ICCJ. Decizia nr. 212/2014. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 212/2014
Dosar nr. 9052/108/2012
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 20 din 22 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9052/108/2012, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. B.P.L. la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
2. M.I. (fără antecedente penale), la:
- 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpata B.P.L. şi de 3 ani şi 4 luni pentru inculpatul M.I.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei B.P.L. şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive pe perioada 22 noiembrie 2012 - 22 ianuarie 2013.
Inculpata B.P.L. a fost obligată să restituie denunţătorilor V.A., V.V. şi M.N. suma de 10.000 euro.
A fost menţinut sechestrul asigurător înfiinţat asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, judeţul Arad şi sechestrul asigurător privind suma de 110 RON depusă la C.E.C.B. cu chitanţa din 26 noiembrie 2012.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului câte 1.200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 139/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, au fost trimişi în judecată inculpata B.P.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea stare de fapt:
Prin Sentinţa penală nr. 2505 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 11.177/55/2011, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1899 din 28 noiembrie 2011, s-a dispus condamnarea inculpaţilor V.T.A. şi alţii, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) alin. (2) lit. a) C. pen.
După încarcerarea lui V.T.A., la 30 noiembrie 2011, pentru executarea pedepsei, acesta a fost vizitat în Penitenciarul Craiova de surorile sale V.A. şi M. (fostă V.) N. şi de mama acestuia V.V., care au constatat că starea fizică şi morală a condamnatului era degradată, motiv pentru care au încercat să identifice o modalitate ca acesta să fie eliberat din penitenciar.
După ce inculpatul M.I. a luat la cunoştinţă de acea împrejurare, s-a oferit să o ajute pe V.P.D., promiţând că va discuta cu o avocată "foarte bună" pe care o cunoaşte pentru a găsi o soluţie în vederea eliberării lui V.T.A.
Ulterior inculpatul M.I. le-a prezentat inculpatei B.P.L. pe V.A. şi V.P.D., inculpata B.P.L. formulând solicitarea de primire a sumei de 120 RON, bani despre care a susţinut că îi erau necesari pentru obţinerea hotărârii de condamnare a lui V.T.A.
Inculpatul M.I. i-a solicitat martorei V.P.D. ca toate întâlnirile ce urmau să se desfăşoare cu inculpata B.P.L. să aibă loc în prezenţa sa şi să nu o contacteze pe inculpată fără să îl anunţe.
În cursul lunii februarie 2012, după ce a obţinut hotărârea de condamnare a lui V.T.A., inculpata B.P.L. s-a întâlnit din nou cu V.P.D. şi cu V.A. şi le-a relatat acestora că singura soluţie pentru eliberarea acestuia era aprobarea unei cereri de graţiere individuală, pentru aprobarea acelei cereri solicitându-le iniţial suma de 10.000 euro, sumă despre care aceasta a susţinut că urma să fie remisă membrilor comisiei din cadrul Preşedinţiei României, abilitată să analizeze şi să soluţioneze cererile de graţieri individuale.
Inculpata B.P.L. le-a relatat celor două martore că anterior reuşise să soluţioneze favorabil o altă cerere de graţiere precum şi faptul că acea sumă de bani urma să ajungă în posesia membrilor comisiei abilitate a analiza şi soluţiona cererea de graţiere prin intermediul martorului O.M., senator în Parlamentul României, care era şi naşul acesteia.
Ulterior, inculpata B.P.L. a susţinut că suma pretinsă de membrii comisiei nu mai era aceeaşi, pretinzând că suma solicitată de acele persoane era de 17.000 euro, sumă care trebuia predată până în luna iunie 2012.
Întrucât martorele nu dispuneau de suma de bani pretinsă de inculpata B.P.L., au stabilit ca, în cazul în care obţineau banii necesari, să o contacteze pe aceasta.
La întâlnirile menţionate anterior, inculpatul M.I. nu a participat, însă şi-a afirmat disponibilitatea de a le ajuta pe martore în demersul iniţiat prin remiterea unei părţi din suma de bani pretinsă de inculpata B.P.L.
Inculpata B.P.L., pentru a crea impresia denunţătoarelor că aspectele prezentate sunt reale, le-a pretins ca, din suma de 17.000 de euro, să îi remită suma de 1.000 de euro, care îi erau necesari pentru "reţinerea unui număr de înregistrare a dosarului". Suma de 1.000 de euro a fost remisă inculpatei B.P.L. de către V.A. în prezenţa cumnatei acesteia, V.P.D., şi a inculpatului M.I. Pentru justificarea sumei de 1.000 de euro şi pentru a le determina pe denunţătoare să obţină diferenţa până la suma de 17.000 de euro, inculpata a demarat întocmirea unui dosar ce cuprindea documentele necesare obţinerii unei graţieri individuale de către V.T.A. V.A. a mai dat inculpatei B.P.L. 2.000 de euro în prezenţa inculpatului M.I., ocazie cu care inculpata a susţinut din nou că urmează să trimită banii senatorului O.M. pentru ca acesta, la rândul lui, să îi remită membrilor comisiei din cadrul Administraţiei Prezidenţiale ce urmau să soluţioneze favorabil cererea de graţiere individuală a numitului V.T.A. şi i-a solicitat numitei V.A. să urgenteze remiterea diferenţei din suma de 17.000 de euro până la sfârşitul lunii iunie 2012.
La data de 11 iunie 2012, Preşedintele României, prin compartimentul Probleme Cetăţeneşti, a comunicat avocatei B.P.L., la adresa cabinetului ei avocaţial, respingerea în data de 30 mai 2012 a cererii de graţiere. Deşi ştia că cererea de graţiere fusese respinsă, inculpata a primit în data de 27 iunie 2012 suma de 7.000 de euro de la V.A. în prezenţa inculpatului M.I., care a promis cu acea ocazie că va face el rost de diferenţa până la suma de 17.000 de euro, respectiv suma de 7.000 de euro, pentru a i-o remite inculpatei.
Ulterior, inculpatul M.I. a retractat disponibilitatea de a oferi suma de 7.000 de euro. În data de 12 iulie 2012, inculpata B.P.L. a încheiat un contract de cesiune a creanţei în sumă de 8.000 de euro pe care o avea de recuperat şi pentru care fusese instituită o ipotecă asupra apartamentului situat în Arad, str. C. Inculpata a recunoscut faptul că acel contract de cesiune a creanţei nu a fost întocmit în scopul real de transmitere a unui drept, fiind un contract simulat.
Prin ordonanţa din data de 23 noiembrie 2012 s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 10.000 euro asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, str. E.M., înscris în CF nr. X Arad, imobil ce aparţine inculpatei B.P.L. şi soţului ei.
Cu ocazia efectuării percheziţiei imobilului în care domiciliază inculpata a fost identificată suma de 110 (unasutăzece RON), sumă asupra căreia s-a dispus prin ordonanţa din data de 26 noiembrie 2012 aplicarea sechestrului asigurător, suma fiind depusă la C.E.C.B. pe baza chitanţei din 26 noiembrie 2012 la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii B.P.L. şi M.I. au declarat că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Analizând probatoriul administrat la urmărirea penală, tribunalul a constatat că vinovăţia inculpaţilor este dovedită şi că sunt date suficiente cu privire la persoanele acestora, pentru a se stabili pedeapsa potrivit prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţi.
Admiţând cererea formulată de inculpaţi, pentru aplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatei B.P.L., aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi că fapta inculpatului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Reţinând comiterea de către inculpata B.P.L. a infracţiunii de trafic de influenţă, prima instanţă a înlăturat susţinerile apărării potrivit cărora fapta inculpatei ar întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., din probele administrate rezultând, fără dubiu, că inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, respectiv senatorul O.M., pentru a-l determina pe acesta să intervină la Preşedinţia României în vederea obţinerii unui act de graţiere individuală, chiar dacă senatorul nu are atribuţii de serviciu în acest sens, cererea inculpatei fiind credibilă datorită calităţii şi a posibilei influenţe pe care senatorul putea să o aibă.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpaţi, prima instanţă a avut în vedere pericolul social al faptei săvârşite, suma de bani traficată, precum şi persoana acestora, ambii aflaţi la prima încălcare a legii penale şi care au înţeles să se prevaleze de art. 3201 C. proc. pen., contribuind astfel la desfăşurarea cu celeritate a procesului penal şi la aflarea adevărului în cauză.
Împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9052/108/2012 în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara.
În apelul declarat, Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, întrucât instanţa a reţinut în sarcina inculpatului M.I. o altă încadrare juridică decât cea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv l-a condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în timp ce trimiterea în judecată s-a făcut pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, fără a se pune în discuţie noua încadrare.
S-a mai susţinut că sentinţa este netemeinică sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor celor doi inculpaţi, deoarece inculpaţii au pretins suma de 17.000 euro şi au primit efectiv suma de 10.000 euro, inculpata B.P.L. are studii superioare de drept, a negat iniţial săvârşirea faptei, a declarat că este înscrisă în baroul constituţional şi s-a folosit de calitatea de avocat pentru a lăsa să se creadă că poate influenţa soluţionarea unei cereri de graţiere privind o persoană care a comis o infracţiune de tâlhărie, iar inculpatul M.I. are studii superioare şi deţine funcţia de lector universitar în cadrul U. "V.G." din Arad. Totodată Parchetul a criticat şi modalitatea de executare a pedepsei inculpatei B.P.L., întrucât gradul de instruire a acesteia, suma de bani care face obiectul infracţiunii de corupţie, modul şi mijloacele de comitere a faptei şi valorile sociale lezate impun aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Prin Decizia penală nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală.
A fost desfiinţată sentinţa primei instanţe şi, în rejudecare:
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I., la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
A fost înlăturată suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei accesorii şi aplicarea art. 359 C. proc. pen. în privinţa inculpatei intimate B.P.L.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, prima instanţă în mod greşit a considerat că fapta inculpatului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi l-a condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Curtea a reţinut că fapta de a promite suma de 7.000 euro în mod direct inculpatei B.P.L. care a lăsat să se creadă că are influenţă, prin intermediul unui parlamentar, asupra funcţionarilor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale pentru a-i determina să examineze cu prioritate şi să avizeze favorabil o cerere de graţiere individuală a condamnatului V.T.A. constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră pe tot parcursul procesului penal, s-a considerat că aplicarea pedepsei în cuantumul minim prevăzut de lege este suficientă pentru atingerea scopului acesteia.
În privinţa pedepsei principale aplicate inculpatei B.P.L., Curtea de Apel a observat că aceasta a fost orientată spre minimul special (2 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 6 ani şi 4 luni) şi că s-a dispus suspendarea condiţionată a executării, apreciindu-se că nu este necesară o majorare a acestei pedepse.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei s-a reţinut că în raport de fapta săvârşită - pretinderea de la familia unui condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a sumei de 17.000 euro, destinată funcţionarilor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, asupra cărora inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă prin intermediul unui parlamentar, pentru a-i determina să examineze cu prioritate şi să avizeze favorabil o cerere de graţiere individuală, în condiţiile existenţei antecedentelor penale, la care se adaugă conduita procesuală parţial necorespunzătoare (iniţial a arătat că nu dă declaraţie, iar cu ocazia prezentării în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă a declarat că membrii familiei condamnatului au insistat să îi dea suma de 17.000 euro), constituie împrejurări care au îndreptăţit instanţa să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea potrivit naturii sale, în detenţie.
S-a mai arătat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpata B.P.L. a formulat un denunţ pentru diverse abuzuri care ar fi fost comise de către un director de firmă având ca asociat o instituţie publică locală. Pe de o parte, nu este posibilă o discuţie asupra reţinerii incidenţei art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece inculpata nu a declarat apel, iar apelul procurorului a fost declarat în defavoarea ei. Pe de altă parte, simpla denunţare a unor fapte penale ce ar fi fost săvârşite de alte persoane nu poate fi avută în vedere ca un criteriu de individualizare a pedepsei, întrucât în legătură cu denunţul încă nu s-a dat vreo soluţie, astfel încât în acest moment nu se cunoaşte utilitatea juridică a acestuia.
Privitor la măsura asiguratorie a sechestrului, Curtea de Apel a apreciat că aceasta a fost corect luată. Potrivit art. 61 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie făptuitorului care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Conform art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Cum inculpata a produs prin infracţiunea săvârşită de ea o pagubă martorelor V.A., V.V. şi M.N. iar acestea au denunţat autorităţii fapta lor mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, este justificată înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei, arătându-se că nu prezintă importanţă, sub aspectul valabilităţii măsurii asigurătorii, împrejurarea că bunul sechestrat este proprietate comună, câtă vreme inculpata este coproprietar.
Împotriva acestei decizii, inculpata B.P.L. a formulat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin acordarea de circumstanţe atenuante, o reindividualizare a pedepsei, în sensul schimbării modalităţii de executare, fie prin suspendare condiţionată, potrivit art. 81, fie prin suspendare sub supraveghere, în condiţiile art. 861 C. pen., invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpata B.P.L. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. .
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la 12 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatei vizând reindividualizarea pedepsei, în sensul acordării de circumstanţe atenuante şi schimbării modalităţii de executare a pedepsei, nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpata B.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.P.L. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 211/2014. Penal. Lovirea sau alte violenţe... → |
|---|
