ICCJ. Decizia nr. 2116/2014. SECŢIA PENALĂ. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2116/2014
Dosar nr. 1675/98/2013
Şedinţa publică din 23 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 230/F din 4 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a fost admisă în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile M.D., M.M. şi M.A. (cu domiciliul în localitatea Borşa, jud. Maramureş), împotriva inculpatului D.T. (fiul lui N. şi M., născut la data de 10 mai 1965 în com. Armăşeşti, jud. Ialomiţa, domiciliat în Urziceni, jud. Ialomiţa) şi asigurătorului E.R.A.R. SA (cu sediul în Voluntari, jud. Ilfov).
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. şi art. 49 şi 54 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă E.R.A.R. SA la plata sumei de 10.000 RON daune materiale şi la suma totală de 60.000 euro - echivalentul în lei la data plăţii efective, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă.
A fost obligat inculpatul D.T. către părţile civile la 2.000 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în cauza privind pe inculpatul D.T., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., părţile civile M.D., M.M. şi M.A., au formulat acţiune civilă solicitând obligarea inculpatului şi a asigurătorului de răspundere civilă E.R.A.R. SA, la plata de:
- daune materiale în sumă de 27.181 RON;
- daune morale în sumă totală de 60.000 euro, în lei la cursul BNR de la data plăţii, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă;
- cheltuieli judiciare în cuantum de 2.000 RON.
În motivarea cererii şi în concluziile scrise, părţile civile au arătat că sunt moştenitorii lui M.M., în calitate de soţie supravieţuitoare, fiu şi respectiv fiică, acesta fiind victima accidentului rutier provocat de inculpatul D.T., la data de 30 ianuarie 2013.
Părţile civile au susţinut că daunele materiale sunt justificate prin prisma art. 14 şi 15 C. proc. pen., reprezentând cheltuieli efectuate cu îmbălsămarea, înhumarea victimei, conform obiceiului locului şi cele ulterioare de pomenire şi piatra funerară.
Daunele materiale sunt justificate prin prisma aceloraşi dispoziţii şi determinate de traumele fizice şi psihice suferite ca urmare a pierderii violente şi fulgerătoare în tragicul accident a soţului, respectiv a tatălui, rămânând fără întreţinere şi sprijin moral, fără afecţiune şi căldură părintească.
Părţile civile au mai susţinut că asigurătorul de răspundere civilă este ţinut de despăgubirea integrală a victimelor, conform art. 49, 54 alin. (1) şi 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, combinat cu Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.
În dovedirea acţiunii civile, părţile civile au depus înscrisuri (acte de stare civilă, acte medicale, chitanţe etc.), au solicitat interogatoriu inculpatului şi asigurătorului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 161/F din 28 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 1473/98/2013, în baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) - 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.T. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 81 - 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) teza a II-a C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi 359 C. proc. pen.
În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns soluţionarea acţiunii civile formulată de părţile civile M.D., M.M. şi M.A. împotriva inculpatului şi asigurătorului de răspundere civilă E.R.A.R. SA.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea de condamnare a inculpatului a rămas definitivă prin neapelare.
Pentru soluţionarea acţiunii civile disjunse s-a format Dosarul nr. 1675/98/2013.
Potrivit art. 1357 din Noul C. civ. cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
În legătură cu daunele materiale, instanţa de fond a constatat că, înscrisurile depuse la dosar, părţile civile au dovedit efectuarea de cheltuieli cu sicriu echipat, coroană, lumânări, prosoape, taxă certificat deces, mâncare pentru parastas. Alte înscrisuri se referă la internări în spital a părţii civile M.D. pentru tulburare depresivă severă, atacuri de panică/însă acestea vor fi avute în vedere pentru acordarea daunelor morale.
Susţinerea condamnatului D.T. în sensul că a dat părţilor civile suma de 1.500 RON pentru sicriu nu va fi primită, în raport de dovada depusă de aceştia la dosar, respectiv Factura din 31 ianuarie 2013, în care cumpărător al sicriului figurează partea civilă M.D.
