ICCJ. Decizia nr. 2202/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2202/2014
Dosar nr. 106/42/2014
Şedinţa publică din 27 iunie 2014
Asupra contestaţiei la executare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 69 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul H.P.V. cu privire la Decizia penală nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunţată de instanţa supremă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că prin cererea formulată la data de 10 februarie 2014 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. 106/42/2014, în temeiul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., condamnatul H.P.V. a formulat contestaţie la executare, solicitând lămurirea Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 924/42/2012.
Constatând că temeiul contestaţiei la executare invocat de condamnat este cel cuprins în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar instanţa care a soluţionat hotărârea ce se execută este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013 a dispus condamnarea inculpatului H.P.V., infirmând, astfel, Sentinţa penală nr. 52 din 21 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti prin care se dispusese achitarea inculpatului, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat întemeiată excepţia de necompetenţă materială a instanţei, astfel că în baza disp. art. 50 rap. la art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 07 aprilie 2014, sub nr. 106/42/2014.
Asupra contestaţiei la executare formulată de condamnatul H.P.V., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constata următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în rejudecare în fond, după casare, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. anterior şi art. 181 alin. (1) C. pen. anterior achitarea inculpatului H.P.V., pentru infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. anterior şi art. 246 C. pen. anterior întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) C. pen. anterior rap. la art. 91 lit. c) C. pen. anterior a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 1.000 RON.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 445 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea înscrisului declarat fals, respectiv, procura autentificată sub nr. 921 din 21 aprilie 2010 întocmită de Biroul Notarului Public - H.P.V. şi totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a casat în parte Sentinţa penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi rejudecând, a dispus:
În baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la 2 luni închisoare.
În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. anterior a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
De asemenea, în baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Totodată, prin aceeaşi decizie, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare şi plata onorariului parţial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu privire la această decizie condamnatul a formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în motivarea cererii condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen. anterior rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior, a cărei executare a fost suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare.
Menţionează condamnatul în cererea sa, că potrivit art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii, iar acest aspect vizează posibilitatea condamnatului de a-şi exercita drepturile pe durata termenului de încercare. Având în vedere că nu i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, condamnatul a solicitat să se precizeze de către instanţă dacă îşi poate exercita drepturile pe durata termenului de încercare.
De asemenea, condamnatul a solicitat lămurirea deciziei în legătură cu obligaţiile civile pe care le are de îndeplinit, arătând că în dispozitivul deciziei contestate i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din vechiul C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, în condiţiile în care dispoziţiile art. 84 din vechiul C. pen. fac referire la revocarea suspendării condiţionate în cazul neexecutării obligaţiilor civile, iar în cauza de faţă nu a existat şi o acţiune civilă, C.I. constituindu-se doar parte vătămată. Concluzionând, condamnatul a solicitat lămurirea dispozitivul deciziei contestate cu privire la existenţa obligaţiilor civile reţinute în sarcina sa.
Totodată, s-a solicitat lămurirea deciziei, în sensul de a se preciza în sarcina cărei părţi se reţine obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare, apreciind că menţiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii contestate în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale care prevăd că în situaţia în care se dispune condamnarea, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Examinând contestaţia la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 4035 din 17 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. 924/42/2012, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa are în vedere că în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competentă să judece contestaţia este instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, iar nu instanţa de executare, ca în celelalte cazuri de contestaţie.
Aşadar, se constată că prin Decizia penală nr. 4035 din 17 decembrie 2013, contestată în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:
A fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a casat în parte Sentinţa penală nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi rejudecând:
În baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la 2 luni închisoare.
În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 lit. e) C. pen. anterior a condamnat pe inculpatul H.P.V. la o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.
De asemenea, s-a dispus în baza art. 71 C. pen. anterior interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C. pen. anterior a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Totodată, în baza art. 359 C. proc. pen. anterior s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 C. pen. anterior privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei nr. 52 din data de 21 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
S-a mai dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare şi plata onorariului parţial al apărătorului din oficiu în cuantum de 50 RON din fondul Ministerului Justiţiei.
Înalta Curte, analizând cererea de contestaţie la executare de faţă, referitor la pedeapsa accesorie, constată că, în baza art. 71 C. pen. anterior, instanţa de recurs a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei. Deşi condamnarea la pedeapsa închisorii, atrage de drept, potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen. anterior, instanţa de recurs nu a considerat necesară interzicerea dreptului de vot prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. anterior, reţinând că faptele comise de inculpat nu au natura unor infracţiuni care să aducă atingere exercitării acestui drept.
Aşadar, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie aplicată inculpatului H.P.V., Înalta Curte constată că nu există nelămuriri cu privire la această măsură, în cuprinsul deciziei în cauză menţionându-se expres drepturile a căror exercitare a fost interzisă inculpatului, respectiv cele prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior ca şi pedeapsă accesorie, a cărei executare a fost suspendată pe perioada termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Înalta Curte constată că nici solicitarea contestatorului condamnat H.P.V. în sensul precizării obligaţiilor civile pe care le are de îndeplinit nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în condiţiile în care, ca şi consecinţă legală a pronunţării unei soluţii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei, instanţa de recurs s-a conformat dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. anterior, potrivit cărora era obligată să atragă atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, dispoziţii care se regăsesc enumerate cu titlu general în conţinutul art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior.
În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, se constată, de asemenea, că nu sunt aspecte de clarificat pe calea contestaţiei la executare de faţă, având în vedere dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior care prevăd că "în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului". Cum în cazul de faţă a fost admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, rezultă aşadar în baza dispoziţiilor legale precitate, că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de acesta.
Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul H.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 924/42/2012.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul H.P.V. împotriva Deciziei penale nr. 4035 din data de 17 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul 924/42/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2278/2014. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 2192/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
