ICCJ. Decizia nr. 2464/2014. SECŢIA PENALĂ. Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2464/2014
Dosar nr. 15227/63/2011
Şedinţa publică din 05 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 346 de la 20 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 15227/63/011, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.E., din infracţiunea prev. de art. 264 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen şi art. 264 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.E. (fiul lui M. şi C., născut în com. Săbăoani, jud. Neamţ, cu domiciliul în Craiova, str. S., jud. Dolj şi reşedinţa în com. Orodel, sat Cornu, jud. Dolj, studii 12 clase şi şcoala de subofiţeri, ajutor de şef de post la Postul de Poliţie Orodel, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale) la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 264 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare; în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate anterior inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen., mai puţin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat, respectiv declaraţia dată de C.A.F.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (atât din faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul cu nr. 524/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost trimis în judecată inculpatul C.E. (în stare de libertate), pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în formă continuată prev. de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen şi a infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., constând în aceea că inculpatul are calitatea de ajutor de şef de post la Postul de Poliţie al comunei Orodel, precum şi calitatea de lucrător de poliţie judiciară, dar şi cea de poliţist rutier.
În noaptea de 8/9 mai 2010, făptuitorul Ş.E.Ş. a fost implicat în producerea unui accident de circulaţie pe raza localităţii Cornu, com. Orodel. Acesta, fără a poseda permis de conducere şi după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului martorului A.I.M., pe care l-a condus pe drumul public, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, intrând cu acesta în gardul martorului E.A., distrugând 3 stâlpi din beton şi 6 plăci de gard, autoturismul oprindu-se în colţul casei acestui martor.
După producerea accidentului, E.A., precum şi alţi vecini alertaţi de zgomotul produs, au ieşit din locuinţe şi i-au găsit pe cei doi în autoturism, încercând să scoată maşina în afara curţii şi apoi să părăsească locul.
Despre producerea acestui accident a fost informat telefonic inculpatul C.E., aflat în serviciu, care s-a prezentat la locuinţa martorului E. în aproximativ 10 - 15 minute, lângă autoturism găsindu-i pe Ş.E.Ş. şi A.V.M., pe membrii familiei E. şi pe martorii C.P. şi E.M. După ce a purtat o discuţie scurtă cu cei doi tineri Ş. şi A., despre modalitatea în care s-a produs accidentul, cu toate că aceştia s-au încurcat în explicaţii cu privire la identitatea persoanei care a condus autoturismul în momentul accidentului, fără a-i verifica cu aparatul etilotest, i-a condus la sediul Postului de Politie Orodel.
Acolo, inculpatul le-a luat celor doi câte o declaraţie cu privire la modalitatea în care s-a produs accidentul de circulaţie, declaraţiile fiind consemnate personal de către cei doi.
Deşi din conţinutul acestor declaraţii rezulta neechivoc faptul că, anterior producerii accidentului rezultat cu avarierea gardului martorului E., la volanul autoturismului s-a aflat făptuitorul Ş. (acesta punând în funcţiune motorul autoturismului), inculpatul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu rezultate din metodologia privind constatarea şi soluţionarea accidentelor de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, metodologie aprobată de IGP, respectiv nu i-a solicitat conducătorului auto implicat în accident - Ş.E.Ş. - documentul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare şi nu a verificat autenticitatea acestor documente. Totodată, inculpatul nu i-a solicitat acestuia să completeze o declaraţie scrisă, pe un formular tipizat, cu privire la modalităţile concrete în care s-a produs accidentul, nu a identificat martorii oculari ai accidentului, nu i-a audiat şi nici nu l-a testat alcoolscopic pe conducătorul auto.
Inculpatul C.E. a audiat, în noaptea de 8/9 mai 2010, pe făptuitorul Ş. şi pe martorul A., iar în ziua următoare, făptuitorul Ş. l-a contactat telefonic pe un prieten al său, învinuitul C.A.F., căruia i-a cerut să meargă împreună cu el la Postul de Politie Orodel şi să declare că, în momentul producerii accidentului, se afla la volanul autoturismului.
În data de 9 mai 2010, inculpatul C.E., fără a respecta atribuţiile prevăzute în metodologia sus-menţionată, a eliberat autorizaţia de reparaţie a autoturismului cu seria 001 pe numele lui A.V.M., fără a respecta dispoziţiile legale referitoare la eliberarea acesteia.
În data de 10 mai 2010, numitul C. s-a prezentat la Postul de Poliţie al comunei Orodel, unde a completat declaraţia tip de producere a accidentului în care a fost implicat autoturismul lui A., pe acest formular tipizat, inculpatul C.E. completând datele referitoare la identitatea persoanei care declară, avariile existente la autoturism, precum şi datele referitoare la autorizaţia de reparaţie emisă, falsificând data declaraţiei (cu data de 09 mai 2010), pentru a justifica emiterea autorizaţiei de reparaţie a autoturismului în data respectivă.
Deşi din coroborarea tuturor declaraţiilor date de C., A. şi chiar Ş.E.Ş., a rezultat neechivoc faptul că, în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului s-a aflat făptuitorul Ş.E.Ş. şi avea cunoştinţă de faptul că nu posedă permis de conducere, inculpatul C. nu a întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale şi nu a înregistrat dosarul de cercetare penală privindu-l pe Ş.E.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deşi avea această obligaţie, învinuitul având calitatea de poliţist de politie judiciară.
