ICCJ. Decizia nr. 2183/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2183/2014
Dosar nr. 9799/30/2013
Şedinţa publică din 26 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 388/PI din 4 noiembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9799/30/2013, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat B.S., privind revizuirea Sentinţei penale nr. 521/PI din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1841/30/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 3629/R din 7 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Referatul nr. 535/111/6/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 9799/30/2013 la data de 9 octombrie 2013, a fost înaintată spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de revizuientul B.S. împotriva Sentinţei penale nr. 521/PI din 23 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1841/30/2011, împreună cu rezultatul cercetărilor efectuate, conform dispoziţiilor art. 399 alin. ultim C. proc. pen., cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă întrucât aspectele invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că solicită revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat întrucât el s-a aflat în stare de legitimă apărare la momentul săvârşirii faptei, aspect care nu a fost analizat de instanţe, iar cei doi agresori nu au fost audiaţi. Totodată, a mai arătat că el a vrut să recunoască fapta comisă, însă victima l-a influenţat şi din acest motiv nu a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. Totodată, a solicitat să i se mai reducă pedeapsa, aceasta fiind prea mare şi el având doi copii minori.
În probaţiune, a fost ataşat la dosarul cauzei, Dosarul de fond - nr. 1841/30/2011 al Tribunalului Timiş, împreună cu dosarele ataşate acestuia.
Analizând actele şi lucrările administrat în cauză, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele: prin Sentinţa penală nr. 521/PI din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3629/R din 7 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul B.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii pentru motivele limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă: "a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia."
Rolul revizuirii, întemeiate pe dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate necunoaşterii de către instanţă la soluţionarea cauzei a unor fapte sau împrejurări noi, sau cel puţin, a unor probe noi (chiar dacă aceasta cunoştea faptele probatorii) şi care sunt de natură să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.
Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerinţă. Aspectele pe care revizuentul şi-a întemeiat prezenta cerere - existenţa unui atac prealabil al părţii vătămate şi al martorului S.I. asupra sa, atac care l-a determinat să săvârşească fapta pentru care a fost condamnat, ceea ce ar conduce la reţinerea stării de legitimă apărare - nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi de natură să determine netemeinicia hotărârii de condamnare. Respectiva stare de fapt - existenţa unei altercaţii prealabile între părţi - a fost cunoscută încă din faza de urmărire penală, iar instanţa de fond, cât şi de instanţele de apel şi de recurs, au analizat şi stabilit vinovăţia inculpatului cu privire la fapta imputată pe baza tuturor probelor administrate prin raportare inclusiv la această împrejurare, astfel că nu poate constitui o împrejurare nouă, care să justifice o rejudecare a cauzei; totodată, nici modificarea poziţiei procesuale a inculpatului în sensul recunoaşterii în prezent a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pe baza celorlalte probe administrate în cauză, nu este de natură a produce nici un efect juridic, neputând determina o rejudecare a cauzei. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. care reglementează procedura simplificată a judecăţii, în condiţiile în care acestea erau în vigoare la momentul judecării cauzei pe fond, inculpatul avea obligaţia să solicite aplicarea respectivei proceduri în termenul expres şi limitativ prevăzut de acel text legal - până la începerea cercetării judecătoreşti, orice aplicare ulterioară a acestora - în căile extraordinare de atac - fiind inadmisibilă.
În ceea ce priveşte împrejurările că are doi copii minori şi pedeapsa aplicată este prea mare, acestea sunt aspecte care ţin exclusiv de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate şi puteau şi trebuiau invocate în faţa instanţelor de apel şi recurs, fiind însă incompatibile cu calea de atac a revizuirii.
Ca atare, constatând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. prima instanţă a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 388 din 4 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 9799/30/2013 a declarat apel condamnatul B.S. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi urmare a rejudecării admiterea cererii de revizuire cu consecinţa reţinerii circumstanţelor atenuante şi diminuarea cuantumului pedepsei aplicată.
Instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, reţinând următoarele:
Revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal fiind puse faţă în faţă principiile autorităţii de lucru judecat şi al aflării adevărului.
Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen..
Motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulţumit de condamnarea pronunţată de către instanţa de fond, sens în care doreşte reaprecierea gradului de pericol social al faptei comise cu consecinţa reducerii pedepsei, aspecte pe care instanţele investite cu soluţionarea cauzei, în procesul de individualizarea judiciară, le-au avut în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului revizuent. Aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuent au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., ci vizează fondul cauzei soluţionat în mod definitiv.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul condamnat B.S. criticând decizia instanţei de apel pe motiv că aceasta nu a ţinut cont de declaraţia lui J.S., a lui S.I., precum şi pentru faptul că nu s-a ţinut cont de prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) şi art. 91 C. pen., întrucât ambele părţi, respectiv J.S. şi S.I., au provocat scandalul.
Înalta Curte, analizând recursul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulţumit de condamnarea pronunţată de către instanţa de fond, sens în care doreşte a fi avute în vedere declaraţiile numiţilor J.S. şi S.I., precum şi faptul că a fost vorba atât de o provocare, cât şi de o legitimă apărare.
Astfel, aplicând dispoziţiile legale prezentei situaţii, instanţa apreciază că nu este îndeplinită cerinţa referitoare la încadrarea în vreunul din motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege.
De asemenea, aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuent au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului.
Pentru aceste considerente, constatând că niciunul din motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., instanţa va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.S. împotriva Deciziei penale nr. 2/A din data de 16 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2014. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 2186/2014. Penal → |
|---|
