refuzat predarea documentelor SC T.W.G. SRL către lichidatorul judiciar, ci aceste documente se afla la fostul asociat, care a refuzat sa i le predea.

Pe parcursul cercetărilor, inculpata A.I.C. a recunoscut faptele în materialitatea lor, dând uneori conotaţii diferite privind vinovăţia sa.

În drept, s-a reţinut de procuror că fapta inculpatei A.I.C. care în perioada 12 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 a indus în eroare un număr de - 6 societăţi comerciale (6 acte materiale), prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, precum şi prin folosirea de calităţi mincinoase, obţinând astfel un folos material injust şi pricinuind o pagubă totală 209.931,23 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a precizat că fapta inculpatei A.I.C., care la data de 1 septembrie 2010, 2 septembrie 2010 şi 3 septembrie 2010 a emis în vederea achitării către SC M&L G. SRL Braşov şi SC A.H. SRL, a bijuteriilor şi respectiv contraserviciilor de cazare, Ordinele de plată nr. 183 din 1 septembrie 2010, 39 din 2 septembrie 2010 şi 53 din 3 septembrie 2010 ce prezentau viza falsificată a BL România (3 acte materiale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata a fost trimisă în judecată în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL, cu rea-credinţă a refuzat să predea documentele societăţii către lichidatorul judiciar, în vederea deschiderii procedurii de insolvenţă, faptă despre care procurorul a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Ca mijloace materiale de probă, procurorul a depus la dosarul cauzei: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate C.D. (SC CDV I. SRL), facturile aferente tipăririi revistei „G.M."; plângerea SC A.H. SRL - Hotel R. Sibiu, facturile, bonurile ce relevă cuantumul serviciilor prestate în favoarea evenimentului organizat de către inculpată, răspunsul BL România, din care rezultă că ştampila nu aparţine băncii; declaraţiile martorilor D.A., P.L., P.D., angajaţi ai SC A.H., care au participat la evenimentul organizat de inculpată; plângerea şi declaraţia părţii vătămate B.K.A., administrator al SC M&L G. SRL, facturile din care rezultă cantitatea de bijuterii luată de inculpată, declaraţiile martorilor S.A. şi B.M., lucrătorii comerciali de la punctul de lucru de unde au fost ridicate bijuteriile, declaraţiile martorului K.Ş., care a dus-o pe inculpată la bijuteria sus-menţionată; plângerea şi declaraţia părţii vătămate M.F.B., director general al SC B&B C. SRL de unde inculpata a ridicat mai multe bijuterii în valoare de 2.789,5 RON, facturile aferente, declaraţiile martorilor T.L., responsabila magazinului, B.Ş.F., vânzătoare la punctul de lucru al societăţii; plângerea şi declaraţia părţii vătămate D.I., administrator al SC D. SRL, declaraţia martorei S.V., lucrător comercial al societăţii de unde inculpata a ridicat bijuteriile, facturile aferente, declaraţia martorei I.M., lucrător comercial al societăţii; plângerea şi declaraţia părţii vătămate S.N., administrator al SC N.L.D. SRL, de unde inculpata a luat telefoanele marca „V.", facturile aferente, declaraţia martorei L.M., angajată a societăţii care i-a predat telefoanele inculpatei, corespondenţa pe e-mail între inculpată şi martora L.M.; plângerea părţii vătămate I.C.I., lichidator judiciar, căruia inculpata refuză să îi predea actele şi documentele societăţii necesare deschiderii procedurii falimentului; declaraţia martorei A.G., mama inculpatei; declaraţia martorei D.C., care ştia că inculpata primise comandă pentru telefoanele „V." de la un cetăţean italian, însă acesta nu a mai răspuns la telefon; declaraţiile inculpatei care recunoaşte faptele comise, susţinând însă că nu a avut intenţia de a înşela pe nimeni.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii D.A.M., P.F.L.I., Ş.A., B.M., S.V., K.Ş., B. (fostă M.) L., N. (fostă F.) A., S. (fostă I.) M.C., I.C.I., I.G.A., D.C., care au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală şi inculpata A.I.C. care nu a negat faptele descrise. Privitor la infracţiunea prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 a apreciat că nu a cunoscut despre intrarea în faliment a SC T.W.G. SRL.

Prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

1. Inculpata A.I.C. a fost administratorul firmei SC T.W.G. SRL, firmă care în prezent a fost radiată.

În cursul anului 2009, inculpata A.I.C. s-a prezentat la sediul SC C.D.V. I. SRL Bucureşti, recomandându-se nereal că este reprezentanta firmei SC A.T. Sibiu (firma mamei sale) şi a solicitat tipărirea unui număr de 1700 exemplare pentru revista G.M. Inculpata a emis factura fiscală nr. 125 din 12 noiembrie 2009 în numele SC A.T. SRL, iar la data de 19 ianuarie 2009, la cererea sa, factura a fost anulată, iar serviciile prestate de partea vătămată SC C.D.V. I. SRL au fost refacturate pe SC T.W.G. SRL Braşov. Pentru plata acestora, inculpata a emis două bilete la ordin cu seria UGB XX nr. X şi respectiv nr. XXX. Ambele instrumente bancare au fost refuzate la plată, întrucât IBAN-ul plătitorului era invalid.

Partea vătămată SC C.D.V. I. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 38.122 RON, iar ulterior şi-a diminuat pretenţiile la suma de 31.173,09 RON, motivat de faptul că urmare unui proces comercial derulat a încasat diferenţa până la suma solicitată iniţial.

Din declaraţia martorului C.D. a reieşit că inculpata A.I.C. a menţionat deliberat eronat în cuprinsul Contractului nr. 5/2009 încheiat cu SC T.W.G. SRL sediul societăţii şi contul curent al acestei firme precum şi faptul că, pentru cele două bilete la ordin emise de inculpată nu exista cont deschis la acea bancă, aşa după cum martorului i-a comunicat fostul asociat al inculpatei pe SC T.W.G. SRL, L.M. A mai relatat martorul că inculpata A.I.C. a completat în faţa lui toate rubricile, iar privitor la calitatea cu care i s-a prezentat iniţial, a arătat că aceasta a susţinut în mod nereal că ar fi administratorul SC A.T. SRL, împrejurare despre care a aflat prin demersul personal întreprins la Registrul Comerţului.

Prejudiciul produs SC C.D.V. I. SRL în sumă de 38.122 a fost probat cu înscrisurile de la dosar urmând ca inculpata să fie obligată la plata acestei sume.

2. În perioada 1 septembrie - 3 septembrie 2010 inculpata A.I.C., în calitate de reprezentantă al SC T.W.G. SRL a organizat un eveniment monden „F.F.S.” în cadrul Hotelului R. din Sibiu, pentru care a închiriat mai multe camere (9) şi apartamente (6) precum şi sala de conferinţe. Pentru achitarea serviciilor inculpata a emis două ordine de plată despre care s-a dovedit că nu aparţin LB şi din totalul de plată de 10.621,79 RON, inculpata A.I.C. a achitat numerar la recepţia hotelului suma de 3.169,76 RON, rămânând neacoperită suma de 7.541,98 RON, aşa cum rezultă din constituirea de parte civilă a SC A.H. SRL.

Inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile pe parcursul executării contractului s-a realizat prin prezentarea unor instrumente de plată care s-au dovedit a purta viza falsificată a BL România, despre care instrumente bancare inculpata a afirmat cu prilejul audierii sale, că le-a printat de pe internet. Privitor la ştampilă, inculpata a avut o atitudine oscilantă, nesinceră, în declaraţia de la procuror susţinând că o avea de la o prietenă a mamei sale şi a rămas la domiciliu lor, apoi în faţa instanţei susţinând neadevărat că ordinele de plată descărcate de pe internet, aveau şi ştampila băncii. După ce reprezentanţii SC A.H. SRL au constatat că cele două ordine de plată (nr. 39 din 2 septembrie 2010 în valoare de 6.576,98 RON şi respectiv nr. 53 din 3 septembrie 2010 în valoare de 2.500 RON) au fost falsificate, inculpata A.I.C. a încercat menţinerea în eroare a acestora prin propunerea de a le emite un nou ordin de plată, pe numele unei alte societăţi SC C. S C. SRL, societate aflată în inactivitate temporară din anul 2009.

Pentru acest motiv, aşa cum a rezultat din conţinutul plângerii penale formulate de partea vătămată şi din declaraţiile martorei audiate D.A.M. inculpata a emis ordine de plată false pentru a derula şi menţine în eroare partea civilă privitor la posibilităţile sale de plată; deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti au existat discuţii referitoare la împrejurarea că fotomodelele care au fost cazate la hotelul R. de către inculpată şi care au participat la evenimentul organizat de către aceasta trebuiau sau nu să îşi plătească şi consumaţia făcută (inclusiv consumaţia cu minibarul din cameră), relevant în opinia instanţei rămâne emiterea în fals de către inculpată a celor două instrumente bancare cu prilejul executării contractului încheiat, precum şi tentativa acesteia de a emite un alt ordin de plată pe numele SC C. S C. SRL în acelaşi scop, fiind irelevant că pentru o plată eventual nedatorată (extraconsumaţia fotomodelelor) inculpata a ales această cale de acoperire a prejudiciului creat părţii civile.

