ICCJ. Decizia nr. 2120/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2120/2014

Dosar nr. 1459/87/2012

Şedinţa publică din 23 iunie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 81 din data de 14 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 1459/97/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul V.I.G., prin apărător, ca nefondată.

În baza art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani, în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a fixat termen de încercare pe o perioadă de 7 ani, în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la cererea acestuia, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.565 RON despăgubiri, reprezentând accize, plus majorările de întârziere aferente acestor sume, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei.

A fost menţinut sechestrul asigurător aplicat prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 234/P/2010 din 11 noiembrie 2010 asupra unei locuinţe în suprafaţă de 59,81 m.p., situată în municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va comunica o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul V.I.G. este administrator la SC V.I. SRL Roşiorii de Vede şi SC G.S. SRL Roşiori de Vede, societăţi cu puncte de lucru pe raza municipiului Roşiorii de Vede şi comunei Vedea, judeţul Teleorman, punctul de lucru din comuna Vedea - un bar - funcţionând la domiciliul socrului inculpatului, martorul A.E., iar cele din Roşiorii de Vede în str. I. şi str. S., precum şi unul în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie.

În data de 17 august 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Teleorman - Serviciul de Investigare a Fraudelor au depistat într-un depozit închiriat de inculpat de la martorul B.N. cantitatea de 2.500 pachete de ţigări (50.000 ţigarete), marca W., ambalate în 5 cutii de carton, care nu au prezentat niciun fel de marcaj fiscal, acestea fiind ridicate şi introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Teleorman cu dovada din 22 noiembrie 2010.

Ulterior, deoarece existau date că inculpatul ar comercializa în continuare ţigarete nemarcate fiscal, organele de urmărire penală au solicitat autorizarea efectuării unor percheziţii la domiciliile martorilor P.M.A., angajată în funcţia de vânzătoare la SC G.S. SRL şi A.E., socrul inculpatului.

La data de 15 iunie 2011, în baza autorizaţiilor de percheziţie domiciliară din 15 iunie 2011 emise de Judecătoria Roşiorii de Vede au fost efectuate percheziţii la imobilele aparţinând martorei Preda Mirela Anetuta, angajata inculpatului şi la martorul A.E., domiciliat în comuna Vedea, adresa la care funcţionează un punct de lucru al SC G.S. SRL.

La domiciliul martorei P.M.A., au fost găsite, cu această ocazie, 69 cartuşe ţigări marca R., a câte 10 pachete ţigarete fiecare şi 13.800 ţigarete nemarcate fiscal, fără a prezenta informaţii referitoare la producător, bunurile fiind ridicate de organele de poliţie şi înaintate Gărzii Financiare, prin adresa din 23 iunie 2011. La domiciliul martorului A.E. au fost identificate un cartuş de ţigări ce conţinea 10 pachete ţigări, fără marcaj fiscal şi alte cinci pachete de ţigări marca R., P. şi V., 4 pachete fără a fi marcate, iar unul cu timbru de Republica Moldova.

Aceste împrejurări au rezultat din procesele verbale de efectuare a percheziţiilor, din depoziţiile martorilor P.M.A., A.E., B.N., din dovada de depunere în camera de corpuri delicte a I.P.J. Teleorman din 22 noiembrie 2010.

Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, instanţa a apreciat dovedită vinovăţia sa.

Din probele administrate a reieşit faptul că inculpatul V.I.G. a deţinut la data de 17 august 2010, în incinta unei încăperi din imobilul în care a funcţionat fostul magazin P. Roşiorii de Vede, spaţiu folosit cu acordul proprietarului (martorul B.N.), cantitatea de 2.500 pachete de ţigări (50.000 ţigarete) marca W., ambalate în 5 cutii de carton, care nu au prezentat niciun fel de marcaj fiscal. Acestea au fost descoperite de lucrătorii de poliţie în urma unei verificări efectuate.

Declaraţia martorului A.I. a fost apreciată ca fiind subiectivă, acesta fiind în serviciul inculpatului, deşi nu este angajat al societăţilor administrate de acesta. Afirmaţiile martorului în sensul că a găsit in afara spaţiului pe care îl deţinea inculpatul cinci cutii din carton pe care le-a introdus în acel spaţiu, fără ştiinţa acestuia din urmă şi fără a cunoaşte conţinutul cutiilor au fost apreciate necredibile, având în vedere volumul acestor cutii, greutatea lor, precum şi inscripţionările existente pe acestea.

Pe de altă parte, s-a subliniat că nu constituie o simplă coincidenţă faptul că, la aceeaşi dată, atât la locuinţa martorei P.M.A., vânzătoare la unul din punctele de lucru ale societăţii administrată de inculpat şi care are locuinţa situată în apropierea locului de muncă, cât şi la locuinţa martorului A.E., unde funcţionează un bar al societăţii, au fost găsite cartuşe cu acelaşi tip de ţigări marca R., nemarcate fiscal.

Declaraţia martorului B.A.M. a fost înlăturată ca nesinceră, având în vedere susţinerile martorelor P.M.A. şi T.M., vânzătoare la magazinele inculpatului, care au arătat că martorul ajuta frecvent la manipularea mărfurilor atunci când se făcea aprovizionarea, la solicitarea inculpatului.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul a fost cel care a depozitat atât în incinta vechiului magazin P. din Roşiorii de Vede, unde proprietarul îi pusese la dispoziţie, spre folosinţă, o încăpere, cât şi la locuinţa martorei P.M.A., unde ţigaretele au fost aduse la cererea inculpatului de către martorul B.A.M., cantitatea de 50.000 ţigarete marca W. şi de 14.000 ţigarete marca R.

Având în vedere cele reţinute anterior, precum şi elementele ce rezultă din întregul probatoriu, instanţa a reţinut că ţigaretele găsite în locaţiile menţionate au fost procurate şi deţinute de inculpatul V.I.G., în vederea comercializării.

Referitor la apărarea invocată de inculpat prin apărător, cu privire la nelegalitatea percheziţiilor efectuate în cauză, motivat de faptul că încheierile de autorizare a percheziţiilor au fost date în şedinţă secretă, tribunalul a apreciat-o neîntemeiată, având în vedere că din examinarea încheierii nr. 20 din 15 iunie 2011 a Judecătoriei Roşiorii de Vede a rezultat că percheziţiile în cauză au fost dispuse cu respectarea prevederilor art. 100 C. proc. pen., iar din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală a rezultat că percheziţiile domiciliare au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

În drept, s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpatul V.I.G., care a deţinut ţigarete nemarcate fiscal, respectiv la data de 17 august 2010 cantitatea de 50.000 ţigarete marca W., iar la data de 15 iunie 2011 cantitatea de 14.000 ţigarete marca R., în afara antrepozitului fiscal, în vederea comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. care sancţionează deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, respectiv fără a avea autorizaţie pentru antrepozit fiscal.

Faptele aceluiaşi inculpat care s-a sustras de la plata de accize în valoare totală de 20.565 RON, prin ascunderea bunurilor taxabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., care sancţionează fapta persoanei care ascunde bunurile ori veniturile supuse impozitării sau taxării.

Conform rapoartelor de inspecţie fiscală, întocmite de Ministerul Finanţelor - A.N.A.F. - A.N.V., prin D.R.A.O.V. Craiova, şi pentru D.J.A.O.V. Teleorman aflate la dosar, prin faptele inculpatului s-a adus un prejudiciu bugetului de stat constând în accize neplătite în valoare totală de 20.565 RON, sumă la care s-au adăugat accesoriile constând în dobânzi de întârziere şi penalităţi calculate conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, de la data la care, potrivit legii, se constituie baza de impunere ce le generează.

