ICCJ. Decizia nr. 213/2014. Penal
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 213/2014
Dosar nr. 9145/120/2012
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 50 din 04 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, inculpaţii:
1. D.D.V. (subofiţer la Detaşamentul de Pompieri Pucioasa) şi
2. D.V. (administrator D.T. SRL),
au fost condamnaţi, fiecare la:
- pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de corupţie prev.şi ped. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Inculpaţilor, în baza art. 71 alin. (1) şi 2 C. pen., li s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 81 alin. (1), art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 alin. (1) C. pen., atrăgându-li-se atenţia asupra consecinţelor prev. de disp. art. 83 C. pen.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la plata sumei de 2.050 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esenţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul nr. 977/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, la 16 iulie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.A.I. (pentru infracţiunea prev. de art. 248 C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen.), Ş.A.A. [pentru două infracţiuni prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.], G.V. [pentru infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.], D.V. şi D.D.V., ultimii doi pentru infracţiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Prin încheierea pronunţată la 27 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 5705/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, au fost admise cererile formulate de primii trei inculpaţi, privind judecarea acestora potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., situaţie în care, în privinţa inculpaţilor D.V. şi D.D.V., la aceeaşi dată, s-a dispus disjungerea cauzei şi înregistrarea acesteia sub nr. 9145/120/2012.
Ca urmare, prin Sentinţa penală nr. 462 din 11 decembrie 2012, definitivă prin neapelare, a fost condamnat inculpatul C.A.I., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41, 42 C. pen., respectiv prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsă a cărei executare s-a suspendat sub supraveghere pe durată unui termen de încercare de 6 ani.
De asemenea, au mai fost condamnaţi inculpaţii: Ş.A.A., la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (după contopirea cu pedepsele stabilite în baza art. 4 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin Sentinţa penală nr. 230 din 10 iunie 2011 a Tribunalului Prahova şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 187/4 mai 2009 a Judecătoriei Târgovişte) şi G.V. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a cărei executare s-a suspendat condiţionat conform art. 81, art. 71 alin. (5), art. 82 - 83 C. pen.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că în urma auditului efectuat de către I.P.J. Dâmboviţa în legătură cu activitatea Biroului Implementări Abateri din cadrul Serviciului Rutier, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 01 august 2010 a rezultat că unui număr de 24 de persoane le-au fost restituite permisele de conducere reţinute, cu încălcarea prevederilor legale, în perioada în care acestea nu aveau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 23 dintre acestea abaterile fiind implementate de către inculpatul C.A.I. pe utilizatorul său, respectiv: A.M.A., A.C., M.P., N.C., N.S., P.D., Ş.C.A., T.N.D., B.V.R., C.D., H.A., I.I.V., I.C., L.B.M., D.M., M.P.N., (...) şi inculpatul D.D.V.
Astfel, potrivit raportului de audit întocmit, operatorul pe contul căruia au fost introduse contestaţiile a fost inculpatul C.A.I., IP staţie de lucru X, iar modalitatea de operare a constat în aceea că permisul de conducere este reţinut de poliţistul rutier în teren, care întocmea procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi un raport tipizat de reţinere, la care era ataşat permisul de conducere.
Acesta efectua menţiunile necesare în registrul "Permise de conducere", întocmit la nivelul Serviciului Rutier şi introducea raportul şi permisul în fişetul destinat depunerii documentelor respective, care este încuiat.
În ziua următoare celei în care permisul a fost reţinut, secretara Serviciului Rutier scotea permisele de conducere şi rapoartele de reţinere, le confrunta cu datele consemnate de către poliţiştii rutieri în registru, semna de primire, după care documente le erau înaintate şefului serviciului, care semna rapoartele de reţinere.
Ulterior, rapoartele erau înregistrate în alt registru, la secretariatul Serviciului Rutier, numerele obţinute fiind consemnate într-o condică de predare la Biroul Implementări Abateri.
Ajunse la Biroul Implementări Abateri, rapoartele de reţinere erau implementate în aplicaţia "Abateri" de către personalul contractual, apoi se consemnau într-un alt registru întocmit la nivelul biroului menţionat.
În acest registru, posesorii de permise de conducere semnau la momentul restituirii documentelor, doar în cazul expirării perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar nu în cazul depunerii unui certificat de grefă.
În cazul în care la Biroul Implementări Abateri ajungea doar raportul de reţinere, fără a avea ataşat şi permisul de conducere se proceda astfel:
a) în cazul în care posesorul unui permis de conducere formula plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin care se dispusese şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, serviciul grefă al instanţei la care aceasta era înregistrată elibera un certificat de grefă, care atesta depunerea plângerii; petiţionarul prezenta acest certificat de grefă Biroului Implementări Abateri, situaţie în care lucrătorul de la ghişeu (doar agentul de poliţie) făcea menţiunile necesare în Registrul de restituire a permiselor de conducere menţionând ca motiv - plângere contravenţională.
După efectuarea menţiunilor se întocmea o dovadă de restituire a permisului de conducere, în dublu exemplar, înmânându-se petiţionarului originalul dovezii şi restituindu-i-se permisul de conducere.
Restituirea permisului de conducere era confirmată şi de semnătura posesorului în "Registrul de restituire a permiselor de conducere" - motiv - plângere contravenţională.
Din acest moment certificatul de grefă era reţinut de agentul de poliţie, fiind înmânat împreună cu copia dovezii de restituire personalului contractual pentru a face menţiunile de rigoare în aplicaţia "Abateri".
b) Circuitul era acelaşi şi în cazul în care persoana sancţionată nu avea permisul asupra sa iar pentru regula încălcată, legislaţia în vigoare prevedea, ca măsură complementară, reţinerea permisului de conducere, numai că în registrul "Permise de conducere", se consemna "fără PC".
Examinând actele şi lucrările Dosarului nr. 977/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, dar şi probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, în ce priveşte pe inculpaţii D.V. şi D.D.V., prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Martorul T.C. îi cunoştea pe inculpaţii D.V. şi D.D.V., deoarece locuiseră câţiva ani în acelaşi bloc de pe strada C. din municipiul Târgovişte.
În cadrul unei discuţii purtate cu inculpatul D.D.V., prietenul său, în luna mai 2010, martorul a aflat că în urmă cu două zile, acestuia îi fusese reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 4 luni, după ce fusese depistat de un echipaj de poliţie conducând autoturismul proprietate personală pe raza localităţii Ilfoveni, judeţul Dâmboviţa, cu depăşirea limitei legale de viteză.
Cu această ocazie, martorul T.C. şi-a amintit de un anume A. "A.Z.", care practica activităţi de taximetrie în condiţii de nelegalitate şi de la cunoştinţele căruia aflase că, într-o anumită împrejurare, reuşise să-şi recupereze permisul de conducere, după ce fusese depistat conducând autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Drept consecinţă, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul Ş.A.A. ("A.Z."), căruia martorul T.C. i-a cerut să-l ajute pe prietenul său, inculpatul D.D.V., să-şi recupereze permisul de conducere, motivându-i că-i este indispensabil, în condiţiile în care era angajat în calitate de şofer pe autovehicule speciale de intervenţie, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Pucioasa.
După ce şi-a notat datele de identitate ale lui acestuia şi împrejurările în care îi fusese reţinut permisul de conducere (în urma discuţiilor avute cu acesta), inculpatul Ş.A.A. ("A.Z.") le-a spus că va merge să discute cu o persoană aflată "foarte sus", rămânând să-i sune şi să le comunice "preţul" pentru restituirea permisului. Cei doi martori şi-au notat numerele de telefon pe care urmau să comunice iar martorul T.C. şi inculpatul D.D.V. au rămas în aşteptarea un răspuns.
După aproximativ două ore, inculpatul Ş.A.A. a comunicat martorului T.C. că poate obţine restituirea permisului de conducere al inculpatului D.D.V., chiar a doua zi, în schimbul sumei de 500 euro, discuţie pe care a auzit-o şi acesta din urmă (fiind lângă T.C.).
Fiind de acord asupra condiţiilor ce i-au fost impuse inculpatul D.D.V. i-a spus că îl va trimite pe tatăl său să discute cu martorul Ş.A.A., întrucât a doua zi era la serviciu.
A doua zi, D.V. l-a sunat pe T.C., ambii aşteptând, după ce s-au întâlnit, timp de aproximativ două ore, telefonul de la inculpatul Ş.A.A., care urma să aducă permisul lui D.D.V.
Potrivit înţelegerii, după ce inculpatul Ş.A.A. a sunat, martorul T.C. i-a comunicat că se află împreună cu inculpatul D.V. în zona spălătoriei B. de pe Calea C., într-un autoturism marca G.
La rândul său, sosit ulterior, martorul Ş.A.A. a urcat în autoturismul inculpatului D.V., poziţionându-se pe bancheta din spate şi arătând că se află în posesia permisului de conducere aparţinând inculpatului D.D.V.
În continuare, însoţit fiind de martorul T.C., inculpatul D.V. a mers la sediul I.P.J. Dâmboviţa, iar de la Biroul Permise, a aflat că permisul fiului său "nu fusese reţinut".
După primirea informaţiilor, inculpatul Ş.A.A. a urcat din nou în autoturismul marca G., pe bancheta din spate, împrejurare în care în schimbul recuperării permisului de conducere aparţinând fiului său, inculpatul D.V. i-a înmânat suma de 500 euro, despărţindu-se apoi în dreptul Sălii Polivalente din municipiul Târgovişte.
În declaraţiile date la urmărirea penală, inculpatul D.D.V. a negat că ar fi discutat sau că s-ar fi întâlnit vreodată cu martorul T.C., susţinând că a aflat de la tatăl său că acesta se oferise să-l ajute şi că tot prin intermediul său, şi-a recuperat permisul de conducere, în faza cercetării judecătoreşti a recunoscut însă, că a fost sunat de acesta, care i-a spus "că are permisul său de conducere".
Susţinerile inculpatului, inclusiv cele potrivit cărora nu cunoaşte cum a ajuns permisul său la martorul T.C., s-au considerat ca nefiind credibile raportat la declaraţiile martorului şi inculpatului Ş.A.A.
În acelaşi timp, s-a constatat că acesta din urmă a recunoscut în faţa instanţei că succesiunea evenimentelor în care a fost implicat, este cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, revenind asupra declaraţiilor anterioare şi solicitând să fie judecat potrivit procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Martorul a confirmat, de asemenea, că s-a întâlnit atât cu inculpatul D.D.V., cât şi cu inculpatul D.V., însuşindu-şi toate celelalte probe administrate la urmărirea penală şi recunoscându-şi faptele în totalitate, în modalitatea în care au fost reţinute în cuprinsul rechizitoriului.
Apărările ultimului inculpat din faza cercetării judecătoreşti potrivit cărora nu a discutat cu martorul T.C. - nici despre abaterea comisă, nici despre datele de identitate ale fiului său, deşi la urmărirea penală arătase că "acesta s-a oferit să îl ajute", spunând "poate că rezolv eu", s-au înlăturat ca neplauzibile, cu atât mai mult cu cât, de recuperarea permisului depindea chiar păstrarea locului de muncă al fiului său.
În opinia tribunalului, întrucât la data respectivă ambii inculpaţi cunoşteau foarte bine că nu urmaseră procedura legală a contestării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi că apelaseră la o modalitate frauduloasă de a-l obţine, aşa-zisa verificare la "Biroul Permise" din cadrul I.P.J. Dâmboviţa s-a considerat ca fiind efectuată tocmai pentru aflarea condiţiilor în care permisul fiului său fusese restituit şi a se asigura că suma de 500 euro nu va fi pierdută, întrucât se plânsese martorului T.C. că nu are încredere în martorul Ş.A.A.
Tribunalul a concluzionat că probele administrate au evidenţiat faptul că ambii inculpaţi au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, având reprezentarea că este vorba despre o procedură frauduloasă şi că menţiunea existenţei unui "certificat de grefă" în registrul special de restituire a permiselor atestând că ar fi fost contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei întocmit pe numele lui D.D.V., nu putea să fie decât rezultatul unei acţiuni de natură infracţională.
S-a reţinut şi faptul că, înregistrările privind convorbirile în mediu ambiental, purtate între martorul T.C. şi inculpatul D.D.V. şi respectiv martorul T.C. şi inculpatul D.V., (care nu a fost contestată de către niciuna dintre părţi), relevă de asemenea, comiterea de aceştia a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi incriminate de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În acest sens s-a reţinut ca fiind concludentă convorbirea pe care martorul T.C. a avut-o cu inculpatul D.V. la data de 4 octombrie 2010, observându-se că secundul încearcă să se pună de acord cu interlocutorul său în legătură cu susţinerile din viitoarele declaraţii, sugerându-i celui cu care vorbeşte cum să şi le alcătuiască, expresiile folosite şi întrebările pe care i le adresează, ceea ce conduce la concluzia dovedirii că a remis suma de 500 euro martorului Ş.A.A., în schimbul restituirii permisului fiului său.
Ezitările acestuia şi conducerea discuţiei în afara situaţiilor care l-ar fi inculpat, precum şi neadoptarea unei poziţii ferme de contestare a afirmaţiilor martorului T.C., care îi spunea în mod explicit că nu are cum să combată realitatea faptului că a înmânat suma de 500 euro celui care i-a adus permisul fiului său, s-au considerat ca explicând acordul pe care şi-l dăduse prin declaraţia din 13 august 2010, de a purta "o discuţie cu T.C., care urma să fie înregistrată în condiţiile legii". Maniera în care a purtat discuţia din 4 octombrie 2010 cu T.C. s-a apreciat ca demonstrând faptul că inculpatul şi-a luat toate măsurile de precauţie, nerecunoscând o faptă prevăzută de legea penală, care-i atrăgea răspunderea penală.
În drept, fapta inculpatului D.V. de a oferi inculpatului Ş.A.A., care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, suma de 500 euro, în scopul restituirii permisului de conducere aparţinând fiului său coinculpatul D.D.V., s-a reţinut ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului D.D.V. de a oferi prin intermediul tatălui său, inculpatul D.V., inculpatului Ş.A.A. care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, suma de 500 euro, în schimbul restituirii permisului său de conducere, s-a încadrat în dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile generale ale C. pen., limitele pedepselor fixate de norma de incriminare din legea specială care o reglementează, gradul de pericol social al faptelor, persoana acestora şi cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel s-a constatat că inculpaţii D.D.V. şi D.V. au comis fapte cu un grad ridicat de pericol social, relevat atât de limitele pedepselor care le sancţionează, cât şi de natura lor, alegând să înfrângă normele legii penale pentru redobândirea în mod fraudulos a unui permis de conducere în schimbul unei sume de bani, pe care le-au negat în mod constant.
Actele anexate în circumstanţierea inculpatului D.V., respectiv licenţa pentru transport rutier internaţional de mărfuri contra cost în numele unui terţ şi certificatul de competenţă profesională pentru transport naţional şi internaţional de marfă, s-au considerat că fac dovada preocupărilor profesionale ale acestuia, însă nu pot conduce la reţinerea unor circumstanţe atenuante, fiindcă exercitarea unei profesii, a unei activităţi se înscriu în necesităţile normale, fireşti în viaţa fiecărui cetăţean, neputându-l plasa pe inculpat deasupra altora.
Aceleaşi consideraţii s-au făcut şi cu privire la absenţa antecedentelor penale ori evoluţia lor în plan socio-moral, considerându-se că o atare evoluţie trebuie să reprezinte o preocupare constantă, în viaţa oricărui cetăţean.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal au declarat apeluri inculpaţii D.D.V. şi D.V., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Astfel, reiterându-se împrejurările de fapt şi de drept invocate la primul grad de jurisdicţie, s-a solicitat desfiinţarea în tot a sentinţei iar pe fond achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 107 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.V. şi D.D.V., aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat: în sumă de 200 RON pe inculpatul D.D.V. şi în sumă de 500 RON pe inculpatul D.V., din care suma de 300 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a înlăturat susţinerile celor doi inculpaţi, primind drept concludente pentru aflarea adevărului, declaraţiile de recunoaştere efectuate de coinculpaţilor Ş.A.A. şi C.A.I. (judecaţi conform art. 3201 C. proc. pen. în prezenta cauză prin Sentinţa penală nr. 462 din 11 decembrie 2012, definitivă prin neapelare), coroborate cu declaraţiile martorilor T.C., J. (I.) C.R., A.T.Ş. şi convorbirile telefonice interceptate, inclusiv cu acceptul inculpatului D.V. în octombrie 2010.
Aceste mijloace de probă, potrivit jurisprudenţei interne sunt pertinente pentru stabilirea vinovăţiei în cazul inculpării pentru comiterea infracţiunilor de corupţie, iar la efectuarea propriului examen curtea de apel constată ca fiind dovedită existenţa a suficiente împrejurări de fapt, ce întregesc elementele constitutive din conţinutul legal determinat în dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a dovedit astfel, că în contextul suspendării permisului de conducere şi reţinerii acestuia de I.P.J. Dâmboviţa, Serviciul Rutier, precum şi al relaţiilor de prietenie (locuind în acelaşi bloc câţiva ani), în mai 2010 inculpatul D.D.V. a acceptat propunerea martorului T.C. privind efectuarea unor demersuri şi restituirea acestuia mai înaintea termenului de trei luni, prin intermediul inculpatului Ş.A.A., apelat "A.Z.".
Ca urmare, împreună cei doi s-au întâlnit cu inculpatul Ş.A.A., împrejurare în care, faţă de afirmaţiile acestuia în sensul că va merge să discute cu o persoană aflată "foarte sus" şi le va comunica şi "preţul" pentru restituirea permisului, şi-au schimbat numerele de telefon iar după circa două ore, la revenire, inculpatul D.D.V. a acceptat propunerea de a-i remite suma de 500 euro, în acest sens.
S-a probat de asemenea, că fiind de acord cu condiţiile impuse, în ziua următoare, potrivit înţelegerii cu fiul său, succesiv, coinculpatul D.V., tatăl acestuia, s-a întâlnit cu martorul T.C. şi inculpatul Ş.A.A. şi după ce a verificat situaţia la ghişeul "Permise rutiere" al I.P.J. Dâmboviţa şi s-a confirmat restituirea în baza unui certificat de grefă, în zona Spălătoria B. de pe Calea C. din Târgovişte, într-un autoturism marca G. a remis acestuia din urmă suma de 500 euro, primind în schimb permisul de conducere respectiv.
Astfel Curtea a reţinut că:
- este de necontestat că permisul de conducere aparţinând inculpatului D.D.V. şi reţinut de I.P.J. Dâmboviţa - Serviciul Rutier la 09 mai 2010 s-a restituit în baza unui certificat de grefă, prezentat organelor de poliţie, mai înaintea expirării termenului de suspendare, că la circa două săptămâni inculpatul D.V. s-a întâlnit cu martorul T.C., împreună au mers la sediul instituţiei şi au verificat situaţia juridică, după care în aceeaşi zi şi în zona Spălătoriei B. din Târgovişte, în prezenţa acestuia a primit documentul, de la persoana apelată "A.Z.," remiţându-i în schimb o sumă de bani;
- susţinerile inculpatului D.D.V. în sensul că nu cunoaşte cum a ajuns permisul său de conducere la martorul T.C. iar tatăl său nu i-a relatat modul în care a reuşit să-l recupereze, s-au înlăturat justificat ca necredibile, deoarece prin declaraţiile date, în mod constant acesta din urmă a confirmat atât întâlnirea directă cu inculpatul, ocazie în care a aflat că în urmă cu două zile i se reţinuse documentul, cât şi acceptarea şi participarea la întâlnirea cu inculpatul Ş.A.A., zis "A.Z.", în cadrul căreia s-au stabilit condiţiile recuperării acestuia înaintea expirării termenului de suspendare;
- prin declaraţiile date, inclusiv la judecata cauzei conform art. 3201 C. proc. pen., inculpatul Ş.A.A. a recunoscut succesiunea actelor materiale astfel cum au fost prezentate de martorul T.C. şi expuse în precedente, recunoscând că într-adevăr, prin intermediul acestuia din urmă, a pretins şi primit suma de 500 euro, de la inculpatul D.V., în schimbul promisiunii că prin intermediul influenţei pe care o are asupra unei persoane "aflată foarte sus", din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, va obţine permisul de conducere aparţinând inculpatul D.D.V., reţinut pentru comiterea unei contravenţii;
- atâta timp cât avea cunoştinţă că fiul său, inculpatul D.D.V. nu urmase anterior vreo procedură legală de contestare a procesului-verbal de contravenţie încheiat la data de 09 mai 2010, raţionamentul judecătorului fondului în sensul că verificarea efectuată de inculpatul D.V., în prezenţa martorului T.C., privind situaţia permisului de conducere în evidenţele Biroului Permise din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, în realitate a reprezentat luarea unei garanţii că suma de 500 euro pe care o va înmâna în aceeaşi zi inculpatului Ş.A.A., este corect, acesta recunoscând şi în faţa instanţei de control judiciar percepţia negativă pe care o avea asupra credibilităţii afirmaţiilor martorului respectiv;
- în lipsa altor date, este cert că în contextul bunelor relaţii de convieţuire existente între cei doi inculpaţi în luna mai 2010 şi locuinţei comune, la data mai sus menţionată inculpatul D.V. cunoştea şi faptul că nici fiul său, inculpatul D.D.V. şi nici altă persoană, în numele său, nu a depus vreun certificat de grefă în vederea restituirii permisului de conducere, stare de fapt ce dovedeşte încă o dată că acesta a luat cunoştinţă de folosirea unei proceduri frauduloase, mai înaintea înmânării documentului în autoturismul parcat pe str. Calea C. din municipiul Târgovişte;
- evaluarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de martorul T.C., succesiv cu fiecare dintre inculpaţi D.V. şi D.D.V. înregistrate audio-video, în cursul lunii octombrie 2010 şi necontestate de aceştia din urmă, formează convingerea că ambii apelanţi cunoşteau că recuperarea permisului de conducere s-a realizat în schimbul sumei de 500 euro, a cărei clandestinitate trebuia asigurată, inculpatul D.D.V. expunând şi modul în care ar fi trebuit să fie formulată viitoarea declaraţie de către martor;
- din aceleaşi mijloace de probă se determină şi concluzia că deşi au acceptat înregistrarea discuţiilor, iar prin conducerea acesteia în afara situaţiilor şi neadoptarea unei poziţii ferme de contestare a afirmaţiilor făcute de martori, ambii inculpaţi au încercat să se pună de acord asupra viitoarelor declaraţii privind împrejurările în care au ajuns să obţină permisul de conducere mai înaintea expirării termenului de suspendare, inclusiv înmânarea sumei de 500 euro.
Curtea de Apel a reţinut că prin probe concludente şi pertinente pentru aflarea adevărului în cazul descoperirii infracţiunilor de corupţie, s-a dovedit cu certitudine că în luna mai 2010 inculpatul D.D.V. a oferit, prin intermediul tatălui său coinculpatul D.V. suma de 500 euro coinculpatului Ş.A.A., care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Serviciul Rutier în schimbul restituirii permisului de conducere aparţinând primului, suspendat prin procesul-verbal de contravenţie încheiat la 09 mai 2010, sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii încriminate în art. 61 din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, iar condamnarea acestora este legală.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii D.V. şi D.D.V. au formulat, în termen legal, recursurile de faţă, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând ca temei de drept cazul casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii D.V. şi D.D.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă aşadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 28 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În termeni expreşi şi neechivoci în care a fost formulat motivul de recurs - vizând achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită de inculpat) - nu poate fi subsumat (circumscris) cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care casarea poate interveni "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337; în realitate se tinde la o reapreciere a stării de fapt (din perspectiva unei prezumtive erori grave de fapt), însă, chiar dacă o astfel de critică ar fi fost formulată în termeni neechivoci (ceea ce în mod evident nu este cazul), ea nu poate fi luată în discuţie din moment ce pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea de către instanţa de recurs, a stării de fapt reţinută prin decizia instanţei de apel nu mai este posibilă.
Astfel, critica formulată în comun de recurenţii inculpaţi, privind greşita condamnare, şi cererea de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. excede cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 3859 C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Faţă de considerentele expuse, recursurile declarate inculpaţii D.V. şi D.D.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, ale căror delegaţii au încetat prin prezentarea apărătorului ales (conform încheierii de şedinţă din 20 noiembrie 2013) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.V. şi D.D.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 330/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 212/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
