ICCJ. Decizia nr. 215/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 215/2014
Dosar nr. 8134/3/2013
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 661/P/2002 din 23 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii, a inculpatului F.K., sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., reţinându-se în fapt că acesta l-a ajutat pe inculpatul I.A.M. să vândă un număr de 745 comprimate Ecstasy, prin găsirea unui client şi participarea la discuţiile privind detaliile tranzacţiei, în schimbul unei recompense.
Prin Sentinţa penală nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, l-a condamnat pe revizuent la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare, sub aspectul infracţiunii pentru care se dispusese trimiterea sa în judecată, situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probatoriului administrat, fiind aceeaşi cu cea expusă în cuprinsul rechizitoriului.
Prin Decizia penală nr. 788 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de revizuent, pedeapsa aplicată acestuia fiind redusă la 10 ani închisoare, iar prin Decizia penală nr. 1658 din 09 martie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul formulat de revizuent împotriva Deciziei penale nr. 788 din 21 octombrie 2004.
La 07 decembrie 2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat F.K., de revizuire a Sentinţei penale nr. 931 din 13 iulie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală.
În motivarea cererii sale condamnatul a susţinut, în esenţă că, în calitate de complice, i-a fost aplicată o pedeapsă mai mare decât cea aplicată autorului şi celui care a organizat comiterea acestei fapte invocând existenţa anumitor elemente de fapt care nu au fost cunoscute de instanţă sau nu au fost reţinute de aceasta la momentul pronunţării, pe care înţelege să le probeze prin audierea colaboratorului "D." şi a investigatorului sub acoperire "N.", şi care ar fi de natură să conducă la reducerea pedepsei aplicate.
Prin Sentinţa penală nr. 244 din 18 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 403 C. proc. pen., în acord şi cu referatul întocmit în cauză în condiţiile art. 399 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 931 din 13 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, cu obligarea revizuentului condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că elementele de fapt invocate în cererea de revizuire, indiferent dacă au fost sau nu aduse la cunoştinţa instanţei anterior condamnării definitive, nu ar fi de natură să conducă, în situaţia în care ar fi probate pe baza probatoriului ce s-ar administra, la pronunţarea unei soluţii diametral opuse, şi anume, de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, comparând dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 394 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a constatat că, spre deosebire de celelalte motive de revizuire, când pentru admiterea cererii este suficient ca motivele invocate să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurările nou invocate ar trebui, în ipoteza probării lor, să conducă la pronunţarea unei soluţii diametral opuse, aceasta fiind singura ipoteză de revizuire totală prevăzută de C. proc. pen. În cazul de faţă, elementele de fapt invocate, în ipoteza reţinerii lor ca probate, nu ar fi de natură să conducă la o soluţie de achitare sau de condamnare, ci, cel mult, la o reducere a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri revizuentul. F.K. a declarat apel prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire şi pe cale de consecinţă să se dispună reducerea cuantumului pedepsei pe care o execută.
Prin Decizia penală nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.K. împotriva Sentinţei penale nr. 244 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata sumei de 400 de RON cheltuieli judiciare din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că cererea revizuentului, prin care se urmăreşte doar reducerea pedepsei pe care o execută, nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de articolul citat.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent F.K. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de revizuire cu finalitatea reducerii pedepsei aplicate în sentinţa a cărei revizuire o solicită.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă însă că revizuentul condamnat F.K. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii, în şedinţa publică din 22 ianuarie 2014, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul de faţă de condamnatul revizuent, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată motivul de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de apărătorul condamnatului nu poate fi examinat deoarece, aşa cum s-a arătat pe de o parte, nu a fost formulat în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată [cf. 38510 alin. (2) C. proc. pen.], iar pe de altă parte, după modificarea adusă prin Legea nr. 2/2013 alin. (3) al art. 3859 C. proc. pen., acest caz de casare nu mai este unul dintre acelea care "se iau în considerare întotdeauna din oficiu"; totodată se constată că ce se solicită prin cererea de revizuire - reducerea pedepsei - nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de 394 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul F.K. împotriva Deciziei penale nr. 140/A din 8 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 216/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