S-a reţinut forma continuată a infracţiunilor în cauză, în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere faptul că faptele au fost săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi fiecare în parte întrunesc elementele constitutive ale aceloraşi infracţiuni. Rezoluţia unică în săvârşirea faptelor s-a dedus din faptul că inculpatul, aşa cum au relatat şi martorii B.I., T.M. şi P.M.A. şi cum a rezultat şi din procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, era cunoscut în zona de domiciliu ca o persoană cu preocupări pe linia deţinerii şi comercializării ţigaretelor nemarcate fiscal, de provenienţă Moldova şi Serbia.

Sub acest aspect, la termenul de judecată din data de 14 mai 2013 inculpatul, prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunile prevăzute de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., înlăturându-se astfel aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a apreciat nefondată, avându-se în vedere considerentele reţinute anterior, împrejurarea că inculpatul a avut constant preocupări în deţinerea şi comercializarea ţigaretelor nemarcate fiscal. Acest fapt s-a putut desprinde şi din faptul că inculpatul, deşi avea cunoştinţă că este cercetat pentru o astfel de faptă, după data de 17 august 2010 când au fost găsite ţigarete nemarcate în depozitul deţinut, a continuat să aibă astfel de preocupări până în luna iunie 2011.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor săvârşite de inculpat, împrejurările săvârşirii acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, iar pe de altă parte circumstanţele personale ale inculpatului.

Faţă de pericolul social concret ridicat pe care îl prezintă faptele inculpatului în contextul socio-economic actual, de împrejurările în care acestea au fost comise, în condiţiile în care inculpatul nu a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen, de modalitatea de săvârşire, de atitudinea inculpatului după săvârşirea faptelor, care a dat dovadă de rea credinţă prin propunere în apărare a unor martori ale căror declaraţii erau îndoielnice, s-a impus aplicarea faţă de acesta a unor pedepse cu închisoarea, peste minimul prevăzut de lege.

Pe durata executării pedepsei principale, instanţa, în baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. Dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. a fost interzis având în vedere că a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată folosindu-se de calitatea sa de administrator al societăţilor deţinute.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicată inculpatului, tribunalul a constatat îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 86¹ alin. (1) lit. a) şi b C. pen. şi, ţinând seama de circumstanţele personale ale acestuia, de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, de faptul că acesta nu are antecedente penale, s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că prejudiciul adus bugetului de stat este de 20.565 RON, reprezentând accize de plată, la care s-au adăugat accesoriile constând în dobânzi de întârziere şi penalităţi, calculate de la data scadentă până la data stingerii datoriei. Conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, aceste accesorii au fost datorate de la data la care se constituie baza de impunere care le generează, în speţă, de la data constatării săvârşirii faptelor, respectiv de la data de 17 august 2010 pentru cantitatea de 50.000 de ţigarete marca W. şi de la data de 23 iunie 2011 pentru cantitatea de 14.000 ţigarete marca R.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada recuperării prejudiciului, tribunalul a dispus menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unei locuinţe în suprafaţă de 59,81 m.p., situată în municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, proprietatea inculpatului, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 11 noiembrie 2010.

Împotriva acestei soluţii au formulat apel, în termen legal, inculpatul V.I.G. şi partea civilă A.N.A.F - prin D.R.A.O.V. Craiova.

Deşi legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de control judiciar, solicitând succesiv amânarea cauzei, cea de-a doua cerere de amânare a cauzei fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2013.

În susţinerea motivelor de apel, apărătorul desemnat din oficiu să acorde asistenţă juridică a criticat, în principal, greşita condamnare a inculpatului, arătând că probatoriul infirmă ipoteza că ţigaretele i-au aparţinut acestuia din urmă, apelantul fiind plecat din ţară la data controlului efectuat de organele statului. Prin urmare, a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei sub aspectul cuantumului, cu menţinerea aceleiaşi modalităţi de executare.

Partea civilă A.N.A.F - prin D.R.A.O.V. Craiova a invocat netemeinica diminuare a despăgubirilor civile acordate statului de la suma solicitată de 27.077 RON la doar 20.565 RON. S-a arătat că, pe lângă debitul efectiv, în cauză au fost calculate şi dobânzi de 3.427 RON şi penalităţi de întârziere de 8.088 RON, de la data scadenţei până la data încheierii raportului de inspecţie fiscală, inclusiv.