Pentru prejudiciul în sumă de 7.451,98 RON, cu dobânzi şi penalităţi, rămas neacoperit s-a reţinut că acesta a fost datorat de către inculpata A.I.C., părţii vătămate SC A.H. SRL (sumă cu care s-a constituit parte civilă în proces).

3. La data de 3 august 2010, inculpata A.I.C. s-a prezentat la magazinul SC M&L G. SRL Braşov în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL de unde a achiziţionat bijuterii în valoare de 38.395,41 RON. Întrucât reprezentanţii societăţii au condiţionat predarea bijuteriilor de plata imediată a acestora, inculpata a prezentat o copie a Ordinului de plată nr. 183 din 1 septembrie 2010 purtând viza Băncii LB, care s-a dovedit că este fals, aşa cum a rezultat din adresa unităţii bancare menţionate.

Din declaraţia martorilor B.M., Ş.A., K.Ş. a reieşit fără putinţă de tăgadă manoperele folosite de inculpată pentru a reuşi inducerea în eroare a părţii civile SC M&L G. SRL Braşov. Astfel, pentru a obţine bijuterii de aur în valoare de aproximativ 10.000 euro, inculpata A.I.C. a mers însoţită de martorul K.Ş., care avea domiciliul în Braşov, un cunoscut al patronului SC M&L G. SRL; acesta a condus-o la magazinul specializat de aur şi a prezentat-o ca fiind o persoană de încredere; pentru că inculpata a prezentat un ordin de plată care a ridicat suspiciuni vânzătoarei - martora B.M., aceasta s-a prefăcut că sună la telefon pe directoarea agenţiei LB, apoi însoţită de martorul K.Ş., s-a deplasat la o agenţie a acestei bănci din Braşov, unde a intrat în timp ce martorul o aştepta în maşină, şi fără a intenţiona să întreprindă efectiv vreun demers, a ieşit la scurt timp, astfel că i-a format convingerea acestuia că a discutat în agenţia bancară ceva legat de ordinul emis; faţă de opoziţia vânzătoarei de a-i remite bijuteriile în absenţa plăţii acestora, inculpata a promis, pentru a o menţine în eroare, că va emite în ziua următoare un alt ordin de plată, iar în noile condiţii propuse de către ea şi cu acceptul patronului, martora B.M. a fost de acord să predea cele circa 333 grame de aur. Inculpata nu a emis alt ordin de plată şi nici nu a achitat până la data judecării cauzei contravaloarea bijuteriilor ridicate.

Cu privire la această faptă, inculpata a declarat că a dorit să-şi deschidă un magazin de bijuterii în Sibiu, însă fiindu-i frică să le transporte cu trenul din Braşov în Sibiu, le-a vândut unei persoane necunoscute din Braşov. În declaraţia de la urmărire penală inculpata a precizat că aceste bijuterii le-a vândut la o casă de amanet din Braşov, iar din banii primiţi pe bijuterii a achitat suma de 5.000 RON pe care o datora unei alte societăţi de unde a ridicat şi nu a înapoiat bijuterii din aur, respectiv a acoperit parte din prejudiciul produs SC D. SRL din Sibiu. A fost posibil ca inculpata să fi urmărit acoperirea prejudiciului creat SC D. SRL Sibiu, întrucât fapta din de la SC M&L G. SRL Braşov este din 30 august 2010, iar cea din Sibiu de la această parte civilă, este din 25 august 2010 (fapta 5).

Partea civilă SC M&L G. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 38.395 RON, dovedite cu înscrisurile ataşate la dosar. Instanţa a constatat că prejudiciul este probat şi este datorat de către inculpata A.I.C.

4. şi 5. La data de 24 august 2010 inculpata A.I.C. s-a prezentat la bijuteria aparţinând SC B&B C. din incinta supermarketului R. din municipiul Sibiu unde, sub pretext că va face o promovare gratis a bijuteriilor (respectiv că le va fotografia şi le va pune în revista G.M.) a primit bijuterii din aur în valoare de 2.789 RON. A ridicat aceste bijuterii (a se vedea procesul-verbal de predare al obiectelor din aur din 24 august 2010) pe care nu le-a mai restituit, amanetându-le în Sibiu, iar banii i-a folosit în interes personal. Audiată inculpata A.I.C. nu a putut da o explicaţie pentru care nu a restituit bijuteriile.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.798 RON.

În data de 25 august 2010 inculpata A.I.C. s-a prezentat la SC D. SRL Sibiu în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL unde, sub pretextul promovării în revista „G.M.”, a solicitat bijuterii din aur în valoare de 16.892 RON, pe care a promis că le va returna a doua zi. Inculpata nu a returnat bijuteriile pe care le-a ridicat şi le-a vândut la o casă de amanet din municipiul Sibiu în zilele următoare. Inculpata a folosit acelaşi modus operandi ca în situaţia prezentată anterior, iar despre ambele fapte din municipiul Sibiu din 24 şi 25 august 2010 din zona C. şi Promenada M. au fost audiate şi au relatat martorele N.A. şi S. (I.) M.C., care erau vânzătoare la părţile civile şi care declaraţii atestă modalitatea credibilă în care martorele, precum şi patroana firmei, martora D.M., au fost induse în eroare de către inculpată, prin promisiunile acesteia referitoare la împrumutul bijuteriilor pentru o perioadă foarte scurtă de timp (de seara până a doua zi dimineaţa) când urma să le restituie, fiind de natură a le convinge să predea aceste obiecte din aur. Despre aceleaşi împrejurări au avut cunoştinţă şi martorele T.L. şi B.N.

Din prejudiciul produs, în sumă de 15.892 RON, inculpata a achitat suma de 5.000 RON, astfel că partea vătămată SC D. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 11.892 RON. Inculpata nu a motivat cu prilejul audierii sale atitudinea sa de a vinde aceste bijuterii. Cei 5.000 RON restituiţi, conform propriei declaraţii, au fost obţinuţi din vânzarea bijuteriilor achiziţionate din Braşov, de la partea civilă SC M&L G. SRL Braşov.

Sumele de 2.798 RON şi respectiv 11.892 RON produse la SC B&B C. SRL şi SC D. SRL au fost datorate şi a fost obligată inculpata A.I.C. la plata acestora.

6. La data de 2 septembrie 1020 inculpata A.I.C. s-a prezentat la sediul SC N.L.D. SRL Bucureşti în calitate de reprezentant al SC T.W.G. SRL Braşov şi a achiziţionat un număr de cinci telefoane de lux marca V. în valoare de 106.279,89 RON, pe care le-a înstrăinat ulterior la preţuri mult diminuate către persoanele audiate în calitate de martori la urmărire penală şi care se ocupau cu comercializarea unor astfel de obiecte. În acest sens a se vedea declaraţiile luate în faza de urmărire penală martorilor: T.O.; P.D.; N.C.; B.C.; M.C..

Pentru a induce în eroare angajatele părţii civile SC N.L. SRL, inculpata A.I.C. a precizat că doreşte să cumpere astfel de telefoane de o valoare deosebită pentru a le expune în magazinul personal din Sibiu unde va comercializa bijuterii de lux, magazin a cărei inaugurare ar avea loc în aceiaşi zi, la orele 19. A invocat că se pregăteşte să plece din Bucureşti spre Sibiu pentru lansarea magazinului, iar telefoanele i-au fost pregătite şi duse de un angajat al societăţii până la autoturismul acesteia. Ca de cele mai multe ori şi de această dată inculpata s-a prezentat însoţită şi recomandată patronului (de origine libaneză) de o cunoştinţă a acestuia. I s-a emis factura nr. 185 din 2 septembrie 2010 şi inculpata a afirmat că o va plăti în ziua următoare. Din declaraţiile martorei L.M.B. reiese că acest lucru nu s-a întâmplat însă în zilele ce au urmat, inculpata a solicitat în plus alte două telefoane, din care unul din aur, cu o valoare de 29.175 euro, pentru a fi vândute unor persoane din municipiul Sibiu („regele C.” şi altor persoane de etnie romă). Martora L.M.B., vânzătoare la partea civilă a refuzat-o motivat de faptul că nu a achitat factura anterioară în valoare de 106.279,89 RON.

Inculpata a promis în repetate rânduri că în zilele următoare va trimite o filă CEC şi a insistat în cumpărarea altor telefoane, însă la întâlnirea programată pentru data de 8 septembrie 2010 nu s-a mai prezentat la sediul din Bucureşti al părţii civile, nici pentru a aduce instrumentul de plată promis şi nici pentru a ridica celelalte două telefoane.

Aşa cum a fost dovedit în dosar, inculpata a oferit spre vânzare aceste telefoane la începutul lunii septembrie 2010, cu jumătate din preţul real susţinând faţă de potenţialii cumpărători că are un magazin de bijuterii în Sibiu şi are nevoie de lichidităţi urgent; din declaraţia martorului M.C. rezultă că tranzacţia a avut loc într-o benzinărie din Bucureşti. Despre aceste telefoane au declarat şi martorii B.C., N.C., P.C. şi T.O.

