ICCJ. Decizia nr. 2244/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Evadarea (art. 269 C.p.), traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2244/2014
Dosar nr. 1407/98/2013
Şedinţa publică din data de 03 iulie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 261 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva Sentinţei penale nr. 193 din 09 august 2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul 1404/98/2013, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi în fond:
În temeiul art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpatul C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus prevenţia inculpatului C.N. de la 04 martie 2013 la 09 august 2013.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 346 C. proc. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 9.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă C.O.A..
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 193 din 09 august 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în temeiul art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.
În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu referire la art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen. din 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evadare.
Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. din 1969 inculpatul s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 861 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale sub supraveghere s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 350 C. proc. pen. din 1968 s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului C.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP emis la 5 martie 2013 de către Tribunalul Ialomiţa dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a luat act că inculpatul C.N. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 04 martie 2013 până la data de 09 august 2013.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.N. a sumei de 700 lei şi echivalentul în lei a sumei de 20 euro.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul C.N. la despăgubiri constând în echivalentul a 2.000 euro către partea civilă V.A.
S-a luat act că partea vătămată C.O.A. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi făcând aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul N.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
Conform dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi în temeiul art. 359 C. proc. pen. din 1968, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
S-a luat act că partea vătămată C.O.A. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 38 C. proc. pen. din 1968 s-a disjuns cauza cu privire la inculpatul V.A.M., urmând a se stabili termen de judecată.
Conform dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. din 1968 s-a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului V.A.M. şi în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen. din 1968 s-a menţinut arestarea preventivă a acestui inculpat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul C.N. la plata sumei de 2.000 lei, iar inculpatul N.P. la plata sumei 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariile avocat oficiu, câte 300 lei pentru fiecare şi câte 100 lei pentru partea vătămată şi partea civilă, avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 66/D/P/2012 din data de 27 mai 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
- C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi evadare, prev. de art. 269 C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, şi
- V.A.M., zis "M.", pentru săvârşirea infracţiunii continuate de: trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 41 alin. (2) C.pen din 1969 şi, totodată, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului:
- N.P., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii Ş.I., S.F. şi D.G. în ceea ce priveşte săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001;
- disjungerea cauzei şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa cu privire la făptuitorii C.N. şi P.D., în vederea continuării cercetărilor faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înlesnire a evadării, prev. de art. 270 C. pen. din 1969;
- disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în ceea ce îi priveşte pe făptuitorii M.R.I., zis "C.", C.I. zis "U.", C.M., zisă "B.", I.G.I. zis "S." şi M.C. zis "V." pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678 din 20 ianuarie
Inculpatul C.N. a fost reţinut în data de 4 martie 2013 şi arestat preventiv începând cu data de 5 martie 2013.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul C.N., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane şi profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat şi găzduit două persoane de sex feminin, minore - părţile vătămate C.O.A. şi V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora.
Acelaşi inculpat, în data de 01 aprilie 2013, în jurul orelor 09:20, aflat sub escorta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, a fugit din incinta curţii interioare a Curţii de Apel Bucureşti, în momentul coborârii din autodubă, fiind prins ulterior, tot pe raza municipiului Bucureşti, la aceeaşi dată, în jurul orelor 10:05, de un echipaj operativ alcătuit din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Sector 2, Secţia 7 Poliţie.
Inculpatul V.A.M. în cursul anilor 2012 - 2013, împreună cu alte persoane şi profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat şi găzduit, două persoane de sex feminin, minore - părţile vătămate C.O.A. şi V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora.
Cu privire la inculpatul N.P., s-a reţinut în rechizitoriu că în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane şi profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a transportat două persoane de sex feminin, minore - părţile vătămate C.O.A. şi V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora.
În faţa instanţei, inculpaţii C.N. şi N.P. s-au prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. din 1968 introduse prin Legea nr. 202/2010, astfel că la începutul cercetării judecătoreşti au declarat personal că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu.
Ambii inculpaţi au solicitat prin declaraţii scrise ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc şi le însuşesc.
S-a admis pentru inculpaţi proba cu înscrisuri - acte în circumstanţiere care au fost depuse la dosarul cauzei.
Întrucât inculpatul V.A.M. nu a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, s-a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen. din 1968 disjungerea cauzei şi stabilirea unui termen de judecată pentru cercetarea judecătorească cu privire la acesta.
Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.N., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane şi profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a recrutat, transportat şi găzduit, două persoane de sex feminin, minore - părţile vătămate C.O.A. şi V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora, fapta sa constituind infracţiunea continuată de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Inculpatul C.N., în data de 01 aprilie 2013, în jurul orelor 09:20, aflat sub escorta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, a fugit din incinta curţii interioare a Curţii de Apel Bucureşti, în momentul coborârii din autodubă, fiind prins ulterior, tot pe raza municipiului Bucureşti, la aceeaşi dată, în jurul orelor 10:05, de un echipaj operativ alcătuit din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Sector 2, Secţia 7 Poliţie, fapta sa constituind infracţiunea de evadare, prev. de art. 269 C. pen. din 1969.
Inculpatul N.P., în cursul anului 2012, împreună cu alte persoane şi profitând de starea de vulnerabilitate psihosocială, a transportat două persoane de sex feminin, minore - părţile vătămate C.O.A. şi V.A. - în scopul exploatării sexuale a acestora, fapta sa constituind infracţiunea continuată de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Întrucât inculpatul C.N. a săvârşit faptele înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, s-a constatat că cestea sunt în concurs real, urmând a se aplica dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmările acestora şi persoana inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen. din 1969.
La stabilirea limitelor de pedeapsă s-a ţinut seama de incidenţa prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1968.
Cât priveşte persoana inculpaţilor, s-au avut în vedere atitudinea sinceră şi lipsa antecedentelor penale.
Raportat la datele ce-i caracterizează favorabil pe inculpaţi, vârsta, atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale, pentru a satisface imperativul justei individualizări a pedepsei s-au reţinut în favoarea acestora circumstanţele atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, în raport de datele mai sus reţinute, instanţa a apreciat că, în cauză, scopul preventiv-educativ al pedepsei va putea fi realizat fără executarea acesteia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 862 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare.
La aplicarea pedepselor accesorii, instanţa de fond a avut în vedere prevederile articolelor 71 şi 64 C. pen. din 1969, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocoale adiţionale şi a jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele Calmanovici contra României (hotărârea din 01 iulie 2008) şi Hirst contra Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen. din 1969, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpaţilor.
Faţă de cele menţionate, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă a considerentelor.
Împotriva Sentinţei penale nr. 193 din 09 august 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Ialomiţa, criticând-o sub următoarele aspecte:
1. Soluţia instanţei de fond este netemeinică prin prisma modului de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.N. şi N.P. şi a stabilirii modalităţii de executare a acestora.
Instanţa de fond a reţinut, în ce-i priveşte pe fiecare dintre cei doi inculpaţi, cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă [art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. din 1968], cât şi circumstanţe atenuante judiciare (atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale), materializate în reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. din 1969.
Cu toate acestea, în considerentele hotărârii atacate nu a fost evidenţiată gravitatea activităţii infracţionale ce a făcut obiectul judecăţii, aspecte ce trebuiau avute în vedere în mod obligatoriu de către instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, în motivul de recurs invocat, Parchetul a făcut trimitere la pluralitatea de părţi vătămate traficate de fiecare dintre cei doi inculpaţi, forma continuă a activităţii infracţionale.
Astfel, inculpatul C.N. a procedat la traficarea părţilor vătămate, la mai multe locaţii, în condiţiile în care a intermediat întreţinerea şi relaţii şi raporturi sexuale de către victime, cu mai multe zeci de "beneficiari", iar inculpatul N.P. le-a traficat la rândul său pe cele două părţi vătămate, în scopul exploatării acestora, prin multiple acte de executare săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
Concursul de infracţiuni reţinut în sarcina inculpatului C.N. şi natura infracţiunilor concurente, cel puţin una dintre ele - evadarea - fiind de natură a da elemente certe despre atitudinea inculpatului faţă de consecinţele faptelor sale.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, Parchetul a susţinut că prin aplicarea pedepselor inculpaţilor C.N. şi N.P. s-a creat o inechitate judiciară, în condiţiile în care numărul de acte de executare săvârşite de inculpatul C.N. este mult mai mare decât cel al actelor materiale săvârşite de N.P..
Inculpatul C.N. a fost acela care l-a cooptat pe inculpatul N.P. la traficarea părţilor vătămate în contextul exploatării lor la imobilul martorului N.C.Z., fiind acuzat şi de săvârşirea infracţiunii de evadare.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, parchetul a apreciat că se impune o reevaluare a procesului de reindividualizare judiciară a pedepselor pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi şi stabilirea unei pedepse principale în cuantum superior celor pronunţate de instanţa de fond.