Toate aceste sume au fost constatate prin deciziile de impunere din 28 octombrie 2011 şi din 28 decembrie 2011, necontestate de către inculpat, astfel încât creanţa statului are caracter cert, lichid şi exigibil, impunându-se obligarea inculpatului la plata integrală a acestei sume şi a accesoriilor datorate în continuare, conform legislaţiei fiscale.

O altă critică a părţii civile a vizat omisiunea instanţei de a dispune confiscarea de la inculpat şi a celor 14.600 de ţigarete ridicate cu ocazia controlului efectuat la data de 15 iunie 2011.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a evaluat judicios probatoriul administrat în cauză şi a reţinut în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi încadrarea juridică a infracţiunilor.

Criticile inculpatului-apelant referitoare la incertitudinea probatoriului în acuzare sunt lipsite de suport, împrejurările reliefate de procesele verbale de constatare, percheziţie domiciliară şi de probatoriul testimonial confirmând neechivoc identitatea dintre persoana apelantului V.I.G. şi autorul faptelor deduse judecăţii.

Similar instanţei de fond, instanţa de apel a reţinut că procesul-verbal din data de 17 august 2010, coroborat cu declaraţia numitului B.N. relevă fără dubiu deţinerea de către inculpat la data menţionată, în incinta unei încăperi închiriate, a cantităţii de 2.500 pachete de ţigări marca W., fără a fi marcate.

Faptul că inculpatul era deţinătorul real al produselor accizabile rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că încăperea în care au fost identificate era folosită în exclusivitate de către inculpat, iar, pe de altă parte, din elementele obiective ce atestă că şi ulterior apelantul s-a implicat în operaţiuni similare.

Declaraţia martorului A.I., căruia inculpatul a încercat să îi transfere responsabilitatea exclusivă a deţinerii bunurilor, este necredibilă şi a fost înlăturată justificat de către instanţa de fond. Susţinerea martorului în sensul că ar fi găsit întâmplător cutiile cu ţigarete lângă intrarea în depozit şi le-ar introdus în incintă „presupunând” că îi aparţin inculpatului este lipsită de suport logic în condiţiile în care se susţine că, la acea dată, inculpatul era plecat din ţară. Prin urmare, V.I.G. nu ar fi putut depozita personal acele cutii ori cel puţin, în măsura în care ar fi apelat la un intermediar, i-ar fi solicitat, în mod logic, să îl contacteze în prealabil pe deţinătorul cheilor depozitului - martorul A. - lucru care evident nu s-a întâmplat.

Notând şi relaţiile de dependenţă financiară existente între martor şi apelantul-inculpat, Curtea de apel a concluzionat că depoziţia celui dintâi are un pronunţat caracter pro causa şi nu o va avea în vedere la soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte acţiunea desfăşurată la data de 15 iunie 2011, procesele-verbale de percheziţie domiciliară analizate în considerentele sentinţei şi declaraţiile martorilor P.M.A. şi A.E. confirmă neechivoc faptul că inculpatul V.I.G. a deţinut, la acea dată, prin intermediul persoanelor apropiate, 13.800 ţigarete marca R. nemarcate fiscal, respectiv 200 de ţigarete purtând aceeaşi denumire dar fără a fi marcate, toate aceste bunuri fiind destinate comercializării prin punctele de lucru ale societăţii.

În acest sens, s-a reţinut că martora P.M. a precizat expres că cele 13.800 de ţigarete identificate la domiciliul său aparţin inculpatului şi au fost aduse în locaţie de un apropiat al acestuia, în scopul vânzării prin punctul de lucru aparţinând SC G.S. SRL.

Deşi martorul A.E. a negat că ţigaretele identificate în locuinţa sa i-ar aparţine apelantului-inculpat, Curtea constată că poziţia sa este subiectivă, esenţial afectată de relaţia de afinitate cu inculpatul, astfel încât declaraţia martorului este neconcludentă.

Similar instanţei de fond, instanţa de apel a apreciat că asemănarea dintre caracteristicile ţigaretelor identificate la aceeaşi dată în locuinţele a două persoane apropiate inculpatului generează o prezumţie solidă că aceste bunuri aparţineau, în realitate, celui din urmă. V.I.G. era, în mod evident, unica persoană direct interesată în obţinerea de profituri prin vânzarea unui număr însemnat de ţigarete nemarcate fiscal, având şi oportunitatea de a proceda la comercializarea efectivă, prin intermediul punctelor de lucru ale societăţilor pe care le administra. În considerarea acestui interes, apelantul a optat pentru depozitarea produselor accizabile nu la punctele de lucru (constant supuse riscului unui control al organelor fiscale), ci în spaţii neutre, dar aparţinând unor persoane de încredere.

În acest context, Curtea de apel a concluzionat că există probe certe, concludente şi legal administrate, care atestă fără dubiu săvârşirea faptelor şi vinovăţia inculpatului V.I.G.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a reţinut de către instanţa de apel că faptele inculpatului V.I.G. care, în perioada 17 august 2010 - 15 iunie 2011 a deţinut în afara antrepozitului fiscal un număr total de 54.000 de ţigarete inscripţionate W. sau R., nemarcate, efectuând, totodată, operaţiuni de ascundere a acestor bunuri taxabile în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale referitoare la accize întruneşte elementele constitutive. ale infracţiunilor prevăzute de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Contrar susţinerilor Ministerului Public în apel, Curtea de apel a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale ambelor infracţiuni menţionate, iar nu doar a celei prevăzute de Codul fiscal, cererea de schimbare a încadrării juridice sub acest aspect fiind nefondată.

Sub un prim aspect, s-a constatat că obiectul juridic al celor două infracţiuni este distinct, mcriminarea evaziunii fiscale tinzând la ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la executarea corectă a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabililor, iar infracţiunea incriminată în Legea nr. 571/2003 - la ocrotirea relaţiilor sociale privind evidenţa deţinerii produselor accizabile în condiţiile restrictive ale unui antrepozit fiscal.

Din economia dispoziţiilor art. 206¹ şi urm. C. fisc. rezultă că marcarea produselor din tutun prelucrat atestă plasarea acestora într-un antrepozit fiscal, în regim suspensiv de accize şi asigură (prin intermediul informaţiilor inscripţionate pe timbrele folosite la marcare, conform art. 116 din Normele metodologice la C. fisc.) identificarea rapidă a antrepozitarului fiscal de la care provine produsul respectiv. Raţiunea incriminării este, aşadar, esenţial legată de imperativul asigurării unei evidenţe stricte a provenienţei licite a produselor accizabile, a cărei absenţă generează o stare de pericol ce constituie şi urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii prevăzute de art. 296¹ lit. l) din Legea nr. 571/2003.

Spre deosebire de infracţiunea din legea fiscală, fapta incriminată de Legea nr. 241/2005 tinde, aşa cum s-a arătat, la ocrotirea unei alte categorii de relaţii sociale, referitoare la executarea obligaţiilor fiscale, constituind o infracţiune de rezultat. Ascunderea bunului impozabil sau taxabil are întotdeauna ca finalitate sustragerea contribuabilului de la plata impozitelor sau taxelor datorate şi prejudicierea subsecventă a bugetului de stat.

Diferenţierea dintre cele două infracţiuni este evidentă şi în planul condiţiilor laturii obiective, respectiv al acţiunilor ce realizează elementul material. Dacă infracţiunea din legislaţia fiscală implică efectuarea unor acte de deţinere sau comercializare de produse nemarcate, evaziunea fiscală în varianta analizată presupune acte de ascundere a bunurilor, de punere la adăpost în mod fraudulos, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Această diferenţiere în planul elementului material, alături de deosebirile legate de obiectul juridic şi urmarea produsă, relevă caracterul autonom al fiecăreia dintre infracţiunile analizate, neputându-se susţine că deţinerea produselor accizabile nemarcate în afara antrepozitului fiscal (infracţiune de pericol, sancţionabilă cu pedeapsa închisorii de maxim 4 ani) ar constitui o formă specială de evaziune fiscală (absorbind astfel infracţiunea mai gravă de rezultat).