Cum este de notorietate că, pe de o parte, se face cheltuieli mari cu ţinerea obiceiurilor creştineşti, iar pe de altă parte, în astfel de împrejurări, membrii familiei decedatului, copleşiţi de durere şi aflaţi sub influenţa şocului emoţional, nu acordă importanţă obţinerii şi păstrării înscrisurilor ce dovedesc cheltuielile efectuate, instanţa va aprecia că se impune acordarea sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.
În legătură cu daunele morale:
Prin răspunsul la interogatoriu, asigurătorul este de acord cu acordarea sumei de câte 20.000 RON pentru fiecare parte civilă. În concluziile scrise, a făcut trimitere la ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de F.P.V.S.
Partea civilă M.D., în vârstă de 43 ani, a fost internată în Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei, în perioada 13 iunie 2012 - 18 iunie 2013 cu tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu simptome psihotice, atacuri de panică, astfel cum rezultă din biletul de ieşire din spital.
De asemenea, conform scrisorii medicale aceeaşi parte civilă a fost internată în spital şi în perioada 2 iulie 2013 - 12 iulie 2013 pentru episod depresiv sever.
Din documentele medicale a reieşit că pacienta a prezentat simptome de tristeţe, deznădejde, fatigabilitate, atitudine negativă faţă de viitor; a urmat tratament de specialitate, recomandându-i-se supraveghere în familie, evitarea stărilor conflictuale, tratament, control medical.
Aceste documente dovedesc starea precară de sănătate a părţii civile, căderea psihică suferită de aceasta urmare decesului soţului.
Materialul probator administrat relevă că acţiunea civilă este admisibilă şi în planul daunelor morale.
Spre deosebire de daunele materiale care se stabilesc pe bază de probe, daunele morale se orientează pe baza evaluării instanţei.
Ca atare, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizii de speţă, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, la acordarea daunelor morale instanţa trebuie să ţină seama de suferinţele fizice sau morale susceptibil în mod rezonabil ar fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi de toate consecinţele acestuia, reliefate de actele medicale ori de alte probe.
În cauză, în contextul circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa victima M.M., fără a minimaliza în vreun mod suferinţa reală a părţilor civile, instanţa apreciază ca rezonabilă suma de câte 20.000 euro - echivalent în lei la data plăţii efective, pentru fiecare parte civilă, în total 60.000 euro.
S-a apreciat de către instanţa de fond că această sumă reflectă gradul de lezare a valorii sociale ocrotite de lege, intensitatea suferinţelor psihice cauzate de inculpat părţilor civile prin pierderea subită a persoanei dragi, soţ, respectiv tată.
Referitor la cuantificarea sumei reprezentând daune morale de către părţile civile, Tribunalul apreciază că aceasta reprezintă o sarcină disproporţionată, ce s-ar transforma într-o îmbogăţire fără just temei.
Instanţa de fond a mai apreciat că în raport de dispoziţiile Legii nr. 136/1995, asigurătorul va fi direct obligat către părţile civile la plata daunelor materiale şi morale.
În dosarul penal în care s-a soluţionat acţiunea penală împotriva inculpatului D.T., s-a reţinut că acesta din urmă avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la SC E.R.A.R. SA (parte în cauza de faţă), pentru perioada decembrie 2012 - decembrie 2013.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Conform art. 54 din acelaşi act normativ, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.
Prin urmare, deşi în speţă sunt întrunite condiţiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul va fi obligat în mod direct să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului.
Pentru toate aceste consideraţiuni, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi în consecinţă, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen., art. 1357 din Noul C. civ. şi art. 49 şi 54 din Legea nr. 136/1995, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC E.R.A.R. SA la plata sumelor de 10.000 RON daune materiale şi 60.000 euro daune morale - echivalent în lei la data plăţii efective, câte 20.000 euro pentru fiecare parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SC E.R.A.R. SA şi părţile civile M.D., M.M. şi M.A., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Asigurătorul E.R.A.R. SA a solicitat diminuarea daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile de instanţa de fond la un cuantum rezonabil, cu respectarea unui just echilibru în raport de prejudiciul provocat părţii civile prin decesul victimei M.M.. în acest sens, asigurătorul a invocat practica judiciară din alte state membre U.E. (Austria, Belgia, Germania, Polonia etc), unde daunele morale se acordă între limite de 7.000 euro/persoană şi 25.000 euro/familie (Marea Britanie).
Apelanţii părţi civile, moştenitorii defunctului au solicitat majorarea daunelor materiale la suma de 25.500 RON, iar a daunelor morale la suma de 60.000 euro (câte 20.000 euro pentru fiecare).
Apelanţii părţi civile au arătat că daunele morale de 60.000 euro/familie, sunt determinate de traumele fizice şi psihice suferite de ei în calitate de soţie (M.D.), fiu (M.M.) şi fiică (M.A.). Victima avea 50 de ani şi reprezenta un sprijin fizic şi moral pentru toată familia, sprijin ce a încetat odată cu decesul acestuia.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că daunele materiale în cuantum de 10.000 RON, sunt probate şi reprezintă cheltuielile de înmormântare ale victimei, precum şi respectarea obiceiurilor creştineşti.
În consecinţă, a considerat că, nu se impune majorarea acestora la suma de 25.500 RON, astfel cum au solicitat părţile civile.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de apel a apreciat că sumele acordate celor trei părţi civile, de câte 20.000 euro, sunt proporţionale cu pierderile suferite atât pe plan material, cât şi psihic. Victima M.M. avea 50 de ani la data accidentului rutier, avea o viaţă de familie sănătoasă şi morală, cu puternice legături afective faţă de soţia şi de cei doi copii ai lor.
Astfel, s-a considerat că daunele morale, în sumă de câte 20.000 euro, pentru fiecare membru al familiei corespund unei evaluări corecte a pierderilor şi suferinţelor suportate de cele trei părţi civile.
Drept urmare, prin Decizia penală nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de asigurătorul SC E.R.A.R. S.A şi părţile civile M.D., M.M. şi M.A., cu obligarea acestora la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum şi a sumei de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile M.D., M.M. şi M.A., motivele fiind arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Cum decizia atacată a fost pronunţată la data de 29 noiembrie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Prin legea anterior menţionată s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Se constată că recursul a fost exercitat în mod legal şi a fost motivat cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiv cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Atât recurentele părţi civile M.D., M.M. şi M.A., prin motivele scrise, cât şi apărătorul ales al acestora, prin concluziile formulate la momentul dezbaterilor, au criticat modalitatea de soluţionare a laturii civile, prin prisma modului de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţele de fond şi apel.
Însă, prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând încălcări ale legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii, verificându-se dacă din punctul de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Limitarea obiectului judecăţii în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurentele părţi civile, care critică cuantumul despăgubirilor acordate, nu se circumscrie niciunuia din cazurile de casare, strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.
Referitor la solicitarea apărătorului ales al intimatului - asigurător S.C. E.R.A.R. S.A, în sensul de a se lua act de tranzacţia intervenită între părţile civile M.A., M.M. şi M.D. şi asigurătorul S.C. E.R.A.R. S.A., Înalta Curte constată că, în absenţa unui caz de casare care să permită analizarea criticilor formulate de către părţile civile, instanţa de judecată nu poate analiza nici acest aspect.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.D., M.M. şi M.A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând a fi obligate recurentele - părţi civile la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 66 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.D., M.M. şi M.A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din 29 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul D.T.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 66 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.T., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2112/2014. SECŢIA PENALĂ. Tâlhărie... | ICCJ. Decizia nr. 2121/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... → |
|---|