Referitor la scopul pedepsei, conform art. 52 C. pen. din 1969, parchetul a susţinut că nu este îndeplinită prevenţia socială generală prin modalitatea de executare a pedepselor stabilite de către instanţa de fond, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul inculpatului C.N. şi a suspendării condiţionate în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.P.
În consecinţă, parchetul a susţinut majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi executarea acestora fără privare de libertate, în raport de dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. din 1969.
2. Soluţia instanţei de fond este nelegală prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 raportat la art. 348 şi art. 17 C. proc. pen. din 1968, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii penale a cauzei pentru fiecare dintre cei doi inculpaţi condamnaţi.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, parchetul a susţinut că instanţa de fond era obligată să se pronunţe - cel puţin - asupra reparării prejudiciului moral suferit de părţile vătămate, în urma activităţii infracţionale executate împotriva lor de către cei doi inculpaţi.
În opinia Parchetului, soluţia instanţei de fond de a obliga numai pe inculpatul C.N. la repararea prejudiciului moral suferit de partea vătămată V.A., în condiţiile în care cei doi inculpaţi au acţionat în coautorat în ceea ce priveşte activitatea infracţională comisă împotriva acestei părţi vătămate şi totodată de a lua act că partea vătămată C.A.A. (minoră) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, încalcă dispoziţiile art. 348 C. proc. pen. din 1968 şi art. 41 alin. (2) Noul C. civ..
Sub acest aspect, Parchetul a solicitat ca inculpaţii C.N. şi N.P. să fie obligaţi în solidar la repararea prejudiciilor civile (cel puţin morale) prin prisma naturii şi formei activităţii infracţionale raportate la circumstanţele personale ale victimelor, indiferente de manifestarea de voinţă a celor două părţi.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 72 C. pen. din 1969 prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi de art. 269 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi art. 74 lit. a) C. pen. din 1969.
Gradul de pericol social sporit al infracţiunilor deduse judecăţii, precum şi periculozitatea inculpatului C.N., fac ca pedepsele stabilite de către instanţa de fond în condiţiile prev. de art. 861 C. pen. din 1969 să nu satisfacă cerinţele înscrise în art. 52 C. pen. din 1969.
Conform probelor administrate de către procuror, periculozitatea inculpatului C.N. rezultă din întreaga activitate infracţională desfăşurată de către acesta în cursul anului 2012.
Astfel, profitând de vârsta părţii vătămate C.O.A. (15 ani) inculpatul C.N. în perioada decembrie 2011 "a instruit-o pe aceasta cum să se poarte cu bărbaţii cu care va întreţine relaţii sexuale", precizându-i totodată că sunt prietenii lui şi că "nu ar vrea să i se strice prestigiul".
În aceste sens este de precizat modalitatea de săvârşire a infracţiunii de trafic de minori de către inculpatul C.N., care a transportat-o pe partea vătămată C.O.A. la diverse locaţii, unde a întreţinut raporturi sexuale cu şase bărbaţi, în schimbul unor sume de bani.
Profilul moral al inculpatului C.N. este dat şi de următoarea situaţie de fapt relatată de către partea vătămată C.O.A.
"În cursul lunilor ianuarie - februarie 2011 când eu stăteam la blocurile din spatele clubului sindicatelor din Urziceni, la I. împreună cu C.N. am aflat de la acesta că vrea să plece în Germania dar nu avea bani suficienţi (...)".
"C.N. mi-a spus că V. i-a dat bani cu împrumut, în jur de 300 - 400 lei ca să-şi scoată permisul de la Slobozia fiindcă îl avea suspendat şi s-a înţeles cu V. ca eu să-i restituit aceşti bani din practicarea prostituţiei. Drept urmare m-am prostituat în Urziceni şi i-a restituit lui V. în jur de 600 de lei".
Referitor la gradul de pericol social sporit al infracţiunii de trafic de minori în varianta agravată săvârşită de inculpatul C.N., s-a avut în vedere şi următoarea afirmaţie făcută de către partea vătămată C.: "Consider că pentru tot ce mi s-a întâmplat sunt şi eu vinovată întrucât aş fi putut să plec, dar şi C.N. care, cunoscând vârsta mea şi profitând de inocenţa mea, m-a pus să fac ceea am făcut".