În final, Curtea de apel a apreciat că reţinerea formei continuate a infracţiunilor este criticabilă din perspectiva intervalului mare de timp scurs între cele două acte materiale. Cum însă singurul apel declarat pe latură penală este cel al inculpatului, nu va da eficienţă acestei constatări, deoarece ar antrena o agravare a situaţiei apelantului în propria cale de atac, contrar exigenţelor art. 372 C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, accesorii sau complementare, Curtea de apel a apreciat ca fiind temeinică hotărârea instanţei de fond.

Astfel, împrejurările concrete în care s-a realizat deţinerea frauduloasă a produselor accizabile, numărul mare al ţigaretelor deţinute, caracterul repetat al faptelor şi valoarea mare a prejudiciului cauzat relevă o periculozitate moderată a faptelor, just reflectată în pedepsele stabilite la un nivel uşor superior minimului legal.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului-apelant, Curtea de apel a apreciat că acestea nu sunt substanţial pozitive, iar în contextul repetitivităţii actelor infracţionale, dar şi a conduitei procesuale de ansamblu, ele nu relevă o periculozitate socială a persoanei sale atât de scăzută încât să reclame reţinerea unor circumstanţe atenuante în beneficiul său.

Cu privire la pedeapsa complementară şi accesorie, inclusiv cu privire la interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., instanţa de apel a apreciat-o ca fiind legală, deoarece inculpatul V.I.G. s-a folosit de calitatea de administrator al unor societăţi comerciale pentru a comite faptele, legitimându-se interzicerea acestui drept pentru completarea represiunii specifice sancţiunii principale.

Pe latură civilă, Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile părţii civile, maniera de soluţionare a acestei laturi a procesului reflectând doar o parţială aplicare a principiilor răspunderii civile delictuale.

Întrunirea cerinţelor privind existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei autorului, a existenţei prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate impune o integrală reparare a prejudiciului cauzat, în toate componentele sale conform art. 14 alin. (3), (4) C. proc. pen.

În materia obligaţiilor fiscale, beneficiul nerealizat aferent pagubei infracţionale se concretizează în dobânzile şi penalităţile calculate conform legislaţiei fiscale, de la data constatării organelor fiscale şi până la achitarea integrală a debitului.

În cauza de faţă, parte a beneficiului nerealizat a fost cert determinat încă de la data sesizării instanţei, respectiv prin deciziile de impunere din 28 decembrie 2011 şi din 28 octombrie 2011. Actele organelor fiscale au individualizat atât obligaţiile fiscale accesorii aferente pagubei comise prin fapta din data de 17 august 2010 (respectiv suma de 5.563 RON calculată până la data de 27 decembrie 2011), cât şi cele aferente pagubei comise prin fapta din data de 17 august 2010 (respectiv suma de 949 RON calculată până la data de 25 octombrie 2011).

Rezultă astfel caracterul cert al prejudiciului atât cu privire la dauna efectivă de 20.565 RON, cât şi cu privire la beneficiul nerealizat de 6.512 RON, justificându-se obligarea inculpatului la plata acestor sume exact determinate şi, în continuare a obligaţiilor fiscale accesorii datorate începând cu data încheierii inspecţiei fiscale conform actelor de control menţionate şi până la achitarea integrală a debitului.

Cea de-a doua critică a părţii civile, s-a apreciat de asemenea ca fiind fondată.

În acest sens, s-a constatat că instanţa de fond a omis să facă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen. privind confiscarea ţigaretelor deţinute contrar dispoziţiilor legislaţiei fiscale, omisiune ce justifică dispunerea acestei măsuri de către instanţa de control judiciar.

Încheierea din data de 21 mai 2013, prin care tribunalul a făcut aplicarea art. 195 C. proc. pen. şi, în procedura îndreptării erorii materiale, a confiscat ţigaretele deţinute la data de 17 august 2010, este evident nelegală. Omisiunea dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării constituie un aspect de nelegalitate a sentinţei, iar nu o simplă eroare materială, astfel încât înlăturarea acesteia este posibilă doar prin desfiinţarea încheierii şi a sentinţei, iar nu prin recurgerea la procedura de care a uzat instanţa de fond.

Referitor la numărul ţigaretelor ce pot face obiectul confiscării pentru fapta din data de 15 iunie 2011, în dezacord cu partea civilă, Curtea de apel a constatat că acesta este echivalent celor 14.000 de ţigarete efectiv identificate şi ridicate de către organele de control conform înscrisului aflat la dosarul de urmărire penală. Restul de 600 de ţigarete a fost deja comercializat conform probatoriului testimonial şi nu a fost identificat fizic, astfel încât confiscarea sa nu este posibilă.

Faţă de cele menţionate, prin decizia penală nr. 319/A din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - A.N.V. - D.R.A.O.V. Craiova împotriva sentinţei penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Tribunalului Teleorman.

A fost desfiinţată încheierea din data de 21 mai 2013 şi, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

A fost obligat inculpatul V.I.G. la plata către partea civilă a despăgubirilor civile în sumă de 20.565 RON reprezentând accize, 6.512 RON reprezentând obligaţii fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate de la data scadenţei până la data încheierii inspecţiei fiscale, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate în continuare, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantităţii de 2.500 pachete ţigarete marca W. (indisponibilizate conform dovezii din data de 22 noiembrie 2012), precum şi a cantităţii de 14.000 de ţigarete marca R. (indisponibilizate la A.N.A.F. - Garda Financiară - Secţia Teleorman, conform adresei din 23 iunie 2011).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului părţii civile au rămas în sarcina statului.

Totodată în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.I.G.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului părţii civile au rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul V.I.G.

În cuprinsul memoriului depus la dosar la data de 14 noiembrie 2013, recurentul inculpat V.I.G., a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor imputate, întrucât a fost plecat din ţară o perioadă lungă de timp şi nu a introdus ţigările în depozit.

Ulterior, la data de 09 aprilie 2014, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a transmis la dosar motive de recurs prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de către inculpat.

De asemenea, a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală şi prin prisma greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni imputate, întrucât pedepsele de 2 ani, respectiv 3 ani închisoare reprezintă un tratament penal nejustificat de aspru, în raport de pericolul concret al faptelor deduse judecăţii, precum şi în raport de circumstanţele personale ale inculpatului.

Analizând decizia recuratâ atât din perspectiva criticilor formulate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Drept urmare, faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 04 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin legea anterior menţionată s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel, instanţa de recurs nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăţiei şi pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă din punctul de vedere al legalităţii, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. invocat în apărare, nu este incident în cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Dispoziţiile legale enunţate au în vedere situaţiile în care instanţa nu aplică prevederile legale (penale sau civile) obligatorii (spre exemplu nu aplică prevederile art. 37 C. pen. referitoare la recidivă); aplică dispoziţii legale neprevăzute de lege sau aplică greşit prevederi legale care trebuiau aplicate (exemplu: aplicarea greşită a prevederilor art. 37 C. pen. sau greşita aplicare a legii civile prin înlăturarea solidarităţii la despăgubirea morală a părţii civile, în condiţiile în care fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de mai mulţi inculpaţi).

În speţă, criricile recurentului se referă la greşita condamnare dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, pentru infracţiunile de deţinere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În acest sens, a motivat că faptele nu au fost săvârşite de către inculpat, la dosarul cauzei neexistând nicio probă certă, care să conducă la concluzia că ţigările i-au aparţinut acestuia, şi din acest motiv a apreciat că se impune adoptarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât faptele nu au fost săvârşite de inculpat.

Examinarea acestor critici nu se poate realiza însă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., pentru că nu se integrează în nici una dintre situaţiile enumerate.

În fapt, recurentul solicită o reapreciere a mijloacelor de probă administrate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului şi care să conducă la achitarea acestuia pe motiv că faptele nu au fost săvârşite de inculpat.

O astfel de analiză se putea realiza anterior modificării dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, numai prin prima cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

În actuala reglementare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat.

Se constată aşadar că motivul invocat de recurent nu pot fi analizat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi nici nu se încadrează în vreun alt caz dintre cele enumerate în art. 385⁹ pct. 1, 3-6, 12-16 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita individualizare a pedepsei, se constată, de asemenea că nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când -prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Stabilirea pedepsei pe baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. constituie o operaţiune de apreciere şi este atributul exclusiv al primei instanţe şi al instanţei de apel (aceasta din urmă în virtutea caracterului devolutiv total al apelului), neputând face obiectul examinării cauzei de către instanţa de recurs.

Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs în limitele procedurale stabilite de Legea nr. 2/2013.

Intenţia legiuitorului a fost clară sub acest aspect şi rezultă din conţinutul cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen., precum şi din abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., care în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, dădea posibilitatea reindividualizării pedepsei.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

În speţă, de la data săvârşirii infracţiunilor de către inculpat - august 2010, până la soluţionarea recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Ca atare, se pune problema determinării legii penale mai favorabile în cauza de fată.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fiind astfel consacrată teoria aplicării globale a legii penale mai favorabile.

În speţă, inculpatul V.I.G. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003/ respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Pentru infracţiunea prev. de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum şi pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru care inculpatul a fost condamnat, limitele de pedeapsă, atât în ceea ce priveşte minimul, cât şi maximul, au rămas aceleaşi şi după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Se constată aşadar, că nu a intervenit o modificare a limitelor de pedeapsă, iar cuantumul sancţiunilor aplicate inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de legile care incriminează infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Prin compararea legilor penale succesive, cea din momentul săvârşirii faptelor cu cea din momentul judecării, legea penală favorabilă inculpatului V.I.G. este legea veche atât sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, cât şi prevederilor art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca modalitate de individualizare a pedepsei.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., în caz de concurs de infracţiuni când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Prin urmare, aplicarea unui spor de pedeapsă a devenit obligatorie conform noului C. pen.

Sub aspectul modalităţii de stabilire a pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, în cauză legea veche este favorabilă inculpatului V.I.G., întrucât pedeapsa cea mai grea nu a fost sporită până la maximul ei special şi nici nu a fost adăugat vreun spor de pedeapsă de până la 5 ani, spre deosebire de legea nouă care prevede aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

De asemenea, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului este mai favorabilă decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 91 şi urm. din noul C. pen.

Dispoziţiile art. 86¹ C. pen. anterior prevăd ca pe durata termenului de încercare condamnatul să execute măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (3) lit. a)-f) C. pen.

În schimb, dispoziţiile art. 91 din noul C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăd ca pe durata termenului de supraveghere condamnatul să respecte pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), una sau mai multe obligaţii prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., dar să presteze şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 zile.

În plus, în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată. În cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii prevăzute de C. pen. anterior, dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării, el este reabilitat de drept.

Concluzionând, legea penală favorabilă inculpatului este legea veche, C. pen. anterior, din considerentele expuse.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, se au în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracţiunea comisă.

În speţă, legea veche a fost identificată ca lege mai favorabilă şi prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale enunţate, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii vechi.

Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.I.G. împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În acest sens, se are în vedere încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 septembrie 2014 în Dosarul nr. 1459/87/2012 prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale evidente strecurată în minuta prezentei decizii penale, în sensul că alin. (2) din cuprinsul rninutei va avea următorul conţinut „Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.G. împotriva deciziei penale nr. 319/A din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2115/2014. SECŢIA PENALĂ		ICCJ. Decizia nr. 2175/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2120/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs