ICCJ. Decizia nr. 2172/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2172/2014

Dosar nr. 77884/3/2011

Şedinţa publică din 26 iunie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală s-a dispus:

În baza art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. a. interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ. a admis acţiunea civilă şi a obligat pe inculpatul A.A. la plata sumelor de 1.601.226,97 euro şi 11.643.083,68 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul a constatat că prin rechizitoriul nr. 39/P/2011 emis la data de 23 decembrie 2011 de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul A.A., în calitate de asociat unic şi director al SC A.G. SRL, prin folosirea unor documente scanate (scrisoare de bonitate şi balanţă de verificare) care conţineau date nereale, i-a indus în eroare pe reprezentanţii Băncii L.R. SA determinându-i să încheie două contracte de credit şi să-i acorde astfel sume importante de bani. A.A. nu intenţiona să restituie sumele de bani obţinute, urmărind să refinanţeze împrumutul acordat de Banca R.D. şi să înlăture astfel ipoteca instituită asupra a două imobile, respectiv să-şi continue activitatea cu o nouă societate comercială controlată printr-o persoană interpusă.

Baca L.R. SA urma să-şi recupereze prejudiciul, în tot sau în parte, prin executarea silită a garanţiilor imobiliare, în măsura în care acest lucru era posibil. Cu privire la încheierea contractelor de credit, s-au reţinut următoarele:

SC A.G. SRL are ca asociat unic pe A.A. şi ca administrator pe soţia acestuia, A.A.E.

La data de 27 mai 2010 între Banca L.R. SA şi SC A.G. SRL a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, contract care îi permitea celei din urmă societăţi comerciale să ramburseze un credit de 1.378.660,64 euro „aflat în sold” la Banca R.D.

Suma obţinută în baza contractului de credit ipotecar a fost folosită integral, prin transfer bancar, la rambursarea creditului amintit şi la plata costurilor sale.

La aceeaşi dată între Banca L.R. SA şi SC A.G. SRL a fost încheiat şi contractul de linie de credit în valoare de 9.000.000 RON. Din această sumă, la data de 27 mai 2010, conform clauzelor contractuale, 7.138.206,73 RON au fost utilizaţi, prin transfer bancar, la rambursarea unui credit privind capitalul de lucru acordat tot de Banca R.D., iar la data de 31 mai 2010, cu 137.472 RON au fost achitate datoriile SC A.G. SRL faţă de Administraţia Fondului pentru Mediu. În data de 31 mai 2010 suma de 1.734.321,27 RON a fost folosită pentru plata în favoarea unor furnizori din China a avansului privind achiziţia de marfă.

Încheierea contractelor a fost negociată de către A.A., în calitate de asociat unic şi director executiv. Faptul că A.A. a fost cel care a negociat şi a gestionat relaţia cu reprezentanţii Băncii L.R. SA a reieşit tot din declaraţia sa, dar şi din declaraţia soţiei sale, A.A.E., precum şi din declaraţia martorilor P.M. şi T.C.T.

Încheierea contractelor de credit de către SC A.G. SRL cu Banca L.R. SA a avut la bază o hotărâre a administratorului unic A.A., contractele fiind semnate din partea societăţii comerciale de administratorul de drept, A.A.E.

Cu privire la constituirea garanţiilor, s-a arătat că:

Restituirea sumelor obţinute în baza contractelor încheiate cu Banca L.R. SA a fost asigurată prin încheierea unor contracte de garanţie reală imobiliară având ca obiect un teren intravilan în suprafaţă de 8452 mp situat în localitatea A., judeţul Ilfov şi un „teren în suprafaţă de 14808 mp şi construcţii edificate pe acesta-depozit de scule şi unelte (parter) şi magazin prezentare produse şi clădire administrativă (P+2E), situat tot în localitatea A., judeţul Ilfov”. Contractul de ipotecă a fost autentificat de Biroul Notarial Public I.L.V. din data de 27 mai 2010.

A mai fost constituită o garanţie reală mobiliară asupra soldurilor conturilor curente deschise sau care urmau a fi deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA şi asupra „activelor curente prezente şi viitoare ale societăţii, reprezentate de stocul net de marfa şi creanţele de încasat”, aşa cum sunt ele înregistrate în situaţiile financiare ale societăţii, precum şi asupra contractelor încheiate de client, înregistrate la Arhiva Electronică. în acest sens a fost încheiat şi contractul de garanţie reală mobiliară asupra universalităţii de bunuri mobile prezente şi viitoare, din 27 mai 2010.

Soţii A.A. şi A.A.E. au avalizat două bilete la ordin care, de asemenea, urmau a constitui garanţii privind rambursarea creditelor, cei doi devenind garanţi personali.

Cele două imobile au constituit, alături de alte două imobile, garanţii privind rambursarea creditelor obţinute de la Banca R.D. Prin refmanţare SC A.G. SRL şi-a scos de sub ipotecă două imobile, având o valoare de 622.200 euro şi, respectiv, 670.600 euro şi a rămas cu o sumă de bani cu care şi-a plătit furnizorii de marfa din China.

Cu privire la scrisoarea de bonitate, s-a reţinut:

Întrucât la analiza dosarului de credit al SC A.G. SRL reprezentanţii Băncii L.R. SA, verificând informaţiile înscrise în Centrala Riscurilor Bancare, Banca Naţională a României, au identificat existenţa unor restanţe în valoare de 225.055 RON ale societăţii comerciale amintite faţă de Banca R.D. (împrejurare care împiedica, potrivit normelor interne, încheierea contractelor de credit), au solicitat inculpatului A.A. dovada achitării restanţelor.

După ce reprezentanţii Băncii L.R. SA au luat legătura cu A.A. solicitându-i lămuriri cu privire la restanţele la plată şi dovada amintită, acesta, la data de 18 mai 2010, a trimis de la adresa oficială de email a societăţii comerciale: o scrisoare de bonitate din 18 mai 2010, emisă de Banca R.D. în care se arăta: „Confirmăm prin prezenta că SC A.G. SRL (...) are deschis la unitatea noastră contul de disponibilităţi pentru activitatea curentă (...). Relaţia comercială dintre bancă şi societate se desfăşoară în condiţii normale, SC A.G. SRL, având o conduită tranzacţională bună. Restanţa aferentă lunii aprilie 2010 a fost achitată”.

Martora T.C.T. a declarat cu privire la acest aspect următoarele: „Tot în data de 18 mai 2010 am recepţionat de la adresa de email a lui A.A. comunicată de acesta mie, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se şi o scrisoare de bonitate emisă de Banca R.D. care atesta între altele şi achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit şi de garanţie, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care şi Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanţă la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziţie scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscului Bancar în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condiţiile pentru acest lucru”.

E-mailul a fost trimis de la IP-ul de reţea X., reţea care este administrată de SC V.C. SRL. Prin adresa din 22 iulie 2011 SC V.C. SRL a comunicat faptul că SC A.G. SRL era clientul său pentru servicii de internet.

Adresa de email figurează şi în documentele departamentului de comerţ exterior din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri ca aparţinând SC A.G. SRL. Că această adresă de email este folosită de reprezentanţii SC A.G. SRL a reieşit din declaraţia inculpatului, precum şi din declaraţia martorilor P.M. şi P.M.A. Cei doi au confirmat şi că, dacă scrisoarea de bonitate ar fi fost trimisă prin email către Banca L.R. SA de unul din cei trei sau patru angajaţi ai societăţii comerciale care utilizau adresa de e-mail amintită, acest lucru se putea petrece doar dacă A.A. o solicita.

Conform adresei din 16 mai 2011 a Băncii R.D. scrisoarea de bonitate amintită nu a fost emisă de această unitate bancară. Este ataşată o copie a unei alte scrisori de bonitate emise pentru SC A.G. SRL în vederea obţinerii unei refinanţări de la Banca O.T.P.

În adresa din 22 noiembrie 2011 a Băncii R.D. au fost indicate restanţele la plată la data refmanţării, adică 27 mai 2011. În aceste condiţii Banca R.D. nu putea să confirme că SC A.G. SRL nu avea restanţe pentru luna aprilie 2010.

Prin adresa din 7 iulie 2011 Banca L.R. SA a comunicat faptul că „nu ar fi acordat creditele în condiţiile în care solicitantul ar fi avut restanţe la Banca R.D. pentru luna aprilie 2010 sau ar fi cunoscut că acestea erau reeşalonate la începutul lunii mai 2010”. Una din explicaţiile furnizate de Banca L.R. SA prin adresa din 1 august 2011 s-a referit la obligaţia respectării normei interne de creditare din 2006.

Cu privire la scrisoarea de bonitate inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Doamna T.C.T. mi-a comunicat faţă în faţă, din câte îmi amintesc eu, că era nevoie de o dovadă privind achitarea restanţelor la Banca R.D., întrucât aceasta era o condiţie la evaluare a dosarului de către reprezentanţii Banca L.R. SA. Din câte îmi aduc aminte eu, doamna T.C.T. mi-a spus personal despre necesitatea obţinerii dovezii amintite. Nu mai ţin minte exact cum am intrat în posesia scrisorii de bonitate de la Banca R.D., dacă am ridicat-o personal sau dacă mi-a fost trimisă pe email. Nu ştiu de ce nu a fost înregistrată această scrisoare de bonitate la Banca R.D.; este posibil ca banca să fi dorit să-şi obţină banii, să dorească să scape de mine, considerându-mă un client cu restanţe. Eu personal am cerut Băncii R.D. eliberarea scrisorii de bonitate trimisă ulterior prin email reprezentanţilor Băncii L.R. SA (...) Comunicarea actelor prin email a fost făcută de P.M., P.M.A. sau C.A.”. Prima declaraţie a lui A.A. are alte nuanţe: „Deşi aveam restante înregistrate în Centrala Riscurilor Bancare, Banca L.R. SA a acceptat fără probleme acordarea creditului”.

Cu privire la dosarul de credit şi balanţa de verificare, s-au constatat:

Pentru obţinerea finanţării se impunea constituirea dosarului de credit ce urma a fi supus analizei financiare. La dosarul de credit Banca L.R. SA a solicitat, între altele, şi balanţa de verificare.

A.A. a afirmat: actele necesare obţinerii creditului: actele constitutive ale societăţii comerciale, certificatul de înregistrare, bilanţuri, balanţe (...) scrisoare de bonitate au fost trimise Băncii L.R. SA prin email, dar şi înmânate de P.V. reprezentanţilor băncii”.

Martorul B.C. a susţinut următoarele: „În data de 1 iulie 2010 (...) ne-am deplasat la depozitul SC A.G. SRL din localitatea A. (...). Am solicitat să ni se permită verificarea stocurilor şi a balanţei pe luna mai 2010 constatând ca societatea înregistrase o pierdere în acea lună de 0,7 milioane RON deşi în luna martie, conform balanţei ce ne fusese prezentată pentru contractarea creditelor, firma avusese un profit de 0,77 milioane RON. De asemenea existau neconcordanţe majore şi cu privire la cifra de afaceri înregistrată pe luna mai, faţă de cea din martie. Una dintre cele două balanţe în mod cert nu era bună, întrucât cifra de afaceri până în luna mai nu avea cum să fie mai mică decât cea din luna martie, putând fi cel mult egală dacă nu se vindea nimic. I-am întrebat pe cei de la contabilitatea firmei de ce existau aceste diferenţe şi nu au putut să ne dea un răspuns”.

Analizând balanţa de verificare pentru luna martie 2010 prezentată Băncii L.R. SA s-a constatat că în aceasta SC A.G. SRL apare cu un profit de 778.752,09 RON, marfă facturată, vândută (debit) de 1.995.530,97 RON şi sume de bani încasate (credit) de 1.896.044,12 RON, precum şi cu marfă în stoc (debit) de 8.605.478,25 RON.

De la lichidatorul judiciar a fost obţinută balanţa de verificare pentru luna martie 2010, aceasta fiind cea înregistrată în contabilitatea SC A.G. SRL. Datele cuprinse în aceasta nu sunt identice cu cele din balanţa de verificare trimisă Băncii L.R. SA. Astfel SC A.G. SRL apare cu un profit de numai 16.625,10 RON, marfă facturată, vânduta (debit) de numai 823.826,43 RON şi sume de bani încasate (credit) de 626.016,50 RON, precum şi cu mai multă marfă în stoc (debit) de 9.963.203,35 RON.