Periculozitatea inculpatului C.N. a rezultat şi din modalitatea în care a exploatat-o sexual pe partea civilă V.A., la aproximativ o lună după ce a intrat în concubinaj cu aceasta.
Profilul moral al inculpatului C.N. este evidenţiat şi de modalitatea în care le-a făcut cunoştinţă celor două părţi vătămate C.O.A. şi V.A., precizând că cea din urmă este soţia sa.
Conform probelor administrate de către procuror, inculpatul C.N. a exploatat sexual pe cele două minore pe raza localităţilor Sălciile - judeţul Prahova - Fierbinţi - judeţul Ialomiţa, pe raza comunei Maia - judeţul Ialomiţa.
Conform declaraţiilor martorilor Ş.M.V. şi C.C.I. a rezultat că în vara anului 2012, pe timp de noapte, inculpatul C.N., în schimbul sumei de 30 de lei fiecare, le-a încredinţat-o pe partea vătămată V.A. cu care cei doi martori au întreţinut raporturi sexuale, în apropierea unui bar aflat pe raza comunei Maia, judeţul Ialomiţa.
În declaraţia sa, S.C.N. a arătat că a fost martor ocular când inculpatul C.N. a supus-o pe partea vătămată V.A. unor agresiuni fizice, motivat de faptul că nu câştigă bani destui.
Cu privire la infracţiunea de evadare prev. de art. 269 C. pen. din 1969, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de către instanţa de fond nu corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen. din 1969.
Probele administrate în cursul urmăririi penale au confirmat faptul că, în data de 01 aprilie 2013, inculpatul C.N., în timp ce se afla în apropierea curţii interioare a Curţii de Apel Bucureşti, profitând la un moment dat de neatenţia lucrătorilor de poliţie, a reuşit să fugă de sub escortă.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 10, inculpatul C.N. a fost prins de lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei nr. 7 Bucureşti, în perimetrul străzilor Şos. Andronache şi Oituz, în timp ce se deplasa către Şos. Fundeni, în zona parcului Plumbuita din Bucureşti.
Împrejurarea că inculpatul C.N. este la primul conflict cu legea penală nu a constituit în opinia instanţei de apel un motiv de aplicare a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, faţă de gravitatea infracţiunilor deduse judecăţii, săvârşite în concurs real.
Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că scopul educativ şi preventiv al pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului C.N. într-un cuantum majorat, prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, poate fi realizat numai prin privarea acestuia de libertate, astfel cum s-a solicitat de către Parchet.
În consecinţă, instanţa de apel, în temeiul art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968, a dispus condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 269 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968, a dispus condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a dispus ca inculpatul C.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus prevenţia inculpatului C.N. de la 04 martie 2013 la 09 august 2013.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.P., condamnat de către prima instanţă la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Curtea a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară conform art. 72 C. pen. din 1969, prin reţinerea totodată şi a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968 şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. din 1969.
Probele administrate de către procuror în faza de urmărire penală au demonstrat că, prin modalitatea de săvârşire a infracţiunii de trafic de minori, respectiv transportarea celor două părţi vătămate minore la locuinţa martorului C.C., de către inculpatul N.P., în condiţiile în care bunurile şi valorile rezultate în urma actelor sexuale întreţinute de către acestea au fost însuşite de inculpatul C.N., scopul pedepsei aplicate de către instanţa de fond poate fi atins în condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. din 1969.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Conform art. 17 C. proc. pen. din 1968, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
În art. 42 alin. (2) Noul C. civ. se arată că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă.
În raport de aceste dispoziţii, în mod greşit instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 4 C. proc. pen. din 1968 privitoare la rolul activ.
Umilinţa la care a fost supusă minora C.O.A. rezultă şi din declaraţia martorului C.M.
Potrivit declaraţiei acestuia, precum şi a martorului Ş.I., inculpatul C.N. a fost de acord să fie găzduit de către acesta din urmă în garsoniera pe care o deţinea în schimbul întreţinerii de raporturi sexuale cu partea vătămată C.O.A.
Conform probelor existente la dosarul cauzei, inculpatul C.N. şi partea vătămată, însoţiţi de martorii C.M. şi Ş.I., au mers toţi patru în garsoniera acestuia din urmă, în fapt o singură încăpere împărţită în două.