Ulterior, urmare a unei sesizări făcute de martorul E.A., care a sesizat organele judiciare despre producerea accidentului rutier, au fost efectuate verificări de către Poliţia Municipiului Băileşti, care au concluzionat că, în perioada 8 mai 2010 - 8 iunie 2010, la Postul de Poliţie Orodel, în registrele speciale nu a fost înregistrat niciun dosar penal pentru O.U.G. nr. 195/2002 şi niciun proces-verbal de contravenţie pentru încălcarea normelor rutiere.
Prin neîndeplinirea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu care îi reveneau atât ca lucrător al poliţiei judiciare cât şi ca poliţist rutier, inculpatul C.E. l-a ajutat pe făptuitorul Ş.E.Ş. să scape de tragerea la răspundere penală pentru infracţiunea săvârşită (conducere fără permis).
Prin acelaşi act de inculpare, s-a mai reţinut că, în vara anului 2009, inculpatul C.E. - care avea calitatea de ajutor de şef de post şi cea de poliţist de poliţie judiciară la Postul de Poliţie al comunei Orodel - a fost delegat să efectueze actele de cercetare penală într-o cauză privindu-i pe numiţii B.A.V. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna părţii vătămate S.G.S. Cu ocazia cercetărilor penale, inculpatul C.E. a procedat la audierea părţii vătămate S.G.S., precum şi a martorilor R.I.C. şi S.L. Pe parcursul anchetei penale, inculpatul i-a determinat pe martorii R.I.C. şi S.L. să declare că portmoneul - în care s-au aflat banii, documentele şi cardul bancar al părţii vătămate S.G.S. nu a fost sustras de către numiţii B. şi C., ci că aceste bunuri ar fi fost luate chiar de mama părţii vătămate S.L. pentru a-l împiedica pe fiul său să cheltuie banii în mod nesăbuit.
Astfel pentru ca S.L. să poată recupera banii sustraşi de la cei doi autori ai infracţiunii, i-a cerut acesteia să declare că banii fiului său nu au fost sustraşi, ci că ea însăşi s-a deplasat în noaptea furtului, împreună cu martorul R.I.C., la Craiova, unde a scos din bancomat banii de pe card, astfel că, în declaraţia dată de aceasta în faţa inculpatului C. la data de 11 octombrie 2009, s-a consemnat acest aspect, care nu corespunde realităţii
Acelaşi lucru i l-a cerut inculpatul şi martorului R.I.C., acesta declarând că, în primăvara anului 2010, când a fost chemat de inculpatul C. pentru a da declaraţii într-un dosar penal, acesta i-a cerut ca, în situaţia în care va depune mărturie în legătură cu furtul bunurilor aparţinând părţii vătămate S.G.S., să declare că bunurile, inclusiv cardul bancar, au fost luate de bunica acesteia şi că nu i-au fost furate.
Cu ocazia audierii lor la parchet la datele de 7 februarie 2011 şi respectiv 21 ianuarie 2011, martorii S.L., S.G.S. şi R.I.C. au declarat că inculpatul C. le-a cerut să declare că banii reclamaţi de S.G.S. ar fi fost furaţi, în realitate nu au fost furaţi de B.A., ci că au fost luaţi de către mama lui S.G.S, numita S.L., aspect contrar realităţii.
În şedinţa din data de 27 iunie 2012, instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului dintr-o infracţiune prev. de art. 264 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracţiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 264 alin. (1) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu a fost săvârşită în data de 09 mai 2010, iar cea de la punctul 2 în data de 11 octombrie 2009, acestea având conţinut diferit, astfel că inculpatul nu a păstrat aceeaşi rezoluţie infracţională, fiind vorba despre persoane diferite şi situaţii total diferite, aşa încât nu s-a putut reţine săvârşirea unei infracţiuni unice în formă continuată. În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 2, având în vedere că, prin aceasta, s-a urmărit ajutarea a doi infractori - B.A. şi C.M.-, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., fiind evident că, în acest caz, este vorba de o rezoluţie unică şi de acţiuni identice care realizează fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat următoarea stare de fapt:
În data de 27 mai 2010, martorul E.A. a sesizat organele de poliţie cu faptul că în noaptea de 8/9 mai 2010, un autoturism a intrat în gardul de beton ce-i împrejmuia locuinţa, distrugându-l pe o lungime de cea 10 m. Acesta a arătat că, în respectivul autoturism, se aflau doi tineri care încercau să fugă. Fiind sesizate organele de poliţie cu accidentul, la faţa locului a venit poliţistul C., care după ce i-a identificat pe cei doi tineri, tineri ce nu posedau permise de conducere, i-a condus la postul de poliţie. A treia zi, poliţistul C. împreună cu cei doi tineri şi o altă persoană au venit şi au ridicat respectivul autoturism, deşi martorul s-a opus, spunând că nu este de acord cu mutarea autoturismului înainte de repararea gardului distrus.
Poliţistul i-a dat asigurări că-i va obliga să-i repare gardul, fapt care în realitate nu s-a întâmplat.
Fiind făcute verificări de către Poliţia Municipiului Băileşti, la Postul de Poliţie Orodel s-a ajuns la concluzia că, în registrele speciale, în perioada 08 mai 2010 - 08 iunie 2010 nu apare înregistrat niciun dosar penal pentru O.U.G. nr. 195/2002 şi niciun proces-verbal de contravenţie pentru încălcarea normelor rutiere. Urmare a acestui fapt, au fost declanşate cercetări în cauză, din care a rezultat faptul că cei doi tineri aflaţi în autoturismul care a intrat în gardul de beton aparţinând martorului E.A., se numesc Ş.E.Ş. şi A.I.
Aşa cum a reieşit din declaraţiile martorilor Ş.E., A.I., E.A., C.P. şi E.M., în noapte de 8/9 mai 2010, în jurul orelor 23.20, a avut loc un accident pe raza localităţii Cornu, comuna Orodel, autoturismul C., intrând cu acesta în gardul martorului E.A. Urmare a zgomotului deosebit produs de impact, imediat au ieşit afară să vadă ce s-a întâmplat martorul E., precum şi vecinul său E.M. Cei doi au arătat că în momentul în care au ieşit din casă în autoturism se aflau 2 persoane, una dintre acestea încercând să scoată respectivul autoturism din curtea casei. Martorul E. a declarat că a mai văzut pe drum, în apropiere două fete, pe care nu le-a putut identifica şi care au plecat de la faţa locului în scurt timp. Martorul i-a spus bărbatului aflat la volan să nu mai încerce să scoată maşina pentru că este evident, dat fiind impactul suferit, că nu va reuşi acest lucru.
La scurt timp după producerea accidentului, pe drum a trecut martorul C.P., care a fost rugat de E. să anunţe poliţia, în cca 15 minute din momentul producerii accidentului, la faţa locului venind inculpatul C. Inculpatul i-a întrebat pe cei doi bărbaţi aflaţi în autoturism cui îi aparţine acesta, unul dintre aceştia recunoscând că este al său, şi respectiv cine se afla la volan în momentul producerii accidentului, cei doi indicând o a treia persoană care ar fi părăsit locul.
Inculpatul i-a luat pe cei doi tineri în maşina sa şi au mers la postul de poliţie. Potrivit declaraţiei inculpatului, cei doi martori au fost duşi la sediul politiei, unde li s-au luat declaraţii cu privire la cele întâmplate.
Potrivit declaraţiilor luate martorilor Ş.E.Ş. şi A.I., în data de 9 mai 2010, cei doi ar fi venit în satul respectiv cu autoturismul proprietatea lui A., acesta fiind condus de numitul C.A., care ar fi plecat apoi în comuna Pleniţa, rămânând să se întoarcă să-i ia mai târziu. Fiind frig în maşină, au vrut să dea drumul la căldură, moment în care, deoarece maşina nu era în viteză, a început să se mişte, intrând în gardul imobilului martorului E.A.
Inculpatul a susţinut că, întrucât persoana vinovată de săvârşirea accidentului nu era prezentă, le-a dat drumul celor doi tineri fără a mai efectua cercetări suplimentare, urmând ca a doua zi, în termenul legal de 24 de ore, conducătorul autoturismului să se prezinte singur la poliţie pentru a da declaraţie, fapt care s-a şi întâmplat.
În data de 09 mai 2010, inculpatul a eliberat autorizaţia de reparaţii a autoturismului aparţinând martorului A. Ulterior, după declanşarea cercetărilor, fiind reaudiaţi de organele de cercetare penală, apoi de către instanţă, martorii A.I.M. şi A.C. au susţinut, contrar celor declarate inculpatului C., că în seara respectivă autoturismul a fost condus de către Ş.E.Ş., acesta fiind cel care a produs accidentul în momentul în care a vrut să-l parcheze.
De asemenea, cei doi au declarat că respectivul autoturism ar fi fost condus până în localitatea respectivă de numitul C.A., pentru a evita întocmirea unui dosar penal pe numele lui Ş., acesta neavând permis de conducere.
În vara anului 2009, inculpatul având calitatea de ajutor de şef de post şi cea de poliţist de poliţie judiciară la Postul de Poliţie al comunei Orodel a fost delegat să efectueze actele de cercetare penală într-o cauză privindu-i pe numiţii B.A.V. şi C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în dauna părţii vătămate S.G.S. Inculpatul C.E. a procedat atât la audierea părţii vătămate S.G.S., precum şi a martorilor R.I.C. şi S.L.
Inculpatul a declarat că, întrucât furtul privea atât o sumă de bani cât şi un card bancar, a solicitat unităţii bancare imaginile înregistrate în noaptea respectivă identificând în imaginile respective trei persoane pe care le cunoştea respectiv B.A., B.A.V. şi R.I.C. Fiind invitaţi spre audiere, s-a prezentat doar B.A. care a susţinut că este adevărat că a scos bani de pe respectivul card, dar a făcut acest lucru la cererea mama părţii vătămate S.L. Fiind citată, aceasta din urmă s-a prezentat şi a recunoscut că le-a cerut celor trei să o ajute să scoată bani de pe un card pe care nu ştia să-l folosească. După ce a audiat persoanele respective a declinat competenţa soluţionării plângerii respective, întrucât folosirea fără drept a unui sistem electronic nu era de competenţa sa.
În ceea ce priveşte fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că aceasta îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului şi respectiv de fals intelectual, infracţiuni aflate în concurs real.
Astfel, chiar în condiţiile în care accidentul s-ar fi produs în modalitatea descrisă de Ş. şi A., inculpatul avea obligaţia de a-i lua lui Ş.E.Ş. o declaraţie tip cu privire la producerea accidentului, acesta fiind persoana care se afla la volan în momentul producerii accidentului, neavând importanţă într-o primă fază cine condusese respectivul autovehicul până acolo. Pe de altă parte, în condiţiile în care ceilalţi martori prezenţi la faţa locului i-au indicat o altă versiune cu privire la producerea accidentului, acesta avea obligaţie de a le lua şi acestora declaraţii şi de a verifica susţinerile acestuia. Din observarea planşelor foto întocmite la faţa locului a rezultat în mod evident că versiunea prezentată de către cei doi tineri găsiţi în autoturism, nu era una reală. Astfel, pe de o parte se poate observa că locul în care susţin aceştia că ar fi. parcat maşina nu se află într-o pantă fiind aproape la acelaşi nivel cu drumul. Totodată, distanţa din locul unde se susţine că ar fi fost parcată şi până la locul accidentului este suficient de mare, pentru ca în ipoteza în care aceasta ar fi. alunecat pe pantă să poată fi. oprită în timp util, fiind evident că aceasta nu se deplasa cu o viteză foarte mare. Nu în ultimul rând, având în vedere atât avariile produse la autovehicul, cât şi la gardul martorului E. (fiind distruse trei plăci de gard, maşina oprindu-se lângă casă), era evident că aceasta a avut viteză mare cât şi faptul că prin simpla "alunecare" din pantă, în condiţiile în care nu era trasă frâna de mână, nu ar fi putut produce respectivele pagube.
În aceste condiţii, este de netăgăduit că inculpatul, prin toate aceste acte omisive, l-a ajutat pe Ş.E.Ş. să nu fie sancţionat penal (cel puţin pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu avea permis de conducere, deşi din declaraţiile martorilor reiese că acesta este posibil ca în momentul respectiv să de fi aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice).
Şi celelalte activităţi întreprinse ulterior de inculpat au fost în acelaşi sens. Astfel, acesta a acceptat să îl audieze pe presupusul şofer două zile mai târziu (pe data de 10 mai 2010), antedatând declaraţia acestuia, pentru a putea justifica autorizaţia de reparaţie eliberată pe data de 09 mai 2010. Chiar în ipoteza în care acesta aprecia că nu este vorba de o faptă penală, (potrivit susţinerilor inculpatului acesta a apreciat că accidentul s-a produs în afara drumului public), acesta trebuia să încheie un proces-verbal de contravenţie, lucru pe care acesta nu l-a făcut. Din observarea planşelor foto menţionate mai sus, rezultă însă că inclusiv în varianta descrisă de Ş.E.Ş., autoturismul a traversat drumul public, neputând fi reţinută deci apărarea inculpatului potrivit căruia nu se impune sancţionarea acestuia deoarece autoturismul nu s-a aflat pe drumul public.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, prin faptele sale, săvârşite fără vreo înţelegere prealabilă între cei doi, inculpatul a îngreunat urmărirea penală cu privire la fapta săvârşită de către numitul Ş.E.Ş. În modul de desfăşurare a evenimentelor, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acesta realizând că prin ajutorul dat acestuia se va îngreuna sau chiar zădărnici urmărirea penală a acestuia, prevăzând totodată că prin aceasta se va crea o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei urmare pe care dacă nu a dorit-o cel puţin a acceptat-o.
Pentru aceste motive, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte antedatarea declaraţiei date de către martorul C.A., instanţa de fond nu a putut reţine apărarea inculpatului potrivit căruia ar fi vorba de o simplă eroare materială, fapta de a antedata declaraţia martorului C.A., denaturând astfel conţinutul înscrisului oficial respectiv, săvârşită de acesta în timp ce se afla în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, realizând elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.
În ceea ce priveşte fapta reţinută la pct. 2 din rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că şi acesta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., din declaraţiile martorilor S.L., R.I., care se coroborează cu declaraţia luată de către inculpat martorei S.L. în data de 11 octombrie 2009, precum şi cu declaraţia numitului S.G.S., rezultând faptul că inculpatul C. a fost cel care a îndemnat-o pe martora S.L. să declare în mod fals că ea ar fi luat cardul aparţinând fiului acesteia, card pe care apoi l-a dat numiţilor C. şi B. pentru a scoate bani de pe el, sub promisiunea (de altfel reală) că astfel îşi va recupera suma sustrasă de pe respectivul card.
Prin urmare, inculpatul, prin fapta sa a urmărit zădărnicirea aflării adevărului cu privire la sustragerea banilor de pe cardul numitului S.G.S., prevăzând că prin aceasta se va crea o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, urmare pe care a urmărit-o.
Astfel, prima instanţă a apreciat că faptele săvârşite de inculpatul C.E., de a nu-şi îndeplini cu ştiinţă sau a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în scopul exonerării de răspundere penală a numiţilor B.A. şi C.M., întrunesc elemente constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat.
La alegerea pedepselor, precum şi la individualizarea cuantumului acestora, instanţa de fond, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul în care acestea au fost comise, de atitudinea inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor, precum şi datele privind persoana inculpatului, aşa cum au rezultat din actele depuse de acesta în circumstanţiere, dar şi din înscrisurile din care a reieşit că a mai fost anterior sancţionat disciplinar de 4 ori pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
În baza acestor criterii, instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai îndepărtat de minimul special, pentru cele două infracţiuni de favorizare a infractorului, va fi apt să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., motiv pentru care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestei pedepse, s-a considerat necesar ca executarea să se facă în regim de detenţie, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor acestuia, dat de natura şi importanţa valorilor sociale încălcate, şi anume relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de persoane care au influenţe reale sau presupuse asupra lor, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare a condamnatului, dar şi un mijloc de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
În baza art. 348 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat, respectiv declaraţia dată de C.A.F., aflată la dosarul de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul C.E., solicitând desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare, achitarea sa pentru infracţiunile deduse judecăţii, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. b1) C. proc. pen., motivând următoarele: pentru infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. şi art. 264 C. pen., în legătură cu făptuitorul Ş.E.Ş., s-a arătat că inculpatul nu le-a comis, deoarece nu avea competenţa să exercite atribuţii de poliţist rutier, iar în cauză nu s-a dovedit că autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de această persoană; totodată, s-a arătat că declaraţia martorului C.A., a fost antedatată fără intenţie, inculpatul având reprezentarea că nu s-a comis nicio infracţiune şi că înscrisul respectiv va fi folosit pentru repararea autoturismului. S-a arătat de asemenea că nicio persoană nu a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni incriminate de O.U.G. nr. 195/2002, atât C.A. cât şi Ş.E.Ş. fiind sancţionaţi cu amendă contravenţională, concluzionându-se că nu s-a dovedit vinovăţia inculpatului. Pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., referitoare la făptuitorii B.A. şi C.M., s-a arătat că situaţia de fapt a fost reţinută eronat, exclusiv în temeiul declaraţiei lui R.I., aflată cu relaţii conflictuale cu inculpatul, care a instrumentat mai multe dosare penale împotriva martorului; similar în cazul martorei S.L., s-a arătat că aceasta a sesizat comiterea unui furt, pe fondul însuşirii sumei de bani care îi aparţinea fiului său.
Prin Decizia penală nr. 306 din 16 octombrie 2013, Curtea de Apel a respins apelul formulat de inculpatul C.E.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Apelantul inculpat C.E. a fost trimis în judecată pentru comiterea următoarelor fapte:
a) fapta de a fi efectuat verificări, în noaptea de 8/9 mai 2010 privitor la incidentul rutier produs pe raza satului Cornu, com. Orodel (Dolj), soldat cu avarierea gardului împrejmuitor al locuinţei martorului E.A. (care a reclamat prejudiciul astfel produs), cercetările materializându-se în consemnarea declaraţiilor numiţilor Ş.E.Ş. şi A.I.M., date de aceştia în noaptea de 8/9 mai 2010; fapta de a fi audiat pe numitul C.A.F. ca autor al faptei de conducere a autoturismului care a avariat bunul lui E. la data de 10 mai 2010 şi de a antedata declaraţia acestuia la 9 mai 2010, în scopul justificării autorizaţiei de reparaţie a autoturismului cu seria 001 eliberată în 9 mai 2010; s-a reţinut că aceste activităţi au împiedicat identificarea autorului real al incidentului rutier, în persoana lui Ş.E.Ş., consecinţă a comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere, incriminată de dispoziţiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
b) în vara anului 2009, inculpatul a efectuat cercetări asupra faptei de furt a unui card bancar, din domiciliul părţii vătămate S.G., faptă sesizată la data de 06 august 2009, iar cu ocazia audierii martorei S.L. la data de 11 octombrie 2009 a determinat-o să relateze aspecte contrare realităţii, respectiv că instrumentul de plată nu a fost furat, ci retragerile de bani s-au făcut în prezenţa martorei, de către persoane pe care aceasta le-a autorizat - făptuitorii B.A. şi B.An.
Ori, din examinarea probatoriului administrat atât în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţa, cât şi în faza de apel (interogarea inculpatului la termenul din 14 martie 2013 - dosar apel, reaudierea martorului A.I.M. la termenul 18 aprilie 2013, relaţii solicitate la Inspectoratul de Poliţie Dolj referitor la calitatea de poliţist rutier a inculpatului la data de 8/9 mai 2010, ataşarea Sentinţei penale nr. 49 din 10 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Băileşti, prin care au fost condamnaţi inculpaţii B.A.V. şi C.M. pentru furtul săvârşit în daune părţii vătămate S.G.S.; ataşarea Dosarului de urmărire penală nr. 907/P/2011 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti în care s-a emis ordonanţa din 26 iulie 2012, de neîncepere a urmăririi penale a făptuitorului Ş.E.Ş. pentru inf. prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea unei amenzi administrative - copia ordonanţei la dosarul de apel), Curtea a reţinut că situaţia de fapt din cauză a fost corect stabilită de instanţa de fond, apărările apelantului inculpat fiind nefondate, după cum urmează:
Pe de o parte, apelantul inculpat a recunoscut că, în seara de 8/9 mai 2010 a fost solicitat să efectueze investigaţii privitor la un eveniment rutier, intervenit pe raza localităţii Orodel, sat Cornu, în raza de competenţă derivată din calitatea sa de agent, ajutor şef de post, în cadrul Postului de Poliţie Orodel, la locul incidentului inculpatul constatând că nu s-au produs decât pagube materiale, constând în deteriorarea parţială a gardului împrejmuitor a locuinţei martorului E.A.
Totodată, inculpatul a procedat la strângerea de informaţii referitor la identitatea persoanei care a condus autoturismul găsit la locul evenimentului rutier, autovehicul ce prezenta avarii, investigaţiile constând în ascultarea persoanelor prezente: E.A., A.I., C.P. şi Ş.E.Ş. Ori, din analizarea conţinutului declaraţiilor acestor persoane, astfel cum au fost date în faza de urmărire penală, se constată că acestea au prezentat variante diferite, în sensul că: martorii E.A. şi C.P. au susţinut că autoturismul a fost condus de unul dintre cei care coborâseră din autoturism, respectiv de către Ş., în timp ce martorii A. şi Ş. l-au indicat pe numitul C.A. drept persoana care a condus autoturismul până în acel loc, susţinând că s-a speriat şi a fugit de la locul incidentului.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul a procedat la audierea lui C.A. la data de 10 mai 2010, iar nu la data de 09 mai 2010, cum s-a consemnat pe declaraţiile date de acest martor - declaraţia de eveniment rutier aparent redactată pe data de 09 mai 2010 - ora 14:00, din dosarul de urmărire penală; autorizaţia de reparaţie a autoturismului din 09 mai 2010 în care s-a consemnat că se eliberează conducătorului vehiculului, prezent, adică lui C.A., din probele testimoniale administrate (martorii R.I. şi M.V.) rezultând în mod cert că, în data de 09 mai 2010, martorul C.A. s-a aflat în localitatea Straja, cu ocazia serbării banchetului şi că a revenit în comuna Orodel, după ora 19:00.
În aceste condiţii, s-a reţinut că inculpatul a acţionat conform atribuţiilor prevăzute de lege, preluate în fişa postului (cu nr. 71/411 din 05 februarie 2010 emisă de Inspectoratul de Poliţie Dolj - Poliţia mun. Băileşti), respectiv de a desfăşura activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor de infracţiuni; astfel, dispoziţiile art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 18/2002 şi ale art. 31 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, sunt neechivoce privitor la atribuţiile poliţistului de a "desfăşura, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi de a efectua cercetări în legătură cu acestea", "de a legitima şi de a stabili identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale", prevederi care se coroborează cu dispoziţiile art. 202 alin. (4) C. proc. pen. şi ale art. 207 C. proc. pen., referitoare la obligaţiile organului de urmărire penală de "a strânge date cu privire la împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunii, precum şi orice alte date de natură să servească la soluţionarea cauzei", competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare fiind una de ordin general (conform art. 207 C. proc. pen.).
Criticile formulate în apel de inculpat s-au referit la absenţa autorizării de a îndeplini atribuţii de poliţist rutier la data de 8/9 mai 2010, situaţie în care nu avea competenta de a investiga incidentul rutier, însă acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În raport de atribuţiile de serviciu indicate în fişa postului, pentru investigarea infracţiunilor şi contravenţiilor rutiere era necesar un aviz pentru funcţionarea ca poliţist rutier care, formal, consta într-un ordin de zi al conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi care, la data faptelor din prezenta cauză nu a existat, după cum s-a comunicat prin Adresa nr. 21539 din 15 mai 2013 emisă de Inspectoratul de Poliţie Dolj.
Într-o asemenea situaţie, inculpatul nu ar fi avut competenţa de a întreprinde cercetări conform Metodologiei de constatare şi soluţionare a accidentelor de circulaţie rutieră din care au rezultat numai pagube materiale, respectiv de a întocmi documente de constatare (proces-verbal de constatare avarii) şi de a elibera autorizaţie de reparaţie a autoturismului implicat într-un asemenea incident rutier.
Ori, din probele cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, s-a constatat, pe de o parte, că inculpatul a întocmit un proces-verbal de constatare a avariilor datat 09 mai 2010, ora 14:00 în baza căruia a emis autorizaţia de reperării seria 001, în care a menţionat avariile autoturismului proprietatea martorului A.I., pe care acesta a utilizat-o pentru reparaţia vehiculului; pe de altă parte, din procesul-verbal din 08 iunie 2010, a rezultat că, la verificarea Registrului pentru evidenţa proceselor-verbale de contravenţie întocmit de lucrătorii Postului de Poliţie Orodel, la poziţiile 37 - 57, care acoperă datele calendaristice de 08 mai şi 09 mai 2010, nu există înregistrări referitoare la încălcări ale dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002 şi nici privitor la eliberarea autorizaţiei de reparaţie, deşi copia acesteia a fost descoperită în carnetul de evidenţă aflat la sediul Postului de Poliţie (procesul-verbal din 08 iunie 2010, dosar penal).
Faţă de acestea, s-a reţinut că inculpatul a antedatat declaraţia martorului C.A. pentru data de 09 mai 2010, în realitate, declaraţia, fiind dată pe 10 mai 2010, pentru a putea justifica eliberarea autorizaţiei de reparaţie la data anterioară (09 mai 2010), totodată, consemnând în fals şi împrejurarea că martorul C.A.F. a fost persoana care a condus autoturismul marca "C.", proprietatea numitului A.I., producând evenimentul rutier soldat cu pagube materiale.
Totodată, s-a constatat că, împotriva făptuitorului Ş.E.Ş. s-au efectuat cercetări pentru comiterea inf. prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 reţinându-se declaraţia dată de acesta în faţa inculpatului, în calitate de agent de poliţie, din data de 09 mai 2010, prin care recunoştea că, în timp ce autoturismul era staţionat pe drumul public, a pornit vehiculul care, din greşeală, a început să se deplaseze în spate şi s-a oprit în gardul împrejmuitor de la locuinţa martorului E.A., aspecte confirmate şi de martorul A.I.M.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti, învestit cu această cauză, a emis Ordonanţa nr. 907/P/2011 din 26 iulie 2012, prin care se confirma propunerea de neîncepere a urmăririi penale, cu aplicarea unei sancţiuni administrative, conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., reţinându-se că, la data de 08 mai 2010, în jurul orei 22:00, făptuitorul Ş.E.Ş. a condus autoturismul marca "C." din comuna Pleniţa până în comuna Orodel sat Cornu, fără a poseda permis de conducere şi, în aceste condiţii, în jurul orei 0:30, a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.
De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti în faza de apel, martorul A.I.M. a fost reaudiat, relatând că, în realitate, autoturismul a fost luat de către Ş.E.Ş., care a condus vehiculul pe drumul public şi, în acest fel s-a produs incidentul rutier.
În consecinţă, inculpatul şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, având reprezentarea şi acceptând că, prin aceste activităţi, împiedică tragerea la răspundere penală a adevăratului autor al faptei, în persoana numitului Ş.E.Ş., fată de care datele obţinute la locul evenimentului rutier constituiau indicii de săvârşire a unei infracţiuni incriminată de O.U.G. 195/2002. Ori, şi în situaţia în care inculpatul, la data respectivă nu era autorizat să îndeplinească atribuţii de poliţist rutier, avea obligaţia de a înainta organelor de cercetare penală competente un referat asupra actelor premergătoare efectuate în regim de urgenţă.
În aceste condiţii, Curtea a reţinut că este certă săvârşirea faptei prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de către Ş.E.Ş., în raport de care activităţile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., corect reţinută de prima instanţă.
În ceea ce priveşte fapta de furt reclamată de partea vătămată S.G.S. la data de 06 august 2009, s-a constatat că inculpatul, în calitatea sa de organ de cercetare penală, a audiat pe partea vătămată, care reclama furtul, din autoturismul personal parcat în curtea locuinţei şi neasigurat, a unui portmoneu în care se aflau acte de identitate, sume de bani şi un card bancar; de asemenea, în aceeaşi calitate profesională, inculpatul a procedat la audierea martorei S.L., mama părţii vătămate la data de 11 octombrie 2009, consemnând că aceasta a ridicat din autoturismul fiului său portmoneul, că în timpul nopţii de 05/06 august 2009 s-a deplasat în Craiova împreună cu D.I.C., la locuinţa numitei B.A.D. şi, împreună cu aceasta, s-a deplasat la bancomat şi numita B. a extras suma de 2.900 lei, pe care i-a înmânat-o lui S.L.
Ori, din examinarea Sentinţei penale nr. 49 din 10 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Băileşti în Dosar nr. 4115/183/2010, a rezultat că, pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) g) şi i) şi alin. (2) lit. b) C. pen., reclamată de partea vătămată S.G.S. a fi fost săvârşită în noaptea de 05/06 august 2009, au fost condamnaţi inculpaţii B.A.V. (în calitate de autor) şi C.M. (în calitate de complice), la pedepse privative de libertate, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei şi judecării lor în procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., hotărârea fiind definitivă prin Decizia penală nr. 2166/2011 a Curţii de Apel Craiova.
Totodată, s-a constatat că, în această cauză, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, ca urmare a restituirii sumelor de bani sustrase, împrejurare care se coroborează cu declaraţiile date de S.L. şi S.G.S. în prezenta cauză, la datele de 27 august 2010 şi 30 august 2010, aceştia relatând că furtul s-a comis în realitate, însă S.L. fost determinată de inculpat să declare aspecte neadevărate pentru a putea să recupereze prejudiciul de la familia B.
În aceste condiţii, instanţa de fond a reţinut corect fapta inculpatului de a consemna aspecte necorespunzătoare adevărului, în vederea exonerării de răspundere penală a făptuitorilor B.A. şi C.A., condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită în dauna părţii vătămate S.G., această activitate a inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru considerentele expuse anterior, s-a reţinut că toate criticile referitoare la incidenţa prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistenţa, sub aspect material, a faptelor deduse judecăţii), sunt nefondate; similar, în cauză nu a fost reţinută nici incidenţa art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece calitatea profesională a inculpatului constituie un element de agravare a pericolului social concret al faptelor săvârşite, infracţiunile în raport de care s-au comis actele de favorizare fiind infracţiuni de pericol, dar şi de rezultat, având urmări negative asupra patrimoniului unor persoane.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita individualizare a pedepsei, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat corespunzător datele reale şi personale din cauză, că numai, modalitatea de executare în regim privativ de libertate este de natură a conduce la îndeplinirea scopului preventivo-educativ al pedepsei; astfel, din înscrisurile aflate la dosar a rezultat că inculpatului i-au fost aplicate mai multe sancţiuni disciplinare în perioada 2008 - 2010 (conform adresei din 02 martie 2011), pentru abateri precum: neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, comportare necorespunzătoare în societate, de natură a aduce atingere onoarei poliţistului; aceeaşi conduită a fost adoptată de inculpat şi în cursul anului 2011, când a primit o nouă sancţiune disciplinară pentru neglijenţă în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la autorităţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.E., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului, a considerat că se impune achitarea inculpatului, având în vedere că potrivit normei de incriminare, elementul material al laturii obiective presupune un ajutor dat unui infractor, ori în speţă, numitul Ş.E.Ş., persoana pe care se presupune că ar fi favorizat-o, nu are calitatea de infractor. Faţă de acesta din urmă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei pedepse administrative, astfel încât fapta reţinută în sarcina inculpatului nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a infractorului.
A invocat în acest sens, Decizia nr. 2345 din 02 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 2240 din 29 septembrie 1986 a Tribunalului Suprem.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., întrucât a fost vorba doar despre o simplă eroare materială.
Totodată, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece în mod greşit instanţele inferioare au reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului şi fals intelectual. Din probatoriul administrat nu rezultă săvârşirea faptelor de către inculpat.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare, reţinerea art. 81 C. pen., considerând că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare nu este o pedeapsă care să corespundă principiului proporţionalităţii.
Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul formulat în cauză, este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs invocat de inculpat, prin care arată că fapta reţinută în sarcina sa, de favorizare a infractorului nu există având în vedere că potrivit normei de incriminare, elementul material al laturii obiective presupune un ajutor dat unui infractor, ori în speţă, numitul Ş.E.Ş., persoana pe care se presupune că ar fi favorizat-o, nu are calitatea de infractor, faţă de acesta din urmă dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei pedepse administrative, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Norma de incriminare prevăzută de art. 264 C. pen. anterior foloseşte, pentru a determina elementele constitutive ale infracţiunii, termenul de infractor al cărui înţeles, deopotrivă semantic şi juridic, este acela de persoană care a săvârşit o infracţiune, în accepţiunea art. 17 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte reţine că este lipsită de importanţă împrejurarea că persoana favorizată a primit, în temeiul art. 181 C. pen., o sancţiune administrativă, atâta vreme cât s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de către această persoană, calitatea acesteia fiind asimilată noţiunii de "infractor", în accepţiunea termenului prevăzut de art. 264 C. pen.
Pentru a determina calitatea de infractor a unei persoane, instanţa nu se raportează la sancţiunea aplicată, în speţă de natură administrativă şi nu penală, ci la întrunirea cumulativă a condiţiilor privitoare la existenţa infracţiunii. Ori, în speţă, în mod cert persoana favorizată a săvârşit infracţiunea de conducere pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Faţă de acest aspect, Înalta Curte constată că fapta inculpatului de a nu îşi îndeplini cu ştiinţă sau a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în scopul exonerării de răspundere penală a numitului Ş.E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte constată că acestea vizează fie o reapreciere a situaţiei de fapt, fie reindividualizarea pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia.
Înalta Curte aminteşte că aspectele care nu privesc legalitatea unei hotărâri, nu mai pot fi cenzurate în recurs, instanţa de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.
La nivel concret, nu este permisă exercitarea controlului judiciar cu privire la "situaţia de fapt", şi stabilirea efectivă a unei alte situaţii de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept". Astfel, împrejurarea că probatoriul administrat nu este suficient pentru a stabili vinovăţia inculpatului, că acesta a săvârşit fapta de fals intelectual din eroare, că instanţele inferioare nu au reţinut circumstanţe atenuante, nu sunt aspecte pe care instanţa de recurs să le poată analiza şi pe cale de consecinţă, să pronunţe o soluţie de achitare a inculpatului.
În consecinţă, atâta vreme cât instanţa de prim control judiciar, instanţa de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe şi a situaţiei de fapt, a pronunţat o soluţie, motivele de recurs invocate nu permit stabilirea în recurs a unei alte situaţii de fapt şi o reapreciere care să conducă la o altă soluţie.
Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanţa de recurs este învestită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.
În situaţia în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeaşi faptă, dar modifică tratamentul sancţionator, de principiu legislaţiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie şi cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.
Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatului în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi noul C. pen. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acţiunea incriminatoare a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul art. 269 alin. (1) C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) noul C. pen.; a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. în conţinutul art. 321 alin. (1) C. pen.
Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.
Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancţiunile prevăzute de dispoziţiile legii penale noi pentru aceste infracţiuni şi dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Din această perspectivă, realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. pen. este de constatat că fapta adiacentă era pedepsită, la momentul comiterii sale, cu pedeapsa principală a închisorii de la 3 luni la 7 ani, pentru ca, pe parcursul derulării procesului penal să intervină Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., care pentru aceeaşi faptă şi încadrare juridică să prevadă pedeapsa principală a închisorii de la unu la 5 ani sau cu amendă.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., se constată că potrivit vechii reglementări infracţiunea era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit legii noi cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Astfel deşi sub aspect sancţionator legea nouă prevede emite de pedeapsă mai reduse, în cazul infracţiunii de favorizare a infractorului, totuşi Înalta Curte constată că nu se impune aplicarea dispoziţiilor legii noi, legea penală mai favorabilă fiind legea veche. În situaţia aplicării globale a dispoziţiilor legii noi, în considerarea celorlalte instituţii incidente în cauză (infracţiunea continuată, concurs de infracţiuni), s-ar crea inculpatului o situaţie mai grea.
Înalta Curte aminteşte că, în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de control judiciar, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.
Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie, în lipsa constatării incidenţei vreunui caz de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituţionale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen. constată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţa de apel în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2463/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 2534/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni... → |
|---|