A fost edificatoare corespondenţa purtată pe e-mail de inculpata A.I.C. cu martora L.M.B., corespondenţă din care a rezultat evidentele manopere prin care aceasta a încercat să o inducă şi să o menţină în eroare pe martoră pentru a cumpăra şi alte telefoane, susţinând că plata pentru cele vechi este în derulare şi din cele cinci telefoane mai are doar unul mov pentru că restul de patru telefoane au fost cumpărate de cei din „familia C. - regele romilor” din magazinul său de bijuterii de lux din Sibiu; solicitarea inculpatei de a cumpăra şi alte telefoane V. din care unui din aur (preţul unuia fiind de peste 29.000 euro) pentru care ar avea desfacerea asigurată, sunt elemente de natură a forma convingerea instanţei asupra abilităţilor deosebite ale inculpatei de a fi convingătoare şi credibilă, ceea ce denotă un grad sporit de pericol social al acesteia.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 106.279,89 RON, sumă datorată la care inculpata A.I.C. a fost obligată a o plăti.

7. La termenul din data de 27 august 2012 a fost audiată inculpata şi aceasta a relatat despre faptul că la data de 1 septembrie 2010 a încercat să achiziţioneze cantitatea de 1.892,07 grame bijuterii din aur de la o firmă din Oradea, i s-a eliberat factura 001567 din 1 septembrie 2010 pentru care a emis un ordin de plată purtând antetul BL România SA.

Coroborând declaraţia cu înscrisul de la dosar urmărire penală, procurorul a propus audierea în calitate de martor a administratorului acestei societăţi, I.C.G.A.

Din declaraţia acestuia a reieşit că inculpata s-a arătat interesată de achiziţionarea unei cantităţi importante de bijuterii de la SC I.T. SRL Oradea şi pentru că înainte de remiterea bijuteriilor, martorul a observat că ordinul de plată era „un fals grosolan” a efectuat verificări la banca emitentă care a infirmat realitatea plăţii, situaţie în care nu a mai fost de acord cu tranzacţia solicitată de inculpată. A precizat martorul că în cazul în care ar fi fost în discuţie o cantitate mai mică de bijuterii (valoarea acestora fiind de 238.839 RON) nu ar fi efectuat verificări la bancă, iar motivul suspiciunilor ridicate de ordinul de plată remis de inculpată l-au constituit elementele de detaliu ale ştampilei aplicate pe acesta. Bijuteriile nu au mai ajuns în posesia inculpatei A.I.C., fiind refuzată.

În temeiul art. 335 C. proc. pen. prima instanţă a extins acţiunea penală pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (un act material ce intră în componenţa infracţiunii continuate de înşelăciune calificată pentru care inculpata a fost trimisă în judecată) şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (un act material), ambele fapte fiind acte materiale ale infracţiunii continuate pentru care a fost judecată în prezenta cauză.

Ulterior extinderii acţiunii penale, din nou citată, prezentă şi asistată de apărător ales, inculpata a refuzat să dea o altă declaraţie privitor la aceste infracţiuni.

S-a dovedit că Ordinul de plată nr. 83/2010 în valoare de 238.839,78 RON era un fals, adresa băncii SC LB atestând această împrejurare.

Partea vătămată SC I.T. SRL Oradea nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât fapta a rămas în forma tentativei şi nu s-a produs vreun prejudiciu.

În drept, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatei A.I.C. care, în perioada 12 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 a indus şi menţinut în eroare şapte societăţi comerciale (şapte acte materiale) prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, precum şi prin folosirea de calităţi mincinoase, obţinând astfel un folos material injust, provocând o pagubă totală de 209,931 RON (prejudiciu în care nu este inclus şi fapta comisă în dauna SC I.T. SRL Oradea şi care a rămas în forma tentativei) realizează elementele constitutive ale infracţiunii continuată de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Faptele inculpatei A.I.C. care, la data de 1 septembrie 2010 (2 acte materiale), 2 septembrie 2010 şi 3 septembrie 2010 a emis în vederea achitării către SC M&L G. SRL Braşov, SC I.T. SRL Oradea şi SC A.H. SRL, a unor bijuterii şi servicii de cazare, Ordinele de plată nr. 183 din 1 septembrie 2010, 83 din 1 septembrie 2010, 39 din 2 septembrie 2010 şi 53 din 3 septembrie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Prima instanţă a pus în discuţie, în temeiul art. 334 C. proc. pen., cererea apărării pentru schimbarea încadrării juridice ale acestor infracţiuni.

Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune calificată de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu art. 41, 42 C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41, 42 C. pen., prin reţinerea doar a faptelor şi actelor comise în dauna SC A. SRL - Hotel R. şi SC M&L G. SRL, pentru celelalte acte materiale comise în dauna SC B&B C. şi SC D. SRL încadrarea juridică corectă fiind în opinia apărării, cea de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. S-a susţinut că procesele-verbale de predare a bijuteriilor luate de inculpata A.I.C. de la aceste două societăţi au fost date cu titlu de împrumut şi apoi s-a refuzat restituirea lor. Pentru că inculpata A.I.C. a refuzat restituirea bijuteriilor, apărătorul inculpatei A.I.C., a solicitat a se constata că fapta în materialitatea ei a constituit infracţiunea de abuz de încredere şi nu cea de înşelăciune şi să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Prima instanţă a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor comise în dauna SC B&B C. SRL şi SC D. SRL din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de abuz de încredere, întrucât manoperele de inducere în eroare a vânzătoarelor audiate ca martore în dosar şi susţinerile credibile prezentate de inculpată referitoare la fotografierea bijuteriilor şi promovarea lor în revista G.M., iar apoi menţinerea în eroare şi promisiunea nereală de restituire a acestora în dimineaţa următoare, au fost de natură a forma convingerea acestora că susţinerile inculpatei sunt reale. Pe de altă parte, faptul că inculpata a vândut bijuteriile şi le-a amanetat de îndată a probat intenţia acesteia de a înşela părţile civile SC B&B C. SRL şi SC D. SRL.

Din succesiunea în timp a ultimelor acte materiale ale faptei de înşelăciune continuate, care au avut loc în mai puţin de 11 zile: 24 şi 25 august 2010, apoi în 1 septembrie 2010,1 septembrie 2010, 2 septembrie 2010 şi respectiv 3 septembrie 2010, coroborat cu faptul că inculpata a acţionat şi în oraşe diferite Bucureşti, Oradea, Braşov şi Sibiu, urmată de vânzarea urgentă a bunurilor achiziţionate sau pretins împrumutate (bijuterii şi telefoane V.), prima instanţă a concluzionat că inculpata a avut clar reprezentarea că având nevoie de lichidităţi s-a deplasat deliberat în oraşe diferite pentru a induce în eroare firme diferite şi pentru a obţine urgent foloase materiale injuste, fiind exclusă intenţia de a le restitui vreodată.

Conform propriei declaraţii, cu preţul bunurilor vândute de la firma din Braşov SC M&L G. SRL a acoperit parte din prejudiciul creat firmei SC B&B C. SRL din Sibiu; împrejurarea că inculpata nu dorea şi nici nu a intenţionat a plăti bunurile achiziţionate, reiese din împrejurarea că imediat ce a intrat în posesia lor (la interval de câteva ore) a şi procedat la vânzarea acestora, ceea ce în opinia primei instanţe confirmă intenţia inculpatei de a înşela părţile vătămate, amăgindu-le că le va restitui bunurile (care în realitate erau deja amanetate sau vândute) sau că le va achita ordinele de plată emise în fals.

În cazul celor două societăţi din Sibiu, specializate în comercializarea de bijuterii de aur, SC B&B C. SRL şi SC D. SRL, inculpata a procedat la vânzarea imediată a acestora la casele de amanet (conform propriei declaraţii) astfel că şi în situaţia în care afirmativ a încheiat procese-verbale de ridicare a lor, în realitate aceasta nu a avut nici o clipă reprezentarea că le va restitui a doua zi, interesul acesteia fiind acela de a obţine bunuri de valoare mare pe care să le poată tranzacţiona cu operativitate şi a intra urgent în posesia banilor obţinuţi ca şi contravaloare a acestora.

Ca o concluzie, prima instanţă a reţinut că inculpata nu a avut nici o clipă intenţia de a deschide un magazin de lux în Sibiu, unde să vândă telefoane şi să promoveze produsele din aur în revista G.M., singura preocupare a acesteia fiind aceea de a da fi credibilă şi pentru a convinge părţile vătămate mai uşor să le predea şi a intra în posesia bunurilor uşor vandabile.

Aşa fiind, prima instanţă a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, atât în ceea ce priveşte cele din infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., cât şi recalificarea infracţiunii de înşelăciune din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în cea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., întrucât în opinia instanţei, toate actele materiale comise de inculpată, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar cumulat, prejudiciul adus prin toate aceste fapte depăşeşte suma de 200.000 RON, astfel că nu se impune recalificarea acestei infracţiuni, din forma calificată în forma simplă a înşelăciunii în convenţii.

8. Inculpata A.I.C. a mai fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al administratorului persoanei juridice de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar informaţiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din Legea insolvenţei, infracţiune prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Audiată cu privire la această infracţiune, inculpata A.I.C. a susţinut că nu a cunoscut nici o clipă despre intrarea firmei în insolvenţă şi că nu a locuit la adresa menţionată.

A fost audiat lichidatorul judiciar I.C.I. care a relatat la fel ca şi în faza de urmărire penală că a făcut personal deplasare în Sibiu pentru a o identifica pe inculpată, deşi legea îi impunea doar notificarea acesteia. În practică, dacă administratorul de la sediul social al societăţii comerciale citate nu îi răspundea la somaţiile făcute, ca şi practician în insolvenţă cu experienţă martorul, proceda şi la citarea administratorului firmei de la domiciliul său, tocmai pentru a nu fi dubii cu privire la realitatea celor înscrise la sediul social al firmei la ORC. În situaţia de faţă, deşi nu era obligat, a fost diligent şi a făcut demersuri inclusiv prin deplasarea la Sibiu, însă, la domiciliul inculpatei nu a găsit-o, şi nici la sediul social din Braşov, astfel că nu a răspuns nici la citarea prin publicitate, inculpata A.I.C. nu nedând curs şi nedepunând actele solicitate.

S-a apreciat că sunt dovezi la dosar atât privitor la returnarea scrisorilor trimise de lichidator în ambele etape ale falimentului, cât şi cu privire la citarea inculpatei prin publicitate. Martorul I.C. ştie că unii dintre creditorii SC T.W.G. SRL au încercat să ia legătura cu inculpata şi şi-a exprimat părerea că este posibil ca demersurile acestora să se fi materializat şi ca inculpata să fi ştiut de ambele etape parcurse.

Prima instanţă a reţinut că inculpata A.I.C. avea obligaţia conform Legii nr. 26/1990 să-şi declare operaţiunile de modificare a sediului la ORC precum şi propriul domiciliu şi dacă nu a făcut-o, cu intenţie indirectă avea reprezentarea că în absenţa acestor comunicări la ORC era pasibilă de sancţiuni, inclusiv penale. A mai reieşit din declaraţia inculpatei din 6 iulie 2011 că aceasta, la mai bine de un an de la comunicările de mai sus a somaţiilor lichidatorului judiciar, şi-a declinat aceeaşi adresă, unde a citat-o şi lichidatorul, respectiv Sibiu, str. C.N.; s-a constatat că demersurile scrise efectuate privind predarea documentelor către lichidator au fost inutile, iar inculpata a refuzat deliberat predarea acestora. Această cu atât mai mult cu cât din procesele verbale încheiat de I.P.J. Sibiu cu prilejul căutării inculpatei la domiciliile cunoscute a rezultat că orice corespondenţă primită la adresa Sibiu, str. C.N. era transmisă de vecini, acesteia. Aşa fiind, prima instanţă a reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 de către inculpata A.I.C. ca fiind dovedită şi fiind săvârşită cu vinovăţie de către aceasta, nepredarea actelor, documentelor prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea insolvenţei fiind săvârşită cu rea-credinţă.

Martorul I.C.I. s-a constituit parte civilă cu 1.250 RON din care 250 RON contravaloarea combustibil şi 1.000 RON despăgubirile efectuate la Sibiu dovedite cu facturi şi chitanţele ataşate la dosar instanţă, sume pe care fiind dovedite şi datorate, instanţa le va încuviinţa a fi achitate de către inculpată.

Reţinând că inculpata A.I.C. se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, că acestea sunt dovedite cu probele administrate pe parcursul procesului penal, prima instanţă a avut în vedere la aplicarea sancţiunilor, scopul şi funcţiile pedepsei, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal şi legea specială, gradul crescut de pericol social al faptelor în concret comise, prejudiciul produs, persoana inculpatei (studii superioare, necăsătorită, fără antecedente penale, parţial sinceră cu recunoaşterea faptelor comise).

La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanţă a avut în vedere şi datele ce rezultă din referatul de evaluarea întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Sibiu; astfel s-a arătat în cuprinsul acestui referat că inculpata A.I.C. a prezentat dificultăţile serioase de integrare socială dar şi împrejurarea că aceasta are şi resurse în vederea reabilitării. Inculpata a fost descrisă ca fiind o persoană tânără, în vârstă de 26 de ani, dinamică, sociabilă, ambiţioasă, cu planuri concrete pentru viitor, orgolioasă, încrezătoare în sine şi mulţumită de sine însăşi, cu bune abilităţi de comunicare şi abilităţi ridicate de manipulare: perspicace, identificând uşor reacţiile interlocutorilor, cu un autocontrol foarte bun al reacţiilor nonverbale, încercând să pară altfel decât este, aspecte dezvoltate şi exersate prin cursuri şi activităţi de actorie şi mass media. Din acelaşi referat a rezultat că inculpata manifestă o dorinţă intensă de a se evidenţia şi a fi în centrul atenţiei, cu un sistem de valori având ca element central bunăstarea materială şi notorietatea, chiar dacă pentru aceste deziderate ar încălca principiile legale sau morale, cu tendinţa de a eluda adevărul pentru a-şi atinge obiectivele sau atunci când anumite aspecte îi sunt defavorabile, utilizând frecvent minciuna în relaţiile cu familia, prietenii, părţile vătămate. Cu prilejul intervievării sale inculpata a declarat că experienţa procesului a determinat-o să-şi reevalueze principiile de viaţă.

Cum inculpata A.I.C. a dat dovadă de o conduită bună anterior săvârşirii acestor infracţiuni, cum s-a prezentat în faţa autorităţilor şi cum nu a fost anterior confruntată cu legea penală, prima instanţă, având în vedere vârsta acesteia şi convingerea că scopul pedepsei a fost atins şi fără a executa o pedeapsă substanţială şi prea îndelungată, în regim de penitenciar, a reţinut în favoarea acesteia dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., condamnând inculpata cum mai sus s-a arătat.

Privitor la latura civilă, prima instanţă a constatat că cele şase acte materiale de înşelăciune (consumată) săvârşite de către inculpata A.I.C. au creat prejudicii celor şase societăţi comerciale, prejudicii dovedite cu înscrisuri din dosar urmărire penală, care au fost datorate fiind în legătură directă cu infracţiunile comise de către inculpată. Cu privire la cuantumul acestora, inculpata nu le-a contestat astfel că acţiunile civile formulate de către şase societăţi comerciale au fost admise, cu singura explicaţie şi anume acordarea sumei de 10.000 RON către SC D. SRL sumă pe care instanţa apreciază că nu s-a dovedit în vreun fel prejudiciul patrimonial încercat de această societate.

Aşa fiind, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. inculpata a fost obligată cum mai sus s-a arătat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpata.

Prin apelul său parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi rejudecând să se reindividualizeze pedepsele aplicate inculpatei prin înlăturarea circumstanţelor atenuante cu consecinţa majorării pedepselor, întrucât raportat la gravitatea faptelor comise, nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpata mai fiind cercetată şi pentru alte infracţiuni similare, iar atitudinea oscilantă, mai degrabă nesinceră a inculpatei nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.; înlăturarea dispoziţiei de comunicare a sentinţei la ORC în temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, cu motivarea că infracţiunile din cauză nefiind unele de evaziune fiscală.

Inculpata nu şi-a motivat în scris apelul dar, prin apărător ales, a solicitat, oral, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi procedând la o nouă judecare să se dispună:

- schimbarea încadrării juridice din două acte materiale de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în două infracţiuni de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen.;

- recalificarea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. penal;

- achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. pentru faptele săvârşite în dauna părţilor civile SC CDV I. SRL şi SC. N. SRL;

- reducerea pedepsei pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. comisă în dauna părţii civile A.H. şi către M&L G. SRL Braşov şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.;

- referitor la ultima infracţiune, cea comisă în Oradea, a se constata incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. (3) C. pen. care prevăd tentativa absolut imposibilă.

Motivarea orală a apărătorului inculpatei a fost consemnată în încheierea de şedinţă din data de 16 septembrie 2013 şi ea a reiterat argumentele din faţa primei instanţe.

Procurorul şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul respingerii apelului inculpatei.

Inculpata şi-a exprimat poziţia în sensul respingerii apelului parchetului.

Dintre părţile civile, legal citate toate, doar SC N.L.D. SRL şi-a angajat apărător, care şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii apelului parchetului şi al respingerii apelului inculpatei.

Prin Decizia penală nr. 163/A din 1 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinţei penale nr. 26/27 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1343/85/2012 a desfiinţat sentinţa apelată doar sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005 şi art. 6 alin. (1¹) din O.U.G. nr. 77/2001 şi, rejudecând în aceste limite:

A înlăturat dispoziţiile de comunicare a sentinţei, în baza art. 13 din Legea 241/2005, către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi, în baza art. 6 alin. (1¹) din O.U.G. nr. 77/2001 către Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

A menţinut dispoziţia de comunicare a sentinţei, pe data rămânerii definitive, către Oficiul Naţional al registrului Comerţului, în baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990.

A menţinut şi celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpata A.I.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpata să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel.

Pentru a DECIDE astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Cu privire la fapta în dauna părţii vătămate SC C.D.V. I. SRL, prima instanţă corect a reţinut că inculpata A.I.C. (care a avut administratorul firmei SC T.W.G. SRL, firmă care în prezent este radiată), în cursul anului 2009, mai exact în ultimul trimestru al anului (cum rezultă din Contractul încheiat la 1 noiembrie 2009 şi din facturile fiscale), s-a prezentat la sediul părţii vătămate, recomandându-se nereal că este reprezentanta firmei SC A.T. Sibiu (firma mamei sale) şi a solicitat tipărirea unui număr de 1.700 exemplare pentru revista G.M.

Inculpata a semnat facturi fiscale în numele SC A.T. SRL, iar acestea au fost anulate, iar serviciile prestate de partea vătămată SC C.D.V. I. SRL au fost refacturate pe SC T.W.G. SRL.

Pentru plata facturilor, inculpata a emis două bilete la ordin cu seria UGB XX nr. X şi respectiv nr. XXX. Ambele instrumente bancare au fost refuzate la plată, întrucât IBAN-ul plătitorului era invalid.

Aspectul subiectiv legat de intenţia dolosivă a inculpatei a rezultat din declaraţia reprezentantului părţii vătămate, administratorul C.D. care arată cum inculpata a menţionat deliberat eronat în cuprinsul Contractului nr. 5/2009 încheiat cu SC T.W.G. SRL sediul societăţii şi contul curent al acestei firme, precum şi faptul că, pentru cele două bilete la ordin emise de inculpată nu exista cont deschis la acea bancă, aşa după cum martorului i-a comunicat fostul asociat al inculpatei pe SC T.W.G. SRL, L.M. A mai relatat martorul că inculpata A.I.C. a completat în faţa lui toate rubricile, iar privitor la calitatea cu care i s-a prezentat iniţial, a arătat că aceasta a susţinut în mod nereal că ar fi administratorul SC A.T. SRL, împrejurare despre care a aflat prin demersul personal întreprins la Registrul Comerţului.

Aspectul constând în emiterea de către inculpată a unor instrumente de plată (biletele la ordin UGB XX nr. X şi respectiv nr. XXX, aflate la dosar urmărire penală) conţinând un IBAN invalid, cum a rezultat din menţiunile de pe copiile celor două bilete, este în măsură să dea dovada incontestabilă a intenţie dolosive a inculpatei în raport cu reprezentantul părţii vătămate SC C.D.V. I. SRL. Apărarea inculpatei din faza de urmărire penală în sensul că a fost o simplă eroare materială completarea biletelor la ordin cu un IBAN greşit nu poate fi reţinută în condiţiile în care inculpata nu a indicat IBAN-ul corect şi, eventual, apropiat de cel de pe biletele la ordin, pentru a se putea trage o concluzie în sensul erorii materiale şi în condiţiile în care, în declaraţia de la prima instanţă inculpata nici nu a mai insistat în această apărare, relevând doar faptul că nu a mai plătit deoarece se afla în impas financiar.

Cuantumul prejudiciului produs SC C.D.V. I. SRL în sumă de 38.122 RON a rezultat din înseşi biletele la ordin şi din facturile fiscale şi, deşi o parte din acest cuantum a fost recuperat pe calea unui proces comercial, cuantumul întreg a fost corect reţinut de prima instanţă ca având relevanţă asupra laturii penale, fiind indiferent pentru încadrarea juridică a faptei dacă prejudiciul o dată produs a fost parţial acoperit. De partea acoperită din prejudiciu prima instanţă a ţinut în mod corect cont atunci când a stabilit suma la plata căreia a fost obligată inculpata pe latura civilă a cauzei.

2. În ceea ce priveşte fapta în dauna părţii vătămate SC A.H. SRL, prima instanţă în mod corect a reţinut că, în perioada 1 - 3 septembrie 2010 inculpata A.I.C., în calitate de reprezentanta al SC T.W.G. SRL a organizat un eveniment monden „F.F.S.” în cadrul Hotelului R. din Sibiu, pentru care a închiriat mai multe camere (9) şi apartamente (6) precum şi sala de conferinţe. Pentru achitarea serviciilor inculpata a emis două ordine de plată despre care s-a dovedit că nu aparţin LB (cum reiese din adresa acestei instituţii bancare) şi din totalul de plată de 10.621,79 RON, inculpata A.I.C. a achitat numerar la recepţia hotelului suma de 3.169,76 RON, rămânând neacoperită suma de 7.541,98 RON, aşa cum rezultă din constituirea de parte civilă a SC A.H. SRL.

Inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile pe parcursul executării contractului este dovedită, cum corect reţine prima instanţă, prin prezentarea unor instrumente de plată care s-au dovedit a purta viza falsificată a BL România, despre care instrumente bancare inculpata a afirmat cu prilejul audierii sale, că le-a printat de pe internet. Privitor la ştampilă, inculpata a avut o atitudine oscilantă, nesinceră, în declaraţia de la procuror susţinând că o avea de la o prietenă a mamei sale şi a rămas la domiciliu lor, apoi în faţa instanţei a susţinut neadevărat că ordinele de plată descărcate de pe internet, aveau şi ştampila băncii. După ce reprezentanţii SC A.H. SRL au constatat că cele două ordine de plată (nr. 39 din 2 septembrie 2010 în valoare de 6.576,98 RON şi respectiv nr. 53 din 3 septembrie 2010 în valoare de 2.500 RON) au fost falsificate, inculpata A.I.C. a încercat menţinerea în eroare a acestora prin propunerea de a le emite un nou ordin de plată, pe numele unei alte societăţi SC C. S C. SRL, societate aflată în inactivitate temporară din anul 2009, un alt element care probează intenţia frauduloasă a inculpatei.

Apărarea inculpatei în sensul că fotomodelele care au fost cazate la hotelul R. de către inculpată şi care au participat la evenimentul organizat de către aceasta trebuiau să îşi plătească şi consumaţia făcută (inclusiv consumaţia cu minibarul din cameră), a fost în mod întemeiat şi argumentat înlăturată de prima instanţă prin acordarea relevanţei cuvenite emiteri în fals de către inculpată a celor două instrumente bancare cu prilejul executării contractului încheiat, precum şi tentativei acesteia de a emite un alt ordin de plată pe numele SC C. S C. SRL în acelaşi scop.

Cuantumul prejudiciului relevant pentru latura penală a cauzei a fost corect reţinut de prima instanţă la suma de 7.451,98 RON, astfel cum acesta a rezultat din documentele contabile depuse la dosarul de urmărire penală de către partea vătămată, dobânda legală fiind justificat acordate pe latura civilă a cauzei, având în vedere calitatea de comerciant a părţii vătămate şi prevederile art. 43 C. com., în vigoare la data faptelor.

3. Cu privire la fapta în dauna părţii vătămate SC M&L G. SRL, prima instanţă corect a reţinut că, la data de 3 august 2010 inculpata A.I.C. s-a prezentat la magazinul părţii vătămate în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL de unde a achiziţionat bijuterii în valoare de 38.395,41 RON. Întrucât reprezentanţii societăţii au condiţionat predarea bijuteriilor de plata imediată a acestora, inculpata a prezentat o copie a Ordinului de plată nr. 183 din 1 septembrie 2010 purtând viza Băncii LB, care s-a dovedit că este fals, aşa cum rezultă din adresa unităţii bancare menţionate.

Din declaraţia martorilor B.M., Ş.A., K.Ş. a reieşit, într-adevăr, fără putinţă de tăgadă manoperele folosite de inculpată pentru a reuşi inducerea în eroare a reprezentanţilor părţii vătămate.

Astfel, pentru a obţine bijuterii de aur în valoare de aproximativ 10.000 euro, inculpata A.I.C. a mers însoţită de martorul K.Ş., care avea domiciliul în Braşov, un cunoscut al patronului SC M&L G. SRL.

La acest punct al analizei Curtea a considerat necesar să arate că inculpata a recunoscut, atât în declaraţia de la urmărire penală cât şi în cea de la prima instanţă, că obişnuia să se prezinte la părţile vătămate însoţită de o cunoştinţă a reprezentanţilor părţilor vătămate, tocmai în ideea de a câştiga încrederea acestor reprezentanţi, ceea ce relevă un adevărat modus operandi al inculpatei, menit să întemeieze concluzia că aceasta acţiona cu intenţii dolosive.

Cunoştinţa patronului părţii vătămate SC M&L G. SRL a condus-o pe inculpată la magazinul specializat de aur şi a prezentat-o ca fiind o persoană de încredere; pentru că inculpata a prezentat un ordin de plată care a ridicat suspiciuni vânzătoarei - martora B.M., inculpata s-a prefăcut că sună la telefon pe directoarea agenţiei LB, apoi însoţită de martorul K.Ş., s-a deplasat la o agenţie a acestei bănci din Braşov, unde a intrat în timp ce martorul o aştepta în maşină şi, fără a intenţiona să întreprindă efectiv vreun demers, a ieşit la scurt timp, astfel că i-a format convingerea acestuia că a discutat în agenţia bancară ceva legat de ordinul emis; faţă de opoziţia vânzătoarei de a-i remite bijuteriile în absenţa plăţii acestora, inculpata a promis, pentru a o menţine în eroare, că va emite în ziua următoare un alt ordin de plată, pe care nu l-a mai emis, iar în noile condiţii propuse de către ea şi cu acceptul patronului, martora B.M. a fost de acord să predea cele circa 333 grame de aur.