În noaptea găzduirii inculpatului C.N. în locuinţa martorului Ş.I., părea vătămată C.O.A. a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi relaţii sexuale cu cei doi, în timp ce inculpatul C.N. se afla în aceeaşi încăpere.
În acest context, profitând de starea de vulnerabilitate a părţii vătămate C.O.A., în vârstă de 15 ani, inculpatul C.N. a cauzat acesteia un prejudiciu de ordin moral, evaluat de către instanţa de apel la suma de 9.000 lei.
În schimb, Curtea de Apel Bucureşti a constatat ca fiind nefondat motivul de apel al Parchetului, în sensul obligării în solidar a inculpaţilor C.N. şi N.P., în condiţiile în care cel care a beneficiat de pe urma exploatării sexuale a părţilor vătămate C.O.A. şi V.A. este C.N., cauzându-le suferinţe psihice prin fapta sa.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 261 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. din 1968, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în sensul celor anterior menţionate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.N., însă nu au fost depuse motive de recurs, cu respectarea dispoziţiilor 38510 alin. (2) C. proc. pen. din 1968.
Prin concluziile formulate în cadrul dezbaterilor pe fondul căii de atac, apărătorul ales al recurentului inculpat C.N., în cadrul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. din 1968, a susţinut că pedepsele sunt greşit individualizate, raportat la exigenţele impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 72 C. pen. din 1969. A apreciat că instanţa de recurs poate admite calea de atac şi casa decizia penală recurată, având în vedere atitudinea procesuală a recurentului inculpat.
A susţinut că pedeapsa stabilită de instanţa de apel este mult prea mare şi nu respectă prevederile legale, fiind în contradicţie cu pedeapsa aplicată recurentului de către instanţa de fond. A arătat că în mod corect instanţa de fond a soluţionat cauza, dispunând aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor la art. 861 C. proc. pen. din 1968.
A mai menţionat că pedeapsa este nelegală întrucât este mult prea mare în raport de existenţa circumstanţele atenuante, reţinute în mod corect de instanţa de fond [dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 - lipsa antecedentelor penale], precum şi în raport de cauza legală de reducere a pedepsei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968.
A considerat că legea penală mai favorabilă aplicabilă este reprezentată de legea veche, atât în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare (dispoziţiile art. 861 C. pen. din 1969), pedeapsa aplicată de instanţa de fond fiind corespunzătoare scopului educativ şi preventiv al sancţiunii faţă de lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret, precum şi însuşirea întregului material probator.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul C.N., pentru următoarele considerente:
În cursul soluţionării recursului, a intrat în vigoare Noul C. proc. pen., însă efectul principiului imediatei aplicări a normelor de procedură este înlăturat de dispoziţiile tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi referitoare la recurs.
Faţă de data pronunţării deciziei atacate, respectiv 24 octombrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală din 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Drept urmare, problemele de drept referitoare la prezentul recurs pot fi examinate în limitele art. 38510 alin. (3) C. proc. pen. din 1968 (motivarea recursului cu cinci zile anterior primului termen de judecată), respectiv în limitele cazurilor de casare în vigoare la data pronunţării deciziei din apel.
În ceea ce priveşte motivarea recursului, Înalta Curte are în vedere că primul termen de judecată în cauză a fost fixat la data de 01 aprilie 2014, iar inculpatul a fost înştiinţat cu privire la acest termen la data de 23 decembrie 2013, conform citaţiei de la dosar.
Conform art. 38510 C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data declarării căii de atac, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condiţiile referitoare la motivarea în termen, instanţa are în vedere numai cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. din 1968.
Legea prevedea, la data pronunţării deciziei din apel, următoarele cazuri de casare (art. 3859 C. proc. pen. din 1968):
1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;
2. *** Abrogat
3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate;
4. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
7. *** Abrogat
8. *** Abrogat
9. *** Abrogat
10. *** Abrogat
11. *** Abrogat
12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc. pen.;
13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;
15. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost graţiată;
16. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;
17. *** Abrogat
171. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;
172. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
18. *** Abrogat
19. *** Abrogat
20. *** Abrogat
21. *** Abrogat
În ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Codul prevede expres că se iau în considerare întotdeauna din oficiu cazurile prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 şi 14, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
În consecinţă, având în vedere că nu au fost depuse motive de recurs, instanţa urmează să analizeze cazul de casare formulat de către avocatul ales, având în vedere că acesta se regăseşte în cele prev. de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. din 1968.
Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la individualizarea sancţiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, se constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14. C. proc. pen. din 1968, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. din 1969, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept. în acelaşi sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. din 1968, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 13 alin. (3) din Legea nr. 678/2001 erau cuprinse între 10 - 20 de ani, iar pedeapsă minimă care putea fi aplicată de instanţa de apel, cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968, era de 6 ani şi 8 luni.
Aşadar, pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată de instanţa de apel pentru infracţiunea prev. art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. din 1968, este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă această nelegalitate nu poate fi înlăturată în recursul formulat de inculpat, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut de dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen. din 1968
În continuare, examinarea solicitării inculpatului referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile trebuie precedată de anumite consideraţii generale:
În cursul soluţionării recursului, la data de 01 februarie 2014, au intrat în vigoare un nou C. pen. şi un nou C. proc. pen. ce conţine şi dispoziţii de drept substanţial, aşa încât sunt incidente prevederile art. 5 C. pen. în vigoare la data soluţionării recursurilor (adoptat prin Legea nr. 286/2009 modificată şi completată), potrivit cărora în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Această dispoziţie corespunde cu prevederile art. 13 C. pen. din 1969 care menţiona, de asemenea, obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată.
Având în vedere Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, care este obligatorie, în speţă, instanţa de recurs urmează să aibă în vedere şi să aplice mecanismul considerat constituţional, respectiv cel al aprecierii globale.
Este adevărat că decizia Curţii Constituţionale nu stabileşte criterii clare de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării recursului. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime.
Legea nr. 187/2012 conţine în capitolele II - IV dispoziţii ce pot fi apreciate ca excepţii de la aplicarea legii penale mai favorabile potrivit mecanismului aprecierii globale. Aceste excepţii sunt expres prevăzute, doar pentru anumite instituţii (cum este art. 15 referitor la regimul suspendării condiţionate) şi nu pot fi aplicate prin analogie cu privire la alte materii.
Aceste excepţii nu vizează instituţia concursului de infracţiuni sau a pluralităţii de infracţiuni, în general.
Conform art. 10 din legea de mai sus: "Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."
Această prevedere legală nu poate constitui un criteriu de interpretare logică prin raţionamentul "per a contrario", deci un fundament logico-juridic pentru concluzia aplicării, ca excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, a dispoziţiilor concursului de infracţiuni - ca instituţie autonomă.
Dimpotrivă, în considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale se consacră în mod expres, în cazul concursului de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda aprecierii globale (paragrafele 35 - 36).
În consecinţă, art. 10 din Legea 187/2012 nu constituie o excepţie de la regula aprecierii globale a legii penale mai favorabile, are doar valoarea unei dispoziţii tranzitorii şi constituie o reglementare a unei situaţii speciale, care nu implică incidenţa mitior lex, stabilind tratamentul sancţionator pentru cazul în care unele dintre infracţiuni au fost comise sub imperiul vechii legi, iar altele după intrarea în vigoare a noii legi penale, deci pentru situaţia în care pluralitatea de infracţiuni a fost generată sub imperiul legii vechi, dar se definitivează sub regimul legii noi, situaţie ce impunea o reglementare distinctă.
În speţă, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului au fost comise sub imperiul vechii legi penale.
În consecinţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi luând în considerare inclusiv prevederile din materia concursului de infracţiuni C. pen. în vigoare de la 01 februarie 2014, fără a putea aplica dispoziţiile legii noi referitoare la încadrarea juridică a faptelor şi la sancţiune, concomitent cu aplicarea în materia concursului de infracţiuni, cu valoare de instituţie autonomă, a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.
Cât priveşte incidenţa principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sfera sa de acţiune nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. pr. pen. din 1968 sau din perspectiva altui caz de casare.
Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional [art. 15 alin. (2)] şi reprezintă o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.
Este vorba, astfel, despre o situaţie excepţională, care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.
Pe cale de consecinţă, în speţă, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs va avea în vedere situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate şi nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare.
Prioritar, în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent, instanţa de recurs urmează să analizeze influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care este acuzat. în examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.
Incriminările în vigoare la data comiterii faptelor
Art. 12 din Legea nr. 678/2001
(...) (2) Traficul de persoane săvârşit în una dintre următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună; (...)
Art. 13 din Legea nr. 678/2001
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2). (...)
