ICCJ. Decizia nr. 2159/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2159/2014
Dosar nr. 640/109/2012*
Şedinţa publică din data 25 iunie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013, Tribunalul Argeş a condamnat inculpatul E.V. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare, prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 15 decembrie 2010 până la 23 octombrie 2012.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. pen. şi au fost instituite în sarcina acestuia obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) lit. a)-d) C. proc. pen., precum şi cea prevăzută de art. 145 alin. (12) lit. c) - „să nu se apropie de părţile vătămate, membrii familiei acestora, de ceilalţi inculpaţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect".
Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile P.Ş., P.Ş.C., S.G.L. şi C.M.E.
S-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea de la inculpat a sumei de 146.140 euro.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, prima instanţă a reţinut că inculpatul E.V., la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu fratele său A.R. a recrutat, transportat, transferat, cazat şi primit prin ameninţare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înşelăciune, pe victimele majore P.Ş., P.Ş.C., S.G.L., C.M.E. şi I.A., precum şi pe partea vătămată minoră P.M.L., în scopul exploatării sexuale prin obligarea la practicarea prostituţiei în Spania.
Într-un prim ciclu procesual, cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 4/MF din data de 8 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Urmare apelurilor formulate de Serviciul Teritorial Piteşti - D.I.I.C.O.T., (care a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.) precum şi de inculpatul E.V. (care, a invocat nerespectarea criteriilor generale de individualizare prin aplicarea unei pedepse prea severe) Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 51 din data de 24 mai 2012, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş, motivat de faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza în şedinţă nepublică, reţinându-se astfel că hotărârea este lovită de nulitate absolută în sensul dispoziţiilor art. 290 şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
După reînregistrarea cauzei la Tribunalul Argeş şi reluarea cercetării judecătoreşti, s-a reţinut că inculpatul E.V. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că prin sentinţa penală nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013 (care face obiectul controlului judiciar la Curtea de Apel Piteşti), a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aşa cum s-a precizat.
Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că: - în mod nelegal prima instanţă nu a judecat cauza în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., deşi a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată;
- în raport de circumstanţele cauzei, se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen.
Prin decizia penală nr. 61/A din data de 23 mai 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de inculpatul E.V., împotriva sentinţei penale nr. 4/MF din data de 12 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. 640/109/2012*.
A desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, a descontopit pedepsele principale şi complementare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a redus pedepsele de 5 ani la 3 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de la 7 ani la 4 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este fondat, în parte, deoarece prima instanţă nu a făcut în cauză aplicaţiunea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsa, deşi erau îndeplinite cerinţele prevăzute de acest text. Schimbarea modalităţii de executare nu se impune, în raport de criteriile generale de individualizare, aplicate la speţă, prevăzute de art. 72 C. pen.
S-a reţinut că cercetarea judecătorească făcută în primul ciclu procesual, finalizată prin sentinţa penală nr. 4/MF din 8 martie 2012 a Tribunalului Argeş, a fost declarată nulă prin decizia penală nr. 51 din 24 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, pe motivul nedesfăşurării procedurii judiciare în condiţii de publicitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Prin urmare, s-a constatat că de la momentul reînregistrării cauzei la Tribunalul Argeş (10 septembrie 2012) din actele dosarului, rezultă că la primul termen de judecată (9 octombrie 2012) cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură cu părţile, iar la termenul următor din 23 octombrie 2012, instanţa nu a dispus începerea cercetării judecătoreşti, întrucât s-a pronunţat numai pe legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. Nici la următorul termen (6 noiembrie 2012), instanţa nu a dispus începerea cercetării judecătoreşti, lucru pe care l-a făcut abia la data de 4 decembrie 2012, când inculpatul a fost ascultat şi a precizat în declaraţie că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen..
În raport de aceste împrejurări, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., privind soluţionarea cauzei prin procedura simplificată, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile pentru care apelantul-inculpat a fost trimis în judecată.
S-a mai reţinut că, prima instanţă a făcut o corectă aplicare la speţă a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, elemente de circumstanţiere care justifică ca executarea pedepsei să se facă prin privare de libertate, deoarece numai astfel ea îşi poate atinge finalitatea prevăzută în art. 52 C. pen. (constrângerea, reeducarea şi prevenţia), nefiind temeiuri să se dispună executării pedepsei sub supraveghere.
Sub acest aspect, s-a relevat că faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, prin modalitatea în care acestea au fost concepute în înţelegere cu coinculpaţii A.R., N.C. şi C.A.I., judecaţi separat şi condamnaţi la pedepse cu executarea prin privarea de libertate. Tot astfel, pericolul social rezidă şi în faptul că inculpatul-apelant a exploatat sexual nu numai persoane majore (P.Ş., P.Ş.C., S.G.L., C.M.E. şi I.A.) dar şi pe minora P.L.M., deşi cunoştea vârsta acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul E.V. solicitând aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv infracţiunea de trafic de persoane (minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 210, respectiv art. 211 din noul C. pen.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat în principal, reducerea pedepselor şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 lit. c) din noul C. pen., iar în subsidiar aplicarea unei pedepse egale cu perioada arestului preventiv aceea de 2 ani şi 4 luni. Totodată a solicitat aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Examinând recursul declarat de inculpatul E.V. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:
Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 23 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 iulie 2013, situaţie în care acesta este supus casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., care este legea procesual - penală aplicabilă recursului de faţă.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi Cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. Critica inculpatului, vizând casarea deciziei şi reindividualizarea pedepsei, cu schimbarea modalităţii de executare a acestea în sensul suspendării condiţionate a executării - nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinat în recurs.
De asemenea nu poate fi primită solicitarea recurentului inculpat de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 care prevăd că "persoana care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege" deoarece potrivit adresei din data de 20 iunie 2014 emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, aflată la dosarul de recurs rezultă că în urma denunţului formulat de către inculpatul E.V., a fost constituit dosarul penal nr. 114/P/2013 şi se efectuează cercetări pentru identificarea altor mijloace de probă în vederea stabilirii cu certitudine a situaţiei de fapt.
Ca atare, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru a fi aplicabilă cauza legală de reducere a pedepsei.
Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal şi de procedură penală), instanţa este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".
Inculpatul E.V., a fost trimis în judecată şi condamnat la pedepsele de 3 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen., respectiv de 4 ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani, reţinându-se, în fapt că inculpatul E.V., la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu fratele său A.R. a recrutat, transportat, transferat, cazat şi primit prin ameninţare sau alte forme de constrângere, fraudă sau înşelăciune, pe victimele majore P.Ş., P.Ş.C., S.G.L., C.M.E. şi I.A., precum şi pe partea vătămată minoră P.M.L., în scopul exploatării sexuale prin obligarea la practicarea prostituţiei în Spania.
După cum se poate observa fapta săvârşită de inculpat prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, are corespondent în prevederile art. 210 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar în reglementarea anterioară erau pentru alin. (1) de la 3 ani la 10 ani închisoare şi, respectiv 5-15 ani închisoare pentru alin. (2).
Referitor la fapta săvârşită de inculpat prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 se observă că, are corespondent în prevederile art. 211 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă pentru reglementarea anterioară pentru alin. (1) sunt de la 5 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar pentru alin. (2) de la 7 la 18 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar în noua reglementare, limitele de pedeapsă sunt pentru alin. (1) de la 3 la 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Solicitarea inculpatului, prin apărător, de aplicare a legii penale mai favorabile, care, în opinia sa, ar fi legea penală nouă, cu consecinţa schimbării încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv infracţiunea de trafic de persoane (minore) prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prevăzută de art. 210, respectiv art. 211 din noul C. pen., nu poate fi primită deoarece este lipsită de relevanţă, întrucât aplicarea celorlalte instituţii incidente în cauză din legea nouă ar determina agravarea pedepsei inculpatului.
Ca urmare a săvârşirii concursului de infracţiuni, au fost contopite cele 2 pedepse, în baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., fără a adăuga un spor de pedeapsă, însă, dispoziţiile legii noi, respectiv art. 39 lit. b) C. pen., impun în mod obligatoriu, aplicarea unui spor, de o treime, din totalul celorlalte două pedepse, la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 10 luni închisoare.
Prin urmare, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, respectiv C. pen. anterior, tratamentul penal constând în cumulul juridic cu spor facultativ, spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prin hotărârea atacată nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel că, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunea de trafic de persoane (majore), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în privinţa căreia s-a reţinut forma continuată, mai favorabil este C. pen. anterior. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.), cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni, situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpatului.
De asemenea, având în vedere că în cadrul recursurilor guvernate de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 în aplicarea legii mai favorabile, instanţa de recurs nu realizează o nouă individualizare a sancţiunii, iar în prezenta cauză nu se impune reducerea proporţională a sancţiunii stabilite în raport cu limitele prevăzute de legea penală nouă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni întrucât pedeapsa aplicată se încadrează în noile limite de pedeapsă.
Aşa fiind, Înalta Curte, va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A din data de 23 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A din data de 23 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministeralui Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2168/2014. Penal → |
|---|