Cu privire la această faptă, inculpata a recunoscut, la urmărirea penală că ordinul de plată era fals, iar la prima instanţă a conceput o apărare (în sensul că a vândut bijuteriile pentru că îi era frică să le transporte cu trenul) care nu poate fi în nici un fel reţinută deoarece este vădit nereală, frizând chiar limitele absurdului ca o persoană deplin capabilă intelectual, precum era inculpata, să procedeze de o asemenea manieră.

Cuantumul prejudiciului a fost corect stabilit de către prima instanţă la suma de 38.395 RON, astfel cum a rezultat din înscrisurile ataşate la dosar de către partea vătămată.

4. Cu privire la SC B&B C. SRL prima instanţă corect a reţinut că, la data de 24 august 2010 inculpata A.I.C. s-a prezentat la bijuteria, aparţinând părţii vătămate, din incinta supermarketului R. din municipiul Sibiu unde, sub pretext că va face o promovare gratis a bijuteriilor (respectiv că le va fotografia şi le va pune în revista G.M.) a primit bijuterii din aur în valoare de 2.789 RON. A ridicat aceste bijuterii (astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare al obiectelor din aur din 24 august 2010) pe care nu le-a mai restituit, amanetându-le în Sibiu, iar banii i-a folosit în interes personal, astfel cum însăşi inculpata a recunoscut în declaraţia de la urmărirea penală. Audiată, inculpata A.I.C. nu a putut da o explicaţie pentru care nu a restituit bijuteriile.

Cuantumul prejudiciului a fost corect reţinut de către instanţă ca fiind 2.798 RON, cum a rezultat din actele depuse la dosarul de urmărire penală de către partea vătămată, suma fiind, de altfel, recunoscută şi de inculpată.

5. Cu privire la fapta în dauna părţii vătămate SC D. SRL, prima instanţă în mod corect a reţinut că, în data de 25 august 2010, inculpata A.I.C. s-a prezentat la partea vătămată în calitate de administrator al SC T.W.G. SRL unde, sub pretextul promovării în revista „G.M.”, a solicitat bijuterii din aur în valoare de 16.892 RON, pe care a promis că le va returna a doua zi. Inculpata nu a returnat bijuteriile pe care le-a ridicat şi le-a vândut la o casă de amanet din municipiul Sibiu în zilele următoare.

Inculpata a folosit acelaşi modus operandi ca în situaţia prezentată la punctul 4, iar despre ambele fapte din municipiul Sibiu din 24 şi 25 august 2010 din zona C. şi Promenada M. au fost audiate şi au relatat martorele N.A. şi S. (I.) M.C, care sunt vânzătoare la părţile civile şi care declaraţii atestă modalitatea credibilă în care martorele, precum şi patroana firmei, martora D.M., au fost induse în eroare de către inculpată, prin promisiunile acesteia referitoare la împrumutul bijuteriilor pentru o perioadă foarte scurtă de timp (de seara până a doua zi dimineaţa) când urma să le restituie, fiind de natură a le convinge să predea aceste obiecte din aur.

Şi această faptă a fost recunoscută de inculpată în declaraţia de la urmărirea penală.

Cuantumul prejudiciul produs părţii vătămate cu relevanţă asupra laturii penale este de 16.892 RON, (prima instanţă a comis o eroare materială când a indicat, în considerente, suma de 15.892 RON, eroare care rezultă din referirea ulterioară la suma de 5.000 RON ca prejudiciu ulterior reparat şi la suma de 11.892 RON, prejudiciu nereparat, la care a fost obligată inculpata, astfel că se poate uşor observa că, însumând suma de 11.892 RON cu suma de 5.000, rezultatul este de 16.892 RON) cum a rezultat din actele depuse de partea vătămată şi din recunoaşterea inculpatei.

De partea acoperită din prejudiciu prima instanţă a ţinut în mod corect cont atunci când a stabilit suma la plata căreia a fost obligată inculpata pe latura civilă a cauzei faţă de partea vătămată SC D. SRL.

6. Cu privire la fapta în dauna părţii vătămate SC N.L.D. SRL, instanţa în mod corect a reţinut că, la data de 2 septembrie 2010, inculpata s-a prezentat la sediul părţii vătămate în calitate de reprezentant al SC T.W.G. SRL Braşov şi a achiziţionat un număr de cinci telefoane de lux marca V. în valoare de 106.279,89 RON, pe care le-a înstrăinat ulterior la preţuri mult diminuate către persoanele audiate în calitate de martori la urmărire penală şi care se ocupau cu comercializarea unor astfel de obiecte. Acesta aspect al revânzării imediat ulterioare a telefoanelor, la preţuri cu mult mai mici decât cele de achiziţionare, relevă, în opinia Curţii, o dată în plus, intenţia de a înşela a inculpatei, aceasta neurmărind nici un moment să plătească preţul telefoanelor achiziţionate de la partea vătămată.

În acest sens au fost relevante declaraţiile luate în faza de urmărire penală martorilor: T.O.; P.D.; B.C.; M.C.

Pentru a induce în eroare angajatele părţii civile SC N.L. SRL, inculpata A.I.C. a precizat că doreşte să cumpere astfel de telefoane de o valoare deosebită pentru a le expune în magazinul personal din Sibiu unde va comercializa bijuterii de lux, magazin a cărei inaugurare ar avea loc în aceiaşi zi, la orele 19. A invocat că se pregăteşte să plece din Bucureşti spre Sibiu pentru lansarea magazinului, iar telefoanele i-au fost pregătite şi duse de un angajat al societăţii până la autoturismul acesteia. Ca de cele mai multe ori şi de această dată inculpata s-a prezentat însoţită şi recomandată patronului (de origine libaneză) de o cunoştinţă a acestuia. I s-a emis factura nr. 185 din 2 septembrie 2010 şi inculpata a afirmat că o va plăti în ziua următoare. Din declaraţiile martorei L.M.B. a reieşit că acest lucru nu s-a întâmplat însă în zilele ce au urmat, inculpata a solicitat în plus alte două telefoane, din care unul din aur, cu o valoare de 29.175 euro, pentru a fi vândute unor persoane din municipiul Sibiu („regele C.” şi altor persoane de etnie romă). Martora L.M.B., vânzătoare la partea civilă a refuzat-o motivat de faptul că nu a achitat factura anterioară în valoare de 106.279,89 RON.

Inculpata a recunoscut, la urmărirea penală, achiziţia telefoanelor şi revânzarea acestora la preţuri mult inferioare, precum şi faptul că societatea pe care o administra nu avea disponibil pentru a plătii telefoanele.

Este edificatoare corespondenţa purtată pe e-mail de inculpata A.I.C. cu martora L.M.B., corespondenţă din care a rezultat evidentele manopere prin care aceasta a încercat să o inducă şi să o menţină în eroare pe martoră pentru a cumpăra şi alte telefoane, susţinând că plata pentru cele vechi este în derulare şi din cele cinci telefoane mai are doar unul mov pentru că restul de patru telefoane au fost cumpărate de cei din „familia C. - regele romilor” din magazinul său de bijuterii de lux din Sibiu; solicitarea inculpatei de a cumpăra şi alte telefoane V. din care unul din aur (preţul unuia fiind de peste 29.000 euro) pentru care ar avea desfacerea asigurată, sunt elemente din care prima instanţă şi-a format în mod just convingerea asupra abilităţilor deosebite ale inculpatei de a fi convingătoare şi credibilă, ceea ce denotă un grad sporit de pericol social al acesteia (a se vedea transcrierea acestor corespondenţe).

Cuantumul prejudiciului a fost corect stabilit de prima instanţă la suma de 106.279,89 RON, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse de partea vătămată la dosarul de urmărire penală şi din recunoaşterea inculpatei.

7. Cu privire la fapta de înşelăciune, rămasă în forma tentativei, în dauna persoanei vătămate SC I.T. SRL Oradea, Curtea a apreciat că prima instanţă în mod corect s-a sesizat în temeiul art. 335 C. proc. pen., referitoare la extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, respectând şi dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol de lege, încercând reaudierea inculpatei inculpata cu privire la noul act material, aceasta prevalându-se însă de dreptul la tăcere.

Opinia Curţii referitoare la respectarea prevederilor art. 335 C. proc. pen. a fost întărită de analiza încheierilor de şedinţă de la termenul din 12 noiembrie 2012 şi de la termenul din 17 decembrie 2012.

Cu privire la acest act material, prima instanţă în mod corect a reţinut că, la data de 1 septembrie 2010, inculpata s-a arătat interesată de achiziţionarea unei cantităţi importante de bijuterii de la SC I.T. SRL Oradea şi pentru că înainte de remiterea bijuteriilor, martorul a observat că ordinul de plată era „un fals grosolan” a efectuat verificări la banca emitentă care a infirmat realitatea plăţii, situaţie în care nu a mai fost de acord cu tranzacţia solicitată de inculpată. Aceste aspecte au rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpatei, cu cele ale martorului I.G.A. şi cu ordinul de plată aflat în copie la dosarul de urmărire penală.

Din declaraţiile martorului I. cum că, în cazul în care ar fi fost în discuţie o cantitate mai mică de bijuterii (valoarea acestora fiind de 238.839 RON), nu ar fi efectuat verificări la bancă, iar motivul suspiciunilor ridicate de ordinul de plată remis de inculpată l-au constituit elementele de detaliu ale ştampilei aplicate pe acesta, coroborate cu aspectele ce rezultă din analiza copiei ordinul de plată în discuţie şi care conţine toate elementele unui înscris ce poate crea convingerea că este valabil, Curtea a concluzionat că tentativa inculpatei nu poate fi apreciată ca absolut improprie, în accepţiunea art. 21 alin. (3) C. pen., fapta rămânând în faza tentată doar datorită perspicacităţii martorului şi nu din cauza modului de concepere a executării, care a fost una destul de elaborată.

Starea de fapt mai sus descrisă, a fost logic sintetizată de prima instanţă în sensul că, perioada 12 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 a indus şi menţinut în eroare şapte societăţi comerciale (şapte acte materiale) prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase precum şi prin folosirea de calităţi mincinoase, obţinând astfel un folos material injust, provocând o pagubă totală de 209,931 RON (prejudiciu în care nu este inclus cel la care s-a tins prin fapta comisă în dauna SC I.T. SRL şi care a rămas în forma tentativei) şi a fost corect încadrată în drept în infracţiunea de înşelăciune continuată în forma calificată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

În legătură cu încadrarea juridică a faptelor de înşelăciune, Curtea a arătat că, în cazul în care se face vorbire despre o formă continuată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (prejudiciu peste 200.000 RON), a fost deosebit de important a se cerceta exactitatea cuantumului prejudiciului pentru fiecare act material în parte. Cuantumul prejudiciului pentru fiecare act material a fost corect stabilit de prima instanţă, acesta fiind verificat de instanţa de prim control judiciar.

În contextul infracţiunii în discuţie, Curtea a reţinut că important de cercetat este şi faptul că dacă toate actele materiale ale formei continuate a infracţiunii prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni; sunt săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale; condiţia ca toate actele materiale să prezinte conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, anume înşelăciunea.

Astfel, Curtea a considerat că prima instanţă în mod just a respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptelor în dauna părţilor vătămate SC B&B C. şi SC D. SRL din două acte materiale de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în două infracţiuni de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. cu consecinţa recalificării infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41, 42 C. pen.

Faptele în dauna SC B&B C. şi SC D. SRL nu au fost încadrate ca şi abuzuri de încredere, deoarece, prima instanţă în mod corect a apreciat că ele au fost săvârşite cu intenţia clară de a înşela. Este real că remiterea bijuteriilor, obiect materiale al infracţiunii, s-a făcut de bună voie de către reprezentanţii celor două părţi vătămate, însă credinţa acestor reprezentanţi a fost înşelată tocmai de mijloacele dolosive de persuasiune ale inculpatei.

Diferenţa esenţială între infracţiunea de abuz de încredere şi cea de înşelăciune a constat tocmai în inducerea iniţială în eroare, care perverteşte titlul deţinerii ulterioare a bunului obiect material. Cu alte cuvinte, dacă pentru infracţiunea de abuz de încredere este nevoie de existenţa unui titlu valabil, a unei înţelegeri neviciate între părţi, în cazul infracţiunii de înşelăciune nu există un titlu valabil, înţelegerea părţilor cu privire la remiterea bunului fiind viciată de mijloacele dolosive ale inculpatului, precum în prezenta speţă.

Aspectul unităţii de rezoluţiune infracţională a fost elementul esenţial de legătură între actele materiale săvârşite de un inculpat, reprezentând şi principala raţiune pentru care legiuitorul a ales să transforme pluralitatea obiectivă în unitate legală de infracţiune.

Având în vedere că rezoluţiunea unică infracţională a fost un element de natură subiectivă, instanţa a cercetat existenţa acesteia şi caracterul ei de unicitate pe baza elementelor obiective, precum săvârşirea actelor materiale în condiţii unitare de loc sau de timp, prin aceleaşi manopere sau prin manopere apropiate.

Aplicând teoretizările de mai sus la speţa de faţă, Curtea a observat că cele 7 acte materiale de înşelăciune au fost săvârşite prin manopere dolosive asemănătoare (unele prin falsificări de instrumente de plată, altele prin câştigarea încrederii prin intermediul unor persoane apropiate de reprezentanţii părţilor vătămate), în acelaşi context legat de calitatea inculpatei de patron de societate comercială care activează pe piaţa produselor de modă şi lux (obiectul material al înşelăciunilor reprezentându-l obiecte - bijuterii, telefoane mobile - cu preţuri deosebit de ridicate ori servicii de tipărire sau hoteliere prestate în domeniul modei şi al evenimentelor legate de modă), ceea ce relevă unitatea de rezoluţiune infracţională a inculpatei.

Curtea a mai apreciat că prima instanţă a procedat în mod just atunci când a cumulat prejudiciile produse prin actele materiale consumate (un număr de 6 acte) şi când a reţinut cuantumul de 209,931 RON ca prejudiciu total cu relevanţă asupra laturii penale pentru încadrarea în forma calificată a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen.

Cu privire la faptele de uz de fals, instanţa de prim control judiciar a reţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect că inculpata, ca mijloace de inducere sau menţinere în eroare a părţilor vătămate SC M&L G. SRL, SC I.T. SRL şi SC A.H. SRL, a uzat de instrumente de plată false (bilete la ordin) la data de 1 septembrie 2010 (2 acte materiale), 2 septembrie 2010 şi 3 septembrie 2010 astfel cum rezultă din probele analizate cu ocazia cercetării faptelor de înşelăciune. De altfel, inculpata a şi recunoscut că a falsificat şi folosit respectivele instrumente de plată prin aplicarea unei ştampile a băncii, care să ateste efectuarea plăţii, pe care o avea acasă.

Cu privire la fapta de refuz de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar informaţiile necesare acestuia s-a apreciat că prima instanţă a reţinut şi cu privire la această infracţiune o corectă stare de fapt, pe care a argumentat-o în mod logic şi convingător.

Sub aspectul aceste infracţiuni prima instanţă a dat relevanţa cuvenită declaraţiilor lichidatorul judiciar I.C.I. care a relatat la fel ca şi în faza de urmărire penală că a făcut personal deplasare în Sibiu pentru a o identifica pe inculpată, deşi legea îi impunea doar notificarea acesteia.

S-a mai reţinut că prima instanţă a arătat în mod just că inculpata A.I.C. avea obligaţia conform Legii nr. 26/1990 să-şi declare operaţiunile de modificare a sediului la ORC precum şi propriul domiciliu şi dacă nu a făcut-o, cu intenţie indirectă avea reprezentarea că în absenţa acestor comunicări la ORC era pasibilă de sancţiuni, inclusiv penale. A mai reieşit din declaraţia inculpatei din 6 iulie 2011 că aceasta, la mai bine de un an de la comunicările de mai sus a somaţiilor lichidatorului judiciar, şi-a declinat aceeaşi adresă, unde a citat-o şi lichidatorul, respectiv Sibiu, str. C.N., ceea ce este în măsură să denote că demersurile scrise efectuate privind predarea documentelor către lichidator au ajuns la cunoştinţa inculpatei, care a refuzat deliberat predarea documentelor.

Starea de fapt constând în refuzul, (chiar în formă implicită), de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar actele şi evidenţele contabile prev. de art. 28 alin. (1) lit. i) - f) din Legea nr. 85/2006, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Referitor la individualizarea pedepselor s-a arătat că prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepselor pe care le-a aplicat inculpatei, atât sub aspectul reţinerii circumstanţelor atenuante cât şi sub aspectul cuantumului şi naturii pedepselor, al sporului de contopire şi al modalităţii de executare, dând o corectă aplicare criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Deşi activitatea infracţională inculpatei a fost una laborioasă, având consecinţe deosebit de grave în sensul producerii unei pagube însumate de peste 200.000 RON, prima instanţă a reţinut în mod just circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. Cu privire la circumstanţa de la lit. a) prima instanţă a reţinut în mod just că inculpata nu prezintă antecedente penale, neputând fi reţinute ca atare situaţiile de cercetare penală nefinalizată. Cu privire la circumstanţa de la lit. c), prima instanţă nu a reţinut doar atitudinea parţial sinceră a inculpatei ci şi atitudinea acesteia de a se prezenta în faţa organelor judiciare, teze care, combinate, justifică reţinerea circumstanţei atenuante. Astfel, pedepsele principale de 3 ani şi 8 luni închisoare pentru înşelăciune, de 2 luni închisoare pentru uz de fals şi de 10 luni închisoare pentru refuzul de a preda acte practicianului în insolvenţă apar ca fiind just dozate, cum la fel de justă apare şi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare, care conţine un spor de contopire ce reprezintă un echivalent rezonabil al pedepselor ce nu se execută, cu rol de a nu crea sentimentul de impunitate inculpatei.

Prima instanţă, efectuând şi o justă analiză a referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune, a ajuns la concluzia corectă a stabilirii detenţie efective ca modalitate de executare a pedepsei rezultante principale, singura modalitate aptă să atragă atenţia inculpatei (şi nu doar ei) asupra gravităţii faptelor, cu consecinţa ca, pe viitor, să se abţină de la astfel de comportamente, fiind, astfel, salvgardate şi scopirile prev. de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat cu ocazia analizei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, că s-a realizat şi o analiză a prejudiciilor, ajungând la concluzia că acestea au fost corect stabilite atât din perspectivă penală cât şi din perspectivă civilă, prima instanţă procedând la o justă soluţionarea acţiunilor civile exercitate în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpata A.I.C. care a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 13, 14, 17² C. proc. pen. anterior cu referire la art. 5 din noul C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpata a învederat următoarele:

Infracţiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogată, astfel că în baza art. 16 lit. b) din noul Cod de procedură penală a solicitat să se dispună achitarea sa pentru această faptă.

Cu privire la infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice în condiţiile aplicării legii penale mai favorabile în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din noul C. pen. cu menţinerea circumstanţelor atenuante a dispoziţiilor art. 75 cu referire la art. 76 alin. (1) din noul C. pen. şi constatând că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, să se dispună reducerea pedepsei în condiţiile art. 73 alin. (1) cu 1/3 din pedeapsa nouă prevăzută de art. 244 din noul C. pen. în limitele de la 2 luni la 2 ani, faţă de pedeapsa aplicată care nu numai că depăşeşte maximul pedepsei actuale, dar încalcă condiţiile aplicării circumstanţelor atenuante.

Referitor la infracţiunea de uz de fals în varianta prevăzută de dispoziţiile art. 323 teza a II-a din noul C. pen. a învederat că limitele de pedeapsa sunt aceleaşi, însă urmarea schimbării încadrării juridice pe noua reglementare art. 323 din noul C. pen., urmează a se dispune în consecinţă.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a învederat că dispoziţiile art. 81 C. pen. anterior sunt mai favorabile, sens în care a solicitat să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate şi, rejudecând să se dispună, în principal, achitarea inculpatei pentru faptele pentru care a fost condamnată, ţinând seama de criticile formulate şi, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepselor aplicate în considerarea aplicării legii penale mai favorabile şi stabilirea unei modalităţi de executare fără privare de libertate.

Recursul este întemeiat doar pentru considerentele ce se vor arăta:

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate de recurenta inculpată, dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Referitor la criticile formulate de inculpata A.I.C., vizând faptul că infracţiunea prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogată ca urmare a apariţiei dispoziţiilor art. 175 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 critici circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., instanţa de recurs constată că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Având în vedere că de la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii şi până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege nouă, respectiv un nou C. pen. ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, Înalta Curte a avut în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen., determinarea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În vederea stabilirii şi aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală şi practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situaţia juridică concretă a inculpatei, criterii ce vizează condiţiile de tragere la răspundere penală a acesteia şi regimul sancţionator şi care se aplică ţinând cont de toate instituţiile de drept penal incidente într-o cauză, care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză .

Condiţiile de incriminare,urmărire sau de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecinţele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecinţele pe care le prevede, cu excluderea absolută a celeilalte legi, neputându-se combina dispoziţiile mai favorabile din legile succesive.

Legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispoziţiile pe care le cuprinde, chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

În aplicarea globală a principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte are în vedere că nu este îngăduită aplicarea concomitentă a dispoziţiilor celor mai favorabile din cele două coduri penale - cel vechi şi cel nou - întrucât s-ar crea pe cale judecătorească o lex tertia, ceea ce este inadmisibil întrucât ar însemna ca judecătorul să exercite un atribuit care nu îi revine şi anume acela de legiuitor.

În opinia instanţei de recurs această interdicţie îşi are temeiul chiar în redactarea art. 5 C. pen. conform cu care se aplică legea care conţine prevederi mai favorabile şi nicidecum dispoziţiile izolate mai favorabile din legi succesive care în mod evident ar conduce la o lex tertia şi mai favorabilă inculpatului.

De altfel, ulterior în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 şi a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, decizie definitivă şi general obligatorie.

Pentru ca, din mai multe legi penale apărute succesiv în raport cu timpul săvârşirii unei infracţiuni să se aleagă cu penală mai favorabilă trebuie să existe anumite criterii, şi anume: legile trebuie să se compare sub aspectul condiţiilor de incriminare a faptei (al conţinutului infracţiunii), al condiţiilor de tragere la răspundere penală, al sancţiunilor şi al altor aspecte asupra cărora au survenit modificări (termenul de prescripţie al răspunderii penale sau al executării pedepsei).

Criteriul sancţiunilor este cel mai important, deoarece orice proces penal, de cele mai multe ori, se finalizează cu aplicarea unor sancţiuni penale care dacă este mai blândă mai uşoară va imprima acelaşi caracter legii care o prevede.

Dintre sancţiunile de drept penal aplicabile pedepsele principale şi pedepsele complementare dau conţinut evaluării situaţiei mai favorabile.

Astfel, dacă legea penală nouă prevede pentru fapta pedeapsa cu amenda, iar cea veche prevede pedeapsa cu închisoarea va fi mai favorabilă legea nouă. Dacă, în acest caz, în urma aplicării unor circumstanţe atenuante existente doar în legea veche s-ar ajunge la înlocuirea pedepsei închisorii cu amenda în limite mai mici decât în legea nouă, atunci legea mai favorabilă va fi legea veche.

În situaţia în care în legea veche şi în legea nouă se prevede o pedeapsă cu închisoare între aceleaşi limite, cu deosebirea că în legea nouă pedeapsa cu închisoare se prevede alternativ cu pedeapsa amenzii, va fi mai favorabilă legea nouă, conform acesteia existând posibilitatea să se aplice doar amenda.

Dacă ambele legi prevăd pedepse cu închisoarea, instanţa de judecată va examina minimul şi maximul la fiecare, iar apoi va aplica legea penală mai favorabilă.

Compararea legilor nu se reduce numai la observarea limitelor de pedeapsă din normele incriminatorii, ci presupune, în plus, examinarea tuturor reglementărilor privitoare la pedeapsă şi la mijloacele legale de individualizare a ei. Trebuie avute în vedere şi cauzele de modificare a pedepsei (de atenuare sau de agravare), precum şi circumstanţele atenuante sau agravante.

Sub aspectul dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale şi a executării pedepselor, va fi mai favorabilă legea care prevede un termen de prescripţie mai mic.

Analizând incidenţa legii penale mai favorabile în raport şi de considerentele sus-menţionate, instanţa de recurs constată că recurentei inculpate i-au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare conform Codului penal anterior şi în mod corespunzător au fost stabilite pedepse sub minimul special, circumstanţe atenuante care nu se regăsesc în legea nouă, dar care, raportat la modalitatea în care a fost individualizată pedeapsa, ar impune ca instanţa să se orienteze la stabilirea pedepsei către limita minimă din noul C. pen.

Astfel, în raport de considerentele sus menţionate, instanţa de recurs reţine că inculpatul a săvârşit 6 infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru fiecare dintre acestea cuantum stabilit la limita minimă specială, infracţiunea prevăzută de art. 291 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. anterior al cărui corespondent în actuala reglementare este art. 323 C. pen. raportat la art. 35 din noul C. pen. ale cărei limite sunt de la 3 luni la 3 ani închisoare sau amendă, cu stabilirea unei pedepse de 3 luni închisoare şi infracţiunea privind obstrucţionarea justiţiei, având corespondent în noua reglementare penală în dispoziţiile art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen., cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 1 an sau amendă, infracţiune pentru care urmează a se stabili o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În consecinţă, aplicând regulile de la concursul de infracţiuni cea mai mare pedeapsă, este pedeapsa de 1 an închisoare, la care, obligatoriu trebuie aplicată 1/3 (o treime) cumulul celorlalte pedepse adică 5 ani şi 6 luni, (cât sunt însumate celelalte pedepse), deci o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

Astfel, faţă de pedeapsa rezultantă stabilită ă, de 3 ani şi 8 luni închisoare, este clar că sunt mai favorabile dispoziţiile din noua reglementare penală, motiv pentru care se impune admiterea recursului inculpatei, casarea în parte a hotărârilor atacate şi, rejudecând, a se da eficienţă, considerentelor menţionate în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpata A.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 163/A din data de 1 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 26 din 27 februarie 2013 a Tribunalului Sibiu şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, înlăturând sporul de 4 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. condamnă inculpata A.I.C. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. condamnă aceiaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnă inculpata A.I.C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 38 - art. 39 C. pen. inculpata A.I.C. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, 1 an şi 10 luni, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, conform art. 60 C. pen.

Dispune aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2043/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2007/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2008/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs