ICCJ. Decizia nr. 2156/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2156/2014
Dosar nr. 1121/116/2013
Şedinţa publică din data 25 iunie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 148 din 16 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, a fost respinsă cererea formulată de către inculpat, privind schimbarea încadrării juridice prev. de art. 334 C. proc. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 74 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.M., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare pronunţată împotriva inculpatului R.M. prin Sentinţa penală nr. 773 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti - rămasă definitivă prin neapelare la 3 octombrie 2012; această pedeapsă dispunându-se a se executa pe lângă pedeapsa pronunţată în speţă, inculpatul R.M. având de executat în total 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen., s-a computat prevenţia acestuia, de la 1 aprilie 2013, la zi.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2636,79 RON către menţionata parte civilă, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 14 C. proc. pen., a fost admisă - în parte - cererea de acordare a daunelor morale formulată de către partea civilă Ţ.I.C. şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile menţionate suma de 12.000 RON, cu acest titlu. A fost respinsă, ca nedovedită, cererea de despăgubiri civile formulată de aceeaşi parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.100 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 25 RON reprezintă onorariu av. oficiu N.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de duminică, 13 ianuarie 2013, în restaurantul rustic "D." aparţinând SC D.A. SRL de pe raza localităţii Belciugatele, jud. Călăraşi, a fost organizată o petrecere de botez a minorului numitului B.I.Ş. Petrecerea s-a desfăşurat normal în cursul după-amiezii până la miezul nopţii, când cea mai mare parte a invitaţilor a părăsit localul, rămânând în restaurant B.I.Ş., I.D.I., I.G., partea vătămată Ţ.I.C., lăutarii şi ospătarii, petrecerea continuând într-o "formaţie restrânsă".
La un moment dat, inculpatul R.M. (ce a stat o perioadă de timp în restaurantul E. situat în perimetrul aceluiaşi complex turistic) împreună cu numiţii A.F.A., M.M. şi două tinere au intrat în restaurantul D. şi s-au aşezat într-un separeu, făcând consumaţie. În scurt timp, între grupul participanţilor la botez şi cel al noilor veniţi s-a iscat un scandal cauzat de neînţelegeri referitoare la lăutari, scandal ce a degenerat, membrii ambelor grupări înjurându-se, îmbrâncindu-se şi chiar aplicându-şi reciproc lovituri uşoare, fapt ce a făcut necesară intervenţia ospătarilor şi sesizarea organelor de poliţie, care s-au prezentat la faţa locului. Întrucât până la sosirea organelor de poliţie a intervenit reconcilierea participanţilor la scandal (aflaţi în stare de ebrietate), aceştia precizând că nu mai sunt probleme şi că s-au împăcat, nu au mai fost aplicate sancţiuni, poliţiştii părăsind restaurantul, membrii celor două grupuri aşezându-se iar la masă şi continuând să consume băuturi alcoolice.
După miezul nopţii, inculpatul, împreună cu A.F.A., M.M. şi persoanele de sex feminin s-au ridicat de la masă şi au părăsit localul, rămânând doar ospătarii şi participanţii la botez pentru a întocmi nota de plată, aceştia din urmă aşezându-se la o masă situată lângă barul restaurantului în faţa uşii de acces în acesta. La scurt timp, pe fondul stării de ebrietate şi al dorinţei de a se răfui cu cei rămaşi în restaurant, inculpatul (ce era îmbrăcat cu o bluză de trening de culoare albastru deschis-bleu) şi A.F.A. s-au întors în restaurant - primul înarmându-se pe drum cu o lingură artizanală lungă din lemn, ce era expusă alături de alte obiecte rustice în exteriorul clădirii - lovind uşa cu piciorul şi intrând intempestiv în local. Inculpatul s-a repezit către partea vătămată Ţ.I.C., ce stătea pe scaun la masă, cu spatele la uşă, lovindu-l cu lingura de lemn în cap de mai multe ori, loviturile fiind atât de puternice, încât bucăţi de lemn din obiectul vulnerant se desprindeau de fiecare lovitură şi se împrăştiau în bar. Datorită atacului surprinzător, partea vătămată nu a apucat să se apere în primele momente, reuşind în cele din urmă să se retragă din restaurant şi să se ascundă sub o masă de pe terasa acestuia, unde a fost găsit ulterior de către ospătari, într-o baltă de sânge. În timp ce inculpatul îl lovea cu o sticlă în cap pe Ţ.I.C., numitul A.F.A. i-a aplicat o lovitură cu o sticlă în cap numitului B.I.Ş., după care ambii agresori s-au retras plecând către domiciliu. Au fost sesizate poliţia şi ambulanţa, ospătarii acordându-i îngrijiri părţii vătămate Ţ.I.C., care sângera puternic în zona capului. Ambulanţa i-a transportat pe Ţ.I.C. şi B.I.Ş. la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti. Dacă în cazul leziunilor părţii vătămate B.I.Ş. nu a fost necesară internarea, situaţia părţii vătămate Ţ.I.C. a fost mult mai gravă, constatându-se că acesta prezenta fracturi parietale bilaterale cu înfundare şi contuzie hemoragică parietală dreapta, leziuni ce au necesitat internarea şi intervenţia chirurgicală la nivelul capului, fiind externat la data de 21 ianuarie 2013.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza probelor administrate în ambele faze ale procesului penal.
Cauza a intrat pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 25 aprilie 2013 şi, la data de 6 iunie 2013, în şedinţă publică, inculpatul R.M. a recunoscut împrejurarea că l-a lovit în cap pe partea vătămată Ţ.I.C. cu o lingură, dar i-a aplicat doar două lovituri. Inculpatul nu a fost de acord cu încadrarea juridică dată faptei prin rechizitor, nu a fost de acord cu consemnarea potrivit căreia loviturile aplicate părţii vătămate au fost multe la număr, foarte puternice şi, în acest sens, trebuie reţinut faptul că spitalizarea victimei a fost de doar 15 zile. Inculpatul a relatat împrejurarea că, în primul act al incidentului, partea vătămată l-a lovit în zona ochiului, aplicându-i un pumn. Despre întoarcerea în separeul în care a fost prima bătaie ce a avut ca mobil programul lăutarilor inculpatul a precizat că şi-a uitat telefonul mobil şi a crezut că restaurantul D. este singurul loc în care putea să-l lase, iar înarmarea cu lingura artizanală a fost necesară pentru apărare, cei rămaşi în local fiind în stare de ebrietate şi violenţi.
În aceeaşi şedinţă publică au fost audiaţi martorii A.F.A. şi I.D.I. Primul martor a arătat că nu a văzut momentul în care Ţ.I.C. a fost lovit de către inculpat, iar cel de-al doilea şi-a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală, din care reiese că inculpatul l-a lovit în cap pe Ţ.I.C., cu un băţ mare, în mod repetat. În şedinţa publică din 18 iulie 2013 au fost audiaţi martorii C.M.F., C.F., I.G.I. şi E.C., care au declarat că lingura cu care inculpatul l-a lovit pe Ţ.I.C. face parte dintr-o panoplie împreună cu alte obiecte de artizanat, era veche, avea jumătate de metru şi, la momentul aplicării loviturilor, aşchii din menţionata lingură săreau până în bar.
La data de 6 iunie 2013 partea vătămată Ţ.I.C. s-a constituit parte civilă, acesta solicitând să-i fie plătită, de către inculpat, suma de 5000 RON cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu medical şi salariul pe care l-ar fi realizat pe durata internării, de la acest moment şi până la reluarea normală a activităţii. Suma vizează şi contravaloarea medicamentelor şi a alimentelor speciale necesare vindecării). De asemenea, Ţ.I.C. a mai solicitat şi suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, aceasta reprezentând traumele fizice şi psihice îndurate ca urmare a actului agresional.
S-a solicitat şi instanţa a admis proba cu avizarea raportului medico-legal întocmit de către S.M.L. Călăraşi de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici şi, cu Adresa nr. X1/2013, menţionata comisie a aprobat prima expertiză medico-legală. De asemenea, S.M.L. Călăraşi, la cererea instanţei, în lipsa unor examene paraclinice, nu a putut stabili o legătură de cauzalitate între traumatismul din data de 7 august 2012 suferit de către Ţ.I.C. şi leziunile constatate cu ocazia internării la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R.M. - care, în seara zilei de 13/14 ianuarie 2013, în loc public, cu intenţie, acceptând posibilitatea morţii victimei, i-a aplicat multiple şi puternice lovituri cu corp contondent în cap numitului Ţ.I.C., producându-i duble fracturi craniene, ce au necesitat intervenţie neurochirurgicală - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Faţă de cererea apărătorului inculpatului formulată în şedinţa publică din 12 septembrie 2013, prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu administrarea de probe, tribunalul a arătat că se impune respingerea acesteia, motivat de faptul că, pe de o parte, cauza se afla în stare de judecată - martorii în circumstanţiere trebuiau să fie prezenţi, această probă testimonială nefiind în măsură să constituie un motiv întemeiat de amânare a judecării cauzei (tribunalul a anunţat împrejurarea că pronunţarea va fi amânată pentru a se depune acte în circumstanţierea inculpatului, acte care nu au mai fost depuse). Pe de altă parte, schimbarea încadrării juridice nu se putea face în şedinţă publică (excepţia fiind unită cu fondul) faţă de momentul procesual penal la care a fost solicitată, iar chemarea părţii vătămate Ţ.I.C. pentru o eventuală împăcare cu inculpatul nu ar fi condus la admiterea cererii, atât timp cât această parte vătămată nu s-a mai prezentat la instanţă de la data de 18 iulie 2013 nici măcar pentru a-şi susţine cererile formulate în cauză, iar atitudinea acestuia faţă de inculpat, la termenele la care acesta a fost prezent, a fost de necontestată beligeranţă.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a inculpatului a fost apreciată ca nefondată de către tribunal, drept urmare respinsă, ca nesusţinută de probele administrate în cauză. Infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. s-ar impune în cauză faţă de faptul că lingura vulnerantă ar fi fost putredă şi de aceea s-a rupt în incident şi că S.M.L. Călăraşi a conchis în sensul că leziunile produse lui Ţ.I.C. nu i-au pus acestuia viaţa în primejdie. Aceste apărări nu au suport probator, întrucât ruperea lingurii s-a produs date fiind multele lovituri aplicate lui Ţ.I.C. de către inculpat şi nu doar a două lovituri, aşa cum afirmă acesta din urmă. Martorii au relatat despre împrejurarea că Ţ.I.C. a fost lovit în cap de multe ori cu lingura artizanală, care avea mai mult de jumătate de metru şi care s-a rupt de intensitatea loviturilor şi nu că ar fi fost putredă, martora aflată în bar, la momentul aplicării loviturilor afirmând că aşchii din lingură săreau în bar, fenomen care nu s-ar fi putut produce dacă lemnul lingurii ar fi fost putred. Oricum, gravitatea leziunilor produse lui Ţ.I.C. se datorează faptului că lingura cu care s-a acţionat, potrivit concluziilor procesului-verbal de ridicare obiecte avea un autofiletant metalic în partea superioară, apt să producă leziuni deschise, din care ţâşnea sângele lui Ţ.I.C., aşa după cum au relatat martorii audiaţi.
Cât priveşte concluzia S.M.L. Călăraşi, cum că leziunile aplicate lui Ţ.I.C. nu i-au pus viaţa acestuia în primejdie, tribunalul a constatat că menţionatele concluzii nu exclud, de plano, încadrarea juridică dată faptei comise de către inculpat, dat fiind că intervenţia chirurgicală efectuată a înlăturat pericolul letal, iar zona asupra căreia s-a acţionat, obiectul vulnerant şi intensitatea loviturilor constituie elementele ce configurează intenţia indirectă urmare căreia inculpatul, în momentul aplicării loviturilor, a acceptat posibilitatea producerii unor leziuni letale şi posibilitatea morţii victimei.
Este adevărat că, urmare dezbaterilor, s-a pus în evidenţă împrejurarea că, în anul 2012, Ţ.I.C. a mai suferit leziuni în zona capului, atestate medical, dar acest fapt nu înlătură, dată fiind modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii deduse judecăţii, intenţia indirectă prin care inculpatul a acceptat posibilitatea producerii morţii părţii vătămate Ţ.I.C., numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării acestuia nefiind determinant în aprecierea configuraţiei laturii obiective a tentativei de omor calificat.
Prin urmare, modul de săvârşire a faptei cercetate - în care este determinantă zona în care s-a acţionat, obiectul cu care s-a acţionat şi intensitatea loviturilor, exclude posibilitatea admiterii cererii formulate în baza art. 334 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită, tribunalul a reţinut, pe lângă gravitatea deosebită a infracţiunii comise, profilul infracţional al inculpatului, care nu a recunoscut faptele sale decât parţial şi circumstanţele reale în care s-a produs activitatea infracţională a acestuia. Din această din urmă perspectivă, tribunalul a dat configuraţie probelor din care rezultă că şi partea vătămată Ţ.I.C. l-a lovit pe inculpat în separeul localului precum şi a acelora care evidenţiază comportamentul inculpatului după incident - de regret faţă de consecinţele actului infracţional. De asemenea, situaţia familială deosebită a inculpatului şi starea de sănătate a copilului său minor impun aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. şi scăderea cuantumului pedepsei minime pentru fapta cercetată sub minimul prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., dar nu mai jos de 5 ani, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. Din punctul de vedere al modalităţii de executare a pedepsei ce a fost pronunţată în cauză, tribunalul a apreciat că, faţă de toate circumstanţele expuse anterior, caracterul punitiv şi educativ al acesteia se pot realiza numai prin executare în regim de detenţie.
Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, tribunalul, în baza art. 313 din Legea nr. 5/2006, a admis cererea de despăgubiri civile formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 2.636,79 RON cu titlu de cheltuieli cu spitalizarea părţii civile Ţ.I.C. Din punctul de vedere al cererilor formulate de către acesta, în baza art. 14 C. proc. pen., tribunalul a respins, ca nedovedită, cererea de despăgubiri civile şi a admis în parte cererea de acordare a daunelor morale. Această din urmă cerere, întemeiată până la concurenţa sumei de 12.000 RON, reprezintă contravaloarea suferinţelor fizice şi psihice îndurate de către Ţ.I.C. ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului, acesta din urmă fiind îndrituit să plătească părţii civile menţionate respectiva sumă, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul R.M., criticând-o sub mai multe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv:
- apelul parchetului vizează, în final, doar omisiunea instanţei de fond care nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind prelevarea probelor biologice de la inculpat;
- apelul inculpatului vizează greşita încadrare juridică dată faptei, considerând că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nu cea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu consecinţe asupra cuantumului pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 5/A din data de 14 ianuarie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat, în parte sentinţa apelată şi, în baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 3 şi anexa 1 pct. 2 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.M. şi l-a obligat la cheltuieli judiciare statului.
A dedus prevenţia inculpatului de la 1 aprilie 2013 la 14 ianuarie 2014 şi a menţinut starea de arest a acestuia.
S-a reţinut că reprezentantul parchetului a renunţat la motivul de apel privind reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul majorării acesteia.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, Curtea l-a constatat întemeiat, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa de fond fiind obligată să dispună cu privire la prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Cu privire la apelul inculpatului s-a reţinut că instanţa de fond a constatat, în urma probatoriului administrat, că inculpatul R.M., în urma unui diferend cu partea vătămată Ţ.I.C., iscat în restaurantul "D." - comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi, i-a aplicat multiple şi puternice lovituri cu corp contondent (lingură de lemn), în cap, acesteia din urmă, producându-i duble fracturi craniene, ce au necesitat intervenţie neurochirurgicală, fapta acestuia constituind tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi cu reţinerea disp. art. 37 lit. a) C. pen.
Astfel, din declaraţiile martorilor, rezultă că inculpatul a aplicat mai multe lovituri în capul părţii vătămate, aceasta pierzându-şi cunoştinţa şi ulterior fiind internată şi dublu operată.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile suferite de partea vătămată nu i-au pus viaţa în pericol, s-a apreciat că acest lucru nu exclude - de principiu - încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, dat fiind, pe de o parte succesul intervenţiei chirurgicale imediate, iar pe de altă parte, pe planul laturii subiective, inculpatul - în momentul aplicării loviturilor - a acceptat posibilitatea producerii unor leziuni letale şi posibilitatea morţii victimei.
Prin urmare, s-a apreciat că cele reţinute de instanţa de fond, în sensul că lingura de lemn - prevăzută cu un autofiletant metalic - nu era putredă şi era aptă a aplica mai multe lovituri, cât şi numărul loviturilor aplicate de inculpat, sunt corecte.
În atare condiţii, susţinerea apărării, în sensul schimbării încadrării juridice este nefondată, atâta timp cât, pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii cu încadrarea dată prin actul de inculpare, este necesar a se stabili zona asupra căreia s-au aplicat loviturile (lovitura), obiectul vulnerant (lingura de lemn), intensitatea loviturilor/loviturii, situaţie ce instanţa de fond a stabilit-o cu certitudine.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, inculpatul R.M.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 20 C. proc. pen. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat în tentativă la infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
A mai arătat că un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond la termenul din data de 12 septembrie 2013 a aplicat greşit dispoziţiile art. 320 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la posibilitatea inculpatului de a propune probe, inculpatul solicitând administrarea probei cu doi martori în circumstanţiere, care evident trebuiau citaţi, C. proc. pen. nu prevedea obligativitatea aducerii acestora, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În virtutea aceluiaşi caz de casare a arătat că al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa s-a pronunţat asupra schimbării încadrării juridice prev. de art. 334 C. proc. pen. fără a fi pusă în şedinţă publică o astfel de cerere. De asemenea a susţinut că potrivit practicii instanţei supreme, partea vătămată trebuia interpelată dacă înţelege să formuleze o plângere.
În final, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct 14 C. proc. pen. a susţinut că pedeapsa aplicată a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) şi, de aceea a solicitat coborârea pedepsei sub limita de 5 ani conform art. 76 alin. (2) C. pen. dar nu mai jos de 1 an potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul R.M. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 3859, art. 3853 C. proc. pen. anterior.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Referitor la cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14 şi 172 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat R.M., se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, au fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, cu excepţia pct. 13, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că inculpatul R.M. şi-a motivat recursul cu respectarea obligaţiei ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Critica recurentului inculpat R.M. vizând schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat în tentativă la infracţiunea de loviri sau alte violenţe, nu poate fi subsumată cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit cu care casarea poate interveni "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337", având în vedere că ele vizează starea de fapt reţinută de instanţele inferioare, în sensul că nu are susţinere în probatoriul administrat. Or, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, era cel prevăzut în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., text de lege care a fost abrogat. Prin urmare, o verificare a situaţiei de fapt de către instanţa de control judiciar nu mai este posibilă. Astfel fiind, criticile recurentului inculpat R.M. privind schimbarea încadrării juridice excede cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. (în redactarea conformă Legii nr. 2/2013), întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.
Prin critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul inculpat R.M. deşi se referă la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în realitate, urmăreşte reindividualizarea pedepsei aplicate, însă modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunţării apelului, exclude posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, permite instanţei să analizeze sancţiunea doar în ceea ce priveşte aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziţiei referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalităţii pedepselor aplicate, respectiv dacă pedepsele aplicate se situează între limitele minime şi maxime prevăzute de textul incriminator.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat R.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici (instanţa, a aplicat greşit dispoziţiile art. 320 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la posibilitatea inculpatului de a propune probe, s-a pronunţat asupra schimbării încadrării juridice prev. de art. 334 C. proc. pen. fără a fi pusă în şedinţă publică o astfel de cerere, iar partea vătămată nu a fost interpelată în sensul formulării unei plângeri în cauză), care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat.
