ICCJ. Decizia nr. 217/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 217/2014
Dosar nr. 460/43/2013
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au hotărât următoarele:
În conformitate cu art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secţia executare a pedepselor, pe seama persoanei solicitate G.P.
În temeiul art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 au fost recunoscute:
- Sentinţa nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, Republica Ungaria;
- Sentinţa nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Szeged şi, în consecinţă:
S-a hotărât substituirea restului de pedeapsă de 3 ani, 3 luni şi 26 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate G.P. prin Sentinţa nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentinţa nr. Bf.II.20/2012/17 a Curţii de Apel Szeged, Republica Ungaria.
S-a hotărât ca pedeapsa principală de 3 ani, 3 luni şi 26 de zile închisoare, pe care G.P. o va executa în România, să fie în regim de detenţie.
Alături de pedeapsa principală s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost scăzută din pedeapsa închisorii de 3 ani, 3 luni şi 26 zile, durata reţinerii de 24 de ore, din 11 decembrie 2013.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data, de pronunţării prezentei hotărâri.
S-a constatat că faţă de persoana solicitată G.P. prin încheierea penală nr. 16/ME din 11 decembrie 2013 a acestei instanţe, a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureş, măsură care expiră la data de 9 ianuarie 2014.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 320 RON, s-a dispus a se plătii din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. 460/43/2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a sesizat instanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate G.P. şi de predare a acesteia în baza mandatului european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secţia executare a pedepselor, Republica Ungaria.
Referitor la motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală instanţa a reţinut că:
Prin mandatul european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secţia executare a pedepselor, Republica Ungaria, autoritatea judiciară emitentă competentă, a solicitat arestarea şi predarea d-nei G.P. în vederea executării restului de pedeapsă de 3 ani, 3 luni şi 26 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate prin Sentinţa nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentinţa nr. Bf.II.20/2012/17 a Curţii de Apel Szeged, Republica Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la linşaj comis în complicitate şi infracţiunea de primejduire a minorului.
În fata instanţei la data de 11 decembrie 2013, d-na G.P. s-a prevalat de motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004, vizând cetăţenia sa, şi a refuzat expres să execute pedeapsa în statul membru emitent.
Instanţa a reţinut că actele dosarului confirmă cetăţenia română a d-nei G.P. şi pornind de la manifestarea de voinţă a acesteia şi de la faptul că persoana solicitată locuieşte şi are familia pe teritoriul României, astfel că legăturile sale cu statul român sunt semnificative, executarea pedepsei privative de libertate pe teritoriul Republicii Ungaria s-a apreciat ca fiind o măsură disproporţionată în raport de viaţa sa privată şi familială. Prin urmare, pentru protejarea propriului cetăţean, prin asigurarea unei mai bune reinserţii sociale, fără ca d-na G.P. să fie îndepărtată de mediul său familial, cultural şi social, instanţa de fond a dat eficienţă motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare.
Asupra recunoaşterii sentinţei nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, şi a Sentinţei nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Szeged, Republica Ungaria instanţa a reţinut cele ce urmează:
Principiile recunoaşterii şi încrederii reciproce impun autorităţii judiciare române ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare, să recunoască hotărârea de condamnare pronunţată în statul emitent, dacă, bine-nţeles răspunde condiţiilor specifice acestei din urmă forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală, acordând astfel un grad ridicat de încredere calităţii hotărârii străine de condamnare şi obligându-se să pună în executare imediat pe teritoriul României pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre.
S-a constatat că, prin sentinţa nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentinţa nr. Bf.II.20/2012/17 a Curţii de Apel Szeged, Republica Ungaria, d-na G.P. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea unui cumul de infracţiuni: tentativă de linşaj comis în complicitate, prevăzută de art. 273 alin. (1) şi alin. (2) pct. b C. pen. maghiar şi infracţiunea de primejduire a minorului prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. maghiar. Din pedeapsa aplicată, au fost deduse perioada reţinerii, din 16 octombrie 2011 - 19 octombrie 2011, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 3 ani, 3 luni şi 26 de zile închisoare.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în data de 16 octombrie 2010, persoana căutată, împreună cu numiţii B.L., G.Ş. şi S.T. s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate M.Ş. (din Ungaria) pentru a recupera o sumă de bani (400.000 de forinţi) pe care considerau că acesta le-o datorează şi, pentru a determina partea vătămată să plătească, au folosit violenţe şi ameninţări. Persoana solicitată G.P. i-a sprijinit pe ceilalţi participanţi la faptă, îndemnându-i să pună partea vătămată în maşină, să o ducă în România, unde să o lege de un stâlp şi să-i "scoată" ochii. Faptele au fost săvârşite în prezenţa copilului minor G.Ş., fiul numitei G.P.
Deşi art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condiţiile de fond specifice recunoaşterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoaşterea şi executarea automată şi necondiţionată a hotărârii străine de condamnare.
Întrucât, prin Sentinţa nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Szeged a fost menţinută Sentinţa nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului judeţului Csongrad, au fost supuse exigenţelor recunoaşterii ambele hotărâri.
Analiza condiţiilor prescrise de art. 116 din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităţilor cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ. Astfel:
a) prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţia recunoaşterii hotărârilor provenind de la autorităţile statelor membre ale Uniunii;
b) în faţa instanţelor statului străin emitent, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens, în primul rând, cât priveşte faptul că, la judecata în apel, d-na G.P. nu a fost citată să se înfăţişeze, un asemenea procedeu nu este contrar Convenţiei europene, de vreme ce, aşa cum s-a specificat în mandatul european de arestare, legislaţia statului emitent - art. 408 C. proc. pen. maghiar, conţine remedii de rejudecare a cauzei în prezenţa celui judecat în lipsă, un asemenea remediu fiind revizuirea, iar, potrivit art. 122 alin. (3) din Lege, statul străin îşi păstrează dreptul să decidă asupra oricărei căi extraordinare de atac.
În al doilea rând, având în vedere că atât în prim grad cât şi în faţa instanţei de apel, şedinţa de judecată a fost publică, garanţiile de echitate a procedurii au fost satisfăcute şi în privinţa publicităţii şedinţei.
Independenţa şi imparţialitatea instanţelor maghiare nu au fost puse la îndoială în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş şi, nedispunând de vreun element care să le combată, constatăm că şi din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil a fost asigurat persoanei solicitate;
c) condamnarea nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară;
d) hotărârile în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, aşa cum sunt ele înscrise în Constituţia României, intrând aici şi dubla incriminare. Privind dubla incriminare, privită atât in abstracto, cât şi in concreto. Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune ca fapta să fie considerată infracţiune atât în statul solicitant, cât şi în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, aşa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei incriminări in concreto implică nu numai ca fapta să fie infracţiune în legislaţia ambelor state, dar, în egală măsură, făptuitorul să fie sancţionabil, conform legii statului solicitat. Faptele pentru care d-na G.P. a fost condamnată la o singură pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare îşi găsesc corespondentul în dreptul pozitiv în conţinutul infracţiunilor de complicitate la tâlhărie prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 C. pen. şi rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 C. pen. român şi nu există nici un impediment ca d-na G.P. să execute pedeapsa închisorii care i-a fost aplicată. Prescripţia executării pedepsei este exclusă la acest moment atât în raport cu această durată, cât şi în raport de durata restului rămas de executat;
e) în România hotărârile autorităţilor judiciare maghiare sunt apte să producă efecte juridice, cel puţin pentru executarea pedepsei privative de libertate în mediul de origine şi pentru evitarea derulării unei noi proceduri pentru acelaşi fapt;
f) potrivit extrasului după cazierul judiciar, care nu a fost combătut în cauză, împotriva d-nei G.P. nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte nici în România şi nici într-un alt stat, cu recunoaşterea acesteia din urmă în România. Astfel, regula ne bis in idem nu este periclitată prin recunoaşterea celor două hotărâri străine.
Constatând incidenţa condiţiilor recunoaşterii şi având în vedere că instanţa română nu se substituie instanţei străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze şi să dispună asupra vinovăţiei celui în cauză şi asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în faţa autorităţilor judiciare maghiare, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Lege, acestea sunt aplicabile şi în ipoteza recunoaşterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare. În caz contrar dispoziţia de recunoaştere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Substituirea pedepsei sau a restului de pedeapsă la care se referă art. 117 alin. (4) din Lege, pe de o parte, nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic de "pedeapsă", plecând şi de la natura pedepselor accesorii care decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală şi una accesorie, potrivit dreptului român, chiar dacă instanţa străină nu a aplicat accesoria. Pedeapsa principală substituită în cazul d-nei G.P. este cea a închisorii de 3 ani, 3 luni şi 26 de zile, iar pedeapsa accesorie este cea a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Prin excepţie de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancţiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, dispoziţiile din sentinţă privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunţării hotărârii, potrivit art. 88 alin. (3) din Lege.
S-a mai reţinut că prin încheierea penală nr. 16/ME din 11 decembrie 2013, faţă de numita G.P. s-a dispus pentru 30 de zile măsura obligării ei de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureş, măsură care va expira în 9 ianuarie 2014, iar, dacă mandatul de executare a pedepsei închisorii va fi executat anterior acestei date, măsura va rămâne lipsită de efecte.
Împotriva acestei sentinţe, persoana solicitată G.P. a declarat recursul de faţă solicitând, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând sentinţa contestată prin prisma criticilor formulate de persoana solicitată şi a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte de Casaţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, modificată şi completată, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispoziţiile art. 88 din lege.
Analizând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a refuzat executarea mandatului european de arestare, a recunoscut sentinţele de condamnare, a substituit restului de pedeapsă (3 ani, 3 luni şi 26 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin hotărârile instanţelor străine pedeapsa principală (în cuantumul menţionat) şi pedeapsa accesorie (interzicerea unor drepturi, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.) şi a dispus ca persoana solicitată G.P. să execute pedeapsa principală de 3 ani, 3 luni şi 26 zile închisoare într-un penitenciar din România.
Cererea condamnatei de reducere a pedepsei nu poate fi primită întrucât, în procedura de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti, potrivit Legii nr. 302/2004, instanţa nu poate interveni asupra cuantumului pedepsei aplicate, acesta neputând constitui obiectul procedurii speciale reglementat de art. 88 din sus-arătata lege.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat de persoana solicitată G.P. împotriva Sentinţei penale nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.P. împotriva Sentinţei penale nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 244/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 166/2014. Penal → |
|---|
