ICCJ. Decizia nr. 2446/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2446/2014
Dosar nr. 12543/95/2011
Şedinţa publică din 4 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 250 din data de 07 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 12543/95/2011, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) a fost condamnat inculpatul C.A. la 11 ani închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani, pedeapsă complimentară pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată şi continuată.
În baza art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani (unsprezece ani) închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 ani, pedeapsă complimentară dispusă a fi executată potrivit art. 66 C. pen. (1969), după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969).
În baza art. 350 C. proc. pen. (1969) a fost menţinută măsura arestării inculpatului (dispusă în lipsă).
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) a fost condamnată inculpata C.M.C. la 12 ani închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) pe o durată de 6 ani, pedeapsă complimentară pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă calificată şi continuată.
În baza art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) a fost condamnată aceeaşi inculpată la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani (doisprezece ani) închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) pe o durată de 6 ani, ce s-a dispus a fi executată potrivit art. 66 C. pen. (1969), după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. (1969) au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c)) C. pen. (1969).
În baza art. 350 C. proc. pen. (1968) a fost menţinută măsura arestării inculpatei (dispusă în lipsă).
În baza art. 348 C. proc. pen. (1968) au fost anulate înscrisurile false precizate la filele 488 - 491 d.u.p., respectiv contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a contratelor de muncă şi statele de plată aferente acestora.
În baza art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. (1968) raportat la art. 998, 1003 C. civ. au fost obligaţi în solidar inculpaţii, fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, respectiv C.A. cu SC G.C. SRL şi C.M.A. cu SC R.S. SRL, la plata sumei de 792.949 lei (170.373 lei către A.J.P.S. Gorj şi 622.576 lei către A.J.O.F.M. Gorj) cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda şi penalităţile aferente până la data plăţii efective către părţile civile.
În baza art. 191 C. proc. pen. (1968) a fost obligat fiecare inculpat la câte 8.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 188/P/2011 din 13 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.A. şi C.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41- 42 C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că inculpatul C.A., în calitate de administrator al SC G.C. SRL P., împreună cu soţia acestuia, inculpata C.M.C., în perioada 2006 - 2011, în mod conjugat, repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a efectuat angajări fictive de persoane, a falsificat decizii de încetare a raporturilor de muncă şi state lunare de salarii şi a folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj şi Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Gorj beneficiind în mod ilegal de subvenţii pentru sine şi indemnizaţii de şomaj şi pentru creşterea copilului pentru alţii, în cuantum total de 792.949 lei.
Din analiza actelor şi probelor administrate în cauză, respectiv: note de constatare întocmite de Garda Financiară - Secţia Gorj şi anexe ale acestora, adrese A.J.O.F.M. Gorj privind prejudiciul şi documente anexate, contractele individuale de muncă şi deciziile de încetare a raporturilor de muncă aferente persoanelor angajate fictiv, statele de plată şi fişele de pontaj întocmite în mod fictiv de către inculpaţi, raport de expertiză contabilă, rapoarte de expertiză tehnică grafoscopică, declaraţiile martorilor ascultaţi în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, respectiv: A.I.G., A.A.J., A.A.R., (...), prima instanţă a reţinut că inculpaţii C.A. şi C.M.C. sunt asociaţi unici şi administratori (încă de la înfiinţare) la SC G.C. SRL P. şi, respectiv, SC R.S. SRL P., ambele înfiinţate de aceştia în anul 2007 şi respectiv 2006 având sediul social în comuna P., satul B., în acelaşi imobil, respectiv la domiciliul acuzaţilor şi având ca obiect principal de activitate în domeniul "lucrărilor de construcţii şi clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", şi respectiv "restaurante".
Prima instanţă a mai reţinut că, referitor la SC G.C. SRL P., Garda Financiară - Secţia Gorj a constatat că pe perioada de funcţionare a acesteia, respectiv aprilie 2007-mai 2010 societatea a avut în total un număr de 46 de angajaţi, persoane angajate în diferite perioade de timp şi pe perioade diferite, ale căror semnături de pe contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a raporturilor de muncă şi statele lunare de salarii cu privire la fiecare salariat în parte difereau între ele, existând suspiciuni că aceste semnături nu aparţineau salariaţilor. Observând documentele de evidenţă contabilă aferente perioadei aprilie 2007 - mai 2010 centralizate lunar în anexa nr. 3 denumită "situaţia comparativă privind subvenţiile încasate, număr de angajaţi şi venituri realizate", s-a constatat că pentru perioada de funcţionare SC G.C. SRL P. a încasat subvenţii în sumă totală de 310.707 lei şi a realizat venituri din prestări servicii în sumă de 110.144 lei, aceste venituri obţinute fiind relativ mici faţă de subvenţia primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca vie.
Referitor la SC R.S. SRL P., administrată de inculpata C.M.C., prima instanţă a constatat că pe perioada de funcţionare a acesteia 01 aprilie 2006 - 31 ianuarie 2011 societatea a avut în total un număr de 74 de angajaţi, persoane angajate în diferite perioade de timp şi pe perioade diferite, ale căror semnături de pe contractele individuale de muncă, deciziile de încetare a raporturilor de muncă şi statele lunare de salarii cu privire la fiecare salariat în parte difereau între ele, existând suspiciuni că aceste semnături nu aparţineau salariaţilor. Analizând documentele de evidenţă contabilă aferente perioadei aprilie 2006 - ianuarie 2011 centralizate lunar în anexa nr. 3 denumită "situaţia comparativă privind subvenţiile încasate, număr de angajaţi şi venituri realizate", prima instanţă a constatat că, pentru perioada de funcţionare, SC R.S. SRL P. a încasat subvenţii în sumă totală de 493.778 lei şi a realizat venituri din prestări servicii în sumă de 366.485 lei, aceste venituri obţinute fiind relativi mici faţă de subvenţia primită pentru acoperirea cheltuielilor cu munca.
Potrivit adresei nr. 3773 din 16 martie 2011 Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a comunicat lista angajaţilor din perioada 2006 - 2011 ai SC G.C. SRL P. rezultând un număr de 45 de persoane, şi respectiv din aceiaşi perioadă ai SC R.S. SRL P. rezultând un număr de 77 de persoane. Cu adresa nr. 4466 din 17 martie 2011 şi situaţiile anexate, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a comunicat că în perioada 2006-2010 cele două societăţi comerciale administrate de inculpaţii C.A. şi C.M.C. au încheiat convenţii cu A.J.O.F.M. Gorj şi au beneficiat de subvenţii în baza convenţiilor încheiate conform art. 80-85 din Legea nr. 76/2002 şi art. 8 din Legea nr. 116/2002 după cum urmează: SC R.S. SRL P. a avut încheiate un număr de 35 convenţii aferente unui număr de 57 persoane pentru care a beneficiat de subvenţii în sumă de 501.670 lei; SC G.C. SRL P. a avut încheiate un număr de 20 convenţii aferente unui număr de 27 persoane pentru care a beneficiat de subvenţii în sumă de 312.878 lei.
Potrivit adresei nr. 10616 din 08 iulie 2011 şi situaţiilor anexate, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a comunicat situaţia sumelor, indemnizaţii de şomaj plus contribuţii sociale aferente de care au beneficiat persoanele care provin de la cele două societăţi comerciale şi pentru care societăţile au beneficiat de subvenţii conform art. 80-85 din Legea nr. 76/2002 şi art. 8 din Legea nr. 116/2002 după cum urmează: SC R.S. SRL P. a avut încheiate un număr de 10 convenţii aferente unui număr de 11 persoane pentru care a beneficiat de subvenţii în sumă de 104.621 lei, iar SC G.C. SRL P. a avut încheiate un număr de 15 convenţii aferente unui număr de 19 persoane pentru care a beneficiat de subvenţii în sumă de 198.370 lei.
Din analiza actelor dosarului, prima instanţa a reţinut că, cei doi inculpaţi C.A. şi C.M.C., în calitate de administratori ai celor două societăţi comerciale, pentru a beneficia în mod ilegal de sume de bani din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cunoscând prevederile din Legea nr. 76/2002 şi din Legea nr. 116/2002, în perioada 2006-2010 au procedat la racolarea în general de persoane din mediul rural cu posibilităţi materiale reduse şi o pregătire precară de viaţă de pe raza comunelor Prigoria, Albeni, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Alimpeşti şi a altor comune învecinate cărora le-au promis angajarea pe o durată nedeterminată de timp ca muncitori necalificaţi în cadrul celor două societăţi comerciale, urmând ca aceştia să beneficieze ulterior de ajutor de şomaj sau indemnizaţie pentru creşterea copilului. Astfel, în decursul anilor 2006 - 2010, aceştia au procedat la angajarea unui număr de 45 de persoane în cazul SC G.C. SRL P. administrată de inculpatul C.A. şi respectiv 77 de persoane în cazul SC R.S. SRL P. administrată de soţia acestuia, inculpata C.M.C.
Dintre aceşti salariaţi, inculpaţii au procedat la angajarea fictivă, încheind contracte individuale de muncă, a unui număr de 27 persoane în cazul SC G.C. SRL P. administrată de inculpatul C.A. şi respectiv 57 de persoane în cazul SC R.S. SRL P. administrată de soţia acestuia, inculpata C.M.C., persoane care se încadrau în prevederile legale şi, fie aveau vârsta de peste 45 de ani, fie sub 25 de ani, care în realitate nu au prestat activităţi ca salariaţi ai societăţilor comerciale administrate de cei doi inculpaţi. Pentru cele 84 de persoane cei doi administratori au încheiat convenţii în baza prevederilor celor două acte normative, solicitând şi beneficiind de subvenţiile oferite angajatorului de A.J.O.F.M. Gorj pentru faptul că au angajat persoane din categoriile de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordă facilităţi financiare în vederea stimulării ocupării forţei de muncă. Cuantumul subvenţiilor acordate pentru anii 2006 - 2010 de către A.J.O.F.M. Gorj şi virate lunar direct în contul bancar al societăţilor a fost de 198.370 lei, în cazul SC G.C. SRL P. administrată de inculpatul C.A. şi de 104.621 lei în cazul SC R.S. SRL P. administrată de soţia acestuia, inculpata C.M.C.
În conformitate cu situaţiile înaintate de A.J.O.F.M. Gorj persoanele pentru care cele două societăţi comerciale au beneficiat de subvenţii în baza Legii nr. 76/2002 şi Legii nr. 116/2002 sunt: F.E., T.C.D., T.R.C., (...) în cazul SC G.C. SRL P.
Martorii C.A.G., A.D., P.C.L., T.M.L., S.M. şi P.I.O., deşi au primit indemnizaţii de şomaj (numita T.M.L. chiar şi de 2 ori), nu au avut încheiate convenţii cu A.J.O.F.M. Gorj, astfel încât societăţile comerciale administrate de cei doi inculpaţi nu au primit subvenţii pentru aceste persoane.
În conformitate cu situaţiile înaintate de A.J.P.S. Gorj (adresa nr. 8424 din 23 iunie 2011) persoanele care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului ca urmare a angajării la cele două societăţi comerciale în cauză sunt A.I.E., V.E.A., (...), respectiv 11 persoane, învinuita M.A. nebeneficiind de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului.
Procedându-se la o verificare a celor 30 de persoane care au figurat ca şi angajaţi la cele două societăţi comerciale, pentru care agenţii economici angajatori au beneficiat de subvenţii în condiţiile celor două legi, persoane care ulterior au şi beneficiat de ajutor de şomaj, a celor 6 persoane care au beneficiat de ajutor de şomaj, deşi nu au avut încheiate convenţii, şi a celor 11 persoane care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului s-a stabilit faptul că aceştia, în realitate, nu au prestat nici un fel de activitate ca angajaţi, nu au semnat state de plată şi implicit nu au fost remunerate cu drepturi salariale lunare.
În cazul acestor persoane inculpaţii C.A. şi C.M.C., cunoscând prevederile celor două acte normative, pentru a prejudicia bugetul de stat, pentru a induce în eroare autoritatea competentă care să aloce subvenţiile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi, ulterior, pentru a-şi însuşi sumele de bani virate în contul societăţilor reprezentând aceste subvenţii, au procedat la racolarea acestor 47 de persoane care se încadrau fie sub limita de 25 de ani, fie peste 45 de ani, în general fără posibilităţi materiale, cu o pregătire precară de viaţă şi neîncadrate în muncă, cărora le-au întocmit contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, în general ca şi "muncitori necalificaţi" promiţându-le că la expirarea perioadei pentru care statul oferea această subvenţie, le vor întocmi documentele în vederea obţinerii indemnizaţiilor de şomaj. În acest sens, cei doi inculpaţi, după ce au întocmit în mod fictiv contracte individuale de muncă pe o perioadă nedeterminată în general ca şi "muncitori necalificaţi" au înregistrat aceste contracte la I.T.M. Gorj şi i-au condus pe noii angajaţi la A.J.O.F.M. Gorj unde au încheiat cu agenţia convenţii pentru acordarea de subvenţii în baza celor două acte normative, însă, în realitate, cele 47 de persoane "angajate", nu au prestat nici un fel de activitate specifică calităţii de salariat la vreuna din cele două societăţi comerciale, respectiv o activitate continuă, cu un program de lucru şi o remuneraţie lunară, majoritatea dintre ei neprestând nici un fel de activitate, iar o parte au prestat doar activităţi sezoniere şi sporadice în gospodăria inculpaţilor.
Cu toate acestea, pentru fiecare dintre "angajaţi", în intervalul 2006 - 2011 societăţile administrate de inculpaţi au primit lunar de la A.J.O.F.M. Gorj subvenţii virate în contul bancar al societăţilor comerciale pe care le administrau timp de 12 luni de la data încheierii fiecărei convenţii. Astfel, lunar, inculpaţii întocmeau state de salarii pentru toţi salariaţii, inclusiv cei 47 aflaţi în litigiu, unde fie au semnat în locul acestora imitându-le semnătura, fie au scris numele în clar, atestând în mod fals că angajaţii şi-au primit lunar, în numerar, drepturile salariale nete, deşi, în realitate, aceste sume de bani au fost extrase lunar şi însuşite de către inculpaţi, fiind apoi folosite în scopuri personale. S-a reţinut că, deşi din punct de vedere contabil aceste sume de bani au figurat ca şi cheltuieli salariale lunare plătite angajaţilor, aceasta era o modalitate de însuşire a subvenţiilor acordate de stat.
S-a arătat că activitatea angajării şi activităţilor desfăşurate de cei 47 de salariaţi aflaţi în litigiu este probată atât prin declaraţiile majorităţii acestor persoane care au recunoscut că fie nu au desfăşurat niciun fel de activitate, fie au desfăşurat activităţi sporadice ca zilieri în gospodăria inculpaţilor, cât şi prin concluziile celor două rapoarte de expertiză, grafoscopică şi contabilă, dispuse şi efectuate în cauză.
Totodată, s-a arătat că, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă fără putinţă de contrazicere că după începerea cercetărilor în prezenta cauză inculpaţii C.A. şi C.M.C. au încercat să influenţeze persoanele care au figurat în mod fictiv ca angajate la cele două societăţi comerciale să declare în fals organelor de poliţie că au desfăşurat activitate ca şi salariaţi şi că au primit drepturile salariale cuvenite. Elocvent este cazul martorei R.I.F. căreia inculpata C.M.C. i-a înmânat un bileţel scris de inculpată în care partea era instigată să declare în mod ireal organelor de poliţie că a lucrat în cadrul societăţii comerciale în două schimburi cu mai multe persoane, menţionându-se numele acestora, intervalele orare şi suma cu care aceasta ar fi fost remunerată lunar, şi de asemenea cazul numitei A.A.J.
S-a mai reţinut că, în cursul urmăririi penale, dat fiind faptul că inculpaţii C.A. şi C.M.C. s-au sustras cercetărilor, în vederea efectuării expertizei grafoscopice şi obţinerii modelelor de comparaţie cu privire la scrisul olograf şi semnăturile inculpaţilor, organele de poliţie au ridicat probe de scris de la O.N.R.C. Gorj şi Primăria com. P., care au fost folosite în cauză pentru analiza criminalistică şi formularea concluziilor solicitate de organul de cercetare penală.
Referitor la cuantumul prejudiciului, prima instanţă a reţinut că potrivit probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză contabilă dispusă şi efectuată în cauză, în urma convenţiilor încheiate între A.J.O.F.M. Gorj şi cele două societăţi comerciale administrate de inculpaţi în perioada 2006 - 2011, în conturile acestora s-au virat sume reprezentând subvenţii potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, prin deducerea de către angajator din suma reprezentând contribuţia angajatorului prevăzută la art. 26 din aceiaşi lege, suma totală, virată în conturile bancare fiind de 302.991 lei, defalcată în 198.370 lei pentru SC G.C. SRL P. şi 104.621 lei pentru SC R.S. SRL P., acestea fiind extrase din evidenţele contabile ale societăţilor comerciale şi din evidenţele puse la dispoziţia expertului contabil de către A.J.O.F.M. Gorj. La aceste subvenţii se adaugă indemnizaţiile de şomaj în valoare totală de 186.755 lei, defalcate în 127.789 lei pe SC G.C. SRL P. şi 58.966 lei pentru SC R.S. SRL P., de care au beneficiat cele 30 de persoane care au figurat ca angajate fictiv în cadrul celor două societăţi comerciale. Cu privire la indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului, A.J.P.S. Gorj (Agenţia Judeţeană Pentru Prestaţii Sociale Gorj) a achitat în mod necuvenit la un număr de 11 persoane, provenite de la cele două societăţi comerciale, suma totală de 170.373 lei.
Prima instanţă a constatat că în perioada 2006 - 2011 SC R.S. SRL P. a realizat venituri din două surse, şi anume, din activităţile prestate şi din comerţ, ponderea cheltuielilor salariale raportate la venituri fiind de 51%, în timp ce SC G.C. SRL P. a realizat venituri numai din prestări servicii, ponderea cheltuielilor salariale raportate la venituri fiind de 260%. În aceiaşi ordine de idei, s-a reţinut că folosirea numărului de salariaţi arătaţi ţinând cont că au fost luni când nu s-au realizat venituri se caracterizează ca o activitate ineficientă şi nerentabilă, cheltuielile salariale depăşind de două ori şi jumătate veniturile realizate în cazul lui SC G.C. SRL P..
În urma probelor administrate s-a constatat că productivitatea muncii celor două societăţi comerciale este nulă, din moment ce numai cheltuielile salariale sunt cu mult mai mari faţă de veniturile realizate, întrucât sursa principală de venituri din care s-au finanţat aceste cheltuieli salariale o reprezintă veniturile din subvenţiile acordate de A.J.O.F.M. Gorj, nu cele din activitatea economică desfăşurată. Or, rentabilitatea întreprinderii în economia de piaţă este reprezentată de capacitatea acesteia de a degaja un excedent financiar din activitatea prestată şi nu de a produce cu 47 de angajaţi (la care se adaugă şi ceilalţi salariaţi legali şi real angajaţi care nu intră sub incidenţa Legii nr. 76/2002 şi Legii nr. 116/2002 şi nu fac obiectul cauzei penale, totalul angajaţilor celor două societăţi comerciale fiind de 120 de salariaţi) venituri de câteva ori mai mici doar decât cheltuielile salariale, fără a face referire şi la celelalte cheltuieli cu materialele, materiile prime, furnizorii, întreţinere, utilităţi, taxe, impozite etc.
Concluzionând, s-a reţinut că cei doi inculpaţi, nu au urmărit să rentabilizeze activitatea celor două societăţi comerciale şi să obţină o producţie efectivă şi un profit legal şi real, care în final este scopul pentru care se înfiinţează un agent economic, ci numai să creeze o aparenţă de activitate, să angajeze în mod fictiv un număr de 47 de persoane, angajări care nu se justifică din punct de vedere economic, pe seama cărora să obţină de statul român în mod fraudulos subvenţii pe care ulterior să şi le însuşească sub pretextul că au achitat acestora drepturi salariale. în condiţiile unei activităţi reale, în care cei doi inculpaţi ar fi urmărit atingerea obiectului de activitate al celor două societăţi comerciale şi implicit rentabilizarea activităţii prestate de salariaţi, aceştia ar fi căutat să angajeze cât mai puţine persoane care să aducă cât mai multe venituri, nu cât mai mulţi salariaţi care să genereze cheltuieli cu salariile duble sau triple faţă de veniturile produse.
În ceea ce priveşte cuantumul total al prejudiciului adus bugetului de stat prima instanţă şi-a însuşit concluziile expertului contabil potrivit cărora acesta se compune din suma de 622.576 lei, total prejudiciu adus A.J.O.F.M. Gorj şi 170.373 lei, total prejudiciu adus A.J.P.S. Gorj, prejudiciul total adus bugetului de stat în prezenta cauză de cei doi inculpaţi fiind de 792.949 lei. întrucât, aşa cum s-a mai arătat, încă de la începutul cercetărilor din această cauză cei doi inculpaţi s-au sustras şi ulterior au fost arestaţi în lipsă, rapoartele de expertiză judiciară, cea contabilă şi cea grafoscopică, au fost aduse la cunoştinţa apărătorilor aleşi, aceştia neformulând obiecţiuni.
Prima instanţă a reţinut fără echivoc că, răspunzători de crearea acestui prejudiciu sunt inculpaţii C.A. şi C.M.C. care au întocmit contracte individuale de muncă celor 47 de persoane, atestând ulterior în mod fictiv că aceştia au desfăşurat activităţi în cadrul societăţii administrate de ei, fapt ce a permis acestor persoane să beneficieze de indemnizaţii de şomaj şi indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, prin deplasările efectuate cu salariaţii în cauză la A.J.O.F.M. Gorj şi I.T.M. Gorj, prin solicitarea actelor de identitate, a copiilor de pe cărţile de muncă şi adeverinţe medicale (unde a fost cazul) şi prin semnarea contractelor individuale de muncă, inculpaţii creând convingerea persoanelor racolate că sunt angajaţi ai uneia din cele două societăţi. în acelaşi context, s-a apreciat că prestarea unor activităţi sporadice pentru perioade scurte de timp în gospodăria inculpaţilor, când erau remuneraţi "cu ziua" a întărit convingerea unora dintre salariaţi că sunt îndrituiţi să beneficieze de indemnizaţie de şomaj sau indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului după ce au fost desfăcute contractele individuale de muncă de către angajatori, această convingere fiind subiectivă şi raportată strict la condiţia socială şi pregătirea de viaţă precară a acestor persoane, care nu cunosc perioada de timp şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ajutor de şomaj sau indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului.
Cei doi inculpaţi, însă, în calitate de administratori de societăţi comerciale, de angajatori, de părţi contractante în convenţiile încheiate cu A.J.O.F.M. Gorj şi beneficiari ai subvenţiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, au cunoscut pe deplin actele normative în materie de care au abuzat şi pe care le-au speculat şi folosit pentru obţinerea de avantaje materiale pentru sine în mod fraudulos, respectiv a subvenţiilor primite în sumă de 367.093 lei, şi pentru altul, respectiv indemnizaţiile de şomaj primite de salariaţii în litigiu, în sumă de 255.483 lei care cuprind şi contribuţiile aferente acestor indemnizaţii (CAS de 31,3% şi CASS în sumă de 5,5%) şi indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului în sumă de 170.373 lei, în total suma de 792.949 lei. Potrivit declaraţiilor martorilor (învinuiţi 47, 11 beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului şi 36 beneficiari de indemnizaţie de şomaj), ulterior desfacerii contractelor individuale de muncă, inculpaţii C.A. şi C.M.C. i-au contactat şi le-au înmânat acestora adeverinţe din cuprinsul cărora rezulta în mod fictiv faptul că fiecare dintre aceste persoane a desfăşurat activitate ca salariat în cadrul uneia dintre cele două societăţi comerciale şi este îndrituit astfel să obţină indemnizaţiile solicitate. Cu aceste adeverinţe false eliberate de cei doi inculpaţi, cele 47 de persoane s-au adresat A.J.O.F.M. Gorj şi respectiv A.J.P.S. Gorj unde au constituit câte un dosar personal la care au ataşat aceste înscrisuri solicitând acordarea de indemnizaţie pentru şomaj şi respectiv indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului. În urma aprobării cererilor aceştia au beneficiat de indemnizaţii de şomaj în sumă totală de 255.483 lei care cuprind şi contribuţiile aferente acestor indemnizaţii (CAS de 31,3% şi CASS în sumă de 5,5%) şi indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului în sumă totală de 170.373 lei.
Sub aspectul laturii civile instanţa a reţinut că, prin adresa nr. 8424 din 23 iunie 2011, A.J.P.S. Gorj a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 170.373 lei, reprezentând cuantumul sumelor încasate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului solicitate de cele 11 persoane în cauză şi, prin adresa nr. 10616 din 08 iulie 2011 A.J.O.F.M. Gorj, a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 255.483 lei, reprezentând indemnizaţiile de şomaj încasate în mod fraudulos de către angajaţii celor două societăţi comerciale şi suma de 367.093 lei, reprezentând subvenţiile încasate în mod necuvenit de cele două societăţi comerciale, suma totală fiind de 622.576 lei.
S-a arătat că inculpaţii s-au sustras încă de la început cercetării penale, motiv pentru care prin încheierea nr. 36 din 28 august 201 a Tribunalului Gorj pronunţată în Dosarul nr. 10893/95/2011 au fost arestaţi pe o perioadă de 30 zile, măsura preventivă nefiind încă pusă în executare!
Prima instanţă a considerat că nu pot fi primite apărările formulate prin apărătorii lor aleşi potrivit cărora inculpaţii au acţionat separat, fiecare în funcţie de societate sa şi în consecinţă prejudiciul trebuie defalcat pentru fiecare societate şi faţă de care s-ar impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune în formă calificată în una mai puţin gravă, având în vedere că, din probele administrate în cauză, respectiv din raportul de expertiză grafoscopică, a rezultat că în mai multe cazuri inculpata C.M.C. a falsificat decizii de încetare a contractelor individuale de muncă şi state lunare de plată cu privire la angajaţi ai firmei administrate de soţul său şi invers, inculpatul C.A. a falsificat astfel de documente cu privire la angajaţi ai firmei administrate de soţia sa, împrejurare care demonstrează că aceştia au acţionat împreună şi conjugat pentru prejudicierea bugetului de stat. Astfel, s-a apreciat că nu se poate vorbi despre disjungerea activităţi infracţionale şi implicit a cuantumului prejudiciului, întrucât cei doi inculpaţi au acţionat conjugat, elaborat, planificat, sub forma complicităţii materiale şi morale, anterioară şi concomitentă, nemijlocită, comisivă şi în forma proprie, aceştia săvârşind cu intenţie faptele, realizând între ei o coeziune psihică de la autor la complice.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpaţilor C.A., care în calitate de administrator al SC G.C. SRL P., împreună cu soţia sa, inculpata C.M.C. administrator al SC R.S. SRL P., în perioada 2006 - 2011, în mod conjugat, repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au efectuat angajări fictive de persoane, au falsificat decizii de încetare a contratelor individuale de muncă şi state lunare de salarii şi au folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj şi Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Gorj beneficiind în mod ilegal de subvenţii pentru sine şi indemnizaţii de şomaj şi pentru creşterea copilului pentru alţii, în cuantum total de 792.949 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost stabilite inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), referitoare la pericolul social concret al faptelor, raportându-se la modalitatea de săvârşire a acestora, cuantumul prejudiciului foarte ridicat, multitudinea actelor materiale (firma inculpatei C.M.C. angajând 57 persoane, iar inculpatul C.A. 27 persoane), împrejurările în care acestea au fost comise, dar şi aspectele privind persoana inculpaţilor, mai exact atitudinea postfactuală a acestora, sustrăgându-se urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.
În acest context, prima instanţă a reţinut că semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c C. pen. (1969) nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză şi nici nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), întrucât inculpaţii nu a încercat recuperarea prejudiciului, aşa încât s-a apreciat că scopul pedepselor prevăzute de art. 52 C. pen. (1969) poate fi atins numai prin stabilirea unor pedepse privative de libertate orientate către minimum special.
Având în vedere dispoziţiile art. 215 alin. (5) teza finală C. pen. (1969) instanţa, potrivit art. 65 C. pen. (1969), a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complimentară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), respectiv de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 5 şi, respectiv, 6 ani ce va fi executată, potrivit art. 66 C. pen. (1969), după executarea pedepsei principale cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aplicarea numai a acestei pedepse complimentare respectând principiul proporţionalităţii, neimpunându-se şi interzicerea altor drepturi.
Întrucât cele două fapte reţinute în sarcina fiecărui inculpat au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. (1969), prima instanţă, potrivit art. 34 lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, respectiv 12 ani (inculpata C.M.C.), dispunând ca inculpaţii să execute şi pedeapsa complimentară. Având în vedere pedeapsa rezultantă privativă de libertate aplicată fiecărui inculpat, prima instanţă a aplicat acestora şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. (1969), dată fiind calitatea de administrator a acestora pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În privinţa măsurii preventive, prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 36 din 28 august 2011 a Tribunalului Gorj pronunţată în Dosarul nr. 10893/95/2011 au fost arestaţi pe o perioadă de 30 zile, în lipsă reţinându-se în hotărâre că în cauză la data respectivă au existat temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) şi f) C. proc. pen. Având în vedere atitudinea inculpaţilor care s-au sustras în totalitate cercetării judecătoreşti dar şi urmăririi penale, aceştia nefiind încă încarceraţi, s-a apreciat că aceste temeiuri subzistă, motiv pentru care, instanţa, potrivit dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive dispusă în lipsă.
Totodată, potrivit art. 348 C. proc. pen., prima instanţă a anulat următoarele înscrisurile false întocmite, astfel cum au fost indicate în sentinţă.
Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că prejudiciul în sumă de 792.949 lei produs părţilor civile nu a fost recuperat, motiv faţă de care în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. (1968) raportat la art. 998, 1003 C. civ. a obligat în solidar inculpaţii, fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, respectiv C.A. cu SC G.C. SRL şi C.M.A. cu SC R.S. SRL, la plata sumei de 792.949 lei (170.373 lei către A.J.P.S. Gorj şi 622.576 lei către A.J.O.F.M. Gorj) cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda şi penalităţile aferente până la data plăţii efective către părţile civile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL prin administrator C.A., SC R.S. SRL prin administrator C.M. şi inculpaţii C.A. şi C.M.C.
În motivele de apel formulate de partea civilă s-a arătat că instanţa de fond a obligat inculpaţii la plata sumei de 622.576 lei despăgubiri civile, reprezentând indemnizaţie de şomaj şi contribuţii virate precum şi subvenţii de care au beneficiat cele două societăţi comerciale. S-a arătat că suma solicitată de partea civilă reprezintă prejudiciul doar pentru 36 persoane care nu au lucrat efectiv, însă instanţa a dispus anularea a 84 de contracte de muncă persoane care au beneficiat de subvenţionarea locurilor de muncă. Totodată, s-a solicitat instanţei să stabilească dacă pentru suma reprezentând indemnizaţie de şomaj trebuie să fie obligaţi inculpaţii sau ar trebui să fie recuperată de la persoanele care au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, iar sumele reprezentând contribuţii aferente indemnizaţiilor de şomaj ar trebui să fie recuperate de la Casa judeţeană de Pensii Gorj şi de la Casa Judeţeană de Asigurări de sănătate Gorj sau de la inculpaţi. S-a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor deţinute de inculpaţi.
În motivele de apel formulate de inculpaţi, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia, arătându-se că instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen. (1969) şi nici dispoziţiile art. 861 C. pen. (1969), iar pedeapsa aplicată de este prea aspră, în contextul în care nu au fost avute în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatei şi nici împrejurările care atenuează răspunderea penală, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi gradul de pericol social concret, faptul că inculpaţii nu au antecedente penale. S-a apreciat că în cauza pot fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen. (1969) deoarece inculpata doreşte să recupereze prejudiciului, precizându-se că nu s-au contestat sumele la care a fost obligată constând în subvenţii pentru cele două societăţi, ci doar sumele reprezentând indemnizaţii de şomaj, pentru creşterea copilului şi plăţi CAS. S-a arătat că se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ce poate asigura inculpatei posibilitatea recuperării prejudiciului.
În concluziile scrise formulate pentru inculpaţi de avocat P.I. s-a solicitat achitarea acestora în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), întrucât faptele nu au fost săvârşite cu intenţie, având în vedere că nu s-a făcut dovada inducerii în eroare a salariaţilor, aceştia deplasându-se la A.J.O.F.M. Gorj unde au semnat contractele de muncă, iar o parte din angajaţi au efectuat activităţi specifice contractului de muncă pentru care au fost remuneraţi de către societăţile angajatoare. S-a arătat, totodată, că verificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior a fost pur formală, acesta neverificând că nu s-a prezentat materialul de urmărire penală fiind incidente dispoziţiile art. 194 alin. (4) C. proc. pen. (1968). S-a invocat excepţia nulităţii absolute a rechizitoriului fiind obligatorie prezentarea materialului de urmărire penală, trebuind a fi adus la cunoştinţa apărătorilor inculpaţilor în cazul în care aceştia nu au fost prezenţi în cursul urmăririi penale. De asemenea, era obligatorie întocmirea unui proces verbal cu privire la încunoştinţarea apărătorului despre materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 275 şi art. 250 - 254 C. proc. pen. (1968).
S-a mai solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea rejudecării fondului şi administrării probatoriului solicitat de inculpaţi şi respins de instanţă, respectiv o nouă expertiză contabilă pentru calcularea contribuţiilor datorate de angajator, contribuţiile reţinute şi virate ale angajaţilor suma finală de care a beneficiat fiecare persoană şi drepturile salariale ale persoanelor ale căror contracte de muncă nu sunt considerate fictive.
Într-o altă teză s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (1969) întrucât răspunderea este personală, iar prejudiciul pentru fiecare este sub 200.000 lei.
Într-o ultimă teză s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate, apreciindu-se că se poate reţine circumstanţa prevăzută de art. 74 C. pen. (1969), întrucât inculpaţii doresc recuperarea prejudiciului produs, iar în cauză se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. (1969). Totodată, s-a arătat că, în mod greşit s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata întregii sume în solidar, întrucât răspunderea este personală, iar, pe de altă parte, aceştia nu datorează sumele încasate de angajaţi cu titlu de indemnizaţii de şomaj pentru creşterea copilului dobânzi şi penalităţi.
Prin Decizia penală nr. 348 din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL prin administrator C.A., SC R.S. SRL prin administrator C.M. şi inculpaţii C.A. şi C.M.C., împotriva Sentinţei penale nr. 250 din data de 07 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 12543/95/2011.
Au fost obligaţi inculpaţi la câte 600 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat, din care câte 300 lei fiecare reprezintă onorariu avocat oficiu, iar părţile responsabile civilmente şi partea civilă la câte 300 lei fiecare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente în sensul că în privinţa rechizitoriului trebuie constatată nulitatea absolută, arătând că neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a materialului de urmărire penală nu atrage sancţiunea nulităţii absolute, întrucât aceasta nu este prevăzută în mod expres în situaţiile enumerate în mod limitativ în dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. (1968), sancţiunea fiind nulitatea relativă în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (1) şi 4 C. proc. pen. (1968), aceasta intervenind numai dacă s-a adus o vătămare drepturilor inculpaţilor ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea rechizitoriului.
Cu privire la îndeplinirea în speţă a obligaţiei de prezentare a materialului de urmărire penală s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 254 C. proc. pen. (1968), întrucât inculpaţii s-au sustras urmăririi penale, acesta fiind unul din temeiurile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia, măsură ce nu a putut fi pusă în executare întrucât inculpaţii nu au putut fi localizaţi, iar în referatul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 259 C. proc. pen. (1968) s-au arătat împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării prezentării materialului de urmărire penală.
Şi apărările în sensul că fapta ar trebui încadrată în dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. proc. pen. (1968) au fost apreciate ca fiind nefondate, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că semnăturile de pe majoritatea contractelor individuale de muncă nu aparţin titularilor, cei doi inculpaţi falsificând majoritatea semnăturilor de pe deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă încheiate în mod fictiv pe numele salariaţilor respectivi, precum şi semnăturile de pe statele de salarii lunare, iar inculpaţii au acţionat atât în calitate de autor cât şi sub forma complicităţii materiale şi morale, săvârşind faptele cu intenţie.
Ca urmare, s-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că faptele inculpaţilor C.A., care în calitate de administrator al SC G.C. SRL P., împreună cu soţia sa, inculpata C.M.C. administrator al SC R.S. SRL P., în perioada 2006 - 2011, în mod conjugat, repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au efectuat angajări fictive de persoane, au falsificat decizii de încetare a contratelor individuale de muncă şi state lunare de salarii şi au folosit aceste înscrisuri prin care a indus în eroare pe reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj şi Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Gorj beneficiind în mod ilegal de subvenţii pentru sine şi indemnizaţii de şomaj şi pentru creşterea copilului pentru alţii, în cuantum total de 792.949 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul asigurărilor sociale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
Instanţa de prim control judiciar a arătat că, întrucât faptele au fost săvârşite în forma unei infracţiuni continuate, încadrarea juridică a fost stabilită în mod corect în raport cu întreg prejudiciul produs prin activitatea infracţională a inculpaţilor.
Totodată, s-a apreciat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite, împrejurările şi modul în care au fost săvârşite faptele dar şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, sustrăgându-se în totalitate cercetării judecătoreşti.
Curtea a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de partea civilă, arătând că instanţa de fond a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la falsificarea a 84 contracte de muncă, aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul actului de sesizare a instanţei, reţinându-se de procuror că inculpaţii au procedat la angajarea fictivă, încheind contracte individuale de muncă, a unui număr de 27 persoane în cazul SC G.C. SRL P. administrată de inculpatul C.A. şi respectiv 57 de persoane în cazul SC R.S. SRL P. administrată de soţia acestuia, inculpata C.M.C., persoane care se încadrau în prevederile legale şi, fie aveau vârsta de peste 45 de ani, fie sub 25 de ani, care, în realitate, nu au prestat activităţi ca salariaţi ai societăţilor comerciale administrate de cei doi inculpaţi. Pentru aceste 84 de persoane cei doi administratori au încheiat convenţii în baza prevederilor celor două acte normative şi au solicitat şi beneficiat de subvenţii oferite de A.J.O.F.M. Gorj angajatorului pentru faptul că au procedat la angajarea unor persoane cu astfel de categorii de vârstă pentru care statul român, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordă astfel de facilităţi financiare în vederea stimulării ocupării forţei de muncă.
Or, ca urmare a acestei situaţii reţinute, s-a apreciat că instanţa de fond a procedat în mod corect la anularea înscrisurilor falsificate, având în vedere concluziile raportului de expertiză grafoscopică, dar şi declaraţiile celor 47 de martori.
Totodată, s-a arătat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond care, având în vedere concluziilor raportului de expertiză contabilă, a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata sumei de 792.949 lei (170.373 lei către A.J.P.S. Gorj şi 622.576 lei către A.J.O.F.M. Gorj) cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda şi penalităţile aferente până la data plăţii efective către părţile civile.
S-a mai arătat că instanţa de fond, în raport şi cu cererea prin care partea civilă a indicat cuantumul prejudiciului, a reţinut că, din cele 84 de persoane, un număr de 4 persoane de la SC G.C. SRL P. şi 35 de persoane de la SC R.S. SRL P. nu au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, iar faţă de 45 de persoane care au beneficiat de ajutor de şomaj pentru 30 din acestea au fost încheiate convenţii în baza legilor menţionate şi au beneficiat implicit şi de subvenţii.
S-a arătat că, deşi partea civilă invocă faptul că de sumele de bani ar fi beneficiat alte persoane decât inculpaţii, infracţiunea de înşelăciune presupune săvârşirea faptei atât în scopul de a obţine pentru sine, cât şi pentru o altă persoană un folos material injust. în raport de situaţia de fapt reţinută, s-a apreciat că, în cauză, având în vedere prejudiciul produs prin fapta inculpaţilor, aceştia acţionând cu intenţie şi producând un prejudiciu părţii civile, s-a dispus în mod corect obligarea inculpaţilor la repararea prejudiciului cauzat, faţă de împrejurarea că pentru celelalte persoane s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, inculpaţii C.A. şi C.M.C. şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL.
Partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj nu a motivat calea de atac promovată.
Prin motivele de recurs formulate, inculpaţii C.A. şi C.M.C. şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL au criticat decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968) având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa de fond apreciind greşit probele. În acest sens, s-a arătat că lipseşte intenţia ca element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, nefiind făcută dovada inducerii în eroare a salariaţilor, ba mai mult, o parte dintre aceştia cunoscând că vor figura ca angajaţi, că vor primi bani, vor beneficia de şomaj ori indemnizaţii pentru creşterea copilului, iar alţii au şi prestat activităţile specifice contractului de muncă, fiind remuneraţi de către societăţile angajatoare. Cu ocazia dezbaterilor aceste critici au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (1968).
Totodată, reiterându-se criticile formulate în apel, s-a invocat excepţia nelegalităţii rechizitoriului, acest aspect nemaifiind susţinut cu ocazia dezbaterilor, în raport de împrejurarea că dispoziţiile art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. (1968) au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care nu vor mai face obiectul analizei instanţei de ultim control judiciar.
O altă critică a vizat respingerea nejustificată de instanţele inferioare a solicitării de efectuare a unei noi expertize tehnice de specialitate contabilă care sa calculeze şi să deducă contribuţiile datorate de angajator, contribuţiile reţinute şi virate ale angajaţilor, suma finală de care a beneficiat fiecare societate în parte şi drepturile salariale ale persoanelor ale căror contracte de muncă nu au fost considerate fictive, apreciindu-se că se impune desfiinţarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării şi a administrării acestei probe.
Apreciind că răspunderea penală este personală, iar prejudiciul pentru fiecare inculpat în parte este sub 200.000 lei, s-a solicitat, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. (1969) totul cu aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (1969), având în vedere că o parte din sumele imputate nu au fost încasate de inculpaţi ci de angajaţi, care, de altfel, au recunoscut acest lucru. S-a arătat că, în mod evident, instanţele inferioare nu au realizat o corectă stabilire a situaţiei de fapt sub aspectul existenţei, naturii şi împrejurărilor în care faptele au fost comise, hotărârea de condamnare neîntemeindu-se pe probe certe de vinovăţie.
În acest sens, s-a arătat că, în mod greşit inculpaţii au fost obligaţi în solidar să restituie şi sumele de bani încasate de angajaţi cu titlu de indemnizaţii de şomaj, pentru creşterea copilului, dobânzi şi penalităţi la aceste sume, în condiţiile în care foştii angajaţi au recunoscut că le-au încasat, acestora revenindu-le obligaţia de a le restitui.
Totodată, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor stabilite, în sensul a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen. (1969), respectiv reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. (1969).
Cu ocazia dezbaterilor, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., apreciindu-se că mai favorabilă inculpaţilor este noua lege penală.
Examinând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că doar calea de atac promovată de inculpaţii C.A. şi C.M.C. este întemeiată, însă în limitele ce vor fi menţionate mai jos, cele declarate de partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Prealabil verificării temeiniciei criticilor formulate, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 11 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin acrul normativ sus menţionat.
2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului,, art. 38510 C. proc. pen. (1968) prevede în alineatul 21, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că doar inculpaţii C.A. şi C.M.C. şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL au depus la dosar în termenul legal motivele de recurs, partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj încălcându-şi obligaţia ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. (1968) prin nemotivarea căii de atac promovate. Ca atare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. (1968), precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi constatând că în cauză nu este incident niciunul din cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, va respinge ca nefondat recursul promovat de partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.
De asemenea, se constată că motivele de recurs formulate de părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL, prin administratori, sunt identice cu cele formulate de inculpaţi, urmând a fi examinate de instanţa de ultim control judiciar odată cu acestea.
Referitor la criticile circumscrise de recurenţi cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) şi care vizează lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţia ca şi componentă a laturii subiective, Înalta Curte apreciază că, prealabil verificării temeiniciei acestor susţineri, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen. (1968) prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.
Astfel, se observă că prin acest act normativ s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Examinând criticile astfel cum au fost detaliate anterior, Înalta Curte constată că, prin formularea acestora, inculpaţii şi părţile responsabile civilmente contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune nu sunt întrunite întrucât salariaţii nu au fost induşi în eroare, aceştia cunoscând că vor figura ca angajaţi, că vor primi bani, vor beneficia de şomaj ori de indemnizaţii pentru creşterea copilului. Or, având în vedere că instanţele inferioare au reţinut că activitatea de inducere în eroare nu s-a realizat asupra salariaţilor, ci a vizat cele două instituţii ale statului ce ulterior s-au constituit părţi civile în cauză, susţinerile formulate nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurenţi nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei penale, Înalta Curte opinează în sensul că, deşi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, se impune analizarea criticilor referitoare la acest aspect prin prisma motivului de recurs reglementat de pct. 172 al textului de lege menţionat, însă numai în ipoteza în care, fără a invoca erori de fapt, se contestă de către recurenţi greşita aplicare a normei de incriminare, din punct de vedere al corespondenţei dintre aceasta şi situaţia de fapt stabilită de instanţele inferioare.
Reprezentând o chestiune de drept, încadrarea juridică a faptei poate fi supusă controlului de legalitate în recurs şi poate fi modificată pe această cale, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), cu condiţia, însă, ca fapta sau faptele să fie primite de instanţa de ultim control judiciar aşa cum au fost stabilite în mod suveran de instanţele de fond, examinarea situaţiei de fapt deja reţinută în cauză (constatarea existenţei sau inexistenţei faptei, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt) şi eventuala modificare a acesteia nemaiputând forma obiectul judecăţii în recurs, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013.
În consecinţă, având în vedere aceste considerente, precum şi împrejurarea că, în speţă, prin solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării circumstanţei agravante prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. (1969), se tinde, în realitate, la modificarea situaţiei de fapt reţinută de Tribunal şi Curtea de apel, recurenţii încercând, practic, să acrediteze ideea că prin fapta comisă nu s-a produs un prejudiciu în cuantumul reţinut de instanţele inferioare, Înalta Curte nu va proceda la examinarea temeiniciei respectivelor susţineri, fiind vorba de chestiuni de fapt, ce nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de recurs, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare.
În ceea ce priveşte susţinerile apărării privind aplicarea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen. (1969), în sensul reindividualizării pedepsei în raportat de circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi, se constată că acestea se puteau circumscrie cel mult cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (1968). însă, ca urmare a modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, aceste susţineri nu mai pot forma obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
Pe de altă parte, având în vedere că, prin motivele formulate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea rejudecării fondului şi administrării probei cu expertiză tehnică de specialitate contabilă pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul adus celor două părţi civile, Înalta Curte arată că nu va putea analiza criticile pe acest aspect, în lipsa unui caz de casare care să permită acest lucru.
3. Înalta Curte constată, însă, că recursurile inculpaţilor C.A. şi C.M.C. sunt întemeiate în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen.
Astfel, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care. nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii ce influenţează răspunderea penală şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii C.A. şi C.M.C.
În acest sens, se constată că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond, soluţie menţinută în apel, pentru comiterea, în formă continuată, a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, faptă care, în noua reglementare, corespunde infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Ca element de noutate, în noul C. pen. s-a renunţat la agravarea pedepsei pentru înşelăciunea care a produs consecinţe deosebit de grave, faptă incriminată în reglementarea anterioară ca variantă agravată, legiuitorul actual înţelegând să sancţioneze făptuitorii cu aceeaşi pedeapsă indiferent de cuantumul daunelor provocate, iar infracţiunea de înşelăciune în convenţii, incriminată anterior de art. 215 alin. (3) C. pen. (1969), a fost inclusă în conţinutul formei tip a infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen.
De asemenea, se constată că potrivit noii reglementări (art. 35 C. pen.), infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect activ, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, situaţie în care faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, având în vedere că în cauză sunt două părţi civile, întrunesc elementele constitutive a câte două infracţiuni de înşelăciune.
Mai mult, se constată că inculpaţii C.A. şi C.M.C. au mai fost condamnaţi şi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. (1969), infracţiune care, în noua reglementare (art. 322 C. pen.), nu a suferit modificări sub aspectul conţinutului constitutiv, ci doar în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator (închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă în vechea reglementare, faţă de închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, potrivit noului C. pen.).
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător (până la 3 ani conform art. 36 C. pen., faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii). însă, această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima, instanţă nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportarea trebuie făcută la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care sunt acuzaţi recurenţii în câte două infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator cu păstrarea aceloraşi criterii de individualizare ce nu mai pot fi cenzurate în recurs, se observă că, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la pedepse rezultante mai reduse decât cele stabilite în temeiul vechii reglementări, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpaţi.
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpaţii C.A. şi C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 348 din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 250 din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj şi, rejudecând, va descontopi pedepsele aplicate inculpaţilor C.A. şi C.M.C. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, iar, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în câte două infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul C.A. la două pedepse de câte 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpata C.M.C. la două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată.
În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpaţii C.A. şi C.M.C. la câte o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului C.A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen., va contopi pedepsele aplicate prin prezenta inculpatei C.M.C. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Va dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 50 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL împotriva aceleiaşi decizii şi, constatând că acestea se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968) le va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 348 din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova- Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 250 din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Gorj şi rejudecând:
Descontopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor C.A. şi C.M.C. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. (1968) schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C.A. şi C.M.C. din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) în câte două infracţiuni prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul C.A. la două pedepse de câte 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpata C.M.C. la două pedepse de câte 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în formă continuată.
În baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpaţii C.A. şi C.M.C. la câte o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta inculpatului C.A. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta inculpatei C.M.C. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj şi părţile responsabile civilmente SC G.C. SRL şi SC R.S. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentele părţi responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2444/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat... | ICCJ. Decizia nr. 2448/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