Neconcordanţele privind sumele de bani efectiv încasate şi profitul realizat nu acceptă nicio explicaţie, în opinia instanţei, decât aceea că A.A. a urmărit să facă din SC A.G. SRL un client mai atractiv pentru Banca L.R. SA, prin înfăţişarea unor documente financiar-contabile cu date nereale.

Cu privire la acest aspect martora M.D., contabila SC A.G. SRL a declarat următoarele: „balanţa contabilă pe luna martie 2010 care mi-a fost arătată cu ocazia prezentei audieri, balanţă în care profitul este 778,752.09 RON şi rulajul de 66.597.691,15 RON, despre care am înţeles că a fost trimisă de firmă la Banca L.R. SA, declar că nu a fost întocmită de mine şi nu am cunoştinţă despre persoana care a întocmit-o. De altfel balanţa de verificare nu poartă semnătura mea. În schimb, cea de-a doua balanţă care mi-a fost prezentată, respectiv cea cu un profit de 16.625,1 RON şi un total rulaj de 51.907.779,31 RON, este cea întocmită şi semnată de mine. Nu cunosc cine a falsificat datele din balanţa care nu are semnătura mea însă din studierea ei constat ca a fost cineva care are cunoştinţe bune de contabilitate, întrucât nu a modificat doar sumele care demonstrau profitabilitatea activităţii societăţii, ci şi cifrele care se corelau cu cele legate de profitul firmei. Nu cred că C.A. avea cunoştinţele necesare pentru a face acest lucru”.

După punerea la dispoziţie a balanţelor de verificare şi după explicarea de procuror a neconcordanţelor mai sus menţionate, inculpatul A.A. a declarat: „Balanţa de verificare prezentată de procuror şi ataşată la dosarul de credit prezentat Băncii L.R. SA a fost trimisă pe email de un angajat al SC A.G. SRL. Nu-mi amintesc exact despre ce angajat este vorba, însă acesta a luat documentul din contabilitate l-a scanat şi l-a transmis prin email către reprezentanţii Băncii L.R. SA. Această balanţă de verificare a fost trimisă întrucât figura pe o listă de documente de care aveau nevoie reprezentanţii Băncii L.R. SA pentru a aprecia dacă aprobau sau nu acordarea creditului, pentru analiza dosarului de credit. Nu-mi explic de ce doamna contabil nu-şi asumă balanţa de verificare”.

În ce priveşte scanarea şi expedierea documentelor în numele SC A.G. SRL, martorul P.M. a declarat: „Soţia mea răspundea la telefon, scana sau copia documente, le transmitea prin email sau fax la adresele, respectiv, la numerele de fax indicate de domnul A.A.”.

Verificările privind ataşarea balanţei contabile cu date nereale la un e-mail trimis Băncii L.R. SA de la adresa de e-mail: XX@yahoo.com sunt menţionate într-un proces-verbal.

Faptul că la data depunerii dosarului de credit la Banca L.R. SA, inculpatul A.A. era conştient că nu avea cum să obţină finanţarea dorită invocând situaţia reală a societăţii comerciale şi că nu avea cum să mai ramburseze banii reiese şi din adresa din 11 mai 2009 trimisă Băncii R.D. de către SC A.G. SRL: „vă informăm că în contextul crizei economice care afectează întreg circuitul economic, criză care a dus la scăderea cifrei de afaceri pentru perioada ianuarie-aprilie 2009 cu 58% faţă de perioada similară a anului 2008, întâmpinăm dificultăţi majore în desfăşurarea activităţilor comerciale în parametri normali. Principalele cauze care au generat această situaţie dificilă sunt diminuarea încasărilor primite de la clienţii noştri, înmulţirea problemelor cu recuperarea creanţelor (...) diminuarea cererii clienţilor pentru produsele noastre (...) s-a încercat şi se încearcă valorificarea activelor firmei prin punerea în vânzare a sediului firmei (...). În aceste condiţii de diminuare a încasărilor coroborată cu obligaţia rambursărilor convenite (...) întrevedem o consecinţă nefastă asupra activităţii comerciale a firmei (...)”.

Referitor la înfiinţarea unei noi societăţi comerciale, s-a precizat că:

Încă de la data de 31 mai 2010, după 3 zile de la obţinerea unor importante sume de bani de la Banca L.R. SA şi chiar în ziua în care SC A.G. SRL făcea plăţi în favoarea furnizorilor din China s-au făcut şi primele demersuri oficiale de înfiinţare a unei noi societăţi comerciale: SC A.G.I. SRL, având ca unic asociat şi administrator pe A.M., nepoata lui A.A. şi a soţiei sale, A.A.E.

La data de 31 mai 2010 a fost obţinută dovada privind „disponibilitatea şi rezervarea firmei” SC A.G.I. SRL, dovadă eliberată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalului Bucureşti. La aceeaşi dată, a fost autentificată de Biroul Notarial Public G.I. o declaraţie dată de A.M. privind specimenul de semnătură.

Actul constitutiv al noii societăţi comerciale a fost atestat la data de 1 iunie 2010, în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 republicată în aceleaşi condiţii şi la aceeaşi dată a fost atestat de avocat şi contractul de comodat prin care A.A. a oferit cu titlu gratuit, pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 iunie 2010, noii societăţi comerciale: SC A.G.I. SRL, folosinţa imobilului situat în comuna A., judeţul Ilfov, unde se afla un punct de lucru al SC A.G. SRL. La data de 10 iunie 2010, imobilul în care s-a stabilit sediul social al noii societăţi comerciale a fost vândut lui A.M.D., fratele lui A.M. De altfel, cele două societăţii comerciale aveau acelaşi obiect principal de activitate, „comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire”.

Mai mult, şi în cazul SC A.G.I. SRL, A.A. şi A.A.E. au fost împuterniciţi pentru efectuarea operaţiunilor de cont curent.

În ciuda semnării contractului de comodat amintit, A.M. a declarat: „În ce priveşte sediul societăţii comerciale ce urma a fi înfiinţată precizez că A.A. avea o datorie faţă de fratele meu A.M.D. şi, în contul acestei datorii, i-a vândut o clădire cu terenul aferent. Contractul de comodat care a stat la baza declarării sediului social a fost încheiat de mine nu cu A.A., ci cu fratele meu A.M.D.”. Declaraţia atestă că nu ea s-a ocupat de înfiinţarea societăţii comerciale şi că este folosită ca paravan.

Din declaraţia lui A.M. s-a dedus, că la data semnării contractelor de credit dintre SC A.G. SRL şi Banca L.R. SA sau, cel mult, până la 3 zile după acest moment, A.A. decisese deja încetarea activităţii societăţii comerciale: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenţiona să se retragă din afacerile desfăşurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare şi să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenţia de a-mi deschide o afacere şi de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înfiinţez, o denumire asemănătoare denumirii societăţii comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societăţii comerciale de a cărei înfiinţare urma să mă ocup eu şi a fost de acord să preiau o parte din clienţi şi din furnizori (...). Denumirea societăţii comerciale înfiinţate de mine este SC A.G.I. SRL.”.

Această împrejurare a venit să confirme că A.A. nu mai avea de gând să restituie banii luaţi de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activităţi comerciale. Intrarea subită în faliment nu are o justificare economică.

S-a menţionat şi că din declaraţiile persoanelor audiate în cauză reiese că prezenţa numitei A.M. în activitatea comercială a SC A.G.I. SRL. este una sporadică.

Tot martorei A.M. i-a fost vândută la data de 9 iulie 2010, marca „S.”, marcă sub care erau comercializate produsele SC A.G. SRL. La data de 12 iulie 2010, facturile de vânzare a mărcii au fost stornate. A.M. nu avea sumele de bani necesare pentru a începe afacerea dorită. Aceasta a declarat că a obţinut circa 10.000 de euro de la fraţii ei şi aproximativ 80.000 de euro de la părinţi. În cazul din urmă banii sunt rezultatul vânzării unor terenuri nu se ştie de unde.

Au fost făcute verificări la oficiile de carte funciară din mai multe judeţe din Moldova şi nu s-a reuşit identificarea terenurilor şi a vânzărilor de care pomenea A.M.

Fiind audiată A.N., mama numitei A.M. a susţinut că nu e vorba de vânzarea de terenuri, ci de faptul că soţul său a primit circa 1 miliard de ROL vechi pentru renunţarea la partea sa dintr-o moştenire, parte care însemna circa 3 ha de teren, din care 2 ha în extravilanul comunei C., judeţul Iaşi. A fost invocată situaţia financiară bună a familiei datorită veniturilor obţinute din creşterea oilor. Această situaţie materială bună nu se regăseşte în registrul agricol al comunei C., după cum rezultă din adresa din 23 august 2011 semnată de primarul comunei amintite.

În legăzută cu furnizorii de marfă din China, s-a precizat:

Organele de urmărire penală au procedat la evaluarea relaţiilor comerciale dintre SC A.G. SRL şi furnizorii de marfa din China plătiţi cu o parte din banii primiţi de la Banca L.R. SA, pentru cheltuieli de capital (circa 400.000 de euro).

S-a observat că SC A.G. SRL a cesionat în favoarea SC E.D.I.E. SRL creanţele faţă de furnizorii din China. Din cele 19 societăţi din China către care s-au făcut plăti, 11 se regăsesc şi în contractul de cesiune de creanţă dintre SC A.G. SRL şi SC E.D.I.E. SRL.

Cu privire la acest aspect A.A. a declarat următoarele: „Creanţele privind furnizorii din China au fost cesionate în iunie-iulie 2010, în favoarea SC E.D.I.E. SRL faţă de care SC A.G. SRL avea o datorie neachitată. Reprezentanţii SC E.D.I.E. SRL nu au mai luat legătura cu mine să-mi reproşeze că nu şi-au obţinut marfa de la furnizorii din China plătiţi de mine în numele SC A.G. SRL. Cred că totuşi şi-au obţinut marfa, altfel aceştia veneau peste noi. Eu luam legătura cu I.T., ca reprezentantă a SC E.D.I.E. SRL. Pe I.T. o cunosc de vreo 5 ani, de la complexul D., unde avea un stand.”

Prima întrebare care se pune este de ce e vorba doar de 11 societăţi comerciale. Răspunsul îl furnizează chiar A.A. care arată că o parte din banii trimişi în China au reprezentat rest de plată pentru marfa deja livrată, deşi pe ordinele de plată externă depuse la Banca L.R. SA destinaţia indicată a banilor este următoarea: „avans marfa”. Inculpatul a declarat cu privire la acest aspect: „O parte din bani vizau stingerea unor datorii mai vechi, iar o parte a constituit avans pentru achiziţia de marfă”.

SC A.G.I. SRL. a importat mărfuri de la 9 din cele 11 societăţi comerciale la care se referă creanţele cesionate. Din cei 9 furnizori de marfă doar 2 au fost plătiţi, aşa cum rezultă din anexele la adresa din 24 iunie 2011. Plata este de 9,116 euro şi a fost efectuată de A.A., împuternicit pentru operaţiuni de cont. Aceeaşi împrejurare reiese şi din anexa nr. 3 la procesul-verbal de control din 24 august 2011 al Gărzii Financiare, Comisariatul General.

Mărfurile din China n-au mai ajuns la SC E.D.I.E. SRL, care, după data de 1 mai 2010 nu a efectuat importuri, aspecte ce au rezultat din adresa din 4 octombrie 2011 a Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Au fost identificaţi clienţii SC E.D.I.E. SRL în baza declaraţiilor informative 394 aflate la dosarul fiscal pentru a verifica dacă au fost cesionate mai departe creanţele dobândite de la SC A.G. SRL şi de la cine din China au efectuat importuri, eventualii terţi beneficiari ai creanţelor.

Între clienţii SC E.D.I.E. SRL se află şi SC E.I. SRL, societate având ca unic asociat pe A.C., fratele inculpatului. Doar această societate comercială a efectuat importuri de o valoare nesemnificativă, de la unul din furnizorii trecuţi în contractul de cesiune dintre SC A.G. SRL şi SC E.D.I.E. SRL respectiv SC Z.J. SRL.