În consecinţă, criticile formulate de recurentul inculpat R.M. subsumate cazurilor de casare mai sus analizate, se apreciază a fi neîntemeiate.
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. - aplicabilitatea legii penale mai favorabile, solicitată de inculpatul R.M., se constată următoarele:
În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 25 iunie 2014. În speţă, de la data pronunţării deciziei din apel, 14 ianuarie 2014 şi până la data soluţionării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de faţă, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp şi cu privire la normele care guvernează fapta de tentativă la infracţiunea de omor calificat, a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare un alt C. pen.
În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurent instanţa de recurs urmează să analizeze:
a) Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;
b) Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.
Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.
Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceeaşi lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.
Art. 174 C. pen.
Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
i) în public;
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 188 C. pen. - Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să constate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care "în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
Inculpatul R.M. a fost condamnat pentru fapta de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 lit. c) C. pen., la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare pronunţată împotriva inculpatului R.M. prin Sentinţa penală nr. 773 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti - rămasă definitivă prin neapelare la data de 3 octombrie 2012, această pedeapsă dispunându-se a se executa pe lângă pedeapsa pronunţată în speţă, inculpatul R.M. având de executat în total 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară şi cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 757/12.11.2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., instanţa de recurs constată că dispoziţiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conţinutului incriminării textului art. 175 vechiul C. pen. (art. 188 noul C. pen.) şi urmează a fi aplicate.
În reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condiţiilor de incriminare.
În condiţiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 C. pen. sunt de la 10 la 20 ani închisoare, spre deosebire de cele din legea veche, de la 15 la 25 de ani închisoare.
Având în vedere că fapta a fost săvârşită în forma tentativei prev. de art. 32 C. pen. şi situaţia faptică reţinută de cele două instanţe şi proporţionalitatea pedepsei, instanţa de recurs va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-au orientat şi primele instanţe, respectiv 5 ani închisoare.
În ceea ce priveşte concursul de infracţiuni, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. se vor contopi cele 2 pedepse, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., la care se va dispune aplicarea unui spor de 4 luni.
În ce priveşte pedeapsa complementară art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., se constată că are corespondent în noul C. pen., în disp. art. 66 lit. a) şi b) C. pen. sub aspectul conţinutului şi a caracterului obligatoriu de aplicare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, însă legiuitorul a prevăzut expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situaţie în care legea nouă cuprinde dispoziţii mai favorabile şi, de aceea se va face aplicarea art. 45 alin. (1) C. pen. în vigoare.
Referitor la circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. se constată că aceasta nu mai are corespondent în noul C. pen.
De asemenea se va face aplicarea art. 44 alin. (1) noul C. pen. întrucât inculpatul R.M. după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 773 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti - rămasă definitivă prin neapelare la data de 3 octombrie 2012 şi până la data la care pedeapsa a fost executată, a săvârşit prezenta infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
Aşa fiind, va admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 5/A din data de 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 148 din 16 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi, în rejudecare:
Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 lit. c) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 va menţine dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.M. prin Sentinţa penală nr. 773 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 3 octombrie 2012.
În baza art. 44 alin. (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 1 aprilie 2013 la 25 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 5/A din data de 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 148 din 16 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi, în rejudecare:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 74 lit. c) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. (1) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 menţine dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului R.M. prin Sentinţa penală nr. 773 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 3 octombrie 2012.
În baza art. 44 alin. (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 1 aprilie 2013 la 25 iunie 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2014.
Procesat de GGC - AP
| ← ICCJ. Decizia nr. 2141/2014. Penal. Verificare măsuri... | ICCJ. Decizia nr. 2157/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
