ICCJ. Decizia nr. 235/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 235/A/2014
Dosar nr. 1331/59/2013
Şedinţa publică din 05 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 14/PI din data de 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de către petentul A.I. împotriva rezoluţiei din data de 06 noiembrie 2013 dată în Dosarul nr. 715/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 20 decembrie 2013 sub nr. 1331/59/2013, petentul A.I. a atacat rezoluţia de respingere plângerii nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a introdus o plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen. înregistrată sub nr. 715/P/2013, iar domnul procuror realizează un fals intelectual consemnând data de 13 decembrie 2013 pentru rezoluţia pe care o prezintă la Oficiul poştal la data de 16 decembrie 2013. Se mai arată că rezoluţia încalcă prevederile art. 10 lit. j) din C. proc. pen. prin nerespectarea celor zece hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, infracţiune precizată la art. 271 C. pen. dar şi dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., infracţiune precizată la art. 254 C. pen.
Petentul a arătat în continuare că a refuzat cercetarea tentativelor de omor, devenind complice şi dovedind că face parte din mafia corupţiei şi a criminalităţii din activitatea judiciară.
Au fost ataşate Dosarele nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 şi nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa reţine, în fapt, următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 fost soluţionată plângerea penală formulată de petentul A.I. împotriva magistratului procuror T.M.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "corupţie" şi de complicitate la tentativă de "omor", prev. şi ped. de art 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin dispunerea neînceperii urmăririi penale faţă de magistratul procuror T.M.V. în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen.
În motivarea rezoluţiei criticată de petent s-a arătat ca plângerea reprezintă un abuz de drept, dovadă a relei-credinţe în exercitarea dreptului de petiţionare întrucât o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, iar în cauză au fost efectuate cercetări şi s-a pronunţat deja o soluţie.
Prin cea de a doua rezoluţie contra căreia a fost formulată plângerea de faţă, şi anume Rezoluţia nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, a fost menţinută soluţia dată prin Rezoluţia nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.
Împotriva Rezoluţiei nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 petentul a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. 1279/59/2013, iar prin Sentinţa penală nr. 6/PI/2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosar nr. 1279/59/2013 a fost respinsă plângerea petentului împotriva acestei rezoluţii.
Ori, în speţă petentul a atacat Rezoluţia nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva Rezoluţiei nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.
În dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., legiuitorul a statuat că plângerea întemeiată pe aceste dispoziţii se formulează împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Rezolvarea plângerii introduse în temeiul art. 275 - 278 din acelaşi cod, de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constituie numai o condiţie prealabilă, obligatorie, prevăzută de lege pentru exercitarea plângerii în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. Prin urmare, în procedura reglementată în art. 2781 C. proc. pen. se verifică numai legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dată iniţial de procuror, respectiv rezoluţia nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.
Prin urmare, plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, prin care a fost, respinsă plângerea petentului împotriva Rezoluţiei nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 nu poate fi considerată o plângere distinctă faţă de cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 1279/59/2013, prin care Curtea de Apel Timişoara a respins plângerea petentului împotriva Rezoluţii nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 2013, obiectul plângerii de faţă constituindu-l Rezoluţia nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 2013.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie (recalificată apel) la data de 19 februarie 2014 contestatorul A.I.
În motivarea contestaţiei a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracţiunilor menţionate în cuprinsul plângerii formulate în faţa Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi fără ca instanţa să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei. A precizat că probele indicate dovedesc corupţia şi criminalitatea existentă în activitatea judiciară din anul 1995.
De asemenea, a considerat că sentinţa atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21 din Constituţia României.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Hotărârile supuse apelului, conform dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentinţele, dacă legea nu prevede altfel.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.
Conform dispoziţiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului.
În cauza de faţă petentul a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă"
În privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor. În limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil apelul formulat de petiţionarul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 14/PI din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 253/2014. Penal. Furtul (art.228 NCP). Furtul... | ICCJ. Decizia nr. 2296/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
