ICCJ. Decizia nr. 255/2014. SECŢIA PENALĂ. Falsul intelectual (art. 289 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 255/A/2014
Dosar nr. 60/59/2014
Şedinţa publică din 11 septembrie 2014
Deliberând, asupra apelului din prezenta cauză, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 60/59/2014, întocmit la data de 07 ianuarie 2014, în Dosarul nr. 638/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a fost trimis în judecată inculpatul R.C.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 289 din C. pen. vechi, reţinându-se că acesta, în calitate de notar public în cadrul B.N.P. Asociaţi R., a autentificat în 03 octombrie 2013 declaraţia notarială întocmită în numele lui A.I., dar care a fost semnată în realitate de soţia acestuia, numita A.V.M., fapt despre care inculpatul avea cunoştinţă.
Prin sentinţa penală nr. 114/PI din data de 22 aprilie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 289 C. pen. (1969) cu aplic. art. 5 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.C.D. la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (1969), cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 C. pen. (1969), având în vedere disp. art. 12 din Legea nr. 187/2012.
În baza art. 83, 84 C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 85 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul, s-a hotărât că va respecta următoarele măsuri:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
f) să nu exercite funcţia de notar public, funcţie de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
A atras atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art. 88 C. pen.
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 256 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor intitulate „Declaraţie” şi „Duplicat declaraţie”, autentificate de notarul public R.C.D., precum şi a celor două paşapoarte eliberate pe numele A.A.I. şi A.I.C., eliberate la data de 04 octombrie 2013 de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş, care constituie corpuri delicte ataşate dosarului.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că, în cadrul procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timişoara, nu au fost ridicate excepţii în legătură cu actul de sesizare a instanţei şi nici în legătură cu legalitatea actelor de urmărire penală, iar prin încheierea din data de 06 martie 2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 638/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală menţionat anterior şi a dispus începerea judecăţii, fixând termen de judecată la data de 20 martie 2014.
La termenul de judecată din 16 aprilie 2014, inculpatul a arătat în faţa instanţei că înţelege să se prevaleze de disp. art. 374 alin. (4), art. 375 coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv doreşte să urmeze procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, arătând, în acelaşi timp, în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei, că recunoaşte în totalitate infracţiunea reţinută în sarcina sa de către organul de urmărire penală şi descrisă în rechizitoriu, respectiv aceea de fals intelectual.
Raportat la acest aspect, instanţa a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca inculpatul să beneficieze de această procedură a recunoaşterii învinuirii, şi, văzând că în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legea procesual penală, în sensul că inculpatul a uzat de această procedură înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după ce i s-au prezentat învinuirile aduse prin rechizitoriu, iar recunoaşterea a vizat întreaga activitate infracţională, inclusiv încadrarea juridică a faptei, instanţa a admis cererea formulată de către inculpat în acest sens.
În legătură cu existenţa infracţiunii de fals intelectual, instanţa a constatat că, la data de 03 octombrie 2013, numita A.V. s-a prezentat la sediul din Lugoj al B.N.P. Asociaţi R., au fost redactate două declaraţii (corpuri delicte ce însoţesc dosarul), întocmite în numele soţului acesteia, numitul A.I., şi pe care numita A.V. le-a semnat în locul soţului său, iar aceste declaraţii vizau exprimarea acordului pentru ca soţia numitului A.I. să întocmească formalităţile necesare eliberării paşapoartelor pentru fiicele lor minore, A.A.I. şi A.I.C. şi pentru ca acestea să călătorească în străinătate cu mama lor, precum şi faptul că acesta solicita autentificarea acestei declaraţii, respectiv că ar fi luat la cunoştinţă de disp. art. 12 din Legea nr. 667/2001.
Motivul pentru care nu s-a prezentat numitul A.I. în faţa notarului public a fost acela că acesta a fost condamnat de Judecătoria Lugoj la o pedeapsă cu închisoarea, iar din cauza acestui aspect, pentru efectuarea formalităţilor de emitere a paşapoartelor minorelor a revenit în România doar numita A.V.M., soţia numitului A.I., aceştia fiind stabiliţi de mai mulţi ani în Italia.
Potrivit declaraţiei numitei A.V.M., numitul A.I. l-a contactat pe inculpatul R.C.D., notar public în municipiul Lugoj, pentru a semna în numele soţului ei o declaraţie pe care notarul public urma să o autentifice şi prin care acesta îşi dădea acceptul pentru eliberarea paşapoartelor şi călătoria minorelor în străinătate.
Numita A.V.M. a mai arătat că, după obţinerea certificatului de naştere al minorei A.I.C., s-a prezentat la data de 03 ocotmbrie 2013 la sediul B.N.P. R.C.D. din Lugoj, având asupra sa copii după cartea de identitate a soţului (expirată) şi după certificatele de naştere ale copiilor şi a semnat în locul soţului ei declaraţia prin care acesta era de acord ca soţia sa să se ocupe de formalităţile necesare eliberării paşapoartelor pentru fiicele lor şi ca acestea să călătorească în străinătate.
Poziţia inculpatului R.C.D. a fost constantă şi pe parcursul urmăririi penale, declarând că a fost contactat telefonic de către numitul A.I., pe care îl cunoştea de mai mult timp, iar acesta l-ar fi rugat să întocmească în numele lui o declaraţie prin care şi-ar fi exprimat acordul pentru ca soţia lui să întocmească formalităţile necesare eliberării paşapoartelor pentru fiicele minore ale soţilor A. şi pentru ca acestea să călătorească în străinătate cu mama lor, declaraţia urmând a fi semnată în locul său de către soţia sa, A.V.M., adăugând că la momentul la care a întocmit declaraţia nu cunoştea motivul pentru care acesta nu putea să vină în România, ulterior aflând că ar fi fost condamnat în România pentru săvârşirea unor infracţiuni.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 noiembrie 2013 întocmit de specialiştii din cadrul I.P.J. Timiş, s-a stabilit că semnăturile depuse pe cele două documente denumite „Declaraţie”, autentificate în 03 octombrie 2013 la rubrica „declarant”, respectiv „semnătură” (în numele lui A.I.) au fost executate de numita A.V.M.
Din coroborarea probelor administrate în cauză (declaraţia inculpatului, declaraţia numitei A.V.M., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi probele cu înscrisuri), instanţa de fond a stabilit starea de fapt dedusă judecăţii, respectiv aceea că inculpatul, la data de 03 octombrie 2013, a autentificat în 03 octombrie 2013 la B.N.P. Asociaţi R., declaraţia notarială întocmită în numele lui A.I., dar care a fost semnată în realitate de soţia acestuia, numita A.V.M., fapt despre care inculpatul avea cunoştinţă.
Potrivit disp. art. 289 din C. pen. vechi, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Raportat la starea de fapt reţinută de către instanţă, se constată că inculpatul R.C.D., prin faptul că a autentificat o declaraţie notarială întocmită în numele lui A.I. şi semnată de o altă persoană, respectiv soţia acestuia, A.V.M., inculpatul cunoscând acest aspect, fiind chiar contactat anterior de către numitul A.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. vechi, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
Având în vedere că toate probele administrate în cauză se coroborează şi a rezultat vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, se impune sancţionarea penală a acestuia întrucât prezumţia de nevinovăţie de care a beneficiat inculpatul a fost răsturnată în speţa de faţă.
La individualizarea judiciară a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile prev. de art. 74 C. proc. pen., gradul de pericol social al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o poziţie de recunoaştere pe parcursul procesului penal şi nu are antecedente penale, cu toate că anterior i s-a mai aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, respectiv o amendă administrativă în cuantum de 500 RON pentru săvârşirea unei fapte similare, fiind scos de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen.
Raportat la toate aceste elemente, instanţa apreciază că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. vechi, instanţa urmând să facă aplicarea art. 5 din noul C. pen., respectiv legea penală mai favorabilă aplicabilă pe parcursul judecăţii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, reglementarea anterioară fiind mai favorabilă inculpatului sub aspectul regimului sancţionator, întrucât, potrivit disp. art. 321 din noul C. pen., care prevăd închisoare de la 1 la 5 ani, limita minimă a fost majorată prin noua reglementare, motiv pentru care instanţa de fond a arătat că va păstra încadrarea juridică inserată în actul de sesizare a instanţei.
De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul, de la începutul cercetărilor, a adoptat o poziţie sinceră, păstrând aceeaşi atitudine pe parcursul procesului penal, iar, în faţa instanţei de judecată, a optat pentru procedura recunoaşterii învinuirii reglementată de art. 374 alin. (4) şi art. 375 şi art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
Cu privire la pedepsele accesorii, instanţa de fond a avut în vedere prev. art. 12 din Legea nr. 187/2012 care prevede că, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, iar, în raport cu acest text de lege s-au aplicat pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. vechi, cu excepţia dreptului de a alege, în condiţiile art. 71 din C. pen. vechi.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea disp. art. 83 din noul C. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, urmând ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere să respecte o serie de măsuri menite să conducă la reeducarea acestuia.
Referitor la aplic. disp. art. 83 şi urm. din noul C. pen., instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de legea procesual penală, respectiv pedeapsa stabilită nu depăşea doi ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu era necesară, dar se impunea supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a se aplica disp. art. 80 din noul C. proc. pen., respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa a apreciat că, în cazul inculpatului R.C.D. nu era aplicabilă această dispoziţie legală, întrucât nu erau întrunite cumulativ condiţiile pentru a putea fi aplicată.
Astfel, instanţa de fond a constatat că infracţiunea nu prezintă o gravitate redusă, având în vedere modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, condiţie impusă de art. 80 lit. a) din noul C. proc. pen., dar nici în raport cu conduita inculpatului avută anterior săvârşirii infracţiunii, întrucât acesta a mai fost sancţionat prin aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 500 RON pentru o infracţiune similară, respectiv infracţiunea de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen., fiind scos de sub urmărire penală prin ordonanţa din 02 decembrie 2009 în Dosarul nr. 458/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel că a mai fost avertizat cu privire la comiterea unor fapte penale, avertizare care nu şi-a atins scopul educativ-preventiv, inculpatul săvârşind o nouă infracţiune, motiv pentru care nu poate fi dispusă măsura renunţării la aplicarea pedepsei.
Potrivit art. 397 din noul C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra restabilirii situaţiei anterioare.
Raportat în concret la situaţia din prezentul dosar, instanţa de fond a constatat că se impune anularea înscrisurilor intitulate „Declaraţie” şi „Duplicat declaraţie”, autentificate de notarul public R.C.D., precum şi a celor două paşapoarte eliberate ca urmare a folosirii declaraţiei pe numele A.A.I. şi A.I.C., eliberate la data de 04 octombrie 2013 de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş, care constituie corpuri delicte ataşate dosarului.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul R.C.D. la pedeapsa mai sus arătată.
Împotriva sentinţei penale nr. 114/PI din data de 22 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat apel, în termenul legal, inculpatul R.C.D.
În memoriul cuprinzând motivele de apel, dar şi cu ocazia dezbaterilor, expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii, inculpatul a solicitat, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond şi achitarea sa în urma aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 181 din C. pen. anterior, întrucât ar fi singura soluţie care l-ar salva profesional, având în vedere că instanţa de fond i-a impus, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, să nu exercite funcţia de notar public, funcţie de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
De asemenea, s-a susţinut că sentinţa apelată este nelegală, întrucât, instanţa de apel, în aplicarea art. 5 C. pen., nu a făcut o aplicare globală a legii penale mai favorabile, aşa cum a interpretat Curtea Constituţională.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, potrivit art 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpat este neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Inculpatul a arătat în faţa primei instanţei că înţelege să se prevaleze de disp. art. 374 alin. (4), art. 375 coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv doreşte să urmeze procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, arătând în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei că recunoaşte în totalitate infracţiunea reţinută în sarcina sa de către organul de urmărire penală şi descrisă în rechizitoriu, respectiv aceea de fals intelectual.
Raportat la acest aspect, prima instanţă a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca inculpatul să beneficieze de această procedură a recunoaşterii învinuirii, şi, constatând că în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legea procesual penală, în sensul că inculpatul a uzat de această procedură înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după ce i s-au prezentat învinuirile aduse prin rechizitoriu, iar recunoaşterea a vizat întreaga activitate infracţională, inclusiv încadrarea juridică a faptei, prima instanţă a admis cererea formulată de către inculpat în acest sens.
Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul s-a prevalat în faţa primei instanţe de dispoziţiile art. 3201 din C. proc. pen. anterior şi a recunoscut comiterea faptei, recunoaştere ce se coroborează cu declaraţiile martorilor, cu probele tehnice administrate în cauză şi cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspectele privind existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului nefiind contestate de către acesta.
De asemenea, Înalta Curte constată că situaţia de fapt şi încadrarea juridică au fost corect stabilite de prima instanţă, care a respectat întocmai dispoziţiile art. 3201 alin. (4) din C. proc. pen. anterior, dispoziţii care prevăd că „instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.
Potrivit disp. art. 289 din C. pen. anterior, „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”
În legătură cu infracţiunea de fals intelectual comisă de inculpat, Înalta Curte constată că, la data de 03 octombrie 2013, numita A.V. s-a prezentat la sediul din Lugoj al BNP Asociaţi R., unde au fost redactate două declaraţii întocmite în numele soţului acesteia, numitul A.I., şi pe care numita A.V. le-a semnat în locul soţului său, iar aceste declaraţii vizau exprimarea acordului pentru ca soţia numitului A.I. să întocmească formalităţile necesare eliberării paşapoartelor pentru fiicele lor minore, A.A.I. şi A.I.C., şi pentru ca acestea să călătorească în străinătate cu mama lor, precum şi faptul că acesta solicita autentificarea acestei declaraţii, respectiv că ar fi luat la cunoştinţă de disp. art. 12 din Legea nr. 667/2001.
Motivul pentru care nu s-a prezentat numitul A.I. în faţa notarului public a fost acela că acesta a fost condamnat de Judecătoria Lugoj la o pedeapsă cu închisoarea, iar din cauza acestui aspect, pentru efectuarea formalităţilor de emitere a paşapoartelor minorelor, a revenit în România doar numita A.V.M., soţia numitului A.I., aceştia fiind stabiliţi de mai mulţi ani în Italia.
Referitor la solicitarea inculpatului de achitare, în urma aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală raportat la art. 181 din C. pen. anterior, întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, Înalta Curte constată că această solicitare nu este întemeiată, întrucât fapta prezintă pericol social.
Art. 181 alin. (1) din C. pen. anterior prevede că „nu constituie infracţiune, fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”.
Înalta Curte constată că articolul mai sus menţionat nu poate fi aplicat în speţă, întrucât, chiar dacă înscrisurile falsificate nu au produs efectiv consecinţe juridice, paşapoartele nefiind emise cu acea ocazie, datorită intervenţiei angajaţilor Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Timiş, infracţiunea nu prezintă o gravitate redusă şi nu este lipsită în mod vădit de importanţă, având în vedere modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, ea neaducând o atingere minimă adusă valorii apărate de lege.
Prin comiterea infracţiunii, inculpatul a pus în pericol relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile notariale, lezând această încredere pe care societatea o are în astfel de acte, întocmite în faţa unui notar, şi despre care se presupune că nu reflectă în cuprinsul lor elemente necorespunzătoare adevărului.
Referitor la critica inculpatului vizând faptul că sentinţa apelată este nelegală, întrucât, instanţa de apel, în aplicarea art. 5 C. pen., nu a făcut aplicarea globală a legii penale mai favorabile, aşa cum a interpretat Curtea Constituţională, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată, întrucât hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată la data de 22 aprilie 2014, anterior intrării în vigoare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014.
Ca atare, Înalta Curte, având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 114/PI din data de 22 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va obliga apelantul inculpat R.C.D. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 114/PI din data de 22 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul inculpat R.C.D. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni... | ICCJ. Decizia nr. 2615/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... → |
|---|