Art. 269 C. pen. din 1969
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
(2) Dacă fapta este săvârşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani.
(3) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăşi maximul general al închisorii.
(4) Tentativa se pedepseşte
Incriminările în vigoare la data judecării căii de atac
Art. 210 C. pen.
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
(...) b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
Art. 211 C. pen.
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 285 C. pen.
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
După cum se observă, din perspectiva normei de incriminare, elementele din conţinutul infracţiunilor se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la data judecării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor.
Totodată, se observă că nu se mai regăseşte în cuprinsul art. 211 C. pen. forma agravată prevăzută de art. 13 alin. (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) (traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună).
Noul C. pen., în cuprinsul art. 77 lit. a), prevede că săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună constituie circumstanţă agravantă.
Înalta Curte, având în vedere că instanţa de recurs examinează aplicarea legii penale mai favorabile pe baza situaţiei de fapt reţinută prin hotărârea recurată, constată că nu poate reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. în calea de atac a recursului, deoarece nu s-a stabilit cu certitudine participarea a cel puţin trei persoane la comiterea faptei pentru a putea fi incidente dispoziţiile menţionate.
Aşa cum rezultă din compararea textelor de lege citate anterior, legea nouă este mai favorabilă în ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii, însă aprecierea globală impune examinarea unitară a tuturor instituţiilor de drept penal incidente şi a întregului tratament sancţionator ce ar putea fi aplicat conform legii noi, deci şi din perspectiva formei continuate a infracţiunilor şi a concursului de infracţiuni, care au suferit modificări.
Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."
Potrivit art. 238 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului C. pen.: "în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic."
În speţă, condiţia unităţii subiectului pasiv nu este îndeplinită în cazul infracţiunii de trafic de minori, existând două părţi vătămate distincte (C.O.A. şi V.A.), ceea ce conduce la o calificare diferită a activităţii infracţionale potrivit legii noi, prin înlăturarea formei continuate a infracţiunii de trafic de minori şi reţinerea a două asemenea infracţiuni, în concurs.
Cu toate acestea, având în vedere că instanţa de apel nu a reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, instanţa de ultim control judiciar nu poate reţine două infracţiuni de trafic de minori, în concurs, prin înlăturarea formei continuate a infracţiunii de trafic de minori în recursul inculpatului, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut de dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen. din 1968.
Aşa cum s-a menţionat anterior, în cadrul analizei aplicării legii penale mai favorabile, instanţa de recurs are în vedere situaţia de fapt şi încadrarea juridică stabilite prin hotărârile recurate şi nu poate proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci stabileşte pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare. Având în vedere pedeapsa aplicată prin decizia atacată, la stabilirea legii penale mai favorabile Înalta Curte trebuie să aibă în vedere, din perspectiva legii noi, aplicarea unei pedepse egale cu minimul special, redus cu o treime, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Astfel, potrivit legii noi, inculpatului C.N. i-ar putea fi aplicată o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de trafic de minori şi o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evadare.
În plus, se constată că pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 65 cu referire la art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în vigoare, aşa încât, şi potrivit legii noi s-ar aplica pe lângă pedeapsa principală, iar la final, pe lângă pedeapsa dată spre executare.
Conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-ar adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni, aşa încât inculpatul ar executa pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Această pedeapsă rezultantă este mult mai redusă decât cea aplicată prin decizia recurată, de 5 ani închisoare.
În concluzie, cu toate că tratamentul concursului de infracţiuni este mai sever, mai favorabilă este legea nouă conform criteriului global, căci se ajunge la aplicarea unei pedepse principale în cuantum mult mai redus decât cea aplicată prin hotărârea recurată, şi, în ansamblu, inculpatului i se creează o situaţie mai favorabilă.
Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat şi va casa hotărârile în sensul celor mai sus menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. din 1968.
Rejudecând, făcând aplicarea art. 5 C. pen., conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va fi schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.N. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., va fi condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., iar conform art. 65 C. pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 285 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. va fi condamnat inculpatul C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. se va aplica inculpatului C.N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni, aşa încât inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 65 C. pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă V.A. şi intimata parte vătămată C.O.A., în sumă de câte 150 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva Deciziei penale nr. 261 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 193 din 09 august 2013 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală şi, rejudecând:
Făcând aplicarea art. 5 C. pen.:
Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.N. din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza I raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnă inculpatul C.N. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 285 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Conform art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplică inculpatului C.N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni, aşa încât inculpatul execută pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă V.A. şi intimata parte vătămată C.O.A., în sumă de câte 150 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iulie 2014.
Opinia separată a jud. L.V.L.
În sensul aplicării art. 10 din Legea nr. 187/2012 în ceea ce priveşte dispoziţiile incidente în cazul concursului de infracţiuni
Opinia separată are în vedere faptul că faţă de Legea nr. 187/2012 şi interpretarea oferită de iniţiatorul legii pe site-ul Ministerul Justiţiei cu privire la modul de aplicare a legii în cazul concursului de infracţiuni http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=lxf%2bAQ1LMwU%3d&tabid=2604 încă din anul 2011, precum şi din reglementarea situaţiei contrare prin art. 10 din Legea nr. 187/2012, inculpatul a putut avea o aşteptare rezonabilă să îi fie aplicate dispoziţiile concursului de infracţiuni ca instituţie autonomă în raport de incriminare şi sancţiune.
Interpretarea oficială a Ministerului Justiţiei exprimată printr-un document aflat de site-ul Ministerului şi purtând sigla sa este începând cu anul 2011 în sensul aplicării legii penale mai favorabile prin apreciere în concret a caracterului favorabil conform unor instituţii autonome între care este exemplificat şi concursul de infracţiuni.
Previzibilitatea acestui mod de interpretare a legii a fost confirmată prin decizia Înaltei Curţi HP nr. 2/2014, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 nu ar putea modifica, pentru raporturi juridice născute anterior modalitatea de interpretare a legii.
Astfel, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Deşi dispozitivul nu o spune explicit, considerentele hotărârii, care îl lămuresc, fac neechivocă interpretarea instanţei de contencios constituţional în sensul că aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, prin alegerea dispoziţiilor unei singure legi cu privire la toate instituţiile de drept substanţial incidente.
Deciziile Curţii constituţionale sunt, de la data publicării lor, general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Dacă pentru viitor, faţă de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, problema de drept nu mai poate primi o altă rezolvare, privitor însă la modul de aplicare a art. 5 C. pen. pentru trecut, respectiv pentru cauzele privind situaţii juridice născute anterior acelei decizii, trebuie avut în vedere că interpretarea dată prin decizia instanţei supreme nr. 2/HP/2014 are caracter de lege mai favorabilă, ea urmând a fi aplicată, în considerarea acestui caracter, situaţiilor care s-au aflat, la un moment dat, sub imperiul ei.
Privitor la acest din urmă aspect, considerentele din par. 57 al Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza întâi, conform cărora "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale [..] dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile", nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 C. pen.) sunt neconcludente, întrucât nu tratează decât obiectul controlului (Curtea observând, întemeiat, că acesta îl constituie interpretarea instanţei supreme, şi nu textul de lege propriu-zis), fără a se referi la efectul (general obligatoriu) al actului instanţei supreme.
De altfel, soluţiile Curţii Constituţionale lasă să coexiste ambele concepţii: în cadrul instituţiilor autonome (CCR, d. nr. 214/1997), global (CCR, d. nr. 265/2014) lasă fără răspuns problema diferenţelor de regim juridic în cazul aplicări globale a legii mai favorabile atunci când o persoană este judecată în două dosare diferite cu privire la fapte concurente în raport de situaţia persoanei care este judecată în aceeaşi perioadă, dar în acelaşi dosar cu privire la acelaşi tip de fapte concurente (în primul caz i se va aplica o pedeapsă conform art. 34 C. pen. anterior, în cel de al doilea caz o pedeapsă conform art. 39 C. pen.); lasă fără răspuns modul în care se stabileşte în concret legea mai favorabilă în raport de situaţiile tranzitorii reglementate expres de Legea nr. 187/2012, situaţii care nu au făcut obiectul unei hotărâri preliminare sau decizii de neconstituţionalitate.
În consecinţă, pentru considerente ce ţin de previzibilitatea legii decurgând în principal din interpretarea publică dată într-un act aflat pe site-ul Ministerului Justiţiei, având sigla acestei instituţii, încă din anul 2011, interpretare confirmată de Înalta Curte prin HP nr. 2/2014, nu pot fi de acord cu soluţia majoritară în cazul concursului de infracţiuni.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... | ICCJ. Decizia nr. 2444/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... → |
|---|