Marfa plătită de SC A.G. SRL nu a ajuns nici la SC E.D.I.E. SRL, nici la vreun client al acesteia. S-a considerat că sunt indicii temeinice că marfa a ajuns la noua societate comercială, SC A.G.I. SRL cesiunea de creanţă (cesionar fiind SC E.D.I.E. SRL) a fost o diversiune.

Cele expuse vin să contureze reaua credinţă a inculpatului şi intenţia evidentă de a nu restitui banii din creditele obţinute de la Banca L.R. SA, de a îşi continua afacerile cu o nouă societate comercială.

SC E.D.I.E. SRL, dar şi alte societăţi comerciale precum SC M.C. SRL sunt societăţi fantomă, folosite doar pentru interpunere, uneori în mecanisme de evaziune fiscală.

SC E.D.I.E. SRL este o societate fantomă cu sediul social fictiv, stabilit la o adresa a unui apartament deţinut în proprietate de A.G.A., un alt frate al inculpatului. Apartamentul a fost cumpărat de A.M.D., fratele lui A.M., cea care e administratorul de diept al SC A.G.I. SRL.

Din sesizarea din 10 septembrie 2010 a Gărzii Financiare, Comisariatul General a reieşit că SC A.G. SRL a încercat să obţină ilegal o rambursare de TVA invocând o achiziţie fictivă intracomunitară, creanţa faţă de o aşa-zisă societate comercială din Italia fiind cedată apoi în favoarea SC E.D.I.E. SRL. Totodată a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive privind achiziţia de materiale publicitare de la SC E.D.I.E. SRL, diminuându-şi baza impozabilă.

Verificând achiziţiile de mărfuri din China, Garda Financiară a descoperit că SC A.G.I. SRL şi-a înregistrat în contabilitate drept cheltuieli, plăţile făcute către SC M.C. SRL în baza unui contract de comision (comisionul perceput e de 30%!!!). Plăţile vizează prestaţii efectuate de SC M.C. SRL în perioada iulie 2010-aprilie 2011. Numai că SC M.C. SRL s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului în 29 aprilie 2011. Prin urmare SC A.G.I. SRL şi-a diminuat baza impozabilă, prejudiciul provocat bugetului de stat fiind de 156.419,76 RON.

SC M.C. SRL este o societate comercială având doi asociaţi care au fost angajaţi la SC A.G. SRL. Unul dintre ei, T.M.V. este angajat ca gestionar la SC A.G.I. SRL. SC M.C. SRL şi SC E.D.I.E. SRL nu au angajaţi.

Referitor la ascunderea bunurilor urmăribile:

Prima rată modică, scadentă la data de 1 iunie 2010 nu a fost achitată, stocul de marfa al SC A.G. SRL a fost înstrăinat fără ca sumele de bani primite să fie rulate prin contul curent deschis la Leumi Bank. A.A. şi A.A.E., de asemenea, şi-au înstrăinat bunurile urmăribile. Cele expuse în continuare ilustrează, în opinia instanţei, reaua-credinţă, intenţia de fraudă.

În ceea ce priveşte, stocurile de marfă:

Banca L.R. SA avea un gaj general constituit asupra stocurilor de marfă. În cursul uneia din vizitele efectuate de reprezentanţii Banca L.R. SA la depozitul de marfa al SC A.G. SRL au constatat că bunurile au fost vândute, sumele încasate din vânzare nefiind rulate prin conturile deschise de societatea comercială la Banca L.R. SA.

Legat de acest aspect inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Cea mai mare parte din marfa aflată în stoc la SC A.G. SRL a fost returnată furnizorilor. Doar o mică parte din marfă a fost vândută. O parte din plăţi au fost încasate prin contul deschis de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA, iar o altă parte nu a mai fost încasată prin conturile acestei unităţi bancare întrucât ne-ar fi fost reţinută rata scadentă şi nu am mai fi avut cu ce plăţi salariile angajaţilor sau utilităţile. Aceste plăţi au fost încasate de către SC A.G. SRL prin conturile deschise la Banca R.D.”.

Între societăţile comerciale care au cumpărat marfa de la SC A.G. SRL sunt SC E.D.I.E. SRL şi SC E.B.A. SRL.

Relativ la vânzările de bunuri către aceste două societăţi comerciale, inculpatul a declarat: „facturile ataşate la dosar vizează, în realitate, restituirea mărfurilor. Precizez că întrucât cumpărasem de la aceste două societăţi comerciale marfa şi aveam datorie la ele, fie le-am restituit unele produse, fie le-am vândut produse similare după care am procedat la compensarea creanţelor reciproce, întocmind procese-verbale. Acesta este şi motivul pentru care sume de bani nu au fost rulate cu privire la aceste tranzacţii, prin conturile deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA”.

După verificarea facturile existente la dosar s-a constatat că, spre pildă, în data de 2 iulie 2011 sau 13 iulie 2011 SC E.D.I.E. SRL a achiziţionat de la SC A.G. SRL importante cantităţi de produse pe care le-a vândut apoi, în aceeaşi zi, cu mult sub preţul de achiziţie, la SC A.G.I. SRL. Mai mult, unele produse au fost transportate în aceeaşi zi, de aceeaşi persoană delegată, cu acelaşi autovehicul, de la SC A.G. SRL la SC E.D.I.E. SRL şi apoi, de la această societate comercială, la SC A.G.I. SRL. În concluzie, aşa-zisele vânzări succesive au reprezintat în realitate o mutare a stocului de marfa de la SC A.G. SRL la SC A.G.I. SRL.

De asemenea, cu privire la simularea vânzării autovehiculelor:

La data de 1 iulie 2010 SC A.G. SRL a vândut un număr de 12 autoutilitare marca M.M. şi marca S.S., la preţuri modice, lui A.L., iar aceasta le-a vândut lui T.M.V., gestionarul care a fost angajat la SC A.G. SRL, iar acum este angajat la SC A.G.I. SRL, cu un salariu care nu depăşeşte 2.000 RON. A.L. a redobândit cetăţenia română prin repatriere, este născută în Republica Moldova, este casnică, nu are profesie şi nici sursă de venit.

Preţul de vânzare şi situaţia persoanelor care au dobândit succesiv autovehiculele ne îndreptăţesc să credem că avem de a face cu o simulare, cu o încercare de a împiedica Banca LL.R. SA să treacă la vânzarea acestora în vederea recuperării prejudiciului.

În ceea ce priveşte, bunurile imobile:

După semnarea contractelor de credit cu Banca L.R. SA, soţii A. au înstrăinat mai multe imobile în favoarea lui A.L. (casnică), A.M.D. (afin al lui A.A.), A.B., L.C. (un tehnician merciolog), D.M. (confecţioner din S., judeţul Botoşani care a dorit să cumpere circa 500 de mp tocmai în tarlaua din comuna A., judeţul Ilfov), P.A.N. şi SC O.F. SRL.

Numita A.L. nu a avut un loc de muncă cu forme legale, aşa cum reiese din adresa din 25 mai 2011 a C.N.A.S. şi nu a deţinut cont bancar până la sfârşitul anului 2010, după cum rezultă din adresa A.N.A.F., D.G.T.I. din 4 mai 2011.

A.M.D. şi A.B. au susţinut că au făcut bani muncind în Italia în construcţii, după cum spune primul: „la lopată”. Tot A.M.D. a susţinut că în 3 ani a câştigat 140.000-150.000 de euro, cu un salariu de 1.000-2.000 de euro pe lună. În urma un calcul simplu s-a constatat că acesta ar fi trebuit să aibă un salariu de cel puţin 4.000 de euro pe lună, ca muncitor necalificat.

A.M.D. a pretins că o parte din cei 220.000 de euro cu care a achiziţionat de la A.A. un depozit a primit-o de la părinţii săi, care au vândut nişte terenuri. E vorba de 60-70.000 de euro. Şi A.M. a susţinut că a primit circa 80.000 de euro de la părinţii ei din vânzarea aceloraşi terenuri. Numai că A.B. a afirmat că părinţii lor au încasat din vânzări de terenuri circa 20.000 de euro. A.N., mama celor trei a declarat că nu e vorba de vânzări de terenuri, ci de o renunţare la moştenire, iar suma primită fără nici un fel de document justificativ e de circa 1 miliard de ROL vechi. S-a apreciat că în cazul unora dintre vânzările de imobile se poate discuta de o simulaţie.

În legură cu prima rată:

O dovadă în plus a refuzului de a mai rambursa creditele acordate de Banca L.R. SA o reprezintă chiar neachitarea primei rate de o valoare neînsemnată, rată scadentă după 4 zile de la semnarea contractelor de credit.

Cu privire la acest aspect inculpatul a declarat următoarele: „în anul 2008 am cumpărat un teren în sectorul 4 Bucureşti, teren cu care am garantat în anul 2009, un credit obţinut de la Banca C. de către SC D.S. SRL, societate care aparţinea unei cunoştinţe, D.C. Acesta dorea să cumpere depozitul de marfă al SC A.G. SRL din comuna A. şi mi-a plătit un avans, urmând să obţină o finanţare de la o bancă (parcă era vorba de Banca E. sau C.E.C.). Întrucât nu a reuşit să obţină finanţarea s-a adresat apoi Băncii C., cerându-ne ajutorul pentru a-l sprijini prin constituirea unei garanţii. Din câte îmi amintesc mi-a lăsat mie garanţie nişte file cec în alb. Întrucât D.C. nu a ridicat ipoteca instituită asupra imobilului din sectorul 4 Bucureşti nu l-am mai putut vinde şi nu am avut sumele de bani necesare, nici măcar pentru a plăti prima rată scadentă din creditele obţinute de la Banca L.R. SA. Fiindcă eram ameninţat de reprezentanţii Banca L.R. SA că bagă SC A.G. SRL. în faliment m-am gândit să o trec în reorganizare, pentru a avea răgazul necesar efectuării demersurilor de vânzare a terenului pus garanţie pentru SC D.S. SRL”.

Martorul B.C. şi-a amintit lucrurile altfel, respectiv că banca făcea eforturi pentru a gândi soluţii, iar A.A. era cel relaxat, dispus să lase societatea comercială, între timp golită de mărfuri şi de alte elemente de patrimoniu, pentru a fi urmărită silit: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă şi A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic şi chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele şi că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviinţă. Noi ne dădeam de ceasul morţii să găsim soluţii, împreună cu reprezentanţii societăţii, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat şi indiferent. M-a şocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit faţă de situaţia gravă cu care noi şi el ne confruntam. Ne aşteptam să fie măcar la fel de stresat ca şi noi.

Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deşi noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluţie, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluţie să găsim întrucât „asta e situaţia”.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a reţinut, următoarea situaţie de fapt, conformă cu cea stabilită în actul, de sesizare:

La data de 27 mai 2010 între Bank L.R. SA şi SC A.G. SRL (asociat unic inculpatul A.A. şi administrator soţia acestuia, A.A.E.) a fost încheiat contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, contract care îi permitea societăţii comerciale să ramburseze un credit de 1.378.660,64 euro „aflat în sold” la Banca R.D.

Suma obţinută în baza contractului de credit ipotecar a fost folosită integral, prin transfer bancar, la rambursarea creditului amintit şi la plata costurilor sale.

La aceeaşi dată, 27 mai 2010, între Bank L.R. SA şi SC A.G. SRL a fost încheiat şi contractul de linie de credit în valoare de 9.000.000 RON. Din această sumă, la data de 27 mai 2010, conform clauzelor contractuale, 7.138.206,73 RON au fost utilizaţi, prin transfer bancar, la rambursarea unui credit privind capitalul de lucru acordat tot de Banca R.D., iar la data de 31 mai 2010, cu 137.472 RON au fost achitate datoriile SC A.G. SRL faţă de Administraţia Fondului pentru Mediu. În data de 31 mai 2010 suma de 1.734.321,27 RON a fost folosită pentru plata în favoarea unor furnizori din China a avansului privind achiziţia de marfa.

Încheierea contractelor a fost negociată de inculpatul A.A., în calitate de asociat unic şi director executiv, astfel cum rezultă din declaraţiile acestuia, dar şi din declaraţia soţiei sale, A.A.E., precum şi din declaraţia martorilor P.M. şi T.C.T.

Încheierea contractelor de credit de către SC A.G. SRL cu Banca L.R. SA are la bază o hotărâre a administratorului unic A.A., contractele fiind semnate din partea societăţii comerciale de administratorul de drept, A.A.E.

În vederea încheierii contractului de credit şi obţinerii finanţării s-a constituit dosar de credit ce urma a fi supus analizei financiare de către bancă. La dosarul de credit Banca L.R. SA a solicitat, între altele, dovada achitării ratei restante cu care SC A.G. SRL figura la Banca R.D. şi balanţa de verificare.

În declaraţiile date, inculpatul A.A. a relatat că actele necesare obţinerii creditului: actele constitutive ale societăţii comerciale, certificatul de înregistrare, bilanţuri, balanţe (...) scrisoare de bonitate au fost trimise Băncii L.R. SA prin email, dar şi înmânate de P.V. reprezentanţilor băncii”.

Faptul că la data depunerii dosarului de credit la Banca L.R. SA, inculpatul A.A. era conştient că nu avea cum să obţină finanţarea dorită invocând situaţia reală a societăţii comerciale şi că nu avea cum să mai ramburseze banii reiese şi din adresa din 11 mai 2009 trimisă Băncii R.D. de către SC A.G. SRL: „vă informăm că în contextul crizei economice care afectează întreg circuitul economic, criză care a dus la scăderea cifrei de afaceri pentru perioada ianuarie-aprilie 2009 cu 58% faţă de perioada similară a anului 2008, întâmpinăm dificultăţi majore în desfăşurarea activităţilor comerciale în parametri normali. Principalele cauze care au generat această situaţie dificilă sunt diminuarea încasărilor primite de la de la clienţii noştri, înmulţirea problemelor cu recuperarea creanţelor (...) diminuarea cererii clienţilor pentru produsele noastre (...) s-a încercat şi se încearcă valorificarea activelor firmei prin punerea în vânzare a sediului firmei (...). În aceste condiţii de diminuare a încasărilor coroborată cu obligaţia rambursărilor convenite (...) întrevedem o consecinţă nefastă asupra activităţii comerciale a firmei (...)”.

În atare situaţie, inculpatul A.A., pentru a fi sigur că va obţine creditul dorit, a înaintat băncii o balanţă cu date nereale.

Cu privire la scrisoarea de bonitate depusă la dosarul de creditare, Tribunalul a reţinut următoarele:

La analiza dosarului de credit al SC A.G. SRL reprezentanţii Băncii L.R. SA, verificând informaţiile înscrise în Centrala Riscurilor Bancare, Băncii Naţionale a României, au constatat existenţa unor restanţe în valoare de 225.055 RON ale societăţii comerciale amintite faţă de Banca R.D. (împrejurare care împiedica, potrivit normelor interne, încheierea contractelor de credit), astfel că au solicitat inculpatului A.A. dovada achitării acestor restanţe.

După ce reprezentanţii Băncii L.R. SA au luat legătura cu A.A. solicitându-i lămuriri cu privire la restanţele la plată şi dovada amintită, acesta, la data de 18 mai 2010, a trimis de la adresa oficială de email a societăţii comerciale: XX@yahoo.com o scrisoare de bonitate din 18 mai 2010, emisă de Banca R.D. în care se arăta: „Confirmăm prin prezenta că SC A.G. SRL (...) are deschis la unitatea noastră contul de disponibilităţi pentru activitatea curentă (...). Relaţia comercială dintre bancă şi societate se desfăşoară în condiţii normale, SC A.G. SRL, având o conduită tranzacţională bună. Restanţa aferentă lunii aprilie 2010 a fost achitată”.

Martora T.C.T. a declarat cu privire la acest aspect următoarele: „Tot în data de 18 mai 2010 am recepţionat de la adresa de e-mail a lui A.A. comunicată de acesta mie, respectiv XX@yahoo.com, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se şi o scrisoare de bonitate emisă de Banca D.R. care atesta între altele şi achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit şi de garanţie, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care şi Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanţă la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziţie scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscurilor Bancare în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condiţiile pentru acest lucru”.

Că adresa de email este folosită de reprezentanţii SC A.G. SRL reiese din declaraţia inculpatului, precum şi din declaraţia martorilor P.M. şi P.M.A. Cei doi au confirmat şi că, dacă scrisoarea de bonitate ar fi fost trimisă prin e-mail către Banca L.R. SA de unul din cei trei sau patru angajaţi ai societăţii comerciale care utilizau adresa de e-mail amintită, acest lucru se putea petrece doar dacă A.A. o solicita.

Conform adresei din 16 mai 2011 a Băncii R.D. scrisoarea de bonitate amintită nu a fost emisă de această unitate bancară. Aceeaşi instituţie a înaintat o copie a unei alte scrisori de bonitate emise pentru SC A.G. SRL în vederea obţinerii unei refinanţări de la Banca O.T.P.

În adresa din 22 noiembrie 2011 a Băncii R.D. au fost indicate restanţele la plată la data refinanţării, adică 27 mai 2011. În aceste condiţii Băncii R.D. nu putea să confirme că SC A.G. SRL nu avea restanţe pentru luna aprilie 2010. De asemenea, faţă de conţinutul acestei adrese instanţa nu a putut reţine apărarea inculpatului în sensul că la momentul acordării creditului de către Banca L.R. SA nu avea nicio restanţă faţă de Banca R.D.

Prin adresa din 7 iulie 2011 Banca L.R. SA a comunicat faptul că „nu ar fi acordat creditele în condiţiile în care solicitantul ar fi avut restanţe la Banca R.D. pentru luna aprilie 2010 sau ar fi cunoscut că acestea erau reeşalonate la începutul lunii mai 2010”. Una din explicaţiile furnizate de Banca L.R. SA prin adresa din 1 august 2011 se referea la obligaţia respectării normei interne de creditare.

Cu privire la scrisoarea de bonitate inculpatul A.A., iniţial a arătat că „Deşi aveam restante înregistrate în Centrala Riscurilor Bancare, Banca L.R. SA a acceptat fără probleme acordarea creditului” pentru ca apoi să arate: „Doamna T.C.T. mi-a comunicat faţă în faţă, din câte îmi amintesc eu, că era nevoie de o dovadă privind achitarea restanţelor la Banca R.D., întrucât aceasta era o condiţie la evaluare a dosarului de către reprezentanţii Băncii L.R. SA. Din câte îmi aduc aminte eu, doamna T.C.T. mi-a spus personal despre necesitatea obţinerii dovezii amintite. Nu mai ţin minte exact cum am intrat în posesia scrisorii de bonitate de la Banca R.D., dacă am ridicat-o personal sau dacă mi-a fost trimisă pe e-mail. Nu ştiu de ce nu a fost înregistrată această scrisoare de bonitate la Banca R.D.; este posibil ca banca să fi dorit să-şi obţină banii, să dorească să scape de mine, considerându-mă un client cu restanţe. Eu personal am cerut Băncii R.D. eliberarea scrisorii de bonitate trimisă ulterior prin e-mail reprezentanţilor Băncii L.R. SA (...) Comunicarea actelor prin e-mail a fost făcută de P.M., P.M.A. sau C.A.” sau „Referitor la scrisoarea de bonitate, nu mai ştiu exact cum am primit-o de la Banca R.D., însă şi aceasta a fost scanată şi înaintată Băncii L.R. SA prin mail. Nu îmi explic de ce scrisoarea de bonitate înaintată de Banca R.D. nu figurează ca fiind emisă de această unitate bancară”.

S-a arătat că apărarea inculpatului în sensul că înscrisul intitulat „scrisoare de bonitate” nu este prevăzut de legislaţie, nici măcar de normele interne ale băncii ca un înscris esenţial în acordarea unui credit, nu a putut fi reţinută dat fiind faptul că una din condiţiile de acordare a creditului, aşa cum s-a arătat anterior, era ca societatea pe care o reprezenta inculpatul să nu aibă debite restante la alte unităţi bancare. Or, în această scrisoare de bonitate era menţionată tocmai această împrejurare. Nici susţinerea inculpatului în sensul că scrisoarea de bonitate nu produce efecte atât timp cât banca nu i-a solicitat-o, solicitându-i numai dovada achitării ratelor restante, nu a putut fi reţinută, întrucât, indiferent ce denumire ar fi purtat înscrisul, acesta face dovada achitării restanţelor, exact ceea ce banca i-a solicitat pentru a putea acorda creditul.

Restituirea sumelor de bani obţinute în baza contractelor încheiate cu Banca L.R. SA a fost asigurată prin încheierea unor contracte de garanţie reală imobiliară având ca obiect un teren intravilan în suprafaţă de 8452 mp situat în A., judeţul Ilfov şi un „teren în suprafaţă de 14808 mp şi construcţii edificate pe acesta, depozit de scule şi unelte (parter) şi magazin prezentare produse şi clădire administrativă (P+2E), situat în A., judeţul Ilfov”. Contractul de ipotecă a fost autentificat de Biroul Notarial Public I.L.V. din 27 mai 2010.

După încheierea contractelor în data de 27 mai 2010, prima rată ce trebuia achitată băncii era scadentă la 4 zile după semnarea contractelor de credit, rată pe care inculpatul A.A. nu a achitat-o, deşi a beneficiat şi de o prelungire a termenului până la începutul lunii iulie 2010.

Cu privire la acest aspect inculpatul a declarat următoarele: „în anul 2008 am cumpărat un teren în sectorul 4 Bucureşti, teren cu care am garantat în anul 2009, un credit obţinut de la Banca C. de către SC D.S. SRL, societate care aparţinea unei cunoştinţe, D.C. Acesta dorea să cumpere depozitul de marfa al SC A.G. SRL din comuna A. şi mi-a plătit un avans, urmând să obţină o finanţare de la o bancă (parcă era vorba de Banca E. sau C.E.C.). Întrucât nu a reuşit să obţină finanţarea s-a adresat apoi Băncii C., cerându-ne ajutorul pentru a-l sprijini prin constituirea unei garanţii. Din câte îmi amintesc mi-a lăsat mie garanţie nişte file cec în alb. Întrucât D.C. nu a ridicat ipoteca instituită asupra imobilului din sectorul 4 Bucureşti nu l-am mai putut vinde şi nu am avut sumele de bani necesare, nici măcar pentru a plăti prima rată scadentă din creditele obţinute de la Banca L. Fiindcă eram ameninţat de reprezentanţii Băncii L.R. SA că bagă SC A.G. SRL în faliment m-am gândit să o trec în reorganizare, pentru a avea răgazul necesar efectuării demersurilor de vânzare a terenului pus garanţie pentru SC D.S. SRL” şi „Nu am achitat nici măcar prima rată, întrucât termenul a fost prea scurt, iar Leumi a introdus societatea în CIP. Deşi între momentul acordării creditului şi scadenţa primei rate au fost înstrăinate mai multe bunuri, nu am avut totuşi bani să achit prima rată, întrucât am acoperit alte datorii.”

Martorul B.C., în declaraţiile date, a arătat că banca făcea eforturi pentru a gândi soluţii, iar inculpatul A.A. era cel relaxat, dispus să lase societatea comercială, între timp golită de mărfuri şi de alte elemente de patrimoniu, pentru a fi urmărită silit: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă şi A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic şi chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele şi că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviinţă. Noi ne dădeam de ceasul morţii să găsim soluţii, împreună cu reprezentanţii societăţii, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat şi indiferent. M-a şocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit faţă de situaţia gravă cu care noi şi el ne confruntam. Ne aşteptam să fie măcar la fel de stresat ca şi noi. Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deşi noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluţie, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluţie să găsim întrucât „asta e situaţia”.

În drept, tribunalul a constatat că fapta inculpatului A.A., de a induce în eroare reprezentanţii Banca L.R. SA, prin utilizarea unor documente ce conţineau menţiuni nereale (scrisoarea de bonitate şi balanţa de verificare), deci prin manopere dolosive, cu ocazia încheierii contractelor de credit din data de 27 mai 2010, determinându-i să-i ofere sume de bani ce nu au fost restituite până în prezent, producând un prejudiciu de aproximativ 4.000.000 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen.

Astfel, în speţă, elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acţiunea inculpatului de a induce în eroare reprezentanţii Băncii L.R. SA, cu ocazia încheierii contractelor de creditare din data de 27 mai 2010 [ce atrage incidenţa alin. (3) al art. 215 C. pen.], prin prezentarea unei situaţii financiare foarte bune a SC A.G. SRL, deşi în realitate nu era aşa, astfel cum s-a reţinut la situaţia de fapt, cu ajutorul unor mijloace frauduloase [ce atrage incidenţa alin. (2) al art. 215 C. pen.], respectiv o balanţă de verificare care conţinea date nereale şi o scrisoare de bonitate care figura a fi fost emisă de către Banca R.D., dar care, în realitate, nu a fost emisă de această unitate bancară.

Urmarea imediată a constat în pricinuirea unei pagube Băncii L.R. SA în cuantum de aproximativ 4.000.000 euro, reprezentând creditele acordate şi costul acestora, valoare ce trage incidenţa alin. (5) al art. 215 C. pen.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea inculpatului (inducerea în eroare) şi urmarea produsă (prejudiciul constând în valoarea creditului acordat şi nerestituit şi costurile acestuia) rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză şi expuse anterior la prezentarea situaţiei de fapt.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A.A. a acţionat cu intenţie directă astfel cum e definită de dispoziţiile art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen., în scopul obţinerii unui folos material injust.

Intenţia de a înşela rezultă, în opinia instanţei, cu prisosinţă din împrejurările anterioare şi ulterioare încheierii contractului de credit ce vor fi expuse în continuare.

Înainte de demararea demersurilor obţinerii creditului de la Banca L.R. SA, respectiv în perioada martie-aprilie, inculpatul A.A. şi-a exprimat dorinţa de a renunţa la activitatea pe care o desfăşura cu SC A.G. SRL, aspect ce a rezultat din declaraţiile martorei A.M., nepoata soţiei inculpatului.

La data de 31 mai 2010, după 3 zile de la încheierea contractului de credit şi obţinerea unor importante sume de bani de la Banca L.R. SA şi chiar în ziua în care SC A.G. SRL făcea plăţi în favoarea furnizorilor din China s-au făcut şi primele demersuri oficiale de înfiinţare a unei noi societăţi comerciale: SC A.G.I. SRL, având ca unic asociat şi administrator pe A.M., nepoata soţiei inculpatului A.A.

La data de 31 mai 2010 a fost obţinută dovada privind „disponibilitatea şi rezervarea firmei SC A.G.I. SRL”, dovadă eliberată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalului Bucureşti. La aceeaşi dată, a fost autentificată de Biroul Notarial Public G.I. o declaraţie dată de A.M. privind specimenul de semnătură.

Mai mult, şi în cazul SC A.G.I. SRL, inculpatul A.A. şi soţia acestuia, A.A.E., au fost împuterniciţi pentru efectuarea operaţiunilor de cont curent.

Deşi a semnat contractul de comodat anterior menţionat, martora A.M. a declarat: „În ce priveşte sediul societăţii comerciale ce urma a fi înfiinţată precizez că A.A. avea o datorie faţă de fratele meu A.M.D. şi, în contul acestei datorii, i-a vândut o clădire cu terenul aferent. Contractul de comodat care a stat la baza declarării sediului social a fost încheiat de mine nu cu A.A., ci cu fratele meu A.M.D.”. Din această declaraţie se poate trage concluzia că nu ea s-a ocupat de înfiinţarea societăţii comerciale.

Din declaraţiile martorei A.M., aşa cum s-a arătat şi anterior, a rezultat împrejurarea că, la data semnării contractelor de credit dintre SC A.G. SRL şi Banca L.R. SA sau, cel mult, până la 3 zile după acest moment, inculpatul A.A. decisese deja încetarea activităţii societăţii comerciale: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenţiona să se retragă din afacerile desfăşurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare şi să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenţia de a-mi deschide o afacere şi de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înfiinţez, o denumire asemănătoare denumirii societăţii comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societăţii comerciale de a cărei înfiinţare urma să mă ocup eu şi a fost de acord să preiau o parte din clienţi şi din furnizori (...). Denumirea societăţii comerciale înfiinţate de mine este SC A.G.I. SRL”, respectiv „înainte cu câteva luni de a înfiinţa firma a cărei asociată sunt, am aflat de la unchiul meu A. că doreşte să se retragă din afaceri şi întrucât doream să îmi deschid o afacere am hotărât să o deschid în domeniul în care activa unchiul meu. Am discutat cu unchiul meu despre decizia de a înfiinţa o societate, întrebându-l dacă ar fi de acord să aibă aceeaşi denumire ca societatea pe care o administra, iar acesta a fost de acord”.

S-a arătat că această împrejurare vine să confirme faptul că inculpatul A.A. nu mai avea intenţia de a restitui banii luaţi de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activităţi comerciale.

S-a subliniat şi că din declaraţiile persoanelor audiate în cauză reiese că prezenţa numitei A.M. în activitatea comercială a SC A.G.I. SRL este una sporadică.

Tot martorei A.M. i-a fost vândută la data de 9 iulie 2010, respectiv 12 iulie 2010 marca „S.”, marcă sub care erau comercializate produsele SC A.G. SRL. La data de 15 iulie 2010, facturile de vânzare a mărcii au fost stornate.

Martora A.M. nu avea sumele de bani necesare pentru a începe afacerea dorită. Aceasta a declarat că a obţinut circa 10.000 de euro de la fraţii ei şi aproximativ 80.000 de euro de la părinţi. În cazul din urmă banii sunt rezultatul vânzării unor terenuri fără a preciza locul situării acestora.

În urma verificărilor efectuate la oficiile de carte funciară din mai multe judeţe din Moldova, nu s-a reuşit identificarea terenurilor şi a vânzărilor invocate de martora A.M.

Fiind audiată A.N., mama martorei A.M., a susţinut că nu e vorba de vânzarea de terenuri, ci de faptul că soţul său a primit circa 1 miliard de ROL vechi pentru renunţarea la partea sa dintr-o moştenire, parte care însemna circa 3 ha de teren, din care 2 ha în extravilanul comunei C., judeţul Iaşi. Este invocată situaţia financiară bună a familiei datorită veniturilor obţinute din creşterea oilor. Această situaţie materială bună nu se regăseşte în registrul agricol al comunei C., după cum rezultă din adresa din 23 august 2011 emisă de Primăria acestei comune.

Totodată, au fost evaluate şi relaţiilor comerciale dintre SC A.G. SRL şi furnizorii de marfa din China plătiţi cu o parte din banii primiţi de la Banca L.R. SA, pentru cheltuieli de capital (circa 400.000 de euro).

Cu privire la acest aspect inculpatul A.A. a declarat: „Creanţele privind furnizorii din China au fost cesionate în iunie-iulie 2010, în favoarea SC E.D.I.E. SRL; faţă de care SC A.G. SRL avea o datorie neachitată. Reprezentanţii SC E.D.I.E. SRL. nu au mai luat legătura cu mine să-mi reproşeze că nu şi-au obţinut marfa de la furnizorii din China plătiţi de mine în numele SC A.G. SRL. Cred că totuşi şi-au obţinut marfa, altfel aceştia veneau peste noi.”

Au fost cedate creanţele faţă doar de 11 societăţi comerciale întrucât, aşa cum a arătat inculpatul A.A., o parte din banii trimişi în China au reprezentat rest de plată pentru marfa deja livrată, deşi pe ordinele de plată externă depuse la Banca L.R. SA destinaţia indicată a banilor este următoarea: „avans marfă”. Inculpatul a declarat cu privire la acest aspect: „O parte din bani viza stingerea unor datorii mai vechi, iar o parte a constituit avans pentru achiziţia de marfa”.

Pe de altă parte, societatea nou înfiinţată, SC A.G.I. SRL, a importat mărfuri de la 9 din cele 11 societăţi comerciale la care se referă creanţele cesionate. Din cei 9 furnizorii de marfa doar 2 au fost plătiţi, aşa cum a rezultat din anexele la adresa din 24 iunie 2011. Plata este de 9,116 euro şi a fost efectuată de inculpatul A.A., împuternicit pentru operaţiuni de cont. Aceeaşi împrejurare a reieşit şi din anexa nr. 3 la procesul-verbal de control din 24 august 2011 al Gărzii Financiare, Comisariatul General.

Mărfurile din China n-au mai ajuns la SC E.D.I.E. SRL, care, după data de 1 mai 2010 nu a efectuat importuri, aspecte ce a rezultat din adresa din data de 4 octombrie 2011 a Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Marfa plătită de SC A.G. SRL nu a ajuns nici la SC E.D.I.E. SRL, nici la vreun client al acesteia. Faţă de această situaţie se poate reţine că sunt indicii temeinice în sensul că marfa a ajuns la noua societate comercială, SC A.G.I. SRL, iar cesiunea de creanţă (cesionar fiind SC E.D.I.E. SRL) este o operaţie fictivă.

SC E.D.I.E. SRL are sediul social, stabilit la o adresa a unui apartament deţinut în proprietate de A.G.A., un alt frate al inculpatului. Apartamentul a fost cumpărat de A.M.D., fratele lui A.M., cea care e administratorul de drept al SC A.G.I. SRL.

Din sesizarea din 10 septembrie 2010 a Gărzii Financiare, Comisariatul General a reieşit că SC A.G. SRL a încercat să obţină ilegal o rambursare de TVA invocând o achiziţie fictivă intracomunitară, creanţa faţă de o aşa-zisă societate comercială din Italia fiind cedată apoi în favoarea SC E.D.I.E. SRL, respectiv a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive privind achiziţia de materiale publicitare de la SC E.D.I.E. SRL, diminuându-şi baza impozabilă.

Verificând achiziţiile de mărfuri din China, Garda Financiară a descoperit că SC A.G.I. SRL şi-a înregistrat în contabilitate drept cheltuieli, plăţile făcute către SC M.C. SRL în baza unui contract de comision (comisionul perceput e de 30%). Plăţile au vizat prestaţii efectuate de SC M.C. SRL în perioada iulie 2010-aprilie 2011. Numai că SC M.C. SRL s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului în 29 aprilie 2011.

SC M.C. SRL este o societate comercială având doi asociaţi care au fost angajaţi la SC A.G. SRL. Unul dintre ei, T.M.V. este angajat ca gestionar la SC A.G.I. SRL.

SC M.C. SRL şi SC E.D.I.E. SRL nu au angajaţi.

Intenţia de a înşela a rezultat şi din faptul că stocul de marfă al SC A.G. SRL a fost înstrăinat fără ca sumele de bani primite să fie rulate prin contul curent deschis la Banca L.R. SA, iar inculpatul A.A. şi soţia acestuia, A.A.E., şi-au înstrăinat bunurile urmăribile, ştiind că sunt ţinuţi şi cu bunurile proprii să garanteze restituirea creditului.

Astfel, Banca L.R. SA avea un gaj general constituit asupra stocurilor de marfa. În cursul uneia din vizitele efectuate de reprezentanţii Băncii L.R. SA la depozitul de marfa al SC A.G. SRL au constatat că bunurile au fost vândute, sumele încasate din vânzare nefiind rulate prin conturile deschise de societatea comercială la Banca L.R. SA.

Legat de acest aspect inculpatul A.A. a declarat următoarele: „Cea mai mare parte din marfa aflată în stoc la SC A.G. SRL a fost returnată furnizorilor. Doar o mică parte din marfa a fost vândută. O parte din plăţi au fost încasate prin contul deschis de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA, iar o altă parte nu a mai fost încasată prin conturile acestei unităţi bancare întrucât ne-ar fi fost reţinută rata scadentă şi nu am mai fi avut cu ce plăti salariile angajaţilor sau utilităţile. Aceste plăţi au fost încasate de către SC A.G. SRL prin conturile deschise la Banca R.D.”.

Între societăţile comerciale care au cumpărat marfa de la SC A.G. SRL sunt SC E.D.I.E. SRL şi SC E.B.A. SRL.

Relativ la vânzările de bunuri către aceste două societăţi comerciale, inculpatul a declarat: „facturile ataşate la dosar vizează, în realitate, restituirea mărfurilor. Precizez că întrucât cumpărasem de la aceste două societăţi comerciale marfă şi aveam datorie la ele, fie le-am restituit unele produse, fie le-am vândut produse similare după care am procedat la compensarea creanţelor reciproce, întocmind procese-verbale. Acesta este şi motivul pentru care sume de bani nu au fost rulate cu privire la aceste tranzacţii, prin conturile deschise de SC A.G. SRL la Banca L.R. SA”.

S-a arătat că dacă se verifică facturile existente la dosar se poate constata că, spre pildă, în data de 2 iulie 2011 sau 13 iulie 2011 SC E.D.I.E. SRL a achiziţionat de la SC A.G. SRL importante cantităţi de produse pe care le-a vândut apoi, în aceeaşi zi, cu mult sub preţul de achiziţie, la SC A.G.I. SRL. Mai mult, unele produse au fost transportate în aceeaşi zi, de aceeaşi persoană delegată, cu acelaşi autovehicul, de la SC A.G. SRL la SC E.D.I.E. SRL şi apoi, de la această societate comercială, la SC A.G.I. SRL.

În concluzie, s-a arătat că se poate presupune că aşa-zisele vânzări succesive reprezintă în realitate o mutare a stocului de marfa de la SC A.G. SRL la SC A.G.I. SRL.

La data de 1 iulie 2010 SC A.G. SRL a vândut un număr de 12 autoutilitare marca M.M. şi marca S.S., la preţuri modice, numitei A.L., iar aceasta le-a vândut lui T.M.V., gestionarul care a fost angajat la SC A.G. SRL , iar acum este angajat la SC A.G.I. SRL, cu un salariu care nu depăşeşte 2.000 RON.

Numita A.L. a redobândit cetăţenia română prin repatriere, este născută în Republica Moldova, este casnică, nu are profesie şi nici sursă de venit.

Preţul de vânzare şi situaţia persoanelor care au dobândit succesiv autovehiculele conduc la concluzia că poate fi vorba de o simulare, împiedicând astfel Banca L.R. SA să treacă la vânzarea acestora în vederea recuperării prejudiciului.

Numita A.L. nu a avut un loc de muncă cu forme legale, aşa cum reiese din adresa din 25 mai 2011 a C.N.A.S. şi nu a deţinut cont bancar până la sfârşitul anului 2010, după cum a rezultat din adresa A.N.A.F., D.G.T.I. din 4 mai 2011.

Martorii A.M.D. şi A.B. au susţinut că au făcut bani muncind în Italia în construcţii, după cum spune primul: „la lopată”. Tot A.M.D. a susţinut că în 3 ani a câştigat 140.000-150.000 de euro, cu un salariu de 1.000-2.000 de euro pe lună. La un calcul simplu se constată că acesta ar fi trebuit să aibă un salariu de cel puţin 4.000 de euro pe lună, ca muncitor necalificat.

Martorul A.M.D. mai arată că o parte din cei 220.000 de euro cu care a achiziţionat de la inculpatul A.A. un depozit a primit-o de la părinţii săi, care au vândut nişte terenuri. E vorba de 60-70.000 de euro. Şi martora A.M. a susţinut că a primit circa 80.000 de euro de la părinţii ei din vânzarea aceloraşi terenuri. Martorul A.B. a afirmat că părinţii lor au încasat din vânzări de terenuri circa 20.000 de euro, iar A.N., mama celor trei a declarat că nu e vorba de vânzări de terenuri, ci de o renunţare la moştenire, iar suma primită fără nici un fel de document justificativ e de circa 1 miliard de ROL.

Intenţia de a înşela a rezultat şi din declaraţia inculpatului în care a arătat că „O altă garanţie acordată Băncii L.R. SA a fost un bilet la ordin avalizat de mine şi de soţia mea şi ca atare cunoşteam că suntem ţinuţi a garanta şi cu bunurile noastre personale. Atât înainte, cât şi după obţinerea creditului, am înstrăinat mai multe bunuri imobile, proprietatea mea şi a soţiei mele (...). Cu sumele obţinute am achitat datoriile pe care le aveam (...). Nu am achitat nici măcar prima rată, întrucât termenul a fost prea scurt, iar Banca L.R. SA a introdus societatea în C.I.P. Deşi între momentul acordării creditului şi scadenţa primei rate au fost înstrăinate mai multe bunuri, nu am avut totuşi bani să achit prima rată, întrucât am acoperit alte datorii.”

Tribunalul a reţinut că, prin probele administrate în cauză şi analizate anterior, s-a răsturnat prezumţia de nevinovăţie ce opera în favoarea inculpatului conform art. 5² C. proc. pen. şi art. 66 C. proc. pen., fiind dovedită fără dubiu vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care este judecat, urmând să-l condamne pentru aceasta.

În procesul de individualizare, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (pedeapsa cu închisoare de la 10 la 20 ani), dispoziţiile relative la participaţia penală a inculpatului (calitate de autor), la forma consumată a infracţiunii şi la forma de vinovăţie cu care a comis fapta, respectiv intenţie directă, gradul concret de pericol social al faptei deosebit de ridicat, relevat de natura infracţiunii săvârşite, împrejurările în care a fost comisă şi modalitatea de comitere, cu premeditare, prin folosirea manoperelor dolosive, urmarea produsă de aceasta, respectiv un prejudiciu de aproximativ 4 milioane de euro, împrejurarea că inculpatul nu a achitat nicio sumă din acest prejudiciu până în prezent, fiind declanşată procedura insolvenţei debitorului SC A.G. SRL (Dosar civil nr. 37605/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă), precum şi datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Sub acest ultim aspect s-a reţinut că inculpatul a avut o atitudine constantă de negare a faptei reţinută în sarcina sa, dar şi faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are studii medii. Cu privire la conduita anterioară săvârşirii faptei, inculpatul nu a propus nicio probă în circumstanţiere, astfel că nu au fost administrate probe sub acest aspect.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reţinut că Banca L.R. SA s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, cu suma de 1.580.468,30 euro şi 11.391.110,78 RON, reprezentând valoarea creditelor acordate şi nerestituite până în prezent. Valoarea actuală a bunurilor ipotecate nu permite Banca L.R. SA acoperirea integrală a prejudiciului.

În faza cercetării judecătoreşti, partea civilă şi-a menţinut constituirea de parte civilă şi a precizat valoarea totală a prejudiciului la suma de 1.601.226,97 euro şi 11.643.083,68 RON.

Prima instanţă a constatat că prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, inculpatul i-a produs părţii vătămate un prejudiciu în sensul vizat de dispoziţiile art. 998 C.civ, şi faţă de considerentele reţinute pe latură penală, a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, există fapta ilicită, există prejudiciu, între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de partea civilă există legătură de cauzalitate, iar inculpatul a săvârşit fapta ilicită cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Faţă de această situaţie, Tribunalul, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Bank L.R. SA.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi inculpatul A.A.

Prin decizia penală nr. 11 din data de 18 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondate apelurile formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de inculpatul A.A.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept a cauzei, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că situaţia de fapt rezultată în urma probatoriului administrat în ambele faze ale procesului penal, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în mod nemijlocit în faţa primei instanţe, a fost corect stabilită şi a constat, în esenţă, în accesarea de către inculpatul A.A. a două contracte de credit de la partea civilă Banca L.R. SA, unul pentru refmanţarea unui alt contract de credit încheiat cu Banca R.D. iar celălat pentru finanţarea activităţii curente a SC A.G. SRL, contracte încheiate în mod fraudulos prin inducerea în eroare a părţii civile, în concret prin prezentarea unei scrisori de bonitate şi a balanţei de verificare conţinând date nereale.

Fără a relua in extenso întreaga situaţie de fapt, redată amplu în hotărârea primei instanţe, Curtea a constatat că nici inculpatul nu a negat situaţia de fapt ce a constituit obiectul anchetei penale, respectiv încheierea celor două contracte de credit cu partea civilă Banca L.R. SA. Astfel, deşi nu a semnat personal contractele de credit, inculpatul a recunoscut faptul că a negociat condiţiile încheierii celor două contracte de credit, a purtat discuţii cu reprezentanţii băncii, confirmate de aceştia, ca atare solicitarea de achitare bazată pe inexistenţa faptei este contrazisă în argumentare de însăşi depoziţia inculpatului.

Apărarea inculpatului nu a negat, în concret situaţia faptică, ci a contestat acţiunea dolosivă a inculpatului prin care să se ajungă la inducerea în eroare a părţii civile, precum şi lipsa intenţiei inculpatului în a aduce un prejudiciu părţii civile.

Solicitarea inculpatului de a fi achitat, fie pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fie pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen, nu a putut fi primită întrucât întreg probatoriul administrat în cauză a răsturnat prezumţia de nevinovăţie şi a demonstrat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Comportamentul inculpatului atât anterior acordării creditelor, cât şi ulterior, a demonstrat fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a induce în eroare partea civilă prin prezentarea de acte nereale (fără de care nu ar fi obţinut aprobarea creditelor), scopul fiind acela de a returna împrumutul luat de societate de la Banca R.D. şi a scoate astfel două imobile de sub garanţia aferentă creditului.

Cele două înscrisuri relevante care au stat la baza acordării creditului şi, important de reţinut, fără de care cererea de creditare ar fi fost respinsă dacă ar fi conţinut date reale, respectiv balanţa de verificare şi scrisoarea de bonitate, nu confirmă susţinerile inculpatului A.A. Astfel, aşa-zisa scrisoare de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 nu există în arhivele acestei entităţi bancare, fiind expediată către partea civilă Banca L.R. SA de pe adresa de email a SC A.G. SRL. Conţinutul acestui înscris s-a dovedit a fi nereal, întrucât în luna aprilie 2010 societatea apărea cu restanţe în Centrala Riscurilor Bancare. Această restanţă exista la momentul 27 mai 2010 când s-a semnat contractul de credit şi a rezultat şi din anexa depusă de partea civilă la dosar, cât şi din depoziţia martorului T.C.T. care a declarat că „în data de 18 mai 2010 am recepţionat de la adresa de email a lui A.A. comunicată de acesta mie, respectiv XX@yahoo.com, mai multe documente scanate, între acestea aflându-se şi o scrisoare de bonitate emisă de Banca D.R. care atesta între altele şi achitarea ratelor restante la Banca R.D. pe luna aprilie 2010. La data de 27 mai 2010, după încheierea celor două contracte de credit şi de garanţie, conform practicii interne a băncii, am procedat din nou la verificarea bazelor de date obligatorii, printre care şi Centrala Riscurilor Bancare. Cu această ocazie am constat că SC A.G. SRL încă figura cu o restanţă la plată aferentă lunii aprilie 2010, dar întrucât aveam la dispoziţie scrisoarea de bonitate din data de 18 mai 2010, emisă după actualizarea Centralei Riscului Bancar în data de 17 a fiecărei luni am considerat că se putea face plata fiind îndeplinite toate condiţiile pentru acest lucru”. Chiar dacă Banca R.D. ar fi aprobat reeşalonarea creditului, după cum susţine inculpatul, această împrejurare nu schimbă datele speţei, restanţa existând şi în condiţiile reeşalonării. Oricum, prin adresa din 22 noiembrie 2011 Banca R.D. confirmă faptul că din sumele de bani transferate de partea civilă în contul SC A.G. SRL deschis la Banca R.D., aceasta a stins obligaţiile sale de plată faţă de societatea împrumutată, obligaţii printer care se regăseau şi restanţa fată de această instituţie de credit.

Concluzia care se desprinde pe baza probatoriului evidenţiat este aceea că scrisoarea de bonitate a fost întocmită după modelul scrisorii de bonitate emisă de Banca R.D. către Banca O.T.P., scrisoare ce s-a regăsit în arhiva Băncii R.D.

Cu privire la balanţa de verificare a SC A.G. SRL aferentă lunii martie 2010, după cum a rezultat din actele dosarului lichidatorul judiciar a depus balanţa înregistrată în contabilitate la nivelul lunii martie 2010, care a prezentat o situaţie financiară concretizată într-un profit nesemnificativ, însă această balanţă nu conţine aceleaşi date „cosmetizate” depuse de societate la Banca L.R. SA în vederea acordării creditului. Diferenţa între conţinutul celor două balanţe este mare şi evident în defavoarea părţii civile.

Această împrejurare este confirmată şi prin depoziţia martorei M.D., contabila SC A.G. SRL: „balanţa contabilă pe luna martie 2010 care mi-a fost arătată cu ocazia prezentei audieri, balanţă în care profitul este 778,752.09 RON şi rulajul de 66.597.691,15 RON, despre care am înţeles că a fost trimisă de firmă la Banca L.R. SA, declar că nu a fost întocmită de mine şi nu am cunoştinţă despre persoana care a întocmit-o. De altfel balanţa de verificare nu poartă semnătura mea. în schimb, cea de-a doua balanţă care mi-a fost prezentată, respectiv cea cu un profit de 16.625,1 RON şi un total rulaj de 51.907.779,31 RON, este cea întocmită şi semnată de mine. Nu cunosc cine a falsificat datele din balanţa care nu are semnătura mea însă din studierea ei constat ca a fost cineva care are cunoştinţe bune de contabilitate, întrucât nu a modificat doar sumele care demonstrau profitabilitatea activităţii societăţii, ci şi cifrele care se corelau cu cele legate de profitul firmei. Nu cred că C.A. avea cunoştinţele necesare pentru a face acest lucru”.

În concluzie, s-a arătat că este cert că cele două înscrisuri conţin date nereale, inculpatul a cunoscut existenţa acestora (în primele declaraţii a arătat că ştia faptul că societatea apare în Centrala Riscurilor Bancare) şi cunoştea situaţia finaciară a societăţii şi implicit „bonitatea” acesteia, înscrisuri pe care le-a folosit pentru inducerea în eroare a băncii în vederea obţinerii creditului.

Mai mult, comportamentul inculpatului ulterior obţinerii creditului este deosebit de relevant pentru a constata intenţia iniţial frauduloasă, în condiţiile în care la 3 zile de la obţinerea creditului înfiinţează o altă societate comercială (prin interpuşi) unde transferă întreaga activitate a societăţii, transferă stocurile de marfă, înstrăinează autovehiculele aflate în patrimonial societăţii şi declanşează intrarea subită în faliment a societăţii, fără vreo justificare economică.

În opinia Curţii, declaraţia martorului B.C., angajatul părţii civile, este grăitoare în privinţa atitudinii inculpatului: „Vizita noastră a durat aproximativ 3 ore, în ultimele 10 minute apărând la firmă şi A.A., care ne-a declarat pe un ton ironic şi chiar zeflemitor că nu avea de unde să ne mai plătească ratele şi că, din punctul său de vedere, eram liberi să facem ce credeam noi de cuviinţă. Noi ne dădeam de ceasul morţii să găsim soluţii, împreună cu reprezentanţii societăţii, iar A.A. ne-a retezat-o, cu un aer relaxat şi indiferent. M-a şocat că ne zâmbea tot timpul cât am discutat cu el, nepotrivit faţă de situaţia gravă cu care noi şi el ne confruntam. Ne aşteptam să fie măcar la fel de stresat ca şi noi. Având în vedere aceasta atitudine a sa nu am mai discutat altceva cu el. Deşi noi i-am spus că venisem pentru a găsi în comun o soluţie, el ne-a replicat că nu mai aveam ce soluţie să găsim întrucât „asta e situaţia”.

Cu privire la celelalte detalii legate de comportamentul inculpatului ulterior obţinerii creditului constând în diminuarea patrimoniului SC A.G. SRL cât şi a patrimoniului propriu, considerentele perimei instanţe au fost pe larg prezentate şi nu mai necesită comentarii suplimentare, s-a arătat în decizia penală.

S-a apreciat că apărarea inculpatului referitoare la existenţa garanţiei reale imobiliare din care partea civilă s-ar putea îndestula este fără relevanţă cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii. Garanţia reprezintă un accesoriu al contractului de credit, contractul de credit este de sine stătător şi poate fi încheiat cu sau fără stipularea unor garanţii, ceea ce prezintă relevanţă în cauză este intenţia inculpatului, la momentul încheierii contractului, de a induce în eroare partea civilă pentru obţinerea creditului. Odată cu intrarea societăţii în insolvenţă şi desemnarea unui lichidator judiciar, executarea silită asupra imobilului este îngreunată şi, oricum, partea civilă nu este obligată să opteze pentru această modalitate de recuperare a creanţei.

În acest sens, în contradicţie cu apărarea inculpatului, s-a apreciat ca relevantă şi depoziţia martorului A.M.: „în primăvara anului 2010 (martie-aprilie), am aflat de la unchiul meu A.A. că intenţiona să se retragă din afacerile desfăşurate cu SC A.G. SRL fără să-mi precizeze un motiv anume. Aflând acest lucru am considerat că se impunea să profit de împrejurare şi să-mi deschid o afacere legată de vânzarea de articole de feronerie, sanitare, electrice, etc. I-am spus unchiului meu intenţia de a-mi deschide o afacere şi de a folosi pentru societatea comercială pe care urma să o înfiinţez, o denumire asemănătoare denumirii societăţii comerciale al cărei asociat era el. A.A. a fost de acord cu denumirea societăţii comerciale de a cărei înfiinţare urma să mă ocup eu şi a fost de acord să preiau o parte din clienţi şi din furnizori (...). Denumirea societăţii comerciale înfiinţate de mine este SC A.G.I. SRL”.

S-a arătat că această împrejurare vine să confirme că A.A. nu mai avea de gând să restituie banii luaţi de la Banca L.R. SA din profitul realizat de SC A.G. SRL din activităţi comerciale.

Prejudiciul cauzat părţii civile a apărut încă de la momentul semnării în mod fraudulos a contractului de credit, pentru că dacă ar fi cunoscut realitatea partea civilă nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate. Mai mult, inculpatul nu a achitat niciuna din ratele contractuale, astfel încât existenţa şi întinderea prejudiciului sunt dovedite pe deplin.

În concluzie, a fost dovedită existenţa faptei, identificat autorul faptei, infracţiunea de înşelăciune dovedită sub aspectul tuturor elementelor constitutive, inclusiv vinovăţia inculpatului. Niciuna din apărările invocate de acesta nu combat probatoriul administrat în cauză. În acest sens, emiterea unei adrese către Banca Naţională a României, audierea directorului Băncii L.R. SA, întocmirea expertizei financiar-contabile şi a celei electronice nu prezintă utilitate la stabilirea corectă a situaţiei de fapt.

Pedeapsa a fost corect individualizată, spre minimul special, cu toate că prejudiciul este foarte mare, nu a fost recuperat, iar atitudinea inculpatului a fost vădit nesinceră.

S-a apreciat, referitor la critica parchetului privind omisiunea anulării înscrisurilor falsificate că este nefondată. În cauză procurorul a dispus disjungerea cu privire la infracţiunea de fals, chiar dacă în speţa dedusă judecăţii s-a dovedit că înscrisurile conţin date nereale. Mai mult, nefiind înscrisuri originale Curtea nu a putut dispune anularea acestora, indiferent dacă aceste înscrisuri au avut sau nu la bază alte înscrisuri originale.

Cu privire la omisiunea menţionării echivalentului în RON a despăgubirilor civile, Curtea a apreciat că nu era imperios necesară o astfel de menţionare, executarea dispoziţiilor civile fie benevolă, fie în mod silit, se efectuează potrivit normelor procesual civile care nu impun o astfel de precizare. De altminteri, practica judiciară unitară îri materia daunelor morale prevede, în majoritatea cazurilor, sume menţionate în monedă europeană, fără precizarea plăţii echivalentului în RON a acestora.

Împotriva hotărârilor au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi inculpatul A.A.

Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârilor pronunţate sub aspectul omisiunii anulării înscrisurilor falsificate şi sub aspectul obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile în monedă europeană, fără a menţiona plata echivalentului în RON a acestora.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior.

Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. pr. pen. [echivalentul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior] întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective, neexistând manopere dolosive din partea sa cu intenţia de a prejudicia partea civilă. În acest sens, a apreciat că instanţele de fond şi de apel au analizat în mod eronat probele administrate în cauză.

Totodată, recurentul inculpat a mai solicitat schimbarea încadrării juririce din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., reindividualizarea pedepsei conform art. 74 C. pen., iar ca modalitate de executare, amânarea executării pedepsei, iar, în subsidiar, suspendarea, sub supraveghere. Referitor la cererea de redozare a pedepsei, inculpatul a invocat comportamentul său în raport de instituţiile bancare rezultat din înscrisurile aflate la dosar, precum şi împrejurările că este căsătorit, are doi copii în întreţinere, nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat la organele judiciare şi disponibilitatea sa pentru achitarea prejudiciului creat, prin încercarea iniţerii procedurii medierii cu partea civilă, fiind, însă, în imposibilitate de a-l achita datorită sechestrului instituit asupra bunurilor de către parchet.

Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12, pct. 14 şi pct. 20 C. proc. pen. anterior.

Recurentul inculpat a depus la data de 25 aprilie 2014 şi motive scrise la dosar, prin care a invocat şi alte critici care nu au mai fost reiterate oral cu ocazia dezbaterilor, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, pct. 17² şi pct. 18 C. proc. pen. anterior.

În esenţă, acesta a arătat că se impune fie restituirea cauzei la procuror, fie trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării mai multor expertize, contabilă, pentru stabilirea valorii prejudiciului, criminalistică, asupra scrisorii de bonitate eliberată de Banca R.D., pentru a se constata dacă are aceleaşi caractere şi acelaşi autor ca şi scrisoarea de bonitate avută în vedere de partea civilă la acordarea creditului şi electronică, asupra calculatorului pe care s-a redactat a doua hotărâre A.G.A. de către partea civilă, precum şi în vederea audierii martorilor propuşi de inculpat.

De asemenea, s-a mai arătat că se impune rejudecarea laturii civile a cauzei în raport de greşita respingere a cererii inculpatului de suspendare a procedurii de lichidare şi de ridicare a sechestrului asigurător, în vederea efectuării expertizei contabile, ceea ce a determinat intrarea în faliment a societăţii inculpatului. Un alt motiv de casare cu trimitere spre rejudecare ce vizează latura civilă, este introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC A.G. SRL şi efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului rămas nerecuperat.

Totodată, recurentul a arătat, în scris, că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că prin respingerea cererii privind efectuarea expertizelor menţionate anterior şi a audierii martorilor propuşi în apărare, a fost prejudiciat în mod grav.

Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, în parte, pentru motivele ce se vor expune în continuare.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs, situaţie incidenţă în prezenta speţă.

Referitor la recursul declarat de parchet, Înalta Curte apreciază că primul motiv de nelegalitate invocat este întemeiat şi se impune desfiinţarea, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a înscrisurilor falsificate aflate în dosarul de urmărire penală, respectiv, a balanţei de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL şi a scrisorii de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL.

Astfel, înscrisurile menţionate anterior au fost folosite de inculpat în scopul inducerii în eroare a părţii civile Banca L.R. SA. Totodată, aşa cum reţine şi instanţa de apel cele două înscrisuri conţin date nereale.

Aceste documente au fost înaintate prin intermediul poştei electronice şi au fost realizate prin scanarea înscrisurilor originale.

Prin urmare, inexistenţa înscrisurilor, în original, la dosarul cauzei, nu poate constitui un impediment pentru desfiinţarea lor. Fiind mijloacele frauduloase folosite de inculpat la comiterea infracţiunii de înşelăciune, infracţiune pe care nu o recunoaşte, este lesne de înţeles că acesta nu este „interesat” de depunerea originalelor la dispoziţia organelor judiciare.

În acelaşi sens, împrejurarea, reţinută de instanţa de apel, că prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor faţă de autori necunoscuţi, privind săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este nerelevantă juridic, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, aceste înscrisuri reprezintă mijlocul fraudulos utilizat de inculpat în vederea atingerii scopului infracţional.

Cel de al doilea motiv invocat de către parchet este nefondat, raportat la modalitatea de rezolvare a laturii civile, ce urmează a fi analizată în continuare.

Referitor Ia recursul declarat de inculpat, Înalta Curte apreciază că este întemeiat cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice urmare a aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, se mai impune reducerea despăgubirilor materiale în raport de înscrisurile depuse de către partea civilă referitoare la prejudiciul rămas nerecuperat. În ceea ce priveşte celelalte motive invocate, instanţa de recurs le apreciază ca nefondate.

Astfel, solicitarea de achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prin prisma criticii privind greşita interpretare a probatoriului administrat în cursul procesului penal nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. anterior.

Motivul de casare este incident în situaţia în care instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii. În acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte, secţia penală prin decizia nr. 815 din 20 martie 2012.

Cenzura instanţei de recurs vizează nelegalitatea hotărârii şi nu aprecieri privind temeinicia sa, aşa încât pretinsa lipsă a unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii se analizează strict pe situaţia de fapt stabilita prin hotărârea atacată.

În consecinţă, se constată că solicitarea recurentului inculpat nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 teza I C. proc. pen. anterior.

Critica acestuia nu poate fi analizată nici prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

În literatura de specialitate, s-a arătat că motivul de casare este incident ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor, în existenţa sau inexistenţa lor, în natura sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.

Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate de către instanţă, în ideea că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există, sau atunci când se consideră că o anumită probă demonstrează existenţa unei împrejurări, când în realitate, din aceasta rezultă contrariul.

Eroarea gravă de fapt nu înseamnă o greşită apreciere dată faptelor de către instanţă, ci o constatare a reţinerii unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau a nereţinerii unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau.

Or, eroarea gravă de fapt la care dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior fac referire nu se confundă cu greşita apreciere a probatoriului, ci implică existenţa unei contrarietăţi evidente şi necontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei şi menţiunile din hotărâre cu privire la existenţa concretă a faptei, a unui act sau a altui element probatoriu, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evidentă, ci să şi influenţeze hotărâtor soluţia dispusă în cauză.

Având în vedere că instanţa de recurs nu poate da o nouă apreciere probelor, nu există eroare gravă de fapt dacă se cere instanţei de recurs să dea o apreciere diferită probelor administrate în cauză.

Soluţiile expuse în doctrină au fost preluate şi în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care amintim cu titlu de exemplu, deciziile de speţă pronunţate de secţia penală nr. 107 din 18 ianuarie 2010 şi nr. 3559 din 2 noiembrie 2012 (decizii publicate), precum şi decizia nr. 8 din 9 februarie 2009, pronunţată în recurs în interesul legii.

Aplicând consideraţiile teoretice menţionate anterior, se constată că motivele expuse de către inculpat prin care se critică modalitatea de interpretare a probelor nu se circumscriu cazului de casare art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul contestă modalitatea de interpretare a probatoriului, care a condus instanţele la stabilirea vinovăţiei sale, prin prisma reţinerii intenţiei de inducere în eroare a unităţii bancare, parte civilă. Recurentul nu contestă contradicţia evidentă dintre actele dosarului şi constatările instanţelor de judecată, ci raţionamentul logico-juridic utilizat de organele judiciare care a condus la condamnarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune.

Faţă de cele arătate, este evident că nici critica, invocată în scris, subsumată de inculpat aceluiaşi caz de casare, privind respingerea cererii privind efectuarea expertizelor şi audierea de martori nu poate fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut la pct. 18.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi solicitările recurentului inculpat de restituire a cauzei la parchet, respectiv de casare cu trimitere spre rejudecare, în vederea efectuării expertizelor contabilă, criminalistică şi electronică şi audierii mai multor martori. Critica acestuia privind greşita respingere a cererilor de probatorii nu se circumscrie cazurilor de casare invocate, respectiv prevăzute de art. 385 pct. 10 şi pct. 17 C. proc. pen. anterior, care vizează cu totul alte motive de nelegalitate decât cele invocate de inculpat.

De asemenea, cazurile de casare menţionate, pct. 10 şi pct. 17, sunt invocate formal şi în ceea ce priveşte solicitările de casare cu trimitere spre rejudecarea laturii civile, urmare a respingerii cererii inculpatului de suspendare a procedurii de lichidare, respectiv de introducere în cauză a societăţii în lichidare, în calitate de parte responsabilă civilmente, cererile în speţă neavând vreo legătură cu cazurile de casare susmenţionate.

Tot formal, se invocă şi temeiurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 2 şi pct. 6 C. proc. pen. anterior, în condiţiile în care, în fapt, recurentul inculpat nu invocă nicio împrejurare specifică acestor motive de recurs, în modalitatea în care acestea sunt reglementate de legiuitor.

De altfel, aşa cum s-a arătat anterior, aceste motive de recurs nu au mai fost susţinute şi cu ocazia dezbaterilor, ceea ce dovedeşte, în opinia instanţei, caracterul pur formal al susţinerilor din motivele scrise. Acestea au fost analizate totuşi de instanţă, în lipsa unei menţiuni exprese de renunţare din partea apărării, la termenul de dezbateri.

Având în vedere că până la judecarea definitivă a prezentei cauze, la data de 1 februarie 2014, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 289/2009 privind C. pen., Înalta Curte urmează a analiza incidenţa în cauză a acestora, prin prisma aplicării principiului privind legea penală mai favorabilă.

În acest sens, se constată că infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului continuă să fie incriminată şi de dispoziţiile noului C. pen. în prevederile art. 244 alin. (1) şi alin. (2) cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare.

În condiţiile în care infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, este evident că legea penală mai favorabilă inculpatului A.A. este C. pen. în vigoare.

În consecinţă, Înalta Curte urmează a face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În raport de limitele de pedeapsă stabilite de lege şi pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârile recurate, Înalta Curte urmează a aplica acestuia o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare, apropiată de minimul special prevăzut de lege, păstrând proporţia stabilită deja de către instanţele de fond şi apel.

Nu poate fi primită solicitarea reprezentantului Ministerului Public, expusă oral cu ocazia dezbaterilor, de aplicare a unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege. Se constată că în recursul parchetului nu s-a criticat temeinicia pedepsei aplicate inculpatului, acest aspect fiind criticat doar de către inculpat. Ori, în condiţiile în care criticile de nelegalitate ale parchetului vizează, în esenţă, latura civilă a cauzei, nu se poate aduce atingere principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea recurentului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate, împrejurărilor favorabile invocate legate de situaţia familială, lipsa antecedentelor penale şi prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare, neputându-li-se da eficienţă singulară, ci în raport şi de natura faptei săvârşite, gravitatea acesteia, modalitatea concretă de comitere şi urmările produse prin activitatea infracţională.

Ori, în cadrul operaţiunii de individualizare, instanţa urmază a pune în balanţă, pe de o parte, circumstanţele reale legate de fapta comisă şi, pe de altă parte, circumstanţele personale legate de persoana inculpatului.

Din actele dosarului, Înalta Curte reţine gravitatea faptei comise de către inculpatul A.A. ce rezultă din modalitatea concretă de comitere a acesteia, prin folosirea de manopere dolosive pentru inducerea în eroare a părţii civile, săvârşirea acesteia cu intenţie directă, producerea unui prejudiciu considerabil de aproximativ 4 milioane de euro, înstrăinarea către persoane interpuse a mai multor bunuri după semnarea contractelor de credit şi, contrar celor susţinute de inculpat, împrejurarea că nu a achitat nicio suma din acesta până la data judecării recursului. Invocarea disponibilităţii sale de achitare a prejudiciului este formală, precum şi imposibilitatea de achitare a prejudiciului urmare a procedurii insolvenţei sau a sechestrului instituit asupra bunurilor sale, din înscrisurile depuse de către partea civilă rezultând că inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani, recuperarea unei părţi a prejudiciului datarându-se executării silite a imobilului adus în garanţie de societatea creditată în procedura de lichidare judiciară.

Condiţia esenţială pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate este, în opinia instanţei de recurs, aptitudinea subiectivă a infractorului de a se îndrepta prin autoeducare, adică prin eforturi constante făcute sub ameninţarea pedepsei la care a fost condamnat. îndeplinirea acestei condiţii se deduce dintr-un complex de date, situaţii şi însuşiri personale, care îndreptăţesc aprecierea că reeducarea poate fi realizată chiar fără executarea sancţiunii aplicate.

Primul pas în atingerea acestui obiectiv este asumarea responsabilităţii infractorului pentru fapta comisă, urmată, apoi, de eforturile depuse de acesta în vederea înlăturării sau diminuării consecinţelor activităţii infracţionale.

Ori, negarea de către inculpat a vinovăţiei sale în prezenta cauză, chiar dacă legea îi acordă acest beneficiu, denotă totuşi faptul că acesta nu-şi asumă responsabilitatea în comiterea faptei. Disponibilitatea de acoperire a prejudiciului este declarată doar formal, nu şi faptic, inculpatul nefăcând niciun demers concret pentru plata sumelor datorate părţii civile.

Împrejurarea că inculpatul a achitat o sumă modică părţii civile, în raport de cuantumul prejudiciului, ulterior dezbaterilor din recurs şi înainte de pronunţarea prezentei decizii nu conduce la schimbarea în vreun fel a consideraţiilor făcute anterior, achitarea sumei de bani, prin raportare la data plăţii şi valoarea acesteia, fiind făcută doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se impune schimbarea modalităţii de executare stabilită de instanţele de fond şi de apel, nefiind oportună amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Conform art. 67 C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., Înalta Curte urmează a interzice inculpatului şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., apreciind că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii comise, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, urmările produse şi persoana inculpatului, pedeapsa complementară este necesară.

În baza art. 65 C. pen., urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. pe perioada executării pedepsei.

Referitor la soluţionarea laturii civile, din încrisurile depuse de intimata parte civilă Banca L.R. SA rezultă, referitor la contractul de credit din 27 mai 2010, sumele de plată datorate constând în 7.444.075,05 RON, credit principal restant şi 2.385.963,88 RON, dobândă restantă; referitor la contractul de credit din 27 mai 2010, sumele de plată datorate constând în 231.434,62 euro, dobândă restantă şi 12.772,34 euro, dobânzi penalizatoare aferente dobânzii restante. Totodată, partea civilă solicită şi plata altor creanţe după cum urmează: 907,42 RON, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 700 RON, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 1,54 dolari SUA, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 140,97 euro, comisioane restante provenite din administrarea contului curent, 3.310,54 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare, 240 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare, 197 RON, comisioane restante provenite din cheltuieli de executare.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubilor civile la care urmează a fi obligat recurentul, Înalta Curte va cenzura cererea de constituire de parte civilă a unităţii bancare, având în vedere natura delictuală a răspunderii civile a inculpatului. În acest sens, va avea în vedere că prejudiciul cauzat băncii de către inculpat este egal cu soldul creditelor restante, aflate în plată.

Instanţa de recurs apreciază că nu se poate dispune obligarea inculpatului şi la plata comisioanelor şi a dobânzilor restante, aferente soldului creditelor, întrucât acestea îşi au izvorul în clauzele contractelor de credit, însă răspunderea sa este angajată în procesul penal pe temei delictual, nefiind de natură contractuală. În acest sens, instanţa apreciază că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului constând în inducerea în eroare a instituţiei de credit şi valoarea prejudiciului constând în dobânzi restante, respectiv penalizatoare şi comisioanele bancare, care derivă din neexecutarea contractelor de credit.

Mai mult, inducerea în eroare a părţii civile s-a realizat la momentul încheierii convenţiilor de credit, dată la care s-a şi consumat infracţiunea de înşelăciune, cu privire la care inculpatul a fost cercetat şi ulterior condamnat. Inculpatul nu a fost cercetat pentru vreo infracţiune legată de neexecutarea contractelor de credit, iar obiectul acţiunii civile este limitat la prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

În consecinţă, Înalta Curte, va dispune obligarea inculpatului A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON care reprezintă creditul principal restant către partea civilă Banca L.R. SA.

Faţă de cele arătate, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de către inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa în totalitate decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. va dispune condamnarea inculpatului A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Va aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

De asemenea, va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Pe latură civilă, va obliga inculpatul A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., urmează a desfiinţa înscrisurile falsificate, respectiv, balanţa de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL şi scrisoarea de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL, aflate în dosarul de urmărire penală.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de către inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în totalitate decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 558/F din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A.A. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul A.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Obligă inculpatul A.A. la plata sumei de 7.444.075,05 RON către partea civilă Banca L.R. SA.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desfiinţează înscrisurile falsificate, respectiv, balanţa de verificare aferentă lunii martie 2010 emisă de SC A.G. SRL şi scrisoarea.de bonitate emisă de Banca R.D. la data de 18 mai 2010 privind SC A.G. SRL, aflate în dosarul de urmărire penală.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 217/2014. Penal. Abuz în serviciu contra...		ICCJ. Decizia nr. 2177/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2172/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2172/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs